Odată ajuns în Iad, întotdeauna în Iad?
A se vedea, de asemenea, Iadul.
Marea majoritate a omenirii, după moarte, cu excepția zilei judecății (Apocalipsa 20:11-15), o dată ce au ajuns în focul și chinul iadului, vor suferi pentru totdeauna acolo în mânia şi urgia aprinsă a lui Dumnezeu (Proverbe 24:7 , Isaia 13:9, Apocalipsa 20:10, 21:8). Cu toate acestea:
Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata (Evrei 9:27),
de aceea este desemnat ca unii să fie tratați diferit (Psalmul 115:3).
După moarte, cei mai mulți oameni sunt destinați să meargă în Hades (iadul temporar, Luca 16:19-31 / Apocalipsa 20:11-14), până în ziua judecății, după care, la apariția scaunului de domnie mare și alb, ei vor fi aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20:11-15) să sufere acolo veșnic (ex. Apocalipsa 20:10; Matei 25:41-46; 2 Petru 2:6; Iuda 7). Dar, pentru unii, Scriptura dezvăluie că Dumnezeu rezervă o situație diferită.
I. Mântuirea După Moarte
Generația lui Noe este o altă situație. Deși, unii oameni au început să cheme numele Domnului înainte de potop (Geneza 4:26), este evident în momentul potopului toți oamenii (cu excepția lui Noe și a familiei lui) au fost condamnați (Evrei 11:7) și distruși prin potop. Au murit în păcatul lor (ca în Ioan 8:24). Răutatea lor "a fost mare" și "toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău" (Geneza 6:5), "pământul era plin de silnicie" (Geneza 6:11), și de aceea Domnul ia urât (Psalmul 11: 5).
Cu toate acestea, generației lui Noe i-a fost oferită nădejdea mântuirii după moarte. În 1 Petru 3 citim,
Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. (1 Petru 3:18-20)
După răstignirea Sa, Isus "a mers și a propovăduit duhurilor din închisoare". Aceste duhuri cărora le-a predicat sunt identificate ca fiind cei care erau în vremea aceea, "când se făcea corabia", iar mai târziu în 1 Petru ni se spune de ce Isus le-a predicat.
Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh. (1 Petru 4:6)
Este evident prin acest limbaj ce, sau cine sunt aceste "duhuri din închisoare" sunt "oameni",[1] deoarece ei sunt "judecați ca oameni în trup". De ce le-a propovăduit Hristos lor? Ca "să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh". Aceasta expresie
"judecați ca oameni în trup", pare ca o condamnare (Geneza 6:5, 11; Romani 3:10). Cu toate acestea, să "trăiască după Dumnezeu în duh", se arată speranța pentru viață, mântuire, pentru cei care se țină seama de ceea ce a predicat Hristos. Detaliile nu sunt date, dar un lucru trebuie să fie clar. Acestor duhuri le este dată o a doua șansă după moarte. Acestora le este dată o nădejde pentru viață ("să trăiască"), pe care altora nu le este dată (a se vedea de exemplu 2 Petru 2:6; Iuda 7).
Mai mult decât atât, acest limbaj despre viață ("să trăiască după Dumnezeu") folosit pentru aceste duhuri din închisoare este în antiteză cu limbajul folosit pentru condamnarea veșnică. Pentru aceștia, atât în timp ce ei au mers pe pământ, cât și atunci când ei vor fi înviați fizic din morți, ori modul în care este menționat ca spiritual "morți". Vezi Luca 9:60 și Apocalipsa 20:12. Și ei vor fi veșnic morți în moartea a doua (Apocalipsa 21:8). Dar, deși despre aceștia din 1 Petru 3:19 și 4:6 este menționat că fizic sunt "morți" (spre deosebire de cei care sunt "în viață", vezi 1 Petru 4:5), acestor duhuri li s-a dat speranța să "să trăiască după Dumnezeu în duh"(1 Petru 4:6). Aceasta este mântuirea!
Cei cărora le-a fost dată această speranță sunt cei care au fost în viață "în zilele lui Noe" (1 Petru 3:20), când se făcea corabia. Ulterior, aceștia au fost distruși în potop (2 Petru 2:5). Aceasta include toată lumea care a fost pe pământ (în afară de Noe și familia lui), inclusiv Nefilimii (Traducerea Cornilescu, "uriașii", Geneza 6:4),[2] cei născuți pentru a fi fiii lui Dumnezeu (Geneza 6:4).[3]
Aceste "duhuri din închisoare" nu includ fiii lui Dumnezeu (îngerii, Iov 1:6; 2:1; 38:4-7), care au luat de neveste pe fetele oamenilor. Acei îngeri căzuți în mod explicit se observă ca nu mai au nici o speranță, ei sunt "puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia," (Iuda 6).
II. Pedeapsa Rușinii de la Templu și Slujbele
În Ezechiel 44, avem o judecată foarte unică a Domnului, CelPrea Înalt. El declară că leviții care au fost răi (care s-au depărtat de Domnul), care au fost mult timp morți și în mormânt, Îl vor slujii în Templul Său cel Sfânt (Locaşul), în viitor. Deși în prezent ei, fără îndoială, suferă răzbunarea lui (ca în Luca 16:19-31), dar în viitor, aceștia vor fi aduși înapoi să "poarte pedeapsa ruşinii lor" în templul lui Dumnezeu.
Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor: ei vor fi în Locaşul Meu cel Sfânt ca slugi, vor păzi porţile Casei şi vor face slujbă în Casă; vor înjunghia pentru popor vitele rânduite pentru arderile de tot şi pentru celelalte jertfe şi vor sta înaintea lui ca să-i slujească. Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul Dumnezeu, ca să-şi poarte pedeapsa nelegiuirii lor. Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoţi, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele preasfinte; ci vor purta pedeapsa ruşinii lor şi urâciunilor pe care le-au săvârşit. Totuşi le voi da paza Casei, îi voi întrebuinţa la toată slujba ei şi la tot ce trebuie făcut în ea. (Ezechiel 44:10-14)
Acest pasaj începe cu, "leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel". Cu alte cuvinte, El vorbește de leviții care au fost deja pe pământ și au murit. Cu toate acestea, El vorbește în contextul viitorului (Ezechiel 40-48), și aceasta nu este mântuire pentru acești leviți răi. Acesta este de fapt o parte din pedeapsa lui Dumnezeu ce va fi peste ei, căci vor purta rușinea și nelegiuirea lor în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Este o împlinire a Proverbe 26:24-26.
Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea. Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urâciuni sunt în inima lui. Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare.
Proverbe 26 se potriveste foarte bine acestor leviți idolatri. Fiind răi, ei erau închinătorii la idoli, deci fără îndoială urau și au ascuns ura lor dar au vorbit cu bunătate și au lucrat înșelăciune (așa cum fac toți liderii religioși falși, Romani 16:18). În viitor, Dumnezeu le va expune rușinea lor chiar în Templul Lui înaintea tuturor acelora care vor intra și ieșii. Acești leviții vor "purta pedeapsa rușinii lor" (Ezechiel 44:13).
Nu este indicat nimic altceva în acest text, decât condamnare. Acești leviți nu sunt mântuiți. Domnul spune că ei vor "purta pedeapsa rușinii lor", și a "urâciunilor lor" (Ezechiel 44:13), și de două ori El spune că vor "purta pedeapsa nelegiuirilor lor" (Ezechiel 44:10, 12). De asemenea, din ebraică în Ezechiel 44:10, este indicat că Domnul vede pe acești leviții în continuare ca pe niște "netăiați împrejur cu inima".
În Ezechiel 44:9, Domnul spune:
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.
Apoi, în versetul următor El spune, "Cu excepția leviților care s-au depărtat de Mine . . ." (traducerea lui D. Fish). Traducerea tipică a acestui verset începe cu "Și" (de ex NKJV, KJV) sau "Dar" (de ex NAS, YLT), în traducerea Cornilescu este „Mai mult”. Acesta două cuvinte în ebraică, כִּי אִם (ki im), care pot fi traduse într-o varietate de feluri, în funcție de context (de ex. cât despre, pentru că, însă, etc). Cu toate acestea una dintre moduri este, "cu excepția sau afară de" (de ex Levitic 21:2; Numeri 14:30), și aici se potrivește foarte bine în contextul de față.
Mai mult decât atât, imediat după Ezechiel 44:10-14, în contrast cu leviții răi, leviților drepți, cei care (au păzit slujba Locaşului) le este spus că vor fi binecuvântați, ei vor putea să se apropie de Dumnezeu să-I slujească şi vor sta înaintea Domnului Însuși (Ezechiel 44:15 -20). Aceștia sunt într-adevăr leviții mântuiți, cărora le va plăcea într-adevăr la fie în templul Lui Cel Sfânt (Psalm 84:10).
Dar ceilalți leviți sunt încă pierduți în păcatul lor, iar curățirea și sfințenia ar fi o urâciune pentru ei (Proverbe 13:19, 29:27). Cu toate acestea, ei vor fi aduși înapoi pe pământ pentru un timp.
Timpul despre care Ezechiel vorbește este domnia celor 1000 ani a lui Hristos (Apocalipsa 20). Acest lucru este evident căci este scris că ei vor înjunghia pentru popor vitele rânduite pentru arderile de tot (Ezechiel 44:11), în care o astfel moarte nu va mai exista în starea veșnică (Apocalipsa 22:1-4). Acolo, de asemenea, nu există nici un templu în starea veșnică (Apocalipsa 21:22), și nici vre-o mare nu va mai fi acolo (Apocalipsa 21:1). Dar în contextul Ezechiel, există o mare. De asemenea, este de remarcat că o perioadă de extraordinară binecuvântare (vezi Ezechiel 47), așa cum va fi într-adevăr domnia de 1000 ani a lui Hristos.
Note
[1] Samuel este numit duh (după moarte) în 1 Samuel 28:13-14. A se vedea, de asemenea, Evrei 12:9, 23; 1 Ioan 4:1.
[2] Unii ar putea crede că Uriașii / Nephilimii (נְּפִלִים [nephilim]) au fost distruși în întregime în potop, dar Numeri 13:33 înlătură această eroare.
Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”
Prin urmare, deoarece uriașii erau pe pământ după potop (Numeri 13:33), este evident cineva din familia lui Noe ar fi trebuit să fi fost un uriaș / Nephilim, după cum este scris:
El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; (Fapte 17:26)
Acest "dintr-unul singur [un singur sânge, traducerea King James]" se coboară până la Adam și, astfel, prin familia lui Noe, prin potop, deoarece Noe și familia sa au fost singurii supraviețuitori aipotopului (1 Petru 3:20).
[3] Nephilimii sunt urmașii rasei (angelic / uman), fiilor lui Dumnezeu. Geneza 6:1-4 spune,
Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
Geneza 6:4 spune mai literal, "Uriașii erau pe pământ în acele zile". "Acele zile", sunt definite ca, "atunci când s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor și ele au născut copii cu ei." Este la fel cu limbajul din 2 Cronici 35:20.
După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, …
"După toate aceste lucruri" este definit ca fiind, "după ce Iosia a dres Casa Domnului," la fel este în Geneza 6:4. Aici, este același limbaj, "în vremurile acelea şi chiar şi după", este definit ca fiind "atunci când fiii lui Dumnezeu au venit în la fetele oamenilor și ele au născut copii cu ei." Prin urmare, uriașii / nephilimii sunt descendenții acestei uniuni nelegiuite.
o biserică adevărată, P. O. Box 130, Moodys, 74444 OK
Traducerea Vasile Sanda