Sabatul
Dumnezeu S-a uitat la tot ce fãcuse; şi iatã cã erau foarte bune. Astfel a fost o searã şi apoi a fost o dimineaţã: aceasta a fost ziua a şasea. În ziua a şaptea Dumnezeu Si-a sfârşit lucrarea pe care o fãcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toatã lucrarea Lui pe care o fãcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru cã în ziua aceasta S-a odihnit de toatã lucrarea Lui pe care o zidise şi o fãcuse. (Geneza 1:31; 2:2-3)
Sabatul, ziua a şaptea (Sâmbăta, nu Duminica), a fost binecuvântat şi sfinţit de la început, înainte de cădere (Geneza 3:1-6) şi înainte ca pământul să fie blestemat (Geneza 3:17-19).
Domnul Sa odihnit de toate lucrările Lui în a şaptea zi (Evrei 4:3-4) şi a răsuflat (Exod 31:17); cu toate că, "Creatorul pământului, niciodată nu oboseşte, nici nu osteneşte" (Isaia 40:28). Sabatul, care înseamnă "odihnă" (ebraică, shabat), a fost făcut pentru om (Marcu 2:27), şi, deşii a fost binecuvântat şi sfinţit de la început, nu a fost niciodată poruncit de Dumnezeu, până când a fost dată legea lui Moise (Exod 12:16, 16:23, 20:8-11). În cele zece porunci israeliţii au fost instruiţi astfel:
Adu-ţi aminte de ziua de odihnã, ca s-o sfinţeşti. Sã lucrezi şase zile şi sã-ţi faci lucrul tãu.Dar ziua a şaptea este ziua de odihnã închinatã Domnului, Dumnezeului tãu: sã nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tãu, nici fiica ta, nici robul tãu, nici roaba ta, nici vita ta, nici strãinul care este în casa ta.
Cãci în şase zile a fãcut Domnul cerurile, pãmântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnã şi a sfinţit-o. (Exod 20:8-11), citeşte şi Deutoronom 5:12-15)
Această, a patra poruncă, din cele zece porunci, nu a fost nicidecum o mică sugestie trivială. Cei care nu se supuneau acestei porunci trebuiau să fie ucişi (Exodul 31:12-15; 35:2; Numeri 15:32-36). Israeliţii au fost instruiţi de către Dumnezeu, a se odihni în fiecare a şaptea zi, şi dacă aceştia nu ascultau, ei trebuiau să fie omorâţi. Trist este că, în ciuda acestei pedepse deosebite, israeliţii nu ascultau de Domnul cu privire la această problemă, precum citim în (2 Cronici 36:21; Neemia 13:15-18; Ieremia 17:19-27; Ezechiel 20:12-24 ; 22:8).
Dacă ei ar fi ascultat, Ierusalimul nu ar fi fost distrus, ar fi rămas pentru totdeauna (Ieremia 17:25). Astfel, pentru cei care au ţinut Sabatul în dreptate, Domnul le-a promis mântuirea (Isaia 56:1-7; 58:13). Sabatul n-a fost numai o poruncă de la Dumnezeu, dar a fost şi este un „semn” continu (perpetu) între Dumnezeu şi poporul Său (Exod 31:16-17); şi încă î-şi mai are locul său în viitor, după cum este scris:
Cãci dupã cum cerurile cele noi, şi pãmântul cel nou pe care le voi face, vor dãinui înaintea Mea-zice Domnul-aşa va dãinui şi sãmânţa voastrã şi numele vostru. În fiecare lunã nouã şi în fiecare Sabat, va veni orice fãpturã sã se închine înaintea Mea, zice Domnul (Isaia 66:22-23). Tot astfel şi în Ezechiel 44:24; 45:17; 46:1, 3-4, 12; Coloseni 2:16-17; Evrei 10:1.
În prezent, odihna din Sabat este încă păstrată de către poporul lui Dumnezeu. Fie că lucrează în a şaptea zi (sâmbăta) sau nu (Romani 14:5-6), cei care şi-au pus comlet speranţa în harul, care le va fi adus acestora la descoperirea lui Isus Hristos (1 Petru 1:13), intraţi deci în odihna Sabatului, după cum este scris:
Rãmâne, deci, o odihnã ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcã cine intrã în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrãrile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrãrile Sale. (Evrei 4:9-10)
Cei ce renuntă la speranţa în sine (Matei 5:3; Romani 9:30-32) şi odihnesc speranţa lor în Hristos (Evrei 6:18; 7:25), au intrat în "odihna Lui" (Evrei 4:1). Aşa cum Evrei 4:10 spune: ei se odihnesc de lucrările lor, dupăcum Dumnezeu s-a odihnit de lucrările Lui. Dumnezeu a încetat lucrările, în ziua a şaptea şi S-a odihnit. Cei care în totalitate se opresc de la orice lucrare a dreptăţii lor (Psalmul 16:2, Romani 4:5, "nu mai lucrează"), şi cred în Cel care justifică pe păcătos (Romani 4:5), aceştia sunt cei care împlinesc legea (Romani 8:4) şi păstreză un Sabat continu (Evrei 4:3-4, 9-10).
Chiar şi în vechiul legământ, au fost din aceia care au lucrat în timpul Sabatului, şi au fost fără prihană (Numeri 28:9; 2 Regi 11:5-9; Matei 12:5). Tot astfel, este astăzi. Cei care merg prin credinţă sunt fără prihană înaintea lui Dumnezeu (Coloseni 1:22; 1 Ioan 1:9; 3:2-3), indiferent dacă aceştia lucrează fizic în ziua a şaptea, sau nu, pentru că: Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, sã poatã cãpãta neprihãnirea. (Romani 10:4)
Domnul, instruieşte pe credincioşii Săi în Coloseni 2:16, astfel : Nimeni, deci, sã nu vã judece cu privire la mâncare sau bãuturã sau cu privire la o zi de sãrbãtoare, cu privire la o lunã nouã sau cu privire la o zi de Sabat,
Mancări, băuturi, sărbători, lună nouă, sau sabate nu înseamnă nimic, în ceea ce priveşte trai neprihănit (Romani 10:4; 14:14). Un creştin este liber să mănânce, sau să nu mânce, să bea, sau să nu bea, să ţină sau nu o sărbătoare din Vechiul Testament, sau să ţină lună nouă, sau nu (Romani 14:5-6). Un om evlavios, poate să ţină ziua de odihnă şi să nu muncească fizic, sau s-o ţină şi să muncească (Romani 14:5-6).
Adevăratul credincios nu ar trebui să ţină seama de cineva care ar putea să-i spună altfel (Galateni 4:10). Şi, deşi există într-adevăr, alte Sabate, altele decât Sabatul săptămânal (Exodul 23:10-11; Levitic 23:23, 27, 34, 39; 25:2-11), "zi de Sabat" (Coloseni 2:16), cu toate acestea ele includ a şaptea zi de Sabat (Levitic 19:3, 30; 23:37-38; 26:2; Exodul 31:13-14;2 Cronici 2:4; 8:12-13; 31:3, Neemia 10:32; Isaia 1:13; Plîngerile 2:6, Luca 4:31; 17,2). Este absolut o nebunie şi împotriva Domnului Sabatului (Matei 12:8), să spui altfel. Prin urmare, pentru cei ce sunt în Hristos Isus, "Azi" este Sabatul (Evrei 4:3, 7), după cum este arătat şi în Psalmul 92.
(Un psalm. O cântare pentru ziua Sabatului.) Frumos este sã lãudãm pe Domnul, şi sã mãrim Numele Tãu, Prea Înalte,
sã vestim dimineaţa bunãtatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta,
cu instrumentul cu zece coarde şi cu alãuta, în sunetele arfei.
Cãci Tu mã înveseleşti cu lucrãrile Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când vãd lucrarea mânilor Tale.
cât de mari Sunt lucrãrile Tale, Doamne, şi cât de adânci Sunt gândurile Tale!
Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el.
Dacã cei rãi înverzesc ca iarba, şi dacã toþi cei ce fac rãul înfloresc, este numai ca sã fie nimiciþi pe vecie.
Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci!
Cãci iatã, Doamne, vrãjmaşii Tãi, iatã vrãjmaşii Tãi pier: toţi cei ce fac rãul Sunt risipiţi.
Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m-ai stropit cu untdelemn proaspãt.
Ochiul meu îşi vede împlinitã dorinţa faţã de vrãjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţã de potrivnicii mei cei rãi.
Cel fãrã prihanã înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.
Cei sãdiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.
Ei aduc roade şi la bãtrâneţe, Sunt plini de suc şi verzi,
ca sã arate cã Domnul este drept, El Stânca mea, în care nu este nelegiuire.
Vasile S. traducere dupa Darwin Fish (A True Church)