16.09.2025 (nr. 280)
Ordinea de zi: Ce (mai) citim, ce (mai) scriem - dezbatere, lecturi din creații proprii
Prezența: Rodica Indrieș, Mihai Matei, Valentin Rădulescu, Maria Munteanu, Camelia Obreja
V. Rădulescu citește și analizează două poezii recente semnate de Dana Staicu, apoi două poezii din volumul „Semnele clipelor” de Victor Michail Stignițeanu, recent lansat. De asemeni, citește din prefața semnată de Nae (Nicolae) Georgescu. Propune un exercițiu de lectură și dezbatere: cei prezenți lecturează cu voce tare aceeași poezie, „Am păcătuit” (alegerea aparține lui Mihai Matei), și subliniază „înțelesuri” și impresii la prima lectură.
M. Munteanu recită poezia proprie „Menirea”.
R. Indrieș citește poeziile „Cresc birurile zi de zi”, Bou de jug sub bici”, „Sub pașalâc”, „Hidrografia, economia”, „Eu nu mă bag”.
C. Obreja citește două fragmente din romanul „Tuareg”, de Alberto Vazquez-Figueroa, Editura Polirom, 2005. În primul citat, personajul principal, nobilul Gacel vorbește despre diferențele dintre neamul său, „poporul imohag, stăpânul deșertului” („un neam de oameni liberi și războinici, care s-a menținut așa pentru că niciodată n-a acceptat o unilință sau o jignire”) și neamul sclavilor akli. În al doilea fragment același personaj răspunde la întrebarea „Ce este dincolo de deșert?”: oameni care „se înghesuie în spații minuscule ori în case strâmte și urât mirositoare, țipând și făcând gălăgie fără motiv, furându-se și înșelându-se ca animalele care nu știu să trăiască decât în cireadă”.
M. Munteanu recită poezia „Grigore Vieru”.
Ședința cu numărul 181 este dedicată ediției a XII-a a simpozionului „Viața și opera lui Antim Ivireanul”. După aceasta, la Bibliotecă are loc lansarea romanului „Orfanu' sau cum să devii Unu'”, de Robert Lungu, Editura Napoca Star, 2024.