Ce se știe despre mercenarii Wagner, trimiși să-l omoare pe Zelenski. Legăturile cu Putin și atrocități comise în Siria și Africa

Se presupune că armata informală a lui Putin activează acum și în Ucraina, după ce a fost acuzată în repetate ocazii, în diferite puncte ale Globului, de încălcări ale drepturilor omului și legăturile cu Kremlinul, scrie The Economist.

<< Rusia a concentrat aproximativ 190.000 de soldați la granița cu Ucraina înainte de a invada. Dar s-ar putea să fie și alte forțe rusești, mai întunecate, care luptă acolo. Potrivit unei relatări din Times, din 28 februarie, peste 400 de mercenari aparținând Grupului Wagner din Rusia au fost trimiși la Kiev pentru a-l asasina pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Oficialii americani spun că au văzut unele indicii ale implicării lui Wagner în război. Aceste rapoarte nu au fost confirmate, dar prezența Wagner nu ar fi o surpriză. De câțiva ani, Ucraina a acuzat organizația militară privată, care pare să aibă legături strânse cu Kremlinul, că luptă la Lugansk și Donețk, zonele disputate din estul Ucrainei. Mercenarii, care au luptat, de asemenea, în nordul Africii și în Africa sub-sahariană, au fost acuzați de tortură, viol și crime extrajudiciare.Ce este Grupul Wagner și cum este legat de statul rus?

„Din perspectivă juridică, Wagner nu există”, spune Sorcha MacLeod, care conduce grupul de lucru al ONU pentru folosirea mercenarilor. În loc de o singură entitate, Wagner este o rețea de companii și grupuri. Potrivit unui regulament al Uniunii Europene, din decembrie anul trecut, care punea în aplicare sancțiuni împotriva grupului și a anumitor persoane, a fost fondat de Dmitri Utkin, un fost soldat rus plin de tatuaje naziste. Se pare că a fost numit după compozitorul preferat al lui Hitler. În decembrie 2016, domnul Utkin a fost fotografiat alături de Vladimir Putin, președintele Rusiei, la un eveniment de la Kremlin, sugerând legăturile puternice ale grupului. Se crede că Wagner este finanțat de Evgeni Prigojin, un om de afaceri despre care se presupune că ar conduce Internet Research Agency, „ferma de troli” a Rusiei. Forțele armate ruse lucrează îndeaproape cu grupul, furnizându-i muniție și avioane de transport. Șeful serviciilor de securitate din Ucraina a asemănat pe Wagner cu „o armată privată a lui Putin”.

De la intrarea în Ucraina, în 2014, agenții legați de Wagner au apărut în multe alte locuri în care Rusia are interese. Aceștia au fost activi în Siria și Libia, iar mai recent au fost văzuți în Republica Centrafricană și Mali. „Rusia se angajează într-un război proxy cu o negare plauzibilă”, spune doamna MacLeod. Folosirea mercenarilor în locul propriilor trupe îi permite Rusiei să-și minimizeze pierderile. De asemenea, elimină un strat de responsabilitate: spre deosebire de soldați, mercenarii sunt foarte greu de identificat. Este „aproape imposibil să-i tragi la răspundere”, spune doamna MacLeod. Mercenarii Wagner au fost acuzați de încălcări ale drepturilor omului, iar jurnaliști care au investigat Wagner au fost uciși. Pentru domnul Prigojin, munca poate fi profitabilă. Firme legate de el și Wagner au preluat controlul asupra câmpurilor petrolifere din Siria și asupra minelor de diamante din Republica Centrafricană.

Rusia nu este singura țară care folosește mercenari. Se crede că grupuri turcești, de exemplu, operează în Libia. Iar unii cred că amploarea și legăturile politice ale Wagner ar putea fi foarte exagerate: noțiunea de organizație rusă puternică și din umbră îl ajută pe Putin să insufle frică. Într-adevăr, mercenarii Wagner au fost adesea lipsiți de succes. S-au retras din Mozambic, în 2019, după ce jihadiștii au început să-i decapiteze. Și au luptat de partea învinsă în războiul civil din Libia.

Unii oameni din țările în care operează Wagner sunt recunoscători pentru sprijin. În Mali, unde se crede că junta de la guvernare plătește Wagner cu 10 milioane de dolari pe lună, oamenii speră că vor fi mai de ajutor la atingerea stabilității decât au fost trupele franceze. Dar dacă oamenii Wagner se află în Ucraina, unde doamna MacLeod și echipa ei „monitorizează situația”, puțină lume se va bucura de prezența lor. >>

Anchetă BBC: Mercenarii Wagner au ucis prizonieri de război în Libia şi au primit echipament de la armata rusă

O nouă anchetă a BBC a dezvăluit miercuri amploarea operaţiunilor grupului rusesc de mercenari Wagner în timpul războiului civil din Libia, care au inclus uciderea prizonierilor de război, crime de război şi aprovizionarea cu echipamente de la armata rusă.

BBC a intrat în posesia unei tablete care i-a aparţinut unui combatant rus al grupului Wagner, precum şi a unei „liste de cumpărături” care conţine echipament militar modern despre care experţi susţin că poate proveni numai din dotările armatei ruse.

Rusia neagă orice legături cu grupul Wagner, care a fost identificat pentru prima dată în 2014, când le-a acordat sprijin separatiştilor ruşi în conflictul din estul Ucrainei. De atunci, a fost implicat în regiuni precum Siria, Mozambic, Sudan şi Republica Centrafricană.

Luptătorii Wagner au apărut în Libia în aprilie 2019, când s-au alăturat forţelor generalului rebel Khalifa Haftar, după ce acesta a lansat un atac asupra capitalei Tripoli, unde se afla guvernul de uniune susţinut de ONU. Conflictul din Libia s-a încheiat cu un armistiţiu în octombrie 2020.

Grupul este unul foarte secretos, dar BBC susţine că a reuşit să obţină acces la doi foşti combatanţi. Ei au dezvăluit ce fel de om trebuia să fii pentru a fi recrutat de Wagner, precum şi faptul că acesta nu avea niciun cod de conduită.

Potrivit BBC, nu există nicio îndoială că mercenarii Wagner ucid prizonieri, ceea ce un fost combatant a recunoscut sub acoperirea anonimatului. „Nimeni nu vrea o gură în plus de hrănit”, a spus el.

Aceste dezvăluiri susţin şi alte informaţii prezentate în documentarul BBC „Haftar’s Russian Mercenaries: Inside the Wagner Group”, realizat cu sprijinul secţiilor arabă şi rusă. Alte dezvăluiri privesc posibile crime de război, inclusiv uciderea intenţionată a unor civili.

Un sătean din Libia a descris pentru BBC cum s-a prefăcut mort, iar combatanţii Wagner i-au ucis rudele.

În acelaşi timp, un soldat al guvernului libian a descris cum un coleg s-a predat luptătorilor Wagner, dar a fost împuşcat de două ori în abdomen. Soldatul nu a mai fost văzut de atunci şi nici alţi trei militari care s-au predat cu acelaşi prilej.


Tableta Samsung ajunsă în posesia BBC furnizează dovezi privind implicarea mercenarilor în minarea unor zone civile. Potrivit BBC, minarea unor zone fără marcarea dispozitivelor explozive reprezintă o crimă de război.

Tableta în cauză a fost lăsată în urmă de un combatant al Wagner necunoscut după ce mercenarii ruşi s-au retras din zonele de la sud de Tripoli în primăvara lui 2020. Aceasta conţine hărţi în limba rusă ale liniei frontului, ceea ce confirmă prezenţa semnificativă a grupului Wagner. De asemenea, pe tabletă se află filmări cu drona şi nume de cod ale luptătorilor Wagner.

În acelaşi timp, BBC susţine că a primit de la o sursă din serviciile de informaţii libiene o listă de arme şi echipamente militare, un document de zece pagini datat 19 ianuarie 2020 şi despre care canalul susţine că probabil a fost găsit la o locaţie a Wagner.

Documentul furnizează indicii privind cine ar putea finanţa operaţiunea. Acesta prezintă dotările necesare pentru „atingerea obiectivelor militare”, inclusiv patru tancuri, sute de arme Kalaşnikov şi un sistem radar ultraperformant.

Un analist militar a declarat pentru BBC că unele dintre tehnologiile acestea ar fi fost disponibile doar în depozitele armatei ruse. Un alt expert, specialist în grupul Wagner, a spus că lista indică o implicare a lui Dmitri Utkin.

Acesta este un fost membru al serviciilor de informaţii ruse despre care se crede că a fondat Wagner şi a numit grupul după indicativul său. BBC susţine că a încercat să-l contacteze pe Dmitri Utkin, dar nu a primit niciun răspuns.

De asemenea, notează BBC, „lista de cumpărături” şi un alt document care conţin menţiunile Evro Polis şi „director general” îi sugerează acestui expert implicarea lui Evgheni Prigojin, un bogat om de afaceri apropiat de preşedintele Vladimir Putin.

Trezoreria americană a instituit sancţiuni împotriva Evro Polis în 2018, numind-o o companie rusească contractată pentru „a proteja” câmpuri petrolifere siriene care erau „deţinute sau controlate” de Prigojin.

Investigaţii efectuate de jurnalişti occidentali l-au legat pe Evgheni Prigojin de grupul Wagner, scrie BBC. El a negat însă mereu orice legătură cu Evro Polis sau Wagner.

Un purtător de cuvânt al acestuia a reiterat aceste poziţii pentru BBC, iar Prigojin a comentat că nu a auzit nimic despre vreo încălcare a drepturilor omului în Libia de către ruşi. „Sunt sigur că este o minciună sfruntată”, a spus el.

Ministerul de Externe rus a declarat pentru BBC că „face tot posibilul pentru promovarea încetării focului şi a unei soluţionări politice a crizei din Libia”.

Ministerul a adăugat că detaliile privind operaţiunile Wagner în Libia sunt în mare parte bazate pe „date contrafăcute” şi sunt menite „să discrediteze politica Rusiei în Libia”.

Oficial, grupul Wagner nu există, scrie BBC, dar se crede până la 10.000 de oameni ar fi avut cel puţin un contract cu Wagner de când grupul a început să lupte alături de separatiştii proruşi în estul Ucrainei în 2014.

În jur de 1.000 de combatanţi ai Wagner se estimează că au luptat alături de generalul Khalifa Haftar în 2019 şi 2020.

Canalul BBC în Rusia a cerut unui fost combatant al Wagner să descrie grupul. „Este o structură menită să promoveze interesele statului în afara graniţelor ţării noastre”, a spus el.

În ceea ce priveşte combatanţii, el a spus că sunt „profesionişti ai războiului”, oameni care caută de lucru sau romantici care vor să-şi servească ţara.

Celălalt fost combatant al Wagner a declarat pentru BBC că nu există un cod clar de conduită. Dacă un luptător luat prizonier nu deţine informaţii sau nu poate lucra ca „sclav”, atunci „rezultatul este evident”.

Andrei Şuprighin, un expert care lucrează cu Russia International Council, spune că poziţia guvernului rus a fost următoarea: „Lăsaţi-i să se implice şi vom vedea care este rezultatul. Dacă iese bine, putem folosi asta în avantajul nostru. Dacă iese prost, atunci vom spune că nu am avut nicio legătură cu asta”.