Ironia ironiilor: Rusia ar putea fi doborâtă prima de oboseala indusă de război
Încăpățânarea multora dintre occidentali de a refuza, ani buni după 2014, să vadă în Putin un Hitler al zilelor noastre, deși dictatorul rus anexase în forță Crimeea și declanșase prima fază a conflictului armat cu Ucraina, în Donbas, a deschis prima Cutie a Pandorei. Inevitabil, balaurul războiului total a ieșit până la urmă din ea doar opt ani mai târziu, pe 24 februarie 2022.
Încăpățânarea lui Putin de a refuza constant să creadă că Europa și SUA nu vor obosi imediat a deschis a doua Cutie a Pandorei. Din ea ieșit alt balaur – cel al prelungirii războiului care, iată, se apropie de urâta vârstă de doi ani și jumătate. În lipsa unui șoc produs la Moscova, conflictul are toate șansele să devină chiar mai bătrân.
În fine, încăpățânarea aceluiași Putin de a nu crede că acolo unde el mărește miza până la absurd o va mări ulterior și Occidentul, căci așa este realist, a deschis a treia Cutie a Pandorei. Din toate punctele de vedere, această a treia „cutie” este cumva și cea mai mare întrucât pune în lumină un grad de implicare împotriva Rusiei a aliaților Ucrainei, care timp de trei decenii după terminarea Războiului Rece trecuse drept unul de neconceput: utilizarea de armament occidental cu rază lungă asupra unor ținte de pe teritoriul rus, respectiv trimiterea de instructori occidentali (în primă fază cel puțin) pe teritoriul ucrainean. Dat fiind faptul că fusese deschisă această a treia „cutie”, balaurul în speță nu mai avea cum să nu iasă din ea.
Totul s-a petrecut accelerat și condensat, în mai puțin de patru-cinci luni.
Profitând de penuria de armament care lovise trupele Ucrainei pe fondul blocării ajutorului american în Congresul SUA, armatele rusești au avansat nesperat de mult pe linie militară și au deschis astfel perspective periculos de complexe pe linie geopolitică.
Desigur, pentru Putin, alternativele existente la a nu profita așa cum a făcut-o de slăbiciunea circumstanțială a Ucrainei din primele luni ale lui 2024, erau doar două și, politic vorbind, erau extrem de proaste: să se retragă pur și simplu sau să rămână, dar fără să avanseze.
Dacă ar fi procedat astfel, ar fi însemnat să pară slab și pe plan intern, și pe plan extern; și cine știe ce procese toxice spre sinucigașe (pentru Kremlin) ar fi putut declanșa o astfel de abordare. Faptul că dictatorul le-a tăiat de pe listă, optând în schimb să atace furibund indică mai degrabă teama de a se opri decât curajul de a continua.
De altfel, tabloul devine cu atât mai spectaculos dacă punem pe hârtie momentele-cheie pe care Putin le-a declanșat prin deschiderea celei de-a treia Cutii a Pandorei, deschidere concretizată prin ofensiva rusă din ultimele luni (ofensivă care, în lipsa unui răspuns occidental pe măsură, amenința să spargă anumite zone ale liniei frontului și să pună Europa, nu doar Ucraina, în fața unei realități teribile).
La sfârșitul lui februarie, Emmanuel Macron șoca pe toată lumea atunci când nu a mai exclus trimiterea de trupe occidentale pe frontul din Ucraina.
La sfârșitul lui mai, după doar trei luni aproape zi pe zi, comandantul forțelor ucrainene anunță că a semnat documentele necesare pentru primirea primilor instructorii francezi.
De unde politica vestică fusese aceea de a interzice Kievului atacarea cu arme occidentale a unor ținte de pe teritoriul rus, azi suntem în punctul în care Marea Britanie a anunțat public că nu are o problemă cu asta, alte state nu au anunțat, dar nu au nici ele o problemă cu asta, iar America a intrat în faza discuțiilor interne, la vârf, care pot pregăti terenul pentru a nu mai avea nici ea o problemă cu asta.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a îndemnat el însuși pe aliați să nu mai aibă nicio problemă cu asta.
În fine, Ungaria tocmai ce s-a trezit sub tirul încrucișat și foarte public al partenerilor săi europeni din cauza sabotajului pro-Kremlin pe care îl execută împotriva aproape fiecărei inițiative europene de consolidare a sprijinului vital pentru Ucraina.
Având în vedere evoluțiile schițate mai sus, se poate deduce rapid că deschizând această a treia Cutie a Pandorei, Putin și-a îngustat pe viitor orice marjă de manevră.
De pildă, e greu de crezut că dacă Ucraina va putea lovi cu arme occidentale teritoriul Rusiei va mai fi posibilă o ofensivă rusă de tipul celei declanșate pe 10 mai asupra regiunii Harkov. După cum au explicat chiar ucrainenii, ei au putut vedea din timp concentrările de trupe la graniță, dar nu le-au putut anihila preventiv, iar asta deopotrivă din lipsă de arme și din lipsă de undă verde. Prin urmare, dacă de aici încolo trupele Kievului vor dispune de ambele (și curg semnalele în acest sens), trupele Moscovei nu vor mai avea soluții pentru astfel de incursiuni.
Desigur, toate astea nu înseamnă că războiul este aproape de un final rezonabil. În schimb, înseamnă tot mai mult că Rusia se găsește într-o situație din ce în ce mai precară sub aspectul „recoltei” la care poate spera de pe urma acestui conflict și sub aspectul logicii-capcană în care Occidentul o împinge ori de câte ori dictatorul mărește miza.
Iar logica asta cu iz de capcană poate fi enunțată simplu: Moscova nu mai poate face un pas înainte fără a face și doi înapoi. Pe termen scurt, poate că rezultatul nu pare neapărat spectaculos, dar pe termen mediu și lung, o astfel de aritmetică, prin acumularea minusurilor, te aduce inevitabil de pe bruma de profit pe omătul gros de pierdere.
Occidentului nu îi rămâne decât să ia ca reper fundamental în raportatea sa la Rusia tocmai această bază de calcul.