- Charles Spurgeon

Spurgeon, un învăţător Ecumenic Fals

(scris: April, 2001- tradus Martie 2012)

Fără îndoială, Charles Haddon Spurgeon a fost cel mai popular dintre predicatori (în limba engleză), din secolul XIX. El s-a născut în Kelvedon, Essex, Anglia, la 19 iunie 1834. Atât tatăl său, cât şi bunicul fiind pastori, de tânăr Spurgeon a fost crescut în cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei creştine; dar nu a fost creştin decât până într-o noapte furtunoasă din ianuarie 1850, când s-a convertit. În luna august a aceluiaşi an, Spurgeon a predicat pentru prima oară într-o adunare mică de fermieri.

Un an mai târziu el a fost chemat să păstorească o biserică de la sat, şi în 1854 la 19 ani, a fost instalat ca păstor peste turma din New Park Street Chapel, Southwark, Londra, care mai târziu a devenit Mitropolit Tabernacol. În ianuarie, 1855, Spurgeon a publicat prima sa predică, o practică care nu ar înceta până în 1916, douăzeci şi patru de ani după moartea sa. În timpul păstoriri sale la Londra, Spurgeon a slujit la o congregaţie de aproape 6000 de oameni în fiecare duminică, a publicat săptămânal predicile sale, a scris o revistă lunară, şi a înfiinţat un colegiu pentru pastori, două orfelinate, o casă pentru vârstnici, o societate de colportage (răspândire), şi mai multe Staţii de misiune (The First Fruit of the Spirit, Pilgrim Publications, Box 66, Pasadena, TX 77501)

Prin Spurgeon, mulţi au creat o formă pentru adevăr, atât prin predicile sale, dar şi prin disputata Retragere (despre această controversă, a se vedea punctul II). Dar, adevărul problemei este, că dacă ceea ce avem acum ca scrieri ale sale, ele sunt cu adevărat ale sale, Spurgeon nu iubea adevărul. El nu a fost numai ecumenic (Iuda 4) de-a lungul carierei sale, dar ecumenismul său a continuat în şi prin "Down-grade, (Retragere)"

I. Ecumenismul Înainte de Retragere

Încă din 1858 Spurgeon a predicat o cale lată (ex. ecumenismul, Matei 7:13-14).

• "Tatăl nostru". Ca apoi, include pe aceia din copiii lui Dumnezeu, care diferă de noi în doctrina lor. Ah! Există unii care diferă de noi, iar dacă diferenţa-i la fel de mare ca dintre poli, totuşi ei sunt copiii lui Dumnezeu. Hai vino, Mr. Bigot, nu îngenunchea, şi spune, "Tatăl meu", ci "Tatăl nostru". "Te rog, nu spune, eu nu pot pune în Domnul pe Acesta-şi-pe Acela, pentru că eu cred că el este un eretic." Pune-l, domnule; Dumnezeu a pus în el, şi tu trebuie să-l pui în el, şi spune, "Tatăl nostru". Nu este remarcabil cât de mult, oamenii lui Dumnezeu pe genunchi, sunt la fel toţi? Cu ceva timp în urmă, la o întâlnire de rugăciune-am chemat pe doi fraţi în Hristos să se roage unul după altul, unul Wesleyan şi celălalt un Calvinist puternic, şi Wesleyanul s-a rugat rugăciunea cea mai Calvinistă dintre ei doi, eu cred - eu cel puţin, că nu am putut spune care a fost care. Am ascultat pentru a vedea dacă nu aş putea discerne unele particularităţi, chiar şi în frazeologiile lor, dar nu era nici unul. "Sfinţii în rugăciune apar ca unul." (The New Park Street Pulpit, Vol. IV, p. 390, Sept. 12, 1858, bold adăugat)

În citatul de mai sus, vorbind de o diferenţă de doctrină, Spurgeon spune, "Există unii care diferă de noi, iar dacă diferenţa-i la fel de mare ca dintre poli, totuşi ei sunt copiii lui Dumnezeu." Acest lucru este exact opusul a cuvintelor din 1 Ioan 4:6 şi 1 Timotei 6:3-5

Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

Pavel ia spus lui Timotei să se ferească de oamenii care au o doctrină diferită, adică de cei care au învăţătură deosebită. Spurgeon spune să-i "pună", adică să-i pui pe cei pe care "crezi că ar fi eretici!", la un loc cu cei care crezi că nu sunt.

Ca nu cumva cineva să creadă că acesta este un citat izolat scos poate din context, iată aici avem o altă predică a lui Spurgeon, aproximativ şapte ani mai târziu.

• Mi se pare că semnele uniunii sunt mult mai proeminente decât semnele diviziunii. Dar care sunt acestea? În primul rând este o uniune în judecare, la toate aspectele vitale. Am stat de vorbă cu un om spiritual, şi indiferent de cum î-şi spune el însuşi, totuşi atunci când vorbim de păcat, iertare, Isus, Duhul Sfânt, şi astfel de teme asemănătoare suntem de acord. Vorbim de Domnul nostru binecuvântat. Prietenul meu spune că Isus este drept şi minunat: tot astfel spun şi eu. El spune că nu are nimic altceva, în care să se încreadă decât în sângele preţios, nici eu nu pun nimic înainte. Îi spun că mă simt o fiinţă slabă, un sărman; tot la fe se plânge şi el. Eu rămân puţin în casa lui: să ne rugăm împreună la altarul familiei, dar nu ai putea spune cine dintre noi se ruga, Calvinistul sau Armenianul, ne rugăm deci exact la fel, şi când am deschis cartea de imnuri, foarte probabil, se întâmplă să fie un Wesleyan care alege să cânte, "Isus, iubitul sufletului meu." Iar eu voi cânta, şi apoi dimineaţa următoare, el va cânta cu mine, "Rock of Ages, cleft for me." Dacă Duhul lui Dumnezeu este în noi, suntem cu toţii de acord asupra unor puncte mari. Permiteţi-mi să spun că printre sfinţii adevăraţi procentajul de uniune, chiar şi în materie de judecare este de nouăzeci şi nouă, iar diferenţele este poate, unul. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 12, p. 5-6)

Între un Calvinist şi un Arminian există cinci "puncte"! Ei au învăţături (doctrine) care sunt diametral opuse unul celuilalt! În plus, diferenţele nu sunt despre semantică¹, ci probleme legate de Evanghelie! Calvinişti şi Arminieni predică două evanghelii foarte diferite. (Puteţi consulta raportul nostru despre Calvinism şi Arminianism)

Spurgeon numeşte Calvinismul evanghelic (vezi mai jos), şi spune că doctrina Arminiană este erezie (a se vedea mai jos). Cu toate acestea, spre deosebire de Pavel, care de două ori rosteşte blestem pentru cineva care propovăduieşte o altă Evanghelie (Galateni 1:8-9), Spurgeon aduce laudă.

• Lucrurile cele mai atroce s-au vorbit despre caracterul şi starea spirituală a lui John Wesley, prinţul modern al Arminienilor. Eu pot spune cu privire la el, cu toate că eu detest multe dintre doctrinele pe care El le-a predicat, totuşi pentru el ca om am un respect deosebit, ce nu aş avea pentru un alt Wesleyan; şi dacă ar voii cineva ca alţi doi apostoli să fie adăugaţi la numărul celor doisprezece, nu cred că ar putea fi găsiţi doi oameni mai potriviţi pentru a fi adăugaţi decât George Whitfield şi John Wesley. (C. H. Spurgeon's Autobiography, Vol. 1, p. 173, in "A Defence Of Calvinism," The Banner Of Truth Trust edition, bold added)

Înainte de aceasta Spurgeon spune:

• Care este erezia de la Roma, adăugarea a ceva la meritul perfect al lui Isus Hristos, - ce ar putea aduce lucrările carnale, pentru a ajuta la justificarea noastră? Şi ce altceva ar fi erezia Arminianismului, decât adăugarea de ceva la lucrarea Mântuitorului? Orice erezie, dacă ar fi adusă la piatra de încercare, se va descoperi aici. Am părerea mea proprie că nu se poate aduce nici un alt lucru decât predicarea lui Hristos şi El răstignit, de nu vom predica ceea ce astăzi este numit Calvinism. Este o poreclă a o numii Calvinism; Calvinismul este Evanghelia, şi nimic altceva. Eu nu cred că am putea predica Evanghelia, dacă nu am predica justificarea prin credinţă, fără fapte, şi nici dacă nu vom predica suveranitatea lui Dumnezeu în împărţirea harului Său; nici dacă nu vom înălţa alegerea, veşnic neschimbată, cucerită de dragostea lui Iehova, nici nu cred că putem predica Evanghelia, decât dacă ne-am baza pe răscumpărarea specială a aleşilor Lui şi a poporului ales, pe care Hristos a făcut-o la cruce, şi nici nu pot înţelege o evanghelie care permite ca sfinţii să cadă după ce au fost chemaţi, ca apoi să sufere arderea în focul condamnării, ca şi copii ai lui Dumnezeu, după ce mai înainte au crezut în Isus. O asemenea Evanghelie aş detesta-o.
• "Dacă vreodată ar putea fi posibil,
  • Ca oaia lui Hristos să cadă,
  • Vai, firavul meu suflet nestatornic!
  • Ar cădea de o mie de ori pe zi."
• Dacă un sfânt iubit al lui Dumnezeu ar pieri, de asemeni toţi ar putea să piară, dacă unul dintre cei ce au legământul ar fi pierdut, tot astfel ar fi cu toţii; şi atunci nu ar mai fi nici-o promisiune adevărată în Evanghelie, iar Biblia este o minciună, şi nu este în ea nimic demn de acceptul meu. As fi un necredincios dacă aş crede că un sfânt al lui Dumnezeu ar putea totuşi să cadă în cele din urmă. (ibid., 168-169, bold added)

Ce ipocrit! El spune despre John Wesley, că ar fi "prinţul Arminienilor," dar a crezut totuşi despre acest "sfânt al lui Dumnezeu" că ar putea să cadă. Spurgeon a spus că el ar fi un necredincios, Biblia ar fi o minciună, şi ar fi o erezie, dacă el ar fi să creadă exact lucrurile pe care John Wesley le-a crezut. Cu toate acestea, Spurgeon spune că Wesley ar fi un prim candidat pentru un post de apostol, cu cei doisprezece, că el l-a respectat pe Wesley, şi acesta a fost unul "de care lumea nu era vrednică" (ibid., 176)! Cu alte cuvinte, el a respectat pe unul care, chiar din propriile sale cuvinte reiese că a fost un necredincios; care a făcut Biblia fără valoare şi că ar fi o minciună! În acest sens, Spurgeon arată că el nu era un om care "să locuiască pe muntele [lui Dumnezeu] sfânt" (Psalmul 15:1). Pentru că, cei care locuiesc în cortul Lui (Psalmul 15:1) ar dispreţui o persoană rea (Psalmul 15:4), şi cei care se încred în Domnul, nu respectă pe cei care se abat de la adevăr şi spun minciuni. Psalmul 40:4 spune,

• Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă (nu respectă pe) spre cei trufaşi şi (nici pe) mincinoşi! (mai literar)

Nu numai că Spurgeon i-a numit pe Arminieni eretici, etc, dar el a respins, de asemenea pe, "Dumnezeul Arminienilor."

• Eu nu slujesc pe Dumnezeul Arminienilor deloc, nu am nimic de-a face cu el, şi eu nu mă voi închina înaintea lui Baal pe care ei l-au înălţat; el nu este Dumnezeul meu, nici nu va fi vreodată; eu nu mă tem de el, nici nu tremur la prezenţa lui. (Sermons Preached and Revised by the Rev. C. H. Spurgeon, sixth series, p. 241)

Deci, Arminieni slujesc un Dumnezeu în întregime fals, dar Spurgeon acceptă pe Arminieni ca fraţi în Hristos. Ipocrizia lui Spurgeon poate fi văzută în continuare atunci când spune:

• Acum, eu urăsc înaltul Clericism după cum sufletul meu urăşte pe Satan, dar îmi place George Herbert, deşi George Herbert este foarte mare Cleric. Urăsc Churchismul lui mare (Clericismul), dar îmi place George Herbert din adâncul sufletului meu, şi este în inima mea un loc pentru el şi pentru orice om care este la fel ca el. Aş vrea eu mult să găsesc un om care iubeşte pe Domnul meu Isus Hristos cum L-a iubit George Herbert, şi nu mă întreb dacă am să-l iubesc sau nu, nu este loc pentru întrebare, pentru că nu pot altfel, după cum nu pot să nu-L iubesc pe Isus Hristos, la fel nu pot înceta să iubesc pe cei care-l iubesc pe El. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 12, p. 6)

În aceste citate Spurgeon relevă descrierea Hristosului, în care el crede. Este un Hristos al neorânduelii (desfrâului), unul care tolerează High Churchism (Înaltul Clericism) şi consideră că închinarea în duh şi în adevăr (Ioan 4:24) este de mică importanţă, atâta timp cât acea persoană se presupune că "iubeşte pe Isus." Spurgeon continuă în acest desfrâu (de ecumenism, Iuda 4) imediat după cele de mai sus, căci spune:

• Cât despre George Fox, un Quaker², iată un om cu adevărat ciudat, el face prea mult zgomot şi agitaţie; dar î-l iubesc pe acest om cu tot sufletul meu, pentru că el a avut un respect teribil pentru prezenţa lui Dumnezeu şi are dragoste intensă pentru tot ce-i spiritual. Cum s-ar putea oare să nu iubesc pe George Herbert şi pe George Fox, care, în unele lucruri sunt complet opuşi? Pentru că ei au iubit atât de mult pe Stăpânul. Eu vă voi sfida, dacă veţi avea iubire pentru Isus Hristos, prin a ridica sau alege dintre oamenii lui; puteţi urî oricât vreţi de mult pe omul exterior în care sunt perlele, şi zgura care este amestecată cu aurul, dar adevăratul, sânge preţios a cumpărat aurul, perlele, culorile-cerului; pe acestea trebuie să le cinstiţi. Trebuie să iubeşti un om spiritual oriunde-l vei putea găsi. O astfel de iubire există printre oamenii lui Dumnezeu, şi dacă cineva spune că nu, pot spune doar că vorbitorul este inapt să judece. Dacă am da peste un om în care este Duhul lui Hristos, trebuie să-l iubesc, şi dacă eu nu aş face-o, aş dovedi că nu sunt deloc în unitate. (ibid.)

În aceste citate, Spurgeon face presupuneri nebiblice, zicând că o persoană iubeşte pe Dumnezeu, sau are Duhul lui Dumnezeu, pentru că ei pur şi simplu mărturisesc acest lucru, şi se pare că cei ce fac astfel, sunt vorbiţi de bine. O astfel de gândire nu se găseşte în Scriptură. Discernământul pe care-l foloseşte Scriptura pentru a stabili dacă cineva iubeşte pe Hristos sau nu, se găseşte în 1 Ioan 2:3-5.

Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.

În concordanţă cu respingerea cuvântului din 1 Ioan 2:3-5, Spurgeon a mai învăţat de asemeni că o persoană poate fi prinsă în "robia" falsei religii a catolicismului şi totuşi să fie una din oile lui Hristos.

• Ce protestant ar putea refuza să iubească pe sfântul Bernard? A existat vreodată un slujitor mai consacrat, al lui Dumnezeu sau un iubitor de Hristos, mai scump decât el? Totuşi, el a fost din păcate de tânăr, în robia superstiţiilor şi a Bisericii Romei. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 29, p. 192, March 25, 1883)

Dacă într-adevăr Bernard a fost din tinereţe în robia superstiţiilor şi a Bisericii Catolice, atunci el nu era un om sfânt al lui Dumnezeu! Isus a descris oile Sale (bărbaţi şi femei, sfinţii lui Dumnezeu), după cum urmează:

Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10:5)

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. (Ioan 10:27)

Cu alte cuvinte, oile lui Hristos vor urma adevărul ("Eu", Ioan 14:6) şi nu pe altcineva (un străin), cum ar fi catolicismul, care este diametral opus adevărului (1 Timotei 4:1-3, a se vedea raportul nostru despre Catolicism).

Dacă Spurgeon credea Biblia, el ar fi cunoscut că Bernard nu a fost un om sfânt al lui Dumnezeu, pentru că la 2 Ioan 9 este scris:

Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.

Bernard, era "de fragedă vârstă în robia superstiţiilor şi a Bisericii Romei" pentru că el, "nu rămâne în învăţătura lui Hristos" (Matei 7:24-27; Ioan 14:23-24). Dacă cele de mai sus tot nu ar fi suficiente, ei bine Spurgeon vine şi spune că vor fi mai mulţi oameni în cer decât în iad, şi drumul spre cer este mare (ex, în sens larg).

• Eu cred că vor exista mai mulţi în cer decât în iad. Dacă cineva mă întreabă de ce cred acest lucru, aş răspunde, pentru că Hristos, în toate, trebuie să aibe "pre-eminenţă", iar eu nu pot concepe cum El ar putea avea pre-eminenţa dacă ar fi mai mulţi în imperiul lui Satan, decât în Paradis. (C. H. Spurgeon's Autobiography, Vol. 1, p. 171, in "A Defence Of Calvinism")
• Care este motivul pentru care există atât de multe secte (religii) în lume? Desigur, trebuie să fie pentru că nu urmăm călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Dacă am urma Cuvântul lui Dumnezeu şi voinţa lui Dumnezeu în toate lucrurile, ar trebui să fim mult mai mult deopotrivă decât suntem. Eu nu cred că ar trebuii să alergăm cu toţi pe acelaşi făgaş, pentru că drumul spre cer, poate fi suficient de mare şi poate avea mai multe căi diferite, şi totuşi toate în acelaşi fel şi în acelaşi drum. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 61, p. 514-515, Sept., 28, 1870, bold added)

Acest lucru este total contrar doctrinei lui Hristos (2 Ioan 9). Doctrina lui Hristos spune:

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13-14)

Spurgeon, spunând exact opusul a cuvintelor lui Hristos, promovează un drum suficient de mare, despre care Isus spune că nu-i bun,! În Matei 7:13-14, Isus arată faptul că vor fi "mulţi" care vor fi în iad ("pierzare") şi "puţini" cei ce vor fi în cer ("viaţă"). Spurgeon spune contrariul. Isus spune că drumul spre cer este îngust. Spurgeon spune că e "mare", şi el promovează acest drum larg, care, potrivit lui Hristos, "duce la pierzare." Într-adevăr, Spurgeon, şi toţi cei care l-au urmat şi au murit au mers în iad, pentru că Spurgeon a fost sigur de drumul larg (Matei 7:13-14). El a trăit această cale şi a predicat-o.

Isus a spus:

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6)

Isus a lăsat să se înţeleagă că nu sunt "mai multe căi diferite", "în acelaşi fel." Această minciună a Dl. Spurgeon nu se învaţă nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar şi Corintenii, care şi-au zis, "Eu sunt al lui Pavel", "Eu sunt al lui Apolo", "Eu sunt al lui Chifa," şi "Eu sunt al lui Hristos," au fost aspru mustraţi de Pavel pentru o astfel de nebunie (1 Corinteni 1:12 -13), şi li s-a spus:

să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire. (1 Corinteni 1:10)

Într-adevăr, există o singură cale spre cer, şi această singură cale este prin Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:13), "orice cuvânt" (Matei 4:4), şi "orice gând" (2 Corinteni 10:3-5). Mai mult, Spurgeon îngrămădeşte la înşelăciuni şi proclamă că, dacă nu vor fi pe acest drum "mare", nu vor merge la cer!

• Dacă "Hristos este totul" pentru voi, sunteţi creştini, iar eu, unul, sunt gata să vă dau mâna dreaptă a fraternităţii. Nu mă deranjează la ce fel de cult participaţi, sau ce nume distinctiv vă puteţi da, ori cum vă numiţi, noi suntem fraţi, şi prin urmare, cred că ar trebui să ne iubim unul pe altul. Dacă, voi prietenii mei, nu puteţi îmbrăţişa pe toţi cei care iubesc pe Domnul Isus Hristos, indiferent de ce denumire ar putea ei aparţine, şi nu a-ţi putea să-i consideraţi ca pe fraţii voştri în Domnul, şi ca aparţinând Bisericii universale, nu aveţi inimile suficient de mari pentru a merge la cer. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 61, p. 75, date preached unknown)

Această mentalitate exact opusul învăţăturilor de la: Matei 4:4; 7:24-27, Ioan 8:47, 14:23-24; 2 Corinteni 10:3-5; 1 Timotei 1:3; 6:3-5; 1 Ioan 2:3-5; 4:6; 2 Ioan 9; şi Apocalipsa 22:14-15. Diferite confesiuni descriu doctrine (învăţături) diferite. Acest lucru nu este unitatea biblică. Aceste învăţături ecumenice, ce sunt făcute de om, se vrea unitatea tuturor celor cu mintea lăsată liber, care-i îndreptată spre doctrină, pentru a fi tolerate minciunile celor nelegiuiţi.

Scriptura spune ca păstrarea "unirii Duhului" (Efeseni 4:3), să fie cu "aceleaşi simţăminte", "cu aceleaşi gânduri", şi să fie "cu o inimă şi cu o gură, " (Romani 12:16; 15:5-6; 1 Corinteni 1:10; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 1:27; 2:2; 3:16; 4:2; şi 1 Petru 3:8). Cum ar putea fi trăit acest lucru dacă nu există un acord asupra a ceea ce spune Biblia? Scriptural, această unitate este creată de Duhul lui Dumnezeu (Efeseni 4:3), prin sinceritate luptând pentru credinţă (Iuda 3), şi nu este creat de unele liste concepute de om, liste cu ceea ce este esenţial, sau cu "probleme vitale", aşa cum a spus Spurgeon mai sus, de la amvonul Metropolitan Tabernacle, Vol.. 12, p.. 5.

Mai mult decât atât, Spurgeon însuşi a recunoscut, care este motivul pentru lipsa gravă a unităţii între tovarăşii săi, falşii creştini, pentru că:

• . . . nu urmăm călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Dacă am urma Cuvântul lui Dumnezeu şi voinţa lui Dumnezeu în toate lucrurile, ar trebui să fim mult mai mult la fel decât suntem acum. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 61, p. 514-515).

Prin aceste cuvinte Spurgeon recunoaşte involuntar realitatea falsului creştinism, în care a fost implicat. Într-adevăr, ei nu au urmat (şi nici chiar acum ei nu urmează) "călăuzirea Duhului lui Dumnezeu", şi ei nici-o dată nu au urmat "Cuvântul lui Dumnezeu şi voinţa lui Dumnezeu în toate lucrurile" (Matei 7:21; 2 Timotei 3:1 -4; 4:3-4). Aceste "toate lucrurile", includ multe lucruri pe care, în conformitate cu Spurgeon şi mulţi creştini falşi din zilele noastre, nu sunt "probleme vitale" (în today's vernacular, sau "esenţiale", a se vedea raportul nostru despre MacArthur în "Damning Fundamental Doctrine").

În citatele de mai sus, Spurgeon propagă o mentalitate libertină faţă de adevăr şi astfel respinge porunca ce se află la 1 Petru 1:13.

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.

Petru spune: " încingeţi-vă coapsele minţii voastre" Spurgeon spune să aibe inimile suficient de mari, iar acest lucru este contrar la ce i-a sus Pavel lui Timotei, adică să "ţină dreptarul învăţăturilor sănătoase" (2 Timotei 1:13). "Cuvintele sănătoase" sunt "orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4:4). Învăţăturile lui Spurgeon ce permit desfrâul, (Iuda 4) influenţează pe oameni să stea departe de primirea "Cuvântului sădit, care ar putea să le mântuiască sufletele" (Iacov 1:21), şi prin aceasta va face ca ei să nu primească "dragostea adevărului ca să fie mântuiţi" (2 Tesaloniceni 2:10). Într-adevăr, Spurgeon a dus mii de victime nedeclarate în iad. Şi, "el, deşi mort, vorbeşte încă" (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 38, p. 73 footnote) şi, prin urmare, încurajează în continuare distrugerea sufletelor.

II. Ecumenismul După Retragere (separare)

Acum, unii ar putea argumenta că toate citatele anterioare au fost înainte de Retragere şi Controverse ce au urmat, şi că Spurgeon şi-a schimbat căile sale. Dar, nici o astfel de schimbare nu a avut loc. Controversa şi Retragerea, nu a fost cu referire la Calvinism faţă de Arminianism (see Sword and the Trowel, April 1887, December 1887, May 1891), şi nici un alt aspect menţionat mai sus, ci mai degrabă a fost răspunsul lui Spurgeon pentru ecumenismul său extrem de evident (a se vedea mai jos); ecumenism ce nu l-a tolerat nici chiar cu mintea sa ecumenică. Şi înainte şi după "Retragere," Spurgeon a rămas tot ecumenic, poate nu chiar la fel de ecumenic ca alţii. Aşa cum însuşi Spurgeon a spus: "Am cerut doar ca formele grave de eroare, să nu fie tolerate înăuntrul limitelor trupului creştin la care aparţinem" (Sword and the Trowel, May 1888).

• Controversa şi Retragerea a fost prilejuită de articolele din The Sword and the Trowel (Sabia şi mistria), în 1887, ce au dat avertizări de defecţiuni generale de la adevărul biblic, care a dus la măsuri în bisericile nonconformiste; acuzaţia a fost viguros respinsă în mai multe cercuri şi ignorată de către reuniunile de toamnă ale Uniunii Baptiste. Confidenţial Spurgeon a adus dovezi de necredinţă a liderilor din Uniunea Baptistă înaintea secretarului Uniunii, S. H. Booth, şi atunci când a devenit evident pentru el că nu se ia nici-o măsură, s-a retras din Uniune, la 28 octombrie 1887. (C. H. Spurgeon Autobiography, Vol. 2, p. 469, footnote)

Retragerea (Separarea) nu s-a întâmplat până la 1887. Aceasta a fost cu doar 5 ani înainte de moartea lui Spurgeon în 1892. Prin urmare, cum se poate observa din citatele de mai sus, Spurgeon a continuat să deţină aceste opinii ecumenice. Au adus oare schimbări aceste vederi? Nu. Unele dintre cele mai grave declaraţii ecumenice ale lui Spurgeon sunt înregistrate după 28 octombrie 1887. "La scurt timp după retragerea lui Spurgeon de la Uniunea Baptistă, el a mers în sudul Franţei" şi "acolo a scris":

• Ce farsă mi-se pare acum când văd personal aceşti fraţi, în conformitate cu Matt. 18:15! De ce, am văzut secretarul şi preşedintele din nou şi din nou, şi apoi am tipărit plângerea mea, şi am plecat de la Uniune numai atunci când nimic nu mai putea fi făcut. Acum, ceva se va face. Nu, nu am putut afecta ceva, până când am făcut un pas hotărât. Luther a fost foarte greşit pentru că a batut în cui tezele sale pe uşa bisericii, el ar fi trebuit să-l vadă pe Papa, şi să se roage cu el! (C. H. Spurgeon Autobiography, Vol. 2, p. 470-471, emphasis added)

Spurgeon a crezut că Luther ar fi trebuit să se roage cu Papa! Spurgeon ar fi vrut ca Luther să se roage cu unii puritani, pe bună dreptate numiţi, anticrişti (2 Ioan 7, Coloseni 2:8-9)! Pavel spune lui Timotei "să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat." (1 Timotei 5:22). Papa, fiind capul unei religii false demonice (1 Timotei 4:1-3), rugăciunea lui este o scârbă (Proverbe 15:8-9; 28:9). De fapt problema aici este, că el se roagă unui drac, sau dracilor (1 Corinteni 10:20; 1 Timotei 4:1-3). Spurgeon ar vrea ca cineva să se roage cu un astfel de om! Acest lucru este categoric ecumenic, şi se potriveşte bine cu ideea lui Spurgeon că rugăciunea celor răi nu este o urâciune înaintea Domnului.

• Ei au citat dintr-un pasaj contrafăcut, "Rugăciunea celor răi este o urâciune înaintea Domnului", le-am răspuns rapid, cerându-le, să-mi găsească un text în Cuvântul lui Dumnezeu, că eu m-am aventurat să afirm că diavolul a fost autorul la ceea ce se spune, şi că nu se găseşte deloc în Biblie. "Jertfa celor răi este o urâciune înaintea Domnului", aceasta este în Biblie, da aceasta este un lucru foarte diferit de "rugăciunea celor răi"; (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 12, p. 56).

Cum ar putea fi atât de diferită "jertfa celor răi", de "rugăciunea celor răi"? Dumnezeu spune:

Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. (Evrei 13:15; a se vedea, de asemenea, Psalmul 107:22; 116:17 şi Eclesiastul 5:1-2)

Jertfa poate fi în forma unei rugăciuni. În plus, Proverbe 15:8 aseamănă jertfa cu rugăciunea.

Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. (Proverbe 15:8)

Mai mult decât atât, Proverbe 28:9 spune:

Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă.

Aceasta este exact ceea ce Papa şi toţi oamenii răi fac. Ei î-şi întorc urechile de ascultarea legii (Psalmul 119:53, 126, 136, 150).

Prin urmare, chiar dacă Biblia nu foloseşte exact aceste cuvinte sau aceişi frazeologie, cu toate acestea, este adevărat că Biblia ne învaţă că "rugăciunea celor răi este o urâciune înaintea Domnului." De aceea Scriptura chiar şi arată: Gândurile rele sunt urâte Domnului... (Proverbe 15:26) Dacă gândurile lor sunt rele, rugăciunile lor, de asemenea sunt. Ei nu se pot ruga fără gânduri.

III. Părtăşii multe cu lucrările neroditoare ale întunericului (Efeseni 5:11)

O lună după retragerea lui Spurgeon de la Uniunea Baptistă, Spurgeon a scris:

• De fapt, ca o chestiune, credincioşii în ispăşirea lui Hristos, sunt acum în mărturisirea uniunii religioase cu cei care fac lumină din aceasta; credincioşii în Sfânta Scriptură sunt în uniune cu cei care neagă inspiraţia deplină, iar cei care deţin doctrina evanghelică sunt în alianţă deschisă cu cei care numesc căderea o invenţie, care neagă personalitatea Duhului Sfânt, care numesc justificarea prin credinţă imorală, şi susţin că există o altă probă după moarte, şi un viitor pentru înapoierea celor pierduţi. (Sword and the Trowel, November, 1887)

Spurgeon deplânge pe bună dreptate, faptul că oamenii tolerează opinii radical eretice, şi înainte de citatul de mai sus, tot el scrie: "Pentru a continua cu Uniunea fără bazele adevărului este trădare a Domnului Isus." Amin! Spurgeon scrie totuşi, cu ipocrizie absolută în aceaşi revistă, Sword and the Trowel:

• Pe parcursul lunii trecute, mulţi ne-au pus anxioase întrebări, "Ce trebuie să facem?" Pentru acestea nu avem nici un răspuns să dăm cu excepţia faptului că fiecare trebuie să acţioneze pentru el însuşi, căutând direcţia Domnului. În cazul nostru sugerăm continuarea acţiunii din luna trecută. Ne vom retrage clar şi vizibil de la Uniunea Baptistă. Bisericile baptiste sunt fiecare dintre ele autonome şi independente. Uniunea Baptistă este numai o asociaţie voluntară de astfel de biserici, şi aceasta este o chestiune simplă pentru ca o biserică sau o persoană să se retragă din ea. (bold adăugat)

Dacă este o chestiune atât de simplă, atunci de ce nu "a dat nici-un răspuns clar"? Răspunsul simplu ar fi, "Ieşiţi din Uniune, dacă sunteţi în ea, sau veţi comite trădare a Domnului Isus!" El nu spune acest lucru. Cel puţin, la această întrebare, el ar fi trebuit să se fi folosit de această ocazie pentru a îndemna pe oameni să vorbească împotriva unei astfel de ticăloşii (Efeseni 5:11). Dar el, nici măcar nu face acest lucru. El spune, "nu avem nici un răspuns să dăm"!

Spurgeon, într-adevăr el însuşi stă pe poziţie, dar care se transformă într-o poziţie de lapte-pâine prăjită (se înmoaie), şi astfel prin cuvintele şi acţiunile sale, învaţă ipocrizia. De fapt, chiar şi în retragerea lui Spurgeon din Uniune, el spune că a respectat din toată inima pe cei care au rămas în Uniune. În octombrie 1887, el scrie in Sword and the Trowel:

• Cu profund regret ne abţinem de la părtăsie cu cei pe care-i iubim foarte mult şi-i respectăm din toată inima, dar nu putem fi într-o confederaţie cu cei cu care nu putem avea nici o comuniune în Domnul.

Acest respect al lui Spurgeon, lipsit de evlavie (2 Timotei 3:2) poate fi în continuare observat în scrisoarea din 26 noiembrie 1887, în care el scrie către preşedintele Uniunii Baptiste. Două paragrafe din această scrisoare dezvăluie că Spurgeon continuă în răutatea sa (ecumenismul), şi ipocrita sa retragere din Uniune.

• Ar trebui să vă spun, ţie şi fraţilor, cum ar fi Dr. McLaren, Aldis domnul, şi Dr. Angus, Nu am nici un fel de dezacord, cu excepţia faptului că stai în Uniune şi eu sunt afară din ea? Noi, în acord cu lumina noastră, trebuie, să lucrăm pentru aceeaşi cauză. Suntem toţi Creştini şi Baptişti, şi putem găsi multe moduri de cooperare. (C. H. Spurgeon Autobiography, Vol. 2, p. 478, bold added)
• Aş vrea să lucrez cu voi, într-un mod special, dar eu nu pot, prin urmare noi suntem lipsiţi de o mie de alte moduri de părtăşie. Poate simţiţi unitatea din inimă, cu oamenii care predică public Răscumpărarea Universală: dar eu nu. Adică, simţiţi destulă părtăşie ca să rămâneţi în Uniune cu ei: eu însă nu. Este acelaşi lucru ca alte erori. Totuşi, eu sunt în părtăşie cu voi – în Uniune sau în afara Uniuni. (C. H. Spurgeon Autobiography, Vol. 2, p. 479, bold added)

Ce fel de "erori", se are în vedere aici? Pe lângă cele deja menţionate mai sus, august 1887 Sword and the Trowel (Sabia şi Mistria) dezvăluie:

• Ispăşirea este respinsă, inspiraţia Scripturii este ridiculizată, Duhul Sfânt este degradat într-o influenţă, pedeapsa păcatului este transformată în ficţiune, şi învierea într-un mit, şi totuşi aceşti duşmani ai credinţei noastre aşteaptă de la noi să-i numim fraţi, şi să menţinem o alianţă cu ei.

În ipocrizie, Spurgeon continuă să aibe părtăşie cu cei care sunt în părtăşie cu "aceşti duşmani ai credinţei noastre," şi cu cei "care tratează Biblia ca risipă de hârtie, şi privesc moartea lui Hristos ca nefiind o substituire" (Sword and the Trowel, Dec., 1887). Pavel spune "fereşte-te" de astfel de oameni (1 Timotei 6:3-5). Asta înseamnă să se ferească de oamenii cu mintea stricată, care nu sunt de acord să primească cuvintele sănătoase. Conducerea Uniunii Baptiste nu a consimţit la dreptul motiv al lui Spurgeon de a sta împotriva ereziei. Spurgeon ar fi trebuit să se ferească (1 Timotei 6:3-5) de preşedintele lor (şi de alţiii ca el), dar în schimb el a continuat părtăşia cu el. Pavel spune: "Depărtează-te de oamenii aceştia", adică de oameni (fără evlavie, 2 Timotei 3:2, 5), şi scriitorul epistolei către Evrei spune că fără sfinţenie, "nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12:14). Chiar dacă Spurgeon s-a retras din Uniune, el era încă fără sfinţenie (fiind Ecumenic), astfel că el nu va "vedea pe Domnul" (2 Petru 2:17).

IV. Ecumenic până la sfârşit

Spurgeon a murit la 31 ianuarie 1892. Doar opt luni înainte de aceasta, în Sword and the Trowel este scris:

• Deşi, referitor la doctrinele harului opiniile noastre diferă de ceea ce mărturisesc Metodiştii Arminieni, am constatat că, de obicei, pe marile adevăruri evanghelice suntem în deplin acord, şi am fost mângâiat de credinţa că Wesleyenii sunt pe solidele învăţături centrale. (Sword and the Trowel, May, 1891)

Spurgeon, din nou, aproape de sfârşitul vieţii sale, recunoaşte diferenţa de doctrină pe care o are cu Arminieni, şi totuşi el reuşeşte prin aceasta să găsească "mângâiere" în "solidele învăţături centrale."

Aparent, după cum ar spune Spurgeon, "învăţăturile, sau doctrinele harului" nu sunt " învăţături centrale," chiar dacă este vorba de "harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea" (Tit 2:11), şi nici nu crede că este esenţial să creadă în Dumnezeul corect.

Dl. Spurgeon a fost un "păcătos [om neevlavios], care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduieşte pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos" (Iuda 4). Pentru că el a fost cel care a "mărturisit că-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar în lucrările lui, el L-a tăgăduit, fiind o scârbă: nesupus şi netrebnic pentru orice faptă bună." (Tit 1:16).

Note

1 SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink

2 QUAKER [cuéikər] (cuv. engl.) s. m. Adept al sectei protestante Societatea prietenilor, fundată la c. 1652 în Anglia de puritanul G. Fox; fiind persecutați, deoarece refuzau prestarea jurământului și a serviciului militar, mulți dintre ei au emigrat în America (Rhode Island și Pennysilvania). Q. propovăduiau întoarcerea la formele creștinismului primitiv, recunoscând doar „Biblia” și refuzând orice alte scrieri și ritualuri religioase. Pe plan moral-social, predicau egalitatea socială, pacifismul, viața simplă și confesiunea publică.Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink

Darwin Fish 1-800-HOW-TRUE; www.atruechurch.info

Traducerea Vasile Sanda