LIVE TEXT | Ucraina, a 15-a zi de război. Negocieri de pace în Antalya, în timp ce Pentagonul respinge livrarea de MiG-uri poloneze Kievului, iar Rusia recunoaşte că a folosit arme termobarice


Evenimentele zilei de joi, 10 martie:

Ora 12.02: Serghei Lavrov, declarații LIVE după negocieri:

  • Am discutat despre chestiunile umanitare, despre stabilirea de coridoare umanitare

  • Întâlnirea a avut loc la invitația președintelui Erdogan. Suntem deschiși să punem capăt situației. Delegația ucraineană nu ar trebui să folosească aceste negocieri pentru a devaloriza adevăratele negocieri care se poartă pe teritoriul rusesc cu ajutorul lui Aleksandr Lukasenko. Întâlnirea de azi arată că nu există alternativă la această criză, am explicat ce măsuri sunt luate de armata rusă pentru a ușura soarta civililor care s-au găsit prinși în acest conflict. Oficialii noștri au venit cu mai multe informații, de mai multe ori pe zi și am informat cu privire la inițiativa rusă de a stabili coridoare și intervalele orare. Încercăm să facem în așa fel încât să găsim cele mai eficiente rute. Partea rusă a propus o soluție concretă a documentelor legale, iar delegația ucraineană a primit aceste idei despre care spuneau că vor vorbi la Kiev și vor veni cu răspunsuri clare. Vrem să continuăm aceste discuții pe teritoriul Belarusului.

  • Vedem cât de periculos acționează europenii care furnizează armament letal Ucrainei, încălcând principiile lor.

  • Noi nu am atacat Ucraina, nu pregătim atac asupra altor țări

Ora 11.59: China a refuzat să furnizeze Rusiei componente pentru industria aviatică, anunță agenția rusă Interfax

Ora 11.53: Peste 2,3 milioane de ucraineni au plecat din țară, anunță ONU, citat de The Guardian

Ora 11.45: Reporterul ziarului britanic The Guardian, Shaun Walker, relatează modul ”impresionant” în care românii îi primesc pe refugiații ucraineni de război la graniță. ”Zeci de voluntari care vorbesc engleză, rusă sau ucraineană, cu băuturi calde, mâncare și autobuze spre Suceava, cel ami apropiat oraș. De acolo, toate trenurile sunt gratis pentru ucraineni. În aeroportul din Iași, plin de refugiați ucraineni, este mâncare gratis, sunt voluntari și standuri cu informații peste tot”.

Ora 11.36: Ministerul de Externe al Ucrainei a postat joi imagini teribile după ce forțele ruse au bombardat maternitatea din Mariupol:

Ora 11.32: Cadavre ale unor civili şi militari ucraineni, îngropate într-o groapă comună la Mariupol, vizat neîncetat de atacuri ruseşti. Citește aici mai multe informații

Ora 11.26: Principalii producători americani de gaz natural lichefiat, vizați de atacuri cibernetice

Ora 11.23: Oligarhul rus Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea FC și unul dintre cei mai influenți ruși din Londra, a fost în sfârșit sancționat de guvernul Marii Britanii, transmite BBC. Guvernul UK a decis joi să înghețe activele deținute în Marea Britanie de șapte oligarhi ruși, printre care Roman Abramovici, Igor Secin, Oleg Deripaska și Dmitri Lebedev. Citește aici mai multe detalii

Ora 11.18: Negocierile între Lavrov și Kuleba au fost precedate de întâlniri separate ale ministrului turc de Externe, Mevlut Çavuşoğlu, cu delegațiile din Ucraina și Rusia

Ora 10.44: Ministrul forțelor armate din Marea Britanie a calificat atacul cu bombă de ieri asupra unei maternități și a unei secții de copii din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, drept crimă de război. Vorbind la BBC Breakfast, James Heappey a descris atacul ca fiind „de disprețuit”. Fie că a fost un atac țintit sau nediscriminatoriu, echivalează cu o crimă de război, a mai spus el. Ministrul a adăugat că este responsabilitatea comunității internaționale „să se asigure că probele sunt strânse, înregistrate, astfel încât, atunci când va veni momentul și vă promit că va veni momentul, să existe o oportunitate de a urmări aceste persoane în instanțele penale internaționale”.

Ora 10.40: Prima fotografie de la negocierile Rusia – Ucraina, postată de un diplomat ucrainean:

Ora 10.32: Negocierile Rusia – Ucraina sunt mijlocite de ministrul turc de Externe Mevlut Çavuşoğlu, iar discuțiile au loc în Antalya, la hotelul de 5 stele Regnum Carya din Belek Tourism Center, potrivit CNN Turk

Ora 10.31: Au început discuțiile din Turcia între Serghei Lavrov și Dmytro Kuleba, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus, citată de agenția rusă TASS

Ora 10.15: Trei persoane, printre care un copil, au fost uciși după ce armata rusă a bombardat miercuri maternitatea din Mariupol, transmite BBC, care îl citează pe viceprimarul din oraș. De asemenea, au fost rănite 17 persoane, printre care și o femeie însărcinată

Ora 09:37 Kamala Harris ajunge în Polonia pe fondul unor dileme legate de riposta NATO în Ucraina. Detalii, aici.

Ora 09:28 Ministrul Apărării din Portugalia a anunțat că 174 de militari portughezi vor fi trimiși în România la „sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie”, transmite THE PORTUGAL NEWS, citată de Rador. Mai multe, aici.

Ora 09:20 Liderii UE, în summit de criză la Versailles, pentru o Europă mai suverană în faţa războiului. Detalii, aici.

Ora 09:00 Serghei Lavrov și Dmitri Kuleba au ajuns în Antalya, pentru prima întâlnire după invazie/ La negocieri participă și ministrul turc, după ce Erdogan a încercat să medieze criza încă de la început. Detalii, aici.

Ora 08:42 ANALIZĂ G4Media: Explozie a prețurilor la benzină în Statele Unite. Cozi la pompe în Canada. Citește analiza, aici.

Ora 08:30 Administrația Biden are în vedere sancțiuni împotriva Rosatom, compania de stat rusă de energie atomică/ Casa Albă nu a luat o decizie, dar evaluează impactul cu specialiștii din industria nucleară (surse Bloomberg). Detalii, pe G4Media.

Ora 08:00 Armata ucraineană a declarat joi dimineaţa devreme că încetineşte ofensiva Rusiei după două săptămâni de conflict, relatează DPA. Mai multe, aici.

Ora 07:49 Creşterea cererii de gaze naturale lichefiate se mută din Asia în Europa, pe fondul sancţiunilor impuse Rusiei. Detalii, aici.

Ora 07:38 Peste 100 de refugiaţi din Ucraina sosiţi marti după amiază la Buzău au plecat miercuri noapte către Braşov, pentru a se îmbarca într-un tren cu destinaţia Budapesta, transmite News.ro.

Ora 07:35 Gigantul american Amazon spune că a luat o serie de măsuri împotriva Rusiei şi Belarusului, printre care încetarea livrărilor de produse şi a difuzării serviciului Prime Video.

Ora 07:30 Oficialii americani estimează că 5.000-6.000 de soldaţi ruşi au murit în primele două săptămâni ale invaziei din Ucraina. Mai multe informații, aici.

Ora 07:27 Sony suspendă livrările de console PlayStation şi jocuri video către Rusia/ Compania face o donaţie de 2 milioane de dolari pentru refugiaţi. Detalii, aici.

Ora 07:12 Camera Reprezentanților a votat bugetul de 14 miliarde de dolari pentru apărarea Ucrainei/ Bugetul ajunge la vot în Senat. Detalii, aici.

Ora 07:00 VIDEO Doi pirotehniști ucraineni dezamorsează o bombă care ar putea distruge o clădire doar cu mâinile şi un PET de apă. Video, aici.

Ora 06:54 Wali, un informatician devenit ”cel mai cunoscut lunetist din lume” după războaiele din Afganistan, Siria și Irak a ajuns în Ucraina ca să lupte contra invaziei ruse. Detalii, aici.

Ora 06:48 Statele Unite au acuzat miercuri Rusia şi China că răspândesc „în mod intenţionat” „minciuni” despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina, spunând că se tem că Rusia foloseşte astfel de arme interzise, notează AFP. Detalii, aici.

Ora 06:33 Fondul Monetar Internaţional a aprobat miercuri un ajutor de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina care se confruntă cu „o criză umanitară şi economică foarte gravă” de la invadarea ţării de către armata rusă, notează AFP.

Ora 06:26 1.207 morți la Mariupol în 9 zile de asediu rusesc (primarul orașului).

Ora 06:17 Zelenski: Războiul nuclear este o cacealma. Una este să fii ucigaş şi alta este să te sinucizi/ Putin vrea să distrugă Europa. Republica Moldova, Polonia, Georgia şi statele baltice sunt ameninţate. Detalii, aici.

Ora 06:00 Washingtonul respinge definitiv transferul de avioane de vânătoare către Polonia. Detalii. aici.