Să fie clar: dacă Trump era președinte, Putin n-ar fi ieșit din vizuină!


https://www.podul.ro/articol/16900/s-fie-clar-dac-trump-era-preedinte-putin-n-ar-fi-ieit-din-vizuin


Rusia nu ar fi acționat atât de agresiv dacă la Casa Albă aveam un președinte adevărat. Dar avem o momâie, ținută în vitrină de niște găști foarte corupte.

Publicul din România a uitat prea repede afacerile dubioase pe care fiul lui Joe Biden le făcea în Ucraina. În 2014, unde a aterizat juniorul? În conducerea celui mai mare producător privat de gaz din Ucraina. Lua 50.000 de dolari pe lună (!), deși avea zero competențe în domeniu. Fostul procuror general al Ucrainei a arătat că, de fapt, aceasta era o taxă de protecție. Când, în 2019, președintele SUA a vorbit despre acest fapt, socialiștii americani, extrem de agresivi, au pornit procedura de destituire a lui Donald Trump , în loc să se lepede de corupția din propriul partid.

Istoria aceasta nu trebuie uitată pentru că ea explică modul jalnic în care administrația Biden s-a comportat nu doar în Ucraina, ci în general în politica externă. Un jucător vulnerabil, slab și indecis, iar dictatorii de la Beijing și Moscova au văzut asta și au profitat. Să ne uităm la fapte:

– În primăvara lui 2021, administrația Biden ridică sancțiunile asupra Nord Stream 2, deși oficialii ucraineni au spus insistent că Putin la va ataca țara după ce va finaliza acest gazoduct.

Retragerea dezastruoasă din Afganistan. Președintele Trump negociase un calendar flexibil. Retragerea s-ar fi oprit dacă talibanii nu-și respectau angajamentele. Biden a plecat din Afganistan haotic și rușinos.

– Președintele SUA este într-o stare fizică precară, ca să mă exprim politicos. Fiul său, complet scăpat de sub control, alerga prin toată lumea după afaceri dubioase, în care el oferea protecție, folosindu-se de numele său. Poate într-o zi vom vedea mai clar ce matrapazlâcuri a făcut în China comunistă – de unde ar fi luat circa zece milioane de dolari - și ce implicații au avut ele asupra securității Taiwanului.

Ce putem constata, trăgând linie? Că propaganda socialistă l-a linșat pe președintele Trump, acuzând-ul că vrea să cedeze Europa de Est lui Putin. În realitate, cât a fost la Casa Albă, Donald Trump a consolidat flancul estic al NATO și a impus țărilor membre să-și majoreze cheltuielile cu apărarea. În schimb, Joe Biden a scăpat situația de sub control, iar unele guverne europene – mai ales șerpăria-socialiștilor de la Berlin – joacă la două capete.

La ora la care scriu, încă nu știm dacă Putin va invada Ucraina. Însă un pericol mult mai mare vine dinspre China comunistă, țară care are un produs intern brut de zece ori mai mare decât Rusia și care are în frunte un dictator mult mai brutal decât Putin. Dacă China comunistă va invada Taiwanul – unde se produc 63% din semiconductorii folosiți pe această planetă, toate economiile din lumea civilizată vor fi paralizate!

Prezența lui Biden la Casa Albă este o invitație la „acțiune” adresată acestor dictatori. Ei se grăbesc să profite la maximum de acest lider slab, corupt și socialist. Însă: a) mai sunt câteva luni până la alegerile pentru Congres, iar socialiștii au toate șansele să piardă majoritatea și b) mai e relativ puțin până în 2024. Sunt convins că președintele Trump se va întoarce.