Pașaport imunitar / Pasaporte inmunitario

El pasaporte inmunitario , pasaporte de inmunidad , pasaporte sanitario o certificado inmunitario es un documento de identidad utilizado como política pública de salud , que certifica que una persona ha sido inmunizada contra una enfermedad infecciosa específica, ya sea a través de vacunas o cualquier otro método, a modo de reducir los contagios y la morbilidad de ésta en la población general. Esta condición le otorgaría ciertos derechos, ventajas o beneficios a dichas personas en desmedro de quienes no han sido inmunizados, como por ejemplo, más libertades de circulación , la admisión a lugares concurridos con un alto aforo , etc., especialmente en situaciones críticas, para ayudar a mitigar un brote epidémico o una pandemia .​

Si bien el origen del concepto tiene siglos de antigüedad, el término comenzó a adquirir notoriedad durante el siglo XXI durante la pandemia de COVID-19, como una manera de contener potencialmente los efectos sanitarios y económicos de la pandemia, otorgándole una documentación de este tipo a vacunados y recuperados de la enfermedad producida por el virus SARS-CoV-2 y sus variantes .​

Proceso de obtención

Para poder obtener un documento de esta naturaleza, es necesario que una persona se someta a una examinación médica , la cual permita una opinión experta del profesional de la salud sobre la enfermedad en cuestión. Para que el diagnóstico sea aún más.

certero, es de vital importancia la realización de análisis de laboratorio clínico que permitan dar resultados más exactos sobre la presencia de anticuerpos o antígenos en la sangre, saliva, orina u otro fluido del paciente.​

En algunos países, se ha pensado en la idea de considerar un «certificado de vacunación» como un tipo de pasaporte inmunitario, no obstante, la sola vacunación no permite identificar cuán inmunizada se encuentra la persona inoculada, ni su inmunización a todas las variantes (o cepas) producidas por la mutación de un mismo virus, para el caso de enfermedades virales.​

Historia

La aparición de los primeros documentos que acreditaban el estado de salud de una persona frente a una epidemia surgió con el establecimiento de las primeras cuarentenas y cordones sanitarios , los cuales restringían el desplazamiento de las personas. Existe registro que a partir del siglo XVIII, varios antiguos estados italianos emitieron pasaportes sanitarios («fede di sanitá» en italiano), con el propósito de eximir a los portadores de la realización de cuarentenas o poder pasar controles sanitarios.​

Durante el brote de fiebre amarilla en el siglo XIX, una enfermedad transmitida principalmente por mosquitos y que tenía una alta tasa de mortalidad, era común en áreas con una alta cifra de contagios, como en el Sur de Estados Unidos, presentarse como «aclimatado» a la hora de buscar trabajo, es decir, que la persona había vivido una cantidad de tiempo suficiente en una zona donde se encontraba presente la enfermedad o que hayan sido revisados por un médico que acreditara dicha condición de salud.

Debido a la inexistencia de exámenes sanguíneos , era muy difícil de precisar con exactitud el verdadero estado serológico de la persona. Este tipo de certificaciones médicas eran muy útiles a la hora de ser contratado debido a que se priorizaba a quienes poseían esta condición, en especial en trabajos que requerían una capacitación previa, para evitar que el trabajador simplemente falleciera una vez de haber sido capacitado, lo que significaba una pérdida de dinero para el empleador.

(3.494 del total de 6.639 bytes)

Pașaportul imunitar , pașaportul imunitar , pașaportul de sănătate sau c ertificatul imunitar este un document de identitate utilizat ca politică de sănătate publică, care certifică faptul că o persoană a fost imunizată împotriva unei boli infecțioase specifice, fie prin vaccinuri, fie prin orice altă metodă, pentru a reduce contagiunea și morbiditatea acestuia în populația generală. Această condiție ar acorda anumite drepturi, avantaje sau beneficii persoanelor menționate în detrimentul celor care nu au fost imunizați, cum ar fi, de exemplu, mai multă libertate de circulație, admiterea în locuri aglomerate cu o capacitate mare etc., în special în pentru a atenua un focar sau o pandemie .

Deși originea acestui concept este veche de secole, termenul a început să capete notorietate în secolul XXI în timpul pandemiei COVID-19, ca o modalitate de a stopa potențial efecte sanitare și economice ale pandemiei, acordându-le o documentație de acest tip. vaccinatilor și recuperatilor de boala cauzată de virusul SARS-CoV-2 si variantelor sale .

Procesul de obținere

Pentru a obține un document de această natură, este necesar ca o persoană să fie supusă unui examen medical, care să permită o opinie de specialitate a personalului medical despre boala în cauză. Pentru ca diagnosticul să fie și mai precis, este extrem de important să se efectueze teste clinice de laborator care să permită rezultate mai precise privind prezența anticorpilor sau antigenelor în sângele, saliva, urina sau alt lichid al pacientului

În unele țări, s-a luat în considerare ideea de a considera un „certificat de vaccinare” ca pe un tip de pașaport imunitar, însă vaccinarea singură nu permite identificarea a cât de imunizată este persoana inoculată și nici imunizarea acesteia la toate variantele (sau tulpinile) produse prin mutația aceluiași virus, în cazul bolilor virale .

Poveste

Apariția primelor documente care acreditau starea de sănătate a unei persoane în fața unei epidemii a apărut odată cu înființarea primelor carantine și cordoane sanitare, care au restricționat circulația oamenilor. Există o evidență conform căreia, din secolul al XVIII-lea, mai multe state italiene vechi au emis pașapoarte de sănătate („fede di sanitá” în italiană), cu scopul de a scuti transportatorii de carantine sau de a trece controale de sănătate.

În timpul focarului de febră galbenă din secolul al XIX-lea, o boală transmisă în principal de țânțari și cu o rată ridicată a mortalității, era frecventă în zonele cu un număr mare de infecții, cum ar fi în sudul Statelor Unite, să se prezinte ca „aclimatizată”. în momentul căutării unui loc de muncă, adică că persoana a trăit o perioadă suficientă de timp într-o zonă în care boala era prezentă sau că a fost examinată de un medic care dovedește starea de sănătate menționată.

Din cauza lipsei analizelor de sânge, a fost foarte dificil să se identifice adevăratul statut serologic al persoanei. Acest tip de certificări medicale erau foarte utile la momentul angajării, deoarece cei care aveau această afecțiune erau prioritari, în special în slujbele care necesitau pregătire prealabilă, pentru a împiedica lucrătorul să moară pur și simplu după ce au fost instruiți, ceea ce înseamnă o pierdere de bani pentru angajator .

Pașaportul imunitar , pașaportul de imunitate , pașaportul de sănătate sau certificatul imunitar este un document de identitate utilizat ca politică publică de sănătate , care certifică faptul că o persoană a fost imunizată împotriva unei boli infecțioase specifice, fie prin vaccinuri , fie prin orice altă metodă, cu scopul a reduce infecțiile și morbiditatea acesteia la populația generală. Această condiție ar acorda anumite drepturi, avantaje sau beneficii persoanelor menționate ( în detrimentul celor care nu au fost imunizate), cum ar fi, de exemplu, mai multă libertate de mișcare , admiterea în locuri aglomerate cu capacitate mare etc.,în special în situații critice , pentru a ajuta la atenuarea unui focar sau a unei pandemii .

Deși originea conceptului este veche de secole, termenul a început să câștige notorietate în secolul XXI în timpul pandemiei COVID-19, ca o modalitate de a opri potențialele efecte asupra sănătății și asupra economiei ale pandemiei, acordându-se documentație de acest tip. vaccinatilor și recuperatilor de la boala cauzată de virusul SARS-CoV-2 și variantele sale .

Procesul de obținere

Pentru a obține un document de această natură, este necesar ca persoana în cauză să fie supusă unei examinări medicale , care să permită o opinie de specialitate a personalului medical despre boala în cauză. Pentru ca diagnosticul să fie și mai precis, este extrem de important să se efectueze teste la un laborator clinic care să permită rezultate mai precise privind prezența anticorpilor sau antigenelor în sângele, saliva, urina sau vreun alt fluid provenit de la acel pacient.

În unele țări, s-a luat în considerare ideea de a considera un „certificat de vaccinare” ca pe un tip de pașaport imunitar, însă vaccinarea singură nu permite identificarea a cât de imunizată este persoana inoculată și nici imunizarea acesteia la toate variantele (sau tulpinile) produse prin mutația aceluiași virus, în cazul bolilor virale.

Istorie

Apariția primelor documente care acreditau starea de sănătate a unei persoane în fața unei epidemii a apărut odată cu înființarea primelor carantine și cordoane sanitare , care au restricționat circulația oamenilor. Există evidențe că, încă din secolul al XVIII-lea, diverse vechi state italiene au emis pașapoarte de sănătate („fede di sanitá” în italiană), cu scopul de a-i scuti pe purtătorii lor de carantine sau de eventuale controale sanitare.

Pe timpul focarului de febră galbenă din secolul al XIX-lea, o boală transmisă în principal de țânțari și care avea o rată ridicată a mortalității, era frecvent întâlnit în zonele cu un număr mare de infecții, cum era in Sudul Statelor Unite, să te prezinti ca „aclimatizat” la momentul căutării vreunui loc de muncă, adică faptul că persoana a trăit o perioadă de timp suficientă într-o zonă în care boala era prezentă sau că a fost examinată de un medic care a acreditat respectiva stare de sănătate.

Din cauza inexistenței analizelor de sânge , era foarte dificil să se stabilească adevăratul stadiu serologic al persoanei. Acest tip de certificări medicale au fost foarte utile la momentul angajării deoarece cei care aveau această afecțiune erau prioritari, în special în slujbele care necesită pregătire prealabilă, pentru a evita ca lucrătorul pur și simplu să moara după ce mai întâi a fost bine instruit, ceea ce ar fi însemnat o importantă pierdere de bani din partea angajatorului.