- Dumnezeu, nu idoli

Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Leviticul 26:1)

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti,... (Deut. 5:8-9a)

„Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!”... (Deuteronomul 27:15)

Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei! (Osea 13:2)

Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine. (Isaia 44:9)

Cu toate că au fost date mai multe îndemnuri şi avertizări, oamenii au nesocotit cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă porunca era cât se poate de precisă şi de clară, fiindcă Domnul a mai zis: Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos. (Exodul 34:14) Totuşi, mulţi şi-au făcut dumnezei turnaţi, care sunt idoli. Idolii, sunt născociţi de oameni, chipuri turnate (Osea 13:2), sau cioplite, stâlpi de aducere aminte, înfăţişările lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ, pietre împodobite cu chipuri, ei sunt creaţi de oameni pentru a fi dumnezei. Cu toate că porunca lui Dumnezeu spune: Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. . . (Leviticul 19:4), totuşi oamenii se închină înaintea lor, le slujesc, le vorbesc, le aduc jertfe, pleacă genunchii înaintea lor, şi-i sărută (1 Impăraţi 19:18).

Aceşti idoli sunt vizibili, dar sunt alţii care nu se văd şi totuşi, oamenii în neascultarea lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, li se închină şi le aduc laude. Unii au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei (Deuteronom 32:17), alţii se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, şi se închină jurând pe Domnul, dar jură şi pe împăratul lor, Malcam . . . (Tefania 1:5), alţii cinstesc pe dumnezeul cetăţuilor (Daniel 11:38), de aceea: Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului (Tefania 2:11) Oamenii răi vor continua să se închine dracilor şi idolilor chiar şi atunci când vor venii urgiile lui Dumnezeu peste omenire prin cei patru îngeri care vor fi dezlegaţi ca să omoare a treia parte din oameni, ei vor vedea ce se va face şi tot nu se vor pocăii, după cum este scris: Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble... (Apoc. 9:20)

Şi cine sunt aceşti dumnezei? Ar întreba cineva.

R. Ei bine, oricine altcineva în afară de Dumnezeul adevărat, pe care oamenii îi divinizează şi cărora le slujesc. Aceşti oameni nu-L cunosc pe Dumnezeu, şi nu-L cunosc pentru că nu vor să asculte de Cuvântul Lui. Ei nu cunosc “adevărul” şi deci, nu cred orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4). Totuşi, Dumnezeu este singurul Dumnezeu care a făcut cerurile şi care a întocmit pământul (Isaia 45:18), Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov (Exodul 3:15), El este Dumnezeul din Biblie.

Din Scriptură aflăm că …nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. (Matei 11:27b) Şi tot astfel trebuie să şi credem, adică numai dacă Fiul ni-L descoperă. Apoi aflăm că Isus este Pâinea vie, iar cuvintele Lui sunt duh şi viaţă: Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii. (Ioan 6:51)

Cuvintele lui Hristos sunt duh şi viaţă, de aceea trebuiesc crezute căci ele sunt demne de încredere. Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă. (Ioan 6:63) Astfel că, dacă cineva nu rămâne în Cuvânt este lepădat, sigur se va împlinii ceea ce Domnul a zis, căci este scris: Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. (Ioan 15:6)

Dar va zice cineva: - Sunt foarte mulţi care merg frecvent la biserici, sau adunări, ori participă la studii biblice, seminarii, şcoli teologice, sau la diverse conferinţe şi spun că sunt creştini, dar poate că nu cred chiar orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Sunt ei în adevăr?

Realitatea este că dacă cineva nu crede orice cuvânt a-l lui Dumnezeu (adică tot cuvântul lui Dumnezeu), el nu crede în Dumnezeu; şi nu contează ceea ce pretinde că este (ex, pocăit), dar un astfel de om nu este în adevăr. La astfel de oameni, Adevărul le spune: Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. (Ioan 12:48)

Nu este nici-o adunare, biserică, templu sau orice fel de şcoală care va putea să dea adevărul, ci numai Isus Hristos, după cum El însuşi a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6) El este singura cale şi El este uşa oilor, o altă cale nu mai este, iar cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci vine pe altă parte, sunt hoţi şi tâlhari. Domnul îi va judeca în ziua de apoi, pentru că-L nesocotesc, El este Cuvântul. Şi, de asemeni, mai este zis: Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. (Ioan 14:24) Deci, cine nu crede aşa cum este spus, nu este mântuit şi mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (Ioan 3:36). Dacă, cei de care vorbim nesocotesc cuvintele Domnului, chiar dacă ar susţine contrariul, totuși, ei nu sunt în adevăr.

- Atunci, ei la cine se închină? Şi pe cine laudă ei? Ar urma alte întrebări.

R. Ei se închină diavolilor, pentru că se închină la ce nu ştiu (Ioan 4:22) şi nesocotesc astfel cuvântul lui Dumnezeu, deci nu Domnului se închină ei, ci se închină şi jertfesc dracilor (1 Corinteni 10:20), cărora le zic dumnezei, căci au creat propriile lor învățături teologice, astfel că ei singuri şi-au făcut fiecare dumnezei (2 Împăraţi 17:29), dar aceștia nu sunt dumnezei, ci sunt idoli. Cine spune că se închină lui Dumnezeu, dar nu crede toate caracteristicile Dumnezeului din Biblie, se închină idolilor; nu contează dacă ei ar pretinde că sunt creştini, deoarece avem scris:

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 7:21).

Alt exemplu, chiar dacă unii ar spune că ei cred în Dumnezeu și că nu au tată pe nimeni altcineva decât pe Dumnezeu, tot nu este adevărat. Deoarece avem exemplul din Ioan capitolul 8, în care ne este făcut cunoscut că mulţi au crezut în Isus (vs. 30), iar Domnul le-a zis iudeilor care crezuseră în El să rămână în Cuvântul Lui (vs. 31), dar pentru că nu pătrundea Cuvântul Domnului în ei (vs. 37), şi pentru că nu puteau asculta Cuvântul Lui (vs. 43), ei nu aveau ca Tată pe Dumnezeu, de aceea Isus le-a zis: Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. . . (Ioan 8:44a) Prin urmare, ei aveau ca tată pe diavolul şi nu pe Dumnezeu, aşa cum pretindeau.

- Dar, dacă sunt credincioşi cu adevărat, însă au o eroare teologică? Nu sunt ei mântuiţi?

R. A fi mântuit, este egal cu a veni la cunoaşterea adevărului (1 Timotei 2:4; Ioan 14:6; Evrei 10:26). Prin urmare, eroarea teologică este mult diminuată în mântuirea adevărată. Oricine ar avea o teologie a căror caracteristici ar contrazice Scriptura, este pierdut (1 Ioan 2:4). De exemplu, crezând într-o altă evanghelie este condamnabil (Galateni 1:8-9). Un alt exemplu în acest sens, este credinţa într-un Hristos fals, Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi (Matei 24:24). Dacă cineva "crede în Isus şi-I face încredere", dar dacă acest Isus în care crede nu este adevăratul Isus, atunci este vorba de un alt Isus (unul fals), iar această problemă teologică este condamnabilă (2 Corinteni 11:4). Pentru că el nu-L are pe Dumnezeu (2 Ioan 1:9), ci crede într-un dumnezeu imaginar.

Aceasta este exact ceea ce face “falsul creştinism”; nesocoteşte Cuvântul şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos (2 Ioan 1:9). Cuvântul lui Dumnezeu spune că un idol, este tot una cu nimic (1 Corinteni 8:4) şi Dumnezeu porunceşte oamenilor să nu-şi facă idoli, totuşi ei încalcă CUVÂNTUL, aceasta pentru că nu au frică de Dumnezeu (Romani 3:18), de aceea şi sunt într-adevăr aşa de mulţi „dumnezei”, şi mulţi „domni”... (1 Corinteni 8:5), şi fiecare urmează învățăturile religiilor lor.

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! (2 Corinteni 11:4)

Acesta este adevărul, că oamenii îngăduiesc de bine pe cei ce propovăduiesc erezii, şi primesc cu ușurință alte duhuri, şi tocmai acest lucru promovează "falsul creştinism", un duh fals, un Isus fals, care de fapt este o Evanghelie falsă. Dar, nu există nici o mântuire într-un Hristos fals, iar ca cineva să fie mântuit nu trebuie doar să creadă în moartea şi învierea lui Hristos, nu numai în ceea ce a făcut El, ci trebuie să creadă în Hristos Însuşi (Ioan 3:16), deoarece Isus Hristos este totul din Biblie, El este Cuvântul lui Dumnezeu (Apoc. 19:13; Evrei 4:12-13; Iacov 1:21; Matei 4:4). Mai mult; indiferent despre ce eroare teologică este vorba, dar dacă se continuă în ea, chiar şi după ce a fost demonstrat adevărul (ca în 1 Timotei 6:3-5), ei dovedesc că nu cred în Isus (Biblia), pentru că este zis: cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 8:47).

Adevărul spune: Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13-14)

Nu există nici o mântuire pe calea lată. Dacă totuși, cineva ar avea o parte teologică greşită este sigur pe o cale greşită, adică falsă, acesta nu va avea viaţa. Deci, în "falsul creştinism", modul de a crede în Hristos este greşit.

Este deci clar, că nu pe calea lată va găsii cineva adevărul, ci numai cel ce intră pe poarta strâmtă şi găsește calea îngustă, va avea viața. Dar, mai este zis în Scriptură că sunt puţini cei ce află “această cale”, de aceea noi propovăduim neobosiţi adevărul, făcând binele (2 Tesaloniceni 3:13), şi ne rugăm Domnului pentru voi cei chemaţi, ca El să facă să cunoaşteţi adevărul, să vă întoarceţi de la idoli la Dumnezeul cel viu şi adevărat (1 Tesaloniceni 1:9).

Ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi, căci părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan 1:3).

De asemeni, ne rugăm ca încrederea să vă fie în Cuvântul lui Dumnezeu, Isus este Cuvântul (Ioan 1:1, 14). De aceea trebuie înţeles că punctul crucial al mântuirii este de a găsii Adevărul şi de a rămâne în El (Ioan 14:6; 15:1-6).

Prin urmare, cel ce este într-o eroare teologică, indiferent de problemă, are potenţialul de a avea sufletul pierdut, după cum este scris:

Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea (eroarea) acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria; ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin. (2 Petru 3:17-18)

Există o diferenţă uriaşă între cineva care este pe o cale cu totul greşită (calea lată, Matei 7:13-14), adică într-o religie falsă, sau “Creştinism fals”, şi cineva care este într-adevăr în Creştinismul adevărat, care este Iudaismul adevărat, Romani 2:28-29). Unul este complet prins în minciună şi înşelăciune, idolatrie (demoni), şi religie falsă, pe când celălalt este în adevăr (Ioan 14:6), şi chiar de cunoaşte în parte (1 Corinteni 13:9), el totuşi creşte în harul şi cunoaşterea Domnului (2 Petru 3:18). Aşa cum este spus în Proverbe 9:9, “Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!” A se vedea, de asemenea, Proverbe 1:5.

Nebunii şi batjocoritorii (ex, Proverbe 9:7; 14:3; 17:21; 21:24; Psalmul 10:4; 14:1), sunt idolatri ca şi cei care sunt prinşi în falsul creştinism care nu vor creşte în înţelepciune (Proverbe 14:6; 17:10, 16; 27:22), pentru că ei de la început nu au înţelepciune. Inima lor este întunecată (Romani 1:21-22; Efeseni 4:18), şi ei nu ştiu nimic (ca în 1 Timotei 6:4), pentru că: începutul înţelepciunii este frica de Domnul (Prov. 1:7).

Atât cei demascaţi, cât şi toţi cei implicaţi în creştinismul fals, nu se tem de Dumnezeu, ei sunt idolatri, de aceea ei nici nu au început să aibe înţelepciune, pentru că ei, "nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura" (Proverbe1:7). Prin urmare, "înţelepciunea", ce s-ar părea că ei o au, este doar o parte a înşelăciunii satanice (Apocalipsa 12:9), pentru a crea iluzia că ei sunt în adevăr. Dar de fapt, ei răstălmăcesc Scriptura (2 Petru 3:16), şi urăsc Adevărul, deoarece sunt prinşi în cursa diavolului ca să-i facă voia (ex, 2 Timotei 2:26). Aşa că, există o mare diferenţă între cei prinşi în creştinism fals şi cei ce sunt în Adevăr.

Învăţătorii falşi sunt mincinoşi şi idolatri, adevărul nu este în ei (1 Ioan 2:4), şi nu sunt pe calea adevărului (2 Petru 2:2) ei pur şi simplu propagă minciunile şi religiile lor false, şi vor merge din rău în mai rău (2 Timotei 3:13).
Adevăraţii credincioşi, care vor fi greşit ocazional, își corectează greşelile (Proverbe 9:6), după cum este scris, la vs.9, şi ei cresc în adevăr (2 Petru 3:18), ei merg pe cale, acesta este modul lor de viaţă (Ioan 14:6). Acum trebuie înţeles că numai cei ce sunt din Dumnezeu vor asculta cuvintele Lui, după cum este spus: Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu... (Ioan 8:47)

Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea Sunt calea vieţii. (Proverbe 6:23)

Vasile Sanda