- Charles Stanley

Desfrâul lui Charles Stanley

Iuda 4

(Martie, 2001- tradus Martie, 2012)

Dr. Charles Stanley este pastor al bisericii First Baptist Church, cu 14000 membrii în Atlanta, Georgia şi de două ori a fost ales preşedinte al Convenţiei Baptiste de Sud (Southern Baptist Convention). Prin emisiunile lui de la radio, In Touch şi slujirile de televiziune, el este bine cunoscut la nivel internaţional şi este autorul a multe cărţi, printre care: Enter His Gates, The Reason for My Hope, The Glorious Journey, The Source of My Strength, Our Unmet Needs, On Holy Ground, and the In Touch Study Series. (Success God's Way, copyright 2000, back inside dust jacket; link added)

Dr. Charles Stanley este un învăţător fals (2 Petru 2:1), care merge el însuşi, pe drumul larg spre distrugere şi spre acel loc de chin, conduce mai multe mii de oameni (Matei 7:13-14). Următoarele documente dovedesc o parte din nelegiuirile lui Stanley şi învăţăturile lui false.

I. Siguranţa Veşniciei (a se vedea, de asemenea, articolul nostru privind Siguranţa Veşniciei)

Scriptura învaţă desigur siguranţa veşnică pentru cei care sunt născuţi din Dumnezeu (1 Ioan 3:9; 5:4, 18), care sunt predestinaţi înainte de veşnicii, (Romani 8:29-39; 2 Timotei 1:9). Dar, Scriptura, de asemenea, avertizează pe toţi credincioşii să ia aminte ca nu cumva să cadă (Romani 11:22; Evrei 2:1; 3:12-14; 4:1, 11; 12:15, Iacov 5:9; 2 Petru 3:17), iar această cădere este spre pierzanie (Evrei 10:26-39). Scriptura, de asemenea, învaţă că cei care trăiesc o viaţă păcătoasă, nu cunosc pe Dumnezeu şi sunt pe calea ce duce la iad, nu la cer (1 Corinteni 6:9; Efeseni 5:5-6).

Ideea siguranţei veşnice a lui Stanley este răstălmăcită (2 Petru 3:16), şi astfel el "schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru" (Iuda 4). În cartea sa: Handbook for Christian Living (copyright 1996, Thomas Nelson Publishers, Nashville) Stanley, scrie:

Credinţa este felul simplu de a spune da lui Dumnezeu pentru darul gratuit al vieţii veşnice. Credinţa şi mântuirea, nu sunt unul şi acelaşi, decât atunci când darul şi mâna care îl primeşte sunt aceleaşi. Mântuirea este independentă de credinţă. (p. 174, sublinierea în original)

Este o minciună să se spună că "Mântuirea este independentă de credinţă." Mântuirea şi credinţa merg mână în mână, aşa cum ilustrează Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Stanley continuă:

Prin urmare, Dumnezeu nu cere o atitudine constantă de credinţă, pentru a fi mântuit - doar un act de credinţă în Hristos.
- Tu şi eu nu suntem mântuiţi pentru că avem credinţă de durată. Noi suntem mântuiţi pentru că la un moment anume, ne-am exprimat credinţa în Domnul nostru. (p. 174, sublinierea în original)

Într-un alt loc Stanley, scrie:

Chiar dacă un credincios pentru toate scopurile practice, devine un necredincios, totuşi mântuirea lui nu este în pericol. (Eternal Security, chapter 10, p. 93, copyright 1990, Thomas Nelson Publishers)

Spre deosebire de aceasta, Isus a spus, "cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit." De asemenea, Apocalipsa 21:8 spune, despre "necredincioşi ... partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua." Notaţi de asemenea, 1 Corinteni 15:1-2.

Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.

Dacă cineva a crezut "cândva" Evanghelia, dar nu mai "ţine aşa cum a fost propovăduită", a crezut în zadar. Acest lucru este exact opusul de învăţăturilor lui Stanley. Stanley se opune Cuvântul lui Dumnezeu, şi prin aceasta el schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru. Efeseni spune: "prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă" (Efeseni 2:8). Dacă nu este credinţă, nu este nici har şi prin urmare nici mântuire (Apocalipsa 21:8). Cu toate acestea, Stanley spune:

Şi nu în ultimul, credincioşii care îşi pierd sau abandonează credinţa lor, vor păstra totuşi mântuirea lor, pentru că Dumnezeu rămâne credincios. (Eternal Security, p. 94).

Într-adevăr, Dumnezeu rămâne credincios. El rămâne credincios Cuvântului Său.

Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. (2 Timotei 2:11-13)

Pierderea sau abandonarea credinţei este acelaşi lucru cu negarea lui Dumnezeu şi este egal cu nesocotirea Lui, aşa cum spune Psalmul 10:3-4

Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul. Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.

Dacă unii pierd sau abandonează credinţa, ei devin răi (Ezechiel 33:12-13), şi astfel ei renunţă la Domnul, dacă nu în mod deschis cu gura lor, cu siguranţă în inima lor (Psalmul 14:1). Dacă unele persoane vor murii într-o asemenea stare, Dumnezeu îi va lepăda în ziua judecăţii (ex., Matei 7:23, 10:32-33), şi ei vor fi aruncaţi în iazul de foc unde vor merge toţi "necredincioşii" (Apocalipsa 21:8).

În acest sens pervertit de mântuire (a se vedea Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit), Stanley mai scoate o minciună.

Hristos nu va refuza unui creştin necredincios mântuirea lui sau a ei, deoarece acest lucru ar însemna să se nege pe El însuşi. (Eternal Security, p. 94).

Un "creştin necredincios" este un creştin fals (1 Ioan 2:4), care în realitate Îl tăgăduieşte pe Hristos (Tit 1:16). Un "creştin necredincios", este cineva care şi-a abandonat credinţa în Hristos, iar Hristos în mod sigur va nega astfel de oameni (Tit 1:16; Matei 10:33), pentru că dacă El nu ar face-o se va nega El Însuşi. Pentru că El Însuşi a spus:

dacă nu credeţi că Eu sunt (El), veţi muri în păcatele voastre. (Ioan 8:24; a se vedea şi, Ioan 3:16-18).

Şi,

Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. (Ioan 12:48)

În plus, tot în lucrarea sa răstălmăcită despre Siguranţa Veşniciei (Eternal Security) de la pagina 130, Stanley şterge orice urmă de avertisment serios al lui Hristos din Ioan 15:1-6. Citându-l pe Dl. Zane Hodges de la Absolutely Free Stanley, scrie:

Această declaraţie (Ioan 15:6) a provocat nedumerire inutilă. Principalul motiv pentru care sunt puternice impulsuri mulţi cititori trebuie să identifice referinţa, cu focul în iad. . . . Nu există nici un motiv să ne gândim la un (literal) foc cu crengi, sau flăcări literal. "Foc" aici este pur şi simplu un alt element figurativ într-o metaforă horticolă. (Absolutely Free [Grand Rapids, Mich.: Zondervon, 1989], p. 135)

Motivul pentru care "mulţi cititori cu puternice impulsuri ce ar trebui să identifice referinţa despre focul iadului" există deoarece aceasta este în mod evident ceea ce Hristos a avertizat cu privire la iad! Avertismentul Lui este: dacă nu rămâneţi în El (să rămână în El), veţi fi tăiaţi şi aruncaţi în foc (Ioan 15:6), la fel cum Romani 11:22 avertizează.

Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.

De asemenea, găsim în cartea Eternal Security a lui Stanley, această declaraţie:

Nu minciuna, înşelăciunea, furtul, violul, omorul, sau necredinţa, ar trimite pe cineva în iad. Ci, respingerea lui Hristos, refuzul de a pune încrederea în El pentru iertarea păcatului. (pag. 70)

Adevărul este, că tot ce-i spus mai sus şi chiar mai mult, trimite oameni în iad.

Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. (Efeseni 5:5-6; a se vedea, şi, Psalmul 7:11-16; Galateni 6:7-8, Apocalipsa 20:11-15; 21:8)

Stanley înșală cu "vorbe deşarte". De asemenea, el înşală cu aceste cuvinte:

În prima epistolă a lui Ioan, el avertizează creştinii să ia aminte la mântuirea lor, dacă vor continua în păcat şi de multe ori în lungi petreceri: "Nimeni, care este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în El" (1 Ioan 3:9 NASB). Cu alte cuvinte, dacă păcatul este constant încârligat de viaţa ta, trebuie să te întrebi despre mântuirea dv. (Handbook for Christian Living, p. 139)

Nu, ci mai degrabă ar trebui să ştii că mântuirea ta nu există!

De asemenea, în opinia pervertită a lui Stanley despre siguranţa veşnică, el învaţă că se poate "cădea din har" şi chiar crede o evanghelie falsă, dar să fii mântuit, în drum spre cer!

Ascultaţi ce se spune în Galateni 5:4: "Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har." În acest context, despre căderea din har nu are nimic de-a face cu a fi pierduţi sau nemântuiţi. Contrar harului, aici nu este de a deveni mântuiţi sau pierduţi, ci se încearcă a fi mântuiţi prin faptele legii. A cădea din har, aici, este abandonarea modelului mântuirea-prin-har spre a avea neprihănirea şi să adopte modelul mântuirii-prin-lucrări. Pavel nu i-a ameninţat cu pierderea mântuirii, ci doar cu o pierdere a libertăţii (Galateni 5:1). El nu a spus că vor cădea de la mântuire. Preocuparea lui a fost că a era lepădarea de sistemul harului lui Dumnezeu, care i-ar duce înapoi în frustrarea de a trăi sub lege. Poate că veți cădea din har, dar niciodată nu veți cădea de la mântuire. Nimic nu vă poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:37-39). (Ibid., p.. 175)

Într-adevăr, cei care sunt "predestinaţi" (Romani 8:29-39), nu vor fi despărţiţi de dragostea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, (în acelaşi timp), Dumnezeu le spune credincioşilor să se ţină în dragostea Lui (Iuda 21).

Mai mult decât atât, căzând din harul lui Dumnezeu este egal cu căderea de la ceea ce va salva sufletul, pentru că este vorba de "harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea" (Tit 2:11). Cei care încearcă "să fie mântuiţi prin faptele legii" sunt cei care nu ajung la neprihănirea lui Dumnezeu (Romani 9:30-32), pentru că neprihănirea lui Dumnezeu vine "prin credinţa în Isus Hristos" (Romani 3:22), "fără faptele legii" (Romani 3:28). Dacă nu ajungi la neprihănirea lui Dumnezeu, nu eşti mântuit (Romani 9:30 – 10:1).

În citatul de mai sus Stanley învaţă că puteţi fi străin de Hristos, dar să intraţi totuşi în împărăţia Lui. Dacă acest lucru ar fi adevărat, aşa cum spune el, cine ar mai avea nevoie de Isus? Potrivit lui Stanley, puteţi să-L acceptaţi "cândva în viaţa" voastră (Handbook for Christian Living, p. 174), şi apoi să-l aruncaţi ca pe o cârpă folosită (să fiţi "creştini necredincioşi")! Puteţi trece la o evanghelie falsă, cădea din harul Său, fiind chiar străin de El, şi totuşi să intraţi în împărăţia Sa. (Handbook for Christian Living, p. 175). Acesta este desfrâu! Spre deosebire de domnul Stanley, Pavel a spus: "Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema!" (1 Corinteni 16:22).

În cele din urmă, lui Stanley i-se potrivesc bine cuvintele din 2 Petru 2:19, căci el şi cei ca el: făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. În introducerea sa, la cartea Eternal Security, el scrie:

Am întâlnit mereu oameni care crezut, aşa cum eu am crezut cândva. Dacă ar fi fost pur şi simplu o diferenţă teologică între noi, aş fi mulţumit să fiu de acord în dezacord. Este mult mai mult decât atât. Ştiu ce este robia la care duce acest tip de gândire. Am trăit cu vinovăție şi teamă promovată de acest punct de vedere. Isus a spus, "Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi" (Ioan 8:32). Libertatea vine din cunoaşterea adevărului. Rezultatele robiei din lipsa acestuia.
Următoarele pagini sunt scrise în speranţa că voi veţi fi eliberaţi ca să vă bucuraţi de relaţia pentru care Dumnezeu a plătit atât de mult pentru a o oferi. (pag. 5)

Cu învăţăturile false ale lui Stanley privind siguranţa veşnică, într-adevăr el le promite libertatea, dar el însuşi este prins în robia condamnabilă a minciunii (corupţia).

II. Ucenicia

În Luca 14:27 Isus a spus: “Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” Şi, în Luca 9:23-25 Isus a spus:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?” (Luca 9:23-25; a se vedea, şi, Matei 16:24-26 şi Marcu 8:34-37)

Ar trebui să fie evident din aceste versete că, dacă cineva nu urmează pe Hristos, va fi pierdut. Cu alte cuvinte, va merge în iad (Apocalipsa 21:8). Chiar dacă Stanley nu recunoaşte, totuşi, in cartea "Un ucenic este urmaş al lui Hristos" (Handbook for Christian Living, p. 461), el învaţă:

Ucenicia nu are nimic de-a face cu faptul că vei merge în cer sau nu. (Handbook for Christian Living, p. 460-461)

Şi:

Este posibil să fii un copil al lui Dumnezeu şi nici-o dată un ucenic al lui Hristos. Putem trăi viaţa creştină, cu asigurarea cerului ca destin final, dar fără procesul de maturizare ca ucenic. (ibid., p.. 461)

Scriptura nu învaţă nicăieri acest lucru. Dimpotrivă, Isus a spus, "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine." (Ioan 10:27). Dacă nu urmaţi pe Hristos (ex., ucenicie), nu sunteţi una din oile Sale, şi nu aveţi viaţă veşnică. Cuvântul spune că numai oilor Sale le este dăruită Viaţa veşnică (Ioan 10:28).

III. Despre Sinucidere

Stanley învaţă:

. . . sinuciderea este un act de rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Din fericire pentru noi toţi, cu toate acestea, harul lui Dumnezeu este fără prejudiciu. Oricine crede va fi mântuit. Nicăieri în Biblie, Dumnezeu nu compartimentează păcatele şi ar rezerva harul doar pentru cei care comit păcate "acceptabile". Nu există nici un astfel de lucru. Iartă Dumnezeu, sinuciderea? Da, desigur că El iartă.
Dacă persoana care a comis sinuciderea, la un moment dat a acceptat moartea lui Isus pe cruce ca plată pentru păcatul lui şi a cerut ca El să vină în viaţa lui, el este iertat. Siguranţa (Asigurarea) absolută a iertării se găseşte în Romani 8:1: "Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus." Dacă o persoană a avut cândva această etapă în viaţa lui şi a primit pe Hristos ca Mântuitor, nimic nu poate modifica adevărul că, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, suntem iertaţi. Chiar şi atunci când ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. (Handbook for Christian Living, p. 49, italics in original)

Acest lucru sigur oferă îngăduință, sau permis pentru păcat (desfrâu). Dacă lucrurile sunt prea rele, Stanley oferă opţiunea sinuciderii, fără nici o ameninţare, pe de altă parte, a pedepsei iadului! Aceasta este o minciună înfiorătoare! Pavel a spus la Coloseni:

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel. (Coloseni 1:21-23)

A comite sinucidere este departe de speranţa Evangheliei. Scriitorul epistolei Evrei, a avertizat:

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, (Evrei 3:14)

Astfel se înţelege că cel ce comite sinucidere nu păstrează încrederea până la sfârşit. Este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu deoarece î-şi face singur sfârşitul său. Stanley mai spune:

Faptul că harul lui Dumnezeu este suficient şi că iertarea este disponibilă chiar şi în cazul sinuciderii nu ar trebui să fie luat ca permisiune de a urmări prin intermediul tentaţiei comiterea sinuciderii. (Handbook for Christian Living, p. 49)

De ce nu? Cerul este cu siguranţă un loc mult mai bun decât acest pământ! Cuvintele lui Stanley sunt cuvinte deşarte, lucruri de nimic (2 Petru 2:18). Astfel că cei ce au ajuns la disperare, care sunt deprimaţi şi se gândesc la sinucidere ar putea lua cu uşurinţă reconfortările oferite de înşelăciunea lui Stanley, care nu face altceva decât să îndepărteze pe oameni de avertizări şi face ca ei să primească vorbe dulci, astfel că ei se vor omorî şi ei înşişi vor merge în iad (Luca 16:19-31). Aceasta este realitatea teribilă a învăţăturilor false.

IV. El prezintă un Dumnezeu Fals

Stanley spune:

Nu este intenţia lui Dumnezeu, ca noi să-l consideram ca pe un judecător aspru care ne cercetează, ca şi cum noi am fi pe banca acuzaţilor. Cu toate acestea, mulţi credincioşi au această percepţie despre El. Din anumite motive, nu ajung niciodată în afara sălii de judecată, în camera familială. Pentru ei, Dumnezeu este întotdeauna un judecător şi nici-o dată un Tată. (Handbook for Christian Living, p. 135)

Dumnezeul adevărat este întotdeauna atât Judecător, dar şi Tată.

Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; (1 Petru 1:17)

Într-adevăr, Dumnezeu este milostiv şi iertător (Psalmul 103), dar El este, de asemenea, "un judecător ce pedepseşte aspru", deoarece, El ne vede când păcătuim. Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. (Proverbe 5:21) Despre El este scris: Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! (Habacuc 1:13) Acesta este motivul pentru care avem nevoie de un Avocat (1 Ioan 2:1), şi Mijlocitor între Dumnezeu şi noi (1 Timotei 2:5), cineva care continuă să intervină şi să mijlocească pentru noi (Evrei 7:25). Da! Suntem acuzaţi! Suntem acuzaţi şi pârâţi de diavol (Apocalipsa 12:10) şi de păcatul nostru (Romani 6:23; Isaia 6:1-5; 1 Ioan 1:7). Şi fără Fiul lui Dumnezeu, am fi de condamnat (Ioan 3:18).

Mai mult, Stanley spune:

Este greşit să crezi că Dumnezeu este mânios. Ştiu că uneori părinţii pământeşti pedepsesc, din furie. Aceasta nu este pedeapsa (disciplinarea) corectă şi astfel ei învaţă lecţia de disciplină greşit. Dumnezeu nu este deloc aşa. (Handbook for Christian Living, p. 467, italics in original)

Aceasta este o minciună. Dumnezeu este exact aşa!

Un psalm al lui David. Doamne, nu mă mustra în mânia Ta şi nu mă pedepsi în urgia Ta. (Psalmii 38:1)

David nu a spus acest lucru pentru că nu ar fi posibil, sau că "Dumnezeu nu este aşa." Ci el a spus astfel pentru că Dumnezeu este chiar aşa! Atât de mult, că David chiar atunci se confrunta cu mânia Sa.

Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. (Psalmii 38:2-3)

Stanley spune, "Este greşit să crezi că Dumnezeu este mânios." De fapt este greşit să-l credem pe Charles Stanley. Deoarece, Scriptura dezvăluie de mai multe ori că, chiar şi cu credincioşii, Domnul poate foarte bine să se mânie (Geneza 18:27,30,32; Exodul 4:14, 24-26, 2 Cronici 19:1-2; Psalmul 88:7, 16; 89:46-47; 90:7-12; 102:8-10).

V. Iubitor de Sine

Stanley promovează iubirea de sine.

Dar este mai mult. Nu numai că eu am să-L iubesc pe Dumnezeu, dar am să mă iubesc pe mine însumi. "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Marcu 12:31). Unii spun, "Asta sună arogant şi egoist." Lumea a fost coruptă de această iubire de sine prin motto-ul, "Trebuie să cauţi să fii numărul unu." Biblia nu învaţă aceasta. Biblia ne învaţă o iubire sănătoasă pentru noi înşine, deoarece noi suntem lucrarea Lui şi suntem demni de a fi iubiți. (Handbook for Christian Living, p. 381)

Marcu 12:31 nu este o poruncă de a te iubi. Este o poruncă de a-ţi iubi aproapele. Oamenii se iubesc în mod natural (Efeseni 5:29). Dar, problema este că-i mai dificil a-l iubi aproapele (Tit 3:3; Romani 1:31; 2 Timotei 3:3).

2 Timotei 3:2 face clar faptul că iubirea de sine nu este o virtute.

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine,... (2 Timotei 3:1-2)

În concordanţă cu iubirea de sine a lui Stanley, este degradarea crucii lui Hristos pe care o propovăduiește Stanley.

Satana va spune, "Tu nu eşti demn de iubire, nu ai valoare." Dar, Dumnezeu spune, "Eşti lucrarea mea. Tu eşti valoarea pentru care Fiul Meu a murit. Eşti incredibil de valoros."(Handbook for Christian Living, p. 381-382)

Dumnezeu nu spune nicăieri, "Tu eşti valoarea pentru care Fiul Meu a murit" sau ceva de genul acesta (Proverbe 30:5-6). Dimpotrivă, Dumnezeu spune: Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, (Proverbe 6:12)

Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru. (Proverbe 10:20)

Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă;... Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune. (Isaia 40:15-17)

Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:6-8)

Cu alte cuvinte, pe când eram încă nedemni şi eram lipsiţi de valoare, deoarece eram păcătoşi şi Dumnezeu chiar ne ura pe atunci (Psalmul 5:5, 11:5), tot Dumnezeu ne-a iubit şi a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi (Ioan 3:16; Romani 5:10; Efeseni 2:1-5).

VI. Întunericul

În concordanţă cu faptul că negura întunericului îi este rezervată dl-ui Stanley (2 Petru 2:17), ideea lui Stanley despre "întunericul de afară" este grav pervertită. În contextul din Matei 25:14-30 Stanley, scrie:

Versetul final al acestei parabole este atât de grav încât mulţi comentatori presupun că este o descriere a iadului. Dar, nu este aşa. (Eternal Security, p. 124)

Despre ce verset vorbeşte Stanley? Matei 25:30:

Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Mai departe Stanley spune despre acest verset:

Înainte de a putea înţelege pe deplin impactul pildei, noi trebuie să stabilim mai întâi dacă "întunericul de afară" se referă la contextul pildei. Cu siguranţă, că aici nu înseamnă iadul în pilda aceasta. (Eternal Security, p. 125)

Un pic mai târziu, de asemenea, el spune, "Clar, acest loc nu este iadul." (ibid.) Stanley în mod clar nu înţelege Biblia, astfel că el se amăgeşte singur şi amăgeşte şi pe alţii de la adevăr (2 Timotei 3:13)!

Chiar, pilda numeşte acest om un "rob viclean şi leneş" (Matei 25:26). Dumnezeu spune, "Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte." (Psalmul 11:6).

Într-adevăr, cei răi vor fi "aruncaţi" în lacul de foc, adică iadul (Apocalipsa 20:11-15; 21:8). Dar, unde spune Stanley că merg ei (în contextul acestei pilde, în cartea lui)?

Unde este acest loc reprezentat de "întunericul de afară", în parabola lui Isus? A fi în "întunericul de afară", înseamnă a fi în Împărăţia lui Dumnezeu, dar în afara cercului de bărbaţi şi femei a căror fidelitate pe acest pământ le-a adus un rang special, sau o poziţie de autoritate.(Eternal Security, p. 126, italics în original)

Cu alte cuvinte, în conformitate cu Stanley, oamenii răi vor fi în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar, mulţumesc lui Dumnezeu că nu este adevărat, ci Stanley este mincinos.

Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. (Galateni 6:7-8)

VII. Desfrâul în Leadership (Conducere)

În Luca 14:33 Isus a spus, "oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu." Isus nu a spus, "trebuie să fie dispus să se lepede de toate", ci mai degrabă trebuie să "se lepede de tot". El a mai spus, "Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga." (Matei 10:39) Dacă cineva vrea să fie un adevărat om al lui Dumnezeu (ex., să fie mântuit), nu trebuie doar să aibă dorinţa de a-şi salva viaţa, ci el trebuie să renunţe la tot, şi să-şi piardă viaţa pentru Hristos (Galateni 2:20). În cartea sa, Handbook for Christian Living (Manualul pentru Trăire Creştină), Stanley relatează un moment în care el vorbeşte "unui grup de slujitori."

Vorbeam unui grup de slujitori, şi i-am întrebat câţi dintre ei doreau să cunoască pe Dumnezeu aşa cum apostolul Pavel L-a cunoscut. Fiecare pastor a ridicat mâna. Apoi am întrebat câţi sunt dispuşi să meargă mai departe, chiar de vor fi alungaţi cu pietre, sau de va trebuii să sufere bătăi până la moarte, naufragiu, închisoare, şi multe alte persecuţii pe care apostolul le-a experimentat. Nimeni nu a ridicat mâna. (p. 185)

Dar, Stanley crede că poţi fi "creştin necredincios" (Eternal Security, p. 94), ce nu trebuie să expună aceşti oameni ca fiind falşi (Efeseni 5:11), Stanley scrie:

Am înţeles ezitarea. Nimeni nu se bucură de durere şi suferinţă. Dar vom demonstra harul Său nemăsurat în mijlocul teribilelor dureri.
Pavel a fost pătruns (consumat) cu Evanghelia harului. El a fost dispus să moară pentru ea. (ibid.)

Pavel nu a fost doar dispus să moară pentru Evanghelie, dar el a dorit să cunoască "părtăşia suferinţelor Lui" (Filipeni 1:20; 3:10), şi el chiar avea părtăşia suferinţelor Lui (2 Corinteni 6:8-10; 11:23-29). De ce? Pentru că el era un adevărat om al lui Dumnezeu. Dar, acest "grup de slujitori", sunt învăţători mincinoşi ce nu doresc să "sufere dificultăţi" (2 Timotei 2:3). De fapt, reţineţi textul din 2 Timotei 2:3: "Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos." În lucrare trebuie să suferi necazuri, după cum Pavel şi Barnaba a spus în Faptele Apostolilor 14:22, "în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri."

Info: http://www.atruechurch.info/stanley.html

Traducerea Vasile Sanda