- Exemplu de Creștinism Fals

Exemplu de Creștinism Fals / CRTA = Westminster = Centrul pentru Teologie Reformată și Apologetică

CRTA - Center for Reformed Theology and Apologetics - http://www.reformed.org/index.html

The Center for Reformed Theology and Apologetics (CRTA) is dedicated to providing biblically sound online resources for the edification of God's people.

The Westminster Confession of Faith (Westminster, Mărturisire de credință)

Traducerea, Decembrie 2015

I. Falsa Insuficiență

Westminster, articolul „Mărturisirea de credință” începe cu o minciună, chiar în prima frază. Acesta prevede,

• I. Deși lumina naturii, cu lucrările de creație și providențe manifestă până acum bunătatea, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu ca să-i lase pe oameni fără scuze; totuși, ele nu sunt suficiente ca să dea acea cunoaștere a lui Dumnezeu și a voii Lui, care este necesară pentru mântuire.
• I. Although the light of nature, and the works of creation and providence do so far manifest the goodness, wisdom, and power of God, as to leave men unexcusable; yet are they not sufficient to give that knowledge of God, and of His will, which is necessary unto salvation.(www.reformed.org/documents/wcf_with_proofs/, sublinierea adăugată)

Mai întâi de toate, Scriptura nu învață un asemenea concept (Proverbe 30:5-6). Nu veți găsi un singur verset care să învețe că lumina naturii și a lucrărilor de creație nu sunt suficiente pentru a da această cunoaștere care este necesară pentru mântuire. În al doilea rând, Pavel a învățat că este suficient.

Pavel a scris în Romani despre Evanghelie, că "este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede" (Romani 1:16). El a declarat că această Evanghelie nu este adusă numai de către oameni (Romani 10: 14-17), dar și prin lumina naturii, de asemenea. Vorbind în contextul Evangheliei Pavel a scris,

• ¹⁷ Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. ¹⁸ Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”. (Romani 10:17-18)

Cu alte cuvinte, da, într-adevăr, ei au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Evanghelia). Toată lumea a auzit Evanghelia . . . „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”.

Romani 10:18 este un citat din Psalmul 19:4. Psalmul 19 spune,

• ¹ Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. ² O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. ³ Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit, ⁴ dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri, El a întins un cort soarelui. (Psalmi 19:1-4)

Oamenii sunt, într-adevăr fără scuză. Pentru ca toți oamenii să aibă Evanghelia (Cuvântul lui Dumnezeu) le-a fost predicat prin cer în fiecare zi ("O zi"). Fie că e prin ceruri, fie printr-un om (predicator), ceea ce este vestit este Cuvântul lui Dumnezeu, căci "credința vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu" (Romani 10:17). Nicăieri în Scriptură nu este spus (dictat) că mesajul trebuie să vină printr-o altă ființă umană (predicator) sau printr-un text scris, pentru ca mântuirea să aibă loc. Pentru oricine și pentru toți cei care sunt mântuiți, aceasta este "prin har. . . prin credință" (Efeseni 2:8), și "credința vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu." Pavel ne permite să știm că acest lucru se întâmplă în cel puțin două moduri, prin cineva care predică (Romani 10:14-17) și prin vestirea întinderii cerurilor (Romani 10:18). Faptele Apostolilor 17:30 spune că Dumnezeu, "poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască" (Fapte 17:30). În Proverbe este arătat că El cheamă în mod constant pe oameni la pocăință (Proverbe 1:20-23; 8:1-7; 9:3-6). Și fără îndoială, "El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea" (Romani 9:18). Totul se rezuma la aceasta. Iar, pentru aceasta nu necesită un predicator uman sau un text scris. Aceasta necesită ca Dumnezeu să accelereze inima, pentru că El face aceasta, "oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit" (Romani 10:13), "toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima" (Psalmul 145:18).

Isaia 55, proclamă:

• ¹⁰ Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, ¹¹ tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. (Isaia 55:10-11)

Unul dintre lucrurile pentru care Dumnezeu trimite Cuvântul Său este ca să vină credința, așa cum a scris Pavel, "credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin cuvântul lui Dumnezeu" (Romani 10:17). Prin urmare, Scriptura descoperă că Dumnezeu trimite Cuvântul Său prin mesagerii Săi, omul (Isaia 52:7), prin creație (Psalmul 19 și Romani 1), și prin Înțelepciunea care vorbește oamenilor (Proverbe 8; Romani 1:19). El dă Cuvântul Său, care este "adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume" (Ioan 1:9), și cel puțin unul dintre scopurile Sale în acest sens este de a salva pe oameni (Isaia 55). "Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși" (Matei 22:14).

Deci, Mărturisirea de credință a Westminster, începe cu o minciună.

II. Poruncă Falsă

Aceștia adaugă, de asemenea porunci nefondate în Cuvânt (Proverbe 30:5-6) și astfel ei învață ca "învățături niște porunci omenești" (Matei 15:9)

De exemplu, în același capitol în punctul VIII vorbind în contextul "Biblical Hebrew" - Biblice Ebraice și "Greek texts" - Textele Grecești se afirmă,

• Dar, pentru că aceste limbi originale nu sunt cunoscute de toți oamenii lui Dumnezeu, care au drept și interes în Scripturi, și se obligă, în frica de Dumnezeu, să le citească și să le caute, prin urmare, ele trebuie să fie traduse în limba vulgară (de rând) a fiecărei națiuni din care provin, astfel că, Cuvântul lui Dumnezeu locuind din belșug în toți, ei pot să I se închine într-un mod acceptabil; și, prin răbdarea și mângâierea Scripturilor, să avem nădejde. (sublinierea noastră)
• · But, because these original tongues are not known to all the people of God, who have right unto, and interest in the Scriptures, and are commanded, in the fear of God, to read and search them, therefore they are to be translated in to the vulgar language of every nation unto which they come, that, the Word of God dwelling plentifully in all, they may worship Him in an acceptable manner; and, through patience and comfort of the Scriptures, may have hope. (underlining added)

Referința adusă de ei pentru a justifica această poruncă este,

1 Co 14:6 În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?, ⁹ Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt. ¹¹ Dar, dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine. ¹² Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii. ²⁴ Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. ²⁷ Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească. ²⁸ Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.

Acesta este un exemplu de răstălmăcire a Cuvântului, desigur spre pierzarea lor (2 Petru 3:16; Proverbe 30:5-6).

În aceste versete Pavel nu vorbește despre traducerea cuvântului scris. Ci, este vorba despre vorbirea unei limbi necunoscute și apoi de interpretarea (sau traducerea) ei. Această limbă necunoscută de care vorbește Pavel, este necunoscută atât de vorbitor dar și de ascultători (1 Corinteni 14:13-14). Deci, este vorba despre un eveniment supranatural. Acolo nu se ocupă cu traducerea unei limbi cunoscute sau citirea și căutarea unui text scris.

În Vechiul Testament nu a fost dată nici o poruncă pentru traducere. De fapt, opusul este ilustrat.

• ¹⁹ El descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale. ²⁰ El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul! (Psalmii 147:19-20)

În Noul Testament, spune clar, Cuvântul Lui "a fost propovăduit oricărei făpturi de sub cer" (Coloseni 1:23), "în toată lumea" (Coloseni 1:6). Dar, nu există niciodată vreo poruncă pentru Cuvântul scris "să fie tradus în limba vulgară a fiecărei națiuni", astfel încât să poată fi "citit și căutat." Într-adevăr, aceasta ar putea fi o idee bună, dar Dumnezeu nu dă nici o poruncă pentru a se face acest lucru. Această mărturisire "trece peste ce este scris" (1 Cor. 4:6).

III. Exegeza Falsă

În același prim capitol Mărturisirea afirmă,

• IX. Regula infailibilă de interpretare a Scripturii este Scriptura în sine: și, prin urmare, atunci când există o întrebare cu privire la sensul adevărat și complet al oricăreia din Scripturi (care nu este multiplu, ci doar unul), acesta trebuie să fie căutat și cunoscut de alte locuri care vorbesc mai clar. (sublinierea noastră)

Cele de mai sus este într-adevăr trista “eisegeză” (eisegesis), și atât de comună acestui veac corupt. Într-adevăr, "prin lumina Ta vedem lumina" (Psalmul 36:9), dar Cuvântul nu învață conceptul că "atunci când există o întrebare cu privire la sensul adevarat și complet al oricăreia din Scripturi . . . acesta trebuie să fie căutat și a cunoscut de alte locuri care vorbesc mai clar. " Acesta este un standard al oamenilor care se bazează pe înțelegerea lor (spre deosebire de Proverbe 3:5-6). Standard care este neîntemeiat pe Cuvânt (Proverbe 30:5-6). Acesta este un standard folosit de oamenii răi, gata să înșele pe cei nechibzuiți (Proverbe 14:15). Cine spune că sunt "alte locuri care vorbesc mai clar"? Oamenii declară acest lucru, dar Scriptura nu.

IV. Dumnezeu fals

În capitolul II această Mărturisire dezvăluie că ei cred într-un Dumnezeu fals, căci spun minciuni despre adevăratul Dumnezeu. În prima propoziție din capitolul doi este spus,

• I. Este numai un singur Dumnezeu viu și adevărat, care este infinit în ființă și perfecțiune, cu cel mai pur duh, invizibil, fără trup, ori părți din trup, sau pasiuni; . . . . (sublinierea noastră)

Acest lucru este atât de ostentativ fals. Oare scriitorii acestei Mărturisiri au citit chiar din propria lor Biblie? Dovezile biblice împotriva acestor lucruri sunt copleșitoare.

Cu omul care fost creat după chipul “Lor” (Geneza 1: 26-27), cu consemnarea că umbla (mergea) pe jos prin grădină (Geneza 3:8), cu cei trei oameni care sau arătat lui Avraam, care toți erau Dumnezeu (Geneza 18), cu omul Divin cu care sa luptat cu Iacov (Geneza 32:22-30), cu Domnul care este numit în mod explicit un "Om[1] de război, sau războinic viteaz" (Exodul 15:3), cu Dumnezeu/Omul care I s-a arătat lui Iosua (Iosua 5:13), cu Dumnezeu/Omul care S-a arătat părinților lui Samson (Judecători 13:2-23), cu Isus care El Însuși se numește literal, “Fiul omului”[2] (Matei 9:6; etc), cu Isus care se numește pe Sine și pe Tatăl Său "doi oameni" (Ioan 8: 17-18), cu toată plinătatea Dumnezeirii care este în Hristos "în trup" (Coloseni 2:9), etc., etc. este evident că Dumnezeu are un trup (și chiar trupuri), părți ale trupului, și pasiuni. Aceasta este evident atunci când se crede Biblia (Ioan 8:47), și astfel minciuna cu "antropomorf" nu este mai presus decât textul.

Webster definește pasiunea ca fiind,

: un sentiment puternic de entuziasm sau de emoție pentru ceva sau despre a face ceva

: un sentiment puternic (cum ar fi furia) care te face să acționezi într-un mod periculos

: un sentiment sexual sau romantic puternic pentru cineva (www.merriam-webster.com/dictionary/passion)

Dincolo de orice dispută, cel puțin, primele două definește mai clar pe Cel Atotputernic. Biblia este plină de pasiunea mâniei lui Dumnezeu, care îl face să acționeze într-un mod periculos. După cum este scris,

• ¹¹ Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.
• ¹² Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul şi-l ocheşte,
• ¹³ îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare! (Psalmi 7:11-13)

Chiar Numele Domnului este pasiune, "Gelos" (Exodul 20:5; 34:14). Este, de asemeni, scris,

• căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.[3] (Cântarea Cântărilor 8:6)

În contextul geloziei romantice, pasiunea este numită "flacără a lui Yah."

Mai mult decât atât, în același capitol în paragraful următor Mărturisirea afirmă,

• · În ochii Lui toate lucrurile sunt deschise și manifestate, cunoașterea Lui este infinită, infailibilă, și independent pe creatură, astfel încât nimic nu este pentru El contingeță, sau incertitudine. (sublinierea noastră)
• · “In His sight all things are open and manifest, His knowledge is infinite, infallible, and independent upon the creature, so as nothing is to Him contingent, or uncertain. (underlining added)”

Acesta este un alt exemplu de oameni care se bazează pe propria lor înțelegere. În Geneza 18, Dumnezeu Însuși descrie atât o contingență dar și o incertitudine.

• De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine şi, dacă nu va fi aşa, voi şti.” (Geneza 18:21)

Acest lucru, “voi ști” (voi afla) are de a face cu Dumnezeu. Vizitând Sodoma, Domnul declară că scopul Său este de a afla cu certitudine dacă ei au lucrat în totul "după zvonul venit," și astfel El spune: "dacă nu va fi așa, voi ști." Contingența este în "dacă nu", iar incertitudinea este în "voi ști", adică, după ce Se va coborî.

În plus, Psalmul 81 evidențiază ceva destul de incert la Domnul.

¹ Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov! ² Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din alăută! ³ Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre! ⁴ Căci aceasta este o lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov. ⁵ El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas, pe care nu l-am cunoscut: ⁶ „I-am descărcat povara de pe umăr şi mâinile lui nu mai ţin coşul. ⁷ Ai strigat în necaz şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba. ⁸ Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui, Israele, de M-ai asculta! ⁹ Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini! ¹⁰ Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple! (Psalmii 81:1-10)

Altă contingență?

· Şi El a vorbit să-i nimicească, dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui şi să-L oprească să-i nimicească. (Psalmul 106:23; a se vedea, şi Deuteronom 9:9-19)

Tot astfel, revenirea Lui î-I "este incertă, chiar lui Isus Însuși. El nu știe când va reveni (Marcu 13:32).

De asemenea, puterile miraculoase ale Domnului Isus erau condiționate de credința oamenilor.

· N-a putut[4] să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. (Marcu 6:5)

Deci, este clar că Cuvântul nu declară așa cum spune Mărturisirea de credință a Westminster, că "nimic nu este pentru El contingență, sau incertitudine."

De fapt, ilustrează exact opusul.

În capitolul III se află din nou această mărturisire despre adevăratul Dumnezeu și astfel ei promovează un Dumnezeu fals. În prima frază a capitolului trei se afirmă,

• I. Deși, Dumnezeu din veșnicie, a făcut după sfatul cel mai înțelept și sfânt al voii Sale, în mod liber, și neschimbat rânduind orice vine ce avea să vină; totuși, Dumnezeu nu este autorul păcatului,. . . .

Mai devreme, în capitolul II Mărturisirea afirmă,

• El singur este izvorul tuturor creaturilor, din care, prin care și pentru care sunt toate lucrurile; . . .

Cu toate acestea, aici, în capitolul III se neagă propriile lor cuvinte ca, "toate lucrurile" sunt "din" "prin" "și pentru" El (Romani 11:36), afirmând că Dumnezeu nu este autorul păcatului.

După aceea, în capitolul V din Mărturisirea lor, ei pretind că Dumnezeu este "Creatorul tuturor lucrurilor", dar aici se arată într-adevăr că pentru ei "toate lucrurile" nu înseamnă că sunt așa cum pretind. Ei neagă că El este Creatorul păcatului. Dacă Dumnezeu adeverește "că orice lucru vine de la El" (după cum susține și Mărturisirea lor), atunci desigur, Dumnezeu este într-adevăr Creatorul (autorul) păcatului. După cum este scris,

• Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea[5], Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. (Isaia 45:7)
• Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale! (Isaia 63:17)

· ³⁷ Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? ³⁸ Nu ies din gura Celui Preaînalt răul şi binele? (Plângerile 3:37-38)

• Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul? (Amos 3:6)
• ¹¹ Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta şi voi lua de sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia, care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia. ¹² Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.’” (2 Samuel 12:11-12)
• Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu Israel. (Ezechiel 14:9)
• ¹¹ Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: ¹² pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. (2 Tesaloniceni 2:11-12)
• Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:32)
• Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. (Romani 11:36)

Versetul din nota explicativă cu referire la citatul de mai sus, în Mărturisirea este din Iacov 1:13 care nu spune nimic despre faptul că Dumnezeu este autorul nenorocirilor și nici al păcatului, dar vorbește de faptul că Dumnezeu nu este ispitit și nici nu ispitește (amăgește pe cineva la păcat). Având în vedere, de asemenea, 1 Ioan 1:5, în care se afirmă,

• Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric.

Amin, "Domnul este bun și drept" (Psalmul 25:8). Dar, asta nu înseamnă că nu este Creatorul a tot ceea ce este, inclusiv răul. El, în mod expres spune că este (Romani 11:36; etc.).

V. Falsa Voință Liberă

În capitolul IV al Mărturisiri lor de credință se afirmă,

• II. După ce Dumnezeu a făcut toate celelalte creaturi, El la creat pe om, bărbat și femeie, cu suflete rezonabile și nemuritoare, fiind înzestrați cu cunoștințe, neprihănire, și sfințenie adevărată, după chipul Său; având legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor, și puterea de a o împlini; și totuși sub o posibilitate de se abate de la ea, fiindu-le lăsată la libertatea voinței lor,. . . . (sublinierea noastră)

Nicăieri Scriptura nu învață că ei au fost lăsați la libertatea voinței lor. Căci, după cum Dumnezeu face pe oameni fără prihană (Eclesiastul 7:29) și aceasta a fost voia lui Dumnezeu pentru ei, tot astfel a fost voia lui Dumnezeu pentru căderea lor. După cum este scris,

• Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. (Proverbe 16:4)
• Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. (Romani 11:36)

Ieremia declară,

• Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. (Ieremia 10:23)

De asemenea Proverbele afirmă,

• Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. (Prov 16:9)
• Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? (Prov 20:24)

VI. Legământul Fals

În capitolul VII Mărturisirea lor afirmă,

• II. Primul legământ făcut cu omul a fost un legământ al faptelor, în care viața i-a fost promisă lui Adam; și în el urmașilor săi, cu condiția de ascultare perfectă și personală.

Adam ar fi putut avea viața veșnică fără ascultare perfectă. Tot ce ar fi avut să facă era să mănânce din pomul vieții (Geneza 2:9; 3:22).

Mai mult decât atât, Mărturisirea lor susține că acest presupus "legământ al faptelor", a fost și "la urmașii săi". După căderea și paza pomului vieții, omul a fost sub ceea ce toți oamenii au fost întotdeauna, un legământ al credinței pentru viață. După cum este scris,

• Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. ⁵ Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. ⁶ Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:4-6)

Viața nu este "prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efeseni 2:9).

VII. Mântuirea falsă

În prima propoziție a Mărturisirii lor din capitolul XI (Justificare) este stipulat,

• I. Cei pe care Dumnezeu îi cheamă în mod efectiv, El de asemenea i-a și justificat în mod liber; nu prin infuzarea dreptății în ei, ci prin iertarea păcatelor lor, și de socotire și acceptare a persoanelor ca neprihănite; nu pentru vreun lucru forjat în ei, sau făcut de ei, ci din pricina lui Hristos; nu prin imputarea credinței în sine, a actului de a crede, sau orice altă ascultare evanghelică, ca dreptate a lor; ci de imputare a ascultării și a cerințelor lui Hristos în ei, primind și sprijinindu-se pe El și pe dreptatea Lui prin credință; credință pe care nu ei o au în ei înșiși, ci este darul lui Dumnezeu. (sublinierea noastră)

Declarația "nu prin infuzarea dreptății în ei" este direct împotriva a Romani 3:22.

• · ²¹ Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii ²² şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. (Romani 3:21-22)

Neprihănirea sau dreptatea lui Dumnezeu este "pentru toți și peste toți cei care cred." Ceea ce este egal cu, Dumnezeu "infuză dreptate în ei." Dumnezeu (Hristos) locuiește în credincios (Galateni 2:20). "Neprihănirea lui Dumnezeu" locuiește în cel credincios. Cam cât de mult ar mai putea fi infuzat el? Hristos este neprihănirea lui Dumnezeu (Ioan 16:8-10; 1 Corinteni 1:30), și această neprihănire trăiește și acționează în mod evlavios în viața unui credincios. Astfel,

• Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El. (1 Ioan 2:29)
• Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El Însuşi este neprihănit. (1 Ioan 3:7)

Acesta este motivul pentru care este spus că în ziua judecății, va fi o chestiune de mare importanţă, căci atunci se va vedea cine a trăit o viață neprihănită și cine nu, după cum a declarat Isus.

• · Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29; vezi, de asemenea Psalmul 15; 24:3-6; Matei 25:31-46; 1 Corinteni 6:9-10; Galateni 6:7-8; Apocalipsa 22:14-15; etc.)

Toți credincioșii au pe Hristos care trăiește în ei, iar acest lucru produce viață neprihănită. Dreptatea (Hristos) este infuzată în credincioși (Romani 3:22; Galateni 2:20).

În același capitol al Mărturisirii lor, este susținut,

• II. Credința, pe care cei ce o primesc și se odihnesc pe Hristos și pe neprihănirea Sa, este singurul instrument de justificare: dar nu este numai în persoana justificată, ci este însoțită întotdeauna de toate celelalte haruri de economii, și nu este credința moartă, ci lucrează prin dragoste. (sublinierea noastră)
• II. Faith, thus receiving and resting on Christ and His righteousness, is the alone instrument of justification: yet is it not alone in the person justified, but is ever accompanied with all other saving graces, and is no dead faith, but works by love. (underlining added)

Aceasta este o negare explicită a mai multor pasaje din Scriptură, și exact opusul lui Iacov 2:24.

• · Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. (Iacov 2:24)
• Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină[6] şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:36-37)
• ⁶ care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. ⁷ Şi anume va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, ⁸ şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. ⁹ Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. ¹⁰ Slavă, cinste şi pace vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. ¹¹ Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. ¹² Toţi cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, şi toţi cei ce au păcătuit având lege vor fi judecaţi după lege. ¹³ Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. (Romani 2:6-13)

VIII. Atât de Mic și totuși atât de Mare

În capitolul XV din Mărturisirea lor, se revendică,

• · IV. Deoarece nu există nici un păcat atât de mic, care să merite condamnare; astfel încât nu există nici un păcat atât de mare, încât să poată aduce condamnarea celor care se pocăiesc cu adevărat.

Scriptura nu învață aceste lucruri (Proverbe 30:5-6). Mai întâi, în Matei, Isus menționează un păcat atât de mic încât nu primește condamnare.

• · Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:18-19)

Nu există nici un comentariu care să spună că acel act merită condamnare sau nu. Dar, în mod clar condamnare nu este acordată, iar un astfel de om este "cel puțin în Împărăția cerurilor."

În al doilea rând, dacă pocăința adevărată este posibilă sau nu, aceasta Scriptura nu spune. Dar, există un păcat atât de mare încât aduce o anumită condamnare pentru totdeauna, fără posibilitate de iertare.

• · De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. (Matei 12:31-32)

În plus, Proverbe 1 avertizează,

• ²⁴ Fiindcă eu chem, şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna, şi nimeni nu ia seama, ²⁵ fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele, ²⁶ de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire; îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza, ²⁷ când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când vor da peste voi necazul şi strâmtorarea. ²⁸ Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi. ²⁹ Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului; (Prov. 1:24-29)

IX. Mai Multe Porunci False

În capitolul XXI Mărturisirea interzice ceea ce Dumnezeu nu interzice.

• IV. Rugăciunea se face pentru lucruri legale; și pentru tot felul de oamenii vii, sau care va urma să trăiască: dar nu și pentru cei morți, nici pentru cei cărora le poate fi cunoscut faptul că au păcătuit prin păcate care duc la moarte. (sublinierea noastră)

Referința dată pentru secțiunea subliniată de ei este 1 Ioan 5:16.

• · Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. (1 Ioan 5:16)

Ioan refuză să spună "să se roage pentru el." Aceasta nu este o interdicție de a nu se ruga pentru el. Este pur și simplu un refuz de a instrui pentru ca să se roage. Aici, Mărturisirea răstălmăcește 1 Ioan 5:16 într-o poruncă, când de fapt ea este pur și simplu o declarație.

De asemenea, în capitolul XXI Mărturisirea lor, afirmă:

• VI. Nici rugăciunea, nici orice altă închinare religioasă, care ar fi în conformitate cu Evanghelia, fie legat de aceasta, sau face mai acceptabilă de către orice loc în care se petrece aceasta, ori spre ce este îndreptată:

După ce a fost distrus templul, Daniel în Babilon a făcut o practică regulată a se ruga cu ferestrele deschise spre Ierusalim.

• Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. (Daniel 6:10)

Care este semnificația faptului că Daniel se ruga cu ferestrele deschise spre Ierusalim? Pasajul nu spune. Dar, este important de reținut că: Ierusalimul este Dumnezeu.

• · ¹² Străbateţi Sionul şi ocoliţi-l, număraţi-i turnurile, ¹³ priviţi-i întăritura şi cercetaţi-i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei. ¹⁴ Iată, Dumnezeul acesta[7] este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte. (Psalmii 48:12-14)

• ⁵ Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! ⁶ Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! (Psalmii 137:6)
• În zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în linişte’. Şi iată cum Îl vor numi: ‘Domnul, Neprihănirea¹ noastră’. (Ieremia 33:16)

De asemenea, în capitolul XXI Mărturisirea afirmă,

• VII. Așa cum este legea naturii în general, un procent corespunzător de timp este pus deoparte pentru închinare la Dumnezeu; în Cuvântul Său, cu o poruncă pozitivă, morală, și perpetuă obligatoriu tuturor oamenilor din toate timpurile, El a numit în special o zi din șapte, pentru un Sabat, să-I fie păstrat sfânt: care, de la începutul lumii până la învierea lui Hristos, a fost ultima zi a săptămânii: și, de la învierea lui Hristos, a fost schimbat în prima zi a săptămânii, care, în Scriptură, este numit Ziua Domnului, și urmează să fie continuat până la sfârșitul lumii, ca și Sabat creștin.
• VII. As it is the law of nature, that, in general, a due proportion of time be set apart for the worship of God; so, in His Word, by a positive, moral, and perpetual commandment binding all men in all ages, He has particularly appointed one day in seven, for a Sabbath, to be kept holy unto him: which, from the beginning of the world to the resurrection of Christ, was the last day of the week: and, from the resurrection of Christ, was changed into the first day of the week, which, in Scripture, is called the Lord's Day, and is to be continued to the end of the world, as the Christian Sabbath.

Aceasta este după "tradiția oamenilor" (Coloseni 2:8), și este contrară Sfintelor Scripturi. Pavel spune,

· Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. (Romani 14:5)

· Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. (Coloseni 2:16-17)

Mai mult decât atât, Scriptura nicăieri nu învață că Sabatul a fost schimbat la prima zi a săptămânii (Proverbe 30:5-6). “Mărturisirea” dă ca referință pentru aceasta 1 Corinteni 16:1-2 și Fapte 20:7 dar acolo nu spune nimic despre o schimbare Sabaticală. Prima vorbește despre o colectă făcută în prima zi a săptămânii, iar a doua menționează că ucenicii s-au reunit în prima zi a săptămânii. Este o presupunere și o adăugare la Cuvântul lui Dumnezeu a face din acestea o schimbare Sabaticală.

După citatul de mai sus în paragraful următor Mărturisirea afirmă,

• VIII. Acest Sabat trebuie să fie păstrat sfânt pentru Domnul, când oamenii după pregătirea inimilor lor, și prin care se dispune la afacerile lor comune în prealabil, nu respectă doar o odihnă sfântă a unei zi întregi de la propriile lor fapte, cuvinte, și gânduri despre angajărilor lor lumești și agremente, dar, de asemenea sunt preluate tot timpul în exercițiile publice și private de închinare Lui, și în atribuțiile de necesitate și milă.
• VIII. This Sabbath is to be kept holy unto the Lord when men, after a due preparing of their hearts, and ordering of their common affairs beforehand, do not only observe an holy rest all the day from their own works, words, and thoughts about their worldly employments and recreations, but also are taken up the whole time in the public and private exercises of His worship, and in the duties of necessity and mercy.

Aceasta este o poruncă omenească (Matei 15:8-9) nicăieri nu este găsit în Cuvântul lui Dumnezeu (Proverbe 30:5-6).

În capitolul XXII sub "Jurămintele și Promisiunile Legale" Mărturisirea lor spune,

• Cu toate acestea, este un păcat să refuzi să faci un jurământ despre orice lucru care este bun și drept, fiind impus de autoritate legală. (sublinierea noastră)
• Yet it is a sin to refuse an oath touching any thing that is good and just, being imposed by lawful authority. (underlining added)

Acesta este o altă poruncă omenească (Matei 15: 8-9). Nimeni nu este obligat să facă un jurământ. Referințele date pentru această poruncă este din Numeri 5:19-21; Nemia 5:12; și Exod 22:7-11. Cu toate acestea, Isus a spus,

• · ³⁴ Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; ³⁵ nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. ³⁶ Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. ³⁷ Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. (Matei 5:34-37)
• · Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da” şi „nu” să fie „nu”, ca să nu cădeţi sub judecată. (Iacov 5:12)

X. Mincina cu privire la Căsătorie

O altă doctrină a oamenilor poate fi găsită în capitolul XXIV sub "Căsătorie și Divorț", în care este scris,

• I. Căsătoria trebuie să fie între un bărbat și o femeie: nu este îngăduit nici-unui om să aibă mai mult de o soție,. . . . (sublinierea noastră)
• I. Marriage is to be between one man and one woman: neither is it lawful for any man to have more than one wife, . . . . (underlining added)

Nicăieri nu pune Scriptura o astfel de interdicție generală peste oameni. Un episcop (privighetor) sau un diacon trebuie să fie bărbatul unei singure femei (1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:6), dar alți oameni au libertatea de a avea mai mult de o nevastă. Mai mulți bărbați evlavioși din trecut au fost poligami (Avraam, Iacov, Ghedeon, Caleb, David), și Dumnezeu nu i-a condamnat pentru asta; dar această Mărturisire o face. Această Mărturisire nu ascultă de Iacov 4:11-12 și cu răutate acționează ca Dătătorul Legii. Dacă Dumnezeu nu interzice ceva, atunci este legal (1 Corinteni 6:12; 10:23; Tit 1:15).

Unii înșelători folosesc Matei 19:9 ca să pretindă că poligamia este ceva greșit.

• · Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.” (Matei 19:9)

Acest verset nu spune nimic despre poligamie. Omul în acest verset nu are două neveste. El lasă una și ia alta. Isus numește aceasta preacurvie. El nu spune pur și simplu că a lua o doua nevastă este egal cu adulter (preacurvie). Divorțul este un act perfid, își acoperă haina cu silnicie, și este ceva ce Dumnezeu urăște (Maleahi 2:16). Acest limbaj (vorbire) nu este nicidecum găsită contra poligamiei.

Mai mult decât atât, "preacurvarii" nu vor "moșteni Împărăția lui Dumnezeu" (1 Corinteni 6:9). Avraam a fost poligam, dar nicidecum preacurvar; și el cu siguranță a moștenit Împărăția lui Dumnezeu (Matei 8:11).

În plus, dacă ia o doua soție este adulter, atunci trebuie citit ce Dumnezeu a poruncit că este adulter în lege. Vezi, de exemplu, Deuteronom 22:28-29 și 25:5-10. Nici unul din pasaje nu califică ca fiind vorba de omul neînsurat. Astfel încât, aceste legi se aplică atât bărbaților celibatari, dar și celor căsătoriți. Și, dacă este căsătorit, îi este poruncit să-și asume o doua soție.

În același capitol Mărturisirea prevede, de asemenea,

• În cazul unui adulter după căsătorie, este legal pentru partea inocentă să dea în judecată pentru divorț și, după divorț să se căsătorească cu altcineva, ca și cum partea ofensatoare a murit.
• In the case of adultery after marriage, it is lawful for the innocent party to sue out a divorce and, after the divorce, to marry another, as if the offending party were dead.

Aceasta este o minciună. În 1 Corinteni 6:1-10 Pavel a poruncit corintenilor ca un asemenea act să se judece reciproc (mutual), și în capitolul următor, el scrie,

• · Celor căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta. (1 Corinteni 7:10-11)

Versetul dat ca referință (Matei 19:9) pentru a justifica această doctrină falsă nu învață un divorț legal. Matei 19:9 nu spune nimic de legalitatea sau nelegalitatea divorțului. Se referă la preacurvie, dacă este sau nu comisă. Pentru a înțelege punctu de vedere al lui Dumnezeu despre divorț, Isus a arătat-o mai înainte de Matei 19:9. În Matei 19:6 Isus a spus,

· Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.

Isus urăște divorțul (Maleahi 2:16). Nu este legal, așa cum susține “Mărturisirea”.

XI. Profesare falsă

În capitolul XXV Mărturisirea revendică,

• II. Biserica Vizibilă, care este, de asemenea catolică sau universală sub Evanghelie (nefiind limitată la o singură națiune, ca și mai înainte când era sub lege), este compusă din toți cei din întreaga lume care profesează adevărata religie; și de copiii lor: și este Împărăția Domnului Isus Hristos, casa și familia lui Dumnezeu, din care nu există nici o posibilitate de mântuire obișnuită.
• II. The visible Church, which is also catholic or universal under the Gospel (not confined to one nation, as before under the law), consists of all those throughout the world that profess the true religion; and of their children: and is the kingdom of the Lord Jesus Christ, the house and family of God, out of which there is no ordinary possibility of salvation

Profesarea nu înseamnă nimic. "fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă" (Galateni 3:7).

Isus a spus,

• Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’ (Mat 7:21-23)

După cum este evident din cuvintele lui Isus, că vor fi mulți care pretind a fi în familia lui Dumnezeu, numai că ei sunt mincinoși. După cum este scris,

• · Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el. (1 Ioan 2:4)

XII. Falsul Antihrist

În același capitol Mărturisirea susține,

• VI. Nu există nici un alt cap al Bisericii, ci Domnul Isus Hristos. Nici nu se poate ca Papa de la Roma, în nici un sens, să fie cap al acesteia; dar acesta este Antihrist, acest om al păcatului, și fiu al pierzării, el se înalță în Biserică, împotriva lui Hristos și a tot ce se numește Dumnezeu.
• VI. There is no other head of the Church but the Lord Jesus Christ. Nor can the Pope of Rome, in any sense, be head thereof; but is that Antichrist, that man of sin, and son of perdition, that exalts himself, in the Church, against Christ and all that is called God.

Aceasta este o minciună. Papa este cu siguranță antihrist (2 Ioan 7), dar "omul fărădelegii, și fiul pierzării" nu a fost dezvăluit încă. Iată când se va descoperi,

• · Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. (2 Tesaloniceni 2:4)

Deoarece nu există în prezent templul lui Dumnezeu, nu este cu siguranță un om al păcatului care stă în el; și Biserica Catolică nu este templul lui Dumnezeu. Este templul sau biserica lui Satan (ca în Apocalipsa 2:9; 3:9).

XIII. Botez Fals

În capitolul XXVIII la "Despre Botez" Mărturisirea scrie,

• III. Cufundarea persoanei în apă nu este necesară; dar Botezul este administrat în mod corect prin turnarea, sau stropirea cu apă a persoanei. (sublinierea noastră)
• III. Dipping of the person into the water is not necessary; but Baptism is rightly administered by pouring, or sprinkling water upon the person. (underlining added)

Aici Mărturisirea nu urmează ceea ce este în Cuvânt. Nu există în Scriptură turnare sau stropire cu apă. Ce se găsește este exact ceea ce ei spun că "nu este necesar."

• ³⁸ A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. ³⁹ Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie. (Fapte 8:38-39)[8]

Imediat după cele de mai sus Mărturisirea revendică,

• IV. Nu numai cei care pretind de fapt credința în Hristos și ascultarea lui, dar, de asemenea copiii unuia, sau ambii, crezând părinții, trebuie să fie botezați. (sublinierea noastră)
• IV. Not only those that do actually profess faith in and obedience unto Christ, but also the infants of one, or both, believing parents, are to be baptized. (underlining added)

Aici este deci, o altă doctrină și poruncă omenească (Matei 15:8-9). Scriptura nu instruiește specific ca copiii să fie botezați, așa cum o face Mărturisirea.

Mai mult decât atât, ce se întâmplă dacă un părinte necredincios nu vrea ca copilul lui să fie botezat? Această Mărturisire declară imediat după cele de mai sus,

• V. Deși este un mare păcat să disprețuiesc sau să neglijez această poruncă,. . . .
• V. Although it is a great sin to contemn or neglect this ordinance, . . . .

Deci, aici ei condamnă un astfel de om și numesc acest lucru "un mare păcat", că nu se supune poruncii lor, o poruncă omenească.

În Fapte 16:31 Pavel și Sila a spus temnicerului din Filipi,

• · „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” (Fapte 16:31)

Şi aceasta,

· şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. (Fapte 16:33)

Unii ar putea presupune că acest, "tot" include copiii mici. După aceasta, spune,

· După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. (Fapte 16:34)

În mod evident, toată lumea care a fost botezată, a crezut.

Este adevărat că Dumnezeu "poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască" (Fapte 17:30), iar pocăința include a fi botezat (Marcu 16:16; Fapte 2:38). Dar, problema este că nu ne putem pocăi pentru alții (copiii mici sau nu). Orice botez trebuie să fie rezultatul credinței (Evrei 11:6) și a pocăinței din partea credinciosului. În caz contrar, Dumnezeu nu va fi mulțumit. După cum este scris,

• · Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6; vezi, de asemenea, Romani 14:23)

Acum, este de asemenea adevărat că și copiii mici pot să creadă. Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duhul Sfânt din pântecele mamei lui (Luca 1:41-44). Dacă un copil ar vrea să fie botezat, nu ar trebui să-i fie interzis acest lucru.

Această Mărturisire crede atât de puternic în botezul pruncilor care pretind harul lui Dumnezeu peste copiii mici botezați.

• VI. Eficacitatea Botezului nu este legată de acel moment de timp în care acesta este administrat; dar, prin folosirea corectă a prezentei ordonanțe, harul promis nu este doar oferit, dar în realitate este prezentat, și acordat, prin Duhul Sfânt, unora (adulți sau copii mici), așa cum harul le aparține, în conformitate cu sfatul voii lui Dumnezeu, la timpul hotărât de El. (sublinierea noastră)
• VI. The efficacy of Baptism is not tied to that moment of time wherein it is administered; yet, notwithstanding, by the right use of this ordinance, the grace promised is not only offered, but really exhibited, and conferred, by the Holy Ghost, to such (whether of age or infants) as that grace belongs unto, according to the counsel of God's own will, in His appointed time. (underlining added)

Scriptura nu învață despre vreun har special pentru copiii mici botezați, deoarece, despre copiii mici botezați nici măcar nu se discută (Proverbe 30:5-6).

XIV. Rai și Iad

În capitolul XXXII Mărturisirea vorbește despre rai și iad și precizează,

• Pe lângă aceste două locuri, pentru sufletele separate de trupurile lor, Scriptura recunoaște nimic.
• Beside these two places, for souls separated from their bodies, the Scripture acknowledges none.

Există două probleme cu această declarație. În primul rând la, 1 Petru 3 este spus,

• în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. (1 Petru 3:19-20)

În al doilea rând, viața de apoi nu este o stare în care sufletele sunt "separate de trupurile lor." De exemplu, omul bogat în Hades este în corpul său. El are ochi și limbă și este "chinuit în văpaia aceasta" (Luca 16:23-24). De asemenea, Isus a spus-o destul de clar că viața de apoi este fizic și include trupurile oamenilor. Vorbind în contextul învierii, Isus a spus,

• Dar că morţii învie, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre ‘Rug’, când numeşte pe Domnul: ‘Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.” (Luca 20 37-38)

Cu alte cuvinte, de pe vremea lui Moise, Avraam, Isaac, și Iacov ei au fost deja în trupul înviat, chiar dacă trupurile lor de pe pământ erau încă în mormânt. De asemenea, în 2 Corinteni 5 Pavel confirmă că după ce mor, credincioșii vor fi în trupuri fizice (2 Corinteni 5:1-4; a se vedea, și, Efeseni 2:6).

Note

[1] יְהוָה אִישׁ מִלְחָמָה (yehvâh "iysh milchâmâh) - Yehovah este un om de război.

[2] ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου (ho huios tou anthrôpou) - Fiul omului

[3] שַׁלְהֶבֶתְיָה (shalhevetyâh) - flacără a lui Yah; Traducere literală, vezi NAS "flacără a Domnului"

[4] οὐκ ἠδύνατο (ouk êdunato) - "el nu putea face nici o" sau ar putea fi tradus, "el a fost în imposibilitatea de a face vre-o"

[5] RESTRÍȘTE, (rar) restriști, s. f. (Pop.) Situație grea, primejdie în care se află cineva, șir de nenorociri care se abat asupra cuiva. – Probabilrăs- + triște. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink

RESTRÍȘTE ~i f. pop. Situație de încercări grele în care se află cineva; vreme de cumpănă; șir de nenorociri. Vremuri de ~. /răs- + triște Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române

Cuvântul "restrişte" este cuvântul ebraic רָע (râ`), care este identic cuvântului românesc "nenorociri." Dumnezeu creează "nenorociri" sau “răul”, care include desigur păcatul.

[6] “vei fi scos fără vină” în original “δικαιωθήσῃ” = dikaiōthēsē = vei fi „justificat”, sau altfel spus „vei fi neprihănit”.

[7] כִּי זֶה אֱלֹהִים אֱלֹהֵינוּ (kiy Zeh "elohiym" elohêynu) – Căci, acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru

[8] βάπτισμα (baptisma) - "botez" (de ex Luca 3:3) = "imersiune" - Ce este de obicei tradus prin "botez" (care este mai mult de o transcriere decât o traducere) este imersie, și acest lucru poate fi văzut în utilizarea acestui cuvânt grecesc, așa cum este folosit pentru a fi "îngropați împreună cu El prin botez" (NKJV Romani 6:4; Coloseni 2:12). De asemenea, utilizarea sa figurativ pentru moartea și învierea lui Hristos reprezintă o scufundare, precum și (Matei 20:22 [Marcu 10:38]; Luca 12:50; vezi, de asemenea, Matei 12:39-41; 16:4; Luca 11:29-32). De asemenea, βαπτίζω forma verbului (baptizo) în afară de a fi utilizat pentru "botez" este, de asemenea, folosit pentru spălare (de ex Marcu 7:4; Luca 11:38) și fiind cufundat în Marea Roșie (1 Corinteni 10:2). Acesta este, de asemenea, utilizat și în Septuaginta în 2 Regi 5:14 atunci când Naaman s-a cufundat în Iordan de 7 ori. Mai mult, βαπτισμος substantiv strâns legat de (baptismos) este utilizat pentru spălare (de ex Mark 7:4, 8 [RT]; Evrei 6:2; 9:10). De asemenea, un alt cuvânt relevant este βαπτω (bapto), care înseamnă a "imersiune" (ex Luca 16:24; Ioan 13:26; Apocalipsa 19:13). Există un cuvânt grecesc pentru "stropire" (ῥαντίζω, hrantizô) și se găsește în Evrei 9:13, 19, 21; 10:22; 11:28; 12:24; și 1 Petru 1:2.