- Cine a creat răul

Războiul lui John MacArthur Împotriva Adevărului

În cartea sa, "Războiul Adevărului", John MacArthur, autor a peste 150 de cărţi, "pastor-învăţător la Grace Community Church în Sun Valley, California," "Preşedintele of The Master's College and Seminary," "preşedinte a Grace to You, slujire care produce la nivel internaţional sindicalizat programul de radio Grace to You" autorul a "the notes in the Gold Medallion Award-winning MacArthur Study Bible,"¹ războiul împotriva Adevărului (Hristos, Ioan 14:6) şi care, de fapt, predică "un alt Isus" (2 Corinteni 11:4).

I. Cauza Răului

Biblia este foarte clară (a se vedea Scripturile de mai jos), că Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, este cauza tuturor lucrurilor (Romani 11:32, 36). Cu toate acestea, în ciuda învăţăturii clare a Scripturii, MacArthur şi alţi oameni care ca şi el se leapădă de "Stăpânul care i-a răscumpărat", aşa cum 2 Petru 2:1 spune, fiindcă ei pe furiş strecoară, erezii nimicitoare.

În cartea The Truth War (Războiul Adevărului) în capitolul şase, "Răul Învăţăturilor False: Erezia care transformă Harul în Desfrâu," MacArthur scrie:

Scriptura nu pune limite privind suveranitatea lui Dumnezeu. (p. 124, The Truth War)

Cu toate acestea, în ipocrizie, la punctul următor chiar, MacArthur pune limite suveranităţii lui Dumnezeu.

Asta nu înseamnă, totuşi, că Dumnezeu este agentul sau cauza directă a oricărui rău. Noi nu trebuie să ne imaginăm că Dumnezeu face în mod activ oamenii răi diabolici, în acelaşi sens în care El este suveran peste credincioşii adevăraţi în imaginea lui Hristos. (ibid., p. 125)

Dar, Scriptura spune contrariul.

Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. (Proverbe 16:4)

Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; (Ieremia 17:9)

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, (Coloseni 1:16)

Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor. (Psalmii 58:3)

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11)

Cei răi, cu inimile lor deznădăjduit de înşelătoare şi rele, au fost şi sunt creaţi de Dumnezeu, şi ei continuă să existe şi să fie răi, deoarece El vrea astfel, după cum Apocalipsa 4:11 spune în mod explicit, "prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!" Oamenii nu decid cu privire la propriile lor vieţi, deoarece ei sunt răi şi stricaţi încă din pântece şi îndată ce s-au născut, mint. Au oare copii mici posibilitatea de a alege, în această chestiune? Sunt ei responsabili să se facă singuri stricaţi din pântece? Sunt ei oare responsabili că au inimi rele care nu pot face nici un bine, nu caută decât răscoală, (Proverbe 17:11)²? Dumnezeu îi face astfel. Nu este alt Dumnezeu afară de El. (Deuteronom 4:39).

Cu toate acestea, MacArthur susţine:

Suveranitatea lui Dumnezeu în nici un fel nu-l face pe El responsabil pentru răul ce corupe inimile răzvrătiţilor. (ibid., p.. 125)

Dacă Dumnezeu nu este responsabil, atunci cine este? Există oare un alt Dumnezeu afară de El? Desigur, că nu! Dacă este Dumnezeu, cel care cu mult timp în urmă i-a ales pentru osândire (Iuda 4), dacă este Dumnezeu, Cel care a vestit de la început ce are să se întâmple (Isaia 46:10), dacă Dumnezeu este Cel care a spus mai dinainte că aceştia sunt ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite (2 Petru 2:12) dacă este Dumnezeu, care L-a făcut pe cel rău (Proverbe 16:4), cu inimile înşelătoare şi deznădăjduit de rele (Ieremia 17:9), atunci Cine poate sta împotriva voii Lui?” (Romani 9:19). Nimeni nu poate. Cu toate acestea, El va găsi vină, [căci vor fi judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.] (Apocalipsa 20:11-15).

MacArthur continuă:

Dumnezeu nu constrânge şi nici nu ispiteşte pe cineva ca să păcătuiască. (ibid., p.. 125)

Desigur, El nu ispiteşte (Iacov 1:13). Nu, însă El i-a făcut pe cei răi, astfel că aceștia nu pot face nimic altceva, decât să păcătuiască! După cum este scris:

Privirile trufaşe şi inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu este decât păcat. (Prov. 21:4)

Atunci când o persoană nu este încredinţat că Dumnezeu va lucra, ci se va încrede pur şi simplu în candela sa, aceasta de fapt nu este decât păcat, pentru că "Tot ce nu vine din încredinţare e păcat" (Romani 14:23). Necredincioşii, inclusiv răzvrătiţii (învăţătorii mincinoşi), sunt într-o perpetuă stare de necredinţă. De aceea, nici chiar faptele "bune" ale păcătoşilor nu sunt bune (Isaia 64:6). Tot ceea ce fac ei este păcat, căci Dumnezeu este cel care ia făcut în acest fel.

MacArthur susţine:

Dumnezeu nu face pe nimeni să păcătuiască. (ibid., p.. 125)

Ei bine, MacArthur ar trebuii să-l informeze pe profetul Isaia, pentru că Isaia era convins de Dumnezeu, că El ia făcut să păcătuiască.

Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine?... (Isaia 63:17)

Isaia nu întreabă dacă Dumnezeu a făcut sau nu, ca ei să păcătuiască. Ci, Isaia întreabă pentru ce a făcut El ca ei să păcătuiască, adică să "rătăcească de la căile Sale". Mai înainte Isaia a scris:

Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă şi un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor; suflarea Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge până la gât ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor. (Isaia 30:27-28)

Este evident din context, că El pune "în fălcile popoarelor o zăbală." Acesta este Domnul "care pune o zăbală înşelătoare ce-i determină să greşească."

O altă traducere spune: şi trebuie să fie un frâu în fălcile oamenilor, care să-i facă să greşească. (Isaia 30:28)

Regele David este un alt om pe care MacArthur ar trebuie să-l informeze cu privire la cel mai preţios "adevăr", pentru că Însuşi Dumnezeu a spus lui David că El va face (va determina) pe cineva să comită adulter cu nevestele sale.

Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta şi voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.” (2 Samuel 12:11-12)

Domnul are întreaga responsabilitate pentru această relaţie adulteră în masă declarând, "Eu voi face lucrul acesta", şi despre ce este vorba aici? El va face ca Absalom să se culce cu zece ţiitoare ale lui David (2 Samuel 16:21-22; 20:3).

De asemenea, în 2 Samuel 16:10-11 găsim că Domnul a poruncit lui Şimei: „Blesteamă pe David!”. Şi, chiar David spune: Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” (2 Samuel 16:10). Astfel, Dumnezeu a făcut ca Şimei să păcătuiască (Exod 22:28; Eclesiastul 10:20). Iar, Şimei recunoaşte mai târziu lui David că ce a făcut el, într-adevăr era un păcat blestemândul.

Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. (2 Samuel 19:20)

Ani mai târziu, Solomon a ucis Şimei pentru acest păcat pe care "Domnul i-a zis să-l facă" (2 Samuel 16:11). Tot astfel, David nu s-ar fi rugat în zadar.

Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor! (Psalmii 141:4)

Aceasta deoarece, David ştia că Dumnezeu face ca inima omului să se abată (încline) la lucruri rele, şi astfel el cere Domnului să nu facă acest lucru cu el. Cu toate acestea, Domnul care face acest lucru, El Î-l va face chiar şi cu David. Căci pe lângă relaţia adulteră cu Bat-Şeba, fiind urmată de omorârea lui Urie în 2 Samuel 11, chiar şi despre acestea găsim aplicaţie din Cuvant căci este spus că Domnul conduce paşii omului (Proverbe 20:24), şi mai târziu este spus:

Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda.” (2 Samuel 24:1)³

Următoarele versete dezvăluie că David a păcătuit atunci când a făcut acest act pe care de fapt Dumnezeu l-a "stârnit" să-l facă. Prin urmare, Domnul l-a stârnit în mod clar pe David la păcat. De fapt, Dumnezeu stârneşte pe toţi oamenii să cadă în păcat ori de câte ori ei vor păcătui. După cum este scris:

Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. (Ieremia 10:23)

Deci, paşii omului, acţiunile omului, nu ţin de sine. Dacă paşii omului nu ţin de el însuşi, atunci de cine ţine? A cui este această putere, dacă de fapt nu este în puterea omului „să-şi îndrepte paşii”? Aceasta este puterea lui Dumnezeu şi totul depinde de El, deoarece, El face, aşa cum vrea (Psalmii 115:3). După cum mai este scris:

Domnul îndreaptă (directionează) paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? (Proverbe 20:24; vezi, de asemenea, 16:9)

Altfel spus: Dacă paşii omului sunt direcţionaţi de Domnul, ce ar înţelege el?, sau cum ar putea un om să înţeleagă propriul drum?

Şi când oamenii sunt îndreptaţi să facă răul, este clar că este "de la Domnul." Căci, astfel ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, MacArthur care este pornit împotriva adevărului, scrie:

Voinţa de a păcătui mereu provine din propria inimă a păcătosului, nu de la Dumnezeu. El nu este autorul sau cauza eficientă a răului. (ibid., p.. 127)

Fără a nega cele de mai sus, nici care este cauza eficientă a lui Dumnezeu, este adevărat, în acelaşi timp, că voinţa de a păcătui vine de la păcătos, din inima sa rea (Ieremia 11:8). Şi deci, din inima rea vine voinţa de a comite păcatul, oamenii sunt deprinşi să facă răul. (Proverbe 17:11; Ieremia 13:23).

Acesta este motivul pentru care, cel puţin în parte, este zis că „calea omului” nu este în el însuşi. Pentru că el nu sa creat pe sine, şi nu el însuşi şi-a dat propria sa inimă rea, care este numai şi numai înclinată să facă rău (ca în Geneza 6:5). Dar, MacArthur nu reuşeşte să recunoască acest lucru, ci susţine în mod deschis că nu Dumnezeu "este autorul sau cauza eficientă a răului", pe când Domnul oştirilor care spune diferit de el, declară:

Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea (şi creez răul), Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. (Isaia 45:7, traducerea Cornilescu nu este cea potrivită, KJV face o treabă mai bună aici, deoarece traduce literal; וּבוֹרֵא רָע [uvorê '`râ] "şi creez răul")

Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele? (Plangerile 3:37-38)

Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul? (Amos 3:6)

Chiar dacă nu are nici o plăcere în nelegiuire şi nu este un Dumnezeu căruia să-I placă răul (Psalmul 5:4) căci este sfânt şi drept (Psalmul 145:17), totuşi, El este creatorul răului, după cum Isaia 45:7 afirmă în mod explicit.

Iov ştia acest lucru. El ştia că Dumnezeu este cauza tuturor lucrurilor, chiar şi răului. Astfel, el a spus:

El are puterea şi înţelepciunea; El stăpâneşte pe (a-i Lui sunt) cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii. (Iov 12:16)

Iov nu vorbea despre unele posesiuni ale lui Dumnezeu. Ci, el vorbea despre cauza absolută a lui Dumnezeu şi că El are controlul asupre tuturor lucrurilor. Citiţi contextul din Iov 12:16 şi Iov 12:13-13:1. În plus, Dumnezeu Însuşi spune:

Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu, Israel. (Ezechiel 14:9)⁴

Dumnezeu spune, "Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela" şi rezultatul a fost amăgirea prin cuvintele înşelătoare care ieşeau din gura prorocului. Şi, chiar dacă Dumnezeu este cel care "a amăgit pe proroc," totuşi, El î-l va ţine responsabil (Î-l va învinui) pe prorocul care „se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt” şi-l "va nimicii" pentru ceea ce spus.

Deci, atunci avem acest adevar despre El, în care ne este descoperit că chiar dacă Dumnezeu nu poate să mintă (Tit 1:2), El totuşi amăgeşte. Pentru alte exemple de înşelare prin amăgire, vezi 2 Cronici 18:18-22 (1 Regi 22:19-23); Isaia 30:28, şi 2 Tesaloniceni 2:11-12.Cuvântul lui Dumnezeu este clar. Dumnezeu este într-adevăr cauza tuturor lucrurilor, chiar şi a minciunilor.

Deci, în ciuda a ceea ce învaţă Biblia în acelaşi capitol, MacArthur subliniază războiul său împotriva adevărului.

Înainte de a părăsi acest subiect, permiteţi-mi să subliniez faptul că două erori comune trebuie să fie evitate în gândirea noastră cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu când se referă la rău. Una, desigur, este de această noţiune (uneori susţinută de către anumiţi hiper-calvinişti), că Dumnezeu în mod activ şi direct provoacă răufăcătorilor ca să fie răi. (pag. 127)

MacArthur răstălmăceşte (2 Petru 3:16) scopul suveranităţii, şi astfel, el creează o putere biblică necunoscută a răului care este mai mare decât Însuşi Cel Atotputernic. Cum se face aceasta? Atunci când MacArthur pretinde că nu Dumnezeu în mod activ şi direct cauzează răufăcătorilor să fie răi, astfel prin învăţăturile lui face să se creadă că acţiunile acestor oameni nu mai sunt direct hotărârea lui Dumnezeu (Isaia 46:10). Astfel, s-ar înţelege că aceştia nu mai sunt în mod activ din El, prin El, şi pentru El (Romani 11:36). Ei nu mai sunt în mod activ creaţia lui Dumnezeu Însuşi (Isaia 45:7). Ei nu mai sunt activ ţinuţi de cuvântul puterii Lui (Evrei 1:3). Ei nu mai sunt în mod activ lucrările Sale (Psalmul 104:23-24). Ci, mai degrabă, ele devin acţiuni în afara acestor adevăruri suverane ale lui Dumnezeu. Iar dacă această putere este în afara acestor adevăruri, există o putere mai mare a răului decât cea a lui Dumnezeu Însuşi. Şi această putere nu ar putea fi decât puterea lui Satan, cel rău. Cu alte cuvinte, atunci când MacArthur învaţă că Dumnezeu nu este cauza răului, el exaltă puterea lui Satan, puterea întunericului (Luca 22:53), ca fiind mai mare decât puterea lui Dumnezeu, şi astfel, el arată cine este el, adică un fiu al diavolului.

II. Ipocrizie (făţărnicie)

Învăţătura lui MacArthur este una din ipocrizie (la fel ca în Luca 12:1 şi Matei 16:12). El va spune ceva greşit, dar apoi spune şi ceva drept, astfel că induce în eroare, şi înşală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:18). De exemplu, în acest capitol, MacArthur scrie:

Noi nu trebuie să credem că Dumnezeu porunceşte răul şi că răufăcătorii sunt limitaţi la un soi de pasivitate, lucrând după ştiinţa prevestită deja mai dinainte, în care El cu tragere de inimă şi cu părere de rău dă consimţământul la ceva ce ştie că făcătorii de rele oricum o vor face-o.
- Mai degrabă, prezentarea suveranităţii divine în Scriptură este că Dumnezeu în mod pozitiv dispune, de ce are să se întâmple. (ibid., p.. 128)

Acest lucru "în mod pozitiv dispune" este retoric, dar şi lipsit de sens ţinând seama de citatele de mai sus. Cu toate acestea, în mod special, cu două pagini mai înainte la pagina 126 se vorbeşte în mod direct împotriva a ceea ce scrie aici, la pagina 128. El foloseşte chiar şi o parte din aceeaşi formulare, dar conceptul exprimării, este prezentat în dezacord. La pagina 126, în contextul Romani 9:18, citând pe Jonathan Edwards şi fiind în acord cu el, MacArthur scrie:

Atunci când Dumnezeu vorbeşte despre împietrirea unora dintre fiii oamenilor, nu trebuie să se înţeleagă că Dumnezeu, prin orice eficienţă pozitivă împietreşte inima oricărui om. Nu există nici un act pozitiv în Dumnezeu, ca şi cum El ar fi prevăzut punerea vreunei puteri care să împietrească inima. A presupune oarecum un astfel de lucru ar trebuii să-l facă pe Dumnezeu autorul imediat al păcatului. Dumnezeu a spus că oamenii sunt împietriţi în două moduri: prin întreruperea influenţelor puternice ale Duhului Său, fără de care inima lor, va rămâne împietrită, şi va continua să se împietrească din ce în ce mai mult, în acest sens, î-i împietreşte, lăsândui să devină împietriţi. Şi din nou, a dispune aceste lucruri prin providenţa sa, oamenii prin abuzul corupţiei lor, vor ocaziona împietrirea lor. (ibid., p.. 126, bold adăugat)

Cu alte cuvinte, în conformitate cu MacArthur şi Edwards, Dumnezeu î-i lasă să facă ce vor. Iar influienţa lui Dumnezeu este pasivă, nu activă. Reţineţi, de asemenea din primul citat că, MacArthur spune: "Dumnezeu porunceşte în mod pozitiv", iar în acest citat, el spune: "nici un act pozitiv în Dumnezeu." Aceasta este vorbire dublă şi contradictorie.

Mai mult decât atât, privind pasajul în discuţie, Romani 9:18, atât Edwards, cât şi MacArthur învaţă necredinţa în cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece, Romani 9:18 spune:

Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.

Atât Edwards cât şi MacArthur transformă acest act de împietrire într-unul pasiv ("lăsândui să devină împietriţi."). Cuvântul grecesc pentru "El împietreşte" este σκληρυνει (sklêrunei), care este un verb indicativ prezent activ. Acesta nu este pasiv, nici în greacă nici în limba engleză (şi nici în româneşte). Dar, Edwards cât şi MacArthur ar vrea să credeţi că este un act pasiv al lui Dumnezeu, dar aceasta nu este adevărat, după cum ilustrează şi exemplul cu Faraon. Chiar înainte ca Moise să intre în Egipt, Domnul ia spus că El va împietri inima lui Faraon (Exodul 4:21), iar acest lucru este menţionat de două ori (Exod 7:3) deşii, înainte de aceasta este spus faptul că Faraon şi-a împietrit inima (Exod 8:15). Acesta este motivul pentru care Romani 9:17 spune:

„Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

Dumnezeu înadins l-a ridicat pe Faraon, i-a împietrit inima şi l-a făcut ca să-şi împietrească inima (Romani 11:36); aceasta ca Faraon să nu lase pe Israel să plece până când Dumnezeu nu-Şi va arăta puterea Sa minunată (Exodul 10:1). Şi, El chiar a mai făcut-o încă o dată, căci a împietrit inima lui Faraon, după ce au plecat, pentru ca El să fie din nou glorificat prin nimicirea lui Faraon şi a armatei sale (Exodul 14:4, 8; Psalmul 136:15). El a făcut cunoscută puterea Sa prin distrugerea Egiptului şi eliberarea lui Israel (Exod 7:14-15:21), toate prin întărirea inimi lui Faraon, şi a inimilor egiptenilor (Exod 14:16-18). El le-a împietrit inimile lor, spre distrugerea lor şi pentru slava Sa, aşa cum a făcut pentru cucerirea ţării promise (Iosua 11:20), şi la fel cum face cu majoritatea omenirii pentru veşnicie (Isaia 66:24; Matei 7:13-14; Romani 9:18-22, Apocalipsa 21:8).

III. Învăţăturile Scripturii

Vorbind în contextul celor care "insistă asupra faptului că nimeni nu are dreptul să spună sigur ce înseamnă Biblia" (ex. Brian McLaren), MacArthur scrie:

Astfel se face că, modul "evangelical" postmodernism a transformat la mare virtute, îndoială, incertitudine, şi remuşcare practic, orice învăţătură din Scriptură. Convingerile puternice care în mod clar sunt stabilite, acum sunt etichetate în mod invariabil "arogant" de către cei care sunt în favoarea dialogului postmodern.
Acum, evident, nu putem fi în adevăr dogmatici despre fiecare credinţă periferică sau care-i lăsată la preferinţa fiecăruia. (The Truth War, p.. 155, bold adăugat)

De când oare ar trebuii noi să fim dogmatici cu privire la orice credinţă "lăsată la preferinţa fiecăruia", atunci când vine vorba de "învăţătura Scripturii"? Niciodată! Căci, preferinţa personală nu înseamnă nimic atunci când vine vorba de învăţătura Scripturii. Noi nu trebuie să adăugăm, nici să scoatem ceva de la Cuvântul lui Dumnezeu (Deuteronom 12:32; Proverbe 30:5-6). Nu ar trebuii nici măcar să gândim dincolo de ceea ce este scris (1 Corinteni 4:6).

În ceea ce priveşte o "credinţă periferică", cine spune că este periferică? Scriptura nu spune (ex. Matei 23:23; Osea 6:6), deci nici noi, şi dacă totuşi Scriptura declară că ceva este periferic, atunci şi noi ar trebui să-l declarăm dogmatic-periferic, de asemenea.

MacArthur continuă:

Acum, evident, nu putem fi cu dreptate dogmatici pentru orice credinţă periferică sau care-i lăsată la latitudinea fiecăruia. Practic, nimeni nu crede că se merită să lupţi pentru orice opinie. (p. 155, bold adăugat, italic în original)

De când se merită să lupţi pentru orice opinie? Gândurile omului sunt deşarte (Psalmul 94:11), iar Scriptura "nu a venit prin interpretarea proprie a vreunui proroc" (2 Petru 1:20). Prin urmare, nu-i nici o opinie pentru care ar merita să lupţi.

MacArthur continuă:

Acum, evident, nu putem fi cu dreptate dogmatici referitor la orice credinţă periferică sau chestiune de preferinţă personală. Practic, nimeni nu crede că se merită să lupţi pentru orice opinie. Scriptura trage linie cu claritate amplă: poruncindu-ne să ne luptăm pentru credinţa dată sfinţilor; (pag. 155, bold adăugat)

Această "claritate amplă", nu este clară. De fapt, este amplu ambiguă. MacArthur nu poate nici măcar spune care este exact, "credinţa dată sfinţilor" că nu este o credinţă dacă nu include totul din Biblie ("învăţătura Scripturii").

În alte două cărţi, MacArthur scrie despre exact acelaşi lucru "credinţa dată sfinţilor" numind-o "fundamentală" sau "articolele necesare pentru mântuire" şi scrie:

A sublinia articolele necesare pentru mântuire, şi a determina cu exactitate numărul lor, este o activitate, dacă nu absolut imposibilă, cel puţin extrem de dificilă. (Reckless Faith, p. 115, copyright 1994; Truth Matters, p. 91, copyright 2004)

Şi,

Cu toate acestea nu este nicidecum de mare importanţă ca biserica, să cunoască destul de corect numărul exact a articolelor fundamentale. (Reckless Faith, p. 115, Truth Matters, p. 91)

Şi,

Nimic nu este acum mai desperat necesar în biserică decât o nouă mişcare care să readucă în atenţie articolele fundamentale ale credinţei. (Reckless Faith, p. 117, Truth Matters, p. 93)

Deci, chiar dacă nu le ştim pe toate care sunt, şi chiar dacă "nici nu este de mare importanţă", ca să se ştie toate câte sunt, chiar dacă acestea sunt "necesare pentru mântuire," este nevoie să fie subliniate încă o dată! Dar, el cum să readucă în atenţie ceea ce nu a fost subliniat, şi care nici nu poate fi, deoarece este "absolut imposibil" sau "cel puţin extrem de dificil" să le cunoască, să le sublinieze singur?

Această "linie cu claritate amplă" a lui MacArthur, nu este nimic altceva decât un mijloc de amăgire ce va face ca oamenii să fie purtaţi de orice vânt de învăţătură (Efeseni 4:14).

În Războiul Adevărului (The Truth War) MacArthur continuă:

Acum, evident, nu putem fi cu dreptate dogmatici despre fiecare credinţă periferică sau chestiune de preferinţă personală. Practic, nimeni nu crede că se merită să luptăm pentru orice opinie. Aici, Scriptura trage linie cu claritate amplă: ne-a poruncit să-ne apărăm credinţa dată sfinţilor; dar ne este interzis să alegem să luptăm unul cu altul pe probleme secundare (Romani 14:1). (p. 155-156, bold added)

MacArthur dă referinţe Romani 14:1 ca suport pentru conceptul "probleme secundare". Amintiţi-vă, că el vorbeşte despre contextul "învăţătura Scripturii." Astfel, el susţine că sunt probleme "secundare", în învăţăturile Scripturii, care trebuiesc să fie clasificate ca "secundare", şi pentru care "nu este permis" să luptăm. Oare despre aceasta se vorbeşte în Romani 14? Nicidecum!

Romani 14 vorbeşte de "păreri îndoielnice" iar acele "păreri îndoielnice" sunt chestiuni proprii şi este vorba de încredinţare personală înaintea lui Dumnezeu, aşa cum se spune aproape de sfârşitul capitolului,

Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. (Romani 14:22)

Aspectele specifice pe care le tratează acest capitol, sunt de domeniul conştiinţei (încredinţării) personale, acestea sunt lucruri îndoielnice. Deci, pentru aceste lucruri nu trebuie să se judece (Romani 14:3-4, 10-13). Dar, dacă aceasta este o chestiune de doctrină, sau de învăţătură a Scripturii, nu este deloc un lucru îndoielnic.

Pavel vorbeşte despre a mănânca sau nu carne în Romani 14:2-3. Dar, în 1 Timotei 4:1-3, este arătat că dacă cineva învaţă să se abţină de la a mânca carne, atunci aceasta este promovare a unei doctrini, şi este una dintre cele două doctrini date în 1 Timotei 4:1-3, care-i identifică pe cei care s-au lepădat de credinţă şi urmează doctrinele dracilor. Atunci când este o chestiune doctrină, este de maximă importanţă. Dacă este o chestiune de o conştiinţă personală, este ceva pentru care Domnul ne spune că nu trebuie să judecăm (Romani 14:3).

De asemenea, Romani 14:5-6 vorbeşte de asemeni despre respectarea zilelor. Aici, în Romani 14, deoarece este în contextul conştiinţei personale, nu este ceva pentru care trebuie să se confrunte. Dar, exact aceeaşi problemă, atunci când aceasta este o chestiune de doctrină, care este învăţătura Scripturii, aceasta este o chestiune de viaţă sau de moarte, rai sau iad, de aceea Pavel a scris celor din Galatia:

Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Galateni 4:10-11)

Acest lucru este scris în contextul Galatenilor ce au fost fermecaţi de o altă Evanghelie (Galateni 1:6; 3:1). Această evanghelie era una în care legea era propagată şi ei trebuiau să păzească zilele, de aici, menţionarea lui Pavel despre ritualurile de a ţine zilele. În Romani 14 respectarea zilelor nu este mare lucru (Romani 14:5-6), deoarece aceasta este o chestiune conştiinţă personală. În Galateni 4:10-11 respectarea zilelor este de mare importanţă, deoarece aceasta este o chestiune de doctrină, învăţătura Scripturii.

În The Truth War, puţin după citatul de mai sus MacArthur dezvăluie din nou ipocrizia lui şi scrie,

Hristos a vorbit în Biblie, şi El ne ţine responsabili pentru a înţelege, a interpreta, a asculta, şi a învăţa ceea ce El a spus -. . . (ibid., p.. 156)

Cu toate acestea, în conformitate cu MacArthur, o parte din ceea ce spune că sunt "păreri secundare", şi pentru ele nu trebuie luptat, chiar dacă El ne va ţine totuşi "responsabili de a înţelege, a interpreta, a asculta, şi a învaţa" acestea. Aceasta este discuţie dublă, şi este complet opusul lui Pavel, care a scris:

Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:3-5)

"Cunostinţa, sau cunoaşterea lui Dumnezeu, " este de la Geneza la Apocalipsa, întreaga Biblie, şi Pavel s-au luptat răsturnând pornirile minţii, pentru ca să aducă "orice gând" la ascultarea de Cuvânt (Evrei 4:12-13). Pentru mai multe informaţii despre această luptă, a se vedea https://sites.google.com/site/crestinadevarat/mantuire.

IV. Ioan 6

Un alt exemplu de războire a lui MacArthur împotriva adevărului, învăţătura Scripturii, poate fi găsit pe pagina 71 din aceeaşi carte, The Truth War.

Chiar şi lucrarea lui Isus ", oferă o imagine uimitoare despre viaţa reală a apostaziei. Ioan 6, consemnează cât de multe mulţimi veneau peste tot pe unde mergea Domnul, în timp ce El făcea minuni. Dar ei se întorceau în masă de la credintă, atunci când Hristos a început să propovăduiască adevărul pe care ei nu vroiau să-l audă. În majoritatea cazurilor, se pare că respingerea lui Hristos nu a fost nimic mai puţin decât apostazia finală şi iremediabilă. Aproape de sfârşitul acestui lung şi tragic capitol, la versetul 66 spune acest lucru: "Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El."
Învăţătura lui Isus a făcut adevărul deosebit de clar. Aceşti oameni, evident au văzut în mod clar adevărul şi au înţeles învăţătura lui Isus perfect de bine, s-au îndepărtat totuşi de El. De fapt, claritatea totală a adevărului a fost lucrul care i-a alungat. Când au văzut cum este adevărul, ei pur şi simplu l-au urât. (bold adaugat)

MacArthur învaţă opusul a ceea ce este revelat în Ioan 6. Reţineţi Ioan 6:41-42.

Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.” Şi ziceau: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum, dar, zice El: „Eu M-am coborât din cer”?”

Este evident că, evreii nu înţelegeau. Reţineţi Ioan 6:52.

La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?”

Din nou, ei arată o lipsă de înţelegere. Reţineţi în continuare în Ioan 6:60.

Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” (mai literal, "cine este capabil să-l asculte.")

Tot timpul, contextul arată că evreii nu au înţeles. Isus vorbind despre a mănânca trupul şi a bea sângele Său, nu a fost deloc "deosebit de clar." Ei nu au au văzut "în mod clar adevărul." De fapt, tocmai lipsa totală de claritate, a făcut ca ei să nu mai meargă cu Isus şi să se întoarcă înapoi.

Chiar şi după ce pe scurt Isus însuşi le dă explicaţia în versetul 63, Isus le-a mai spus:

Dar sunt unii din voi care nu cred.... (Ioan 6:64)

Nu cred, înseamnă că nu înţeleg (2 Corinteni 4:4).

Note

2 Proverbe 17:11 este mai literal în ebraică, "Cel rău nu caută decât răscoală," אךְ - מְרִי יְבַקֶּשׁ - רָע ("AKH-Meri yevaqqesh-ra`).

3 Vorbind despre acelaşi eveniment ca în 2 Samuel 24:1, 1 Cronici 21:1 evidenţiază:

Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.

Ebraica în acest verset este destul de interesantă. De fiecare dată în traducerea ebraică a Bibliei atunci când se referă la Satana personal, cuvântul ebraic שָׂטָן (Satana) este folosit cu articol definit, הַשָּׂטָן (hasâtân). Acest lucru este găsit în Iov 1:6-9, 12; 2:1-4, 6-7; Zaharia 3:1-2 (vs. 1 are, de asemenea, forma verbului, לְשִׂטְנוֹ [leshitno], "să i-se împotrivească"). Aici, în 1 Cronici 21:1, este pur şi simplu שָׂטָן (Satana), fără articolul hotărât. Acest, exact acelaşi, cuvânt שָׂטָן (Satan), este folosit de asemeni pentru (de) Îngerul Domnului, în Numeri 22:22 ("adversarul"), 32 ("să-i stea împotrivă"; יָצָאתִי לְשָׂטָן [yâtsâ'tiy lesâtân] mai literal, "am venit pentru adversar "). Cuvântul שָׂטָן (Satana) este folosit peste tot ca "adversarul" (1 Samuel 29:4; 2 Samuel 19:22 [H23]; 1 Împăraţi 5:4 [H18]; 11:14, 23, 25; Psalm 109:6 ).

În Noul Testament σατανας (satanas) "Satana" este folosit cu articol definit de cele mai multe ori cu referire la persoana Satanei (Matei 12:26 [2x]; Marcu 1:13; 3:26, 4:15; Luca 10 : 18, 11:18, 13:16, 22:31, Ioan 13:27, Fapte 5:03, 26:18, Romani 16:20, 1 Corinteni 5:5, 7:5, 2 Corinteni 2:11; 11:14; 1 Tesaloniceni 2:18; 2 Tesaloniceni 2:9, 1 Timotei 1:20; 5:15, Apocalipsa 2:9, 13 [2x], 24; 3:9; 12:9; 20:2, 7). Cu toate acestea, este format fără articolul definit unde aceasta este în mod clar vorba de persoana lui Satan în Luca 22:3 (comparaţi cu Ioan 13:27) şi 2 Corinteni 12:7. Comparaţi Marcu 3:23 (fără articol definit), cu Matthew 12:26 (cu articolul definit). Σατανας (Satanas) î-l găsim de asemenea, fără articol, în Matei 4:10; 16:23, Marcu 8:33 unde toate trei sunt υπαγε οπισω μου, σατανα (hupage opisô mou, satana), "Înapoia Mea, Satan" (sau Adversar). În Matei 4:10 Isus vorbeşte lui Satan. În Matei 16:23 şi Marcu 8:33 El vorbeşte lui Petru.

Mai mult decât atât, pentru verbul "stârnit, sau aţâţă", atât în 2 Samuel 24:1 şi 1 Cronici 21:1 este exact acelaşi cuvânt ebraic, וַיָּסֶת (vayyâset) ce se află, de asemenea, numai în Deuterom 13:6 (H7, "aţâţă"); Iosua 15:18 ("sfătuit"); Judecatorii 1:14 ("îndemnat"); 1 Samuel 26:19 ("aţâţă"); 1 Împăraţi 21:25 ("aţâţa"); 2 Împăraţi 18:32 ("amăgeşte"); 2 Cronici 18:2 ("rugat"), 31 (Dumnezeu a "îndepărtat"); 32:11, 15 ("amăgeşte"); Iov 2:3 ("îndemni"), 36:16 ("te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg"); Isaia 36:18 ("amăgiţi"); Ieremia 38:22 ("înduplecat"), 43:3 (aţâţă).

4 Cuvintele ebraice traduse "înşelat (amăgit)" în Ezechiel 14:9 (KJV) provin de la cuvântul ebraic פָּתָה (pâtâh), care se găseşte, de asemenea, numai în Exodul 22:16 (în ebraică vs. 15, "ademeneşte (înşală)" NKJV); Deuteronom 11:16 (amăgească, "înşelat"); Judecătorii 14:15 ("Înduplecă"), 16:5 ("Înduplecă"); 2 Samuel 3:25 ("înşele"); 1 Împăraţi 22:20-22 ("amăgi"); 2 Cronici 18:19-21 ("amăgi"); Iov 5:2 ("cel simplu", prostul), 31:9, 27 ("amăgită"); Psalmul 78:36 ("înşelau" în paralel cu "minţeau"); Proverbe 1:10 ("amăgească"), 16:29 ("amăgeşte"), 20:19 ("măguleşte", umblă cu bârfe), 24:28 ("înşeli"), 25:15 ("înduplecă"); Ieremia 20:7 (2x, "înduplecat"), 10 ("să-l învinuim"); Osea 2:14 (în ebraică vs 16, "ademeni"), 7:11 ("proastă").

a true church, P. O. Box 130, Moodys, OK 74444

Traducerea Vasile Sanda