- Judecata

1 - Rebeliune (sau ÎMPOTRIVIRE)

Domnul porunceşte în repetate rânduri să se judece în conformitate cu Cuvântul Său. Astfel, El a spus evreilor:

„Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi[4] după dreptate.” (Ioan 7:24 )

Judecând după înfăţişare, se judecă în funcţie de măsura şi perspectiva proprie (Matei 7:1-2). Judecând însă după dreptate se judecă în conformitate cu hotărârile lui Dumnezeu, aşa cum este scris:

...... judecăţile Domnului Sunt adevărate, toate Sunt drepte. (Psalmi 19:9b)

Judecăţile omului sunt false şi înşelătoare (Ieremia 17:9). Dar, judecăţile lui Dumnezeu sunt drepte (Ps. 119:137). Cei ce nu judecă după cum Hristos a poruncit, se împotrivesc Domnului (şi aceasta este rebeliune), astfel că ei vor primi pedeapsa: mânia şi urgia (Romani 2:8).

În Matei 7:3-5 Domnul porunceşte, cum să se judece.

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bârna într-al tău?... Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Matei 7:3-5)

"Porunca aici, este de a scoate mai înainte bârna din ochiul tău," şi numai atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Imediat după această poruncă, Isus a spus:

• Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. (Matei 7:6)

Este imposibil să se supună cineva acestei porunci, decât numai după ce se face o judecată prin care se va putea cunoaște cine este câine şi cine nu, şi cine este porc şi cine nu este (vezi de asemenea, Filipeni 3:2).

Hristos porunceşte: "Păziţi-vă de proorocii mincinoşi" (Matei 7:15). Singurul mod prin care se poate face ascultarea de această poruncă este prin discernere (judecând), ca să se ştie dacă cineva este prooroc mincinos sau nu. Altminteri, nu am putea să ne păzim de nimeni din moment ce nu se ştie: cine este prooroc mincinos şi cine nu este. Dar, nu este cazul cu cei care cred orice cuvânt, căci Isus a spus celor care țin seama de avertizarea Sa: "...după roadele lor îi veți cunoaște" (Matei 7:20).

Deci, cunoașterea lor este egal cu a-i judeca. De ce? Ca astfel să putem afla cine sunt prooroci mincinoși, ca apoi în ascultare de Cuvânt să ne păzim de ei.

Isus, a zis de asemenea: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Matei 24:4-5)

Singura cale prin care se poate asculta de această poruncă este de a judeca (discerne), astfel că cei mulţi care susţin contrariul, adică cei ce spun “să nu judeci”, tocmai ei dovedesc că sunt mincinoşi, nu Hristos.

Tot astfel, Hristos a mai poruncit:

Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo” să nu-l credeţi. (Matei 24:23)

Dacă într-adevăr asculţi de acest verset, nu vei judeca tu oare? Bineînțeles că da, pentru că trebuie să judeci ca să verifici dacă cel ce spune un astfel de lucru este un mincinos.

Isus continuă:

Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: „Iată-L în pustie” să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse” să nu credeţi. (Matei 24:24-26)

Dacă asculţi de Hristos şi "vei crede, după cum El porunceşte", atunci vei judeca pe oameni după faptele lor şi după ce spun ei, că de fapt spun minciuni şi astfel vei judeca pe cei ce pretind a fi Hristos, sau care zic că sunt proroci, dar care de fapt sunt mincinoşi şi falşi. Ascultarea deci, cere să judeci pentru că în viitor aceşti Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi vor fi judecaţi în mod corect ca fiind falşi de către credincioşi. Aşa că cei ce mint, sunt prorocii şi învăţătorii falşi din zilele noastre pe bună dreptate, de aceea sunt ei judecaţi de către toţi cei care cred Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:15). În 1 Corinteni 5, Pavel mustră pe corinteni pentru că nu judecă pe curvar (în conformitate cu Scriptura), ca fiind un rău care trebuie să fie scos afară din biserică; şi el termină capitolul astfel:

În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, deci, din mijlocul vostru pe răul acela. (1 Cor. 5:12-13)[5]

Aceste cuvinte ale lui Pavel sunt pur şi simplu în ascultare de porunca lui Hristos de a nu tolera răul. În Matei 18:15-17, Hristos porunceşte credincioşilor să elimine din mijlocul lor orice frate care refuză să recunoască şi să se pocăiască de cel mai simplu păcat comis împotriva unui alt frate.

În Romani 16:17, Pavel spune:

Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.

Este imposibil ca cineva să se supună acestui îndemn, "să se ferească" şi "să se depărteze", de acei oameni decât numai dacă se face o judecată a oamenilor şi a comportamentului lor.

În Efeseni 5:11, el mai spune:

Şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.

Tot astfel, nu se poate ca cineva să asculte de această poruncă decât dacă judecă (sau identifică) "lucrările neroditoare ale întunericului", şi apoi urmează osîndirea sau expunerea (ce înseamnă că cei falşi sunt demascaţi) acestor lucrări şi modul în care acestea sunt satanice (lucrări ale întunericului). Aceasta impune identificarea celor implicaţi (a se vedea raportul nostru despre Învățătorii mincinoşi), precum şi osândirea lor (judecarea) că sunt apostoli mincinoşi şi lucrători înşelători ai diavolului (ca în 2 Corinteni 11:13-15). În 1 Timotei 6:3-5, Pavel spune lui Timotei "fereşte-te" de cei ce învaţă pe oameni o "învăţătură deosebită şi nu se ţine cuvintele sănătoase". Este imposibil ca cineva să asculte de acest îndemn fără a judeca cea ce învaţă alţii, dar judecând acţiunile lor (nefiind de acord cu ele) şi judecând-ui el îi descoperă pe cei care sunt: "mândri, neştiutori şi lipsiţi de adevăr", aşa cum arată Pavel în 1 Timotei 6:4-5.

Fără a judeca, cineva nu poate să aibă credinţă şi supunere la cuvintele Domnului date nouă prin Pavel, şi acestea nu pot fi implementate, iar cei ce aud sau citesc 1 Timotei 6:3-5 și nu judecă, nici nu se feresc, sunt “cei ce nu împlinesc cuvântul”, ei sunt “numai ascultători şi astfel se înşală singuri” (Iacov 1:22).

Acelaşi lucru se aplică la 2 Timotei 3:1-5 unde Pavel, de asemenea porunceşte că "de astfel de oameni trebuie să se depărteze!"

De asemenea, Pavel a poruncit lui Timotei:

"Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată." (2 Timotei 2:22)

Singura modalitate de a împlinii această poruncă este de a discerne (a judeca), ca să ştii cine este acela (aceia) care “cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” şi cine nu. Această poruncă cere judecarea inimii persoanelor fizice, dacă aceştia au o inimă curată sau nu. Fără o astfel de judecare, nu poate exista o ascultare de ceea ce este scris în 2 Timotei 2:22, deoarece porunca este de a urmări aceste lucruri, dar nu se poate cu oricine şi deci nicidecum cu toată lumea, ci doar cu anumite persoane – adică, cu “cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată .”

Cum vreodată ar putea fi făcută o astfel de judecată? Căci Ieremia 17:9 spune: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Răspunsul la această întrebare este: Dumnezeu poate s-o cunoască (omul nu poate). El ştie toate lucrurile (Ioan 16:30, 21:17) şi El a revelat în Cuvântul Său mai multe despre inima omului. El, de fapt, a revelat în Scriptură tot ceea ce avem nevoie să ştim (2 Timotei 3:16-17).

De exemplu, Proverbe 14:2 spune:

Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte.

Aşa cum arată acest verset, un credincios poate şti (sau judeca) dacă cineva cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată sau nu, fie că umblă cu neprihănire sau că apucă pe căi strâmbe. Neprihănirea dictează (sau cere) frică de Dumnezeu şi o inimă curată. Perversitatea sau apucarea pe căi strâmbe dezvăluie o inimă rea, astfel că acea persoană este cineva care “dispreţuieşte pe Dumnezeu” (a se vedea Proverbe 3:32, 6:12, 11:20, 12:8, 21:8).

În cele din urmă, Biblia îi numeşte nebuni (ex, Psalmul 14:1; Romani 1:22), descriind-ui ca fiind astfel (ex, Proverbe 1:7, 10:18, 5:3 Ecleziastul, etc), şi dă instrucţiuni cu privire la modul de a lucra cu ei (ex: Proverbe 23:9; 26:4-5). Este imposibil ca cineva să se supună acestor porunci decât numai dacă se face o judecare (o discernere), altminteri nu se poate cunoaşte dacă o persoană este un nebun sau nu.

2 - Necredinţă

Împotrivire şi neascultare a Cuvântului Domnului este necredinţă. Cei ce strigă, “nu judeca,” sunt cei ce nu cred, adică ei sunt necredincioşi. Căci, dacă ar crede nu ar mai spune din nebunie acest, “nu judeca”. De exemplu, Galateni 5:19-21 spune în mod clar:

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbiile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Liste similare pot fi găsite în 1 Corinteni 6:9-10; Efeseni 5:5; Apocalipsa 21:8; 22:15; etc. Oricine crede Biblia ştie (pentru că el crede) că toţi cei enumeraţi în aceste liste vor merge în iad, Apocalipsa 21:8 arată în mod expres acest lucru:

Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.

Prin urmare, ori de câte ori un credincios adevărat întâlneşte pe cineva care este fricos, necredincios, laş, ucigaş, sau curvar, etc, el ştie şi desigur judecând (deoarece crede Biblia) că o astfel de persoană se îndreaptă spre chin veşnic. Orice credincios adevărat nu numai că ar şti aceasta (adică judecă astfel), dar prin avertizare cel puţin ar da ocazia acelui fricos sau laş, idolatru, mincinos, beţiv, homosexual,[6] curvar, etc, să afle că se îndreaptă spre chin veşnic. Nu numai credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu dictează acest lucru, dar şi dragostea adevărată! Cei ce ne cer să nu judecăm, de fapt ne cer să nu credem cuvântul lui Dumnezeu şi nici să nu iubim pe oamenii lui Dumnezeu (Psalmul 24:1).

Acum, poate unii ar spune că o astfel de judecată nu se poate face deoarece nu cunoaştem starea finală a acelei persoane. Ar putea chiar să argumenteze spunând: „Poate, se vor pocăi,” dar, ei nu au niciun suport deoarece judecata se face nu cu privire la starea lor finală ci la starea lor actuală de necredinţă şi este faţă de pericolul că vor merge în focul iadului (ca în Matei 5:22). Deşii, starea finală a unora poate fi cunoscută în prezent în anumite cazuri, de exemplu chiar atunci în vremea lui Hristos cei care au comis o hulă împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:22-30) au fost condamnaţi pentru totdeauna, şi asta chiar în acel moment, după cum Hristos a spus. Iar, acest lucru este valabil şi acum.

Isus a vorbit foarte clar spunând că un astfel de păcat nu va fi iertat niciodată (Matei 12:31-32). De asemenea, oricine cade de la credinţă aşa cum este descris în Evrei 6:4-8 şi 10:26-31, soarta lui este pecetluită şi va merge în iad. Evrei 6 declară că un astfel de om nu mai poate fi înnoit şi adus la pocăinţă (Evrei 6:4-6), iar Evrei 10:26 spune despre cei ce păcătuiesc cu voia, deci pentru cine face acest lucru „nu ar mai rămâne nici-o jertfă pentru păcate”. Oricine crede Cuvântul lui Dumnezeu şi vede pe cineva care se potriveşte cu cei descrişi la Evrei capitolul 6, sau 10, ştie bine şi judecă într-adevăr că aceşti oameni sunt pierduţi pe vecie şi sunt fără nici-o speranţă de mântuire.

Tot astfel, Scriptura arată că învăţătorii mincinoşi sunt veşnic sortiţi să fie fără speranţă de mântuire. În 2 Petru 2:12 scrie că aceştia sunt „ca nişte dobitoace, din fire sortite să fie prinse şi nimicite”. Prin urmare, credincioşii din 2 Petru 2:12 judecă pe învăţătorii mincinoşi ca fiind condamnaţi la iad şi fără speranţă, deoarece: ei cunosc, cred, şi judecă ceea ce învăţătorii mincinoşi au făcut şi continuă să facă, iată de ce Scriptura învaţă despre ei că: „vor fi prinşi şi nimiciţi”. Adică aruncaţi în întuneric aşa cum este scris, deoarece, „negura întunericului, lor le este rezervată pentru totdeauna” (2 Petru 2:17).

Iuda spune despre ei că „au pierit deja” (Iuda 11), şi că sunt „de două ori morţi” (Iuda 12) şi „că de mult au fost scrişi pentru această osândă” (Iuda 4). Cei ce cred în Biblie, atunci când descoperă pe învăţătorii mincinoşi, judecă şi cred că aceasta le este soarta. Vorbind despre falşii învăţători, Biblia avertizează că printre credincioşi vor fi învăţători mincinoşi (2 Petru 2:1), astfel că trebuie să se ţină seama de acest avertisment, arătat în 2 Ioan 9.

Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.

Acest verset nu are absolut nici un sens ori semnificaţie şi nici nu ar avea vreo aplicaţie decât dacă se judecă. Astfel că trebuie făcută judecată, deoarece versetul în sine este judecata lui Dumnezeu şi trebuie să credem în această judecată. Ea spune cine are pe Dumnezeu şi cine nu, adică numai cine „rămâne în învăţătura lui Hristos”. Deoarece Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1, 14; Apocalipsa 19:13), doctrina lui este întreaga Biblie. 2 Ioan 9, pur şi simplu ne spune că cei ce cred şi rămân în limita Scripturii au pe Dumnezeu, iar cei ce învaţă altfel (adică nu rămân în doctrina lui Hristos), nu au pe Dumnezeu deoarece o fac în mod fals. Simpla credinţă în acest verset cere judecată (discernere) ca să se arate clar cine este al lui Dumnezeu şi cine nu. Când este osândită sau dată pe faţă (Efeseni 5:11) învăţătura cuiva care încalcă şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, atunci credinţa din 2 Ioan 9 cere o judecată cum că o astfel de învăţătură, precum şi cel care o învaţă, nu are pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte ei sunt mincinoşi şi pierduţi, aşa cum este şi-n Galateni 5:20; iar cei ce practică ereziile (în romaneşte este tradus certurile de partide) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

3 - Nu judecaţi nimic

Acum, unii pot fi confuzi atunci când se confruntă cu ceea ce Pavel a spus în 1 Corinteni 4:5.

De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

Dar cu aceste cuvinte, Pavel nu spune Corintenilor să ignore ceea ce Biblia învaţă. Nici nu le-a spus să se debaraseze de cuvintele scrise mai înainte la 1 Corinteni 2:15, unde zice: "Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni."

Acum deci, este zis şi: „Judecă toate lucrurile” (1 Corinteni 2:15), dar şi „să nu judecaţi nimic” (1 Corinteni 4:5), care din ele este bun? Este Pavel confuz? Nu, el nu este, cititorul ar putea fi (2 Petru 3:16), dar Pavel nu este. În 1 Corinteni 2:15 este vorba despre omul spiritual (sau duhovnicesc), spre deosebire de omul firesc (1 Corinteni 2:14). Acel om duhovnicesc, primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu şi prin urmare judecă toate lucrurile în lumina „minţii lui Hristos” (1 Corinteni 2:16), care este în conformitate cu Cuvântul (Ioan 1:1, 14)[7]. Cu alte cuvinte, el „nu trece peste ce este scris” (1 Corinteni 4:6), deoarece el se limitează doar la ceea ce Scriptura dezvăluie (Proverbe 4:20-27).

De aceea, în 1 Corinteni 4:5 Pavel spune: „nu judecaţi nimic înainte de vreme”. Judecata despre care el vorbeşte aici, este o judecată prematură ce nu poate fi făcută „înainte de venirea Domnului”, după cum spune Pavel. Pentru aceasta este spus apoi: El „va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor”. "Lucrurile ascunse" nu sunt pentru a fi judecate. Cu alte cuvinte, aspecte în care Domnul nu a dat revelaţie (adică nu este arătat în Scriptură) nu pot fi judecate, deoarece nu este revelat (descoperit). Despre o astfel de judecată este vorba în Matei 7:1-2 şi Luca 6:37, deci dacă totuşi cineva ar face acest lucru, ar încălca cuvântul. De asemeni, nici judecata din Iacov 4 nu trebuie făcută.

Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău? (Iacov 4:11-12)

Ce este a vorbi de rău? Aceasta, este fie vorbind minciuni despre altcineva (de exemplu calomnie), fie judecând în conformitate cu standardul propriu (care-i interzis, Matei 7:1-2), fie a judeca pe altcineva prematur, care şi aceasta este interzis, ca în 1 Corinteni 4:5. Deci, chiar şi dacă cineva pare a fi corect în judecata lui (ulterior, în ziua judecăţii s-ar dezvălui acest lucru), dar dacă este înainte de vreme, este prematur (1 Corinteni 4:5) şi este vorbire de rău; o astfel de judecată este interzisă şi nu poate fi făcută. Dacă se face o asemenea judecată înainte de vreme ca în 1 Corinteni 4:5, aceasta este nesupunere faţă de Cuvânt şi este vorbire de rău. Mai mult decât atât, cel ce face o astfel de judecată, "vorbeşte de rău legea şi judecă legea", cum şi Iacov spune. Pentru că atunci când o persoană judecă pe cineva, dar nu este judecata lui Dumnezeu ci a omului; de fapt atunci el judecă legea lui Dumnezeu (Cuvântul lui Dumnezeu) ca fiind insuficientă, defectuoasă, ce are nevoie de standardul omenesc (legea omului). Astfel că cine face aşa, „nu este un împlinitor al legii”, ci un judecător prost ce se crede el "judecător." Şi, desigur că este foarte rău, deoarece unul singur este "Dătătorul legii"; iar acest Om nu este căzut.

În sfârşit, în Romani 14 Pavel scrie:

Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească ca să stea. (Romani 14:3-4)

Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. (Romani 14:10)

Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. (Romani 14:13)

Judecata despre care Pavel vorbeşte aici are de a face cu chestiuni de conştiinţă personală înaintea lui Dumnezeu (Romani 14:1-6, 22-23). Aici nu este vorba despre doctrina biblică cu privire la mâncare şi respectarea unei zile (Romani 14:2-3, 5-6). Deoarece, atunci când se vorbeşte de doctrina biblică, Pavel judecă aceasta ca fiind ceva foarte serios (vezi 1 Timotei 4:1-3; Galateni 4:10-11). Dar, ca o chestiune de conştiinţă personală în ceea ce o persoană simte sau nu, sau despre a avea dreptul de a face ceva sau a nu-l avea, aceste lucruri trebuiesc să fie lăsate la latitudinea individuală şi nu suntem desemnaţi să ne judecăm unii pe alţii în aceasta. Aşa cum Pavel a spus în 1 Corinteni 4:5 şi aici, în Romani 14:10-12, Hristos va judeca aceste aspecte mai târziu.

4 - Judecata lui Dumnezeu

De judecata lui Dumnezeu, nimeni nu va scăpa (Romani 2:7-10; 14:10-12; 2 Corinteni 5:10). Toţi vor fi judecaţi în funcţie de Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4:12-13). Noi ştim acest lucru, de aceea judecăm aşa cum o şi facem. Judecata pe care noi o facem este pur şi simplu o declaraţie a hotărârilor lui Dumnezeu, a ceea ce El a făcut deja cunoscut (ex, Ioan 3:18 un astfel de om „a şi fost judecat”). Noi, le declarăm numai. Chiar suntem obligaţi să le facem cunoscute (Psalmul 105:1-6), deşi făcând astfel, noi vom purta ocara Lui pentru că vom face acest lucru (2 Timotei 4:10; Evrei 13:13).

Creştinii falşi (şi ceilalţi) urăsc lumina (Ioan 3:19-20), şi de aceea ei spun din nebunie "nu judeca". Dar noi refuzăm sfatul lor şi nu ţinem seama de ceea ce zic ei "să nu judecaţi" deoarece este sfatul celor răi (Psalmul 1:1), şi aceasta pentru că nu vrem să fim osândiţi odată cu ei (Luca 6:37). Ei din ipocrizie ne judecă pe noi şi în ipocrizia lor ne condamnă; prin urmare ei îşi vor primi osânda (Ioan 5:29). Ştim acest lucru şi îl proclamăm, pentru că noi credem ceea ce spune Dumnezeu.

Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim. (2 Corinteni 4:13)