Femeia, din Scriptură
Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul; iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea. (Eccleziastul 7:27-28)
Introducere
Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4:12-13) nu flatează femeile (nici bărbaţi). El spune aşa cum este şi de multe ori nu este în felul în care oamenii cred că este (Isaia 55:8; Romani 1:18). Femeile nu sunt la fel ca şi oamenii. Unii, s-ar parea că nu au observat acest fapt simplu. Dar, realitatea este că, Creatorul a făcut două tipuri diferite de fiinţe umane, El a făcut un om şi o femeie şi se aşteaptă ca ei să se comporte în consecinţă (ex, Deuteronom 22:5). Omul a fost făcut din ţărâna pământului (Geneza 2:7). Femeia a fost făcută din coasta bărbatului (Geneza 2:21-23). Omul este slava lui Dumnezeu, iar femeia este slava omului (1 Corinteni 11:7). Ei sunt asemănători, dar nu sunt la fel. Femeia, nu a fost făcută să trăiască ca o entitate independentă. Motivul pentru care ea există este acela de a fi ajutor omului.
În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. (1 Corinteni 11:8-9)
Şi, Domnul a creat femeia să-i fie un ajutor potrivit omului. După cum este scris:
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18)
Dumnezeu spune că femeia trebuie să fie de "ajutor" omului. Însă, deseori nu este cazul.
I. Blestemul
Toată omenirea se află sub blestemul păcatului (Romani 3:9; 11:32), dar femeile sunt şi sub un anumit blestem. În afară de suferinţa sarcinii şi a durerii la naşterea copiilor, este lovită de asemenea de Dumnezeu chiar şi relaţia cu bărbaţii lor.
Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16)
Când Domnul a spus, "dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău," nu a fost vorba de iubirea mare a femeii pentru bărbat. Dimpotrivă, Dumnezeu a blestemat femeia, cu dorinţa de a controla bărbatul ei. Ştim acest lucru nu numai prin faptul că această afirmaţie este făcută în contextul pedepsirii (Geneza 3:1-19), dar mai ştim de asemenea că Dumnezeu a folosit aceaşi frază pentru Cain în Geneza 4:7.
Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
Dorinţa păcatului este la uşă şi se ţine după Cain ca să fie controlat de rău. Păcatul îl doreşte pe Cain, dar Cain trebuie să stăpânească dorinţa păcatului. De asemenea, femeii i-a fost spus că dorinţele sale se vor ţine după bărbatul ei. Aceste dorinţe vor căuta să-l supună ei. Totuşi, Dumnezeu a zis că omul va stăpîni peste ea. Ce vedem noi în societate, ca urmare a acestui blestem? Femeile doresc să stăpânească nu numai peste barbaţii lor, dar chiar şi peste alţi oameni. Solomon, care cunoştea bine femeile (1 Regi 11:3), a scris:
Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. (Eclesiastul 7:26)
Curse, laţuri, lanţuri, a scăpa, şi a fi prins, toate descriu lucrurile prin care o femeie rea doreşte să controleze un om. Dar, slavă lui Dumnezeu pentru promisiunea de la sfârşitul acestui verset! Unde, Solomon, de asemenea, a scris:
Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o nevastă gâlcevitoare într-o casă mare. (Proverbe 21:9 a se vedea şi 21:19, 25:24)
O streaşină care picură necurmat într-o zi de ploaie, şi o nevastă gâlcevitoare sunt totuna. Cine o opreşte, parcă opreşte vântul şi parcă ţine untdelemnul în mâna dreaptă. (Proverbe 27:15-16)
De ce sunt aceste femei gâlcevitoare şi mâinile lor sunt lanţuri? Din cauza păcatului şi a blestemului.
II. Autoritatea
În mântuirea lui Dumnezeu "nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască" (Galateni 3:28). Nu se face distincţie între evreu şi grec, sclav sau liber, de sex masculin sau feminin, deoarece toţi copiii lui Dumnezeu sunt una în Hristos (Galateni 3:26-28). Iertarea şi harul lui Dumnezeu este pentru toţi cei ce cred.
Dar, când vine vorba de porunca stabilită de Dumnezeu, de autoritate, există o diferenţă între sclav şi liber, bărbaţi şi femei. Cu toate că Dumnezeu, în trecut a plasat femei în autoritate peste oameni (ex, Judecători 4:4). Chiar şi astăzi Domnul poate pune femei în autoritate peste oameni (ex, Romani 13:1). Dar, aceasta este totuşi, o realitate ruşinoasă, după cum ilustrează Isaia.
Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi-l stăpânesc niste femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli! (Isaia 3:12)
Faptul că Israelul a avut femei ce au condus peste ei a fost un lucru ruşinos, şi tot ruşinos a fost faptul că nişte copii au condus (asuprit) peste ei. Pe atunci, Israel a fost slab, şi a fost prins în păcatul lui, prin urmare, femeile au condus peste ei. Domnul nu a stabilit ca femeile să conducă peste bărbaţi. Ci, El a hotărât şi mai dinainte a spus că: "bărbatul este capul femeii" (1 Corinteni 11:3) şi că "întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva" (1 Timotei 2:13).
Acesta este motivul pentru care femeile trebuie să fie supuse (1 Corinteni 14:34). Dumnezeu a pus bărbatul în autoritate peste femeie şi prin urmare, ea trebuie să se supună acestei autorităţi. Mai mult decât atât, această autoritate a fost stabilită de la bun început, chiar înainte de cădere (Geneza 3), pentru că Adam a fost întocmit întâi, şi apoi Eva. Această ordine în creaţie dezvăluie preeminenţa bărbatului peste femeie. Domnul a stabilit această autoritate înainte de prima respiraţie a femeii, deoarece omul a fost creat mai întâi.
III. Supunerea
Femeile sunt chemate de Dumnezeu, să se supună bărbaţilor. În special, în poruncile Scripturii:
A. Supunere Soţilor lor
Femeile măritate trebuie să-şi vadă de treburile casei şi să se supună soţilor lor (Tit 2:5; 1 Timotei 5:14; Proverbe 31:10-31). Soţul este autoritatea lor (capul, Efeseni 5:22-23) şi sunt la fel de supuse bărbaţilor lor, la fel cum sunt credincioşii supuşi lui Hristos (Efeseni 5:24). Cu alte cuvinte, acestea urmează să se supună bărbaţilor lor în toate lucrurile ca şi cum ar asculta de Domnul, (Efeseni 5:24). Desigur, aceasta nu înseamnă să nu asculte de Dumnezeu pe motiv că se supun bărbaţilor lor. Motivul pentru care ele ascultă de bărbaţii lor, ar trebui să fie din dorinţa de ascultare şi supunere faţă pe Dumnezeu (Marcu 12:30). Iar, această supunere este foarte intensă, precum Sara care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei” (1 Petru 3:6) de aceea Sara este dată ca un exemplu de urmat. Mai mult decât atât, nu contează dacă soţul este un credincios sau nu (1 Petru 3:1). Soţia trebuie să i se supună în continuare, chiar şi dacă el o bate. Bineînţeles că ar fi rău, dacă un om ar face acest lucru. Nu este bine ca un om să facă rău, ori să-şi maltrateze soţia de orice manieră (a se vedea Omul Credincios). Dar, cu toate acestea, instrucţiunile pentru femeie este ca ea să se supună în continuare lui şi să aibe încredere în Dumnezeu. Aşa cum este scris:
Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce Sunt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţumit Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. (1 Petru 2:18-23)
Şi se continuă:1 Petru 3:1-2 Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
În contextul despre sclavi, ei trebuiau să se supunună stăpânilor lor, chiar dacă erau bătuţi (1 Petru 2:20), şi dacă suferă bătaie cu răbdare este "lăudabil în faţa lui Dumnezeu", "tot astfel" spune Petru nevestelor, să se supună soţilor lor (1 Petru 3:1), căci "Hristos a suferit pentru noi, lăsându-ne un exemplu" (1 Petru 2:21). Hristos a fost bătut, şi s-a supus El însuşi dreptului Judecător. Deci, de asemenea, sclavii şi femeile trebuie să se supună autorităţilor puse de Dumnezeu, după cum Hristos s-a supus Domnului care a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă (Isaia 53:10). [Pentru modul în care un soţ ar putea suferi şi el de asemenea, a se vedea raportul nostru despre Oameni, sub capitolul IV. Relaţia cu Nevasta.]
O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui. (Proverbe 12:4)
B. Supunere în Rugăciune
Femeile trebuie nu numai să fie supuse soţilor lor, dar ele, trebuie de asemenea, să demonstreze supunerea lor atunci când se roagă sau proorocesc.
Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
Căci, dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu. Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului. Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu. (1 Corinteni 11:3-16)
Acest pasaj ne învaţă clar că o femeie trebuie să aibe capul acoperit atunci când se roagă sau prooroceşte. Unii ar putea crede că aceasta este o chestiune culturală, dar Pavel descoperă aici cu totul altceva. Este o chestiune angelică.
De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. (1 Corinteni 11:10)
Scriptura nu spune de ce şi în ce fel îngerii sunt afectaţi, sau din ce cauză femeia trebuie să aibe capul acoperit ca semn al stăpânirii ei. Dar, cu toate acestea, femeile trebuie să aibe autoritate pe capul lor, din cauza îngerilor. În 1 Corinteni 11:10 în greacă nu există "un semn al". Traducătorii, au adăugat acest lucru şi acesta este motivul pentru care este pus în caractere italice uneori. Prin urmare, 1 Corinteni 11:10 mai literal spune: "Din acest motiv, femeia trebuie să aibe autoritate pe cap." Ce este autoritatea? Este ceva care acoperă capul ei (1 Corinteni 11:5-6, 13). Aceasta poate fi părul ei lung (1 Corinteni 11:15) sau altceva. Oricum, fie că este vorba de părul lung sau de orice altceva cu care să se acopere (1 Corinteni 11:6), totuşi capul trebuie să fie acoperit atunci când se roagă sau prooroceşte (1 Corinteni 11:5-16), iar acest lucru indică supunerea ei faţă de autoritatea pusă peste ea, omul (1 Corinteni 11:3). Acest om (1 Corinteni 11:3) ar putea fi soţul ei (Coloseni 3:18) sau tatăl ei (Efeseni 6:1; Romani 1:30). După cum 1 Corinteni 7 ilustrează, cu excepţia cazului în care se căsătoresc, altfel fetele trebuie să fie sub autoritatea tatălui lor, fie că sunt tinere, fie că sunt vârstnice.
Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite. Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine. Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n-o mărită, mai bine face. (1 Corinteni 7:36)
După cum este descris în cele de mai sus, un om poate păstra pe fiica lui fecioară, fără s-o căsătorească! Pavel specifică că aşa este mai bine şi în acest fel, mai bine, fata rămâne sub autoritatea tatălui ei. El o păstrează. Acest lucru nu înseamnă că ea ar putea să iasă şi să obţină un loc de muncă. Deoarece, tatăl ei este responsabil să aducă tot ce-i nevoie pentru casa lui (1 Timotei 5:8). Fata poate fi o gospodină necăsătorită (Tit 2:4-5).
Dar, după cum spune Pavel în 1 Corinteni 14:34, femeile "să fie supuse," astfel că ele trebuie să fie supuse, atât bărbaţilor lor, dar şi părinţilor lor ", cum de asemenea, spune şi legea" (ex. vezi Numeri 30:1-16).
C. Supunerea în Biserică
În 1 Timotei, Pavel dă instrucţiuni cu privire la modul cum ar trebui să se poarte în biserică (1 Timotei 3:15). O parte din aceste instrucţiuni se găsesc în 1 Timotei 2:11-12.
Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. (1 Timotei 2:11-12)
Femeile trebuie să înveţe în tăcere. Această în tăcere este descrisă mai departe în 1 Corinteni 14:34-35.
Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. (1 Corinteni 14:34-35)
În biserică, atunci când credincioşii s-au adunat împreună pentru edificare reciprocă a trupului şi a venit timpul pentru ca o persoană ca să se adreseze întregii adunări de credincioşi (1 Corinteni 14:26-31), femeile nu trebuie să înveţe pe alţii (1 Timotei 2:12), ele nu pot nici să pună o întrebare (1 Corinteni 14:35), ci să stea în tăcere. Astfel deci, femeile nu pot nici măcar să pună o întrebare în biserică, dealtfel Pavel spune că dacă voiesc să capete lămurire sau învăţătură asupra unui lucru "să întrebe pe bărbaţii lor acasă" (1 Corinteni 14:35). Dumnezeu nu vrea ca cei care sunt mai slabi spiritual să înveţe în biserică, dar nici măcar să vorbească în biserică. Prima femeie a fost înşelată, atunci când primul om nu a fost, iar aceasta descrie o realitate atât despre bărbaţi cât şi despre femei. Femeile sunt mai uşor de amăgit. Ele sunt un vas mai slab, şi nu ar trebui să „înveţe pe alţii”, sau să vorbească în biserică.
Totuşi, în trecut au fost femei care au vorbit în mod corect (au proorocit) în mijlocul credincioşilor şi al necredincioşilor (Fapte 2:5-18), dar nu era acelaşi context ca cel descris de Pavel în 1 Corinteni 14. În Faptele Apostolilor 2, toată lumea vorbea (Fapte 2:4) şi acesta a fost un eveniment unic. Femeilor nu le este interzis să vorbească în toate circumstanţele. Acestora le este poruncit doar, să "înveţe în tăcere" (1 Timotei 2:11) atunci când este momentul să fie linişte şi să înveţe (1 Corinteni 14:26-35). În acest sens, ele trebuie "să tacă" (1 Corinteni 14:34; 1 Timotei 2:12).
Pe temeiul individual, femeile pot vorbi desigur cu alţii, fie bărbaţi, fie femei, căci cuvântul lui Hristos trebuie să locuiească în toţi, din belşug în toată înţelepciunea, cum de altfel este zis: "Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti" (Coloseni 3:16). Astfel că nu le este interzis să facă acest lucru. De fapt, chiar le este poruncit să facă aceasta. Nu numai că le este poruncit să îndeplinească Coloseni 3:16, dar şi alte versete precum şi cele care vorbesc de credincioşi în relaţia cu aproapele lor (vezi: Efeseni 4:25; 1 Tesaloniceni 4:18; 5:11; Tit 2:3-4; Evrei 3:13; 10:24-25; Iacov 5:16). Într-adevăr femeilor le este poruncit să tacă, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să tacă tot timpul. Toate la timpul lor: "tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei" (Eclesiastul 3:7).
IV. Femeia Înţeleaptă
O femeie înţeleaptă se supune adevărului şi nu luptă pentru condiţia, sau circumstanţele ei.
Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei. (Proverbe 14:1)
Felul în care o femeie înţeleaptă "îşi zideşte" casa este prin supunerea ei autorităţii din viaţa ei, căci ea iubeşte pe Domnul şi se teme de El, şi de asemeni slujeşte celor din jurul ei. Proverbe 31 descrie o astfel de femeie virtuoasă că "este mai de preţ decât mărgăritarele" (Proverbe 31:10).
Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice. Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea.
Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.
Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine. Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.
Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând: „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. (Proverbele 31:11-30)
Unii poate cred că Proverbe 31 nu descrie o gospodină (Tit 2:5). Ba, dimpotrivă, aici chiar este prezentată o gospodină excelentă, care se îngrijeşte de toate lucrurile ca o albină, ea aduce profit din munca ei. Ea într-adevăr îşi zideşte casa ei (Proverbe 14:1).
V. Ea este preţioasă înaintea lui Dumnezeu
Orice femeie care crede Cuvântul lui Dumnezeu şi se supune lui Dumnezeu este foarte preţioasă pentru Dumnezeu. După cum Domnul spune:
Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3:3-4; a se vedea, şi 1 Timotei 2:9-10)
Dar, de obicei, femeile se împotrivesc poruncii lui Dumnezeu, acela de a fi supuse. Ele refuză să asculte de soţii lor (Efeseni 5:22). Ele refuză să tacă în "biserică" (1 Timotei 2:11). Ele, contrar poruncii lui Dumnezeu, învaţă pe alţii (1 Timotei 2:12). Ele exercită autoritate asupra bărbaţilor (1 Timotei 2:12). Ele refuză să-şi acopere capul lor, atunci când se roagă (1 Corinteni 11:10). Aceste femei sunt condamnate (Ioan 3:18) şi pentru că nu ascultă se revoltă împotriva hotărârii lui Dumnezeu, astfel că ele nu sunt mai bune decât cele care ghicesc. După cum este scris la 1 Samuel 15:23, "Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea."
De asemenea, Proverbe 11:22 spune:
Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc. (Proverbe 11:22)
A fi răzvrătit împotriva orânduirii lui Dumnezeu este o lipsă gravă de recunoştinţă şi este un lucru rău. O astfel de revoltă este extravagantă astăzi, pentru că este înrădăcinată în femeile care încercă să controleze oamenii (Geneza 3:16). Numai mântuirea lui Dumnezeu poate desrădăcina astfel de ticăloşii (Ioan 8:31-36). Femeile Sfinte sunt supuse (ex. 1 Petru 3:5). Dar, cele rele care sunt pe drumul lor spre iad (Apocalipsa 21:8), nu sunt supuse (Proverbe 17:11). Femeia supusă, este preţioasă în ochii lui Dumnezeu (1 Petru 3:4). Însă, femeia împotrivitoare, este o scarbă şi o urâciune înaintea Lui (Proverbe 11:20; 15:9, 26).
Darwin Fish: „Scriptural View Of Women”
Traducere: Vasile Sanda