- Datoriile

Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: (Romani 13:8)

Romani 13:8 este pur şi simplu o poruncă, ce trebuie luată ca atare. Dar, pentru că oamenii sunt iubitori de bani (Proverbe 27:20), ei se împotrivesc acestui verset, argumentand pentru a găsi loc de scăpare pentru inimile lor lacome (2 Petru 2:14). Biserici, Şcoli Biblice, şi "Organizaţii Creştine" au adesea sume incredibile de bani pe care le datorează instituţiilor bancare din lume. Datoriile lor există, deoarece aceştia nu sunt mulţumiţi cu ceea ce au (Evrei 13:5). Ei vor tot mai mulţi bani, deoarece sunt lacomi de avere (Efeseni 5:5). Astfel încât ei strâng datorii peste datorii.

Dar calea neprihănirii nu este aşa cum fac ei. Domnul spune să nu datoreazi nimănui nimic, şi dacă El o spune, înseamnă că este chiar aşa.

I. Versetul şi contextul.

Cuvântul grecesc "a datora" în Romani 13:8 este opheilete şi idea de bază a cuvântului este "a fi obligat." Acesta este cel mai des folosit în Noul Testament cu infinitivul pentru a da idea de "ar trebui" (sau "trebuie", adică un fel de obligaţie, îndatorire care ar trebui să fie plătită)¹.

Dar aici, în Romani 13:8 nu este utilizat cu infinitiv. Exemple ale aceluiaşi cuvânt grecesc folosit fără infinitiv pot fi găsite în Matei 23:16 şi 18 unde este tradus "legat" (ex.obligaţi), 1 Corinteni 7:3 tradus "datoria" (ex., afecţiune datorată), şi Luca 11:4 "dator". Celelalte pasaje, toate vorbesc de datorii financiare, Matei 18:28 (plăteşte-mi ce-mi eşti dator), 30 (datoria), 34 (tot ce datora); Luca 7:41 (datornici); 16:5 (Cât eşti dator) şi Filimon 18 (dator cu ceva) [Filimon 19 "te datorezi" aici este prosopheileis].

Contextul din Romani 13:8 este porunca de a se supune autorităţilor ce stăpânesc, şi în versetele 5-7 Pavel scrie:

De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. (Romani 13:5-7)

Cuvântul grecesc pentru "Daţi" în versetul 7 este opheilas care este o formă de substantiv a cuvântului folosit pentru "datoraţi" în versetul 8. În versetul 7, Pavel, practic spune, "Plăteşte ce eşti dator: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama". Dacă este frică, să dea (plătească) frica. Dacă este cinste, să dea cinste". Apoi, în versetul 8, el adaugă: "Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii:" Cu alte cuvinte, să nu fie îndatorat la nimeni, cu excepţia de a avea datoria de a se iubi unul pe altul. Versiunea engleză contemporană reia cu bine idea, "Numai dragostea să fie datoria ta" (Romani 13:8 CEV).

Unii iau Romani 13:8 într-alt sens, adică: "Plătiţi-vă la timp datoriile"², dar aceasta este o interpretare absurdă. Dacă aceasta ar fi fost într-adevăr ceea ce Pavel spunea, atunci Pavel ar fi poruncit: "Nu plăti dragoste la timp". Cu alte cuvinte, pot să plătesc datoriile la timp, dar să nu plătesc dragoste la timp. Ca şi cum ar fi "Putem lăsa dragostea să mai întârzie." Căci, chiar de nu ne vom lega de prima parte a versetului 8 ("să nu datoraţi nimănui nimic," sau mai literal, "să nu datorăm nimic"), a doua parte a versetului nu este scutită de porunca din prima parte, deoarece Pavel spune "decât".

Prin urmare, aceasta ar fi în contradicţie şi eronat să spunem despre, "punctul lui Pavel, că toate obligaţiile noastre financiare trebuie să fie plătite atunci când suntem datori". (MacArthur studiu biblic, p. 1719, drepturile de autor 1997) aceasta ar fi prima parte a versetului, dar care spune apoi: "Credincioşilor li-se porunceşte să se iubească" (ibid.), respectiv a doua parte. De fapt, dacă în prima parte a fost cu adevărat "toate... datoriile trebuie să fie plătite atunci când acestea sunt datorate", apoi a doua parte, desigur, ar trebui să însemne: "cu excepţia datoriilor de a ne iubii." Cu alte cuvinte, "nu suntem obligaţi să plătim iubire, atunci când datorăm." Deoarece datoria de a ne iubii ar face excepţie de la porunca lui Pavel de la începutul versetului.

II. Să n-aveţi trebuinţă de nimeni

Romani 13:8 este în concordanţă cu felul de trăire al poruncii lui Pavel din 1 Tesaloniceni 4:9-12.

Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni. (1 Tesaloniceni 4:9-12)

În prima parte Pavel îi îndeamnă să se iubească (ca în Romani 13:8), iar în a doua parte (versetele 11-12) Pavel îi îndeamnă să se auto-susţină financiar, adică să-şi vadă de treburi şi să lucreze, să se poarte cuviincios şi să nu aibe nevoie de nimeni. Este destul de similar cu a "nu datora nimănui nimic." Cele mai multe datorii financiare descriu opusul "traiului liniştit" în mod cuviincios şi fără trebuinţă de cineva. Datoria descrie mai degrabă o lipsă de ceva şi astfel ai trebuinţă de alţii. Ea nu manifestă deloc "să n-aveţi trebuinţă de nimeni". Dacă nu ar exista nici o lipsă, adică să n-aibe trebuinţă de nimeni, nu ar mai fi nici datorie.

Proverbe 22:7 spune:

Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut.

Cel care este dator altuia este cel căruia i-a lipsit ceva, şi are ca rezultat robia (gradul de îndatorare) şi Scripturile poruncesc:

Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi, dar, robi oamenilor. (1 Corinteni 7:23)

Acest lucru este deosebit de rău, anume atunci când "creştinii" proclamă: "Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic." (Psalmul 23:1). Cu toate acestea, în ipocrizie, tot mai doresc (sau cred că "sunt în lipsuri") şi astfel ei se îndatorează. Este deosebit de rău atunci când Dumnezeu instruieşte ca oamenii să fie mulţumiţi cu ceea ce au (Evrei 13:5), dar, în neascultarea lor faţă de această poruncă, oamenii sunt nemulţumiţi, căci doresc tot mai mult, împrumută şi astfel deven robii celor cărora le sunt îndatoraţi. Această robie este o consecinţă a lăcomiei (Evrei 13:5). Şi acest lucru este grav, pentru că cei lacomi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9-10; Efeseni 5:5, Coloseni 3:5-6).

III. Obligaţiuni, Împrumuturi, Credite, & Datorii

În Scripturi, datoriile financiare, cum ar fi obligaţia de a plăti taxele (vama din Romani 13:7), şi împrumutul, nu sunt considerate a fi rău în sine. Din, Romani 13:7 ar trebui să se înţeleagă clar acest lucru, în ceea ce priveşte datoriile financiare ("Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi"), iar despre împrumut, 2 Regi 4:1-7, arată că pot fi şi momente bune pentru împrumut. În 2 Regi 4, Elisei instruieşte pe văduva săracă să împrumute vase goale de la vecinii ei, în scopul de a ieşi din datorii. Aici este un om al lui Dumnezeu care porunceşte să împrumute. 2 Împăraţi 6:1-7 arată în mod similar cum un topor (sau secure) era împrumutat de unul (sau unii) din prooroci. În plus, a da cu împrumut, este partea privilegiată a tranzacţiei de împrumut, şi este arătat ca un lucru făcut cu evlavie în Scriptură (Deuteronom 15:7-8; Psalmul 37:26, 112:5, Proverbe 19:17), în special atunci când nu este nimic de aşteptat în schimb (Luca 6:35; vezi, de asemenea Psalmul 37:26 "milostiv;" şi 112:5 "are milă"). Dar, cei răi împrumută şi nu dau înapoi (Psalmul 37:21), şi deci este, de asemenea, un timp pentru obţinerea garanţiilor, sau a zălogului (Deuteronom 24:10-13; Proverbe 20:16, 27:11-13).

Acum, ceea ce este interzis în Romani 13:8 nu este o datorie pentru un timp scurt, cum ar fi un împrumut temporar. Dacă este o datorie continuă este interzis; o asemenea obligaţie continuă care rămâne să fie plătită cere plăţi suplimentare (uneori şi interes) ca să fie efectuate la ea. Acest lucru, evident este în contrast cu datoria de dragoste. După cum este scris, "să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unul pe altul" (to agapan allalous). Prin "iubiţi-vă unul pe altul", aceasta este datoria care rămâne. Este o obligaţie care necesită plăţi ulterioare. Dragostea nu poate fi plătită. Orice altceva ar trebui să nu fie lăsat neplătit. După cum este scris, "nu datoraţi nimănui nimic."

Prin urmare, Romani 13:8 nu este interzicere a plătirii datoriilor financiare (taxele, sau impozitele care trebuiesc plătite) căci este lege şi trebuie să ne supunem stăpânirilor. Aşa cum Pavel a spus în versetul precedent, "Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi." Ceea ce este interzis în Romani 13:8 este să se permită o datorie de lungă durată, ce continuă fără să fie plătită.

Mai mult, chiar din lege se poate vedea clar că Dumnezeu nu a vrut ca poporul Său să se îndatoreze.

La fiecare şapte ani, să dai iertare. Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor, care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria. Vei putea să sileşti pe străin să-ţi plătească; dar să ierţi ce ai la fratele tău. Totuşi la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul Dumnezeul tău; numai să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi. Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta, cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine. (Deuteronomul 15:1-6)

În instrucţiunile Domnului cu privire la datorie aici, El nu face nici un comentariu dacă este bine sau rău a avea datorii. El acordă pur şi simplu eliberarea lor la fiecare şapte ani, decât dacă cineva care este străin împrumută şi astfel porunca să nu existe săraci în ţară (versetul 4), trebuie aplicată. Dacă nu, datoria nu va fi iertată. Nu există săraci în ţară, fiindcă nimeni nu intră în datorii din cauza unor nevoi, iar dacă uneori unii poftesc, fără îndoială, acest lucru nu ar trebui să fie iertat de datorii.

Dacă copiii lui Israel ar fi ascultat pe Domnul, aşa cum spune pasajul (de la versetul 6), aceştia nu ar fi fost blestemaţi cu nevoi ca să împrumute (Deuteronom 28:44), ci ar fi fost binecuvântaţi, având din abundenţă şi ei ar fi dat altora. (Deuteronom 28:12). Poporul lui Dumnezeu poate trăi fără să împrumute şi fără să se îndatoreze cu ceva, prin a fi milostivi (Proverbe 11:24-25) şi mulţumitori (Evrei 13:5).

IV. Mulţumitori

Cu ce trebuie sa fim noi mulţumiţi? Care este punctul de vedere biblic al unui standard de viaţă după voia lui Dumnezeu?

Pavel spune:

Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. (1 Timotei 6:7-8)

Noi trebuie să fim mulţumiţi cu hrana şi îmbrăcămintea. Acest lucru înseamnă exact ceea ce spune. Nu spune, "având hrana, îmbrăcăminte, o casă, şi o maşină pentru a ajunge la locul de muncă", ci este spus: "având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea "ne va fi de ajuns", sau altfel spus, vom fi de mulţumiţi." Cei care nu sunt mulţumiţi, pur şi simplu cu mâncare şi îmbrăcăminte, sunt cei ce au dorinţa de mai mult, sunt cei care doresc să fie bogaţi, pentru că imediat după versetul 8 Pavel scrie:

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. (1 Timotei 6:9)

Cu alte cuvinte, cei care nu sunt mulţumiţi cu hrana şi îmbrăcăminte, dar care vor mai mult, cad în ispită şi cursă, şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.

Fiind mulţumiţi cu hrană şi îmbrăcăminte este imperativ pentru o viaţă evlavioasă, ce duce spre viaţa veşnică (Luca 14:33).

Cartea Evrei, de asemenea, vorbeşte despre nivelul de mulţumire atunci când spune:

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Ev. 13:5)

Noi trebuie să fim mulţumiţi cu "lucrurile, pe care [noi] le avem." Cu alte cuvinte, ceea ce avem în prezent (tois parousin), ar trebui să fim mulţumiţi cu acestea. Acest "cu ce aveţi," poate fi mult, sau chiar foarte puţin, cum Pavel a scris:

Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. (Filipeni 4:11-12)

Pavel a fost mulţumit când era în abundenţă, şi când era în nevoie. El a fost mulţumit în "orice stare" s-a aflat. Acest lucru nu include numai suferind de foame din când în când, dar chiar şi de sete, sau fiind prost îmbrăcat, şi fără adăpost. Aşa cum el a scris:

Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc (1 Corinteni 4:11)

Pavel a fost:

în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! (2 Corinteni 11:27)

Toate acestea le-a suferit şi totuşi el a fost de mulţumit! Pavel a fost în mod clar, fără lăcomie (Evrei 13:5). El a lucrat cu propriile sale mâini, îngrijindu-se de propriile nevoi (2 Tesaloniceni 3:7-9), iar uneori alţi sfinţi i-au dat câte ceva şi au contribuit la împlinirea nevoilor sale (Filipeni 4:10-18). El a fost mulţumit cu ce avea (Evrei 13:5), chiar dacă uneori avea puţin.

Ar trebui să fie evident că Pavel şi-a trăit propriile sale cuvinte. El nu datora nimănui nimic (Romani 13:8). Acesta este motivul că uneori i-a fost, foame, sete, a fost în lipsă de îmbrăcăminte, fără adăpost, şi umblând din loc în loc.

Pavel a fost asemănător cu cei de care lumea nu era vrednică (Evrei 11:27-28). Şi astfel, Pavel este exemplul nostru.

Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. (Filipeni 3:17; dar şi 1 Corinteni 11:1; 2 Tesaloniceni 3:7-9)

Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. (Filipeni 4:9)

Dumnezeul păcii va fi cu cei care urmează exemplul lui Pavel, şi exemplul lui este să fim mulţumiţi în orice stare ne aflăm (Filipeni 4:11-12). Şi, deasemeni să nu datorăm nimănui nimic (Romani 13:8) este cu adevărat ceea ce trebuie să trăim. Dacă nu eşti pregătit să fii în lipsuri, dacă nu eşti gata să trăieşti smerit şi prigonit, şi de nu eşti dispus să rătăceşti prin pustiuri şi în munţi, ori prin peşterile de pe pămant. Atunci eşti nedemn să fii numit printre oamenii de credinţă (Evrei 11:27-28, Luca 9:23-24, 14:33).

Aceasta este credinţa, adevarata credinţă în Dumnezeu, anume că El poartă de grijă şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută în acest mod. (Evrei 11:6).

Despre această credinţă întrebă Isus, dacă El o va găsii, când se va întoarce (Luca 18:8). Pentru a fi mulţumit cu adevărat de ceea ce ai şi să nu depăşeşti resursele actuale ("ce ai") şi desigur fără să devii dator faţă de creditori (Proverbe 22:7), pentru aceasta trebuie credinţă şi o inimă care nu este lacomă (Evrei 13:5). Pentru că dacă o persoană ar fi mulţumită cu ceea ce are, crede că Dumnezeu nu-l va părăsi (Evrei 13:5), şi are încredere că Dumnezeu se va îngrijii de viaţa lui (Matei 6:25-34; Luca 12:22-34), atunci el nu ar împrumuta ca să nu fie el însuşi rob la cineva (Proverbe 22:7) pentru mai mulţi bani (Evrei 13:5). De altfel, orice datorie intenţionată este încredere / prezumţie³ pe ziua de mâine. Dar cum poţi şti că vei fi capabil să plăteşti în viitor o sumă de bani pe care acum nu eşti capabil s-o plăteşti? Proverbe 27:1 spune:

Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi. (a se vedea şi Iacov 2:13-14)

Acum, dacă nu avem de ales şi dacă am ajuns să fim datori împotriva voinţei noastre, în anumite circumstanţe, aceasta nu ar fi o lipsă de mulţumire, şi nici de lăcomie. De fapt, îndatorarea nu este în sine rău (1 Corinteni 6:12). Întrebarea este: de ce sunteţi datori (Romani 13:8)? Pentru că nu sunteţi dispuşi să suferiţi ca şi Pavel, şi să vă mulţumiţi (Evrei 13:5) cu soarta pe care Dumnezeu v-a dat-o (Iov 2:10)? Dacă este aşa, acest lucru nu este un motiv bun.

V. Credincioşie / Fidelitate

Ce trebuie ca să trăieşti prin înţelepciune, şi să nu aduci asupra ta rezultatul nebuniei tale rele şi nejustificate, care este de fapt tot ceea ce face acest mandat? Fidelitate. Credincioşie înaintea lui Dumnezeu în tot ceea ce El face pentru tine.

Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi, dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Luca 16:10-13)

Noi suntem răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce facem cu banii noştri şi cu posesiunile (ex. nelegiuitul Mamona, a se vedea, Proverbe 5:21; 1 Timotei 6:17-19). Aşa cum Isus indică în versetele de mai sus, dacă nu am fost credincioşi înaintea lui Dumnezeu cu nedreptul Mamona, ce ne face să credem că Dumnezeu ne va da adevăratele bogăţii (adică mântuirea, Apocalipsa 21:7; 1 Ioan 5:4)? Aşa cum a spus Isus, "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona." Fiind necredincios nelegiuitului mamona înseamnă că nu-l slujesc. Fiind credincios Domnului, este egal cu slujire lui Dumnezeu. Nu există nici-o cale de mijloc. Fie veţi urî pe unul şi veţi iubi pe celălalt, sau veţi fi loial unuia şi veţi nesocoti pe celălalt.

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică. (1 Timotei 6:10-12a)

Noi trebuie să fugim de dorinţa de îmbogăţire (1 Timotei 6:9), precum şi de orice iubire de bani (1 Timotei 6:10; Luca 16:13), şi trebuie să urmărim neprihănirea (viaţa curată). Prin urmare, să aveţi frică de Dumnezeu şi să fiţi prudenţi cu orice aveţi. Şi, dacă vă cresc bogăţiile, să nu vă lipiţi inima de ele (Psalmul 62:10).

VI. Datorii pentru altcineva?

Iată unde înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13:22; Marcu 4:19) şi inima omului care este deznădăjduit de rea (Ieremia 17:9) se reunesc la mare unison. Unii pot argumenta despre îndatoriri financiare numindu-o "datorie de iubire" atunci când este vorba de a ajuta pe altcineva. Este oare acest lucru adevărat? Ar fi oare o datorie de iubire, dragostea pentru bani (1 Timotei 6:10)?

Una din realităţile de a fi bogat este că o persoană bogată poate da bani altora. Proverbe 14:20 spune:

Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. (şi de asemeni Proverbe 19:4)

Proverbe 13:7 spune:

Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii.

Unul care nu are, dar împrumută şi devine îndatorat pentru a da altcuiva este unul care "face pe bogatul, şi n-are nimic". Chiar dacă el nu a avut nimic să dea (de la el însuşi), totuşi el se face ca un om bogat care are bani pentru a da altuia. Aceasta nu este bine, iar Evrei 13:5 avertzează:

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi...

Acum, dacă nu ai, fii mulţumit cu această stare şi acceptă că nu poţi ajuta pe cineva pe care ai vrea să ajuţi. În loc de dorinţa de a fi bogat (1 Timotei 6:9), tu să ai mulţumire că nu eşti în măsură să dai. Dorind, va trebui să împrumuţi bani ca să dai, şi este dorinţă de îmbogăţire (1 Timotei 6:9). Această stare de spirit, conduce la iad, dacă continui în ea (1 Timotei 6:9).

VII. Argumente Împotrivitoare

1. "Pavel a luat pe datorie în Filimon 18."

Pavel a fost pregătit şi dispus să ia pe datorie pentru Onisim, dacă acesta ar fi avut vreuna, căci Pavel a scris:

Şi, dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.

Poate că Onisim datora ceva lui Filimon, dar nu există nimic în text din care reiese că aceasta a fost o plată continuă, ce ar devenii o datorie pentru Pavel. De fapt, Pavel scrie în versetul următor:

Eu, Pavel „voi plăti” – scriu cu mâna mea – ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie. (Filimon 19)

Pavel spune că va rambursa (va plăti). El nu spune că va face plăţi, sau va adopta un plan eşalonat de rate. Şi, desigur, el mai aminteşte că Filimon însuşi î-i este dator în iubire.

2. "Omul care se temea de Domnul în 2 Regi 4 a fost dator."

De fapt, textul nu este elaborat pentru a stabili dacă datoria a fost dobândită înainte de a muri sau după. De asemenea, nu este spus de ce există datoria. Mai mult decât atât, acest text este un exemplu bun pentru noi prin care să fim avertizaţi. Această datorie aproape că a distrus această familie. Dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit printr-o minune, copiii ar fi fost luaţi şi văduva nu ar mai fi avut nici o speranţă de trai.

3. "Nu este financiar prudent să nu se folosească datoria."

Este, mai degrabă, financiar prudent să se ia aminte la înţelepciunea lui Dumnezeu (Proverbe 3:16; 22:4), dacă aveţi un beneficiu financiar în această viaţă sau nu. Bogăţiile trainice vin prin aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu (Proverbe 8:18).

4. "De obicei, nu se poate cumpăra o maşină nouă, fără rate."

Atunci nu cumpăra o maşina nouă, dacă nu se poate cumpăra fără datorii. (Romani 13:8).

5. "Cele mai multe familii nu şi-ar putea permite să cumpere o locuinţă fără a lua un credit ipotecar." (MacArthur Noul Testament Commentary, Romani 9-16, p. 246, drepturile de autor 1994)

Atunci nu cumpăra casă (locuinţă), dacă trebuie să fii îndatorat pentru ea (Evrei 13:5).

6. "Multe companii nu ar putea funcţiona fără a împrumuta bani ca să investească în lucruri cum ar fi clădiri, echipamente, şi materii prime." (ibid.)

Atunci, nu începe o afacere care va trebui să te subjuge astfel, dece să fii rob? (Proverbe 22:7; 1 Corinteni 7:20-23).

VIII. Ce se întâmplă dacă aveţi deja Datorii?

Plătiţi-le dacă puteţi. Nu datoraţi nimănui nimic (Romani 13:8). Vindeţi ceea ce se poate şi grăbiţi-vă să ţineţi poruncile lui Dumnezeu (Psalm 119:59-60).

Note

1 Cuvântul grecesc "opheilete" este folosit cu infinitivul în Luca 17:10 (ce eram datori să facem); Ioan 13:14 (datori să vă spălaţi); 19:7 (trebuie să moară); Faptele Apostolilor 17:29 (nu trebuie să credem ); Romani 15:1 (datori să răbdăm), 27 (datorie de a slujii)...; 1 Corinteni 5:10 (ar trebui să iesiţi); 7:36 (cere să fie aşa); 9:10 (trebuie să are cu nădejde); 11:7 (nu este dator să-şi acopere), 10 (trebuie să), 2 Corinteni 12 : 11 (voi trebuia să mă), 14 (nu copiii sunt datori să agonisească); Efeseni 5:28 (trebuie să-şi iubească); 2 Tesaloniceni 1:3 (trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu); 2:13 (trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu); Evrei 2:17 (a trebuit să se asemene); 5:3 (trebuie să aducă), 12 (demult trebuia să fiţi); 1 Ioan 2:6 (trebuie să trăiască); 3:16 (trebuie să ne dăm viaţa); 1 Ioan 4:11 (trebuie să ne iubim); şi 3 Ioan 8 (este datoria noastră dar, să primim).

3 Prezumţie s.f. 1. Părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. Recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. Părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță. [Gen. -iei, var. prezumpție, prezumțiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. présomption]. dex. ro

a true church, P. O. Box 130, Moodys, OK 74444

Traducerea Vasile Sanda (16/03/2011)