- Siguranţa? Da şi Nu.

   Veşnicia Mântuirii  

   Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai, ei să nu cadă iarăşi în nebunie. (Psalmii 85:8; şi Psalm 103:17-18)

Siguranţa veşnică a mântuirii nu este un subiect la care cineva ar putea ajunge prin înţelepciunea acestei lumi şi cu minte omenească (Psalmul 94:11; 1 Corinteni 3:18-20). De exemplu, Calvinişti sunt de acord că poate fi vorba de siguranţa veşniciei, iar Arminieni sunt de altă părere. Astfel că, ambele învățături sunt "greşite", deoarece ei nu cunosc "Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22:29). Lucrările lui Dumnezeu sunt mari, şi gândurile Lui sunt foarte adânci (Psalmul 92:5; Isaia 55:8-9), aşa cum este arătat în Romani 11:33 destul de bine:

• O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui!

În mai multe ocazii, Scriptura are anumite învățături, ce nu par minţii umane, a fi: simultan adevărate. Aceasta deoarece "...omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte" (1 Corinteni 2:14). Dar, atunci când unul se converteşte (a se vedea în "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit") şi devine ca un copilaș (Matei 18:3), atunci lucrurile spirituale sunt acceptate deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este crezut (Ioan 8:47), chiar dacă conceptele au o logică, sau nu (Proverbe 3:5-6).

   1.  Hotărârile Lui

Trebuie început astfel, Cuvântul spune clar că judecata lui Dumnezeu va veni (Luca 13:1-5; 16:19-25; Romani 1:18), şi aceasta va fi, în funcţie de lucrări (Romani 2:5-10). Deci, chiar dacă este adevărat că mântuirea nu este "prin lucrări de neprihănire (vezi: „ Mântuirea nu este prin fapte”), pe care le-am fi făcut" (Tit 3:5),  totuşi este adevărat că Dumnezeu:

1. „va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec”. (Romani 2:6-10)

Cu alte cuvinte, cei care au răbdare, care au fapte bune ("lucrează ceea ce este bun"), şi continuă să facă binele şi care fac scopul lor în viaţă (şi caută, Filipeni 3:11) să aibă viaţa veşnică, aceştia sunt cei pe care Dumnezeu Îi va mântui ("ei vor avea viaţa veşnică"). El va da viaţa veşnică, pe baza lucrărilor ("a faptelor") lor. Dar, cei care caută după poftele lor  ("auto-împlinirea"), şi nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu ("adevărul"), aceştia vor merge în iad ("ei vor avea indignare, mânie, necaz şi chin").

Isus a spus în Ioan 5:28-29, Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.

Cuvintele lui Isus arată clar, că faptele din viaţa cuiva (faptele unei persoane, lucrările) vor dicta unde va petrece veşnicia acea persoană. Cei care au făcut binele, vor avea viaţa veşnică. Cei care au făcut răul, vor merge în iad.

• • „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:36-37)

Altfel spus, Dumnezeu va judeca pe fiecare, fie ca Să-i justifice (mântuirea), fie ca Să-i condamne (iad), bazat pe ceea ce le-a ieşit din gura lor. Această hotărâre dreaptă a lui Dumnezeu, care se bazează pe ceea ce o persoană a făcut (şi anume, modul în care care a trăit) este grafic portretizat în cuvintele lui Hristos, în Matei 25:31-46.

• • „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?” Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Aici se vede clar că oamenii vor merge fie în iad, fie în viaţa veşnică, pe baza faptelor lor. Într-adevăr, "credinţa fără fapte este moartă" (Iacov 2:26), şi cu adevărat că Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică. (Galateni 6:7-8)

Astfel, Pavel arăta ţinta când zice: De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că Suntem departe de casă. (2 Corinteni 5:9). De ce?

Biblia spune: 

• Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10)

Acest verset a fost mutilat de către lumea creştină falsa (ex The Believer's Study Bible, p. 1653; The MacArthur Study Bible, p. 1770-1771), ei învaţă că, a venii înaintea scaunului de judecată, βήματος (bêmatos în greacă) este un loc unde se primeşte răsplata, şi că acolo nu este nici o condamnare. Dar aici apare o altă problemă cu acest punct de vedere al lor, deoarece cuvântul grecesc "bêma", descrie scaunul de judecată unde se făcea (afară) condamnarea  (Matei 27:19, 26; Ioan 19:13, Fapte 18:12 , 16, 17; 25:6,10). Mai mult, "răul" în acest verset este de obicei interpretat ca "inutil", nu "rău moral", după cum MacArthur, spune: "These Gr. terms do not refer to moral good and moral evil." "Din punct de vedere Gr. nu se referă la rău moral, sau bun moral". (MacArthur studiu biblic, p. 1771). Aceasta este o minciună.

 În traducerea Critical Text, cuvântul grecesc este φαῦλον "phaulon" şi este întotdeauna utilizat în Scriptură, în sensul rău moral (vezi Ioan 3:20, 5:29, Romani 9:11; Tit 2:8; Iacov 3:16). În Majority Text (şi "Received Text") este folosit cuvântul, κακόν "kakon", iar acest termen este folosit pentru ceva foarte rău (vezi Luca 16:25, Fapte 16:28; 28:5; Apocalipsa 16:1 Timotei 6:10; 2 Timotei 4:14; Tit 1:12; Evrei 5:14; Iacov 1:13; 3:8; 1 Petru 3:9-12; 3 Ioan 11, şi Apocalipsa 2:2), sau răutate (vezi Matei 21:41, 24:48, 27:23, Marcu 7:21, 15:14, Luca 23:22, Ioan 18:23, 30; Fapte 9:13; 23:9; Romani 1:30; 2:9; 3:8; 7:19, 21; 12:17, 21; 13:3-4, 10; 14:20, 16:19, 1 Corinteni 10:6; 13:5; 15:33; 2 Corinteni 13:7; Filipeni 3:2; Coloseni 3:5; 1 Tesaloniceni 5:15. 

MacArthur, prin înşelăciunea lui, face ca oamenii să fie departe de frica adevărată de Dumnezeu (2 Corinteni 5:10-11; 1 Petru 1:17).2)

Când Pavel spune: Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10) el a avut în vedere acelaşi fel de judecată care l-am văzut deja (Matei 12:36-37; 25:31-46; Ioan 5:28-29; Romani 2:6-10; Galateni 6:7-8). Acesta este motivul pentru care Pavel îndeamnă astfel: Ca unii care cunoaştem, deci, frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm (2 Corinteni 5:11, şi 2 Corinteni 5:14, era din dragoste (iubire). 

   Deci, este un lucru groaznic să cadă cineva în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10:31), şi să fie găsit având o viaţă de nelegiuit (de ex, Matei 7:21-23). Pentru că "fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu." (Romani 14:12). Cum dar, poate fi aceasta? Întrucât toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23), cum poate cineva culege ceea ce a semănat (Galateni 6:7-8), adică să fie judecat după faptele lui (Romani 2:6-10) şi să nu poată fi condamnat? Nu toţi oamenii culeg putrezire (Galateni 6:8, iadul; Isaia 66:24) în ziua judecăţii, deoarece "Nu este nici unul drept, niciunul măcar" (Romani 3:10)?

Cum se  împacă dreapta judecată a lui Dumnezeu cu mântuirea Lui? Când Domnul salvează un suflet, atunci El face să fie "născut din nou, la o speranţă de viaţă, prin învierea lui Isus Hristos din morţi" (1 Petru 1:3), Dumnezeu fără fapte îl socoteşte neprihănit (Romani 4:6). Acest har dat de dreptatea lui Dumnezeu (Romani 3:22), nu include numai iertarea păcatelor (Romani 4:7-8), ci şi fapte de viaţă neprihănită (Ioan 8:31-36; Romani 6:18-22; 8:1-2; 10:10; Efeseni 2:10). Prin urmare, în ziua judecăţii, cei care sunt ai Lui nu vor avea doar păcatele lor spălate prin sângele lui Hristos (1 Ioan 1:7), ci vor fi și găsiți neprihăniți, iar pentru ei nu va mai fi nici o condamnare (Romani 8:1).

   Prin credinţă, omul este socotit neprihănit (Romani 4:3), iar rezultatul acestei credinţe produce evlavie (Tit 1:1), prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, (Romani 10:10). Altfel spus: cuvintele, gândurile şi acţiunile lor exprimă o viaţă sfântă după voia lui Dumnezeu (Psalmul 15), şi ei vor fi neprihăniţi, la fel cum Avraam a fost neprihănit (Iacov 2:21-24), prin lucrări (Romani 2:13; 8:4). Prin urmare, fiecare credincios poate să trăiască "având chemarea şi alegerea lui sigură" (2 Petru 1:10), pentru că este scris:

• • "Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre" (1 Petru 1:17).

Astfel, noi ar trebui să ne cercetam noi înşine, pe toată perioada şederii noastre aici pe pământ, trăind în frica lui Dumnezeu (Proverbe 19:23; Fapte 9:31; 2 Corinteni 7:1 ... să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.), pentru că avertismentele sunt numeroase.

     2.  Avertismentele Lui

  De-a lungul cuvântului Său, Dumnezeu, în special în Noul Testament, avertizează iarăşi şi iarăşi că o trăire rea nu poate fi fără consecinţă, adică sfârşitul va fi în iazul de foc (ex, Apocalipsa 21:8). În Matei 6:14-15, 18:21-35; şi Marc 11:25-26 (notează, de asemenea, Luca 6:37; 17:1-4; şi 2 Corinteni 2:10-11) Isus subliniază faptul că cineva nu poate fi neiertător cu ceilalți (Romani 1:31; 2 Timotei 3:3) şi totuși el să fie iertat de Dumnezeu. Dacă nu eşti iertat de Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu încă este peste tine (Ioan 3:36), şi dacă rămâi în această stare până la moarte, vei merge în iad (Apocalipsa 21:8)!

Mai mult chiar, notează ceea ce a spus Isus în Marcu 9:43-48.

• • Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâni, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. (Marcu 9:43-48)

De ce sunt aceste avertismente grave şi se repetă? Pentru că este adevărat! Păcatul este o problemă gravă, şi nu trebuie să fie luat cu ușurință. Dacă există ceva în viaţa ta, care te încurajează spre orice fel de rău ("sau cauzează să faci un pas greşit"), fie că este vorba pur şi simplu de răutate, sau de membrele trupului (mâna sau ochi) și te împiedică să privești către Domnul (ex, Tefania 1:12), îl tai! Pentru că, dacă reuşeşte să te ţină departe de Domnul şi vei continua în păcat, ei bine, vei sfârşi în chinuri (Isaia 50:11; 66:24). Pentru că Scriptura avertizează că "cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Corinteni 6:9).

În Matei 10:28, Isus vorbind celor doisprezece apostoli, aceia care l-au urmat şi au crezut în El, ia avertizat: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

De asemenea, în Matei 24:45-51 Isus a dat acest avertisment, în contextul revenirii lui Hristos:

• • Care este, deci, robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea Hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinţilor.

Isus a spus-o foarte clar, că nu contează ceea ce poate cineva pretinde că crede, sau pretinde a fi (Matei 7:21-23), dacă eşti nedrept (adică rău, viclean, nelegiuit), vei fi aruncat în foc.

• • Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care Sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinţilor. (Matei 13:41-42)

  • Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinţilor.” (Matei 13:49-50)

În Matei 25:14-30 Isus avertizează că, dacă eşti leneş (versetul 26) şi nu aduci un profit lui Dumnezeu (versetele 24-27), vei merge în iad (versetul 30). Iar în Matei 22:2-14 Isus dă acest avertisment:

• • „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi, şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate Sunt gata, veniţi la nuntă.” Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorât. Când a auzit împăratul s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, deci, la răspântiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinţilor. Căci mulţi Sunt chemaţi, dar puţini Sunt aleşi.”

Ce înseamnă "haină de nuntă", şi ce reprezintă ea? Ea reprezintă "faptele neprihănite ale sfinţilor" (Apocalipsa 19:7-8). Acest om a fost găsit fără aceste "fapte neprihănite" în viaţa lui, şi va fi legat de mâini şi de picioare şi aruncat în iad (Apocalipsa 21:8). Cel mai de temut în această parabolă este faptul că, de fapt, el a făcut-o în sala de nuntă! Pentru toate scopurile practice, se părea că el a moştenit împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când a fost examinat, el a fost respins şi soarta lui urma să fie soarta făţarnicilor, acolo va fi "plânsul şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 24:51).

    3. Îndemnurile Lui

  Dumnezeu nu glumeşte atunci când spune: Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat [păcatul face pe cineva stricat, ex, Iacov 4:8 şi 1 Ioan 1:7, 9], nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. (Efeseni 5:5-6)

Şi El mai îndeamnă, "De aceea, să nu vă întovărăşiţi deloc cu ei" (Efeseni 5:7). De ce? Pentru că dacă o veţi face, mânia lui Dumnezeu va veni peste voi! După cum Ezechiel spune:

• • Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit, dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o. (Ezechiel 33:13)

  • Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta. (Ezechiel 33:18)

    • Pavel îndeamnă astfel: 

  • Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:24-27)

Precum, 2 Corinteni 5:10 care este atât de pervertit; acest pasaj de obicei este răstălmăcit, spre distrugerea lor (2 Petru 3:16), ex: The Believer's Study Bible, Studiu Biblic al credincioşilor, p. 1632; MacArthur New Testament Commentary, 1 Corinteni, drepturi de autor 1984, p. 214-216).  Unii spun că Pavel vorbeşte despre "alergare să câştige suflete" (MacArthur New Testament Commentary, 1 Corinteni, p. 214). Adevărul este, că Pavel vorbeşte despre alergare în credinţă (Evrei 12:1), care este către viaţă veşnică, după cum Romani 2:7 spune: Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; O cunună a vieţii este pregătită pentru cei care aleargă cu „răbdare”; pentru cei care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu (Iacov 1:12; Evrei 10:36).

Chiar şi în contextul câştigării de suflete (pasajul precedent, 1 Corinteni 9:19-23), Pavel a spus:

• • Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. (1Corinteni 9:22-23)

Tot astfel Pavel scrie lui Timotei:

Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:16)

• • Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. (2 Timotei 2:12)

  • Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: (2 Timotei 3:14)

  • Şi Romanilor Pavel le scrie:

  • Uită-te, deci, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu. (Romani 11:22)

Credinţa Temporară, care este o realitate (Luca 8:13), nu va duce pe nimeni în rai. Încrederea şi ascultarea (Evrei 3:18-19) în Hristos trebuie să continue (Coloseni 1:21-23; Evrei 3:14). 

B. Har Temporar

Odată cu realitatea unei credinţe temporare, Scriptura de asemenea, arată că harul lui Dumnezeu poate fi temporar primit şi posedat. De exemplu, în 2 Corinteni, Pavel îndeamnă pe Corinteni să nu fi primit harul lui Dumnezeu, în zadar.

• • Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu. (2 Corinteni 6:1)

Pavel se numeşte cu ei. Acest lucru nu este fără importanţă! Deoarece poate fi: viaţă veşnică, sau chin ori moarte veşnică; iad sau rai! Dacă ei primesc harul lui Dumnezeu în zadar şi mor într-o asemenea stare, ei vor arde pentru totdeauna (Isaia 66:24). Galatenilor, Pavel le scrie:

• •  Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. (Gal. 5:4)

Aici este descrisă realitatea că poți fi în har, şi apoi să cazi din harul lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate înfricoşătoare! „Harul lui Dumnezeu este cel care aduce mântuire” (Tit 2:11). Prin urmare, dacă cineva a fost cândva în harul lui Dumnezeu, dar apoi a căzut din el, el a căzut de la cel care a aducea mântuirea sufletului lui! Acesta a căzut de la un loc de favoare, loc în care pentru el nu era nici-o condamnare (Romani 8:1).

 Căderea din Harul lui Dumnezeu, ar duce într-un loc de mânie şi indignare (Ioan 3:36). O ilustrare grafică se găseşte în Matei 18.

• • Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul, şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga, şi zicea: „Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult, şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta, şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” (Matei 18:21-35)

În această pildă, Isus arată gravitatea lipsei de iertare. Dacă nu vom ierta altora, nici Dumnezeu nu ne va ierta pe noi (Matei 6:14-15), şi vom fi chinuiţi de către Tatăl dacă continuăm să trăim astfel (Matei 18:35). Din exemplul de mai sus vedem că robul este iertat de datoria lui, dar apoi, pentru că el este fără milă, sau îndurare (sau har) faţă de alţii, stăpânul își schimbă decizia lui de iertare, şi cere plată. Ce vrea să însemne? Că unii pot fi de fapt iertaţi de păcatele lor; ei fiind în harul lui Dumnezeu, dar dacă nu arată îndurare faţă de ceilalţi, iertarea îi este retrasă şi-i ia locul condamnarea (Marcu 11:25-26). Deci, nu există doar credinţă temporară, ci de asemeni, există har temporar şi iertare temporară. Acest lucru mai înseamnă că o persoană poate fi temporar (adică până la o vreme) în Hristos, dar mai apoi să cadă.

C. Mlădiţă Temporară

• • Eu Sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. Acum voi Sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După-cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate Sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. (Ioan 15:1-6)

Aici Isus vorbeşte de cineva care poate fi în El, în Hristos, dar care nu rămâne în El, ci se desparte de El. Unii ar putea argumenta: că mlădiţele care nu rămân, nu au fost într-adevăr "în Hristos", dar acest lucru merge direct împotriva a ceea ce spune Hristos. El spune: "orice mlădiţă, care este în Mine", nu spune, "orice mlădiţă, care pare să fie în mine". Semnificaţia acestui lucru este destul de profundă. O persoană poate fi de fapt în Hristos, însă dacă nu rămâne în El şi nu aduce roadă, el va sfârşi în iad (Ioan 15:6). Evrei 6:4-8 ilustrează bine acest lucru.

• • Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor- şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiți iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârșește prin a i se pune foc.

Cei ce au căzut, au fost "luminaţi." Ei au ajuns "la cunoaşterea adevărului", care desigur vine cu mântuirea (1 Timotei 2:4). Ei au "gustat darul ceresc". Ce este darul ceresc? Nu este oare harul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8)? Nu este oare viaţa veşnică (Romani 6:23)? Aceștia au "gustat" din darul lui Dumnezeu. Ei l-au experimentat. Notează că se spune că "au devenit părtaşi Duhului Sfânt". Cuvântul grecesc pentru "părtaşi" este "metokous" şi este folosit pentru credincioşii care au avut "parte de chemarea cerească" (Evrei 3:1), "părtaşi ai lui Hristos" (Evrei 3,14), şi "scutiţi de pedeapsa Domnului" (Evrei 12:8). Mai mult, cei care cad de asemenea au "gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu". Scriptura mai spune:

• • Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. (1 Corinteni 2:14 )

  Desigur, în Evrei 6 este vorba despre cei care au primit Cuvântul, și ei sunt ca cei din Luca 8:13. Aceştia, de asemenea au gustat "puterile veacului viitor". Cel puţin în parte, acest lucru ar fi o formă de evlavie (2 Timotei 3:5) şi neprihănire (2 Petru 3:13). Cu alte cuvinte, au experimentat puterea practică şi neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El (Romani 3:22). Aceste persoane au fost în Hristos într-un mod intens, şi totuşi au căzut. În conformitate cu situaţia dată, ei nu au roade bune [spini şi mărăcini] (Evrei 6:8; Ioan 15:2) şi sfârşesc în iad (Evrei 6:4,6,8; Ioan 15:6). Acesta nu este un scenariu ipotetic, care nu se întâmplă, ci acesta este cuvântul lui Dumnezeu. El vorbeşte adevărul (realitatea). Acest lucru este despre oameni reali, care au fost în credinţă, dar care după o vreme au căzut. Evrei 10:26-31 prezintă o situație asemănătoare, şi în acest pasaj, a fi "în Hristos" este arătat a fi vital. Notează versetul 29.

• • Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

Este evident că, cei prezentați în aceste versete... (Evrei 10:26-31), harul lui Dumnezeu a fost peste ei ("batjocorind pe Duhul harului"), şi în realitate ei au fost sfinţiţi, adică făcuţi sfinţi, "prin sângele legământului". Cu alte cuvinte, ei au fost în noul legământ (Evrei 8:7-13). Legământul făcut în Hristos, prin sângele Lui (Evrei 9:11-12), dar au sfârşit prin a alege păcatul, mai degrabă, decât să continue în credinţă. Deci, acesta este adevărul: Sfânta Scriptură ne învaţă că: credinţa (Luca 8:13), iertarea (Matei 18:21-35), harul lui Dumnezeu (2 Corinteni 6:1; Galateni 5:4), a fi în Hristos (Ioan 15 :1-6), şi a fi pus deoparte prin sângele lui Hristos; adică sfinţirea (Evrei 10:26-31), pot fi pierdute, pur şi simplu prin faptul că nu se continuă în credinţă (Romani 11:22).

"O altă realitate, asemănătoare cu aceasta, este pedeapsa la care ajungi tu însuţi".

• • Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea Sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18-19)

Acest lucru nu este o ameninţare spusă doar aşa de Ioan. Aceasta este o ameninţare reală, şi pentru ce se revelează că i se va scoate?, pentru că de fapt era mai înainte acolo! În versetul 19, cuvântul grecesc pentru "a scoate", este de la aphaireô, iar acesta este întotdeauna utilizat în Scriptură pentru a retrage ceva care este de fapt acolo, dar i se îndepărtează (Matei 26:51, Marcu 14:47, Luca 1:25; 10:42; 16:3;22:50; Romani 11:27; Evrei 10:4). Nu contează din ce traducere ai studia acest pasaj, dar în greacă are acelaşi sens, Ioan aici indică faptul că de fapt o persoană poate avea, "partea sa" în cartea vieţii (sau pomul vieţii), dar poate să i se scoată (retragă) partea sa. Cu alte cuvinte, el are de fapt o parte care este lui, dar ia fost luată! Fie că este vorba de cartea vieţii sau de pomul vieţii, ambele sunt o trimitere la viaţa veşnică (Geneza 3:22; Apocalipsa 20:11-15; 22:2, 14)! În cartea Apocalipsei, de mai multe ori Hristos spune: "Celui ce va birui..." sau "Cel care învinge...", după care El face promisiuni care însoţesc mântuirea (Apocalipsa 2:7, 11, 17, 26-28; 3:5, 12, 21), celui ce va biruii. Cine este cel ce va birui?

   1 Ioan 5:5 Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Aceştia sunt singurii care au biruit: cei care cred, că El este; cei care cred şi nu renunţă la credinţă. Ei sunt cei care au biruit. 

    5.  Siguranţa Lui / Siguranţa în El

Acum, după tot ce am văzut până acum: hotărârile lui Dumnezeu, avertismentele Lui, îndemnurile Lui, şi realitatea Lui; Scriptura, de asemenea, învaţă că mântuirea Lui este în deplină siguranţă, şi veşnică pentru cei care sunt:

A. Născuţi din Dumnezeu

Cine sunt cei care cred şi nu renunţă la credinţă? Cine sunt cei care continuă în credinţă, şi nu se clatină? Aceștia sunt cei care sunt născuți din Dumnezeu: pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră. (1 Ioan 5:4)

Cei care sunt născuţi din Dumnezeu, sunt cei care vor îndura până la sfârşit (Matei 24:13), care nu dau înapoi (Evrei 10:39), care nu trec la o evanghelie falsă (Galateni 1:6), care rămân în bunătatea Lui (Romani 11:22), care sunt milostivi şi iertători (Matei 5:7; 18:21-35), care rămân în Hristos (Ioan 15:1-5), pentru că ei sunt cei care au biruit lumea. Ei sunt mai mult decât biruitori, care nimic nu-i desparte de Hristos (Romani 8:37). Acest lucru este atât de adevărat, că 1 Ioan 3:9 merge şi mai departe, încât să spună: Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Singurul lucru care va distruge un suflet, este păcatul (Romani 6:23). Acesta este singurul lucru care va ţine pe cineva departe de cer. Fie că este vorba de un fel de viaţă (sau trăire păcătoasă) în necredinţă, sau că ar urma după învăţături mincinoase; toate sunt păcate, şi acesta este singurul lucru care ar distruge un suflet (Matei 1:21; Marcu 9:42-48). Prin urmare, atunci când 1 Ioan 3:9, spune că cei care sunt născuţi din Dumnezeu "nu pot păcătui" aceasta ne spune că este imposibil pentru cei născuţi din Dumnezeu, să cadă (Evrei 6:4-6). Ei nu pot păcătui.

 Iar, aceştia nu pot păcătui: pentru că ei nu pot trece de la Cel care i-a chemat prin harul lui Hristos (Galateni 1:6). Ei "nu păcătuiesc cu voia" (Evrei 10:26), nu se poate să nu ierte (Matei 18:21-35), sau să creadă în zadar (1 Corinteni 15:2). Ei sunt incapabili de a batjocori Duhul harului (Evrei 10:29). Este imposibil pentru ei să cadă din har (Galateni 5:4), sau de a primi harul lui Dumnezeu în zadar (2 Corinteni 6:1), sau a fi slujitori vicleni (Matei 25:14-30), sau de a trăi o viaţă nelegiuită (1 Corinteni 6:9), ori să fie lepădaţi (1 Corinteni 9:27). Cei născuţi din Dumnezeu, nu pot păcătui; înseamnă: că sunt incapabili de a practica păcatul (1 Ioan 3:4-10). Cu alte cuvinte, ei nu vor cădea într-un stil de viaţă păcătos. Ei, poate greşesc în multe feluri (Iacov 3:2), dar se pocăiesc şi îşi mărturisesc păcatele (1 Ioan 1:7-10; 3:7-8). Pentru mai multe despre păcatul în viaţa unui credincios, vă rugăm să consultaţi „Mântuirea nu este prin fapte”.

  Carnea rămâne păcătoasă.

   1 Ioan 3:9 arată de ce cineva născut din Dumnezeu "nu poate păcătui." Aceasta se datorează faptului că "sămânţa Lui rămâne în el."

Daniel D. Corner, un om de convingere arminiană, spune exact contrariul:

•  Sămânţa lui Dumnezeu, cuvântul său, împiedică păcatul ascuns în inimile noastre (Psalmul 119:9-11). Cu toate acestea, dacă unul nu ar rămâne în viţă (Ioan 15:6), sămânţa lui Dumnezeu nu ar putea să rămână în persoana care este născută din Dumnezeu! (The Believers Conditional Security, de Daniel D. Corner, drepturile de autor 1997, p.383).

Aici Dl Corner face pe Dumnezeu mincinos. Dumnezeu spune: "sămânţa Lui rămâne în el" (1 Ioan 3:9). Dl Corner, spune: "sămânţa lui Dumnezeu nu ar putea să rămână în el." Cine spune adevărul? Dan Corner sau de Dumnezeu? Dumnezeu, care nu poate minţii (Tit 1:2) spune celor care sunt născuţi din Dumnezeu, că cuvântul lui Dumnezeu, "sămânţa Lui" (Luca 8:11; Galateni 3:16; 1 Petru 1:23), rămâne în el. Iar, 1 Ioan 5:18, spune în continuare celor care sunt născuţi din Dumnezeu:

• • Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu se păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el.

Cel, care este născut din Dumnezeu, se păzește el însuşi. Cum se păzește el însuşi? El se menţine pe sine în dragostea lui Dumnezeu, după cum Iuda spune: "ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu" (Iuda 21). 1 Ioan 5:18 spune că cel rău nu-l poate atinge. În ce fel? Pavel a avut un mesager al lui Satan care s-a atins de el (2 Corinteni 12:7). În ce mod cel rău nu-l atinge? Răspunsul se găseşte în Romani 8.

• •  Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta Suntem daţi morţii toată ziua; Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:35-39)

   Satana este inclus, fie în categoria: "îngeri" sau "puterile" sau "o altă zidire." Cel rău nu poate în nici un fel să-i despartă, pe cei care sunt născuţi din Dumnezeu, de dragostea lui Dumnezeu. Ce înseamnă acest lucru?: că cei care sunt născuţi din Dumnezeu, sunt veşnic siguri de mântuire, şi nu vor experimenta focul iadului; pentru că "Cel ce va birui nu va fi lovit de moartea a doua" (1 Ioan 5:4; Apocalipsa 2:11).

B. Ales de Dumnezeu

Care este contextul în Romani 8:35-39? Cei pe care Dumnezeu "i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât / predestinat" (Romani 8:29-30), cei care sunt "aleşi" (Romani 8:33), aleşii lui Dumnezeu nu vor fi niciodată despărţiţi de dragostea Lui, ei sunt veşnic în siguranţă.

Scriptura ne învaţă că Dumnezeu a făcut vase de ocară şi vase de cinste (Romani 9:11-23), şi El are prestabilit astfel destinul etern al fiecărui individ; al omenirii întregi. El a ales înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4-5, 11; 2 Tesaloniceni 2:13; 2 Timotei 1:9; Tit 1:2; Apocalipsa 17:8; 20:15). Şi: sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie (Psalmul 33:11; Proverbe 19:21). Nimic nu poate trece peste Hotărârile Domnului, care vor rămâne neschimbate, și El va aduce la îndeplinire toată voia Lui. (Isaia 46:9-10). Prin urmare, aleşii vor sfârşii cu bine. Ei vor îndura până la capăt.

Romani 11:36 spune: "Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile." Totul, indiferent de ceea ce este, este "din El, prin El şi pentru El." Prin urmare, dacă cineva moşteneşte viaţa veşnică şi intră în Paradisul lui Dumnezeu, este aşa pentru că Dumnezeu face asta. Dacă cineva este aruncat în iad şi suferă în chinuri pentru veşnicie, şi acesta este de la Dumnezeu. Pentru că "El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea." (Romani 9:18). Chiar dacă o persoană se abate de la Dumnezeu, este Dumnezeu, care a determinat-o să se întâmple aceasta, "împietreşte aşa cum vrea El"; iată  cum se roagă Isaia:

• • Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale! (Isaia 63:17) 

Răspunsul?

   Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea (Romani 9:18)

Cineva ar putea argumenta împotriva acestui verset, prin citarea 1 Timotei 2:3-4 Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

Acest lucru este destul de curios şi uimitor pentru mintea umană, dar Dumnezeu alege să nu dea oamenilor o inimă să-L asculte, chiar dacă El voieşte ca aceştia să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. De exemplu, în Deuteronom 5:29 Domnul spune:

• •  O! de ar rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!

Cu toate acestea, mai devreme în Deuteronom, Moise subliniază acest fapt:  Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi. (Deut. 29:4) Chiar dacă Dumnezeu dorea pentru ei să aibă o inimă în ei ca să se teamă de El (Deuteronom 5:29), El nu a ales să le dea o inimă care ar face acest lucru (Deuteronom 29:4).

   Desigur, Dumnezeu "doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi" (1 Timotei 2:4), şi totuşi, El a ales pentru mântuire doar o minoritate (Matei 7:13-14; Romani 9:27-28; 11:8-10). Această decizie de a destina pentru iad (Romani 9:21-22) sau rai (Romani 9:23), nu are nimic a face cu faptul că o persoană a "făcut bine sau rău" (Romani 9:11). Aceasta "nu este prin fapte" (Romani 9:11). Acesta este numai în scopul "lui Dumnezeu" (Romani 9:11). Isus a spus ucenicilor Săi: "Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi" (Ioan 15:16), şi David dezvăluie că viaţa unei persoane este determinată de Dumnezeu, înainte ca persoana să se nască.

• •  Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. (Psalmi 139:16)

  Viaţa lui David a fost deja scrisă şi predeterminată ("rânduită") înainte ca el să fi fost născut. Într-adevăr, toate lucrurile sunt "din El, prin El şi pentru El. 

C. Oaia lui Hristos (Ioan 10)

 De notat este modul cum Isus a descris oile Sale. El spune: Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (Ioan 10:27-29)

Isus, deci, arată caracteristicile oilor Lui: Ele î-L urmează. Ele nu urmează ceva, sau pe cineva (Ioan 10:5). Ele nu sunt din cei care dau înapoi (Evrei 10:39), deoarece Isus spune: "în veac nu vor pieri." Şi tot El adaugă: nimeni nu le va smulge din mâna Mea, nici chiar diavolul însuşi ("nimeni"). 1 Petru 5:8 avertizează:  Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Satana caută, într-adevăr, ocazia de a smulge oile lui Hristos, din mâna Lui şi să le distrugă (Ioan 10:10). Dar, Isus spune că acest lucru este imposibil. Într-adevăr oile lui Hristos sunt veşnic sigure, pentru că: fiind smuls din mâna Lui, poate fi un atac satanic, fie că este vorba înşelăciune (Apocalipsa 12:9), sau ispită (1 Tesaloniceni 3:5). Dar, Isus spune: "nimeni nu le va smulge din mâna Mea"

•   Dar, Arminianul Dr. Chris Jakway spune altfel: "nimeni nu ne poate smulge din mâna Tatălui, împotriva voinţei noastre" (The Believer's Conditional Security, by Dan Corner, foreword, prefaţă de Jakway, p. iii).

 Acest lucru nu este ceea ce a spus Isus, şi merge direct împotriva adevărului din cuvintele lui Hristos. Afirmaţia lui Isus arată că oile lui Hristos nu "vor fi smulse de nimeni". „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”. (Ioan 10:27). Deci, cei care sunt născuţi din Dumnezeu (1 Ioan 5:4), cei care sunt aleşi de la întemeierea lumii (Efeseni 1:4-5), aceştia sunt veşnic siguri. Adevărații creștini (oile lui Hristos) niciodată nu-şi vor pierde ceea ce este al lor; căci se va împlinii ce a fost vestit şi hotărât înainte de veşnicii (2 Timotei 1:9).

      6. Concluzia Lui

   Dacă este aşa, atunci de ce dă Dumnezeu avertismente atât de multe şi îndemnuri pentru cei care cred? De ce să nu se relaxeze şi să accepte faptul că doar cei care sunt aleşi vor ajunge, iar ceilalţi nu; şi cui îi pasă oricum, pentru că a fost totul predestinat de la întemeierea lumii? Nimeni nu poate schimba planul lui Dumnezeu, aşa că de ce se mai face supărare, sau chiar îngrijorare? De fapt, de ce Pavel a suferit atâta (2 Corinteni 6:4-10; 11:23-29)? Şi de ce a fost el atât de preocupat de biserici (2 Corinteni 11:29)? În conformitate cu înţelepciunea omului, acest lucru ar putea fi o concluzie "logică". Asta ar fi, a nu-i păsa de mântuirea sufletelor, din moment ce toate sunt în mâna lui Dumnezeu oricum! (Romani 11:36).

Dar, Pavel dezvăluie înţelepciunea lui Dumnezeu: De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. (2 Timotei 2:10) Pavel a suferit "de dragul celor aleşi." Cu alte cuvinte, el a suferit pentru cei care ar sfârşii cu siguranţă cu bine. De ce? Pentru că mântuirea lor ar fi în slava veşnică. Pentru că Pavel, ştia într-adevăr: chiar dacă, cei aleşi vor fi mântuiţi; nimeni şi nimic nu poate schimba faptul acesta (Romani 8:28-39), totuși mai ştia de asemeni că: Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. (2 Timotei 2:11-12)

  Chiar dacă aleşii au această siguranţă (Romani 8:29-39), aceste cuvinte, pentru cei aleşi (Pavel spune "noi"), rămân adevărate. Acest lucru este greu de înţeles cu mintea omului (2 Petru 3:16), dar cu toate acestea; Dumnezeu aduce în existență lucrurile care nu există (Romani 4:17). Am putea crede că, de fapt, dacă, Dumnezeu face totul, atunci nu mai trebuie să facem nimic. Dar, în realitate, tocmai opusul este adevărat. Aşa cum Pavel a spus Filipenilor:

• • Astfel, deci, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când Sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. (Fi. 2:12-13)

   De ce avem nevoie să "lucrăm, adică să ducem mântuirea noastră, cu frică şi cutremur"? Căci, oricum Dumnezeu este Cel care lucrează în noi, şi El face tot ce-I place Lui (Psalmul 115:3)! Şi, de vreme ce Dumnezeu face totul (Efeseni 2:1-10), mai bine o lăsăm aşa! Nu-i aşa că este un simţ logic bun? Dar Cuvântul, care nu are sens, poate pentru unii, are totuși un sens biblic foarte bun, și arată de ce: "Pentru că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii" (1 Corinteni 1:25).

   Acest bun simţ logic, biblic poate fi văzut în continuare în ceea ce Pavel spune în Filipeni 1:6 şi 2:16. În Filipeni 1:6 el spune: Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

Cu toate acestea, în Filipeni 2:16 el îi îndeamnă pe credincioși: "să ţină sus cuvântul vieţii", astfel încât [el] să se bucure în ziua lui Hristos că nu a alergat, sau că s-a ostenit în zadar. Amintiţi-vă de asemenea, preocuparea lui Pavel pentru Tesaloniceni, modul în care el a fost foarte preocupat de faptul că [ei] "ar fi fost ispitiţi de Ispititorul şi osteneala [lor] ar putea fi în zadar" (1 Tesaloniceni 3:5)? Ei bine, Pavel în aceeaşi epistolă a scris că a ştiut de alegerea lor "de către Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 1:4). Cu alte cuvinte, el ştia că ei ar ajunge la viaţa veşnică (Romani 8:29-39)! Pe de altă parte, autorul epistolei către Evrei în capitolul 10 oferă credincioşilor; una dintre cele mai serioase avertismente din Scriptură; el a scris, şi chiar se include el însuşi în avertisment (Evrei 10:26), dar la sfârşitul capitolului, el scrie:

• •  Noi însă nu Suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului. (Evrei 10:39) Autorul epistolei către Evrei spune: "Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici-o jertfă pentru păcate" (Evrei 10:26). "Dar nu suntem din aceia" care ar face aşa ceva ( "care dau înapoi ca să se piardă")!

 Ce zici de a lua această logică uman!!? Pur şi simplu nu se potriveşte cu înţelepciunea acestei lumi, dar acest lucru este înţelepciunea lui Dumnezeu, care este nebunie pentru lume (1 Corinteni 1:23). Răspunsul uman, probabil ar putea fi: "De ce ne-ai deranja cu avertizările, dacă nu suntem noi cei care ar face aşa ceva?!" Răspunsul? Pentru că ai nevoie să fii avertizat, astfel încât să nu o faci (Evrei 10:36; 13:22). Este acest lucru greu de înţeles? Poate, dar în vremea când  Pavel era pe mare, a fost de ajutor.

• •  Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corbiei. Un înger al Dumnezeului, al căruia Sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte, şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

  •   Dar trebuie să dăm peste un ostrov.” În noaptea a patrusprezece-a, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei, şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă. Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o să cadă jos. (Fapte 27:20-32)

   În versetele 22-25 Pavel asigură oamenii din corabie, că Dumnezeu ia dat cuvântul Său, şi că nici o viaţă nu ar fi pierdută. Dacă aţi înţeles că Dumnezeu nu minte (Tit 1:2) şi El va împlinii ce a zis (Numeri 23:19), atunci ar trebui să se înţeleagă că era imposibil să nu fie adevărată proorocia lui Pavel (Deuteronom 18:21-22 ). Cu alte cuvinte, nu ar fi într-adevăr nici o viaţă pierdută. Cu toate acestea, Pavel spune sutaşului: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” (Fapte 27:31). Sutaşul ar fi putut să răspundă prosteşte lui Pavel, "Ce mai contează, ai spus că nu ar fi pierderi de vieţi omeneşti." Dar, în schimb, Sutaşul a luat aminte la avertismentul lui Pavel, şi astfel „ au tăiat funiile luntrii”.

Dumnezeu, este Cel ce lucrează imposibilul. Iar, acei care sunt ai Lui, aleşi de la întemeierea lumii, vor moşteni într-adevăr, viaţa veşnică. Dar, în acelaşi timp, ei trebuie "să ducă până la capăt mântuirea, să lucreze mântuirea [lor], cu frică şi cutremur" (Filipeni 2:12). Altfel, ei "nu pot fi mântuiţi" (Ioan 3:36; 4:24; 15:1-6; 2 Tesaloniceni 1:8).

    7. Cum răspundem noi?

   Deci, care ar trebui să fie răspunsul nostru? Noi ar trebui să facem ceea ce Pavel a spus lui Timotei să facă, adică: - să ţină (apuce) viaţa veşnică.

Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor Martori. (1 Timotei 6:12)

   Viaţa veşnică, mântuirea deci, nu este ceva ce se reflectă pasiv. Pentru ea trebuie să stăruim în bine (Romani 2:7). Trebuie s-o ţinem aşa după cum a fost propovăduită, să apucăm adevărata viaţă şi să păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită (1 Corinteni 15:2; 1 Timotei 6:17-19; Evrei 3:6, 14; 4:14, 6:18, 10:23; Apocalipsa 2:13 , 25; 3:3, 11).

 Pavel a scris: 

• • Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:8-14)

  Aceasta este viaţa creştină, şi numai aceasta este trăirea prin care se ajunge la viaţa veşnică. Numai cineva care a părăsit totul (Luca 14:33) şi cu credinţă urmăreşte pe Domnul şi mântuirea Lui (Evrei 11:6). Pentru că, noi nu numai că am fost mântuiţi (Efeseni 2:8; Romani 8:24, 2 Timotei 1:9; Tit 3:5), ori că suntem pe calea mântuirii (1 Corinteni 1:18; 2 Corinteni 2:15;1 Tesaloniceni 1:10; Evrei 2:11; 7:25; 1 Ioan 1:7,9; 2:1), dar şi vom fi mântuiţi în viitor (Romani 5:9-10; Evrei 9:28). Mântuirea nu este numai un act iniţial al lui Dumnezeu (Efeseni 2:1-5), ci este însă ceva continuu, (Filipeni 2:13), pe care trebuie să o trăim (Filipeni 2:12). Dacă nu, sufletul nu va ajunge în rai (Apocalipsa 21:8; 22:14-15).

   A True Church (Darwin Fish)

     Traducerea Sanda Vasile