Se retrag tancurile în cazărmi? Putin a obţinut ce a vrut?

Povestea cu războiul a convenit şi convine tuturor, aceasta fiind una dintre cauzele (dacă nu cea mai importantă!) pentru care s-a creat această panică transmisă de la nivel înalt, pe căi oficiale şi mai puţin oficiale, adică furnizată pe surse mass-mediei, şi transformată într-un spectacol la nivel global sub forma unei ameninţări „iminente”.Invazia cu... mesajele invaziei Pentru a ne explica, iată de ce a fost necesar perpetuarea mesajului că va urma o invazie: În primul rând, naraţiunea de război „iminent” a convenit administraţiei americane, fiindcă în acest mod şi-a justificat atenţia şi prioritatea acordată Ucrainei şi regiunii est-europene, nereprezentând un interes pentru societatea americană. De altfel, există o majoritate care ar prefera ca SUA să nu participe la negocierile privind situaţia din prezent dintre Rusia şi Ucraina. În al doilea rând, problema Ucrainei a reuşit să mobilizeze şi să coaguleze Occidentul, câteva fisuri fiind create în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, după care a urmat episodul submarinelor, dezacorduri privind Nord Stream 2 etc. Iar datorită acestei mobilizări legate de problema ucraineană s-a consolidat şi alianţa SUA cu partenerii europeni, iar NATO s-a galvanizat. În al treilea rând, pericolul unui război a oferit prilejul unui reset al relaţiilor cu Rusia, atât de necesar ambelor părţi. Poate că resetarea relaţiilor s-ar fi realizat şi fără utilizarea dimensiunii militare în negocieri, însă doar prin prisma acesteia s-au putut înşira pe masă o multitudine de dosare, iar americanii au înţeles care sunt „liniile roşii” pentru Rusia. De asemenea, prilejul oferit de spaima războiului a permis reglementarea acestei regiuni atât de încurcate cum este Marea Neagră şi setarea acesteia într-o oarecare formă pentru o perioadă de timp. Mai ales că presiunea războiului a accelerat soluţionarea mai multor probleme de securitate europene, care poate într-o altă formă de negociere ar fi durat mai mult timp şi ar fi necesitat mai mult efort. Şi nu în ultimul rând, prin pacea pe care o va furniza Europei, americanii vor acoperi o parte a eşecului nu numai al retragerii, dar şi al investiţiei în van din Afganistan. Să nu uităm că cu cât iminenţa războiului este mai mare, cu atât pacea este mai dorită, iar solul păcii este cu atât mai mult aşteptat. Iar de această dată, preşedintele Biden va livra pacea, poate nu întâmplător în ajunul midterm elections 2022, pentru care democraţii şi liderul lor erau într-un mare impas conform ultimelor sondaje. Ce obţine Rusia? Dar să revenim la esenţă, de ce Rusia întoarce tancurile şi renunţă la ideea de război? Fiindcă, în fond, a obţinut ceea ce a dorit sau este pe calea favorabilă a negocierilor. După cum ne-a explicat încă de la început profesorul Dan Dungaciu, războiul în acest caz este doar o strategie de negociere, iar tancurile au fost doar un instrument de a pune presiune pe Occident pentru a se aşeza la masa negocierilor, puterea militară fiind singura forţă de care dispune Rusia pentru a agita spiritele prin capitalele de pe ambele maluri ale Atlanticului. Dar ce a vrut să obţină Rusia? Securizarea spaţiului proxim printr-un buffer zone, ceea ce înseamnă obţinerea unor garanţii că Occidentul prin instituţiile sale, NATO şi UE, nu se vor extinde, iar graniţa se opreşte pe Prut, apoi urcă prin Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei până în nord spre graniţa dintre Rusia şi ţările baltice. Cum Belarusul a căzut deja în braţele Kremlinului, punctul cel mai important a devenit Ucraina. În viziunea Moscovei, Rusia nu-şi permite din raţiuni de ordin securitar şi poate existenţiale ca fosta republică sovietică, cu care se învecinează şi împărtăşeşte o parte comună istorică a culturii slave, să se „occidentalizeze”. Iar ceea ce se impune acum este conferirea unui statut neutru Ucrainei (alţii îi spun „Finlandizare”), care va fi obţinut printr-o formă sau alta de federalizare, numită oferirea unui „statut special” Donbas-ului, pe care Ucraina va fi nevoită s-o accepte, iar, în consecinţă, nu va putea adera la NATO. Aceeaşi logică i se va aplica probabil şi Republicii Moldova, care pe aceleaşi criterii, are de setat problema cu Transnistria. Dar să revenim la o altă întrebare esenţială, de ce tocmai pe parcursul acestor zile Rusia ar da semnale că începe retragerea tancurilor de la graniţa Ucrainei? Şi dacă are acest lucru legătură cu vizita cancelarului Scholz la Kiev şi Moscova? Absolut. După cum am explicat aici, că toată presiunea s-a concentrat anume pe Ucraina şi respectiv compromisurile inevitabile pe care urma să le facă în privinţa Acordurilor de la Minsk, întrebarea se punea doar când va ceda Ucraina, odată ce precipitarea s-a făcut resimţită în ultimul timp la Kiev. Şi iată că, odată cu vizita cancelarului german, compromisurile (cedările) au fost anunţate (e drept, doar de partea germană). În cadrul conferinţei de presă comune de la Kiev, Olaf Scholz a anunţat că „preşedintele Zelenski m-a asigurat că Ucraina va prezenta/propune spre discuţie (n.red. în formatul Normandia) proiecte de legi privind statutul special şi alegeri (n.red. în Donbas)”.

Citeste mai mult: adev.ro/r7heie