Actiunile de dezmembrare a Romaniei, de la Regiunea Autonoma Maghiara la “Tinutul Secuiesc” si planurile iredentiste maghiare de rupere a Transilvaniei

TINUTUL SECUIESC, o unitate administrativa inventata la congresul PCR din 1931 de la Moscova (VIDEO)

Multa lume se intreaba cum de s-a nascut in mintea unor iredentisti notorii din Ardeal o unitate teritorial-administrativa cu denumirea „Tinutul Secuiesc”, ceva care nu a existat niciodata !

Ei bine, iata un scurt „preludiu” extras din subteranele ideologiei staliniste, aflat in perioada interbelica, in plina expansiune.

În rezoluţiile celui de al -V-lea Congres al Cominformului, partidul comunist român din exterior, în rezoluţia „Despre chestiunile naţionale în Europa centrală si în Balcani”, acceptase menţinerea următoarelor:

„După Pacea de la Versailles au apărut (…) noi state mici imperialiste: Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, România, întemeiate pe anexarea de teritorii considerabile populate cu alte naţionalităţi si constituind focare de oprimare naţională si reacţiune socială”, cerându-se separarea popoarelor asuprite din aceste ţări.

În paragraful –II- al acestei rezoluţii, la “Chestiunea ucraineană”, se precizau sarcini partidelor comuniste din Polonia, Cehoslovacia, România, de a sprijini constituirea unei republici sovietice muncitoreşti şi ţărăneşti, prin includerea în graniţele noului stat a teritoriilor statelor menţionate mai sus.

Chestiunea maghiară, din capitolul –VIII- al rezoluţiei, preciza: „Congresul apreciază că este indispensabil să se întărească activitatea comunistă printre ungurii din regiunile anexate de România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Partidele comuniste din aceste ţări trebuie să revendice pentru ei dreptul de a dispune de ei înşişi, până la, şi inclusiv, separarea lor de statele care le-au anexat…”

Întâlnirile şi congresele comuniste în URSS, mai ales, se ţineau destul de des şi la ele au participat şi români social-democraţi câştigaţi de comunişti, unii infiltraţi din ţară. Printre participanţi se numărau: Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Gheorghe Cristescu (închis şi el de tovarăşii lui după 1948), Elek Koblos, Al. Crişan, A. Dobrogeanu-Gherea, Ecaterina Arbore, H. Steinberg… Românilor participanţi la discuţii li s-a cerut ca în documentele partidului comunist din România să se popularizeze problema autodeterminării, accentuându-se chiar asupra dezmembrării unor provincii din statul român făurit cu atâta suferinţă şi jertfe.

Socotit ca un fel de moment de rascruce pentru comunisti, Congresul al V-lea al PCR s-a desfasurat in 1931 la Gorikovo langa Moscova, pentru ca in Romania interbelica nu putea exista legal ca partid, avand in vedere ideologia sa fatis antinationala, pusa in slujba intereselor imperialistilor de la Rasarit.

Atunci s-a nascut pentru prima data teza stalinista conform careia „Romania este un stat imperialist” si ca atare, nationalitatile conlocuitoare au dreptul la autonomie si autodeterminare „pana la despartire” (evident, trimiterile erau cu adresa directa la provinciile romanesti Transilvania, Basarabia, Tinutul Hertei si Dobrogea).

Pentru presa de atunci nu era nimic surprinzator in Rezolutia, adoptata de Congresul al V-lea al comunistilor romani, maghiari…evrei si de alte nationalitati , deoarece marea majoritate a membrilor sai, atatia cati erau, dar mai ales a conducerii sale, era formata din alogeni.

Potrivit revistei Memoria,(articolului Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, de Eugen Denize), următorii secretari generali ai partidului au fost străini, și anume: Elek Köblős, maghiar, 1924-1928; Vitali Holostenko, ucrainean, 1928-1931;Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936;Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944.

Amanunte interesante oferea, la cateva zile dupa anonimul “eveniment”, cunoscutul ziar bucurestean„Universul”.

Astfel:

- Intre participantii cu rang de delegati la Congresul al V-lea al PCR nu erau decat vreo doi-trei romani, restul fiind de alte nationalitati, in special evrei, unguri, bulgari;

- Rezolutia s-a adoptat sub presiunea exercitata de Internationala Comunista (care in 1917 adoptase un Document asemanator), urmarind dezmembrarea statelor europene, in vederea deschiderii drumului spre Europa a „Revolutiei comuniste mondiale”.

- La momentul adoptarii acestei Rezolutii antiromanesti, secretar al Internationalei Comuniste era Bella Kuhn, fostul lider al bolsevicilor unguri, fost sef al Guvernului ungar, dupa proclamarea „Republicii Sfaturilor”,

- Pentru prima oara, dincolo de hotarele URSS, s-a infiintat, la Budapesta, un stat bolsevic, condus de un guvern care instaurase oficial „dictatura proletariatului”.

Din fericire pentru Europa, viata „Republicii Sfaturilor” de la Budapesta, condusa de Bella Kuhn, secondat de vice-comisarul insarcinat cu revolutia culturala a maghiarilor, filosoful extremist Georg Lukacs, a fost de scurta durata.

Intrand in Razboi, alaturi de Tarile Antantei, si raspunzand numeroaselor provocari ale comunistilor unguri, la adresa suveranitatii si independentei tarii, Ostirea Romana a aparat Ardealul, intrand in razboi si ocupand o mare parte a Ungariei, inclusiv Budapesta. Astfel, s-a pus capat, in 1919, existentei statului bolsevic in Ungaria si uneltirilor bolsevicilor lui Lenin in aceasta parte a Europei.

Intreaga Europa a salutat atunci actul de curaj si responsabilitate al Regelui Ferdinand si al Guvernului roman, care a stavilit pentru un sfert de veac raspandirea comunismului in Europa!

Daca la vremea respectiva, mai ales I.V.Stalin n-a putut ierta Romaniei interventia sa, care a insemnat lichidarea primei puteri comuniste, instaurate intr-un stat aflat dincolo de granitele URSS, pentru romani este de inteles. Dar ni se pare o atitudine impotriva realitatilor politice europene sa continui demersurile de sorginte stalinista, de „autonomie si autodeterminare, inclusiv teritoriala”!

Numai asa a putut fiinta in Romania ocupata de sovietici, la indicatia lui Stalin,asa numita Regiune Autonoma Maghiara.

File:Administrative map of Romania, 1952-1956.png

In 1951, in urma unei noi impartiri teritoriale (confirmata prin Constitutia din 27 septembrie 1952) dar si la presiunea sovieticilor, Romania a fost silita sa accepte sa creeze Regiunea Autonoma Maghiara, in zonele locuite de secui.

Capitala regiunii, care va functiona timp de opt ani, va fi la Targu-Mures.

Regiunea Autonomă Maghiară (în maghiară Magyar Autonóm Tartomány), cunoscută şi ca Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, cu reşedinţa la Târgu Mureş, a fost o regiune care a existat în România între septembrie 1952 şi februarie 1968.

Între 1952-1968 întinderea regiunii a fost de aprox. 13.550 km², iar populaţia număra cca. 730.000 locuitori. Limbile oficiale ale regiunii au fost româna şi maghiara.

In 1950 are loc reorganizarea administrativă a României, după modelul sovietic şi transformarea celor 58 de judeţe în 28 de regiuni şi 177 de raioane.

Doi ani mai târziu, în 1952, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în urma căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele Regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţează Regiunea Autonomă Maghiară.

Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară în cadrul împărţirii administrative a României (1960-1968)

O nouă reorganizare are loc în 1960 când este adopatată noua denumire de Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară.

Fişier:Administrative map of Romania, 1960-1968.svg

Două raioane, care până în 1952 aparţinuseră Regiunii Mureş, locuite în majoritate de români (Luduş şi Tîrnăveni), trec de la Regiunea Cluj la Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, iar două raioane, cu populaţie majoritar maghiară,(Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, cu 85,3% respectiv 90,2% maghiari conform recensământului din 1956) care între 1950-1952 aparţinuseră Regiunii Stalin, revin Regiunii Braşov (succesoarea Regiunii Stalin).

Odată cu aceste modificări proporţia populaţiei maghiare scade de la 77,3% la 62,2%.

Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost desfiinţată prin noua organizare teritorială adoptată în februarie 1968, cand Guvernul României a renunţat la organizarea administrativă de tip sovietic şi a reinstituit judeţul ca unitate administrativă, sistem care este folosit şi în ziua de astăzi.

Din acest motiv, Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost reorganizată în judeţe, nedelimitate pe bază etnică.

Aproximativ două judeţe noi au fost formate din ultimul teritoriu al Regiunii Mureş-Autonomă Maghiară: Mureş şi Harghita, în timp ce judeţul Covasna s-a format, în cea mai mare parte, din fosta Regiune Braşov.

Acţiunile de înfiinţare în mijlocul României a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, reprezintă în mare parte, dincolo de nostalgiile unor foşti activişti comunişti reciclați în „lideri autonomişti”, și reflexul politicii neorevizioniste promovate, începând cu 1990, de unii politicieni din Ungaria faţă de România.

Practic, este usor de remarcat ca actiunile “autonomiste”reprezinta o prima etapa a marelui plan de realipire a Transilvaniei la Ungaria.

Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002, apoi cel curent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice un exerciţiu curent.

Aceste actiuni propagandistice sunt de data mult mai veche…

Astfel, in 1980, a fost publicat în Statele Unite articolul “Transylvania And The Theory Of Daco-Roman- Romanian Continuity” în publicaţia “The Carpathian Observer” care susţine că, în acest conflict,“victimele sunt etnicii maghiari din Transilvania – peste două milioane – care trăiesc sub dominaţie română”.

Autorii atacă una dintre cele mai importante lucrări ale Şcolii Ardelene, respectiv “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, scrisă de Gh. Şincai şi de S. Micu-Klein. Ei spun că limba română nu s-a dezvoltat în cadrul aceluiaşi teritoriu în care a fost situată colonia romană Dacia Traiana şi afirmă că o altă lucrare celebră aparţinându-i lui Petru Maior (“Istoria pentru începutul românilor în Dachia”) ale cărei idei au fost respinse mai târziu sunt încă propagate de către istorici pe nedrept. Autorii susţin că drepturile omului sunt încălcate, în condiţiile în care românii nu permit altor naţionalităţi să se stabilească în ţară.

Românii, scriau ei în 1980, trăiesc cu ideea că aparţin unei naţiuni curajoase şi glorioase care a luptat şi a muncit în România de acum câteva mii de ani, teorie “care s-a dovedit falsă acum multă vreme”.

Apoi, la mijlocul anilor ’80, a fost elaborat un plan de obţinere a autonomiei de către cei care contribuiau la revista ‘Ellenpontok’, editat de poetul Géza Szocs.

Partidele din România, scria politologul budapestan Pomogáts Béla în 1997, “sunt înclinate să extindă drepturile minorităţilor, efort care, dacă ţara caută integrarea în instituţiile occidentale şi vrea să se integreze în NATO şi în Uniunea Europeană – va fi de asemenea susţinut de guvernul maghiar”.

De asemenea, el preconiza încă de atunci că “lupta politică de aproape un secol trebuie să conducă mai devreme sau mai târziu la rezultate, mai ales dacă este primit şi sprijinul clar al ţării mame, în special dacă planurile de autonomie se armonizează cu situaţia din restul Europei”. În acest caz, ceea ce acesta numea sprijiinul ţării mame a putut fi văzut în declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucuresti, Oskar Fuzes, care sustinea modificarea constitutiei Romaniei…

În 1997, un fost profesor de la Universitatea Oxford, Norman Stone, a publicat un articol în aceeaşi revistă, intitulat “Istoria unei regiuni tulburate”.

Stone este vizibil părtinitor şi scrie că “ungurii din Transilvania au fost alimentaţi cu o istorie naţionalistă şi s-au confruntat cu discriminarea.”.

în 1931, sociologul american W. J. Thomas a formulat o teoremă, care de atunci îi poartă numele: „Dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se manifestă ca reale”.

Teorema sa arată că semenii noştri sunt departe de a reacţiona doar la situaţiile obiective, ei reacţionând şi la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi convinși, făcuți să creadă, că sunt reale.

Thomas ilustrează prin teorema sa ceea ce s-ar putea numi o falsă definire de situaţie pe al cărei mecanism psihologic se bazează operaţiunile de diversiune, dezinformare şi de intoxicare folosite în războiale de imagine.

Primejdia pe care o prezintă o astfel de falsă definire de situaţie constă în faptul că aceasta, chiar și fără a fi folosită ca bază pentru operații de manipulare a informaților în vederea dezinformarii publicului sau de intoxicare a factorilor de decizie, dacă nu este combătută prompt şi eficient dobândeşte o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte. Într-un articol publicat în 1948, care a avut răsunet în epocă, această forţă a fost numită de sociologul american Robert K. Merton „the self fulfilling prophecy” – profeţia care se realizează prin ea însăşi.

Deceniile scurse de când W. J. Thomas și-a formulat o teorema au dovedit din plin că așa-numitele previziuni autorealizatoare – care devin reale prin simplul fapt că sunt insistent avansate și pe care prin manipulare și/sau propagandă suntem convinși să le credem adevărate – nu sunt simple speculații psihologice și că pot avea efecte devastatoare.Este ceea ce se întâmplă astăzi cu românii și România…

Un exemplu clasic al ilustrării teoremei lui Thomas, în toate aspectele ei, a fost ceea ce s-ar putea numi „sindromul Trianon”.

El a fost repetat până la exasperare în perioada primei ofensive revizioniste, între cele două războaie mondiale, și demonizat pentru toate relele, adevărate sau imaginare, prin care trecea Ungaria.

În acest fel, cuvântul-semnificație „Trianon” s-a întipărit adânc în conştiinţa naţională ungară căreia i-a produs o traumă reală. O rană care nu a fost lăsată să se vindece fiind sistematic reinfectată şi amplificată – mai nou prin intermediul neorevizionismului şi al interfeţei sale -, autonomia pe bază etnică.

Cronica unei diversiuni ratate – proclamarea autonomiei “Ţinutului Secuiesc”

Coroborarea mai multor date şi informaţii arată că, în contextul unei lupte politice fără cruţare – aşa cum s-a prefigurat cea din Ungaria începând cu 2005, anul dinaintea alegerilor generale din Ungaria, şi primăvara anului 2006 – alegerile s-au desfăşurat în luna aprilie -, atât opinia publică din România şi cât şi cea din Ungaria, precum şi clasa politică românească au fost obiectul unui şir de dezinformări şi intoxicări în vederea obţinerii unei anumite reacţii care, la rândul ei să fie folosită pentru deturnarea electoratului ungar.

Folosind un exemplu la îndemână, cel al loviturilor de biliard, mecanismul acestei duble manipulări a fost cel al trimiterii bilei în mantinelă de unde ricoşează pentru a lovi o altă bilă care, în cazul unei lovituri bine calculate, intră în gaură.

În cazul prezentat mai jos, mecanismul manipulării a constat în primă fază în „amorsarea” publicului şi clasei politice din România prin punerea la cale a unor acţiuni, aşa-numitul „suport”, care să irite. Reacţiile celor afectaţi au fost apoi condamnate prin intermediul unor „cutii de rezonanţă”, punându-li-se eticheta de „intoleranţă etnică”, „antimaghiarism”, „extremism” etc.

În faza a doua, ar fi urmat ca prin relatările unei părţi din mass-media ungare (pentru că subiectul cu conotaţii emoţionale era unul cu mare priză) să fie inflamată opinia publică din ţara vecină.

Rezultatul urmărit era câştigarea pentru „cauza naţională” a alegătorilor indecişi şi trezirea predispoziţiei de votare în rândurile „electoratului captiv” al unui anume „client” sau „beneficiar” (pentru a folosi termeni specifici operaţiilor de dezinformare).

Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că acesta ar fi trebuit să fie Fidesz – Partidul Civic Ungar care a ciupit prin intermediari coarda naţionalistă pentru a se detaşa de partidul Socialis Ungar (PSU) de care îl despărţeau doar 1-2 procente în sondajele de opinie.

Mecanismul iniţial al oricărei dezinformării constă, spun manualele de specialitate, în „amorsarea” publicului prin crearea a unui „suport”.

Modul în care au fost amorsate opinia publică şi clasa politică din România ca şi cel în care a fost creat suportul se dovedeşte a aparţine unor maeştri pe cât de versaţi în arta manipulării, pe atât de lipsiţi de scrupule .

Operaţia de amorsare a început încă din luna ianuarie a anului 2005, când în Transilvania a fost programat un turneu al documentarului de lung metraj „Trianon” în care erau reluate voalat temele propagandei revizioniste din perioada interbelică.

Apoi, după jumătatea anului 2005, în mai multe ziare de limbă maghiară din România a urmat o adevărată campanie de reabilitare a lui Horthy însoţită de publicarea a tot felul de jurnale ale unor ofiţeri care au comandat în septembrie 1940 trupele de ocupaţie din Ardealul de Nord.

În luna decembrie 2005, îndeosebi în publicaţiile de limbă maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, a apărut un val de articole care luau în derâdere semnificaţia zilei naţionale a României. La rândul ei, campania de „rememorare pozitivă” a perioadei care a urmat Dictatului de la Viena a continuat şi în 2006, într-atât încât până şi un ziar serios, precum Kronika de la Cluj Napoca a ajuns să se preteze la o astfel de jalnică manevră.

O dată amorsată psihologia publicului, a început derularea suportului. Acesta este constituit de diverse evenimente produse special în care publicul trebuie determinat să creadă pentru a-i crea şi întări anumite convingeri.

Pe plan extern, de exemplu, Kinga Gál, membră a Fidesz – PCU şi deputat în Parlamentul European, a prezidat, în noiembrie 2005, o reuniune internaţională pe tema autonomiei teritoriale în Europa care a precedat iniţiativa proclamării autonomiei „ţinutului secuiesc”.

La rândul său, postul ungar de televiziune Duna Tv anunţă că în viitorul apropiat va lansa un nou canal ce se va numi „Autonomia”. În paralel, pe postul public Radio Kossuth, Smaranda Enache, co-preşedinte al Fundaţiei Pro Europa, îşi exprimă convingerea că Uniunea Europeană va exercita presiuni asupra României pentru ca autonomia „ţinutului secuiesc” să fie acceptată, pentru că, nu-i aşa, ideile de autonomie şi democraţie sunt strâns legate.

A urmat la scurt timp acţiunea unui aşa-numit grup de iniţiativă, format din câţiva asistenţi şi lectori maghiari de la Universitatea Babeş-Bolyai, care au determinat prin prezentarea de date şi argumente false mai multe personalităţi internaţionale, printre care şi Elie Wiesel şi Imre Kertész, laureaţi ai premiului Nobel, să semneze un document prin care se cerea scindarea universităţii clujene.

Pe plan intern, la Odorheiu Secuiesc, vor fi inaugurate 13 busturi de bronz ale unor personalităţi maghiare. (Antropologia politică caracterizează acest tip de gersturi ca „marcare de teritoriu”.) Unul dintre busturi este al „secuiului rătăcitor” întruchipându-l pe Albert Wass, scriitor şi criminal de război, condamnat pentru crime comise în septembrie 1940, şi care este omagiat public în preziua sărbătorii naţionale a României.

O dată pregătită opinia publică, în final, sub auspiciile Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), este declanşată întreaga tevatură a intenţiei de lansare la Odorheiul Secuiesc, la 15 martie, cu ocazia zilei maghiarimii, a proclamaţiei care ar fi urmat să anunţe autonomia secuimii.

Dezinformarea a dat roade şi la nivelul clasei politice din România, unul dintre liderii de partidelor din opoziţie declarând chiar că, în caz de nevoie, este gata să-şi mobilizeze susţinătorii pentru a se deplasa la Odorheiu Secuiesc pentru a contracara acţiunile autonomiste.

Un alt lider s-a declarat vehement atât împotriva adoptării statutului minorităţilor promovat de UDMR, cât şi a ideii de autonomie teritorială susţinută de CNS, CNMT şi UCM.

În toată această perioadă, în ediţiile electronice ale unor ziare naţionale româneşti, pe forumurile de discuţii, apar texte jignitoare la adresa românilor şi în replică, texte injurioase la adresa maghiarilor.

Totul se întâmplă într-o perioadă crucială pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Din fericire, „marea adunare naţională a secuilor” şi proclamaţia autonomiei s-au dovedit a fi un „fâsz” iar ciocnirile interetnice pe care se sconta nu au avut loc…

Este interesant de văzut cine au fost „cutiile de rezonanţă” care au transmis şi au amplificat dezinformarea. În Transilvania, contribuţia esenţială nu s-a datorat mass-media electronice de limbă maghiară (CNS, CNMT şi UCM având un acces mai greu la ele decât UDMR), ci presei scrise de tendinţă radicală cum ar fi Polgári Élet, Erdely Napló sau Europai Idő. Acesta din urmă a publicat chiar o proclamaţie incendiară, pe care nu şi-a asumat-o nimeni, ca până la urmă să se afle că fusese „culeasă” de pe Internet.

Poliţia din Tîrgu-Mureş a ridicat ziarul de la chioşcuri şi în urma unei sesizări conform căreia în ziar ar fi fost strecurate manifeste iredentiste. Informaţia nu s-a verificat, ziarele au fost duse înapoi la chioşcuri, fundaţia Pro Europa a protestat, o parte din mass-media din Ungaria a raportat incidentul cu lux de amănunte.

În relatarea şi comentarea pentru publicul ungar a evenimentelor care au constituit suportul dezinformării s-au remarcat îndeosebi cotidianul naţionalist-conservator Magyar Nemzet, periodicul Erdélyi Magyarság şi Duna Tv, dar şi unele dintre emisiunile televiziunilor particulare sau ale Televiziunii Ungare. Efectul cumulat asupra opiniei publice ungare este greu de estimat, dar poate fi bănuit.

După cum se vede, dezinformarea a fost gândită din timp, iar faptul că Fidesz-PCU este „beneficiarul” ei a fost evident de la început. Se ştie că UCM, condusă de Jenő Szász, primarul din Odorheiul Secuiesc, este practic filiala politică în România a partidului lui Viktor Orbán, iar CNS şi CNMT îi stau pe aproape fiind constant încurajate politic şi sprijinite logistic.

Merită atenţie specială un aspect relevant care dovedeşte că, pentru a-şi atinge scopurile, începând cu anul 1999, Fidesz nu s-a dat înlături de la a intoxica liderii mişcărilor autonomiste din secuime inducându-le iluzia că pot întinde coarda oricât de mult pentru că există un acord occidental tacit de sprijinire a tendinţelor autonomiste, atât din punct de vedere diplomatic, cât şi militar!

În consecinţă, cu puţin timp înainte de „adunarea secuiască” de la Odorheiu Secuiesc, Ferenc Csaba, secretar general al CNS, a declarat pe un post naţional de televiziune că minoritatea maghiară din „ţinutul secuiesc” este una apărată de NATO.

Aserţiunea liderului CNS i-a contrariat pe analiştii şi comentatorii politici care nu au recunoscut sursa ei.

Folosirea acestei intoxicări în contextul în care episcopul László Tőkés a proclamat ritos la o reuniune ţinută la Satu Mare că autonomia va fi obţinută, la nevoie, prin luptă, ar fi trebuit să neliniştească, dar autorităţile nu au avut nici o reacţie adecvată.

Într-un proiect depus de așa-numitul Consiliu Național Secuiesc (un ONG neînregistrat juridic) se solicita ca: “politica de coeziune a UE ar trebui să acorde o atenție specială regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice, care sunt diferite de cele din regiunile înconjurătoare.

Pentru astfel de regiuni, inclusiv în zonele geografice care nu au competențe administrative, prevenirea limitărilor economice, susținerea de dezvoltare și de conservare a condițiilor de coeziune economică, socială și teritorială trebuie să se facă într-un mod care să asigure continuitatea caracteristicilor specifice.

Pentru aceasta, aceste regiuni trebuie să aibă șanse egale de a accesa diverse fonduri UE iar păstrarea caracteristicilor acestora cât și dezvoltarea economică corespunzătoare a acestora trebuie să fie garantată, astfel încât dezvoltarea UE să poată fi susținută prin menținerea diversității sale culturale.”

Comisia europeană a demolat toate pseudoargumentele maghiarilor iredentiști

În răspunsul Comisiei Europeane de respingere a proiectului înaintat de C.N.S. se menționează:

“În urma examinării vă informam refuzul Comisiei de a înregistra inițiativa propusă deoarece nu se încadrează în puterile Comisiei de a înainta o propunere legislativă cu scopul implementării Tratatelor. După examinarea prevederilor Tratatelor menționate de dvs. și a altor temeiuri juridice, Comisia a formulat această concluzie:

Obiectivul principal al inițiativei propuse, este de a asigura “egalitatea între regiuni și sustenabilitatea regiunilor culturale”, prin acordarea “atenției deosebite regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice, diferite de cele ale regiunilor vecine”.

Ați propus Art. 2 și 3 din TEU (Maastricht) împreuna cu Art. 153, 167, 170, 174, 176, 177 și 178 al Tratatului privind Funcționare UE ca bază legală a inițiativei.Pentru a atinge acest obiectiv, precum este descris în cererea pentru înregistrare și în documentul de referință, ați propus ca actualele reguli să includă trei puncte care să:

- Asigure ca statele membre respectă în totalitate obligațiile internaționale privind minoritățile naționale.

- Definească conceptul de regiune “națională”, ca “regiune cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice, diferite de cele ale regiunilor vecine”.

- Identifice regiunile „naționale” fiecare în parte, luând în considerare criteriul în documentele internaționale enumerate, și în special dorința comunităților în cauza. Cu referire la primul punct, niciunul dintre Tratate nu constituie un temei juridic pentru adoptarea unui act juridic ce sa permită verificarea dacă statele membre respectă în totalitate obligațiile internaționale privind minoritățile naționale.

Conform cererii maghiarilor, al doilea și al treilea punct sunt necesare pentru a acorda o atenție deosebită regiunilor în contextul politicii de coeziune a UE. Orice măsură adoptată în bazele legale a politicii de coeziune a Articolelor 177 și 178 TFEU are ca obiectiv doar consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale precum este menționat in Art. 174 TFEU. Promovarea condițiilor minorităților naționale nu poate fi înțeleasă ca ajutor la reducerea “disparităților între gradele de dezvoltare ale regiunilor” și subdezvoltării a anumitor regiuni, precum este menționat în Art. 174(2) TFEU.

În acest sens, lista”dezavantajelor” expusă în Articolul 174(3) TFEU, ce determină acordarea unei atenții deosebite asupra unei anumite regiuni este exhaustivă. În consecință, Art. 174, 176, 177 și 178 TFEU nu constituie temeiul juridic pentru adoptarea actului legal propus.

În concordanță cu domeniul de activitate, instituțiile Uniunii sunt obligate să respecte “diversitatea culturală și lingvistică” (Art. 3(3) / T. Maastricht) și să stopeze discriminarea bazată pe “apartenența la o minoritate națională”, și astfel, se abțin de la discriminarea pe baza apartenenței la o minoritate națională) (Art. 21(1) / Carta).

Niciuna din aceste prevederi nu constituie o bază legală instituțiilor europene pentru a iniția acțiuni [în spiritul obiectivului CNS, anume al „regiunilor naționale"]. Mai mult, Articolul 2 TUE nu poate fi temeiul juridic pentru propuneri legislative.

Nici Art. 153, 167 si 170 TFUE nu constituie temeiul juridic pentru propuneri legislative deoarece nu contribuie la îndeplinirea niciunui obiectiv al politicilor declarate în aceste prevederi”.

În concluzie, Comisia consideră că Tratatele nu conferă temeiul juridice să permită o propunere legislativă cu conținutul cerut de maghiarii iredentiști.

Spuneam ca Teorema lui Thomas, evocata anterior, sublinia ca dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale (chiar dacă ele nu sunt reale), în consecinţele lor acestea se manifestă ca reale.

În principiu, teorema descrie o falsă definire de situaţie şi arată că oamenii nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci şi la semnificaţiile pe care le atribuie acestora.

Ceea ce este primejdios este că o astfel de falsă definire de situaţie, necombătută prompt şi eficient, dobândeşte o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte, forţă pe care un alt sociolog american, Robert K. Merton, a numit-o „a self fulfilling prophecy” – profeţia care se realizează prin ea însăşi.

Există totuși o speranță… Ințeleptul Epictet spunea că „Important nu este ceea ce ți se întâmplă, ci modul în care reacționezi la ceea ce ți se întâmplă”.

Surse: D.D.Rujan – Schimbarea; universulromanesc.com – Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-015);adevarul.ro/cultura/istorie ; Dorin Suciu ActiveNews