Crezul

Credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu

Dumnezeu S-a revelat pe Sine în:

A. Tot ceea ce există pe pământ şi în Univers (creaţia Sa, Psalmul 19:1; Isaia 6:3), şi

B. Revelaţia Sa, scrisă (Sfânta Scriptură: Deuteronom 29:29).

SURSA DE CONVINGERI DOCTRINARE: BIBLIA

În Biblie (adică Scripturile, sau toate cele 66 de cărţi), sunt cuvintele Creatorului Însuşi (2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:20-21) şi prin urmare este Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, toate problemele legate de credinţă şi conduită sunt supuse şi responsabile acestei voinţe revelate a lui Dumnezeu (Evrei 4:12-13). Pentru modul în care facem acest lucru, vă rugăm să consultați "Hermeneutica noastră" și "A judeca este biblic". În materie de autoritate Scriptura este prima și ultima noastră sursă la care facem apel. Cuvântul lui Dumnezeu este viața noastră și mântuirea noastră (Matei4:4; Ioan 1:1, 14:6; Iacov 1:21). Prin acesta El ne-a dat viața veșnică și speranța noastră este în Cuvântul Lui (Psalmul 119:49-50).

Dacă din Biblie am fi arătați că suntem greșiți cu ceva, noi imediat cu bucurie și dragoste primim asemenea corectări (Proverbe 12:1) și ne vom pocăi (Ioan 8:47).

Majoritatea celor care ne "critică" fac acest lucru, fie prin propria opinie și deci este lipsit de valoare (Psalmul 94:11), fie prin tradiţia oamenilor (catolici, ortodocși, protestanţi, sau de alte religii), care de asemenea este lipsită de valoare şi-i condamnabilă (Matei 15:8-9; Coloseni 2:8). Şi pentru că cei ce fac aceste lucruri nu sunt în conformitate cu Hristos (Cuvântul), noi nu avem cum să-i ascultăm. Dacă am face-o, am respinge Adevărul lui Dumnezeu, dar noi categoric refuzăm să facem acest lucru (Psalm 119:93) pentru că ar fi necredinţă, iar aceasta nu duce nicăieri altundeva decât în iad (Evrei 4:12-13; Apocalipsa 21:8 "necredincioşi").

Însă noi știm, că toate cuvintele Scripturii sunt într-adevăr "cuvinte sănătoase" (1 Timotei 6:3) şi-l pot face pe om "desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3:16-17).

• Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. (Prov. 6:23)
• Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite. (Prov. 10:17)
• Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. (Prov. 13:13)

În cele din urmă, această "Declaraţie de Credinţă" este scrisă astfel încât să se poată cunoaşte, în formă scurtă, unele din elementele pe care noi le credem. Sunt mulţi care afirmă credinţa lor în Biblie, dar foarte, foarte puţini sunt cei ce o au. Şi acesta este primul nostru punct.

I. Puţini

Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3-4)

Noi credem ce prezice Biblia şi ce avertizează ea despre marele număr al celor ce fac parte din falsul creştinism din zilele în care trăim. De exemplu, versetele de la: 1 Timotei 4:1-3; 2 Timotei 3:1-5; 4:3-4 şi 2 Petru 2:1-2, toate avertizează de răspândita înşelăciune a ceea ce se numeşte acum "creştinism." Catolicismul şi ortodoxismul, dar şi protestantismul (reformat, care de fapt este un catolicism văruit), precum şi multe alte "schisme", toate acestea se folosesc doar de numele "Hristos", dar exemplifică bine înşelăciunea din aceste timpuri în care lumea întreagă este înşelată de Satan, după cum este scris la Apocalipsa 12:9. Mare parte din aceste înşelăciuni se fac în numele lui Hristos, despre care chiar Isus a dat avertizare în Matei 7:13-23. Rezultatul marelui număr de oameni ce practică un creştinism fals este arătat de asemeni şi în cuvintele lui Isus din Luca 18:8.

• Dar, când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8b)

Cuvintele lui Isus "descriu clar că lucrurile vor fi foarte rele!" El, chiar întreabă dacă va găsii credinţă pe pământ! În zilele lui Noe, au fost salvate doar opt persoane din întreaga populaţie a pământului (1 Petru 3:20). Isus a întrebat, oare va găsii El credinţă când se va întoarce? (Luca 18:8).

Am văzut această lipsă de credinţă, chiar în faţa ochilor noştri, atât teologic, dar şi practic. Nu adevărul este îmbrăţişat, ci dimpotrivă sunt acceptate minciunile, iar despre aceasta este scris:

• Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înșală întreaga lume... (Apoc. 12:9; a se vedea, şi 1 Ioan 5:19)

II. Dumnezeu

1. Adevăratul şi singurul Dumnezeu perfect veşnic (Psalmul 90:2, Matei 5:48; Evrei 13:8), numai El, este Dumnezeu. Nu este nimic în înţelepciune, înţelegere sau informaţie de care El să nu ştie: în trecut, prezent sau viitor (Psalmul 139:1-6; 147:5), pentru că El le-a vestit pe toate înainte de a exista ceva vreodată (Isaia 46:10). Nu există nici o limită la puterea şi capacitatea Lui (Ieremia 32:17, 27). Nu există timp pe care El să nu-l fi făcut, şi nici nu va exista vreodată (Habacuc 1:12; Apocalipsa 4:8).

2. Dumnezeu este veşnic Sfânt (Isaia 6:3), complet separat şi distinct de creaţia sa (Psalmul 113:4-6; 1 Regi 8:27; Isaia 57:15). Toate lucrurile sunt din El, prin El, şi pentru El (Romani 11:36). El a făcut toate lucrurile, chiar şi pe cel rău (Proverbe 16:4, 9; 20:24; Isaia 26:12; 45:7; 63:17; Ieremia 10:23; 17:9; Plângerile 3:37-38; Amos 3:6, Romani 11:32, 36). Cu toate acestea, El este totuşi ce-L drept (Ps. 145:17) şi Sfânt, în afară de orice fărădelege (Ps. 99:3, 5, 9; Habacuc 1:13).

3. Dumnezeu S-a revelat pe Sine prin pluralism, ca fiind mai multe persoane (Geneza 1:26-27; Matei 28:19; Apocalipsa 1:4-5), şi totuşi El este un singur Dumnezeu (Isaia 45:5, 14, 21-22; 46:9).

El S-a manifestat pe Sine ca:

a) Dumnezeu Tatăl (Tit 1:3-4), care este autoritatea supremă în tot ceea ce există (1 Corinteni 15:28), El a dat pe singurul Lui Fiu pentru lume (Ioan 3:16). El este Tatăl tuturor celor care şi-au pus încrederea în Hristos (Efeseni 1:3-5). Şi, El este om, un om "de război" (războinic viteaz), "Domnul oştirilor." (Exod 15:3)

b) Fiul lui Dumnezeu (Marcu 1:1), Domnul Isus Hristos, a-L cărui Tată este Dumnezeu, care-L face egal cu Dumnezeu (Ioan 5:18), El este atât Dumnezeu (Ioan 1:1, 14; Coloseni 2:9), cât şi om (1 Timotei 2:5). Şi de asemenea şi El este războinic, un om care Se luptă cu dreptate (Apocalipsa 19:11).

c) Duhul Sfânt, este Duhul Domnului (2 Corinteni 3:17), ce locuieşte în noi, El este dăruit fiecărui credincios adevărat, la mântuire (Efeseni 1:13; Romani 8:9) şi de asemenea El este activ în lucrarea lui Dumnezeu, atât în cer cât şi pe pământ (Ioan 16:7-11; Geneza 1:2; Apocalipsa 4:5). Este un singur Duh Sfânt (Efeseni 4:4), dar acest Duh Sfânt este plural în ceea ce este El (după cum Dumnezeu este plural în ceea ce este El). Zaharia 4:1-10, Apocalipsa 1:4-5, 4:5, şi 5:6 descrie acest Duh Sfânt ca fiind şapte ("cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu").

4. De asemenea, Dumnezeu S-a revelat pe Sine, ca fiind Ierusalimul. (Psalmi 48:12-14).

SCOPUL TUTUROR LUCRURILOR

Domnul Isus Hristos a creat tot ceea ce există (Ioan 1:1-3; Evrei 1:2) pentru El însuşi (Coloseni 1:16).

El este Dumnezeu Atotputernic şi Dumnezeu adevărat (1 Ioan 5:20; Evrei 1; 1 Timotei 6:14-16; Ioan 8:58; 20:27-29) şi toate există în scopul precis ca să fie arătată slava Lui (Psalmi 147,148, şi 150; Romani 9:22-23).

OMUL

Omul este chipul şi slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 11:7). Domnul Dumnezeu a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui (Geneza 1:26-27; 5:1-2). Dar, omul s-a răzvrătit împotriva Creatorului său (Geneza 2:16-17; 3:1-19) şi chiar în aceste zile, el continuă să se răzvrătească împotriva Creatorului (omul refuză să-L onoreze şi să-I fie recunoscător: Eclesiastul 7:29; Romani 1:18-32; Psalmul 14). Ca urmare a rebeliunii iniţiale, toţi oamenii sunt răi (Psalmi 51:5).

Biblia ne spune clar, că Dumnezeu a făcut pe toţi oamenii, chiar şi pe păcătoşi (Proverbe 16:4; Romani 5:19), şi că nimeni nu este bun (Psalmul 143:2; Ecleziastul 7:20, Romani 3:10-18, 23). Inima omului este foarte rea şi nespus de înşelătoare (Ieremia 17:9), şi deci, fiecare persoană va da socoteală pentru ceea ce face (Ecleziastul 12:13-14).

MÂNTUIREA

Starea omului este extrem de păcătoasă şi fără speranţă. El este complet incapabil şi fără nici-o dorință de a-şi schimba starea lui rea (Romani 3:11). Însă, Dumnezeu, în marea Lui dragoste faţă de întreaga omenire (Ioan 3:16), a trimis singura modalitate (Fapte 4:10-12) prin care omul să fie salvat de la o astfel de stare oribilă (Romani 5:8), cât şi din consecinţele ei (Apocalipsa 21:8; Ioan 3:36). Fiul lui Dumnezeu S-a smerit şi a devenit om, în persoana lui Isus Hristos (Filipeni 2:5-11). El a fost născut din fecioara Maria, în Betleem. A fost (şi este), urmaşul lui David, împăratul Israelului. A murit vărsându-Şi sângele pe cruce, a suferit pedeapsa ce urma s-o aibă întreaga omenire pentru calea ei rea (1 Timotei 2:6). A fost pus într-un mormânt, şi a treia zi după moartea Sa, El "fizic" a înviat...în trup (1 Corinteni 15:3-6, Luca 24:36-43), şi este în viaţă de atunci (Apoc. 1:18 ).

Deoarece preţul pentru păcat a fost plătit de către Domnul Isus Hristos şi El este acum în viaţă (niciodată nu va mai murii: Evrei 1:3; 9:27-28; 10:10, 14), toţi cei ce se pocăiesc şi cred în El, au iertarea completă de păcate şi viaţa veşnică (Romani 8:1; Ioan 3:16). De asemenea crezând în Hristos, înseamnă: a crede în întregime cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Isus Hristos este Cuvântul, sau Scriptura (Matei 4:4, Ioan 1:1; Evrei 4:12-13; Apocalipsa 19:13). Mai mult decât atât, lucrarea de mântuire este complet acţiunea lui Dumnezeu asupra vieţii unei persoane (Ioan 6:65; Efeseni 2:8-10). Nici un om nu poate lua vreodată o decizie în inima lui, şi pocăindu-se să rezulte... mântuire.

În plus, în această mântuire, cei ce primesc pe Hristos şi cred în Numele Lui (Ioan 1:12) sunt născuţi din Dumnezeu (Ioan 1:13), aceasta este: naşterea din nou (Ioan 3:3-6) şi ea duce la nădejde de viaţă, prin învierea lui Isus Hristos din morţi (1 Petru 1:3).

Această mântuire este realitate atât în prezent, dar şi speranţă pentru viitor (Romani 5:9-11). În prezent, când cineva crede cu adevărat în Hristos, aceasta va fi evident prin felul în care trăieşte, deoarece Isus iartă oamenilor păcatele lor. El salvează pe oameni de la o viaţă păcătoasă (Romani 8:8-14; 1 Ioan 2:3-4). Acest lucru nu înseamnă că un creştin nu mai păcătuieşte niciodată (dimpotrivă, zilnic este o luptă cu păcatul, Romani 7:14-25; 1 Ioan 1:8,10). Dar, felul caracteristic de vieţuire al credinciosului este unul de dreptate; mărturisind şi lepădându-se de păcat, temându-se de Dumnezeu (Luca 12:4-5) şi căutând pe Hristos şi calea Lui (1 Ioan 1:7, 9; 3:4-10). Astfel, el are speranţă pentru viitor; iar acum în prezent chiar dacă trupul credinciosului a murit din cauza păcatului (Romani 8:10) şi încă nu a fost răscumpărat, totuşi în curând trupul credinciosului va fi răscumpărat (Romani 8:11) şi va fi schimbat în trup de slavă (adică fără păcat), iar aceasta duce la ne-putrezire (1 Corinteni 15:51-54; 1 Ioan 3:1-3).

PREDESTINARE

Deşi este adevărat că Dumnezeu iubeşte atât pe cei drepţi, cât şi pe cei răi (Matei 5:43-45; Ioan 3:16), tot astfel este adevărat că înainte ca lumea să fi fost creată, Dumnezeu a ales să iubească doar câţiva oameni destinându-i astfel pentru viaţa veşnică în Împărăţia cerurilor (Matei 7:13-14; Romani 9:6-23; Efeseni 1:4). Şi tot El a ales să urască restul omenirii, destinându-i iadului pentru veşnicie (Matei 7:13-14; Romani 9:6-23). Iar, această alegere a Lui, nu a fost bazată pe vre-o acţiune (sau faptă) din partea celor pe care Dumnezeu i-a ales (Romani 9:11, 16, 18), ci mai degrabă, a fost bazată pe buna Lui plăcere şi a scopului Lui (Efeseni 1:4-5). Aceasta desigur, nu s-a bazat pe lucrări (Romani 9:11, 20-23; Efeseni 1:5; Filipeni 2:13; Psalmul 115:3).

În această alegere suverană a Lui, că El alege doar câţiva pentru viaţa veşnică, iar restul omenirii pentru condamnare veşnică, ar trebui de asemeni să se înţeleagă că acei "puţini", sunt de fapt un număr foarte mare (ex, Apocalipsa 7). Deci, chiar dacă numărul celor mântuiţi pare mare, fiindcă este spus "cei mulţi" (Romani 5:19), totuşi numărul este mic pentru că sunt "puţini" în comparaţie cu cei care vor fi pierduţi (Matei 7:13-14).

HOTĂRÂREA (JUDECATA)

În prezent, toată omenirea trăieşte experienţa morţii din cauza păcatului (Romani 6:23). După moarte toţi oamenii, indiferent dacă sunt mântuiţi sau nu, credincioşi sau necredincioşi, toţi vor fi judecaţi de Dumnezeu, după felul în care au trăit. Astfel, este scris:

Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Romani 2:6-10)

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10)

Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică. (Galateni 6:7-8, de asemeni Matei 12:36-37; 25:31-46; 1 Petru 1:17)

Cei ce-L cunosc pe Hristos (1 Ioan 2:3-5) vor fi făcuți justificaţi (neprihăniți) şi vor avea viaţa veşnică, pentru că păcatele lor au fost spălate de sângele lui Hristos (1 Ioan 1:7), astfel că vieţile lor au devenit neprihănite (Matei 25:31-46; 1 Ioan 3:5-10). Cei care nu cunosc pe Dumnezeu vor fi condamnaţi şi trimişi în iad, astfel că ei sunt deja condamnaţi (Ioan 3:18), deoarece faptele lor sunt rele (Ioan 3:19-20; Apocalipsa 21:8).

BISERICA

Biserica este trupul lui Cristos (atât pe pământ, cât şi în cer, Efeseni 2:6), compusă din toţi cei care se încred cu adevărat în Hristos pentru mântuirea lor (2 Timotei 2:19; 1 Corinteni 12:12-13), şi nu este vorba de o congregaţie ori o adunare anume; ci include pe toţi cei care-L urmează pe Hristos; astfel, credincioşii din întreaga lume sunt membrii ai acestei biserici (aici şi în cer).

Prin urmare, pentru a fi membru (într-un sens ne-legal) al Bisericii noastre, trebuie să iubeşti pe Domnul Isus, să te botezi în Numele Lui şi trebuie să ai dorinţă sinceră în a-L urma şi a împlinii Cuvântul Lui.

Nu există nici o confirmare oficială (ceremonie sau pregătire, etc) ca cineva să fie membru şi să poată participa la întâlnirile noastre.

Toţi cei ce iubesc pe Hristos sunt recunoscuţi ca membrii (credincioşi) şi se supun ei înşişi sub îngrijirea iubitoare a celor ce conduc în biserică (ex, bătrânii, Evrei 13:17; 1 Petru 5:5).

Bătrânii sau prezbiterii au responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu de supraveghere şi îngrijire pentru toţi membrii bisericii (1 Petru 5:1-4). Aceştia se roagă pentru ei şi pentru nevoile lor pe o bază consistentă, îi conduc spre o trăire exemplară după voia lui Dumnezeu, astfel ei mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura (2 Timotei 2:24-26; 4:2).

Ei sunt aceia care avertizează turma de: învăţături false, de proorocii mincinoşi sau de orice altceva care este contrar învăţăturilor adevărate (Fapte 20:29-31; 2 Petru 2:1-3; Iuda 3-4; 2 Timotei 2:14-4:5). Ei, de asemenea, sunt zeloşi pentru buna rânduială în biserică (1 Corinteni 5:1-13; Efeseni 5:3), şi sunt vigilenţi în toate lucrurile (2 Timotei 4:5), nepermiţând păcatului să rămână în adunarea credincioşilor.

FAMILIA

Familia umană, este formată din doi (soţ şi soţie), sau mai mulţi membri (copiii). Ea fiind o instituţie creată de Dumnezeu (Geneza 1:24). Copiii sunt o binecuvântare adăugată familiei (Psalmul 127:3-5), şi prin urmare ei nu trebuie să fie consideraţi ca o povară nedorită. Pentru că Dumnezeu spune: "Nebunia este lipită de inima copilului" (Proverbe 22:15) şi "Cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău" (Proverbe 13:20), deci, noi vedem o mare nevoie de interacţiune de vârste (ex, cei mai în vârstă sunt de obicei mai înţelepţi decât cei mai tineri, Iov 32:7; Tit 2:1-6; Proverbe 16:31), astfel copiii nu ar trebui separaţi; în garderii (şcoală duminicală), sau pe vârste. Nu am găsit nici un temei în Scriptură pentru o astfel de practică. De fapt, tocmai opusul este indicat (Deuteronom 31:9-13; Matei 18:10, Luca 18:15-17).

Noi credem că familia ar trebui să aducă laudă lui Dumnezeu împreună (atât individual cât şi cu ceilalţi), astfel că părinţii sunt încurajaţi să aibă copiii lor cu ei şi să participe la adunare (predicare, laudă şi închinare) având părtăşie cu toţii în biserică.

DARURILE SPIRITUALE

Darurile Duhului Sfânt au fost (şi încă mai sunt) date de Dumnezeu pentru zidirea trupului lui Hristos (Romani 12:6; 1 Cor. 12:7, 11). Unele daruri în trecut (în zilele apostolilor) au fost de natură "semne şi minuni" (Fapte 2:1-43), iar altele au fost (sunt) pentru edificarea reciprocă a bisericii (Romani 12:6-8). Scopul acestor "semne şi minuni" a fost pentru a confirma cuvântul apostolilor şi al celor din biserică (în vremea bisericii primare), că ceea ce ei au proclamat despre Hristos, era adevărat. Dumnezeu prin darurile Duhului Sfânt şi semnele miraculoase ale apostolilor a adus mărturie în proclamarea Cuvântului Său despre Hristos (Marcu 16:17-20, Fapte 14:3; Evrei 2:4).

Scriptura nu arată când aceste "semne şi minuni" au încetat, totuşi 1 Corinteni 13:8, spune că: "limbile vor înceta", deşi nu este specificat când aceste limbi vor înceta. Din Scripturi vedem o diminuare dacă nu chiar încetarea rolului acestor "semne şi minuni", prin exemplele lui Pavel şi Iacov. Pavel, a avut dată de Dumnezeu capacitatea de a face "semne şi minuni" (Fapte 19:12, Romani 15:19; 2 Corinteni 12:12) şi puterea de a vindeca (Fapte 28:8-9). Cu toate acestea, aproape de sfârşitul vieţii lui, el nu l-a vindecat pe Timotei de dureri de stomac şi a deselor sale îmbolnăviri. În loc de aceasta, el ia spus: să ia şi câte puţin vin (1 Timotei 5:23). De asemenea, Pavel a lăsat pe Trofim bolnav în Milet (2 Timotei 4:20). Mai mult, când Iacov scrie celor "douăsprezece seminţii care Sunt împrăştiate în străinătate," el nu le spune să cheme pe cineva care are dar de vindecare pentru a vindeca pe bolnavi, în schimb, el spune:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoșea; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. (Iacov 5:14-15)

Noi credem că Dumnezeu încă face minuni (Ieremia 32:27). Dar, nu credem că El continuă "să întărească Cuvântul prin semne" (Marcu 16:20) şi "mărturii prin semne, puteri cu felurite minuni şi daruri ale Duhului Sfânt", despre acestea ne este semnalat deja la timpul trecut (Evrei 2:4). Există astăzi mulţi dintre cei ce pretind că Dumnezeu "confirmă Cuvântul prin semne şi minuni cu felurite miracole, precum şi darurile Duhului Sfânt" dar aceasta este fără fundament.

Când un om sincer compară această afirmaţie cu Cuvântul care nu se schimbă, va observa că nu există nici o comparaţie (a se vedea cele patru Evanghelii şi Faptele Apostolilor). Semnele şi minunile lui Hristos şi ale apostolilor au fost lucrări de necontestat ale lui Dumnezeu (miraculoase) şi evidente pentru toţi (adică masele au recunoscut că erau adevărate minuni), şi nici chiar duşmanii lor nu puteau nega natura lor miraculoasă (ex., Luca 23:35; Ioan 11:47, Fapte 4:16). Dar, nu este cazul cu cei din zilele noastre care pretind a face aceleaşi minuni.

Chiar dacă a fost aşa, şi desigur credem că cei din trecut au făcut "minuni" care au fost evidente tuturor; noi (credincioşii) care trăim în zilele din urmă (2 Timotei 3 şi 4) suntem atenţionaţi, ... prin avertismentul lui Hristos dat în Matei 7:22-23 că vor exista prooroci mincinoşi, ce vor zice: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”, ei sunt cei "ce practică fărădelegea" (adică sunt răi, similar cu Matei 23:27-28). El, de asemenea a avertizat: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva", vorbind despre „urâciunea pustiirii” (Matei 24:15), Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24:24).

De fapt, dacă un om (sau mai mulţi) ar pretinde că face semne sau minuni (asemănătoare cu semnele, sau minunile pe care Hristos şi apostolii le-au făcut), prin avertismentul de mai sus o astfel de pretenţie, sau un astfel de act ar trebui să pună de fapt pe adevăratul credincios în gardă ca şi în Deuteronom 13:1-4. Dacă, un mesaj este adus (ex. doctrină, sau învăţătură) el trebuie testat în conformitate cu Cuvântul (1 Tesaloniceni 5:21). Iar dacă proorocia greşeşte, adică nu se va împlinii vom şti că acesta este un mincinos (Deuteronom 18:20-22).

Şi de asemenea, Domnul a făcut cunoscut ceea ce va fi în viitor (anume, unii credincioşi vor primii putere să închidă cu adevărat cerul ca să nu plouă), precum şi ce fel de minuni vor fi făcute (vezi Apocalipsa 11).

ÎNGERII

Sunt fiinţe (creaturi), numite îngeri (sau mesageri), care sunt în mod normal invizibili pentru ochiul uman (dar nu întotdeauna, Evrei 13:2). Unii (o treime, Apocalipsa 12:3-4) au căzut în răzvrătire şi s-au împotrivit lui Dumnezeu (Efeseni 6:12), iar restul (în afară de cei din Geneza 6 şi Iuda 6 dacă nu sunt incluşi în această “o treime”) au continuat în sfinţenia Creatorului lor.

Unul din aceşti îngeri căzuţi, diavolul numit și Satana (care este foarte puternic, Ezechiel 28:12-16; Isaia 14:12-15), este conducătorul celor ce se răzvrătesc, el a continuat împotrivirea către “Cel Atotputernic.”

Diavolul împreună cu tovarăşii lui; îngerii căzuţi, constituie ceea ce se numeşte puterea întunericului (Coloseni 1:13). El este pe pământ (1 Petru 5:8), dar are şi acces la cer (Iov 1:6, 2:1; Apocalipsa 12:10). În prezent, El înșală întreaga lume (Apocalipsa 12:9) şi singura cale de scăpare din puterea şi înşelăciunea lui este prin credinţa în Domnul Isus Hristos (Coloseni 1:13; 1 Ioan 5:19). La final Satana va fi aruncat în iazul de foc şi de pucioasă unde va suferi chin veşnic (Apoc 20:10).

Îngerii care nu au păcătuit sunt servitorii Regelui Regilor şi ei slăvesc şi glorifică pe Creatorul lor, slujind celor ce vor moşteni mântuirea (Evrei 1:13-14).

SFÂRŞITUL (TIMPURILOR)

Toţi oamenii care au trăit pe acest pământ vor învia (readuşi la viaţa fizică, Ioan 5:28-29). Cei care "au făcut binele" vor fi înviaţi la viaţă veşnică (Ioan 5:29). Cei care "au făcut răul" vor fi înviaţi pentru osândă veşnică (Ioan 5:29; 2 Tesaloniceni 1:6-10).

Aici, pe acest pământ va fi o perioadă de şapte ani cunoscută sub numele de ultima săptămână, din cele şaptezeci de săptămâni descrise în proorocia din cartea lui Daniel (Daniel 9:24-27). A doua jumătate a acestei perioade de şapte ani va fi un timp de mânie şi judecată a lui Dumnezeu descrise în detaliu în capitolele 6-19 din Apocalipsa.

Scripturile indică faptul că Domnul va răpii chiar la începutul necazului pe cei care-I sunt credincioşi (Naum 1:7; 1 Tesaloniceni 4:17-5:3; Apocalipsa 3:10), care are loc imediat după ce omul fărădelegii va fi arătat (Daniel 9:27; 2 Tesaloniceni 2:1-4). În acel timp (Matei 24:15-21), numit: necazul cel mare, Dumnezeu va trimite asupra lumii necredincioase o mare amăgire cum n-a mai fost de când lumea (2 Tesaloniceni 2:1-12) prin intermediul semnelor Diavolului însuşi (Apocalipsa 13). Totuşi, vor fi mulţi care se vor întoarce la Hristos în această perioadă (Apocalipsa 7:9-17), dar restul vor fi înşelaţi şi vor urma calea minciunii.

La sfârşitul acestei perioade, Domnul Isus Hristos va reveni coborând din cer ca să preia controlul total şi să împărăţească peste lumea întreagă (Matei 24:29-31; Apocalipsa 19). El Îşi va aşeza Împărăţia, apoi va răsplăti pe cei care I-au fost credincioşi şi va judeca pe cei care nu I-au fost (Matei 25:31-46).

Iar, după o domnie de o mie de ani pe pământ, o rebeliune va izbucni împotriva lui Hristos, dar din cer va venii un foc care-i va mistui (Apocalipsa 20:7-10).

După aceasta, Domnul va arde întregul univers (2 Petru 3:7,10) şi va judeca întreaga omenire (Apocalipsa 20:11-15; 21:1).

Apoi, El va crea un univers nou şi un pământ nou (în perfecţiune) în care domneşte neprihănirea şi sfinţenia, şi astfel toţi oamenii de toate vârstele care au umblat cu Dumnezeu se vor bucura în veci de prezenţa şi de binecuvântările lui Dumnezeu (Psalmul 16:11; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21, 22).

Original: Statement of Faith, A True Church: by Darwin Fish

(Traducere Sanda Vasile)