Prezentarea Omului credincios, sau bărbatului sfânt din Scriptură
Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? (Proverbe 20:6)
Introducere
Oamenii credincioşi, sunt cei ce iau aminte la Cuvântul lui Dumnezeu (ex, Matei 24:45-51, 25:21-23, Luca 12:42-48, 16:10-12; Apocalipsa 17:14), şi aceştia sunt deosebit de rari în zilele noastre. Marea majoritate a oamenilor, în special cei din numărul celor care-şi zic creştini, sunt creştini falşi, căci sunt iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, etc (2 Timotei 3:1-5), iar majoritatea oamenilor vor merge în iad (Matei 7:13-14; Luca 13:24; 1 Petru 3:17-18), deoarece "nu au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi" (2 Tesaloniceni 2:10).
Dar, cine ia seama la Cuvântul lui Dumnezeu, este "ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie" (Psalm 125:1). Omul neprihănit "rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult." (Iov 17:9).
Adevăraţii oameni evlavioşi, păstrează încrederea nezguduită în Dumnezeu până la sfârşit (Evrei 3:6), sunt tari în credinţă, se întăresc, sunt oameni (1 Corinteni 16:13), nu sunt laşi (Apocalipsa 21:8) ci sunt plini de putere (Proverbe 24:5).
I. Masculinitatea (oamenilor lui Dumnezeu)
Domnul se aşteaptă ca omul să acţioneze ca un viteaz. Dumnezeu a zis lui Iov, "Acum pregăteşte-te ca un om; Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz" (Iov 38:3, 40:7). Domnul porunceşte în 1 Corinteni 16:13, "să acţioneze cu bărbăţie" (în greacă este andrizesthe, adică să se îmbărbăteze și să fie oameni într-un mod bărbătesc). Isus a făcut pe femei pentru un scop specific şi tot astfel El a făcut pe bărbaţi pentru un scop specific (1 Corinteni 11:7). Dumnezeu a stabilit aceste sexe ca să împlinească planul Său, dar ele nu îndeplinesc aceeaşi funcţie. Femeile sunt slava bărbaţilor [omului] (1 Corinteni 11:7). Bărbaţii sunt chipul şi slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 11:7). Ca slavă a bărbatului, atunci când o femeie î-şi îndeplineşte rolul ei dat de Dumnezeu în supunere faţă de bărbat (citiţi, femeia din Scriptură), ea glorifică bărbatul în viaţa ei (ex, Proverbe 12:4, 31:23) şi în aceasta ea glorifică şi place Creatorului ei (1 Corinteni 10:31; 1 Petru 3:4). Vorbind de chipul şi slava lui Dumnezeu, atunci când un om î-şi îndeplineşte rolul său primit de la Dumnezeu (vezi mai jos), el afişează nu numai cum arată Dumnezeu (după chipul Lui, Geneza 1:26-27; 5:1-3), dar este de asemenea arătat şi caracterul Lui (Coloseni 3:9-10).
Mai mult decât atât, atunci când un om nu se comportă ca un bărbat, el de fapt se revoltă împotriva Creatorului său. De exemplu, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu pentru un bărbat să poarte îmbrăcăminte femeiască (Deuteronom 22:5). Domnul urăşte bărbaţii care fac sex cu alţi bărbaţi (Geneza 19:1-24; Levitic 18:22, 20:13, Psalmul 5:5). Şi, Domnul descrie ca pe un lucru ruşinos atunci când femeile stăpânesc peste bărbaţi (Isaia 3:12). Deşi, s-ar putea să fie vreme şi loc ca să strige ca o femeie în durerile naşterii (Isaia 42:14; Ecleziastul 3:1), totuşi Dumnezeu se aşteaptă ca bărbatul să fie bărbat. Acest adevăr este atât de profund, încât este scris despre cei laşi că vor merge în iad (Apocalipsa 21:8), şi chiar aşa înseamnă acest cuvânt "efeminat" (1 Corinteni 6:9). Cuvântul grecesc "efeminat" tradus prin "malahi" în 1 Corinteni 6:9 este de fapt malakoi şi literalmente înseamnă "molatic"1. În Biblia românească cuvântul "malakoi", corect ar fi trebuit tradus prin "efeminaţii", şi nu "malahii" deoarece nu are acelaşi înţeles2. Totuşi, cuvântul "efeminat" care este o traducere mai literală, înseamnă "molatic" dar şi "iubitor de plăceri", iar acest cuvânt îl mai întâlnim şi la Matei 11:8 şi Luca 7:25. Oamenii molatici sunt cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări, aceştia, sigur nu vor moştenii împărăţia lui Dumnezeu. Prin urmare, acei oameni care sunt "laşi" vor merge în iad!.
Ce înseamnă a acţiona ca un om? Filistenii, care erau nelegiuiţi, au ştiut totuşi ce înseamnă acest lucru deoarece au spus:
Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!” (1 Samuel 4:9)
A acţiona ca un om, mai înseamnă: să fie un luptător, un om ce păzește poruncile! Este aceasta, parte integrantă a acţiunilor unui bărbat (om)? Da, este. Cuvintele lui David înainte de moarte către Solomon descriu bine ceea ce înseamnă să acţioneze ca un om al lui Dumnezeu.
David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând: „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om! Păzeşte poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce (1 Împăraţi 2:1-3)
Deci, cum îndrumă David pe Solomon, să "fie [el însuşi] om"? Întărindu-se şi păzind poruncile (Cuvântul) lui Dumnezeu. Acest lucru este similar cu 1 Ioan 2:14 care spune:
V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.
Pavel ia spus lui Timotei: Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. (2 Timotei 2:1)
Şi îl îndemna astfel: Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. (2 Timotei 1:7)
Masculinitatea omului evlavios este bărbăţia, care este tărie şi curaj, nu laşitate şi timiditate. Această putere nu provine din carne (chiar dacă şi acestea sunt menţionate, ex. Evrei 11:34), ci mai degrabă această putere este în duh. Aşa cum spune Cuvântul despre Ioan Botezătorul:
Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. (Luca 1:80)
Ioan Botezătorul a fost atât de puternic în duh, că atunci când Isus a vorbit despre Ioan, El a spus sarcastic:
„Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? (Matei 11:7; a se vedea, de asemenea, Luca 7:24)
Chiar era oare Ioan o trestie clătinată de vânt?! Nu, dimpotrivă, el era un om care a trăit în deşertul arid a-l Iudeii, a purtat o haină de păr de cămilă, cu o curea de piele în jurul taliei lui, şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică pentru subzistenţa sa (Matei 3:4; Marcu 1:6). Ioan era un om care trăia în pustie ca un sălbatic. De fapt, vorbind de Ioan, Isus a spus, de asemenea, sarcastic:
Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. (Matei 11:8)
Părul de cămilă nu este exact ca şi hainele moi, iar cei ce poartă haine moi, nici nu mănâncă lăcuste şi miere sălbatică, ci ei iubesc plăcerile (Luca 7:25). Imaginaţi-vă că nu a fost deloc uşor să mănânce lăcuste şi miere sălbatică pentru supravieţuirea de zi cu zi, şi chiar mai mult, el avea de-a face cu răcoarea extremă (a nopţilor) şi căldura toridă (a zilei) în pustia din Iudea. Un om tipic ar fi cel mai probabil deprimat şi foarte îngrijorat cu sarcina supravieţuirii. Dar, Ioan, despre care s-a zis că este cel mai mare om născut vreodată (Matei 11:11), nu numai că nu este necăjit, dar găseşte putere ca să predice mulţimilor în puterea lui Dumnezeu. Iar, mesajul său nu este un mesaj dulce, ori spus pe ocolişuri. Nu, căci Ioan era un om dârz ce le vorbea direct,
Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” (Luca 3:7-9)
Unii evrei l-au acuzat pe Ioan, spunând despre el că are drac (Matei 11:18; Luca 7:33). Dar, adevărul este că Ioan a dat "noroadelor care veneau să fie botezate" realitatea dură a miezului Cuvântului lui Dumnezeu. Ioan deci, nu a fost nici pe departe o trestie clătinată de vânt. Acum se pune întrebarea: a risipit oare Ioan "noroadele", numindu-le "Pui de năpârci"? Nu, pe bună dreptate, dimpotrivă, oamenii au răspuns: „Atunci ce trebuie să facem?” (Luca 3:10) Cu alte cuvinte ei parcă spuneau, "Fiindcă suntem pui de năpârci, ce ar trebui să facem?"
Un astfel de răspuns exemplifică credinţă (Luca 7:29-30). Dar, prin respingerea mesajului lui Ioan s-ar fi arătat pur şi simplu necredinţa lor (Ioan 8:47). Ioan a fost un om evlavios, puternic în duh şi el este un exemplu bun de urmat. Acest lucru nu înseamnă că oamenii trebuie să trăiască în deşert şi să mănânce lăcuste ca să fie evlavioşi (oameni ai lui Dumnezeu), dar este nevoie ca omul să fie puternic în duh, aşa cum Domnul nostru a fost şi este.
Iar Pruncul creştea şi Se întărea (în duh); era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El. (Luca 2:40)
Pavel a poruncit efesenilor să "se întărească în Domnul şi în puterea tăriei Lui" (Efeseni 6:10). Fără îndoială că, femeile pot şi ar trebui să fie şi ele puternice în Domnul (Proverbe 31:10-31), dar care este modul prin care este arătată puterea masculină?
II. Stăpânind / Prin Autoritate
La început, Domnul a dat omului stăpânire asupra pământului.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:28)
Unii ar putea argumenta că această autoritate asupra creaţiei le-a fost dată "lor", care este de sex masculin şi feminin, şi că nu a fost diferență până la cădere; când femeia a fost plasată sub conducerea omului (Geneza 3:16). Deşi este adevărat că Dumnezeu a dat atât omului cât şi femeii autoritate (stăpânire) asupra pământului, totuşi nu este adevărat că autoritatea dată lui Adam peste femeie nu a fost decât după cădere. Scriptura declară că "Adam a fost întocmit primul, şi apoi Eva" (1 Timotei 2:13; a se vedea, de asemenea, 1 Corinteni 11:3). Ordinea creaţiei a stabilit ordinea de autoritate dintre om şi femeie, aceasta a fost înainte de cădere şi chiar înainte de porunca de mai sus (Geneza 1:28). Mai mult decât atât, unii ar putea argumenta că stăpânirea omului peste pământ (Geneza 1:28) a fost pierdută prin cădere (Geneza 3:1-19). Scriptura nu spune un astfel de lucru, ci mai degrabă confirmă această supremaţie la mult timp după cădere.
Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor. (Psalmii 8:3-8)
Domnul a dat omului stăpânire peste acest pământ şi el este responsabil în faţa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face (Proverbe 5:21), precum şi de orice consecinţă a acţiunilor lui (Apocalipsa 11:18). Mai mult, chiar în această suveranitate se înţelege și că Domnul stăpâneşte, desigur, peste oameni.
Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui Îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!” (Daniel 4:17)
Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. (Romani 13:1)
Ce are a face această stăpânire şi autoritate cu masculinitatea dumnezeiască? Fie că este vorba de a stăpânii peste unele animale, oameni sau orice alt aspect de autoritate în creaţie, oamenii ar trebui să fie oameni, să se întărească şi să lucreze neprihănirea şi dreptatea pe pământ.
Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? (Mica 6:8)
Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă. (Proverbele 12:10)
Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu (2 Samuel 23:3)
Cel ce lucrează neprihănirea şi dreptatea, înseamnă că-L cunoaşte pe Dumnezeu. Aşa cum Domnul a zis lui Şalum, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:
Împărat eşti tu oare, de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău şi nu bea şi el? Şi totuşi el făcea dreptate şi judecată şi era fericit! Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? – zice Domnul. (Ieremia 22:15-16)
III. În casă
Dumnezeu a dat omului responsabilitate (1 Timotei 5:8), şi autoritate în casa lui. Acest lucru este evident în textul din 1 Timotei 3:4-5 şi 12.
. . . să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci, dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? (1 Timotei 3:4-5)
Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor. (1 Timotei 3:12)
Ambii supraveghetori (prezbiteri, pastori, 1 Petru 5:2) şi diaconi (literalmente, slujitori) sunt obligaţi să cârmuiască bine casele lor. Ei trebuie să fie exemple pentru turmă, de felul în care toţi bărbaţii ar trebui să cârmuiască (păstorească) bine casele lor (1 Timotei 4:12; 1 Petru 5:3). Ei trebuie să aibă copiii în supunere, cu tot respectul, iar soţiile lor "trebuie să fie cinstite (respectoase), neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile" (1 Timotei 3:11). Cum ar putea avea un om o astfel de autoritate peste slugile sale? O astfel de stăpânire (autoritate) vine prin a fi întărit în Domnul şi în tăria puterii Lui (Efeseni 6:10).
Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. (Proverbe 14:26)
Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine. Nevasta ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul. (Psalmii 128:1-4)
Când un om se teme de Domnul, primește înţelepciune de la Dumnezeu ca să stăpânească bine în casa lui (Iov 28:28), şi dacă îşi exercită autoritatea în casa lui după voia lui Dumnezeu, atunci munca lui de asemeni va fi binecuvântată de Domnul (Psalmul 128).
IV. Cu Nevasta
Un om nu numai că are responsabilitatea purtării de grijă a familiei (1 Timotei 5:8), pentru a-şi educa copiii în mustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6:4; a se vedea, de asemenea, Deuteronom 6:4-9) să fie puternic în acest lucru şi să nu lase copilul să meargă pe căile lui proprii, distructive (Proverbe 19:18), dar el este de asemenea răspunzător în faţa lui Dumnezeu și de felul în care se poartă cu nevasta lui.
Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre (1 Petru 3:7)
Psalmul 66:18 spune, "Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul." Este într-adevăr nelegiuire, ca cineva să se certe mereu cu nevasta lui, fără să poată înţelege un anumit lucru. Ce anume ar trebuii să înţeleagă? Desigur, să înţeleagă că nevasta este un vas mai slab (1 Petru 3:7) şi că ea este sub un blestem care afectează deosebit relaţia de căsătorie (Geneza 3:16, a se vedea Femeia din Scriptură); şi cu acest lucru în minte, amintiţi-vă Proverbe 14:29 & 17:27.
Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. (Proverbe 14:29)
Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. (Proverbe 17:27; a se vedea, de asemenea, Proverbe 18:2; Iacov 1:19-22)
Un om care trăieşte în înţelegere cu nevasta lui are pricepere, este un om încet la mânie (Proverbe 14:29) şi are duhul potolit (Proverbe 17:27). "Un om priceput merge pe drumul cel drept" (Proverbe 15:21), este blând şi în bună înţelegere cu nevasta lui (Galateni 5:23).
Mai mult decât atât, "Inima celor pricepuţi caută ştiinţa [cunoaşterea]" (Proverbe 15:14) şi, Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. ( Proverbe 20:5) Un om al lui Dumnezeu va căuta s-o cunoască intim pe nevasta lui (1 Corinteni 7:3; Efeseni 5:28) şi să se înţeleagă bine cu ea, pentru a scoate împreună sfaturi bune din apele adânci ale inimii ei, astfel el lucrează cu ea în înţelegere şi în acest sens ambii se vor spăla cu apa pură a cuvântului (Efeseni 5:26; Prov. 10:13 a). În această înţelegere cu blândeţe, soţul o susţine în dragoste pe soţia lui (Efeseni 5:21, 25), nu în schimbul autorităţii, dar nici intimidând-o pentru capriciile şi dorinţele ei carnale (Romani 8:5), ci în puterea Duhului lui Dumnezeu (Galateni 5:16), astfel, el o conduce în trăire evlavioasă şi dreptate (Efeseni 5:23, 25-29), dând-ui afecţiunea datorată (Proverbe 5:18-19; 1 Corinteni 7:3).
Cuvântul care spune oamenilor, "la rândul vostru" (1 Petru 3:7) înseamnă, de asemeni, că ei trebuie să-şi iubească nevestele cu dăruire chiar până la punctul de suferinţă pentru ele, dacă sunt abuzaţi fizic, pentru că este contextul, "la rândul vostru". 1 Petru 2:18-21 spune despre robi (slugi), să fie supuşi chiar şi dacă sunt bătuţi, și să sufere cu răbdare (1 Petru 2:20). Apoi 1 Petru 3:1 spune ca soţiile să se supună în mod asemănător. După care El mai spune soţilor... "la rândul vostru." Acum dacă un om ar avea o astfel de soţie abuzivă (violentă), atunci el chiar ar putea trăi în cuvintele lui Isus din Matei 5:39.
Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. (Matei 5:39)
Este, deci, nevoie de un om puternic, ca să trăiască acest lucru!
V. În Biserică
Nu numai că Domnul a plasat femeile în supunere faţă de bărbaţi (1 Timotei 2:11-14), dar există anumiţi oameni cărora Dumnezeu le-a dat, de asemeni, "autoritate" în biserică. Autorul cărţii Evrei a scris la Evrei 13:24, "Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri (celor ce stăpânesc peste voi)", şi:
Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)
Aceşti oameni care au autoritatea, trebuiesc să fie ascultaţi în supunere de către ceilalţi credincioşi care urmează pe Hristos.
Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. (Evrei 13:17)
De asemenea, 1 Timotei 5:17 spune:
Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. (1 Timotei 5:17)
Bătrânii (pastorii, supraveghetorii, 1 Petru 5:2), care stăpânesc bine, sunt cei care se ţin de Cuvântul adevărat (Tit 1:9), ei împart în mod corect Scriptura (2 Timotei 2:15), sunt în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici (Tit 1:9), ei nu se ceartă, ci sunt blânzi şi plini de îngăduinţă răbdătoare (2 Timotei 2:24), dar mustră aspru atunci când este nevoie (Tit 1:13), şi ei sunt cei care se luptă pentru credinţă (literal "se luptă" Iuda 3; 2 Corinteni 10:3-5). Astfel de oameni vor fi în mare cinste.
Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi. (1 Tesaloniceni 5:12-13)
Dacă un om conduce bine în biserică, în casa lui, sau în alte domenii ale creaţiei lui Dumnezeu, dacă el acţionează ca un om (1 Corinteni 16:13) şi este puternic în Domnul (Efeseni 6:10), el va căpăta trecere şi minte sănătoasă în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. (Proverbele 3:1-4)
Note
1 EFEMINÁT, -Ă, efeminaţi, -te, adj. (Rar) Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleşit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. Effeminatus. Iar, ca verb: EFEMINÁ vb. tr., refl. a face să devină, a deveni asemănător, psihologic sau fizic, cu o femeie; a (se) deviriliza; (fig.) a (se) moleşi, a (se) înmuia. ◊ (despre homosexuali) a adopta habitudini feminine. (< fr. éffeminer, lat. effeminare) [http://dexonline.ro/]
2 Cuvântul “malahi” nu-i în dicţionar, am găsit totuşi ceva, dar care nu are acelaşi înţeles: malahíe (malahíi), s. f. – Onanism, masturbare. Ngr. μαλαϰία . După cum se poate vede, înţelesul acestui cuvânt nu este nicidecum o descriere a cuvântului efeminat, care înseamnă = delicat, molatic, cu caracter feminin, etc.
Original "Scriptural View Of Men", by Darwin Fish
Traducerea Vasile Sanda (08-03-2011)