Cu ce este războiul asupra Ucrainei diferit față de oricare alt război iscat de Rusia ori în care Rusia a intervenit

https://ziare.com/razboi-ucraina/razboi-rusia-asupra-ucrainei-diferit-1730677

Ce deosebește războiul Federației Ruse asupra Ucrainei de oricare alt război iscat de Rusia ori în care Rusia a intervenit? De ce este acest război o schimbare de paradigmă, o linie peste care Rusia a trecut, fără posibilitate de întoarcere?

De unde această mobilizare nemaiîntâlnită în istorie, de condamnare și de sancționare a Rusiei, pentru agresiunea ei militară împotriva Ucrainei? Și pe ce se bazează Kremlinul, când nu se oprește din dezastrul umanitar pe care îl provoacă în Ucraina, cu toate măsurile drastice, non militare, luate de comunitatea internațională și cu tot eșecul evident al operației sale militare „speciale”?

Acestea sunt întrebări la care avem un singur răspuns.

Federația Rusă a ales deliberat să încalce toate normele de comportament internațional, să își manifeste disprețul pentru oricare alt actor internațional dar în special pentru actorii cu democrații de tip occidental, să nu mai recunoască valabilitatea Cartei Națiunilor Unite, dar și convențiile și tratatele de garantare a drepturilor omului, de drept umanitar internațional și de drept internațional.

Acesta este răspunsul. Până acum, Federația Rusă și mama ei, Uniunea Sovietică, au mai pornit războaie de agresiune împotriva altor state, ori s-a implicat în războaie care au avut o evoluție similară cu acesta, din Ucraina. În sensul că au degenerat rapid în operații militare de pedepsire a populației civile locale pentru nesupunerea fără discuție voinței rușilor/sovieticilor. Până acum, Federația Rusă și-a impus voința diplomatică asupra altor națiuni și a folosit sistemul de securitate internațional după cum a crezut de cuviință.

Și nu a fost vreodată sancționată pentru asta. Nici pentru crime de război împotriva civililor, nici pentru abuzarea poziției de membru permanent al Consiliului de Securitate, nici pentru ieșirea unilaterală din convenții și tratate privind armele nucleare și convenționale, nici pentru agresiunea asupra altor națiuni independente, nici pentru iscarea, sprijinirea și intervenția în războaie civile și în mișcări separatiste. Nici măcar pentru anexarea Peninsulei Crimeea nu a fost sancționată Federația Rusă (au fost supuse sancțiunilor internaționale doar unele persoane și unele entități economice din federație).

Pentru toate astea, Federația Rusă și mama ei, Uniunea Sovietică, au păstrat o aparență de recunoaștere a normelor de comportament internațional, a Cartei Națiunilor Unite, a aranjamentelor care constituie arhitectura de securitate europeană, din 1975 încoace.

Cu destul de multă ipocrizie, comunitatea internațională a închis ochii și atunci când Rusia și-a pus eticheta de forțe de „menținere a păcii” pe trupele cu care a efectuat agresiuni armate împotriva altor state, și atunci când a mimat consultarea voinței propriului său popor, pentru justificarea unei agresiuni sau unei anexări de teritoriu, dar și atunci când Rusia a ridicat obiecția de neintervenție în treburile interne, fiind lăsată de comunitatea internațională să săvârșească nesancționată crime de război în interiorul federației.

Acum nu se mai poate așa din simplul motiv că Federația Rusă s-a autoexclus din această comunitate internațională. Cu totul.

Nesancționarea fermă a acestui comportament barbar însemna destrămarea sistemului mondial

Iar nesancționarea fermă, completă și definitivă a acestui comportament barbar (adică în afara civilizației) ar însemna destrămarea completă a sistemului mondial. Nu a ordinii care domnește în acest sistem, ci a sistemului ca atare, să fim bine înțeleși.

Sistemul acesta mondial datează încă din 1648 și este edificat pe înțelegeri, acorduri, convenții, norme, principii și chiar legi între toate statele/națiunile care îl recunosc și aderă la el.

Nimeni nu este inclus cu forța nici în Organizația Națiunilor Unite, nici în Convenția privind Declarația Universală privind Drepturile Omului, nici în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, nici în NATO, nici în Uniunea Europeană, nici nicăieri.

Nimeni nu este obligat vreodată sau în vreun fel să încheie tratate de limitare a armamentelor, de control și verificare, de bună vecinătate, de promovare a încrederii și securității.

Dar, din momentul în care o națiune s-a cerut și a fost acceptată într-un organism din acesta internațional (ori a făcut parte dintre națiunile fondatoare), a semnat și a ratificat un tratat, un acord, o înțelegere prin care își asumă niște obligații și promite să aibă un anumit comportament internațional, în momentul în care recunoaște mecanismele de judecare internațională a încălcărilor normelor, regulilor și prevederilor de drept internațional și de drept internațional umanitar, acea națiune, acel actor internațional se obligă implicit și explicit să respecte regula și să îi respecte pe ceilalți actori internaționali cu care conviețuiește în cadrul sistemului mondial.

Până la Federația Rusă, în 24 februarie 2022, niciun asemenea actor internațional nu s-a declarat prin vorbe și mai ales prin gesturi de agresiune militară că nu mai recunoaște valabilitatea niciunei convenții la care era parte și că nu mai recunoaște justețea niciunui avertisment dat de egalii săi despre amenințarea cu forța ca fiind inacceptabilă și, mai mult decât atât, că agresiunea militară neprovocată, nejustificată și ilegală din perspectiva dreptului internațional nu va trece nesancționată drastic.

Poate că instinctiv, poate că deliberat, comunitatea internațională a înțeles din prima pericolul existențial dat de închiderea și de data asta a ochilor, față de atitudinea și comportamentul rușilor din federația lor.

De unde și răspunsul ferm, amplu și sperăm noi decisiv, al comunității internaționale, la agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei pașnice.

Toate astea, fără să discutăm eroismul ucrainenilor care își apără țara și fără să condamnăm crimele de război și dezastrul umanitar săvârșite cu intenție de Federația Rusă, în Ucraina.

Anarhia, așa cum este ea discutată în materia științelor politice, nu înseamnă atât nerecunoașterea și nerespectarea normelor de comportament, a principiilor, legilor și legităților care constituie sistemul internațional, indiferent de forma/ordinea pe care ar lua-o acesta.

Anarhia adevărată este aceea în care un actor internațional alege să impună el altora propriile sale norme, principii și să facă el legea în regiunea sa, ori chiar la nivel mondial.

De aceea, pacea este constrângerea anarhistului să renunțe la ambițiile de exercitare a puterii sale militare, pentru a impune propriile sale reguli, în dispreț față de oricare alt actor internațional ori față de sistemul mondial deja stabilit.

Ceea ce va păți și Federația Rusă, cât de curând.