Cum oare se face identificarea învăţăturilor false, decât numai dacă se judecă.
Acum întrebarea se pune: Oare este bine să judeci? Da, desigur! A judeca, înseamnă a crede Biblia, adică ţii credinţa.
Dar nu poţi judeca în funcţie de propria înţelegere.
În Biblie este spus: Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept? (Luca 12:57)
Ce este drept?
Orânduirile Domnului Sunt fără prihană, (drepte)..., (Psalmi 19:8) şi Psalmi 119:137.
Dar celor ce judecă drept le merge bine, şi o mare binecuvântare vine peste ei. (Proverbe 24:25)
Creştinii falşi (şi alţii) de multe ori ne spun că nu avem dreptul de a judeca. Ei, ca nebuni şi ipocriţi ne condamnă pe nedrept, pentru că noi judecăm (Luca 6:37), şi astfel, cu ipocrizie ei ne judecă pe noi, pentru că judecăm[1]. Atunci când vom identifica predicatori ca învăţători falşi ce conduc oamenii în iad, acolo unde merg atât ei înşişi, cât şi cei care îi urmează pe ei, şi când le arătăm că sunt pe drumul spre iad, şi mai ales când i-am avertizat că sunt pierduţi, deseori am auzit aceste cuvinte (sau ceva asemănător), „Nu judeca” (Matei 7:1). Totuşi, aceste cuvinte spun exact de ce judecăm noi.
Isus a spus:
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. (Matei 7:1-2)
El, a mai spus: Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi;...(Luca 6:37a,b)
Luăm foarte în serios aceste cuvinte. Ele literalmente ne sperie. De fapt, suntem îngroziţi de ele (Psalmul 119:120; Isaia 66:2). Noi nu vrem să fim judecaţi de „măsura noastră”, după cum Hristos avertizează în Matei 7:1-2, pentru că ştim că putem cădea (Romani 3:23); şi că măsura noastră, garantat nu este bună (Psalmul 16:2). Mai mult chiar, noi nu vrem să fim judecaţi după cum Domnul ne sfătuieşte în Luca 6:37a. De asemenea, nu vrem nici să fim osîndiţi, aşa ca în Luca 6:37b. Prin urmare, ne străduim în frica de Dumnezeu, pentru a fi siguri de a nu judeca şi a nu osândi pe nimeni. Acesta este motivul pentru care am ales să scriem şi să vorbim numai în conformitate cu judecăţile (hotărârile) lui Dumnezeu[2] şi osândirile lui Yahveh, după cum este scris:
Cu buzele mele vestesc toate Judecăţile (Hotărârile) gurii Tale. (Psalmi 119:13)
De fapt, toată lumea judecă. Nu contează cine eşti, dar în fiecare zi tu faci judecăţi. Unii, nu judecă aproape deloc, astfel că se complac să nu judece, de fapt lor le place „să nu fie preocupaţi de nimic”, ei sunt cei ce zic în inima lor: "Domnul nu va face nici bine nici rău!" (Tefania 1:12).
Alţii, judecă prea mult, astfel că cel ce judecă cel mai paranoic, crede că sunt probleme peste tot (Proverbe 28:1a).
Toată lumea judecă cu privire la mediul lor şi la cei din jurul lor. Însă este o diferență mare între cei cu gândul în Hristos, fiindcă ei judecă în conformitate cu Hristos (1 Corinteni 2:15-16)[3], și cei cu o minte proprie care sunt în voia gândurilor lor, (Isaia 65:2) fiindcă aceștia judecă în conformitate cu propriile lor gânduri şi sunt printre cei descrişi în Isaia 5:20-21.
Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi!
Cei care judecă în funcţie de propria înţelegere (Prov. 3:5) sunt „cei ce se socot înţelepţi în proprii lor ochi” şi ei sunt cei ce „numesc răul bine şi binele rău”, deoarece inima omului este deznădăjduit de rea (Ieremia 17:9) şi nu poate judeca în mod corect. De exemplu, creştinii falşi de obicei cred că cineva este un credincios, dacă acel cineva își spune că este credincios. Ei răstălmăcesc Romani 10:9-10, spunând că dacă o persoană zice pur şi simplu „Doamne Isuse” şi dacă acea persoană pretinde că crede, că Dumnezeu L-a înviat din morţi, ei cred că un astfel de om este salvat (mântuit). O astfel de gândire este uşuratică sau lesne crezătoare, iar Cuvântul spune.
Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. (Proverbe 14:15)
Fără supunere faţă de: Cuvântul lui Dumnezeu (Scriptura, Ioan 1:1, Evrei 4:13-14), dar mărturisindu-L pe „Domnul Isus” şi chiar ţinând „credinţa în inima sa că Dumnezeu L-a înviat din morţi” (Romani 10:9) este o proclamaţie fără sens şi inactivă, de aceea Domnul Însuşi a zis:
Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege. (Matei 7:21-23)
Dacă o persoană nu este una „care face voia Tatălui...”, această persoană nu este mântuită. Deoarece este cineva „care practică fărădelegea”, este ca cel ce practică păcatul, pentru că „păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4), şi prin urmare el este pierdut (1 Ioan 3:4-10). Tot astfel cei care judecă împotriva Cuvântului, sunt acei oameni care cred, că cei ce-şi zic creştini sunt creştini, când de fapt ei nu sunt. Aşa că, ei „spun binelui rău,” şi aduc asupra lor condamnarea: „Vai-ul, din Isaia 5:20, iar acesta este pedeapsa”.
Judecăţile (hotărârile) lui Dumnezeu sunt ceea ce contează şi dacă noi pronunţăm numai judecăţile Lui (1 Corinteni 2:2) şi nu pe ale noastre, vom scăpa de condamnarea din Matei 7:1-2 şi Luca 6:37 şi vom evita „vai-ul” din Isaia 5:20-21. Aceasta, fiindcă nu mai suntem noi cei care judecă ci Domnul, deoarece judecăţile Lui sunt drepte (Psalm 119:7, 39, 62, 75). Sunt mulţi cei care ne vorbesc, cum că noi judecăm în mod greşit (de fapt ei înşişi sunt cei ce judecă în mod greşit), mulţi cred că Matei 7:1-2 şi Luca 6:37 dictează o tăcere cu privire la chestiunile de a judeca, fie ele chiar judecăţi drepte (când sunt expuşi învăţătorii mincinoşi şi oamenii dintr-o stare pierdută, etc), dar o astfel de perspectivă nu este decât rebeliune (Proverbe 17:11) şi necredinţă (Iuda 5).
1 - Rebeliune / Împotrivire
Domnul porunceşte în repetate rânduri să se judece în conformitate cu Cuvântul Său. Astfel, El a spus evreilor:
„Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi[4] după dreptate.” (Ioan 7:24 )
Judecând după înfăţişare, se judecă în funcţie de măsura şi perspectiva proprie (Matei 7:1-2). Judecând însă după dreptate se judecă în conformitate cu hotărârile lui Dumnezeu, aşa cum este scris:
...... judecăţile Domnului Sunt adevărate, toate Sunt drepte. (Psalmi 19:9b)
Judecăţile omului sunt false şi înşelătoare (Ieremia 17:9). Ale lui Dumnezeu sunt drepte (Psalmul 119:137). Cei ce nu judecă după cum Hristos a poruncit, se împotrivesc Domnului (şi-i rebeliune), astfel că ei vor primi pedeapsa: mânie şi urgie (Romani 2:8).
În Matei 7:3-5 Domnul porunceşte, cum să se judece.
De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bârna într-al tău?... Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Matei 7:3-5)
"Porunca aici este de a scoate mai înainte bârna din ochiul tău," numai atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Imediat după această poruncă, Isus a spus:
Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. (Matei 7:6)
Este imposibil să se supună cineva acestei porunci, decât numai dacă va face o judecată prin care să afle cine este câine şi cine nu, şi cine este porc şi cine nu este (vezi de asemenea, Filipeni 3:2).
Hristos porunceşte: "Păziţi-vă de proorocii mincinoşi" (Matei 7:15). Singurul mod prin care se poate face ascultarea de această poruncă este prin dis-cernere (judecând), ca să se ştie dacă cineva este prooroc mincinos sau nu. Altminteri, nu am putea să ne păzim de nimeni, din moment ce nu s-ar ştii cine este prooroc mincinos şi cine nu este. Dar, nu este cazul cu cei care cred orice cuvânt, căci Isus a spus celor care țin seama de avertizarea Sa, "după roadele lor îi veți cunoaște" (Matei 7:20). Deci, a cunoaște este egal cu a judeca, ca să putem afla cine sunt prooroci mincinoși, ca apoi în ascultare de Cuvânt să ne păzim de ei.
Isus, a zis de asemenea: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:4-5)
Singura cale prin care se poate asculta de această poruncă este de a judeca (a discerne), astfel că cei mulţi care susţin contrariul, adică spun “să nu judeci”, tocmai ei sunt mincinoşii, dar Hristos nu este.
Tot astfel Hristos, a mai poruncit:
Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo” să nu-l credeţi. (Matei 24:23)
Dacă asculţi de acest verset, nu vei judeca tu oare? Trebuie desigur să judeci, ca să verifici dacă cel ce spune un astfel de lucru este un mincinos.
Isus continuă:
Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: „Iată-L în pustie” să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse” să nu credeţi. (Matei 24:24-26)
Dacă asculţi de Hristos şi “vei crede, după cum El porunceşte”, vei judeca pe oameni, faptele lor şi ce spun ei, care de fapt sunt minciuni şi astfel vei judeca pe cei ce pretind a fi Hristos, sau care zic că sunt proroci, dar care sunt mincinoşi şi falşi. Ascultarea deci, cere să judeci, pentru că în viitor aceşti Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi vor fi judecaţi în mod corect ca fiind falşi, de către credincioşi. Aşa că cei ce mint, ei sunt prorocii şi învăţătorii falşi din zilele noastre pe bună dreptate, de aceea ei sunt judecaţi de către toţi cei care cred Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:15). În 1 Corinteni 5, Pavel mustră pe corinteni pentru că nu judecă (în conformitate cu Scriptura) pe curvar, ca fiind un rău care trebuie să fie scos afară din biserică; şi el termină capitolul astfel:
În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, deci, din mijlocul vostru pe răul acela. (1 Cor. 5:12-13)[5]
Aceste cuvinte ale lui Pavel sunt pur şi simplu în ascultare de porunca lui Hristos, de a nu tolera răul. În Matei 18:15-17 Hristos, porunceşte credincioşilor să elimine din mijlocul lor orice frate care refuză să recunoască şi să se pocăiască de cel mai simplu păcat comis împotriva unui alt frate.
În Romani 16:17, Pavel spune:
Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
Este imposibil ca cineva să se supună acestui îndemn, de a se “ferii” şi “depărta” de acei oameni, decât numai dacă se face o judecată a oamenilor şi a comportamentului lor.
În Efeseni 5:11, el mai spune:
Şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.
Tot astfel, ca cineva să asculte de această poruncă, nu se poate decât dacă judecă (sau identifică), “lucrările neroditoare ale întunericului” şi apoi osîndirea sau expunerea (ce înseamnă că cei falşi, sunt demascaţi), acestor lucrări şi modul în care acestea sunt satanice (lucrări ale întunericului). Aceasta impune identificarea celor implicaţi (a se vedea raportul nostru despre Învătători mincinoşi/falşi), precum şi osândirea lor (judecarea) că sunt apostoli mincinoşi şi lucrători înşelători ai diavolului (ca în 2 Corinteni 11:13-15). În 1 Timotei 6:3-5, Pavel spune lui Timotei “fereşte-te” de cei ce învaţă pe oameni o “învăţătură deosebită şi nu se ţine cuvintele sănătoase.”
Este imposibil ca cineva să asculte de acest îndemn, fără a judeca cea ce învaţă alţii, dar judecând acţiunile lor (nefiind de acord cu ele), şi judecând el îi descoperă pe cei care sunt “mândri, neştiutori şi lipsiţi de adevăr”, aşa cum arată Pavel în 1 Timotei 6:4-5.
Fără a judeca, cineva nu poate să aibă credință şi supunere față de cuvintele Domnului, date nouă prin Pavel şi ele nu pot fi implementate, astfel că cei ce aud, sau citesc 1 Timotei 6:3-5, dar care nu judecă şi nu se feresc, sunt “cei ce nu împlinesc cuvântul”, ei sunt “numai ascultători, astfel că ei înșiși se înşală singuri” (Iacov 1:22).
Același lucru se poate aplica și la 2 Timotei 3:1-5 unde Pavel, de asemenea porunceşte că de “astfel de oameni să se depărteze!”
De asemenea, Pavel a poruncit lui Timotei:
"Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată." (2 Timotei 2:22)
Singura modalitate de a împlinii această poruncă este de a discerne (să judeci), ca să ştii cine este acela (aceia) care “cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” şi cine nu. Această poruncă cere judecarea inimii persoanelor fizice, dacă aceştia au o inimă curată sau nu. Fără o astfel de judecare, nu poate exista o ascultare de ceea ce este scris în 2 Timotei 2:22, deoarece porunca este de a urmări aceste lucruri, dar nu se poate cu oricine, deci, nicidecum cu toată lumea, ci doar cu anumite persoane – adică cu “cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată .”
Cum vreodată ar putea fi făcută o astfel de judecată? Căci Ieremia 17:9 spune:
„Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
Răspunsul la această întrebare este: Dumnezeu poate s-o cunoască (omul nu poate). El ştie toate lucrurile (Ioan 16:30, 21:17), şi El a revelat în Cuvântul Său mai multe despre inima omului. El de fapt a revelat în Scriptură tot ceea ce avem nevoie să ştim (2 Timotei 3:16-17).
De exemplu, Proverbe 14:2 spune:
Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte.
Aşa cum arată acest verset, un credincios poate şti (sau judeca) dacă cineva cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată sau nu, fie că umblă cu neprihănire sau că apucă pe căi strâmbe. Neprihănirea dictează (sau cere) frică de Dumnezeu şi o inimă curată. Perversitatea sau apucarea pe căi strâmbe, dezvăluie o inimă rea, astfel că acea persoană este cineva care “dispreţuieşte pe Dumnezeu” (a se vedea Proverbe 3:32, 6:12, 11:20, 12:8, 21:8).
În cele din urmă, Biblia îi numeşte nebuni (ex, Psalmul 14:1; Romani 1:22), descriind-ui ca fiind astfel (ex, Proverbe 1:7, 10:18, 5:3 Eclesiastul, etc), şi dă instrucţiuni cu privire la modul de a lucra cu ei (ex: Proverbe 23:9; 26:4-5). Este imposibil ca cineva să se supună acestor porunci, decât numai dacă se face o judecare (dis-cernere), altminteri nu se ştie dacă o persoană este un nebun sau nu.
2 - Necredinţă
Împotrivire şi neascultare a Cuvântului Domnului este necredinţă. Cei ce strigă, “nu judeca,” sunt cei ce nu cred, adică, ei sunt necredincioşi. Căci, dacă ar crede nu ar mai spune din nebunie acest, “nu judeca”. De exemplu, Galateni 5:19-21 spune în mod clar:
Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbiile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Liste similare pot fi găsite în 1 Corinteni 6:9-10; Efeseni 5:5; Apocalipsa 21:8; 22:15; etc. Oricine crede Biblia ştie (pentru că el crede) că toţi cei enumeraţi în aceste liste vor merge în iad, Apocalipsa 21:8 arată în mod expres acest lucru:
Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.
Prin urmare, ori de câte ori un credincios adevărat întâlneşte pe cineva care este fricos, necredincios, laş, ucigaş, sau curvar, etc, el ştie şi desigur judecând, (deoarece crede Biblia) că o astfel de persoană se îndreaptă spre chin veşnic. Orice credincios adevărat nu numai că ar şti aceasta (adică judecă astfel), dar ar avertiza, cel puţin ar da ocazia acelui fricos sau laş, idolatru, mincinos, beţiv, homosexual,[6] curvar, etc, să afle că se îndreaptă spre chin veşnic. Nu numai credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu dictează acest lucru, dar şi dragostea adevărată! Cei ce ne cer să nu judecăm, de fapt ne cer să nu credem cuvântul lui Dumnezeu şi nici să nu iubim pe oamenii lui Dumnezeu (Psalmul 24:1).
Acum, poate unii ar spune că o astfel de judecată nu se poate face deoarece nu cunoaştem starea finală a acelei persoane. Ar putea chiar să argumenteze spunând: „poate, se vor pocăi.” Dar, ei nu au însă niciun suport, deoarece judecata se face nu cu privire la starea lor finală, ci la starea lor actuală de necredinţă şi faţă de pericolul că vor merge în focul iadului (ca în Matei 5:22). Deșii, starea finală a unora poate fi cunoscută în prezent în unele cazuri, de exemplu, chiar atunci în vremea lui Hristos, cei care au comis o hulă împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:22-30) au fost condamnaţi pentru totdeauna, chiar în acel moment, după cum Hristos a spus. Iar, aceasta este valabil şi acum.
Isus a vorbit foarte clar spunând că un astfel de păcat nu va fi iertat niciodată (Matei 12:31-32). De asemenea, oricine cade de la credinţă aşa cum este descris în Evrei 6:4-8 şi 10:26-31, soarta lui este pecetluită şi va merge în iad. Evrei 6 declară că un astfel de om, nu mai poate fi înnoit şi adus la pocăinţă (Evrei 6:4-6), iar Evrei 10:26 spune că pentru cine face acest lucru „nu ar mai rămâne nici-o jertfă pentru păcate”. Oricine crede Cuvântul lui Dumnezeu şi vede pe cineva care se potriveşte cu cei descrişi la Evrei capitolul 6, sau 10, ştie bine şi judecă într-adevăr că aceşti oameni sunt pierduţi pe vecie, fără nici-o speranţă de mântuire.
Tot astfel, Scriptura arată că învăţătorii mincinoşi, sunt veşnic sortiţi să fie fără speranţă de mântuire. În 2 Petru 2:12 scrie că aceştia sunt „ca nişte dobitoace, din fire sortite să fie prinse şi nimicite”. Prin urmare, credincioşii din 2 Petru 2:12 judecă pe învăţătorii mincinoşi, ca fiind condamnaţi la iad, fără speranţă, deoarece: ei cunosc, cred, şi judecă ceea ce învăţătorii mincinoşi au făcut şi continuă să facă, iată de ce Scriptura învaţă despre ei că: „vor fi prinşi şi nimiciţi”. Adică aruncaţi în întuneric, aşa cum este scris, deoarece, „negura întunericului este rezervată pentru ei, pentru totdeauna” (2 Petru 2:17).
Iuda spune despre ei că „au pierit deja” (Iuda 11), şi că sunt „de două ori morţi” (Iuda 12) şi „că de mult au fost scrişi pentru această osândă” (Iuda 4). Cei ce cred în Biblie, atunci când descoperă pe învăţătorii mincinoşi (falşi), judecă şi cred că aceasta le este soarta. Vorbind despre falşii învăţători, Biblia avertizează că printre credincioşi vor fi învăţători mincinoşi (2 Petru 2:1), astfel că trebuie să se ţină seama de acest avertisment, arătat în 2 Ioan 9.
Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
Acest verset nu are absolut nici un sens, ori semnificaţie, şi nici vreo aplicaţie, decât dacă se judecă. Astfel că trebuie făcută judecată, deoarece versetul în sine, este judecata lui Dumnezeu şi trebuie să credem în această judecată. Ea spune cine are pe Dumnezeu şi cine nu, adică numai cine „rămâne în învăţătura lui Hristos”. Deoarece Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1, 14; Apocalipsa 19:13), doctrina lui este întreaga Biblie. 2 Ioan 9 pur şi simplu ne spune că cei ce cred şi rămân în limita Scripturii au pe Dumnezeu, iar cei ce învaţă altfel (adică nu rămân în doctrina lui Hristos), nu au pe Dumnezeu deoarece o fac în mod fals. Simpla credinţă în acest verset cere judecată (dis-cernere) ca să se arate clar cine este al lui Dumnezeu şi cine nu. Când este osândită sau dată pe faţă (Efeseni 5:11) învăţătura cuiva care încalcă şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, atunci credinţa din 2 Ioan 9 cere o judecată, că o astfel de învăţătură, ca şi cel care o învaţă, nu are pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei sunt mincinoşi şi pierduţi, aşa cum este şi-n Galateni 5:20; iar cei ce practică ereziile, (în românește este tradus, nu tocmai potrivit "certurile de partide") nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
3 - Nu judecaţi nimic
Acum, unii pot fi confuzi atunci când se confruntă cu ceea ce Pavel a spus în 1 Corinteni 4:5.
De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.
Dar cu aceste cuvinte, Pavel nu spune Corintenilor să ignore ceea ce Biblia învaţă. Nici nu le-a spus să se debaraseze de cuvintele scrise mai înainte la 1 Corinteni 2:15, unde zice: "Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni."
Acum însă este zis şi: „Judecă toate lucrurile” (1 Corinteni 2:15) şi „să nu judecaţi nimic” (1 Corinteni 4:5) care din ele este bun? Este Pavel confuz? Nu, el nu este, cititorul ar putea fi (2 Petru 3:16), dar Pavel nu este. În 1 Corinteni 2:15 este vorba despre omul spiritual (sau duhovnicesc), spre deosebire de omul firesc (1 Corinteni 2:14). Acel om duhovnicesc, primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu şi prin urmare judecă toate lucrurile în lumina „minţii lui Hristos” (1 Corinteni 2:16), care este în conformitate cu Cuvântul (Ioan 1:1, 14)[7]. Cu alte cuvinte, el „nu trece peste ce este scris:” (1 Corinteni 4:6), deoarece el se limitează doar la ceea ce Scriptura dezvăluie (Proverbe 4:20-27).
De aceea, în 1 Corinteni 4:5 Pavel spune: „nu judecaţi nimic înainte de vreme”. Judecata despre care el vorbeşte aici, este o judecată prematură, ce nu poate fi făcută „înainte de venirea Domnului”, după cum spune Pavel. Pentru aceasta este spus apoi: El „va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor”. "Lucrurile ascunse" nu sunt pentru a fi judecate. Cu alte cuvinte, aspecte în care Domnul nu a dat revelaţie (nu este arătat în Scriptură), nu pot fi judecate, deoarece nu este revelat / descoperit. Despre o astfel de judecată este vorba în Matei 7:1-2 şi Luca 6:37, deci dacă s-ar face, s-ar încălca cuvântul. De asemeni şi nici judecata din Iacov 4, nu trebuie făcută.
Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău? (Iacov 4:11-12)
Ce este a vorbi de rău? Aceasta, este fie vorbind minciuni despre altcineva (de exemplu calomnie), fie judecând în conformitate cu standardul propriu (care-i interzis, Matei 7:1-2), fie a judeca pe altcineva prematur, care şi aceasta este interzis, ca în 1 Corinteni 4:5. Deci, chiar şi dacă cineva pare a fi corect în judecata lui (ulterior, în ziua judecăţii s-ar dezvălui acest lucru), dar dacă este înainte de vreme, este prematur (1 Corinteni 4:5) şi este vorbire de rău; o astfel de judecată este interzisă şi nu poate fi făcută. Dacă se face o judecată înainte de vreme, ca în 1 Corinteni 4:5, aceasta este nesupunere faţă de Cuvânt şi este vorbire de rău. Mai mult decât atât, cel ce face o astfel de judecată, cum şi Iacov spune: „vorbeşte de rău legea şi judecă legea.” Pentru că atunci când o persoană judecă pe cineva, şi dacă nu este judecata lui Dumnezeu, ci a omului, el judecă legea lui Dumnezeu (Cuvântul lui Dumnezeu) ca fiind insuficientă, defectuoasă, ce are nevoie de standardul omenesc (legea omului). Astfel că cine face aşa, „nu este un împlinitor al legii”, ci un judecător prost, ce se crede el „judecător.” Şi, desigur, că este foarte rău, deoarece unul singur este „Dătătorul legii”; şi acest Om nu este căzut.
În sfârşit, în Romani 14 Pavel scrie:
Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească ca să stea. (Romani 14:3-4)
Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. (Romani 14:10)
Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. (Romani 14:13)
Judecata despre care Pavel vorbeşte aici are de a face cu chestiuni de conştiinţă personală înaintea lui Dumnezeu (Romani 14:1-6, 22-23). Aici nu este vorba despre doctrina biblică cu privire la mâncare şi respectarea unei zile (Romani 14:2-3, 5-6). Deoarece, atunci când se vorbeşte de doctrina biblică, Pavel judecă aceasta ca fiind ceva foarte serios (vezi 1 Timotei 4:1-3; Galateni 4:10-11). Dar, ca o chestiune de conştiinţă personală în ceea ce o persoană simte sau nu, sau despre dreptul de a face sau a nu face ceva, aceste lucruri trebuiesc să fie lăsate la latitudinea individuală şi nu suntem desemnaţi a ne judeca unii pe alţii în aceasta. Aşa cum Pavel a spus în 1 Corinteni 4:5 şi aici, în Romani 14:10-12, Hristos va judeca aceste aspecte mai târziu.
4 - Judecata lui Dumnezeu
Nimeni nu va scăpa de judecata lui Dumnezeu (Romani 2:7-10; 14:10-12; 2 Corinteni 5:10). Toţi vor fi judecaţi în funcţie de Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4:12-13). Noi ştim acest lucru, de aceea judecăm, aşa cum o şi facem. Judecata pe care noi o facem este pur şi simplu o declaraţie a hotărârilor lui Dumnezeu, a ceea ce El a făcut deja cunoscut (ex, Ioan 3:18 un astfel de om „a şi fost judecat”). Noi, le declarăm numai. Suntem obligaţi să le facem cunoscute (Psalmul 105:1-6), deşi făcând astfel, noi vom purta ocara Lui pentru că facem acest lucru (2 Timotei 4:10; Evrei 13:13).
Creştinii falşi (şi ceilalţi) urăsc lumina (Ioan 3:19-20), şi de aceea ei spun din nebunie „nu judeca”. Dar, noi refuzăm aceasta şi nu ţinem seama de sfatul lor „de a nu judeca” deoarece este sfatul celor răi (Psalmul 1:1), pentru că nu vrem să fim osândiţi cu ei (Luca 6:37). Ei cu ipocrizie ne judecă şi în ipocrizia lor ne condamnă; prin urmare ei î-şi vor primi osânda (Ioan 5:29). Ştim acest lucru şi îl proclamăm, pentru că noi credem ceea ce spune Dumnezeu.
Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim. (2 Corinteni 4:13)
Note
[1] Cei care judecă că noi judecăm și ne spun că noi nu ar trebui să judecăm, sunt ipocriți, și lor li se aplică cuvintele din Romani
Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. (Romani 2:1)
Când ei ne judecă că noi judecăm și ne spun să nu judecăm, tocmai ei practică același lucru pentru care ne condamnă pe noi, și astfel Pavel continuă,
Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. (Romani 2:2)
Deci, la fel cum Isus avertizează în Matei 7:1-2 și Luca 6:37, Pavel declară,
Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Romani 2:3)
[2] Ieremia 8:7-9 este paralelul zilelor noastre.
Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului! Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi”? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei?
[3] În Ezechiel 18:8 un om neprihănit este descris astfel, ca cel:
care nu împrumută cu dobândă şi nu ia camătă, care îşi abate mâna de la nelegiuire şi judecă după adevăr între un om şi altul...
[4] Această poruncă a lui Hristos de a judeca în Ioan 7:24 b este în greacă, κρινετε (krinete, Critical Text, spune ca este imperativul activ prezent; Majority and Received Text, spune, aorist imperativ activ, κρινατε [krinate]), care este același cuvânt grecesc pentru porunca nu "judeca" în Matei 7:1 (tot la fel, κρινετε - în Luca 6:37, 12:57, Ioan 8:15, Fapte 13:46; 1 Corinteni 4:5; 5:12; κρινατε - Ioan 18:31; Fapte 4:19, Romani 14:13, 1 Corinteni 10:15, 11:13).
[5] A se vedea, de asemenea, Deuteronom 13:5, la sfârșitul versetului este o declarație similară. În mod evident, în Deuteronom 13:5 „Prorocul sau visătorul” este dat afară (traducerea în engleză) este pedeapsa cu moartea, în românește este spus clar, ... să fie pedepsit cu moartea. În 1 Corinteni 5 persoana este dată afară din biserică.
[6] Cuvântul grecesc tradus "efeminat", în versiunea King James & NAS ("homosexual" NKJV) în 1 Corinteni 6:9 este μαλακοι (malakoi) și înseamnă literal "molatic". Acesta este tradus "moale" în NKJV, KJV, NAS și în cele două pasaje rămase în NT, Matei 11:8 și Luca 7:25.
[7] Un exemplu de om spiritual ce judecă după cuvânt poate fi găsit în Romani 2:25-29. Aici, vorbind despre evreul activ (versetul 29), care îndeplineşte legea (versul 27), Pavel pune întrebarea retorică: “Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, cu toate că ai slova Legii şi tăierea împrejur?”
Aşa că, el într-adevăr va trebui să judece. Acesta este modul în care oamenii evlavioşi lucrează. Ei judecă după dreptate (Ioan 7:24).
Traducere Vasile S. din „Judging Is Believing” by Darwin Fish
Voi reda mai jos mesajul pe care l-am trimis dl Longodor Gheorghe, autorul cărții -Biserica Adevarata in Comparatie cu Bisericile False-
http://ia601501.us.archive.org/7/items/BisericaAdevratnComparaieCuBisericileFalse/BISERICA
Initial am pus această adresă a cărții lui, ca link pe prima pagină a acestui site și apoi l-am contactat pe autor la telefon, dar și prin email, însă după acest mesaj nu mi s-a mai răspuns. Iată o parte din conținutul mesajului trimis la data de, Ianuarie 9 - 2014
. . . In timpul discuției mi-ați spus că pot să citesc cu atenție din cartea: "BISERICA ADEVĂRATĂ ÎN COMPARAŢIE CU BISERICILE FALSE", și dacă este ceva nebiblic sa va informez. Lucru pe care, iată, vreau sa-l fac chiar acum, mai ales bazându-ma pe cuvântul Domnului care spune: Dă înțeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! (Proverbe 9:9).
În această carte ați făcut câteva afirmații despre biserici și formațiuni religioase, de exemplu la pagina 21 este scris: «Toate „bisericile” sau formaţiunile religioase şi chiar la toate întrunirile sunt sau au oameni de care a spus Domnul Isus să nu aibă. Parcă se întrec, anume, să arate Domnului Isus că nu le trebuie învăţătura Lui şi ei fac invers. Parcă se întrec cu cei din lume, cu aceleaşi poziţii de superioritate şi inferioritate între fraţi; cu aceleaşi puteri, cu acelaşi mod de a stăpâni, de a domina şi de a impune, celorlalți vrerea lor. Îşi exercită puterea asupra fraţilor, prin aceleaşi metode pe care le folosesc cei dinafara „bisericilor.” »
R. Asta, asa este, acest lucru se petrece in multe adunări. Dar, să nu surprindă pe nimeni, căci Scriptura spune la 1 Timotei 4:1-2 că astfel de lucruri vor avea loc, vorbind de ce va fi in timpurile din urmă. Si desigur am găsit și multe alte lucruri bune pe care le faceți cunoscute.
Dar, sunt și unele greșeli, de ex la pagina 47, (vorbind despre bătrâni) a-ți scris:
“Cu toate că Biblia ne arată clar că singura deosebire între acești bătrâni şi ceilalți frați era faptul că sunt neînaintați în vârstă.”
R. Nu, este adevarat. Biblia nu arată nimic legat de faptul că unii care erau mai înaintați in vârstă erau mai înțelepți decât ceilalți sau ca ei au fost aleși pentru că ei erau mai in vârstă, deci, niciunde in Sfintele Scripturi nu este scris acest lucru, însă la Proverbe 30:6, este scris: N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.
Dacă ar fi adevarat acest lucru, Timotei care era tânăr (1 Timotei 4:12) ar fi fost descalificat și astfel, el nu ar fi avut voie să poruncească și nici să învețe (1 Timotei 4:11), în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului (1 Timotei 3:15). Deci, Biblia nu spune asa ceva, ba dimpotrivă este scris că el a fost desemnat ca să supravegheze și să dea învățături (1 Timotei 4:16).
Iar, darul care era peste el îl primise prin prorocie, cu punerea mâinilor ce către ceata "prezbiterilor" (versetul 14). Dar, când a fost vorba ca el sa îndrepte (mustre) pe "bătrâni" (desigur nu prezbiteri, deoarece despre ei este spus cum trebuie procedat), aici este vorba despre bătrâni, adică oameni vârstnici, nu-i vorba de slujba lor ci de vârstă, este scris: Nu mustra cu asprime pe un bătrân, . . . (1 Timotei 5:1a).
In greacă, om bătrân este: Πρεσβυτέρῳ (Presbyterō), iar slujba de bătrân (prezbiter), este: πρεσβυτέρου (presbyterou), sau plural: πρεσβυτερίου (presbyteriou), se vede foarte clar diferența. Ca rezumat, trebuie să se înțeleagă că nu scrie nicăieri în Biblie că “prezbiterii, sau bătrânii” sunt acei oameni care sunt mai in vârstă și astfel ei sunt aleși dintre ceilalți frați, deoarece nu scrie asa ceva in Biblie. Prin urmare acest lucru nu este adevarat.
Tot astfel, la pagina 41, scrieți: "Deci, în Biserica lui Dumnezeu - sunt mai mari- dar de ani, mai bătrâni, nu mai mari așezați pe trepte mai înalte între frați."
- Apoi, încercați să explicați că traducerea cuvântului "bătrâni" ar trebui să fie diferită, adică spuneți că trebuie tradus prin: «cei mai bătrâni», deoarece in germană este tradus astfel, dar nici chiar in limba germană nu este tradus astfel, deci acest cuvânt nu trebuie tradus altfel de cum este scris in original, adică simplu, asa cum scrie: « bătrâni » și nu, "cei mai bătrâni".
Un alt exemplu, la pagina 43, este scris: "Oricine poate şti, că atunci când s-a scris capitolul acesta (15) din Faptele Apostolilor, Biblia încă nu era terminată; ei încă nu aveau o Biblie întreagă ca şi noi."
Că nu era cartea terminată, acest lucru nu scrie in Biblie (2 Ioan 1:9) si deci nici noi nu trebuie să spunem altfel. Dar, in Biblie este scris că cei ce au primit ungerea din partea lui Dumnezeu cunosc orice lucru, deci, ei nu aveau nevoie de carte deoarece este scris: Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru. (1 Ioan 2:20) Iar ceva mai departe este întărit acest lucru: „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” 1Ioan 2:27.
Tot astfel, nici acest lucru pe care-l spuneți, nu este scris in Biblie: "Când un credincios începe să lucreze, Dumnezeu vine şi lucrează alături de el şi îi face să simtă bucurie chiar și când ajung în situații extrem de neplăcute."
De asemeni, ați mai scris: "Marele cercetător Moisescu spune: ,,După ce eşti mântuit, …".
Iar, cineva poate că va întreba, cam cat de "mare" este, sau a fost acest om despre care scrieți astfel? Totuși, nimic nu scrie despre el in Biblie (1 Petru 4:11).
Apoi, el (Moisescu) citând-ul spune: «…toţi,,credincioşii nou testamentali fiind cu egalitate preoţi în felul patriarhal al lui Melhisedec.” »
R. Aceasta învățătură nu are nici-un support biblic (Prov. 30:6).
In Biblie este spus numai despre Isus că « a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec. » Dar, nimic despre "credincioşii nou testamentali," asa cum spune acest om pe care-l citați.
P. S. Către sfârșitul cărții este făcută o prezentare in care descrieți starea negativă a bisericii locale in care mergeți, mai ales a pastorului (pastorilor), dar și a celor care-i sprijină, și spuneți că ați rămas multi ani cu ei. Citiți că in Biblie este scris clar: În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. (2 Tesaloniceni 3:6)
Aștept răspuns!
Nici până azi nu am primit răspuns!. . . (ianuarie 2016)