DERBEDEI IUDEI -JAVRE CE SE CRED LEI

nstitutul „Elie Wiesel” din Romania – un gestapo evreiesc sionisto-

comunist. Scop și activități.

Elie-Wiesel

Alexandru-Florian-si-Radu-Ioanid-Crin-Antonescu-George-Scutaru-

Andrei-Gerea-si-Ciprian-Nica-legea-217-2015-Elie-Wiesel

Captarea memoriei

prin care memoria luptătorilor anticomuniști este pângărită cu mijloace

ce amintesc de teribilul Gestapo și metodele lui de purificare este o

lege strâmbă, care încearcă să acrediteze ideea că, pentru cei 3000,

10.000 sau 14.000 de evrei vehiculați a fi fost uciși la Iași (funcție de

sursă), este necesar că o întreagă elită culturală anticomunistă și, ca

atare, legionară, să fie pusă la zid și scoasă din istorie.

1. Cărțile elitei trebuie puse pe foc iar oamenii deportați în uitare

pentru că, nu-i așa, un text laudativ despre o idee politică poate fi

asimilat cu apăsarea trăgaciului. Întocmai ca poliția politică a lui

Hitler, Institutul Elie Wiesel nu acceptă opinii contrare, argumente

sau măcar simple întrebări.

2. Cu mijloace care amintesc de Inchiziție se impune o nouă istorie

creionată și se stabilesc fapte a căror veridicitate se impune cu

mijloace represive. Negi, plătești cu libertatea, simplu și eficient,

întocmai ca băieții de la Gestapo care, pentru simpla deținere a

unor opere literare, te trimiteau în lagăr.

3. Și întocmai ca urmașii săi din poliția politică nazistă și gașca de la

Elie Wiesel operează cu liste negre și autori interziși.

Care-i diferența, mă întreb? De ce o formă de totalitarism și

cenzură de tip nazist este mai blamabilă ca această Inchiziție

evreiască coordonată de un român sadea?

4. Răspunsul la crimele odioase ale unor echipe de legionarilor nu

este exagerarea sau cenzura. Nu poți combate o atrocitate cu altă

atrocitate și nu poți opri crima prin cenzură. O convingere se

creează, nu se impune prin lege. Cunoașterea și dezbaterea sunt

căile prin care democrația se opune totalitarismului. Se pare însă că

în ADN-ul domnului Alexandru Florian genele predominante nu-s

chiar albastre, ci mai de grabă roșii

5. Cu un Institut dăruit cu peste 1,5 milioane de lei, în 2015, de către

statul român, și cu un salariu lunar alocat, la aceeași instituție, de

6800 de lei, adică peste ceea ce primeau pe ”ștat”, până în această

vară, în România, președintele, premierul ori preşedinţii celor două

Camere parlamentare, Florian este capul unui grup de tovarăși care

a orchestrat această lege bolșevică. Grupul cuprinde 3 parlamentari

despre care vorbesc singure numele lor: Antonescu, Gerea și

Scutaru. Simpla enumerare a numelor face inutilă caracterizarea

personajelor. Alexandru Florian, bugetarul de lux, a venit cu

dogma iar aleșii cu ștampila Parlamentului. A rezultat o lege

hidoasă prin care bolșevicii, mare parte evrei, care au invadat

România în 1945 și au terorizat-o vreme de 50 de ani cu execuții

pe lângă care evenimentele de la Iași pălesc (fenomenul Pitești,

Canalul, gulagul din lagărele de la Aiud, Sighet, etc) sunt

reabilitați și faptele lor legitimate. Asta după ce de la cel mai înalt

nivel al statului român, regimul bolșevic al Anei Pauker (Hannah

Rabinsohn) a fost condamnat drept criminal de președintele Traian

Băsescu. O condamnare oficială, din păcate fără a fi urmată de legi

care să pedepsească torționarii acelor vremuri, dar condamnare

care arăta clar cu ce s-au ocupat amicii dlui Radu Florian, tatăl

vânătorului de legionari. Urmarea este aceea că toate sentințele

pronunțate de tribunalele înființate cu pistolul de evreii bolșevici

sunt considerate valide prin monstruoasa lege clocită de gruparea

Florian, iar victimele sunt executate a doua oară, de data aceasta

definitiv. Eliminarea fizică însemnă dispariție doar pe jumătate.

Grav este când opera este ștearsă și astfel individul dispare complet

din memoria colectivă. Asasinarea memoriei este, dincolo de

barbaria cenzurii ideilor, sigurul rezultat vizibil și singurul scop

urmărit și nedeclarat al acestei legi odioase.

6. Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian

consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar

prin asta devine ea însăși o crimă. Mai mult, documentarea marelui

istoric făcută aproape exclusiv pe baza mărturiilor culese de la

evreii care au trăit evenimentele din 1940 de la Iași și a cărei

finalitate este o lege reparatorie care să acorde compensații

financiare substanțiale urmașilor evreilor uciși nu poate constitui o

bază documentară obiectivă. Până nu se pun în balanță toate

evenimentele, toate crimele, inclusiv cele comise de evreii bolșevici

care acționau ca trupe paramilitare ale Armatei Roșii, nu putem

avea un tablou complet al faptelor și al cauzelor. Iar asta ne

privează de o judecată obiectivă și rațională. Asasinarea memoriei

nu poate fi în nicio circumstanță răspunsul la asasinatele etnice

care au întunecat istoria României în anii ’40

Nu poți să nu remarci că statul a refuzat să finanțeze Memorialul de la

Sighet, construit exclusiv cu fonduri private, și a lăsat pradă distrugerii o

întreagă arhivă a atrocităților bolșevice din anii 1945-1965. Asta în

vreme ce Institutul Elie Wisel a primit alocări bugetare substanțiale

pentru obiective mult mai modeste.

Nu poți compara 20 de ani de teroare bolșevică cu nimic. Nici măcar

cu tragicele evenimente de la Iași. Diferă amplitudinea, consecințele și,

nu în ultimul rând, mijloacele. Exterminarea unei întregi clase sociale

care refuza ideologia bolșevică și care a fost acuzată de simpatii

legionare pentru că alte vinovății mai grave nu s-au putut inventa rămâne

marea crimă a secolului 20 în România. Iar această realitate nu are

nevoie de o lege care o impună. Evidența nu se impune cu o lege.

Ea există pur și simplu.

Elie Wiesel acuzat de un evreu ca a furat identitatea unui alt detinut

de la Auschwitz

Scriitorul american de origine romana, Elie Wiesel, a fost dat in

judecata de un supravietuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv

ca purtatorul Premiului Nobel din 1986 si-ar fi insusit identitatea

detinutului A-1773.

tatuaj_wiesel

Grüner Miklos, stabilit in localitatea suedeza Malmo, sustine ca are

dovezi certe ca Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape

un an la Auschwitz. ‘In 1986, dupa decernarea Premiului Nobel, presa

suedeza a inceput sa caute supravietuitori ai Holocaustului. Asa m-au

gasit pe mine, la Malmo. M-au intrebat daca vreau sa ma revad cu

colegul meu de lagar, Elie Wiesel. Numele de Elie nu imi suna cunoscut.

Mi-au spus ca pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel.

Timp de un an am fost inchis cu Lazar in aceiasi baraca la Auschwitz.

Aparem amandoi pe acea fotografie facuta in lagarul de la Buchenwald

pe 16 aprilie 1945, care a facut inconjurul lumii, Wiesel cu Haft-

Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rand), iar eu cu Haft-Nr.

120762 (n.r primul in coltul din stanga). Il stiam foarte bine, dar de

atunci trecusera 40 de ani. Intalnirea organizata de suedezi a durat 10

minute si a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal ca eram doi oameni

schimbati, dar el refuza sa vorbeasca cu mine in ungureste, desi in lagar

doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit intr-o engleza cu accent

frantuzesc si in momentul in care nu a vrut sa imi arate tatuajul (A-

7713), capatat de toti detinutii din Auschwitz, am inceput sa am dubii

mari ca acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul intalnirii mi-a dedicat cartea

sa ‘Noaptea’, despre care sustine ca el a scris-o, dar eu am spus tuturor

ca omul acesta nu este Lazar Wiesel’, spune Grüner Miklos.

Grüner: ‘Lazar Wiesel mi-a salvat viata’

De la intalnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de liniste.

Timp de 25 de ani a cautat dovezi, care sa confirme ipoteza sa, pe care

le-a publicat intr-o carte.

‘In luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la

Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebrat un numar de

inregistrare. In cateva zile mi-am pierdut toata familia, atunci am ajuns‚

in grija fratilor Wiesel, Lazar si Abraham. Cei doi proveneau din

Sighetul Marmatiei (nr. judetul Maramures, Romania). Lazar era nascut

in 1913 si avea numarul de inregistrare A-7713, in timp ce Abraham, in

1900 cu numarul de inregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor si au

avut grija de mine, pe cat se putea in astfel de conditii. In momentul in

care nemtii au inceput sa se retraga, au luat si oamenii din Auschwitz.

Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat si mai mult. Am ajuns in localitatea

Glivice, pe timpul iernii naprasnice din ianuarie 1945. Foarte multi au

murit pe drum. Ne-au bagat in vagoane supraincarcate si pana am ajuns

la Buchenwald, multi au decedat, printre ei si fratele lui Lazar, Abraham.

Aici am stat pana pe 8 aprilie 1945, cand ne-au eliberat americanii, de

atunci nu mai stiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns intr-un sanatoriu din

Elvetia, apoi in Australia’, isi aminteste Grüner despre perioada

petrecuta cu Wiesel.

„Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel

Grüner Miklos sustine ca la Auschwitz nu a existat nici un detinut cu

numele de Elie Wiesel. ‘In 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a

publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. In

1958, cartea a fost rescrisa in franceza si engleza sub denumirea de The

Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea initiala avea 250

de pagini, acum avea doar 115 si era semnata de Elie Wiesel. Aceasta

carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vandute,

Wiesel primind si Premiul Nobel in 1986, plus alte distinctii, in timp ce

s-a pierdut orice urma a prietenului meu Lazar’, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat in America, la Oficiul pentru Evidenta Populatiei,

dar nu a gasit nici un act care sa ateste existenta pe teritoriul american al

unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a

denuntat pe Wiesel si la FBI- Acestia i-au cerut un ragaz de 14 zile

inainte de a-i oferi un raspuns, insa au trecut anii fara un semn de la

autoritatile americane.

‘Primesc constant telefoane de amenintare ca voi fi impuscat daca mai

continui investigatiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu ma mai

sperie nimic. Inainte sa mor vreau ca toata lumea sa stie ca Elie Wiesel

este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz,

care apare in fotografie, s-a nascut la data de 4 septembrie 1913, in timp

ce pe certificatul de nastere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928’,

a spus Grüner, autorul cartii ‘Povestea unui premiu Nobel furat cu

identitate falsa’

Cazul se judeca la Budapesta

In plangerea depusa, Grüner Miklos sustine ca Abraham Wiesel (A-

7712) a fost fratele lui Lazar si nu tatal, asa cum declarase Elie. ‘Din

documentele obtinute din Romania, reiese ca tatal lui Lazar Wiesel a

fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanta sa spuna clar daca Elie Wiesel

a fost vreodata incarcerat la Auschwitz, fiindca eu ma indoiesc’, a

incheiat Grüner.

Avocatul acestuia Dr. Bosze Ferenc a declarat ca procesul ar putea

incepe chiar in toamna aceasta. ‘Este interesant ca Grüner este cetatean

suedez, Wiesel american, dar cazul va fi judecat in Ungaria de

Judecatoria Budapesta. Grüner Miklos a adunat o sumedenie de dovezi,

unele concludente, ca de exemplu lista cu pasagerii care au calatorit de

la Paris la New York in 1957, cand Elie Wiesel sustine ca a ajuns in

America, certificatul de nastere al lui Lazar Wiesel din Romania, acte de

la Muzeul Auschwitz, cat si certificate de la comunitatea evreiasca Yed

Vasem din Jerusalim’, a declarat Bosze Ferenc

Nu existat doi de Lazar Wiesel la Auschwitz?

Cazul Wiesel a intrat in atentia mai multor supravietuitori ai

Holocaustului. In 1986, Eva Kor a trimis o scrisoare catre Muzeul

Auschwitz in care solicita informatii despre detinutul A 7713. Kazimierz

Smolen, directoarea Muzeului Auschwitz i-a raspuns intr-o scrisoare

datata la 15 martie 1987:

‘In lagarul de concentrare Auschwitz, cu numarul de identificare A 7713

figureaza domnul Lazar Weisel, nascut la data de 4.09.1913. Este un

evreu din Ungaria, nascut la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei). El a

sosit la Auschwitz in data de 24 mai 1944. A stat inchis pana la finalul

anului 1944 in KL Auschwitz III – Monowitz. In momentul evacuarii

lagarului a fost transferat la KL Buchenwald, fiind inregistrat in ziua de

26.01.1945’.

In data de 7 iulie 2003, Muzeul Auschwitz i-a trimis o scrisoare lui

Grüner Miklos in care apar urmatoarele date de identificare: ‘A-11104

Grüner Miklos, evreu din Ungaria, nascut la data de 6 aprilie 1928 la

Nyiregyhaza, A-7712 Wiesel Abraham, nascut la 10 octombrie 1900 la

Marmarossziget (Sighetul Marmatiei), A-7713 Wiesel Lazar, nascut la 4

septembrie 1913 la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei).

Intr-o ancheta paralela dusa de Carlo Mattogno, scriitorul italian a ajuns

la concluzia ca atat la Auschwitz, cat si la lagarul Buchenwald, unde s-a

realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel.

‘In data de 22 aprilie 1945, Lázár Wiesel a completat un formular al

armatei americane la Buchenwald. La data nasterii, el a scris: 4

octombrie 1928, iar la locul nasterii: Marmarossziget (Sighetul

Marmatiei). A scris ca a fost arestat in data de 16 aprilie 1944 si deportat

la Auschwitz-Monowitz. El s-a nascut in acelasi an cu Elie Wiesel, dar

nu in aceiasi zi.

Conform site-ului memorial Buchenwald Gedenkstatte, Lázár Wiesel a

fost trimis la Paris in data de 16 iulie 1945, intr-un convoi de

supravietuitori copii. Dovada clara ca vorbim de doi oameni diferiti este

faptul ca in registrele de la Buchenwald apare Lazar Wiesel, detinut

politic, nascut la 4 septembrie 1913, cu numarul de inregistrare Haft-Nr

123565, dar si Lázár Wiesel, nascut la data de 4 octombrie 1928, cu

numarul de inregistrare Haft-Nr 123165.

Nu se stie ce numar de inregistrare a avut Lázár Wiesel la Auschwitz si

nici nu apare pe lista persoanelor care au fost transferate de la Auschwitz

la Buchenwald, dar in nici un caz nu putea fi A-7713, fiindca acesta

apartinea lui Lazar Wiesel nascut in 1913′, sustine Carlo Mattogno.

In 2008, la procesul lui Eric Hunt, cel care l-a atacat pe Wiesel intr-o

camera de hotel, aflat sub juramant, in calitate de parte vatamata, Elie

Wiesel a dat urmatoarele raspunsuri la intrebarile judecatorului’: M-am

nascut in Sighet, Romania, la data de 30 septembrie 1928. Am fost

deportat la Auschwitz, iar pe antebratul stang mi s-a tatuat A 7713, in

timp ce tatal meu a primit A 7712′.

Alexandru Florian, Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul

profesorului de filozofie marxista, Radu Florian

Institutul „Elie Wiesel” este o instituţie de stat, plătită din banii publici şi

ar trebui, la fel ca în celelalte instituţii de acest fel, să nu aibă în

componenţă nomenclaturişti sau propagandişti ai comunismului. Cu

toate acestea, în fruntea sa se află Alexandru Florian, care, de la 21 de

ani, făcea propagandă comunismului!

În acest fel se explică faptul că în Legea 217/2015, la redactarea căreia

Alexandru Florian a avut un rol primordial, aşa cum se spune în

argumentul iniţiatorilor, comunismul nu este condamnat, alături de

celelalte ideologii criminale, cum este fascismul! Şi asta deşi

Parlamentul României a adoptat acum cîţiva ani un Raport de

condamnare a comunismului şi, deci, trebuia să se regăsească în acest

act normativ cu prioritate între ideologiile interzise în spaţiul public, la

fel ca şi în cazul propagandei fasciste!

Dar, dacă în Legea 217/2015 ar fi fost condamnat şi comunismul,

atunci Alexandru Florian ar fi trebuit să se condamne atît pe el, cît

şi pe tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în

perioada 1949-1989! În mod curios, deşi ştie ce tare are în educaţia

sa prin faptul că a fost propagandist comunist, Alexandru Florian a

acceptat, dintr-un evident oportunism, să promoveze astfel de legi

care condamnă ideologii la fel de criminale ca şi comunismul pe care

l-a slujit, de care acum are impresia că se poate spăla ca un mecanic

care şi-a mînjit mîinile cu vaselină!

Alexandru Florian îşi ascunde cartea despre statul ateu în care-l citează

masiv pe Nicolae Ceauşescu

Dacă ne uităm în CV-ul lui Alexandru Florian, aflăm că dumnealui este

autorul a trei cărţi:

– România şi capcanele tranziţiei, Editura Diogene, Bucureşti, 1999

– Cunoaştere şi acţiune socială, Editura politică, Bucureşti, 1987

– Procesul integrării sociale, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,

1983

Cu toate acestea, în biblioteci există şi volumul „Cunoaşterea ştiinţifică

şi apusul zeilor”, colecţia „Ştiinţa pentru toţi”, Ed. Ştiinţifică şi

enciclopedică, 1975, care aparţine aceluiaşi Alexandru Florian, dar care

nu se regăseşte în lista publicaţiilor din CV-ul său!

Autorul avea atunci doar 21 de ani, fiind încă student al tatălui său, şi

publicarea acestui mic eseu într-una dintre colecţiile populare din acea

vreme a fost un evident privilegiu datorat rolului avut în PCR de tatăl

său, dacă nu cumva acesta a avut o mare contribuţie chiar în redactare ei,

avînd în vedere bibliografia destul de greu de asimilat de un tînăr abia

ieşit de pe băncile liceului!

Citind această broşură, am înţeles de ce autorului îi este acum ruşine cu

conţinutul său, căci Bibliografia de la sfîrşit consemnează sursele de

inspiraţie, între care la loc de cinste figurează 6 volume semnate Nicolae

Ceauşescu:

1. „Cuvîntare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată

celei de-a XXX-a aniversare a eliberării României de sub dominaţia

fascistă”, Ed. politică, 1974

2. „Cuvîntare la plenara comună a Comitetului Central al PCR şi

Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României”,

Ed. politică, 1974

3. „Expunere cu privire la Programul PCR pentru îmbunătăţirea

activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi

educaţia socialistă a maselor, pentru aşezarea relaţiilor din societatea

noastră pe baza pricipiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste”, Ed.

Politică, 1971

4. „Raport la cel de-al XI-lea Congres al PCR”, Ed. politică, 1974

5. „Raport la Conferinţa Naţională a PCR”, Ed. politică, 1972

6. „Programul Partidului Comunist Român”, Ed. politică, 1974.

La loc de cinste se află şi lucrările părinţilor spirituali ai comunismului:

K. Marx, Fr. Engels, V.I. Lenin, menţionaţi cu 10 lucrări. Aceasta este,

aşadar, baza teoretică a formării personalităţii lui Alexandru Florian

(dacă el a scris, cu adevărat, cartea), pe care acum încearcă s-o ascundă

de ochii lumii, căci, între timp, a devenit profesor de sociologie şi ştiinţe

politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, dar şi la

Universitatea „Dimitrie Cantemir”, trecînd şi pe la Institutul Social-

Democrat (!!!), dar şi la Institutul de Teorie Socială din cadrul

Academiei Române! Ştiu oare studenţii de la Universitatea „Dimitrie

Cantemir” cine este cu adevărat profesorul lor şi care este fundamentul

pregătirii sale didactice? Bănuiesc ei că acela care le predă acum

doctrinele politice europene a fost un propagandist de cea mai joasă

speţă a comunismului, visînd la o societate ateistă, fără Dumnezeu şi

fără credinţă, bazată doar pe ideologia comunistă învăţată de la tatăl lui,

care a făcut acelaşi lucru timp de 50 de ani?

Dar, cum memoria bibliotecilor reţine şi cărţile de care unii autori se

ruşinează peste ani, am intrat în posesia acestei cărţi, Cunoaşterea

ştiinţifică şi apusul zeilor, „trecută în rezervă” de către Alexandru

Florian, în care aflăm o virulentă susţinere a ateismului ca formă

supremă de cunoaştere, teorie care urmează pas cu pas ideologia

Partidului Comunist Român, aşa cum a fost redată de tovarăşul Nicolae

Ceauşescu! Alexandru Florianaduce în cartea sa numeroase citate din

tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aşa cum se vede în facsimilele reproduse

mai jos:

După cum se observă, Alexandru Florian nu este doar un comentator al

ideolgiei comuniste, ci consideră PCR ca fiind „partidul nostru”, ceea

ce face din el nu numai un simpatizant al politicii comuniste, ci şi un

activist înregimentat, cu un serios potenţial de propagandist, care

susţine că numai ateismul poate conduce la societatea comunistă, ba,

chiar, autorul aspiră la „făurirea unei civilizaţii ateiste”! Dar să

urmărim mai departe felul în caretînărul de 21 de ani, Alexandru

Florian, urmează teoria tovarăşului Nicolae Ceauşescu:

Să vedem acum felul în care Alexandru Florian îşi susţine teoria ateistă

ca metodă ce trebuie urmată de „partidul nostru”:

Observaţi că autorul scrie „dumnezeu” cu literă mică, pentru că religia

este văzută ca un duşman al omului, împotriva căreia trebuie dusă o

luptă, căci, în viziunea lui Alexandru Florian, religia este o formă a

„puterii politice butgheze”, cum scrie la pagina 83:

Farul călăuzitor al lui Alexandru Florian rămîne, totuşi, Nicolae

Ceauşescu, de la care-şi însuşeşte şi definiţia unui„adevărat marxist-

leninist”, urmînd fără abatere calea deschisă de PCR

Ca să nu fie pus la zid pentru aceşti ani în care a fost ideolog al

comunismului, aducîndu-şi din plin contribuţia, alături de tatăl său, la

genocidul produs de comunism, Alexandru Florian are o singură şansă:

să nu fie el autorul acelei cărţi! Va avea, oare, amabilitatea să

lămurească această chestiune?

Şi, pentru că în aceşti ani de după Revoluţie conducătorii ţării – toţi, fără

excepţie – au refuzat să scoată comunismul în afara legii, iată că acum

unul dintre susţinătorii săi iese la drumul mare şi îndrăzneşte să ceară

trimiterea în puşcărie a oricrui om care ar fi simplu simpatizant al altei

ideologii!

Cocoţat în fruntea Institutului „Elie Wiesel”, instituţie publică de stat,

plătită de Guvernul României din bani publici, Alexandru Florian a

devenit în aceste ultime săptămîni simbolul bolşevismului care vrea să-i

vadă la închisoare pe cei care gîndesc altfel decît el! Şi, pentru că veni

vorba de Institutul „Elie Wiesel”, cum de a fost posibil ca Guvernul

României să dea numele acestei instituţii după cel al unei persoane în

viaţă, ca şi cum ar fi o instituţie privată sau un ONG denumit după

numele finanţatorului său? Cu atît mai mult, cu cît personalităţi

importante din comunitatea evreiască îl contestă pe Elie Wiesel în

articole şi cărţi cunoscute în întreaga lume. Chiar nu s-a găsit între

victimele reale ale Holocaustului o personalitate demnă de a fi omagiată

prin acordarea numelui său unei instituţii care are ca scop cercetarea

crimelor naziste? Este ca şi cum Facultatea de hidrologie s-ar numi Ion

Iliescu sau Universitatăţii din Bucureşti i s-ar da numele Nicolae

Manolescu, în timp ce aceştia sînt încă în viaţă!

Cu această carte, „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, publicată în

1975, Alexandru Florian era aruncat de tatăl său între tinerii ideologii ai

PCR, iar acum, la 40 de ani de la apariţie, aceeaşi broşură îl situează pe

lista comuniştilor travestiţi în democraţi care, dacă ar exista o lege care

să condamne această ideologie criminală, l-ar trimite exact acolo unde ar

vrea el să-i trimită pe cei care vor în continuare să-i citească pe Mircea

Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran sau Mircea Eliade.

P.S.1. Rareş Bogdan, în emisiunea în care a fost invitat şi Alexandru

Florian, a simţit nevoia ca de la început să ne acuze că, într-un articol

din cotidianul.ro, am fi comis un atac la persoană prin faptul că am arătat

cine este tatăl invitatului său. Chiar să nu înţeleagă agitatul realizator TV

că toate aberaţiile lui Alexandru Florian vin din educaţia comunistă

primită de acasă şi din exerciţiul luptei de clasă la care a contribuit

decisiv însuşi tăticul acestuia?

Rabinul Eli Caufman demasca mafia sionisto-comunista de la Institutul

„Elie Wiesel”

Eli Caufman, rabin şi istoric de origine română, emigrat în Israel în anii

’60, a făcut declaraţii foarte dure şi extrem de interesante la adresa

liderilor comunităţii evreieşti de la noi, în emisiunea „În arenă”, realizată

de Codruţ Burdujan la Litoral TV din Constanţa.

„Pentru noi, evreii religioşi, comunismul este mai extremist decât

nazismul. Iar liderii comunităţii evreieşti din România sunt oamenii

Anei Pauker, foşti comunişti.

[…] Astfel de oameni sînt cei mai extremişti, foarte cinici, nu le pasă

de viaţa omului… Un om care poate spune că viaţa unui copil evreu

valorează mai mult decît viaţa altui copil este un nazist şi un fascist.

[…] Evreii din România nu prea au ce face în cultură şi religie, pentru că

sunt asimilaţi şi atunci fac activism, iar activismul lor este holocaustul –

ei primesc bani peste bani pentru asta. În Ungaria, lui Wiesel îi e frică să

facă ce face în România. Nici statistica nu e adevărată: în România nu au

murit aşa de mulţi la holocaust, pentru că o parte din România era sub

Ungaria şi acolo ungurii i-au omorît pe evrei. Mulţi evrei au fost salvaţi

de români.

Unde sunt poveştile despre aceste fapte? Să vă mai spun ceva: un domn

istoric din Iaşi, Cioflîncă, a făcut mare poveste pe un progrom în Iaşi,

dar era o poveste antiromânească, făcută pe bani primiţi de la organizaţii

din America… Ăştia aduc ură între români şi evrei.

Eu de şapte ani vin în România, merg îmbrăcat ca evreu, nu am văzut

niciodată antisemitism în România. Doar comunitatea evreiască spune că

e antisemitism, pentru că vrea să fie antisemitism, pentru că

antisemitismul ăsta le aduce bani.”