„Datele istorice arată că la Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană (…) Nu au participat soldaţi români. Este un lucru lâmurit istoric”,

Dan Şova

„Eu înţeleg că finanţele mondiale sunt conduse de anumiţi perciunaţi, dar vreau să ştiu care e avantajul meu ca ţară”.

Mădălin Voicu

„… erau acolo (la ICR – n. red.) persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimt opinii anti-româneşti, chiar fasciste. Nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domunul Mihăieş (fost vicepresedinte al ICR – n.red.), care e de extrema-dreaptă, este un fascist bătrân, aşa, că nu credeam că mai există neo-nazişti în Europa, uite există şi în România.”

Victor Ponta.

Până acum, Fundaţia Adenauer a refuzat să motiveze implicarea sa în numirea directorului executiv al IICCMER şi nici nu a dezvăluit criteriile care au ghidat-o în alegerea D-lui Preda. Suntem deci liberi să credem că alegerea a fost făcută la mica înţelegere… De altfel, fundaţia îşi dă cu părerea şi în privinţa politicii interne a României, admirându-l, evident, pe Klaus Iohannis. (În curând probabil că ni se vor da şi lecţii de stil…)

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, instituţia prezidenţială nu pare a înţelege situaţia şi tare mă tem că la Cotroceni nu se prea ştie istorie. Fiu creştin-democrat al PNL-ului recent, Klaus Iohannis nu a amintit niciodată de Iuliu Maniu, de Ion Mihalache sau de Brătieni. Mândru de trecutul său uselist, şi-a început mandantul decorându-l pe Dl. Octav Bjoza şi avându-l de-a dreapta sa pe Dl. Andrei Muraru, fostul şef PNL-ist al IICCMER, care, sub privirile îngăduitoare ale colegilor săi liberali, a făcut din Lista Torţionarilor un inadmisibil „exerciţiu de expunere mediatică”. În 2013, Dl. Muraru a găsit oportun să îl invite la Şcoala de Vară de la închisoarea Râmnicu Sărat, pe cheltuiala Funaţiei Adenauer, pe Vasile Ernu, un nostalgic al URSS şi tovarăş al comuniştilor rusofili de la Chişinău (câțiva chiar au fost arestaţi pentru acţiuni destabilizatoare). Prelegerea ţinută de Ernu – repet, la închisoarea Râmnicu Sărat! – s-a intitulat Vieţi paralele: muzica alternativă sovietică 1945 -1991. Văzând opţiunile consilierului său, nu ar trebui să fim surprinşi că Preşedintele Iohannis şi-a arătat sprijinul public pentru practicarea ciclismului în Bucureşti, dar nu a avut nimic de spus despre procesul şi condamnarea lui Alexandru Vişinescu.

Sentimentalisme sau rescrierea istoriei?

În această atmosferă era foarte previzibil ca Legea-lui-Crin să genereze confuzii şi animozităţi. Judecătorul CSM, Dl. Cristi Dănileţ, este de părere că textul nu este clar şi previzibil şi din formulările sale oamenii nu înţeleg ce conduită se impune sau ce anume se interzice. Protestele sunt fără impact deocamdată, dar mesajul lor poate deveni îngrijorător. Între cei nemulţumiţi de lege sunt câţiva părinţi de la Mănăstirea Petru Vodă, care au scris preşedintelui Iohannis, cerându-i să nu promulge legea. Mă refer numai la ei deocamdată.

Din nefericire, autorii scrisorii nu doresc doar clarificarea textului, ci mai fac şi câteva comentarii istorice luate dintr-o interpretare inexactă şi fantezistă a trecutului României. Ei se plâng că o lectură „generalizantă, ambiguizantă, inversatoare a realităţii” ar legifera calomnierea celor 2.500.000 de eroi anticomunişti. Părinţii afirmă aşadar că toţi deţinuţii politici anticomunişti ar fi fost legionari. Această a afirmaţie nu este adevărată şi sfidează logica. Legionarii nu au câştigat niciodată peste 15,5% din preferinţele electoratului. Mişcarea s-a autodesfiinţat în august 1944, după care fiecare membru a urmat calea lui. Unii au devenit comunişti, alţii anticomunişti, alţii ţărănişti, alţii s-au „adaptat” noilor condiţii. Nu au avut un lider naţional şi o direcţie politică, deci nu puteau să închege o mişcare care să reunească în timp de prigoană peste două milioane de oameni.

Liderul naţional care a animat într-adevăr rezistenţa anticomunistă a fost Iuliu Maniu. Alegerile din 1946 au fost câştigate zdrobitor de PNŢ, un partid de mase, condus de un preşedinte care se bucura de un prestigiu imens, atât în ţară, cât şi în Lumea Liberă. În 1989, după zeci de ani de persecuții, PNŢ-ul a fost primul partid care s-a înscris la judecătorie. La doar câteva săptămâni de la căderea lui Ceauşescu, partidul avea organizaţii în toate oraşele mari, dar și în multe localități mai mici, ceea ce demonstrează că membrii săi menţinuseră legăturile. Unitatea doctrinară se păstrase. Primele documente ale partidului au fost redactate foarte repede pentru că nu au necesitat discuţii de fond. Un alt foarte important factor de coeziune a fost ataşamentul încă viu faţă de cei care îşi dăduseră viaţa pentru ţară activând în PNŢ, în primul rând Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Legionarii nu au avut niciodată un astfel de impact în societate şi, după cum vedem şi acum, o discuţie coerentă asupra fundamentelor doctrinare e practic imposibilă.

În 1989 nimeni nu ar fi îndrăznit să susţină teza preponderenţei legionarilor în mişcarea anticomunistă pentru că toată lumea ştia că marea majoritate a foştilor deţinuţi erau ţărănişti şi liberali.

Numai istoricii apropiaţi de vechiul regim au continuat şi după 1990 eforturile comuniştilor de a relativiza rolul istoric sau chiar de a şterge memoria liderilor partidelor istorice, lucrările lor bucurându-se de publicitate şi posibilităţi de difuzare.

Părinţii de la Petru Vodă mai afirmă – şi mai uluitor – că legea calomniază cultura interbelică românescă şi pretind că „generaţia interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanţii ei (…) se opuneau totalitarismului ideologic, atât celui bolşevic, cât şi celui fascist”. În primul rând, intelectualii legionari nu au dominat cultura română în nici un moment al istoriei noastre şi chiar ar fi surprinşi de această afirmaţie. Ei înşişi se plângeau că societatea în care trăiau nu respecta valorile în care credeau ei şi că era dominată de imorali, vânduţi şi străini etc., deci nu de ei. În al doilea rând, ar fi fost interesante şi nişte exemple de legionari care s-au opus totalitarismului fascist.

Astfel de interpretări ale istoriei nu pot fi acceptate şi eu sper că semnatarii scrisorii nu au avut intenţia de a rescrie istoria. Cred că au o lectură partizană a evenimentelor, explicată de o slabă informare, sentimentalisme, whishful thinking şi foarte probabil de influenţa unor semănători de discordie care vor să încingă spiritele. În orice caz, situaţia nu apărea dacă politicienii şi intelectualii ar fi avut o atitudine clară faţă de trecut, ar fi arătat respect faţă cei care s-au jertfit pentru libertate şi ar fi respins constant şi onest extremismele.

(Nu pot să nu observ că ONG-urile seculariste au tăcut mâlc, deşi de obicei răcnesc din toţi rărunchii dacă simt vreun amestec al credincioşilor în treburile publice.)

(*) Valeriu Gafencu a fost arestat pentru că a participat la rebeliunea legionară ca şef la Frăţiilor de Cruce. După 1944, a refuzat să semneze cererea de eliberare condiţionată, deci nu renunțase la ideologia legionară. Mulţi deţinuţi politici care l-au întâlnit au afirmat că mai târziu s-a întors la Dumnezeu în mod real, însă regretul şi delimitarea sa de ideologia legionară nu sunt clar documentate. Oricum, chiar dacă se lămureşte acest aspect, ca în alte cazuri similare, procesul de canonizare trebuie să aibă loc cu respect faţă de victimele legionarilor, care încă mai sunt marcate de violenţele şi nedreptăţile pe care le-au suferit.

Partea 2:Legea-lui-Crin (II) Discordia care slujeşte propaganda putinistă

http://inliniedreapta.net/legea-lui-crin-ii-discordia-care-slujeste-propaganda-putinista/

Propaganda rusă mizează enorm pe o anumită lectură a trecutului și e servită magistral, nu contracarată, de reciclarea legionarismului, ideologie care a fost şi va rămâne în vecii vecilor incapabilă de consistenţă intelectuală şi doctrinară, deci gata să justifice şi să înfăptuiască orice ţăcăneală şi orice exces. Chiar şi siteulrussiatoray.ro le sare în ajutor legionarilor de azi. Cum să nu o facă, dacă îi serveşte pe tavă confirmarea acuzaţiilor aruncate de precursorii săi din anii 20? Doar şi PCdR spunea că românii sunt fascişti, înapoiaţi, hoţi, laşi şi proşti (se pare că bancurile cu românii hoţi erau preferatele Anei Pauker).

Legea-lui-Crin este o dovadă a eşecului gestionării istoriei recente, mai ales în ce priveşte respectul faţă de tradiţia democratică a ţării.

Pe lângă aceasta, există dezbaterile simpliste, cu destule accente isterico-patetice, stârnite de Legea-lui-Crin arată şi incapacitatea legiuitorilor şi a liderilor de opinie spirituali şi intelectuali de a evita capcanele propagandei putiniste şi de a gestiona potențiale conflicte fără să servească interesele acesteia.

Eşecul majorităţii susţinătorilor ca şi al criticilor legii se vede clar tocmai din faptul că nu sunt capabili să discute planul moral al lucrurilor. Nici măcar nu caută un vocabular comun pentru o astfel de discuţie, ceea ce e foarte greu de înţeles, pentru că cei mai mulţi ar trebui să fie intelectuali riguroşi, cu o judecată morală întemeiată pe Cele Zece Porunci. Din păcate, toţi refuză criticile, nuanţele, proporţiile şi dau cam prea uşor cinstea pe ruşine. Aroganţa, dispreţul, ignoranţa, insinuările, mitocănia sau chiar ameninţările mai mult sau mai puţin voalate deranjează foarte mult în ambele părţi şi adâncesc conflictele.

Cei mai satisfăcuţi de animozităţile la care asistăm sunt cu siguranţă slujbaşii războiului informaţional al lui Putin, care, cum remarcă Anton Şehovţov, a funcţionat de la început într-un mod care duce la conflict. Nu doar textul legii şi modul în care a fost adoptată, ci mai ales discordia care începe să se vadă şi să se adâncească sunt foarte potrivite cu planurile ruşilor, care sunt servite magistral de orice confuzie, de orice conflict şi de orice zâzanie, mai ales pe teme care pot justifica acuzaţii de fascism din partea Rusiei împotriva oricui, dar mai ales a ţărilor din Est. Nu contează că se revigorează şi sentimentele antiruse. Şi acestea pot deveni utile. Important e să domnească duşmănia.

Acest tipar de lucru este cunoscut de multă vreme, încă de pe vremea ţarilor. În 2006, trei bloggeri ruşi, Anna Polyanskaya, Andrei Krivov şi Ivan Lomko au întocmit o listă cu subiectele predilecte ale trolilor putinişti, adică tezele pe care propaganda lui Putin vrea să le inoculeze în mintea publicului rus şi nu numai. Acest text, nenumăratele relatări despre „Fabrica de troli” de la Sankt Petersburg, ca şi mărturiile trolilor care au ieşit din sistem sunt lecturi obligatorii pentru cei care vor să înţeleagă cum acţionează trolii putinişti. Temele enumerate în listă sunt repetate de toată propaganda lui Putin, prin politicieni, militari, diplomaţi, istorici, presa rusofilă şi agenţii ruşi din Vest.

Trol înseamnă, în argoul internetului, un mesaj sau o persoană a cărui obiectiv principal este:

• să sâcâie sau să provoace,

• să facă zâzanie,

• să scrie mesaje fără sens.

Trolii proruşi folosesc webul pentru comunicare agresivă şi anonimă în sprijinul agendei conducerii Rusiei. (sursa).

Lista celor trei bloggeri are avantajul că rezumă foarte simplu temele principale ale propagandei ruse. E frapant că multe din aceste teme apar şi în discursurile celor care se ceartă acum pe marginea Legii-lui-Crin, ca de exemplu:

• reabilitarea stalinismului, blocarea discuţiilor despre crimele NKVD,

• interzicerea discuţiilor despre lustraţie şi despre crimele NKVD,

• iudeofobia nedezminţită,

• xenofobia, rasismul şi aprobarea extremiştilor şi a pogromurilor,

• ura faţă de refugiaţii politici şi dezertorii din KGB,

• anti-americanism, anti-occidentalism.

1. Reabilitarea stalinismului, blocarea discuţiilor despre crimele NKVD.

Orice s-ar spune, legea confirmă, fie şi indirect, deciziile şi metodele Tribunalelor Poporului, înfiinţate de Comisia Aliată (Sovietică) de Control (aici şi aici), aflată sub cizma Gen. Susaikov şi a agenţilor NKVD veniţi cu el, care au impus bolşevizarea României, nu în ultimul rând prin impunerea unui aparat represiv deosebit de sângeros. Între trădătorii care au sprijinit îndeplinirea planurilor sovietice a fost Avram Bunaciu, „canalia de Bunaciu”, cum îl califica excesiv de politicosul Iuliu Maniu. Bunaciu a fost acuzator public (un soi de procuror) la Tribunalul Poporului din Cluj, a urmărit şi supervizat ancheta în procesul PNŢ şi în alte procese staliniste importante, a anchetat deţinuţi politici, între care Corneliu Coposu, şi a fost până la capăt un apostol al lui Stalin. Oamenii civilizaţi nu mai pot defila în 2015 cu justiţia înfăptuită de participanţi la trădări şi crime, iar dacă o fac, nu mai pot spune că le pasă de libertate.

Chiar și fără ruşi la Bucureşti, România ar fi trebuit să-i judece pe criminalii de război şi pe autorii masacrelor şi abuzurilor, dar completele de judecată nu ar fi fost impuse de slugile ocupantului. Poate şi în acest caz procesele ar fi fost criticate, însă nu rămâneau în istorie ca procese staliniste şi responsabilii de crime nu ar mai fi avut până azi aură de victime ale represiunii comuniste. Este elementar pentru orice societate civilizată că procesele trebuie să respecte principiile de echitate a procedurilor şi exigenţele etice proprii exercitării puterii judecătoreşti. Într-un act de justiţie este semnificativ modul în care se ajunge la hotărârea finală. Contează dacă justiţia e independentă de puterea politică, felul în care sunt instrumentate probele, cum sunt trataţi inculpaţii, etc.

Lucrurile nu se pot rezolva simplu, doar prin impunerea unei soluţii care are toate şansele să rămână veşnic un motiv de discordie. Ar trebui să se discute aceste lucruri, dar din păcate, ca şi în cazul procesului lui Vişinescu, juriştii noştri dorm în papuci.

2. Interzicerea discuţiilor despre lustraţie şi despre crimele NKVD. Spre deosebire de cleptocraţia rusă, deştepţii care conduc azi UE nu interzic discuţii, dar îi doare sufletul să accepte sancţionarea celor care neagă crimele comuniste. Au în urmă o istorie veche de imprudenţă îndărătnică şi nevindecabilă faţă de tirani, ideologii şi regimuri sângeroase. Ei înşişi şi-au petrecut tinereţile în pat cu utopiile lui Marx, Mao, Che, Gramsci etc. Unii poate încă mai au de gânnd să le înfăptuiască în varianta soft. Nu libertatea e prima lor grijă. În această Europă va fi aplicată Legea-lui-Crin, mai precis într-o societate în care nu s-a pus problema lustraţiei, cei proveniţi din vechiul sistem deţin încă foarte multă putere, iar criminalii comunişti, protejaţi de colegi şi structuri, încasează pensii grase şi declară că nu regretă nimic.

v. și Distrugerea morală în nazism şi comunism (Alain Besançon)

Şi un mic detaliu: iniţiatorii legii nu oferă destule garanţii de independenţă faţă de Moscova.

(În acest timp, în Rusia… Vladimir Jirinovski, susţinut de mai mulţi deputaţi, a cerut sancţionarea penală a celor care îl echivalează pe Stalin cu Hitler. Politologul Aleksandr Tsipko, fost consilier al lui Gorbaciov, a comentat iniţiativa afirmând că, dacă regimul sovietic şi Stalin nu mai pot fi criticaţi, Gorbaciov, Elţîn şi politicienii lansaţi de ei devin nişte trădători, inclusiv Putin. Mai mult, se deschide calea fascismului pentru că se va relua retorica militaristă sovietică de „luptă cu duşmanii regimului”. Dacă nu se acceptă că „atât comunismul rus, cât şi fascismul au fost ideologii ale morţii”, atunci e foarte uşor, mai ales în Rusia, să se recreeze „psihoza unor atitudini militariste, patima pentru război şi dorinţa de a lupta cu duşmanii, inclusiv cei inventaţi”. Răspândirea acestor idei va duce repede la pierderea omeniei şi a instinctului de conservare, etatismul „cu orice preţ” va fi impus şi acceptat, iar de aici „nu mai e decât un pas până la fascism”.)

3. Iudeofobie nedezminţită. Legea şi certurile care o însoţesc stimulează cu siguranţă cele mai joase porniri de acest fel şi discordia nu dă semne să se domolească.

Se poate vedea eşecul moral şi de comunicare al celor care domină discuţiile: privesc lucrurile extrem de superficial, la nivel strict politic şi juridic, şi nu sunt în stare să găsească puncte comune care să îi apropie moral sau spiritual. În fond, dacă tot suntem „ţara pupătorilor de moaşte”, cum e posibil să nu se gândească nimeni la abordarea problemei din perspectivă biblică? Intelectualii maturi, conştienţi de valoarea Bibliei (nu spun credincioşi) ar trebui să fie curioşi şi deschişi faţă de această abordare.

În ce priveşte spaţiul cibernetic, s-au făcut deja studii legate de mesajele antisemite ale trolilor. Cei trei bloggeri amintiţi mai sus citează un grup de bursieri în domeniul studiilor arabe (MAOF), care au studiat domeniul RuNet (internetul de limbă rusă) şi au observat că la mesajele ruşilor ”obişnuiţi” se poate observa „o izbitoare şi feroce unanimitate a comentatorilor medii… Utilizatorii de internet ruşi arată în mesajele de pe forumuri aceeaşi răutate ca şi cei din protectoratele islamice ale Rusiei. Ce e cel mai interesant este că nu au nevoie de nici un fel de imam. Sunt atât de roşi de ciudă…” Această unanimitate nu arată viziunea comună a „majorităţii” utilizatorilor de internet ruşi, ci acţiunea organizată a postacilor. Cei care transmit mesajele antisemite, xenofobe şi antiamericane nu au doar aceiaşi opinie, ci şi o anumită „morală de grup”, aduc în discuţie aceleaşi date istorice şi au obiceiuri de argumentare şi de comportament comune.

Deci, dacă măgăriile antisemite nu pot fi controlate, atunci trebuie să se ia în calcul postacii organizaţi. Nu Institutul Wiesel are competenţe în acest domeniu, ci serviciile, care sunt plătite din banii noştri ca să denunţe propaganda unei puteri străine şi să ne protejeze de ea. Se ştie că netul e intoxicat de troli rusofili în toată lumea, de la forumurile de discuţie ale ziarelor The Guardian și Le Figaro, la blogurile din Finlanda şi reţelele de socializare din Siria. Se ştie că trolii rusofili primesc instrucţiuni să difuzeze mesaje antisemite. Se cunoaşte modul lor de lucru. Nu avem absolut nici un motiv să credem că România e ocolită de acest fenomen, pe care ILD l-a semnalat de altfel mai demult (*). Nu sunt dovezi şi nu pare realist ca mulţimea de mesaje antisemite de pe net să fie în relaţie bijectivă cu o mulţime de comentatori care admiră astăzi, sincer şi spontan, idei şi persoane care în momentul lor de glorie, de acum 80 de ani, nu au câştigat adeziunea a mai mult de 15,5% dintre români.

Ar fi de adăugat că în mesajele antisemite se aminteşte frecvent de numărul mare de evrei din structurile comuniste. Nu evreii sunt responsabili de bolşevizarea ţării, însă proporţia mare a acestora în structurile comuniste, inclusiv în cele responsabile cu îndoctrinarea şi cu represiunea, e un fapt real. E contraproductiv să fie transformată într-un tabu.

Combaterea funcţionărească şi chiar provocatoare a antisemitismului, inspirată cu precădere din surse şi teze sovietice, nu face decât să confirme mitul iudeo-bolşevismului.

Ori acest mit e o minciună. Comuniştii de origine evreiasă se lepădaseră de credinţa lor şi erau minoritari în comunitatea evreiască (chiar dacă numărul lor pare mare în minusculul PCdR). Cei mai mulţi evrei nu au fost comunişti. Majoritatea erau proprietari şi aveau profesii liberale, nu doreau comunism şi colectivizare, nu votau cu stânga şi îi respingeau pe comunişti, printre altele și pentru că agitaţia făcută de ei aducea numai persecuţii şi nenorociri comunităţii. Liderul acesteia Dr. Wilhelm Filderman, a fost ales parlamentar pe listele PNL-ului. În 1946, Siguranţa îi considera pe cei mai respectaţi lideri ai evreilor, Rabinul-Şef Dr. Alexandru Şafran şi Dr. Wilhelm Filderman, la fel de reacţionari ca şefii partidelor istorice. Au fost chiar nevoiţi să fugă din România, de teama represiunii comuniste. Ei erau în acele vremuri liderii reprezentativi și legitimi ai comunității evreiești, nu Ana Pauker.

4. Xenofobia, rasismul şi aprobarea extremiştilor şi a pogromurilor apar cu certitudine atunci când astfel de teme sunt gestionate prost. Antifascismul declamat şi legiferat de un parlament dominat de oameni compromişi oferă neolegionarilor ocazia de a justifica istoria Mişcării Legionare, de a acapara memoria rezistenţei anticomuniste şi de a se pretinde cavalerii ocrotitori ai culturii interbelice. O mână de fanatici şi zurbagii chiar ajung să creadă că au pe cap o cunună de martir împletită cu laurii academici, mai ales când se văd invitaţi în studiourile televiziunilor de tot felul de ziarişti habarnişti în ce privește istoria sau pur şi simplu mincinoşi. Până la apariția legii, aceste personaje lâncezeau neluate în serios, ca niște curiozități, pe undeva, pe la periferia vieții publice. Acum li s-au dat nesperate microfoane.

5. Ura faţă de refugiaţii politici şi dezertorii din KGB. E adevărat că această temă nu a apărut în zarva din jurul legii. Mi se pare însă de remarcat că lipsa culturii Europei Libere se vede atât la susţinătorii legii, cât şi la cei care o critică.

După arestarea liderilor partidelor istorice, Europa Liberă a fost glasul românilor normali. Timp de peste 40 de ani, de la microfonul Europei Libere nu a negat nimeni Holocaustul şi nu s-a gândit nimeni să susţină că Mişcarea Legionară a dominat cultura interbelică şi rezistenţa anticomunistă. S-a văzut omenie faţă de suferinţele tuturor, inclusiv ale dezorientaţilor şi ale legionarilor. Nu s-au pus în aceiaşi oală deciziile tribunalelor legionare cu „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”. S-a respectat suferinţa comună a foştilor deţinuţi politici, aşa cum au mărturisit ei că o trăiseră în închisori, fără să apară pericolul validării ideologiilor criminale. A fost o cultură a înţelepciunii, tactului, discreţiei, delicateţii, sensibilității, curiozității, care au fost plătite cu foarte mult sacrificiu în slujba adevărului. Modul cinstit şi omenos in care au fost tratate subiectele dificile a câştigat încrederea şi respectul ascultătorilor, şi aceasta e în mare parte meritul lui Noël Bernard şi al colaborării normale dintre românii şi evreii care au lucrat la Europa Liberă. E mare păcat că acest precedent e pe cale să fie uitat. România datorează enorm eroilor de la Radio Europa Liberă – și ar trebui să facă mult mai mult pentru cinstirea memoriei lor.

Să nu uităm, de asemenea, că tot de la Europa Liberă am aflat, de la Ion Mihai Pacepa între alţii, care erau temele predilecte ale acţiunilor de dezinformare ale URSS şi cum erau etichetaţi adversarii Moscovei, un exemplu celebru fiind „încadrarea” lui Pius al XII-lea drept colaborator al naziştilor.

6. Anti-americanism, anti-occidentalism…

Iată cum a reacţionat PS Ambrozie, episcopul Giurgiului faţă de Legea-lui-Crin: „Noptile trecute au fost condamnaţi cei care au fost în temniţele comuniste şi noi nu mai avem voie să vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre Sfântul Închisorilor, despre Mircea Vulcănescu, despre cei care au pătimit la Aiud, la Gherla, la tăiat de stuf în Brăila, nu mai avem voie să ne pomenim intelectualii… Au semnat noaptea hârtii, pe care nu le-au acceptat alţii în Europa, şi au hotărât pentru noi, în ţara voievozilor… Se construieşte moschee în ţara voievozilor!… Ne-am saturat sa tot facem obedienţă… Noi nu vă îndemnăm niciodată la revoltă, dar trebuie să ştiţi în ce lume trăiţi… Nu vă îndemnăm la revolta, vă îndemnăm să aveţi demnitate! De ce mai marii acestei lumi se joaca cu această ţara aplicându-i concepţii malthusianiste? Să aveţi atitudine, să aveţi demnitate…”

Diatribe de acest fel sunt numeroase şi stilul lor e foarte asemănător: fraze cu dublu înţeles, care nu incită la revoltă, dar „o înţeleg”, pentru că situaţia ar semăna cu 1907… Nu sunt împotriva Europei, ci a trădărilor ei… Nu uită cu nici un prilej să insinueze că toţi rezistenţii anticomunişti ar fi fost legionari. Şi, ca să vezi coincidenţă, blogurile care difuzează astfel de aiureli (în cazul de mai sus, activenews.ro) repetă şi celelalte teme dragi trolilor, pe diferite voci: patriotic-legionaroide, ortodox-pravoslavnice, noebolşevice, antisistem, anti-orice şi invariabil… proruse.

Ar fi nedrept însă să credem că detractorii legii au monopolul ieşirilor mânioase. Şi cei care o sprijină îşi expun generos, pe forumuri şi nu numai, furia, ignoranţa şi marele lor dispreţ, ca în acest exemplu, care este unul elegant: „Iar „intelectualitatea” autohtonă care prin definiţie a aparţinut dintotdeauna mediului burghez, cu excepţia perioadei 1948-1989, nu a participat NICIODATĂ la nici un fel de proteste de caracter social, antifascist, anti-autoritar, anti-militar, anti-xenofob, anti-conlocuitor, anti-semit sau orice „anti” ne trece prin cap. Au fost întotdeauna o clasa conformistă, de şoareci de bibliotecă, laşi, fricoşi, ascunşi la căldurica căminului, aroganţi, trufaşi şi plini de sine, complicitari şi indiferenţi la suferinţa umană. Le-aş zice „ruşine” dar de pomană, se cunosc caracteristicile neamului moldo-valah de omuleţi patibulari mici la suflet, haini şi rāi şi total lipsiţi de empatie, omenie, solidaritate”. Prea seamănă ca ton şi mentalitate revoluţionară cu Eliade din Piloţii orbi (**).

Legea-lui-Crin aruncă spanacul în ventilator, cum spun americanii, scoţându-i din nou la iveală pe cei care discută cu pumnul revoluţionar ridicat. Într-o perioadă în care chiar şi Consiliul UE consideră că trebuie să se răspundă campaniei de dezinformare a Rusiei, e foarte important ca românii să aibă acces la schimburi de idei mult mai consistente decât certurile pe care le-am văzut până acum, pentru că această lege e legată de teme de bază ale propagandei şi politicii istorice ruse.

Sloganul imbecil şi ticălos „să lăsăm istoria în seama istoricilor” s-a dovedit a fi doar o formuare alternativă a celei mai sigure metode de depersonalizare a oamenilor cunoscută de Orwell („the most effective way to destroy people is to deny and obliterate their own understanding of their history”).

Istoria nu e cvadratura cercului sau chiromanţie. Dacă ar fi greu de înţeles, nu ar mai putea fi folosită pentru manipularea maselor. (Chiar şi Legea-lui-Crin presupune că oricine poate să se raporteze normal la istorie.) Oamenii de pe stradă nu se implică cu fervoare în subiecte de studii postdoctorale, ci în lucrurile care îi vizează personal şi direct, cum ar fi eroii şi simbolurile ţării. Pot aprecia proporţiile şi pot vedea cine a făcut alegerea dreaptă. Îi respectă pe cei care şi-au păstrat cumpătul când alţii din jurul lor o luaseră razna, după cum pot să înţeleagă că un om foarte deştept ajunge să greşească grav dacă se lasă ispitit de utopii şi orgolii. Acești oameni vor înțelege și că nu sunt patrioţi, ci lupi între oi, cei care îşi rup hainele de pe ei când aud critici la adresa lui Ţuţea, Cioran, Eliade sau Mircea Vulcănescu, dar pun umărul bucuroşi la eliminarea din istoria României a marilor eroi anticomunişti, ca şi cum nu ar şti că aceşti eroi sunt totodată şi cei care, pentru a scoate România din războiul alături de Axă, au riscat să fie arestați de Antonescu. Mă refer la Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Grigore Niculescu-Buzeşti, Victor-Rădulescu-Pogoneanu, Camil Demetrescu sau Augustin Vişa. De asemenea, nu privesc spre viitor, ci, inveitabil, spre trecutul stalinist cei care combat fascismul şi antisemitismul legitimând justiţia făcută de canalii şi contribuind şi ei la scoaterea din istorie a eroilor antifascişti.

Citiţi şi:

• http://inliniedreapta.net/dereferinta/mentalitatea-revolutionara-olavo-de-carvalho/
• http://inliniedreapta.net/perversiuni-definitorii-ale-mentalitatii-revolutionare-olavo-de-carvalho/
• (*)http://inliniedreapta.net/minerii-internetului/
• (**) http://inliniedreapta.net/eliade-din-1937-intelectualii-de-azi-si-realitatea-pilotii-orbi-i/
• (**) http://inliniedreapta.net/eliade-din-1937-intelectualii-de-azi-si-realitatea-pilotii-orbi-ii/
• http://inliniedreapta.net/the-missing-link-vasile-ernu-si-infratirea-dementelor-ideologice/
• http://inliniedreapta.net/mutantii-fascismului-noua-stanga-ocupa-muzeul-taranului-roman/