- Predestinare sau Liber arbitru?

Este omul liber să aleagă, sau Dumnezeu face alegerea?

I. Alegerea aparține în totalitate lui Dumnezeu.

„Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” (Exodul 33:19b)
Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. Eu chem de la răsărit o pasăre de pradă; dintr-o ţară depărtată, un om ca să împlinească planurile Mele: da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.” (Isaia 46:10-11; citiți și Iov 23:13; Proverbe 19:21, etc.)

Deși Cuvântul arată destul de clar că Dumnezeu are această autoritate de hotărâre sau predestinare a ceea ce are să se întâmple, totuși sunt foarte mulți oameni care se rătăcesc fiindcă nu cunosc "adevărul" și prin aceasta ei dovedesc că nu primesc dragostea adevărului ca să fie mântuiți (2 Tesaloniceni 2:10), pentru că nu ascultă de ceea ce spun Scripturile (Matei 22:29), ci spun că omul se hotărăște să-L aleagă pe Dumnezeu.

Biblia spune că adevărul nu vine decât din gura lui Dumnezeu și numai în El locuiește dreptatea și puterea (Isaia 45:23-24).

Poate că mulţi oameni vor citii aceste cuvinte, dar nu le vor lua în seamă. De ce este așa?

Pentru că oamenii sunt înșelați și cei mai mulţi cred că au și ajuns la adevăr și vor spune că aceste cuvinte sunt valabile pentru alții, nicidecum pentru ei. Dar se înșală pentru că nu ascultă de ce spune cuvântul lui Dumnezeu.

Sunt alţii care se măgulesc pentru că sunt lideri și deoarece poziția lor este ca să dea învățături altora, nu vor fi grabnici la ascultare de adevăr, astfel că ei care spun că învaţă pe alţii, pe ei înșiși nu se învaţă (Romani 2:19-24). Deci, și ei se rătăcesc și prin învățăturile lor false, duc și pe alții în rătăcire.

Cât despre tine, tu cel care citești acum aceste cuvinte, crezi tu "orice cuvânt" al lui Dumnezeu (Luca 4:4)?

Pun această întrebare, pentru că nu puțini sunt cei ce cred că omul are puterea de a "alege", astfel se face că ei ascultă mai degrabă de gândurile lor deșarte (Psalmii 94:11) decât să fie în ascultare de ce spune Cel ce este "Lumina lumii" (Ioan 8:12). Şi chiar dacă în Scriptură sunt cazuri ce par a dovedi că este o alegere a omului, totuși aceasta este făcută sub autoritatea, sau direcția lui Dumnezeu.

Acum, vorbind de cei ce acceptă această gândire omenească, că omul face alegerea, desigur în multe cazuri au avut și influența celor din preajma lor (părinți, rude, prieteni, etc.) dar mai ales a liderilor lor și a învățătorilor lor care le promiteau că-i învață lucrurile adevărate din Biblie, însă pentru că nici ei nu cunosc "adevărul" (Ioan 8:19) nici calea păcii, și pentru că nu au nici-o frică de Dumnezeu, (Romani 3:18) au învățat pe oameni lucruri stricăcioase răstălmăcind Scripturile, iar acest lucru desigur, este spre pierzarea lor (2 Petru 3:16).

Dar, acești învățători care nu numai că ei înșiși se pierd, totuși mai caută să învețe și pe alții lucruri greșite.

Iar prin învățăturile lor rătăcesc pe mulți de la adevăr, deșii Cuvântul I-a avertizat că, Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. (Apocalipsa 13:10)

Despre ei s-au dat multe avertismente, pentru ca de astfel de învățători care, făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. . . (2 Petru 2:19), oamenii ar trebuii să se ferească.

Însă, cu toate că nu puține sunt avertismentele date despre ei, totuși aceștia prin cuvântări înșelătoare, atrag mulți oameni de partea lor (2 Petru 2:1-3). Iată că trăim "vremurile grele" despre care Scriptura dă înștiințare cu referire la lucrările pe care le fac astfel de oameni necredincioși. De asemeni, mai este spus că omul evlavios, sigur trebuie să se depărteze de astfel de lucrători. Dar, cu toate acestea, chiar în aceste vremuri, oamenii sunt:

iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. (2 Timotei 3:2-5)

Astfel de învățători caută să dea răspunsuri după mintea lor, pentru că sunt îndrăzneţi şi încăpăţânaţi (2 Petru 2:10), robi ai stricăciunii (2 Petru 2:19), ce nu vor să priceapă că gândirea oamenilor este departe de adevăr, oricât de învățați și de școliți ar fi ei. Iar dacă se laudă că sunt înţelepţi (Romani 1:22) este doar părerea lor, care diferită total de cea a lui Dumnezeu (Isaia 55:8). Astfel se face că nu puțini sunt cei ce se întreabă dacă există o alegere a lui Dumnezeu, sau fiecare om este liber să aleagă?

Dar, contrar nebuniei oamenilor, despre care este spus clar, că toți s-au rătăcit și deci, nu este niciunul cu pricepere (așa cum este explicat și la Romani 3:11, că, Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici...), Biblia face cunoscut răspunsul și spune clar, că alegerea o face Dumnezeu (Ioan 15:16).

Şi pentru că este Stăpân, El alege pe cine vrea şi împietreşte pe cine vrea (Romani 9:18).

Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. (Romani 9:15-16)

Este deci, cât se poate de clar că nu poate omul să vină la Dumnezeu, decât numai dacă este mai dinainte ales și chemat, iar acest lucru chiar Isus l-a întărit spunând că, din inițiativa lui proprie, omul nu poate veni la El, dacă nu astfel a fost decizia Tatălui:

„Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6:65)

Pentru că, mai întâi de toate trebuie înțeles că nici-un om nu-L cunoaște deplin pe Dumnezeu Tatăl (Matei 11:27), și deci, nici pe Fiul, de aceea Isus spune întregului norod adunat în Templu: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.” (Ioan 8:19)

Dacă astfel stau lucrurile, cum ar putea cineva să-L aleagă pe Acela pe care nu-L cunoaşte? Cum ar putea să vină la El dacă nu-L ştie? Deci, pe bună dreptate El le spune, că ei nu-L cunosc pe Cel despre care chiar ei înşişi au zis că este Dumnezeul lor.

"Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; şi totuşi nu-L cunoaşteţi . . ." (Ioan 8:54-55)

Iar ca cineva să spună că de fapt Isus S-a înşelat şi că în realitate ei îl cunoşteau pe Dumnezeu atunci când El le-a spus acest lucru, aceasta ar fi o negare a cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 1:1; 14:6, etc). Dar, sigur El nu S-a înşelat, ci a spus adevărul şi acest lucru îl repetă şi în alte ocazii, de exemplu în capitolul 7, atunci când le-a spus că ei nu-L cunosc pe Cel de care a fost trimis, pentru că de la El a venit.

Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.”(Ioan 7:28-29).

Biblia mai face, de asemeni, cunoscut faptul că nu este nici-o altă cale prin care omul să-L cunoască deplin pe Tatăl, deoarece numai Fiul Î-L cunoaşte şi desigur acela căruia Fiul lui Dumnezeu vrea să-L facă cunoscut.

Deci, este clar că niciun om nu poate să treacă peste voința Fiului, fiindcă El decide aşa cum vrea El, iar aceasta fără a fi influențat de ceva, sau de cineva, afară de Tatăl (Ioan 5:30), pentru că este scris:

nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. (Matei 11:27)

Acum este clar, că chemarea depinde numai de Dumnezeu, iar dacă cineva nu înţelege nici după aceste explicaţii, să nu înţeleagă (1 Corinteni 14:38). Dar, sigur cei chemaţi, vor înțelege ceea ce spune Scriptura și vor pricepe de asemeni că tot ceea ce hotărăște Dumnezeu mai dinainte, aceea se va face.

El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi! (Daniel 2:21)

Biblia, mai spune că, nimeni nu poate să se împotrivească lui Dumnezeu, fără ca să sufere pedeapsa Lui.

Domnul Dumnezeu a făcut cerurile și pământul, El deci, ridică pe cine vrea și coboară pe cine vrea (Ieremia 27:5, Daniel 4:32, 35, 37, etc.), prin urmare, nimeni nu poate să facă ceva fără știrea Lui.

A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit? (Iov 9:4)

Şi dacă Dumnezeu face astfel, cine este acela care ar considera că ceva din ce a facut El, nu este drept? El, care face toate planurile și ia deciziile pentru tot ce are să fie; și desigur când și cum să se întâmple?

De fapt, cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? (Eclesiastul 7:13b). Răspunsul, nimeni!

Bineînțeles că nu poate nimeni, deoarece suflarea omului și soarta lui se află în mâna lui Dumnezeu. Deci, El hotărăște totul și El pregătește calea oricărui om, iar omul ar trebuii să înțeleagă ceva din calea pe care merge ca să se îndrepte, după cum este spus: Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? (Proverbe 20:24, a se vedea și, Isaia 26:12).

Cât despre om, este spus că el chiar dacă vede pericolul spre care merge, totuși nu are nici-o putere ca să se îndrepte.

Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. (Ieremia 10:23)

Ba, mai mult, nu numai suflul omului, care si acesta, de asemeni, este suflul lui Dumnezeu, dar și toate căile lui sunt în mâna lui Dumnezeu. Daniel îi spune lui Belșațar: "... n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!" (Daniel 5:23)

Şi chiar dacă, omul face multe planuri în inima lui, totuşi, numai hotărârea Domnului, se împlineşte. (Proverbe 19:21) Astfel că, trebuie să se înțeleagă că ceea ce a hotărât El mai înainte, aceea se va întâmpla și că în nici-un caz nu va fi după voia omului, ci a lui Dumnezeu; chiar dacă în unele cazuri El permite ca unii oameni să poată "zădărnicii" planul Lui (Luca 7:30).

De exemplu, El a permis ca o parte din Israel să cadă în împietrire, iar acest lucru va ține până la un anumit timp stabilit tot de El, după care Dumnezeu va face ca tot Israelul să fie mântuit (Romani 11:25-26). Deci, toate vin de la El, chiar și orbirea ochilor și împietrirea inimii oamenilor, și toate se vor împlinii la timpul prestabilit de Dumnezeu:

„Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” (Ioan 12:40)

Este deci clar, că până la urmă, El va duce la îndeplinire toată voia Sa, după cum este spus:

Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. (Isaia 46:10)

II. Feriţi-vă de învăţătorii mincinoși

Acum, poate cineva ar întreba, De ce, cu toate acestea, sunt atât de mulți care învață că omul î-L alege pe Dumnezeu. Că doar din Biblie citesc și ei, deci ar trebuii să spună adevărul din "Cartea Sfântă"?

Desigur, la aceasta tot Biblia ne dă răspunsul, arătând că cei ce învață diferit de ce spune Cel ce este adevărul, fac acest lucru pentru că n-au primit dragostea adevărului, acesta este motivul, deșii ei cred că învățând astfel, vor conduce pe oameni la Dumnezeu, dar nu este adevărat. De aceea este spus: Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, (2 Tesaloniceni 2:10-11)

Aceasta este, într-adevăr, o problemă reală a oamenilor care spun minciuni și care răstălmăcesc Cuvântul Domnului (2 Petru 3:16); Cuvânt, demn de încredere și care nu se tăgăduiește (2 Timotei 2:13) deoarece, tot ce spune El este adevărat.

În Vechiul Testament, Domnul face următoarea declarație,

Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor! (Ieremia 23:22)

Ceea ce Domnul spune aici, este un adevăr profund, căci dacă prorocii (cei ce vorbesc în numele Domnului) ar fi vorbit adevărul și nu minciuni, atunci oamenii s-ar fi pocăit, adică s-ar fi întors de la calea lor rea și nu ar fi pierit! Dar, proorocii nu au spus adevărul, şi astfel ei au făcut pe oameni să uite numele Domnului (Ieremia 23:26-27), prin minciunile și înşelătoriile inimilor lor, astfel se face că oamenii piereau din această pricină (Ieremia 27:9-10).

De asemeni, este adevărat ce scris că, Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face;... (Eclesiastul 1:9a), de aceea, nu este de mirare că și în zilele noastre, vedem că tot astfel se întâmplă cu pastorii și predicatorii mincinoși, care nu spun adevărul.

De aceea, nu de puține ori întâlnim așa-ziși "slujitori" ai lui Dumnezeu pe care Biblia îi numește proroci și învățători mincinoși (2 Petru 2:1), ce par a fi oameni de încredere (dar care, de fapt sunt lupi răpitori, îmbrăcaţi în haine de oi, Matei 7:15), şi care prin cuvântări înşelătoare caută un câştig de la oameni (2 Petru 2:3). Dar, în realitate ei duc pe foarte mulți în rătăcire, și datorită lor "calea adevărului" este vorbită de rău.

Aici, desigur cei mai mulți, vor spune: O, nu, nu este cazul cu pastorul nostru, dar ei spun aceasta, fără să verifice dacă într-adevăr acel pastor, vorbește sau nu cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru 4:11). Astfel, Cuvântul adeverește că: Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)

Domnul însuși, a dat avertizări mai dinainte credincioșilor, ca să se ferească de învățătorii mincinoși, să nu fie înșelați, fiindcă vor fi mulți care vor face acest lucru:

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi!. . . (Matei 7:15a)
„Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:5)
Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte. (Marcu 13:22-23)

Și de asemeni, în Scriptură mai sunt și alte exemple, în care Domnul avertizează, prin slujitori pe ucenici ca să se ferească de învăţătorii mincinoși care vor strica Cuvântul, așa cum este scris la Fapte 20:30, se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase.

Deșii avertismentele Domnului sunt numeroase, și cu toate aceste exemple de învățători mincinoși, dar și cu oameni ce urmează învățăturile lor mincinoase, totuși parcă aceștia se înmulțesc tot mai mult. Și, așa cum s-a spus mai înainte, cu siguranță că se va întâmpla, căci, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine (Geneza 4:7).

De asemeni este spus că, și chiar între cei credincioşi vor fi învăţători mincinoşi, care pe ascuns vor învăţa erezii ce duc la distrugere.

În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. (2 Petru 2:1)

Dar, atunci când ajung la acest verset, cei mai mulţi lideri (preoţi, pastori, prezbiteri, etc.) vor da exemple pe alții și vor vorbii totdeauna despre oricine altcineva, numai despre ei, nu. Și făcând astfel, ei caută să îndrepte atenţia spre alţii, și nicidecum spre ei. Deci, din ceea ce este spus putem reţine că ereziile lor vor fi învăţate pe ascuns, pentru că ei sunt oameni lipsiți de evlavie care se strecoară printre oameni, și pe furiș introduc învăţături false, schimbând astfel în desfrânare harul lui Dumnezeu.

Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. (Iuda 1:4).

De aceea, nimeni să nu se aştepte ca un asemenea învăţător să vină şi să zică el însuși: Iată eu sunt un învăţător mincinos şi acum vă voi spune minciuni.

Nu, dimpotrivă, ei par oameni foarte smeriţi şi de mare încredere, ce deseori caută mai întâi încrederea oamenilor prin vorbiri dulci şi amăgitoare (Romani 16:18) şi după ce cresc în popularitate şi încep să fie "vorbiţi de bine", abia atunci când le este foarte uşor să câştige audienţa, vor strecura pe furiș erezii nimicitoare (2 Petru 2:1). Și, astfel masele, sunt atrase de acești "oameni duhovniceşti", fiindcă le vorbesc pe placul lor. Și pentru că, ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă (1 Ioan 4:5).

Dar, în realitate astfel de oameni, care nu ascultă de Dumnezeu şi care nu sunt trimişi de El, fac lucrarea celui rău şi distrug multe suflete. Aceşti învăţători mincinoși, nu au fost trimiși de Dumnezeu, ci au fost școliți prin anumite școli ale oamenilor și numiţi în anumite posturi, după ce mai înainte au fost formați tot de oameni, care le-au fost învăţători în şcolile lor.

Mai înainte, am dat exemplul în care Domnul vorbește de proorocii mincinoși din zilele lui Ieremia, și despre care este spus că nu El ia trimis. Dar, acești lucrători mincinoși care nu au spus cuvintele Domnului, au avut totuși îndrazneala să prorociască și să învețe înșelătoriile inimii lor.

Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit. Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!
Până când vor prorocii aceştia să prorocească minciuni, să prorocească înşelătoriile inimii lor? (Ieremia 23:21-22; 26)

Dar, să nu creadă cineva că Dumnezeu a fost luat prin surprindere și că El nu ar fi știut de planurile lor, pentru că așa cum am mai spus, nimic nu se întâmplă fără ca Domnul să nu fi permis ca ceva să se întâmple, fie bun, fie rău (Amos 3:6). Iar, unele lucruri se întâmplă astfel, pentru ca cei răi să fie nimiciți pentru faptele lor, chiar dacă se pare că Dumnezeu nu era acolo atunci când oamenii au făcut anumite lucruri rele.

Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor, de aceea vor fi nimiciţi. (Osea 8:4)

Pentru că Domnul are totul sub control, dar El i-a lăsat în voia pornirilor inimii lor ca să urmeze sfaturile lor (Psalmii 81:12; Faptele apostolilor 14:16; Romani 1:24; etc).

III. Domnul decide când și unde să se facă lucrările

În Biblie avem mai multe exemple în care este arătat că Domnul decide în ce circumstanțe să se facă anumite lucrări, citiți Luca 10:13.

Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă.

Oamenii din Tir și din Sidon s-ar fi pocăit dacă ar fi avut aceleași circumstanțe (lucrări puternice), așa cum a avut Horazin și Betsaida. Dar, Domnul nu le-a dat un astfel de privilegiu, așa că acești oameni au pierit.

Știind că anumite circumstanțe pot face pe oameni să accepte sau să respingă pe Dumnezeu, Isus le-a vorbit unora în pilde pentru a fi sigur că acei oameni nu-L vor accepta. Acest lucru este greu de înțeles cu mintea omului firesc, dar Biblia spune că exact așa s-a întamplat.

Însă, Isus a spus ucenicilor Săi, deci acelora pe care El i-a ales:

„Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde; pentru ca, „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.” (Marcu 4:11-12)

Isus permite ucenicilor Lui să afle de ce El le vorbește oamenilor prin pilde, iar motivul pe care Î-l dă este de-a dreptul uluitor! Iar, acesta este, ca să fie împiedicați alți oameni să înțeleagă mesajul Lui și să nu fie mântuiți ("ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele").

Într-un alt loc citim că Dumnezeu a făcut imposibil ca unii oameni să-L accepte. Vom lua exemplul de la Ioan 12:37-40, aici deci, nu este descrisă nici o voință liberă, ci mai degrabă exact opusul, fiindcă acolo găsim scris că, Domnul "Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima", pentru ca ei să nu poată crede, adică să nu-L accepte pe Dumnezeu.

Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

Deci, Domnul a făcut astfel, ca acei oameni să nu poată crede. Cu alte cuvinte, era imposibil pentru ei să creadă. Și cum oare s-a făcut acest lucru? Biblia spune că, El le-a orbit ochii și le-a împietrit inimile. Și de ce? Pentru a se asigura că acei oameni nu vor înțelege cu inima, ca nu cumva să se pocăiască ("să nu se întoarcă la Dumnezeu"), și să nu primească iertare (deci, "să nu fie vindecați"). Astfel, El se asigura că acei oameni să nu fie mântuiți!

Acest adevăr pune jos (dărâmă) toate învățăturile mincinoase ale învățătorilor falși din zilele noastre (pastori, predicatori, proroci, papi, preoți, etc.). Și aceasta, pentru că Domnul într-adevăr este Stăpân, El face tot ce vrea pe întregul univers.

Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. (Psalmul 135:6)

Sunt de asemeni și alte exemple în Scriptură, care sunt imposibil de înțeles cu mintea omenească, pentru că aceste lucruri trebuiesc judecate „duhovnicește” (1 Corinteni 2:14), și acesta este adevărul, după cum Domnul o spune foarte clar, … gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele (Isaia 55:8).

Vom lua mai întâi exemplul celor doi ucenici ai Domnului Isus (nu oameni care L-au văzut și care L-au auzit vorbind poate numai o dată) care se duceau într-un sat numit Emaus. Despre ei este spus clar că „ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:16) Nici acolo nu era vreun alt motiv ca ei să nu-L cunoască, decât acela că Dumnezeu a făcut acest lucru, adică „ochii lor erau împiedicaţi” și deci, nu le era permis să-L recunoască.

Așa s-a făcut că tot drumul, de şaizeci de stadii (11,1 km) de la Ierusalim, pe care l-au parcurs împreună ei nu L-au recunoscut. Abia spre seară, Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut, . . . (Luca 24:30-31)

Un alt exemplu îl avem din Vechiul Testament, iar acolo găsim scris că Moise vorbind poporului Israel, zice: Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi. (Deut. 29:4)

Deci, dacă cineva nu crede Cuvântul lui Dumnezeu (absolut orice cuvânt al Lui), credința unui astfel de om este zadarnică (Iacov 2:20).

Iar, versetul 4 din Matei capitolul 4, întărește acest lucru:

„Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Citiți și Deuteronom 8:3; Luca 4:4. Astfel se înțelege clar, că Dumnezeu care a zis în versetul 23 din Ezechiel 18, că El nu dorește moartea păcătosului, ci mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? A zis și,

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10; citiți și Apocalipsa 22:15)

Desigur, ambele citații din Biblie sunt adevărate. Așa cum primul verset este adevărat, tot la fel este și al doilea. Prin urmare nu poate cineva să spună, Aleg să cred numai un verset, iar pe celălalt să-l ignore, altminteri este pierdut deoarece ar fi ca o împotrivire a ceea ce Domnul a spus, că: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4)

Cineva care se bazează pe înțelepciunea lui și nu pe Cuvântul lui Dumnezeu (Proverbe 3:5), ar găsii poate în 2 Petru, versetul prin care ar crede că cele de mai sus nu pot fi susținute. Verset care spune:

Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. (2 Petru 3:9)

Dar, aici este vorba de cei pe care Dumnezeu i-a ales, deoarece este scris clar: are o îndelungă răbdare pentru voi. Iar dacă cineva ar spune: De ce nu este valabil acest verset și pentru necredincioși? Răspunsul este foarte simplu. Pentru că aceștia nu cred Cuvântul, de aceea ei nu pot crede nici în făgăduinţa Domnului.

Deci, după cum este adevărat cuvântul care spune că,

Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. (Psalmii 103:8)

Tot atât de adevărat este și cuvântul din Maleahi care spune:

Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. (Maleahi 4:1)

Adevărul, de asemeni spune că Dumnezeu, Mântuitorul nostru, … voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. (1 Timotei 2:4) Și acesta este adevărul.

Însă tot astfel mai este spus, Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. (Proverbe 16:4)

Iar, dacă cineva ar spune, De ce Doamne m-ai făcut astfel? La aceasta Cuvântul răspunde:

Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? … Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? (Romani 9:20-21)

Și pentru că El este Dumnezeu, desigur că poate spune:

„Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. (Romani 9:15-16)

Dar, va spune altcineva, cum se face că oamenii fac atât de multe lucruri neîngăduite și deseori, tocmai astfel de oameni sunt lăudați de semenii lor?

Și de asemeni, Cum se face că sunt atât de mulți care nu-L cinstesc pe Dumnezeu și nu-I mulțumesc, ci acționează numai după voia lor, împlinind astfel gândurile lor deşarte și se fălesc că sunt înţelepţi, dar neștiind că de fapt ei au înnebunit (Romani 1:21-22)?

La aceasta, Scripturile spun că aceasta este tot datorită lui Dumnezeu, fiindcă El i-a lăsat pradă necurăţiei lor, ca să urmeze poftele inimilor lor (Romani 1:24). Și chiar dacă ei nu cred acest lucru despre nebunia lor, totuşi înaintea lui Dumnezeu ei sunt nebuni, aşa că nu se pot dezvinovăţi şi cu siguranţă că îşi vor primi plata cuvenită pentru rătăcirea lor, după cum este spus:

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. (Romani 1:28-32)

IV. Voința Liberă este Numai în Cadrul Voinței lui Dumnezeu

Scriptura spune clar, că nu există voință liberă în afara voinței lui Dumnezeu, deoarece, El cauzează chiar și decizia de a-L accepta sau de a-L respinge pe El. Şi de asemenea este adeverit că omul nu are nicidecum puterea să-şi îndrepte paşii spre ţintă, deci, totul depinde de Dumnezeu.

Iar, rugăciunea pe care Isaia o spune în capitolul 63, este adevărul la care omul trebuie să ajungă.

Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale! (Isaia 63:17a)

Adevărul mai spune, că toate lucrurile sunt din El, prin El și pentru El (Romani 11:36). Prin urmare, dacă acest lucru este înțeles, este clar că nu există voință liberă decât în cadrul, sau sub acoperișul ori controlul lui Dumnezeu.

Da, este adevărat căile Lui sunt de nepătruns (Romani 11:33), de aceea este surprinzător că Dumnezeu tratează cu omul ca și cum el ar avea voință liberă, și într-adevăr în anumite situații o are (ex, Numeri 15:3, 29:39, Deuteronom 12:6, 17; 16:10; 2 Cronici 31:14; Ezra 1:4, 3:5, 7:16, 8:28), iar toate aceste exemple stau împreună cu adevărul de mai sus. Deci, pe bună dreptate Dumnezeu ține pe om responsabil pentru acțiunile lui.

Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. (Galateni 6:7-8)

Judecata lui Dumnezeu va fi în funcție de lucrarea fiecăruia, fiindcă - "cei care au făcut binele, vor învia pentru viață, iar cei care au făcut răul, vor învia pentru judecată" (Ioan 5:29). Dacă oamenii aleg: poate binele (ex Iosua 24:22, Psalmul 119:30, Isaia 7:15-16; Luca 10:42) sau poate răul (ex, Judecători 5:8, 10:14, Proverbe 1:29; Isaia 56: 4, 66:3), Dumnezeu îi va judeca în consecință (Romani 2:6-16).

De exemplu, chiar dacă Baeșa a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu, prin uciderea lui Nadab și a nimicit toată casa lui Ieroboam (1 Împărați 15:25-29), citim însă că Domnul tot l-a condamnat pe Baeșa, pentru că a făcut acest lucru (1 Împărați 16:7).

Eclesiastul 9:11 spune,

Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi, bogăţia, nici cei învăţaţi, bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări.

Având în vedere diferitele circumstanțe (vremi şi împrejurări), vedem deci, că există oameni care au ales mai degrabă binele decât răul și ei vor merge la cer, nu la iad, iar aceasta pentru că influențele din viața lor i-au încurajat, mai degrabă spre bine, decât la rău (ex. 1 Corinteni 15:33). Cu alte cuvinte, dacă ar fi fost o altă vreme, sau o împrejurare diferită și ei ar fi ales contrar binelui, rezultatul alegerii lor ar fi adus consecințe eterne.

V. Biblia adeverește că toţi oamenii s-au rătăcit

Biblia adeverește că toţi au păcătuit și deci, toţi oamenii "sunt sub păcat" (Romani 3:9; 5:12). Nu contează despre cine din această lume este vorba și deci nu contează ce a făcut cineva în viaţa lui, omul tot păcătos este, fiindcă este scris:

„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea Sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)
Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. (Psalmi 14:23)

Prin urmare, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt vinovaţi (Romani 3:19) şi au nevoie de mântuire (Isaia 64:5). Şi fiindcă toţi sunt vinovaţi şi păcătoşi, este clar că sunt incapabili să facă binele (Psalmul 16:2). Nu este deci, nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici măcar unul.

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele bune ale noastre, Sunt ca o haină mânjită. Ca o cârpă murdară aşa sunt considerate faptele noastre. (Isaia 64:6)

Deci, acesta este adevărul că suntem niște necurați şi desigur toate faptele noastre sunt ca o haină mânjită, iar orice neprihănire a noastră este ca o cârpă mânjită, (literalmente în ebraică, o cârpă de perioadă, beged `iddiym, Isaia 64:6; în evreiește Isaia 64:5). Deci, orice faptă bună făcută fără Dumnezeu, este egal cu zero. Prin urmare, oamenii au nevoie să fie mântuiţi (salvaţi). Dar, din moment ce ei nu au nici-o neprihănire a lor proprie, salvarea este imposibilă fără mila şi harul lui Dumnezeu.

De aceea ucenicii au rămas uimiţi şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”, iar Isus, vorbind de mântuire, le-a spus:

"La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu, căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile" (Marcu 10:26-27).

Deci, cei ce caută să fie mântuiţi prin propriile lor fapte nu sunt mântuiţi. Fiindcă nimeni nu poate fi salvat în baza faptelor lui bune. Este imposibil;

De ce aşa? "Pentru că, orice faptă bună pe care un păcătos, ar putea-o face fără Dumnezeu este dezgustător în ochii Săi” (Isaia 64:6).

Prin urmare, nu există nici o modalitate de mântuire ce se bazează pe "lucrări de dreptate" (ale neprihănirii) pe care le-ar putea face cineva, deoarece: Toţi sunt morţi spiritual.

Cum aşa, ar întreba cineva?

În Geneza 2:17, vedem că Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, zicându-i: căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Ceva mai departe, în capitolul 3 citim că şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui (şi în 2 Corinteni 11:3), prin urmare ei au murit spiritual. Fizic da, ei au continuat să trăiască (Geneza 4:25; 5:5), dar spiritual, ei au murit şi din acea zi moartea spirituală a continuat în urmaşii lor (Romani 5:12). Mai mult decât atât, fiindcă sunt sub păcat, pentru că toţi oamenii sunt (aşa ne spune Cuvântul), aceasta înseamnă că ei au fost şi sunt... morţi spiritual. Deoarece, "plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Iar, Dumnezeu nu a fost mincinos când a spus lui Adam, "în ziua în care vei mânca din el vei muri" (Geneza 2:17; Tit 1:2). Deci, Adam şi Eva au murit în acea zi (Geneza 3:1-19) în dorinţele lor carnale şi a minţii lor corupte, aşa că ei au devenit copiii ai mâniei (Efeseni 2:1-3).

Prin urmare, se poate spune fără teama de a greşii, că oamenii păcătoși sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23).

Înainte de mântuire, toți oamenii sunt "copiii ai mâniei", fiindcă toți sunt "morţi în greşeli şi păcate," iar oamenii morţi sunt incapabili să facă ceva bun spiritual, după cum este ilustrat în Isaia 64:6.

Atunci intervine Tatăl, care face ca cei pe care El i-a ales, să-L primească pe Fiul Lui, pe care “lumea nu L-a cunoscut” (Ioan 1:10).

Dar, cei pe care El nu i-a ales nu pot venii la Isus, pentru că nici nu-L cunosc şi nici nu sunt atraşi de Tatăl, după cum este spus: Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, (Ioan 6:44) şi mai este spus:

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:12-13)

Deci, aceasta este numai acţiunea lui Dumnezeu.

Dar, ce se întâmplă însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)?

Aceasta este acceptarea noastră în cer, însă nu este nicidecum pe baza faptelor noastre, pentru că am arătat mai înainte că fără Dumnezeu, noi nu suntem capabili să facem absolut nici-un bine.

De exemplu împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, "Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!" iar, o altă traducere (mai literală), spune: Eu zic Domnului, "Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine" (Psalmul 16:2).

Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui.

De asemeni, mai găsim scris în Psalmul 143:2, Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.

Iar în Ecleziastul 9:1

Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, Sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât şi ura.

Aceasta se referă şi la David! Chiar dacă David a fost un om drept (1 Samuel 13:14), totuşi, el nu a fost un om drept datorită bunătății lui, ci a fost un om drept datorită neprihăniri lui Dumnezeu care a fost peste el, pentru că el spune în Psalmul 4:1, Dumnezeul neprihănirii mele.

Şi desigur, această neprihănire, este pentru toţi cei care vin la credinţa în Hristos (Psalmul 36:10; 89:16; 103:17; 118:19-20; Romani 3:22). Pavel a mai spus:

„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, Şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”(Filipeni 3:8-9)

Deci, cei ce cred adevărul, ştiu că sunt în starea de faliment spiritual. Şi chiar dacă totuşi ar mai încerca tot nu s-ar găsi nici-o neprihănire a lor şi desigur nici-o bunătate, afară de bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 16:2), iar aceasta chiar şi după ce au venit la Hristos.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18 )

Astfel, Isus a spus: "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor" (Matei 5:3; Isaia 66:2).

Cu alte cuvinte, acesta este genul de oameni care merg la cer. Astfel de oameni sunt mântuiţi. Ei ştiu că nu sunt mântuiţi datorită faptelor lor făcute în neprihănire (Tit 3:5), pentru că oricum nu au nici-una. Căci, chiar dacă omul are naşterea din nou....totuşi, Omul tot păcătos rămâne.

În Romani 3:23 Pavel scrie, Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Aceasta este valabil pentru toţi oamenii, mântuiţi sau nu. Chiar şi cei mântuiţi păcătuiesc şi cad din slava lui Dumnezeu, aşa cum este arătat de Solomon în 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască”, iar în 1 Ioan 1:8 este de asemeni scris: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Deci păcatul este în continuare în viaţa credinciosului, după cum este arătat şi de apostolul Pavel:

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. ( Romani 7:14-24)

Firea pământească, trupul acesta de moarte cu păcatul care locuieşte în mine, continuă să facă răul, vs 19. Pavel mai spune că nimic bun nu locuieşte în acest trup (versetul 18), astfel că este o luptă constantă (versetul 23). Prin urmare, acest trup păcătos (parte din Pavel) vs 18, se luptă cu răscumpăratul Pavel (care este o altă parte din Pavel care ar vrea să facă binele), sau omul dinăuntru (vs 22). Deci, dacă nimic bun nu locuieşte în Pavel, (ori în mine,.. sau în tine), tot el spune că este imposibil (vs 18) ca să poată face binele. Prin urmare trupul păcătos, rămâne păcătos chiar şi după naşterea din nou, astfel că această fire pământească (trupul păcătos) continuă să facă răul până în ziua izbăvirii de acest trup.

VI. Omul Mântuit, mai are Păcat?

Chiar mântuit, omul fiind pământesc, el rămâne totusi susceptibil de păcat. Deci, atâta timp cât noi trăim în această fire pământească (trupul acesta de moarte), păcatul este în noi, după cum Ioan zice: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1 Ioan 1:10)

În Eccleziastul 7:20 este scris, Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. Prin urmare, atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)

El poate să mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu, pentru a mijloci pentru ei, chiar dacă au primit mai înainte mântuirea, aceasta nu se încheie aici, deoarece cei ce au primit-o trebuie să rămană în această stare. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de "orice nelegiuire". Iar, "orice nelegiuire" include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim, sau acela de care n-am ştiut.

VII. Numai Cei ce Trăiesc După Îndemnurile Duhului Sunt Plăcuţi Lui

Acum că s-au înţeles aceste lucruri, trebuie să se mai înţeleagă de asemeni că este vorba de o lege care este în om (legea păcatului şi a morţii) şi că a lupta împotriva acestei legi este fără succes, deoarece nici-un om nu poate înfrânge legea. Tocmai de aceea Dumnezeu a pregătit o altă lege, care este legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Romani 8:1-2). Deci, acum este clar că numai cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului şi care umblă după lucrurile Duhului, sunt pe calea credinţei şi sunt plăcuţi lui Dumnezeu.

Dar, cei ce umblă după lucrurile firii pământeşti nu sunt plăcuţi (Romani 8:8), ci sunt lepădaţi deoarece se gândesc la lucrurile oamenilor (Marcu 8:33), care sunt lucruri de pe pământ (Filipeni 3:19).

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. (Coloseni 3:1-2)

Tot astfel, este spus la, 1 Ioan 1:6-7,

Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

Prin urmare, cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel se face că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi deci, mântuirea lor este sigură atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22).

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său,... (Romani 8:28-29)

Se înţelege deci că cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat la Romani 2:6-7; 8:29-39.

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. (Romani 8:30)

De aceea mai este spus că:

Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. (Filipeni 1:6)

Noi deci cei mântuiţi suntem casa Lui, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm (Evrei 3:6) pentru că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în noi. (1 Corinteni 6:19)

Iar, această siguranţă a mântuirii este valabilă atâta vreme cât omul lui Dumnezeu rămâne în ascultare de Cuvânt și aducând roadă folositoare, primește binecuvântare de la Dumnezeu.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. (Evrei 6:7-8)

Deci,

Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. (2 Timotei 2:12)

Iar, această avertizare a Domnului rămâne mereu prezentă în viața creștinului.

Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. (1 Corinteni 10:12)

Vasile Sanda (martie 2015)