- Dumnezeu este dragoste

Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. (1 Ioan 4:8)

Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16)

Cei mai mulți oameni nu cunosc dragostea (iubirea), pentru că ei nu cunosc pe Dumnezeu (Psalmul 10:4; 14:1-3; Matei 7:13-14), și prin urmare sunt incapabili să iubească într-un mod evlavios, fiindcă sunt deprinși să facă răul (Ieremia 13:23; Romani 3:10-18; 14:23; Tit 3:3). Dumnezeu este factorul definitoriu în înțelegerea adecvată a ceea ce este dragostea, pentru că Dumnezeu este dragoste. Dacă nu cunoști pe Dumnezeu (Galateni 4:8; 2 Tesaloniceni 1:8) nu vei înțelege dragostea, pentru că Domnul este dragoste.

De aceea, dacă ai neștiință și nu înțelegi aceste lucruri (Efeseni 4:17-18) sau dacă respingi ceea ce este revelat în acest raport despre Dumnezeu și dragoste, este un indicator al stării tale, un indiciu care arată că ești pe drumul pierzării (Ioan 8:47, Ioan 17:3, 1 Ioan 4:6). Fie ca Domnul să aibă milă și să te ajute ca să poți ajunge să cunoști pe Dumnezeul dragostei.

1. Dumnezeu este îndelung răbdător (1 Corinteni 13:4).

În prima definiție despre dragoste, 1 Corinteni 13:4 definește pe Dumnezeu (Dragoste) ca pe cineva care este "îndelung răbdător". O altă traducere ar fi: rabdă sau suferă mult. Domnul suferă? Da, în dragostea Lui El suferă mult, altfel spus rabdă îndelung. Isus a spus:

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum! (Luca 12:49)

Atotputernicul Dumnezeu cel Sfânt iubește dreptatea (Psalmul 37:28; 99:4) și urăște pe cei care fac rău (Levitic 20:23; Psalmul 5:5-6, 11:5; 78:59, 106:40; Proverbe 6: 16-19). La Psalmul 7, versetul 11, este scris Dumnezeu care Se mânie în orice vreme. O altă traducere mai literală spune: "Dumnezeu este mâniat pe cei răi în fiecare zi" [(Psalmul 7:11) International Standard Version (©2012); King James 2000 Bible (©2003); etc.], iar dacă nu se pocăiesc spune:

Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul şi-l ocheşte, îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare! (Psalmii 7:12-13)

El Se pregătește pentru ai distruge. Dar în același timp El este îndelung răbdător (suferă mult) cu ei și continuă să fie:

El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. (Matei 5:45)

Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima. (Psalmii 104:14-15)

Dumnezeu îi iubește pe vrăjmașii Lui (Romani 5:8-10). Da, El iubește chiar și pe cei pe care El îi urăște (Psalmul 5:5-6; Ioan 3:16; Romani 3:10-18). El este îngăduitor și extrem de răbdător față de oamenii răi (ex, Neemia 9:30). El chiar a fost zdrobit de inimile necredincioase ale oamenilor răi (Ezechiel 6:91). El este îngăduitor şi îndelung răbdător cu ei (Romani 2:4), dar nu pe termen nelimitat.

Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. (Psalmul 104:29; a se vedea şi: Luca 16:19-31)

Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei. (Eclesiastul 9:12)

Dumnezeu este răbdător dar răbdarea Lui are un sfârșit și El alege momentul în care va fi sfârșitul.

Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. (Psalmii 115:3)

În cele din urmă Domnul este într-un mod deosebit de răbdător cu credincioșii, după cum 2 Petru 3:9 spune:

Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. (2 Petru 3:9, notați: "răbdare pentru voi")

2. Dumnezeu este plin de bunătate (1 Corinteni 13:4).

Împreună cu îndelunga Lui răbdare este bunătatea Lui față de omenire și de toată creația Lui. Chiar din ziua când El a dat viață, suflare și subzistență pentru om, animale, și tot ce are viață (Psalmul 104; Fapte 17:25).

Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui. (Psalmii 145:9)

Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă. (Psalmii 145:15-16)

El este "milostiv în toate faptele Lui" (Psalmul 145:17) și El dă bucuria inimii curate (ex, Psalmul 97:11, Fapte 14:17) și fericirea sau bucuria (Eclesiastul 3:12-13; 1 Timotei 6:17) .

. . . Bunătatea Domnului umple pământul. Psalmul 33:5; consultați de asemenea: Psalmul 119:64)

În dragostea Lui minunată Domnul merge până acolo că El este "bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi" (Luca 6:35). Istoria lui Israel ilustrează foarte bine acest lucru. Neemia consemnează:

Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care juraseşi că le-o vei da. Dar părinţii noştri s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale, n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul; şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. (Neemia 9:15-17)

Deși, "cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu" (1 Corinteni 10:5), Dumnezeu nu i-a părăsit de tot (Neemia 9:31), căci a fost îndurător fără margini în bunătatea Lui față de Israel (Neemia 9:18-31). Iona cunoștea bine bunătatea lui Dumnezeu, atât de bine, încât a fugit la Tarsis. El nu a vrut Domnul să salveze oamenii din Ninive. După ce întregul oraș Ninive s-a pocăit ca răspuns la predica lui Iona (Luca 11:32), Iona se lamenta:

„Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău! (Iona 4:2)

Iona a vrut rău nu milă pentru cei din Ninive, dar Domnul a avut alte planuri pentru că El este bogat în bunătate. Cu toate acestea, bunătatea lui Dumnezeu nu este fără limite.

Ninive nu a rămas în bunătatea Lui (Romani 11:22). De aceea, Domnul a mărturisit mai târziu împotriva oamenilor din Ninive și a declarat:

Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui. Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui. (Naum 1:2-3)

Cetatea Ninive în cele din urmă a fost distrusă (Naum 3:5-7). Mai mult, în bunătatea Lui Dumnezeu pedepsește pe oameni și apoi îi salvează, după cum Psalmul 107 mărturisește.

Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! (Psalmul 107:17-21; vezi și versetele 10-15 și 23-31)

Aceasta este bunătatea lui Dumnezeu față de oameni. După cum mustrarea sau pedepsirea este o bunătate (Psalmul 141:5, Proverbe 27:6, Apocalipsa 3:19), tot astfel apăsarea lui Dumnezeu este o bunătate pentru a aduce oamenii la pocăință (Romani 2:4). Deși, de multe ori oamenii nu iau seama (ex, Amos 4:6-11; Apocalipsa 9:20-21; 16:8-11). Dar cei care se pocăiesc vorbesc astfel:

Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale. (Psalmii 119:71)

Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit. (Psalmii 119:75)

3. Dumnezeu nu pizmuieşte (1 Corinteni 13:4).

Ziditorul cerului și al pământului (Geneza 14:19, 22; Deuteronom 10:14) nu ar călca dreptatea și nu are invidie (Iov 34:12). Cine sau de ce ar fi acolo invidie? El este Cel Care a creat totul (Isaia 42:5). El este cel care "dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile" (Faptele Apostolilor 17:25). El este Cel Care ține "toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui" (Evrei 1:3). Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea! (Daniel 4:32) Ce rămâne lui Dumnezeu de invidiat sau pizmuit?

Omul evlavios poate fi tentat să invidieze pe cei răi (ex. Psalmul 37:1; 73:1-3, Proverbe 23:17, 24:1), dar atunci când intră în "Sfântul Locaş al lui Dumnezeu", la Sfântul Locaş de dragoste și va înțelege că va fi prăpădit printr-un sfârşit năprasnic (Psalmul 73:17-20) și atunci pizmuirea se risipește (Psalmul 73:21-28). Atunci când intră în Sfântul Locaş al iubirii (lui Dumnezeu) el vede realitatea și că cei răi și soarta lor nu este de dorit (Psalmul 37:2, 9; 73:18-20; Proverbe 24:19-20 ).

4. Domnul nu Se laudă (1 Corinteni 13:4).

Dragostea nu se laudă (1 Corinteni 13:4). Astfel, noi cunoaștem pe Dumnezeu care este iubire și ca El nu Se laudă. Așa cum a spus Iov:

Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, Se duce şi nu-L zăresc. (Iov 9:11)

Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi. (Iov 23:8-9)

De ce? Pentru că este spus:

Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel. (Isaia 45:15)

Domnul Însuși se ascunde. El nu face parada Lui Însuși, El nici nu se laudă (1 Corinteni 13:4, NAS). Isus a spus, "Eu nu umblu după slava care vine de la oameni" (Ioan 5:41; notaţi și Isaia 53:2).

5. Dumnezeu nu se se umflă de mândrie (1 Corinteni 13:4).

Dragostea nu se umflă de mândrie (1 Corinteni 13:4), prin urmare, Dumnezeu nu se umflă de mândrie. Isus a spus:

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Matei 11:29)

Domnul este într-adevăr smerit cu inima. Deși El este Regele Regilor (1 Timotei 6:15) atunci când a venit la Ierusalim, El a venit într-un mod smerit. Așa cum este scris:

Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zaharia 9:9; vezi, de asemenea Matei 21:1-9)

În plus, Domnul locuiește în locuri înalte şi în sfinţenie; dar El este "cu omul zdrobit şi smerit" (Isaia 57:15). El locuiește cu cei smeriți. Așa cum este scris:

„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5)

Mai mult decât atât, este nevoie de umilință din partea Lui să aibă de-a face cu creația Lui. Așa cum spune Psalmul 1132:

De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat. Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus? El Îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ. (Psalmii 113:3-6)

El este smerit și Îşi pleacă privirile doar să Se uite în univers (ceruri), să nu mai vorbim ca să privească pe pământ (Psalmul 113:3-6).

Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. (Psalmii 147:5)

Mărimea Lui este nepătrunsă. (Psalmi 145:3) Nu există nici o mândrie în El. Domnul este drept în toate căile Lui (Psalmii 145:17a)

6. Domnul nu se poartă necuviincios (1 Corinteni 13:5).

Dragostea nu se poartă necuviincios (1 Corinteni 13:5), prin urmare, Dumnezeu nu se poartă necuviincios. Dar ce este necuviincios? Cuvântul grecesc folosit în 1 Corinteni 13:5 pentru "necuviincios sau grosolan" este folosit doar o singură dată în alt loc în Noul Testament și este la 1 Corinteni 7:36 tradus prin "ruşinos, sau în mod necorespunzător." Domnul nu se comportă în mod necorespunzător sau grosolan.

Chiar dacă Hristos este stâncă de cădere (Isaia 8:14; Romani 9:33), iar oamenii au fost ofensați fiindcă pentru ei El era o pricină de poticnire (Matei 13:57; 15:12, Marcu 6:3) și sunt ofensați din cauza lui deoarece El este o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere (1 Petru 2:8 ), cu toate acestea El se comportă în mod cuviincios și nu necuviincios. "Căci Domnul este drept," și El iubește dreptatea (Psalmul 11:7).

Chiar dacă Dumnezeu va arunca cu balegă pe fețele oamenilor (Maleahi 2:3), va aduce nenorocirea peste ei; și-i va mătura "cum se mătură murdăriile" (1 Regi 14:10; 16:11, 21:21), și va face ca oamenii să mănânce carnea propriilor copii (Leviticul 26:27-29; Deuteronom 28:53-63), El nu este niciodată necuviincios. El se comportă în mod corespunzător, pentru că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8). El vorbește adevărul (Psalmul 33:4; 119:160, Proverbe 12:17) și judecă la timpul potrivit atunci când va veni vremea hotărâtă (Psalmul 75:2).

7. Domnul nu caută folosul Său (1 Corinteni 13:5).

Dragostea nu caută folosul său, iar acest lucru este ilustrat frumos în Hristos,

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:6-8)

Isus nu a făcut acest lucru pentru Sine, așa cum El Însuși a spus.

Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. (Ioan 6:38)

Isus a fost atât de absorbit în dragoste că mâncarea lui era să facă voia Tatălui (Ioan 4:34). Domnul nu a căutat să facă voia Lui Însuși (Ioan 5:30).

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. (Isaia 53:5)

S-a dat pe Sine însuşi la moarte (Isaia 53:12).

Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:6-8)

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

Când vei înțelege cum urăște Dumnezeu pe păcătoși (Psalmul 5:5-6) și cât sunt ei de respingători în ochii Lui (Deuteronom 25:16; Proverbe 3:32, 6:16-19, 11:20, 15:8-9, 26; 16:5, 17:15, 21:27, 28:9), atunci, și numai atunci, poți înțelege cu adevărat imensitatea dragostei lui Dumnezeu față de omenire. Pentru că El a sacrificat propriul Său Fiu, iar Fiul Său și-a sacrificat viața Lui proprie pentru cei răi (Proverbe 13:5).

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. (1 Ioan 3:16)

8. Dumnezeu nu se mânie (1 Corinteni 13:5).

Deși în trecut oamenii L-au mâniat de multe ori (ex, Deuteronom 9:7-8, 22; 32:16, 21; Judecători 2:12; Psalmul 78:40, 56-58; Marcu 3:5) acest lucru se întâmplă până în zilele noastre, și oamenii nelegiuiți continuă să-L mânie. (Psalmul 7:11; Romani 1:18). Atunci când Hristos a fost pe pământ, cel puțin de două ori El i-a scos afară din templul Său, aceasta pentru că avea râvnă pentru casa Lui (Ioan 2:13-17; Matei 21:12-13), și mânia Lui este dreaptă, pe când mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu (Iacov 1:20). Dar, mânia lui Dumnezeu este bună (Psalmul 34:8; 90:11, 100:5, 145:17).

Acum, dacă Dumnezeu este atât de mâniat, cum sau în ce mod Domnul nu se mânie? Așa cum există un timp pentru a ucide, este și un timp pentru vindecare, dacă este un timp pentru îmbrățișare și este un timp pentru depărtarea de îmbrăţişări, dacă este un timp pentru a iubi și un timp pentru a urî (Eclesiastul 3:3, 5, 8), tot astfel există un timp pentru a se mânia (Psalmul 4:4; Efeseni 4:26) și un timp pentru a nu se mânia (Efeseni 4:31), și Dumnezeu știe perfect acest lucru.

El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. (Deuteronomul 32:4)

Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite (Psalmii 18:30).

În felul Lui desăvârşit, Domnul nu se mânie în nici un fel în care nu ar trebui. De exemplu, despre atunci când Isus a venit în lume, este zis:

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. (Ioan 3:17)

De aceea, atunci când Isus a fost pe pământ El nu S-a mâniat şi nu a condamnat (osândit) pe nimeni (ex, Ioan 8:11), chiar dacă El urăște răutatea (Psalmul 45:7).

Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască. (Luca 9:56)

Deși mânia lui Dumnezeu a continuat să fie aplicată celor care nu ascultă de El (Ioan 3:36), și a continuat să fie descoperită din cer, chiar și atunci când Hristos a umblat pe pământ (ex, Luca 13:1-5; Romani 1:18), și El a continuat să se mânie pe cei răi (Psalmul 7:11), dar misiunea lui Hristos în trup nu a fost să se mânie și să judece, ci pentru a mântuii. După cum El Însuși a spus:

Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. (Ioan 12:47b)

9. Dumnezeu nu se gândeşte la rău (1 Corinteni 13:5).

Isus a spus, "Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele" (Marcu 7:21), și Ieremia scrie, "Inima este nespus de înșelătoare mai presus de toate lucrurile, și deznădăjduit de rea" (Ieremia 17:9). Dar Dumnezeu nu are nicidecum o inimă rea, ci inimă curată (Psalmul 18:26; 1 Ioan 3:3). El nu are gânduri rele. El nu gândește la rău. Pentru că gândurile și căile Lui sunt mult mai sus decât căile și gândurile noastre (Isaia 55:8-9).

1 Corinteni 13:5 "nu se gândește la rău", poate fi tradus ceva mai literal, "nu apreciază răul" (ou logizetai la kakon). Acest lucru este în concordanță cu dragostea.

Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile. (Proverbele 10:12)

Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, (Proverbele 17:9)

Dragostea este milostivă și iertătoare, și la aceasta Domnul este campion (Evrei 7:25; 1 Ioan 2:1-2). El spune:

Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1:18:20)

Pentru cei care sunt voitori și ascultători (versetul 19), Domnul este extrem de milostiv și nu va lua în considerare răul (1 Corinteni 13:5). Așa cum El spune în Isaia 55:

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:6-7; vezi, de asemenea Psalmul 86:5)

În dragostea Lui, iertarea lui Dumnezeu este enormă.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; (Psalmii 103:11)

Acest lucru este milă față de cei care se tem de El. Deși Domnul poate fi pentru un timp cu milă față de oamenii răi, totuși, El poate Să-i dea pradă chinului (ex, Matei 18:21-35), mila Lui față de cei care se tem de El nu are sfârșit. Ca Psalmul 103 care declară:

Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, (Psalmul 103:17; vezi, de asemenea și Psalmul 25:10)

Iubirea veșnică a lui Dumnezeu are o condiție (Isaia 48:22; 57:15-21). Este pentru cei care țin legământul Lui, care împlinesc poruncile Lui (Apocalipsa 22:14), care sunt cu inima curată (Psalmul 24:3-5; 73:1) și care gândesc binele, așa cum este scris.

În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie. (Proverbele 14:22)

10. Domnul nu se bucură de nelegiuire (1 Corinteni 13:6).

Dragostea nu se bucură de nelegiuire (1 Corinteni 13:6). În schimb, dragostea (Dumnezeu) urăște răutatea (Psalmul 45:7). Este un lucru rău să nu urăști răul (Psalmul 36:1-4), astfel că Domnul urăște păcatul și în nici un caz nu se bucură de el. Oamenii răi se bucură de nelegiuire (Proverbe 2:14), dar Domnul nu este ca oamenii răi.

Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui. (Psalmii 11:7)

Un exemplu în care este arătat că Domnul nu se bucură de nelegiuire poate fi găsit în Marcu 3.

- Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!” Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă. (Marcu 3:1-5)

Isus nu S-a bucurat de nelegiuire, în schimb S-a mâniat pentru împietrirea inimii lor; acest lucru L-a întristat. Scripturile sunt pline de alte exemple, că Domnul nu se bucură de nelegiuire ci mai degrabă, Se mânie. El fiind îndurerat de răutatea omenirii (ex, Geneza 6:5-7, Psalmul 78:40, 95:10-11; Isaia 63:10).

11. Domnul se bucură de adevăr (1 Corinteni 13:6).

Deși El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința (Isaia 53:3), este amintit în Scriptură un moment specific în care este relatat că Hristos se bucura. Atunci când S-a bucurat de adevăr.

În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu. (Luca 10:21)

Bucuria în Duhul Sfânt este bucuria în adevăr, pentru că El este Duhul adevărului (Ioan 14:17; 15:26; 16:13). Hristos aici S-a bucurat că acele lucruri au fost ascunse și astfel adevărul lui Dumnezeu a fost ascuns de unii oameni, dar descoperit altora. Acesta este modul în care Dumnezeu lucrează.

Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:27-29)

Isus, S-a bucurat în acest adevăr, pentru că El este dragoste; și iubirea se bucură de adevăr.

12. Dumnezeu suportă (acoperă) toate lucrurile (1 Corinteni 13:7).

De-a lungul veacurilor, Domnul a suportat cu răbdare fărădelegile și neascultarea oamenilor, care sunt: criminali, adulteri, curvarii, sodomiții, răpitori, mincinoși, călcători de jurământ, hulitori, lăudăroși, clevetitorii, iubitori de bani, iubitori de sine, trădători, rebeli, bârfitori, fățarnici, nebuni, neiubitori de bine, urâtori de Dumnezeu, iubitori de bani, de violență, nemulțumitori, neiertători, fără milă, și fără evlavie (ex, Romani 3:25). Într-adevăr Dumnezeu a suportat și suportă toate lucrurile și îngăduința Lui ar trebui să ducă pe oameni la pocăință (Romani 2:4). Dar cei mai mulți (Matei 7:13-14), care și-au împietrit inimile datorită ne-pocăinței lor, și-au adunat o comoară de mânie pentru ziua mâniei, la arătarea dreptei judecăți a lui Dumnezeu (Romani 2:5). Chiar dacă Dumnezeu, fiind dragoste suportă toate lucrurile, El nu le suportă pe termen nelimitat. După cum El a spus lui Moise:

Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? (Numeri 14:27)

Răspunsul la întrebarea Domnului este dat în versetele următoare:

„Pe viaţa Mea! – zice Domnul – că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustiul acesta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. (Numeri 14:28-30)

Îngăduința Lui pentru acești israeliți a fost arătată în perioada următorilor patruzeci de ani. Dar, desigur El și-a împlinit cuvântul, căci i-a omorât în pustie (Numeri 14:32-35). De asemenea, Domnul a suportat mult timp neascultarea copiilor lui Israel înainte de robia babiloniană.

Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi Locaşul Său. Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac. (2 Cronici 36:15-16)

Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta din pricina răutăţii faptelor lor și din cauza urâciunilor pe care le-au săvârşit (Ieremia 44:22). Deci, urgia și mânia Lui s-a revărsat și s-a aprins în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului și nu au mai rămas decât nişte dărâmături şi un pustiu (Ieremia 44:6).

Isus fiind sfânt și perfect în dragoste a suferit mult timp toate lucrurile atunci când a umblat pe pământ, astfel îngăduința Lui este fără margini.

Când au ajuns la norod, a venit un om care a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece.” „O, neam necredincios şi pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.” (Matei 17:14-17; consultați, de asemenea, Marcu 9:14-19 și Luca 9:37-41)

Este nevoie de anduranță ca să suporte toate lucrurile și Hristos a avut-o, deși oamenii din jurul lui au făcut mult rău, totuși dragostea Lui a fost arătată din plin.

13. Dumnezeu crede toate lucrurile (1 Corinteni 13:7).

Cuvântul grecesc folosit în 1 Corinteni 13:7 (pisteuei) are inerente în ideea de a crede, încredere, a credinței care indică că dragostea rămâne întotdeauna fidelă, crezând, și având încredere. Dumnezeu este într-adevăr mereu credincios (Psalmul 119:90; Osea 11:12). Cu toate acestea, Dumnezeu nu este naiv și nici nu este lesne crezător, ca în Proverbe 14:15. Priceperea Lui este infinită (Psalmul 147:5). Dar, cu toate acestea, El crede toate lucrurile, desigur toate lucrurile care sunt adevărate (Ioan 14:6; Tit 1:2). Și deși El Însuși nu încrede în oamenii răi (ex Ioan 2:24-25), El este totuși de foarte mare încredere, după cum este spus: "dragostea crede totul" (1 Corinteni 13:7).

Elifaz din Teman acuză pe Dumnezeu că nu este de încredere, dar acest lucru a este o minciună. În două ocazii Elifaz făcut această afirmație:

Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi, cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme! (Iov 4:18-19)

Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui, cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”? (Iov 15:15-16)

Elifaz nu caracterizează în mod corect pe Domnului (Iov 42:7). Căci Dumnezeu are încredere în îngerii Săi. El le-a încredințat sarcini foarte importante (ex. Daniel 9:21-23; Matei 28:2-7, Luca 1:26; 2:9-14; 22:43, Fapte 10:3-6; Evrei 1:14; Apocalipsa 7:1-3; 8:2; 12:7-9; 14:6-9, 16:1, 20:1-3). Mai mult decât atât, El pune încredere chiar și în om, chiar dacă oamenii eșuează de multe ori. De exemplu, lui David i-a fost încredințată sarcina mare de a stăpâni peste poporul lui Dumnezeu, dar chiar și David a eșuat în acest sens înaintea Domnului prin întâmplarea cu Urie hetitul. Din cauza infidelității lui, David a făcut ca “vrăjmaşii Domnului să-L hulească” (2 Samuel 12:14). Lui Solomon de asemenea i-a fost încredințată împărăția de către Dumnezeu, dar chiar Solomon care "era iubit de Dumnezeul lui" (Neemia 13:26), "a făcut ce este rău înaintea Domnului" (1 Regi 11:6). Domnul Își asumă un mare risc, căci El dă oamenilor (bărbați și femei) "stăpânire peste lucrurile mâinilor Sale" și le-a dat în grijă pământul și vietățile de pe el (Psalmul 8:5-8; Apocalipsa 11:18), chiar și stăpânire peste oameni (Romani 13:1-2) și de asemeni să îngrijească de copiii lor (Efeseni 6:4; Tit 2:4-5). Oamenilor li sa încredințat de Dumnezeu sarcini mari și importante și ei toți vor fi răspunzători pentru faptele lor (Eclesiastul 12:13-14; Evrei 4:12-13). În pofida credincioșiei sau ne-credincioșiei oamenilor, Domnul rămâne neclintit în dragoste și este credincios în toate lucrurile (Psalmul 36:5; 89:8). Așa cum este scris: Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. (2 Timotei 2:13)

14. Domnul nădăjduiește totul (1 Corinteni 13:7).

Acesta este un fenomen de nepătruns (Romani 11:33). Deși, Dumnezeu a predestinat deja destinul etern al întregii omeniri (ex. Psalmul 92:5-7; 139:16, Proverbe 16:4, Romani 9:11-23, Efeseni 1:4-5; 2 Timotei 1:9; Tit 1:2; Apocalipsa 17:8) chiar dacă marea majoritate sunt destinați în focul iadului (Matei 7:13-14; 22:14), dar pentru că El este dragoste, nădăjduiește totul și El speră totuși ca toți să se pocăiască, să-L caute și să fie mântuiți. După cum este scris:

Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. (Faptele apostolilor 17:24-27)

Domnul este într-adevăr dragoste (1 Ioan 4:8) și prin urmare este extrem de iubitor și,

voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. (1 Timotei 2:4)

El nu dorește moartea celor răi (Ezechiel 18:23, 32; 33:11). El a plâns mult pentru cei pierduţi (Ieremia 8:18 - 9:3) și chiar a umblat desculţ şi gol, a bocit și a gemut pentru poporul Său (Mica 1:8). Dar, El din dragoste, nădăjduiește mereu ca ei să asculte, însă ei refuză (ex Deuteronom 5:29; 32:29, Psalmul 81:13, Isaia 48:18, Luca 19:41-44). Și de ce refuză ei? Pentru că El îi face să refuze (Deuteronom 29:2-4; Proverbe 16:9; 20:24, Isaia 63:17, Ieremia 10:23, Evrei 2:10). Într-adevăr căile Lui sunt neînţelese (Romani 11:33)!

15. Dumnezeu suferă (îndură) toate lucrurile (1 Corinteni 13:7).

Dumnezeu vrea să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, dar El a suferit "cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru piere" (Romani 9:22). El face acest lucru pentru că El este dragoste. El suferă totul, chiar și pe cei răi care au fost făcute pentru a fi nimiciţi (Proverbe 16:4; 2 Petru 2:12). Această iubire, această răbdare, El o face pentru că de asemenea, dorește "să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării" (Romani 9:23). De aceea, dragostea (care suferă) este arătată față de cei răi, pentru ca dragostea să fie arătată față de cei aleși.

Cu toate acestea, exemplul cel mai grafic în acest sens poate fi găsit în Hristos. Isus, Împăratul Slavei (Psalmul 24:7-10), într-o expunere radicală de dragoste pentru Dumnezeu și om, a suferit crucea, a disprețuit rușinea (Evrei 12:2). El a suferit ostilitățile hulitoare din partea păcătoșilor (Matei 27:39, Luca 23:39, Evrei 12:3). El a suferit deoarece a fost părăsit de Dumnezeu (Psalmul 22:1; Matei 27:46) și pedepsit (Isaia 53:4, 8). El a suferit fiind scuipat și bătut (Matei 26:67), batjocorit, insultat și zdrobit (Isaia 53:10; Matei 27:29-31, Luca 18:32) biciuit, bătut în cuie (Psalmul 22:16; Coloseni 2:14 ) și în cele din urmă omorât (Luca 18:33). El a suferit toate aceste lucruri pentru că El este dragoste. Dragostea suferă toate lucrurile (1 Corinteni 13:7).

16. Dumnezeu / Dragostea nu va pieri niciodată (1 Corinteni 13:8).

Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată (Tefania 3:5)

Dumnezeu nu dă greș niciodată și acest lucru este evident în mod special față de aleșii Lui. Așa cum este scris,

Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea. (Psalmii 37:23-25)

Dragostea lui Dumnezeu nu dă greș niciodată față de cei pe care El ia ales. Nimic nu îi poate despărți de dragostea lui Hristos (Romani 8:29-39).

Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. (Plangerile 3:25)

bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, (Plangerile 3:22)

El nu ne va lăsa niciodată și cu niciun chip nu ne va părăsi (Evrei 13:5), pentru că El este dragoste și dragostea nu va pieri niciodată (1 Corinteni 13:8).

Pentru mai multe despre Dumnezeu, consultați El este Sfinții Dumnezei, Ierusalimul este Dumnezeu, Domnul este un om, Domnul omoară, Cele șapte Duhuri ale Dumnezeu sunt Dumnezeu, Tronul, Cerul, și Împărăția Sunt Dumnezeu, și Adevărata frică de Dumnezeu, punctele X și XI.

Note

1 O traducere mai literală spune: Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi. Am fost zdrobit de inimile lor necredincioase care s-au întors împotriva Mea. Atunci le va fi scârbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor. [(Ezechiel 6:9) International Standard Version (©2012)

a true church, P. O. Box 130, Moodys, OK 74444

Traducerea Vasile Sanda

Martie 2013 (revizuit Octombrie 2021)