IN BASARABIA tabăra pro-Vest învinge Rusia (VLAD M. )

Rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova este mai puțin prost decât pare la prima vedere. Pe măsură cenumărătoare parțială se apropie de final, deznodământul pare a fi tot mai încurajator. Dacă ascensiunea socialiștilor proruși este îngrijorătoare, forțele politice proocidentale au obținut scoruri electorale bune. Este de așteptat ca voturile din diaspora să consolideze scorul partidelor care susțin apropierea de Vest.

Partidul Liberal Democrat din Moldova a pierdut zece procente, rămânând însă prima forță pro-Vest a țării. Partidul Democrat din Moldova a crescut ușor, în timp ce unioniștii din Partidul Liberal s-au menținut în jurul aceluiași procentaj. În partea opoziției, socialiștii din PSRM au obținut un rezultat neașteptat de bun, eventualii aliați din „Patria” au fost excluși din alegeri cu doar câteva zile înainte, iar comuniștii reformatori (PCR) nu au trecut de pragul electoral. PCRM a devenit pe 30 noiembrie fostul bastion al prorusismului. Dacă altă dată obținea un vot din două, organizația politică a comuniștilor moldoveni s-a prăbușit sub puternica presiune a noilor acoliți ai Moscovei, triada Dodon – Usatîi – Ruslan Popa.

Eșecul PCRM

Schimbările politice din ultimii ani sunt cele care au zdruncinat din temelii susținerea electorală a comuniștilor. Echipa lui Vladimir Voronin a fost nevoită să facă față unei competiții acerbe, confruntându-se cu nu mai puțin de trei grupări politice rivale. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul „Patria” și Partidul Comunist Reformator s-au prezentat ca alternative la PCRM și au înlocuit prorusismul comuniștilor cu o nouă formă de trădare.

Socialiștii lui Dodon

Socialiștii din Moldova, conduși de fostul comunist Igor Dodon, au fost principalii beneficiari ai binecuvântărilor Rusiei. Ei au încurajat mișcarea separatistă prorusă din Găgăuzia, au denunțat apropierea de Occident și au promovat intens aderarea la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan. Devotamentul socialiștilor pentru cauza Sfintei Rusii a sfârșit prin a convinge puterea de la Kremlin că PSRM trebuie sprijinit pentru a câștigarea ategoriilor sociale nostalgice după visul sovietic.

Față în față: liderul socialist, Igor Dodon, și reprezentantul Rusiei în Transnistria, Dmitri Rogozin.

Recent invitat la Moscova, președintele socialiștilor, Igor Dodon, s-a întâlnit cu însuși vicepremierul Dmitri Rogozin, un adversar declarat al României și un susținător al terorismului transnistrean. În fața invitatului moldovean, Rogozin și-a permis să compare campania europeană a RM cu o felină jigărită care stă la coadă pentru a intra în „clubul select al motanilor grași”. Fostul combatant din Transnistria nu a ezistat să facă morală Guvernului de la Chișinău pentru că nu s-a consultat cu separatiștii din Tiraspol înainte de a semna Tratatul de Asociere cu UE. În schimb, marele patriot Dodon a proclamat că moldovenii sunt împotriva Uniunii Europene pentru că „înțeleg că Rusia şi Republica Moldova au un trecut comun şi un prezent comun”. El a discutat cu reprezentantul rus despre apropierea Republicii Moldova de Uniunea Eurasiatică și necesitatea de a evita „pericolele” UE și NATO.

„Patrioții” lui Usatîi

Partidul moldovenist „Patria” este creația unui personaj pitoresc din Republica Moldova, Renato Usatîi, un moldovean care deține cetățenie rusă. Având legături financiare cu lumea politică și economică din Rusia, acesta este adeptul unui discurs ostil la adresa României și favorabil Rusiei. Usatîi a sprijinit referendumul organizat în Găgăuzia pentru aderarea la Uniunea Eurasiatică, și-a anunțat intenția de a construit la frontiera cu România o copie a Marelui Zid Chinezesc și s-a declarat un admirator al autoritarismului din Belarus. Stilul și ideile politice i-au adus alături personaje precum Igor Tuleanțev, președintele Ligii Tineretului Rus, și fostul comunist Grigore Petrenco, lider al grupării Antifa, recent desființată pentru planificarea unor atacuri teroriste.

Sfârșitul campaniei sale parlamentare i s-a tras de la neregulile financiare. La solicitarea Comisiei Electorale Centrale, Curtea de Apel de la Chișinău a luat decizia de a exclude „Patria” de la participarea la alegerile parlamentare după ce autoritățile moldovene l-au acuzat pe Renato Usatîi că și-a finanțat campania cu sume de bani nedeclarate, provenite din afara țării. Deși acesta s-a pretins a fi nevinovat, a plecat repede la Moscova pentru a nu fi reținut de poliție. În ziua alegerilor, Usatîi a cerut susținătorilor să voteze cu „Patria”, deși voturile vor fi considerate anulate.

Noii comuniști

Competitorii lui Voronin au încercat să se folosească până și de simbolurile PCRM. Ruslan Popa, fost lider al Congresului Civic, a anunțat în aprilie înființarea unui nou partid comunist care va fi un rival al PCRM. El a reproșat echipei Voronin că a trădat idealurile comuniste și a permis partidelor proeuropene să câștige puterea în țară. Popa a mai spus că nici măcar în politica externă PCRM nu mai este același. „În partid, sunt câteva grupuri de influenţă care văd diferit viitorul formaţiunii şi viitorul formaţiunii. Vladimir Nicolaevici Voronin spune că vrea în Europa, iar Tcaciuc vorbeşte despre Uniunea Euroasiatică”, a acuzat atunci liderul prorus. Comuniștii reformatori au promisaderarea țării la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan, declararea limbii ruse ca a adoua limbă în stat și rezolvarea conflictului cu separatiștii transnistreni prin federalizarea republicii Moldova. Partidul Comunist Reformator din Moldova a fost însă suspendat de Curtea de Apel de la Chișinău în urma unei contestații depuse de comuniști. PCRM a acuzat PCR că se folosește de simbolurile și denumirea sa pentru a-i induce în eroare alegătorii. În mod ciudat, aceeași Curte de Apel a lăsat în vigoarehotărârea Comisiei Electorale Centrale de a permite PCR să participe în alegeri.

Între Est și Vest

În fața acestui asalt bine coordonat, PCRM a fost nevoit să își nuanțeze discursul public. Uniunea Europeană a redevenit acceptabilă. „Noi nu suntem impotriva modernizarii, noi nu suntem impotriva ca Moldova sa participe la toate institutiile de nivel international, european, unde este interesul nostru national, unde putem sa ne dezvoltam, unde putem sa ne imbunatatim calitatea vietii, categoric nu suntem impotriva”, a spus Voronin încă din această primăvară. Declarația liderului comunist a fost făcută la scurtă vreme după ce Rusia i-a amintit, prin Dmitri Rogozin, că nu uită „cine a călcat în picioare semnarea memorandumului Kozak”, trimitere directă la refuzul lui Voronin de a semna în 2003 propunerea rusă de federalizare a Republicii Moldova.

Consilierul lui Rogozin, Dmitri Loskutov, l-a sancționat pe președintele PCRM pentru declarațiile sale referitoare la sancțiunile rusești impuse guvernului de la Chișinău. „Voronin a spus că Rusia duce o politică incorectă împotriva Moldovei, însă am impresia că anume el duce o campanie electorală incorectă”, a spus la acea vreme subalternul lui Rogozin, în încercarea de a-l readuce sub ascultare pe liderul comunist. Atacul său a fost urmat și de evaluări din partea unor „experți” de la Moscova care au descoperit deodată că PCRM nu și-a onorat promisiunile luate în fața electoratului.

Vladimir Voronin, fost președinte al Republicii Moldova și lider al comuniștilor moldoveni.

Criticile rusești l-au făcut pe Vladimir Voronin să caute o modalitate de a se diferenția de competitorii să de pe partea stângii. Astfel, el s-a pronunțat pentru apropierea de Uniunea Europeană, chiar și cu schimbarea anumitor puncte din Tratatul de Asociere, menite a mai îmbuna Moscova. „Acest acord trebuie să se bazeze pe interesele Republicii Moldova și nu trebuie să pierdem prietenii noștri tradiționali, trebuie să avem relații bune cu Rusia”, a spus Voronin într-o emisiune televizată de acum o lună. Ulterior, legăturile Rusia au trecut în plan secund. În fața prorusismului deșănțat practicat de gașca lui Usatîi și socialiștii lui Dodon, tovarășul Voronin a redescoperit că vocea Kremlinului poate fi ignorată. „Pe mine mă întreabă: veți renunța (la Tratatul de Asociere cu Uniunea Europeană n.r.)? Ei bine, știți cum e la noi: da sau nu, negru sau alb. Nu, nu vom renunța”, a precizat liderul comunist.

Speranțe pentru viitor

Încercarea Moscovei de a crea un nou pol prorus în Republica Moldova s-a întors împotriva păpușarilor de la Kremlin. În această privință, lipsa de unitate a prorușilor s-a dovedit a fi esențială. Comuniștii reformatori și Blocul Electoral Alegere Moldovei – Uniunea Vamală (BEUV, alcătuit din Partidul Regiunilor, condus de găgăuzul separatist Mihail Formuzal, și Partidul Social Democrat al lui Victor Șelin) au rămas departe de pragul electoral. Teribilismul lui Usatîi a lipsit tabăra prorusă de alte voturi importante care ar fi mers, cel mai probabil, la PSRM. Voturile obținute de PCR, BEUV și „Patria” vor întări astfel forțele proeuropene și PCRM, fiind redistribuite partidelor parlamentare.

Cireașa de pe tort e că socialiștii lui Dodon nu au reușit să elimine din joc echipa lui Voronin. Poziția pretins proeuropeană a PCRM nu este, desigur, de încredere, dar contrastează puternic cu triada PSRM – „Patria” – PCR și dă speranțe pentru continuarea drumului spre Occident. Un Voronin mai puțin interesat de Uniunea Eurasiatică este un Voronin care va pune mai puține probleme coaliției pro-Vest. Deși la limită, victoria partidelor prooccidentale se dovedește a fi îndeajuns de solidă, încât să permită continuarea drumului spre Occident.

Rusia rămâne cu Transnistria și niște partide înfrânte care nici măcar nu se înțeleg între ele.

      1. Tendinta se pastreaza. Cei care vorbesc despre votul prostesc al moldovenilor nu cunosc prea multe nici despre Moldova, nici despre moldoveni, nici despre votul ca atare.
        1. Ora 12:19 Rezultatele preliminare dupa procesarea datelor de la 89,53% sectii de vot, ceea ce constituie circa 90.69% din voturi. Voturile sunt repartizate in felul urmator: PSRM – 21,38%, PLDM – 19,45%, PCRM – 17,94%, PDM – 15,76% si PL – 9,38%, informeaza Unimedia.
      2. Partidele proeuropene au MAJORITATEA în Parlament. Câte mandate îi vor reveni fiecărei formaţiuni
        1. Partidele proeuropene au majoritatea în noul Legislativ. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, Partidul Democrat împreună cu cel Liberal Democrat şi cel Liberal ar acumula un număr total de 55 de mandate.
        2. După procesarea a 89.19 % din procesele verbale, rezultatele arată astfel:
        3. PSRM – 21.34%
        4. PLDM – 19.46%
        5. PCRM – 17.95%
        6. PD -15.78%
        7. PL – 9.36%
        8. Procentajul preliminar obţinut poate determina şi numărul de mandate pe care le pot avea formaţiunile:
        9. PSRM – 25 de mandate
        10. PLDM – 24 de mandate
        11. PCRM – 21 de mandate
        12. PD – 19 mandate
        13. PL – 12 mandate
        14. Publika.md aminteşte că, conform regulamentului CEC, procesarea datelor preliminare mai poate dura 48 de ore după închiderea secţiilor de vot, iar rezultatele finale vor fi date publicităţii peste cinci zile.
      3. 2Mihaela Bărbuş1 decembrie 2014 la ora 13:03
      4. Nu doar Usatîi e pitoresc. Să nu uităm exotismele lui Dodon.
      5. „Igor Dodon este un fel de „uniune vamală”. Precum uniunea este o pătăranie, așa este și Dodon”.
      6. http://www.timpul.md/articol/c.....66020.html
      7. 3Vlad M.1 decembrie 2014 la ora 13:25
      8. Alegerile din 2009.
        1. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova 706,732 44.69% - 48 parlamentari
        2. Partidul Popular Creştin Democrat 30,236 1.91% – 0 parlamentari
        3. Alianţa “Moldova Noastră” 116,194 7.35% – 7 parlamentari
        4. Partidul Liberal 232,108 14.68% - 15 parlamentari
        5. Partidul Liberal Democrat din Moldova 262,028 16.57% – 18 parlamentari
        6. Partidul Democrat din Moldova 198,268 12.54% – 13 parlamentari
        7. Partidul Social Democrat 29,434 1.86% – 0 parlamentari
        8. Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova 6,517 0.41% – 0 parlamentari
      9. Rezultate din alegerile din 2014 sunt mai bune decat cele din 2009.
      10. Sfinti nu gasim in politica din Moldova. It’s as good as it gets.
      11. 4Corneliu1 decembrie 2014 la ora 14:14
      12. O analiza iesita din comun.
      13. N-as zice insa ca locatarii Kremlinului nu vor continua sa incerce.
      14. Si nici trimisii lor de la Chisinau.
      15. 5Ion Ionescu1 decembrie 2014 la ora 18:08
      16. Dughin ne ureaza ‘Romania esti profunda, Romania fa-te mare, La multi ani’ in limba romana (la sfarsit)..in rest zice ceva despre “americanska heghemonia”
      17. https://www.youtube.com/watch?v=FqCR4_nzaxE&feature=youtu.be
      18. 6raicov1 decembrie 2014 la ora 18:51
      19. romania e profunda asa cum zice si hurduzeu ca e profunda, probabil. Pt dugin, romania e profunda si poate fi mare doar inafara nato si ue, si in interiorul imperiui kgbist, eurasia. Asa ca hai sictir, bai descreieratule!
      20. 7Vlad M.1 decembrie 2014 la ora 22:07
      21. Alegerile parlamentare din 2010
        1. Partidul Comuniștilor 677.069 39,34 −5,35 42
        2. Partidul Liberal Democrat 506.253 29,42 +12,85 32
        3. Partidul Democrat 218.620 12,70 +0,16 15
        4. Partidul Liberal 171.336 9,96 −4,72 12
      22. 8Ion Ionescu2 decembrie 2014 la ora 15:53
      23. “sondajele de opinie arata ca 45% dintre moldoveni sprijina aderarea tarii la Uniunea Vamala, in timp 43% se pronunta in favoarea asocierii la UE”
      24. Nu e o diferentiere pe linii etnice : peste 75% din populaţie se declară de etnie română/moldovenească, circa 10% – rusă, circa 12% sunt ucraineni.
      25. 9Costin Andrieş2 decembrie 2014 la ora 17:40
        1. Sorin Ionita mama ce revarsare de nationalism sec 19 avem pe aici, Q’un sang impur abreuve nos sillons Pa moldovenii astia ii bagam cu forta la noi in desaga, chit ca 90% vor tara lor independenta
      26. avem si aici, dincoace de prut, o forma de moldovenism care se bazeaza, in mare, pe glumite si procente scoate din burta.
      27. 10Mihaela Bărbuş2 decembrie 2014 la ora 17:42
      28. Mai, ce ti-e si cu sondajele astea… Acum cateva saptamani dadeau rezultate stiintifice si in favoarea lui Ponta. Azi stiinta e in favoarea prosperei Uniuni Vamale. Ce chestie! Tocmai cand pica rubla!
      29. Unde mai pui ca Ion Ionescu da numai de informatii din astea stiintifice, venite de la surse alternative.
      30. 11Mihaela Bărbuş2 decembrie 2014 la ora 18:37
      31. Ia uite ce zice McDonald’s, marea finanta mondiala si Vestul cel putred:
      32. http://economie.hotnews.ro/sti.....tatiri.htm
      33. http://www.paginaderusia.ro/in.....-economie/
      34. Niste ciudosi, ahtiati dupa pofituri si interese!
      35. Noi stim ca e mai mare dragul sa fii in Uniunea Vamala!

Liderul „Patria”, afaceristul Renato Usatîi.

:)

Ruslan Popa, liderul comuniștilor reformatori.