Prea jos, prea lent și prea „ca de pe vremuri” pentru a fi prins din urmă „trabantul” zburător, nu?!…

https://ziarulnatiunea.ro/2022/03/14/prea-jos-prea-lent-drona-ucraina-cezar-adonis-mihalache/

Înainte de a mai arunca în spațiul public ideea constituirii a unei platforme de supraveghere a conținutului media de pe site -uri și blog -uri (pentru binele nostru, desigur!), guvernanții ar trebui să pună la punct, dacă nu un sistem de control și cenzură pentru sine, măcar a unei structuri de pregătire în domeniul comunicării la nivelul propriilor ministere… Pentru că, dacă în cazul unor „simple” ministere, gafele și pocinoagele de comunicare pot livra cel mult subiecte de satiră, dar și portițe pentru spionajul economic, în situația unor formulări „nefericite” din partea structurilor militare (dacă nu a fost cumva o livrare intenționată de „precizări”, dar asta este treaba parchetelor militare să afle!), așadar, în cazul unui comunicat public care vine dinspre structuri militare poate mult prea „guralive” pentru nivelul de alertă în care ne aflăm, nu mai vorbim de satiră, nici de eventuale subminări la adresa economiei, ci de un posibil atentat la siguranța și securitatea țării!

În primul caz, cel al inițiativei guvernanților de a pune la punct o platformă informatică de identificare, alertare și blocare automată a unor site-uri, lucrurile au fost clare. A fost vorba despre intenția de a utiliza una dintre structurile existente de monitorizare a presei, care furniza probabil înainte de pandemie pachete de documentare pentru entitățile interesate de felul în care li se reflectă imaginea în mass-media, regândită acum ca sistem de identificare prin cuvinte cheie predefinite a acelui conținut media dăunător nu atât pentru noi, cât mai ales pentru imaginea guvernanților. Adică o altă încercare de cenzură, de tipul grupului strategic de comunicare din timpul pandemiei, menită a proteja imaginea unor personaje publice, guvernamentale ori politice.

În a doua situație însă, în sfera a ceea ce a comunicat armata în legătură cu traversarea spațiului nostru aerian de către o dronă ucraineană, de fabricație rusească, suntem în fața unor posibile infracțiuni prin felul în care au fost „scăpate” anumite informații într-un comunicat al unei structuri militare. Intenționat ori nu este treaba parchetelor militare să afle!… Mai ales că, spre deosebire de ceea ce te așteptai în cazul unei comunicări militare, „informația” sensibilă nu a fost furnizată prin ceea ce nu s-a spus, prin căutarea „printre rânduri”, ci tocmai prin ceea ce s-a punctat negru pe alb!

Și nu putem ignora nici felul jenant în care armata a dovedit că nu este la nivelul de pregătire pe care îl impune situația actuală, dar nici forma ei de comunicare publică. Și nu contează că a fost vina unui „căprar” care nu și-a făcut treaba, strict pe sfera de interceptare, ori a biroului de comunicare al armatei, în cazul comunicatului public. Pentru că vorbim de o entitate ce trebuie să acționeze unitar! Dar, dincolo de penibilul situației de a nu fi reușit, nu doar să intercepteze, dar nici să identifice un „obiect zburător care a traversat spațiul aerian”, deși era vorba, așa cum s-a aflat ulterior, după prăbușirea dronei în Croația, de un aparat rusesc vechi de 30-40 de ani, un adevărat „cazan zburător” din epoca trabantului, și a cărui semnătură radar trebuia să existe în baza de date a operatorilor, comunicarea publică a fost și mai catastrofală.

„Precizările” comunicatului unei structuri militare făcute (scăpate?) în încercarea de a găsi justificări pentru lipsa de reacție sunt cu adevărat grave. Era mai simplu să fi spus: nu am putut, am dormit pe noi, nu a fost nimeni „la butoane” în cele trei minute… Nu să vină să furnizeze, în argumentarea propriei neputințe de a nu fi fost în stare să identifice, să intercepteze și să doboare în condiții de siguranță pentru populație un aparat de zbor fără pilot, posibile informații esențiale: „pentru că zbura prea jos”, „pentru că zbura peste un relief accidental”, „pentru că vremea era nepotrivită”. Căci toate acestea sunt o recunoștere a faptului că suntem protejați doar în cazul rachetelor și aeronavelor care zboară la înălțimi „de croazieră”, nu peste un relief accidental în care să-și mascheze traseul, și, mai ales, doar pe vreme bună!… Și cât de apărați ne mai putem simți atunci?… Mai este credibilă interceptarea unor aeronave care, spre deosebire de această „relicvă” zburătoare, au viteze de cinci-șase ori mai mari? Cum ne mai pot asigura guvernanții și autoritățile că suntem „cert și ferm protejați” dacă nu a putut fi identificată nici măcar semnătura radar a unei drone produse cu 30-40 de ani în urmă?…

Când drone și, posibil, rachete străbat spațiul nostru aerian, iar noi suntem simpli spectatori, mai putem pune bază pe ceea ce ni se spune în mod oficial? Mai putem avea încredere în comunicatele anterioare legate de prăbușirea cu numai câteva zile înainte a două aparate de zbor (un „mig” și un elicopter militar de căutare/salvare trimis pentru localizarea acestuia), ne mai putem baza pe ceea ce ne-au spus „comunicatorii”? Pentru că, dacă drona zbura mai sus și intersecta cursul unui aparat civil de zbor, prăbușirea ar fi fost tot un accident? Și de ce nu comunică nimic armata despre felul în care s-a produs prăbușirea „mig”-ului? A efectuat pilotul operațiunea de catapultare, există indici măcar că a încercat, sau, de fapt, nu a avut timp?… De ce nu avem o poziție oficială a guvernanților față de „fake-news” -urile din presa străină care spun că, în cazul avionului de vânătoare, la locul prăbușirii au fost găsite și fragmente ale unei rachete?…

Cu asta ar trebui să se ocupe comunicatorii guvernului! Nu să caute mijloace prin care să se asigure că imaginea unui premier, a unui ministru ori a anumitor personaje nu va fi „șifonată” de media…