Luxemburghism / Luxemburguismo
Page start up on 12.06.2020_17.08 (UTC+1 / España)
Fuente documental / Sursa documentară: Luxemburguismo - Wikipedia .> 4.379 bytes (versión en rumano / versiune în română = non-existent).
Versión cubana / Versiune cubaneza = non-existent.
Articol în lucru. Scuzați deranjul!
Artículo en obras. Disculpen la molestia!
Article in works. Sorry to bother you!
El término luxemburguismo se refiere al movimiento marxista revolucionario creado por Rosa Luxemburgo y Karl Liebknecht, conocido por el nombre de Liga Espartaquista. Ese movimiento rechazó la guerra de 1914 y se caracterizó por su defensa de la democracia obrera, frente a la «visión militarista del partido» que atribuían a Lenin. La frase de Karl Marx, «la emancipación de los trabajadores será obra de los trabajadores mismos», era el punto de partida de sus ideas.
Termenul luxemburghez se referă la mișcarea marxistă revoluționară creată de Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, cunoscute cu numele Ligii Spartaciste. Această mișcare a respins războiul din 1914 și s-a caracterizat prin apărarea democrației muncitorilor, împotriva „viziunii militariste a partidului” pe care au atribuit-o lui Lenin. Fraza lui Karl Marx, „emanciparea lucrătorilor va fi munca lucrătorilor înșiși”, a fost punctul de plecare pentru ideile sale.
Termenul luxemburghism se referă la mișcarea marxistă revoluționară creată de Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, cunoscute cu numele de Liga Spartachistă. Această mișcare a respins războiul din 1914 și s-a caracterizat prin apărarea democrației in cadrul muncitorimii, împotriva „viziunii militariste a partidului”, viziune care i se atribuia lui Lenin. Enuntul lui Karl Marx, "emanciparea lucrătorilor va fi operă s lucrătorilor înșiși”, era punctul de plecare al ideilor sale.
Historia
En el origen, la corriente luxemburguista constituyó el ala izquierda del Partido Socialdemócrata de Alemania (SPD) y tenía cierta influencia sobre los partidos polaco (con Leo Jogiches) y holandés (a través de Anton Pannekoek). A partir de la Primera Guerra Mundial, aparece el concepto de espartaquismo, nombre de la facción expulsada del SPD, donde militan, además de Luxemburgo y Liebknecht, Franz Mehring, Clara Zetkin, Rosi Wolfstein, entre otros, que participaron en la revolución alemana de 1918 y en la fundación, el mismo año, del Partido Comunista de Alemania (KPD). Rosa Luxemburgo escribió entonces: (1092 bytes)
Istorie
Inițial, curentul luxemburghez a format aripa stângă a Partidului Social Democrat din Germania (SPD) și a avut o oarecare influență asupra partidelor poloneze (cu Leo Jogiches) și a partidelor olandeze (prin Anton Pannekoek). Din primul război mondial a apărut conceptul de spartacism, denumirea facțiunii expulzate din SPD, unde, pe lângă Luxemburg și Liebknecht, Franz Mehring, Clara Zetkin, Rosi Wolfstein, printre alții, au participat la revoluția germană din 1918 și la fondarea, în același an, a Partidului Comunist din Germania (KPD). Rosa Luxemburg a scris apoi:
Istorie
Inițial, curentul luxemburghist constituia aripa stângă a Partidului Social Democrat din Germania (SPD) și a avut o oarecare influență asupra partidelor poloneze (cu Leo Jogiches) și a partidelor olandeze (prin Anton Pannekoek). Din primul război mondial a apărut conceptul de spartacism, denumirea facțiunii expulzate din SPD, unde, pe lângă Luxemburg și Liebknecht, Franz Mehring, Clara Zetkin, Rosi Wolfstein, printre alții, au participat la revoluția germană din 1918 și la fondarea, în același an, a Partidului Comunist din Germania (KPD). Rosa Luxemburg a scris apoi:
"La revolución proletaria no tiene ninguna necesidad de utilizar el terror para conseguir sus objetivos. Detesta y repudia el asesinato. No necesita recurrir a esos medios de lucha porque no combate a los individuos, sino a las instituciones, porque no entra en la liza con ilusiones infantiles que, decepcionadas, entrañarían una venganza sanguinaria.
¿Qué quiere la Liga Espartaquista?, 14 de diciembre de 1918 (411 bytes)
"Revoluția proletară nu are nevoie să folosească teroarea pentru a-și atinge obiectivele. El detesta si repudia crimele. Nu este nevoie să recurgă la aceste mijloace de luptă pentru că nu combate indivizii, ci instituțiile, pentru că nu intră în frământare cu iluzii copilărești care, dezamăgite, ar presupune o răzbunare sângeroasă".
Ce vrea Liga Spartacistă?, 14 decembrie 1918.
"Revoluția proletară nu are nevoie să folosească teroarea pentru a-și atinge obiectivele. Ea detestă si repudia crimele. Nu este nevoie să recurgă la aceste mijloace de luptă pentru că nu combate indivizii, ci instituțiile, pentru că nu intră în ring cu iluzii copilărești care, deceptionate, ar aspira spre vreo sângeroasă răzbunare ".
Ce vrea Liga Spartachistă?, 14 decembrie 1918.
En enero de 1919, Luxemburgo y Liebknecht son asesinados, y poco después Leo Jogiches y Franz Mehring. La corriente luxemburguista, diezmada por la represión de la revolución espartaquista de 1919, dejará de existir como tal.
Sin embargo, son numerosas las corrientes marxistas opuestas a la burocratización y al dirigentismo de las organizaciones sindicales y partidos tradicionales que reivindican su filiación luxemburguista. Algunas, más que de luxemburguismo, prefieren hablar de comunismo consejista o consejismo, pero todas toman de la obra de Rosa Luxemburgo la defensa de una cierta espontaneidad revolucionaria del proletariado, la defensa de la democracia obrera y la democracia interna de las organizaciones, así como un internacionalismo radical que los lleva a enfrontarse a los nacionalismos al tiempo que rechazan la aplicación general y universal del «derecho de autodeterminación nacional» según las tesis wilsoniano-leninistas. El luxemburguismo ha sido reivindicado especialmente en los años treinta en Alemania por Paul Frölich y una parte del Partido de los Trabajadores Socialistas de Alemania (SAPD), y en Francia por René Lefeuvre y las Ediciones Spartacus.
En España, las organizaciones ya desaparecidas Acción Comunista (1965-1977) y Organización de Izquierda Comunista (1972-1979) asumían buena parte de las tesis de Rosa Luxemburgo, en especial la relación no dirigista entre «vanguardia»- masas. Con pretensiones de imagen «izquierdista», cosmética, el PSOE dotó a algunas de sus organizaciones satelizadas con el nombre de Rosa Luxemburgo.
En la actualidad hay organizaciones que reivindican el legado de Rosa Luxemburgo y el luxemburguismo. Hay un reagrupamiento internacional, la Red Luxemburguista Internacional, conformado por militantes en Argentina, Brasil, Chile, España, Francia, India, Italia, Noruega, Portugal, Reino Unido y Estados Unidos.
În ianuarie 1919, Luxemburg și Liebknecht sunt asasinați, iar la scurt timp după aceea, Leo Jogiches și Franz Mehring. Curentul luxemburghez, decimat de represiunea revoluției spartaciste din 1919, va înceta să mai existe ca atare.
Cu toate acestea, există numeroase curente marxiste opuse birocrației și conducerii organizațiilor sindicale și a partidelor tradiționale care pretind afilierea lor din Luxemburg. Unii, în loc de luxemburgism, preferă să vorbească despre comunismul consiliului sau consilierism, dar toate preiau din opera lui Rosa Luxemburg apărarea unei anumite spontaneități revoluționare a proletariatului, apărarea democrației muncitorilor și democrația internă a organizațiilor, precum și un internaționalism radical care îi determină să se confrunte cu naționalismele, respingând în același timp aplicarea generală și universală a „dreptului de autodeterminare națională” conform tezelor Wilsonian-Leniniste.
Luxemburgul a fost în mod special revendicat în anii '30 în Germania de Paul Frölich și o parte a Partidului Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD), iar în Franța de René Lefeuvre și Edițiile Spartacus.
În Spania, organizațiile acum defuncte Acción Comunista (1965-1977) și Organización de Izquierda Comunista (1972-1979) au asumat o bună parte din tezele lui Rosa Luxemburg, în special relația non-directivă dintre „avangardă” - mase.
Cu pretențiile unei imagini cosmetice „de stânga”, PSOE a înzestrat unele dintre organizațiile sale prin satelit cu numele de Rosa Luxemburg.
Astăzi există organizații care reivindică moștenirea și luxemburgheza lui Rosa Luxemburg. Există o regrupare internațională, rețeaua internațională luxemburgheză, formată din militanți din Argentina, Brazilia, Chile, Spania, Franța, India, Italia, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite.
În ianuarie 1919, Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht sunt asasinați, iar la scurt timp după aceea, sunt asasinati si Leo Jogiches și Franz Mehring. Curentul luxemburghist, decimat prin inabusirea revoluției spartachiste din 1919, va înceta să mai existe ca atare.
In orice caz, există numeroase curente marxiste oponente ale birocrației și dirigismului organizațiilor sindicale și ale partidelor tradiționaliste care pretind afilierea lor la luxemburghism. Unele curente, în loc de luxemburghism, preferă să vorbească despre comunismul consiliarist sau consilierism, dar toate preiau din opera Rosei Luxemburg apărarea unei anumite spontaneități revoluționare a proletariatului, apărarea democrației in cadrul muncitorimii și democrației interne in cadrul organizațiilor, precum și un internaționalism radical care îi determină să se confrunte cu naționalismele, respingând în același timp aplicarea generală și universală a „dreptului de autodeterminare națională” conform tezelor Wilsoniano-Leniniste.
Luxemburghismul a fost în mod special revendicat în anii '30 în Germania de Paul Frölich și de o parte a Partidului Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD), iar în Franța de René Lefeuvre și de Edițiile Spartacus.
În Spania, organizații acum defuncte Acción Comunista (1965-1977) și Organización de Izquierda Comunista (1972-1979) au asumat o bună parte din tezele Rosei Luxemburg, în special relația non-directivă dintre „avangardă”- mase.
Cu pretențiile unei imagini cosmetice „de stânga”, PSOE a înzestrat unele dintre organizațiile sale satelit cu numele de Rosa Luxemburg.
In contemporaneitate există organizații care revendică atât moștenirea politică rămasă de pe urma Rosei Luxemburg. cât si luxemburghismul. Există o re-grupare internațională, Rețeaua Luxemburghistă internațională, formată din militanți din Argentina, Brazilia, Chile, Spania, Franța, India, Italia, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite.
(3.444 del total de 4.379 bytes)
Artículo en obra! ¡Seguirá!
Vezi si
- Marxismul libertar.
- Socialismul libertar.
Vezi si
- Marxismul libertar.
- Socialismul libertar.
(1941 bytes)
Articol în lucru! Va urma!
Article in construction! Will follow!
Fue hijo del político revolucionario, Wilhelm Liebknecht, uno de los fundadores del Partido Socialdemócrata de Alemania (SPD). Creció en la pobreza y, a causa del encarcelamiento del padre, no pudo recibir formación académica. Sin embargo, se dedicó a estudiar por su cuenta. El partido financió sus estudios universitarios de Derecho y Economía. Liebknecht participó en el movimiento socialista desde su juventud.
Líder del Partido Socialdemócrata del Reino de Polonia, también militó en el Partido Socialdemócrata de Alemania (SPD), hasta que en 1914 se opuso a la participación de los socialdemócratas en la Primera Guerra Mundial, por considerarla un «enfrentamiento entre imperialistas». Integró, desde entonces, el grupo internacional que, en 1916, se convirtió en la Liga Espartaquista, un grupo marxista que será luego el origen del Partido Comunista de Alemania (KPD). Al terminar la guerra fundó el periódico La Bandera Roja, junto con el alemán Karl Liebknecht. Sus libros más conocidos, y traducidos al castellano, son Reforma o Revolución (1900), Huelga de masas, partido y sindicato (1906), La Acumulación del Capital (1913) y La revolución rusa (1918), en el cual, si bien apoyándola, realiza una crítica a la misma, al sostener que la vía soviética no puede generalizarse a otros países.
La Liga Espartaquista lideró la frustrada Revolución de Noviembre alemana de 1918/1919, en la que Rosa Luxemburgo y Liebknecht fueron brutalmente asesinados por las tropas gubernamentales. Jogiches también fue asesinado en marzo de 1919,1 mientras intentaba investigar el asesinato de sus dos compañeros.
A fost fiul politicianului revoluționar, Wilhelm Liebknecht, unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat din Germania (SPD). A crescut în sărăcie și, din cauza anilor de închisoare ai tatălui său, nu a putut primi instruire academică. Cu toate acestea, s-a dedicat studiilor de unul singur. Partidul i-a finanțat studiile universitare în Drept și Economie. Liebknecht a participat la mișcarea socialistă din tinerețe.
Leo Jogiches, +/- 1910
Liga Spartachistă a condus acea reprimată revoluție germană din noiembrie 1918/1919, în care Rosa Luxemburg și Liebknecht au fost asasinati in forma brutala de trupele guvernamentale.Jogiches, de asemenea a fost asasinat în martie 1919, în timp ce încerca să investigheze asasinarea celor doi tovarăși ai săi.
Lider al Partidului Social Democrat al Regatului Poloniei, ea a fost și membru al Partidului Social Democrat din Germania (SPD), până când în 1914 s-a opus participării social-democraților la primul război mondial, considerându-l „o confruntare între imperialisti”. De atunci, a făcut parte din grupul internațional care, în 1916, a devenit Liga Spartachistă, un grup marxist care va deveni ulterior originea Partidului Comunist din Germania (KPD). La sfârșitul războiului a fondat ziarul La Bandera Roja, împreună cu germanul Karl Liebknecht. Cărțile sale cele mai cunoscute și traduse în spaniolă sunt Reforma o Revolución (1900), Huelga de masas, Partido y Union (1906), La Accumulation del Capital (1913) și La Revolución Rusa (1918), în care, deși susținând-o, ea o critică, argumentând că reteta sovietică nu se poate generaliza si in alte țări.
To my grandchildren, with love (and to their generation).
A mis nietos, con cariño (y a la generación de ellos).
Cu mult drag nepoților mei (și generației lor).