Mântuirea nu este prin fapte (Salvation Is Not By Works)
Cu toate că mântuirea nu este prin fapte (2 Timotei 1:9; Tit 3:5), totuşi hotărârea lui Dumnezeu este să răsplătească fiecăruia, după cum este scris:
Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)
Desigur aşa se va face cu toţi, căci fiecăruia i se va răsplăti în funcţie de faptele lui: Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Romani 2:6-10)
Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)
Judecata lui Dumnezeu asupra tuturor, fie ei în Hristos sau nu, este într-adevăr în funcţie de lucrări (citeşte, Matei 25:31-46). Chiar Pavel spune, că "nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi." (Romani 2:13). Dacă acest lucru este adevărat şi fără îndoială că este; cum se face atunci că Dumnezeu, "ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu în funcţie de faptele noastre" (2 Timotei 1:9)?
Cum se poate spune? ..."nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, pe care le-am fi făcut, ci pentru îndurarea Lui, El ne-a mântuit" (Tit 3:5).
Altfel spus, noi toţi meritam moartea, pentru că:
1. Toţi au păcătuit
Toţi oamenii "sunt sub păcat" (Romani 3:9; 5:12). Nu contează cine eşti. Nu contează ce ai făcut. Eşti un păcătos; de ce? Fiindcă este scris:
„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea Sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)
Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. (Psalmi 14:23)
Prin urmare, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt vinovaţi (Romani 3:19) şi au nevoie să fie mântuiţi (Isaia 64:5). Şi deoarece cu toţii sunt vinovaţi şi păcătoşi, ei sunt incapabili să facă binele (Psalmul 16:2). Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici măcar unul.
Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele bune ale noastre, Sunt ca o haină mânjită. Ca o cârpă murdară aşa sunt considerate faptele noastre. (Isaia 64:6)
Da, suntem necurați, şi desigur toate faptele noastre sunt ca un lucru necurat, iar orice neprihănire a noastră este ca o cârpă murdară, (literalmente în ebraică, o cârpă de perioadă, beged `iddiym, Isaia 64:6; în evreiește Isaia 64:5).
Deci, orice faptă bună fără Dumnezeu, este egal cu zero.
Prin urmare, oamenii au nevoie să fie mântuiţi (salvaţi). Dar, din moment ce ei nu au nici-o neprihănire a lor, mântuirea este imposibilă fără mila şi harul lui Dumnezeu. Ucenicii au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”, Isus, vorbind de mântuire, a spus:
"La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu, căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile" (Marcu 10:26-27).
Deci, cei ce caută să fie mântuiţi prin propriile lor fapte, nu sunt mântuiţi. Nimeni nu poate fi salvat în baza faptelor sale bune. Este imposibil; de ce aşa? "Pentru că, orice faptă bună pe care un păcătos ar putea-o face, fără Dumnezeu, este dezgustător în ochii Săi” (Isaia 64:6). Prin urmare, nu există nici o modalitate de mântuire ce s-ar putea baza pe "lucrări de dreptate" (ale neprihănirii) pe care le-ar putea face cineva, deoarece:
2. Toţi sunt morţi spiritual
În Geneza 2:17, vedem că Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, zicându-i: căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Ceva mai departe, în capitolul 3 citim că şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui (şi în 2 Corinteni 11:3), prin urmare ei au murit spiritual.
Fizic, ei au continuat să trăiască (Geneza 4:25; 5:5) dar spiritual au murit, iar din acea zi, moartea spirituală a continuat în urmaşii lor (Romani 5:12). Mai mult decât atât, fiindcă sunt sub păcat, pentru că toţi oamenii sunt (aşa ne spune Cuvântul), aceasta înseamnă că ei au fost şi sunt... morţi spiritual. Pentru că "plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Dumnezeu nu a fost mincinos când a spus lui Adam, "în ziua în care vei mânca din el vei muri" (Geneza 2:17; Tit 1:2). Adam şi Eva au murit în acea zi (Geneza 3:1-19) în dorinţele lor carnale şi a minţii lor corupte, aşa că ei au devenit copii ai mâniei (Efeseni 2:1-3). Înainte de mântuire, toți oamenii sunt "copiii ai mâniei" şi sunt "morţi în greşeli şi păcate." Oamenii morţi sunt incapabili să facă ceva bun spiritual, după cum ilustrează Isaia 64:6. Tot astfel Pavel spune:
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. (Efeseni 2:1-3)
Aşa că Domnul Isus a arătat ce trebuie făcut: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi iarăşi:„Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. (Ioan 3:3, 5-6)
Omul trebuie să devină viu spiritual, născut cu scopul de a fi salvat (ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu). Şi cum o să devină născut spiritual? Prin eforturi proprii? Ori prin încercări grele pentru a atinge unele... nirvana spirituale..? Sau poate prin găsirea unui canal prin care să treacă şi care să dea naşterea spirituală? Nu, nu se poate. Amintiţi-vă, că el este mort spiritual. Cum ar putea un om mort să vină el însuşi la viaţă?
Deci, este clar că nu poate. Aceasta este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, deci nicidecum prin efortul omului, deoarece omul este mort în păcatul lui, incapabil să facă ceva bun spiritual (Efeseni 2:1-3; Isaia 64:6). Însă, Dumnezeu ia oamenii morţi şi Îi aduce la viaţă! Acesta este motivul pentru care se poate spune că mântuirea nu este prin fapte.
Pavel continuă scrierea sa către Efeseni astfel:
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2:4-5)
Şi deci este clar că nu poate fi vorba de fapte, deoarece nici un om mort în păcatul lui prin orice fel de fapte bune nu ar putea avea ceva de la Dumnezeu. De aceea se numeşte salvare sau mântuire.
Tot astfel, este arătat în Romani 5:6, faptul că oamenii sunt salvaţi de la mizerabila lor stare neajutorată (adică lipsită de putere),
„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi”.
Deci, este clar că,
3. Nu există „Neprihănire” fără Dumnezeu.
Deci, ce se întâmplă însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual, şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)? Aceasta este acceptarea noastră în cer, dar este oare (această mântuire) pe baza faptelor noastre? Nicidecum, pentru că noi suntem incapabili să facem vreun bine fără Dumnezeu.
Împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” de altfel, o altă traducere (mai literală), spune: Eu zic Domnului, "Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine" (Psalmul 16:2).
Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui. De asemeni mai găsim scris în Psalmul 143:2,
Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.
Iar în Eccleziastul 9:1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, Sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât şi ura.
Aceasta se referă şi la David! Chiar dacă David a fost un om drept (1 Samuel 13:14), totuşi, el nu a fost un om drept datorită bunătății sale, ci a fost un om drept datorită dreptăţii sau neprihăniri lui Dumnezeu care a fost peste el, pentru că el însuși spune: Dumnezeul neprihănirii mele (Psalmul 4:1). Şi desigur, această neprihănire este pentru toţi cei care vin la credinţa în Hristos (Psalmul 36:10; 89:16; 103:17; 118:19-20; Romani 3:22).
Pavel a mai spus:
„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, Şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”(Filipeni 3:8-9)
Acum, cei ce cred adevărul, ştiu că sunt în starea de faliment spiritual. Chiar dacă totuși ar mai încerca, ei ştiu că nu au nici-o neprihănire şi desigur nici-o bunătate a lor, fără bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 16:2), iar aceasta chiar şi după ce au venit la Hristos.
Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18 )
Astfel, Isus a spus: "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor" (Matei 5:3; Isaia 66:2).
Cu alte cuvinte, acesta este genul de oameni care merg la cer. Astfel de oameni sunt mântuiţi. Ei ştiu că nu sunt mântuiţi datorită faptelor lor făcute în neprihănire (Tit 3:5), pentru că oricum ar da-o, tot nu au nici-una. Deoarece, chiar dacă omul are naşterea din nou....totuşi,
4. Omul tot păcătos rămâne.
În Romani 3:23 Pavel scrie, Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Aceasta este valabil pentru toţi oamenii, mântuiţi sau nu. Chiar şi cei mântuiţi păcătuiesc şi cad din slava lui Dumnezeu, aşa cum este arătat de Solomon în 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască” şi în 1 Ioan 1:8 este de asemeni scris: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
Deci păcatul este în continuare în viaţa credinciosului, după cum este arătat şi de apostolul Pavel:
Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. ( Romani 7:14-24)
Firea pământească, adică trupul acesta de moarte, cu păcatul care locuieşte în mine, continuă să facă răul, vs 19. Pavel mai spune, că nimic bun nu locuieşte în acest trup (versetul 18), astfel că este o luptă continuă (versetul 23). Aşa că acest trup păcătos (parte din Pavel) vs 18, se luptă cu răscumpăratul Pavel (care este o altă parte din Pavel, care ar vrea să facă binele), sau omul dinăuntru (vs 22). Deci, dacă nimic bun nu locuieşte în Pavel, (sau în mine,.. sau în tine), tot el spune că, este imposibil (vs 18) ca să poată să facă binele. Prin urmare trupul păcătos, rămâne păcătos chiar şi după naşterea din nou, astfel că această fire pământească (trupul păcătos) continuă să facă răul până în ziua izbăvirii de acest trup.
Trebuie bine înţeles că este o lege (a păcatului şi a morţii), şi că a lupta împotriva acestei legi, este fără succes, deoarece nici-un om nu poate înfrânge această lege, tocmai de aceea Dumnezeu a pregătit o altă lege, care este legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Romani 8:1-2). Deci, numai cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului şi umblă după lucrurile Duhului sunt plăcuţi lui Dumnezeu, pe când cei ce umblă după lucrurile firii pământeşti, nu sunt (Romani 8:8), ci sunt lepădaţi, fiindcă ei se gândesc la lucrurile oamenilor (Marcu 8:33). Apoi, de asemeni se înţelege că atâta timp cât noi trăim în această fire pământească (trupul acesta de moarte), păcatul este în noi, după cum Ioan zice: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1 Ioan 1:10)
În Eccleziastul 7:20 este scris, Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
Prin urmare atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:
De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)
Prin urmare, El este de asemenea în stare să mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu, pentru a mijloci pentru ei. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.
Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de "orice nelegiuire". Prin urmare "orice nelegiuire" include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim, sau acela de care n-am ştiut.
Aşa cum este spus la 1 Ioan 1:6-7, Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
Cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi mântuirea lor este sigură, atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22). Cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat în Romani 2:6-7; 8:29-39.
Dar, mulţi învaţă că un credincios ar putea trăi de fapt o viaţă păcătoasă de care să nu se pocăiască, şi totuşi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu ... Acest lucru nu este adevărat, ci este o minciună (1 Corinteni 6:9).
Un exemplu în acest sens poate fi găsit în cartea lui David Jeremiah: „God In You” (Dumnezeu în tine; copyright 1998), la pagina 145, el scrie:
În Psalmul 14:1 şi în Psalmul 53:1, scrie: Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”
Tot astfel este şi cu aceşti oameni arătaţi de Dr. David Jeremiah (care este pastor senior la Shadow Mountain Community Church, O biserica în California), programul lui de radio „Turning Point”, este difuzat pe plan internaţional în mai mult de patru sute de staţii; acum, cei ce sunt creştini și care cred aceste minciuni ale lui, sunt nebuni; de fapt, toţi aceştia sunt creştini falşi. Deoarece, imediat după discursul despre, lupta dintre fire şi legea lui Dumnezeu, din capitolul 7, Pavel scrie în capitolul 8: Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1)
Deci, cum am mai spus, nu mai există nici o condamnare pentru aceia care nu merg în conformitate cu firea. Cu alte cuvinte, nu există condamnare pentru aceia care nu mai merg în natura lor veche, carnală. "După cum Pavel a explicat în, Romani 8":
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.
Iar în vers 8 spune: Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:5-8)
Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:13)
Copiii lui Dumnezeu trăiesc în dreptate şi evlavie, deoarece ei fac ce este plăcut Domnului (Efeseni 5:8-10; 1 Ioan 2:2-3). Însă cei răi nu fac, ci sunt pe drumul lor spre iad (Apocalipsa 21:8).
În cele din urmă:
5. Dacă ar fi prin fapte, atunci nu este mântuire.
Israeliţii din vechime au căzut din dreptatea (sau neprihănirea) lui Dumnezeu, astfel ca ei au fost excluşi. Au căzut de la mântuirea Domnului, pentru că, au crezut că s-ar putea ajunge la dreptatea lui Dumnezeu prin faptele lor bune. Ei credeau că vor avea mântuirea dacă vor ţine legea.
În Romani 9:30-32 Pavel a scris astfel:
Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,
Cine, sau ce este piatra de poticnire? Aceasta este Hristos (Fapte 4:10-11; 1 Petru 2:5-8). După cum citim în Ioan 14, unde Isus zice:„Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)
Prin urmare, numai prin credinţă (încredere) în Domnul Isus Hristos, cineva: este, va fi, sau a fost vreodată mântuit (Romani 4:3). Nu poate avea cineva mântuirea prin ţinerea Legii (adică prin fapte bune ale Legii), pentru că, "prin faptele Legii nimeni nu va fi neprihănit (îndreptăţit) în ochii lui Dumnezeu, deoarece prin Lege, se ajunge la cunoştinţa deplină a păcatului" (Romani 3:20). Deci, legea dezvăluie păcătoşenia oamenilor și orice efort pe care l-ar depune cineva să ţină legea, pentru ca să ajungă la mântuire, este în zadar. Acesta este motivul pentru care Pavel a fost atât de preocupat de biserica din Galatia. Ei acceptaseră evanghelia adevărată, dar mai târziu oarecum ceva a intervenit și s-au dat după o evanghelie falsă, care le spunea că trebuie să țină legea mozaică (Galateni 3:3-5, 10, 17). Deci, ei au trecut de la Evanghelia harului, adică trăirea prin credinţă (Galateni 1:6), la trăirea prin firea pământească (Galateni 3:3-5), căci au căutat să fie perfecţi, adică neprihăniţi prin ţinerea mai degrabă a Legii, decât să aibă credinţă în Dumnezeu pentru ca neprihănirea Lui să lucreze în ei, prin credinţă (Galateni 6:15-16; Filipeni 3:9).
De aceea există o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (Evrei 4:9), în care trebuie să ne grăbim să intrăm (Evrei 4:11). Cu alte cuvinte, noi nu trebuie să ne încredem în nici-o dreptate sau neprihănire a noastră, un exemplu îl avem în Luca 18:9-14. Deci această odihnă, este "credinţă în Hristos". Aceasta este atunci când credinciosul "nu lucrează", pentru a fi găsit drept în ochii lui Dumnezeu (Romani 4:5). În această odihnă îi este locul, acolo unde omul sfânt "şi-a încetat lucrările lui, după cum Dumnezeu a făcut cu ale Sale" (Evrei 4:10). Ce înseamnă acest lucru?
Aceasta înseamnă că orice speranţă de a trăi după voia lui Dumnezeu, orice nădejde de a trăi o viaţă neprihănită, orice nădejde de a face ceva ca să meargă la cer, este pusă cu totul în harul, mila şi bunătatea măreţului nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.
Petru, a spus-o astfel:
De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos (1 Petru 1:13).
Iar la Evrei capitolul 4, găsim îndemnul: Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16)
Traducere Vasile Sanda, din cartea „NOT TAUGHT” By Darwin Fish