Ședința Cenaclului AntiM din 26.07.2017, desfășurată la filiala ”Dimitrie Cantemir” a Bibilotecii Metropolitane București
Ordinea de zi:
1. Lectură și discuții: poezie propusă de Florin Anghel Vedeanu,
2. „Totuși iubirea...” – poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu,
3. Lecturi din creații proprii.
1. Florin Anghel Vedeanu citește un grupaj de 6 poeme [1] ce fac parte din volumul în pregătire „Poeme pentru oglinda din hol”: Masa cu iluzii, Eu știu de unde vin, Vorbele, Uluca nouă de la drum, Mângâie-mi gândul, Nocturnă în parcul Cocioc.
Discuții:
Mariana David face „câteva observații punctuale”, precizând câteva dintre expresiile ce i-au plăcut: „Tac vreme de un Dumnezeu”, „ne înscriem în armata de nebuni”, vorbele sunt „schele pentru viitoare spânzurători”, dar și câteva „neconcordanțe”. Precizează că „orice relație cu Dumnezeu trebuie lăsată așa” și că „poezia Nocturnă este zguduitoare, te trage în plasă, astfel încât crezi fiecare cuvânt.”
Mircea Popescu: „Poemele aduc ca formă cu poezia lui Minulescu: versuri inegale, strofe cu număr variabil de versuri, iar rimele apar când și când, chiar atunci când nu te aștepți.” Consideră că „sunt și mici greșeli care pot fi corectate; uneori se strică, printr-o silabă în plus, cadența”, alteori apar repetiții deranjante. Poezia ”Eu știu...” e o „revenire în sat prin sentimente”.
Robert Toma precizează că, într-o discuție despre lucrări literare, „nu e bine să ne adresăm direct autorului”. În poezia citită „e vorba de tradiție, de vatră, de continuitate... Apare motivul cârciumarului, des întâlnit în literatura română. Poezia înseamnă romanță, sfâșiere, un tremur anume greu de definit”. „Stilistic se poate discuta despre: oarecare îndemânare prozodică, fragmentarism datorat abuzului de interjecții și puncte de suspensie.” „Textul ar putea fi contras, dar arbitrar, subiectiv nu știu în ce măsură se păstrează ideea autorului”. „E ca o șoaptă a destinului; destinul nu e strident.” „Descoperim crâmpeie de patetism esenian, există o atmosferă coșbuciană, chiar minulesciană, tendință spre manierism, formă de autoironie, tendințe spre introspecție.” „Mi se pare forțat Tac vreme de un Dumnezeu”. „Îmi place asocierea salcâm-soldat.” „Nu aș spune că Florin anghel Vedeanu e un poet format, dar observ tentația de a scrie mai mult decât e cazul. ”
Liviu Zanfirescu: „Poezia are puternic caracter social. Imaginile trăiesc, sunt vii. Unele poezii trec la monolog cu accente sonore”. „Repetiția e o invitație la meditație sau un ecou; în toate poeziile citite (mai puțin în cea unde repetă „noi”) prin repetiție vrea să lase o dâră. Poate că sună narativ și mai puțin liric, dar astfel se vizualizează secvențele și imaginile trăiesc.” „Utilizează elegant antiteza.” „O singură observație: pentru ce „singurătatea Mea și a Ta” scrise cu literă mare? Se pune pe picior de egalitate cu Creatorul?”
Ioan Rațiu: „Poezie realistă, de stare; poeme de maturitate. Și întinderea lor și maniera în care sunt scrise duc cu gândul la proza poetică. Să scrii poeme de asemenea întindere e un risc asumat.
Pretextul cârciumii, al beției are virtutea de a fi extrem realist în ce privește psihologia umană și cînd punctează realități trăite. (și exemplifică cu versuri din Masa cu iluzii)
Toate poemele fiind atât de lungi, ar trebui să fie curățate de semnele de punctuație, sau ar trebui să fie bine stăpânită utilizarea lor ca să nu apară șchiopătări.
În ”Eu știu...”, care dovedește maturitate poetică, versurile ”Noi înjurăm... și iertător cu toți”realizează o frescă zguduitoare și reprezintă a influență din Coșbuc.
Repetiția obsesivă fie merge, fie nu. La ”Vorbele” sunt câteva reușite, dar în ”Mângâie...” nu. ”Pentru ce Dumnezeu” ar trebui să apară o singură dată și apoi lăsate să curgă celelalte versuri. În poezia creștină sunt altele datele problemei.
L-am ascultat citind poezie. Mai puțin știu proza lui Florin Anghel Vedeanu. Se pare că proza are o mare influență asupra felului său de ascrie. Are o substanță generoasă.”
Mihaela–Mariana Cazimirovici: „Ne conduce în universul special pe care îl construiește continuu. Există evoluție în creațiile sale: logică mai exactă, deși repetare asiduă; înscrierea într-o schemă – sunt transformate în monolog interior în crescendo și închizând circular fiecare poezie (prima- ultima strofă).”
„Poeziile au o tendință epică ce le salvează de la redundanță.” „Găsim expresii speciale.” „Se resimte cultura bine structurată a autorului.” „Descoperim pornirea dintr-un lucru văzut ca fiind simplu (uluca): subiectul pare simplu, apoi dezvoltă și transformă în ceva spectaculos (e altceva decât o temă generală pe care o dezbat toți).”
Geo Călugăru: „Cu temeritate scoate din uitare lucruri, gânduri, sentimente. La cârciumă, unde se dezleagă limbile, prin cum se conturează stările sufletești, lucrurile aduse ăn atenție – omul le spune fără rețineri. E o descătușare, o eliberare pentru care s-a găsit această modalitate.” „Poate o mai mare concentrare a ideilor, o potențare a trăirilor, să nu se lungească.”
Mircea Popescu: „Robert Toma spunea de o ”tristețe ancestrală” ce răzbate. Eu zic că tristețe e prea dur spus, mai degrabă nostalgie.”
Florin Anghel Vedeanu [2]: „Niciun lucru nu e perfect. Mai ales creațiile sunt perfectibile. Am tras concluzii, am reținut că modul de a gândi în A4 o idee e dăunător.
Nu știu dacă mi-am făcut planuri să fie redundante poeziile.
Am reținut recomandări referitoare la silabe în plus, punctuație. Dar îmi rezerv dreptul să îmi asum unele chestiuni dacă dă peste mine manierismul. Nu-mi doresc asta, dar eu în comunicare caut mesajul. Pentru mine mesajul și felul în care este prezentat acesta contează.
Vorbele puține par... filozofie. Am vrut să fiu comunicator de idei. Tot ce am prezentat e ficțiune, nu-și are origini de inspirație în realitate, deși pot exista similitudini.”
2. ”Totuși iubirea...” – poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu
Alexandru Ciocioi: „Adrian Păunescu. Îl iubesc. Are har de a scrie și a comunica oamenilor. Poeziile sale de dragoste sunt poezii care, chiar dacă au șocat la apariție (de exemplu ”Iubiți-vă pe tunuri” în care spune că studenții își varsă icrele între etajele 2 și 3 și că sunt zăbrele la geamuri), au fost puse pe muzică, au scurs lacrimi de la oameni simpli, cu sentimente curate.”
Geo Călugăru: ”Destinul a vrut ca în perioada în acre eram licean, prin 60, să fiu coleg de clasă cu Adrian Păunescu. Era strălucitor de la vârsta aceea, olimpic la Română. Scria și atunci poezii cu aciditate în conținut ( poezie socială care se referă nu la oameni ci la defectele lor).
Era un mare poet al dragostei. Am scris un articol intitulat ”Adrian Păunescu un poet al inimilor noastre” în revista Destine, a lui Victor Gh. Stan. Poeziile de dragoste ale lui Adrian Păunescu au o temperatură (”Hai să ne aruncăm în mare” te determină să-i urmezi îndemnul). Citește o poezie de dragoste (”am un caiet ”de luat aminte și de ținut minte” în care le copiez”): ”Baladă de băiat blond”, care se referă la perioada liceului. Începe așa: ”Nu prea de jult, nu prea departe...” în care ”apare tema visului, a lumii visate”.
Ioana Stuparu: „Comuna mea natală e separată de comuna lui Păunescu de Jiu. Mergeam acolo cu tata în copilărie.
Când se discută despre el face audiență. Mi-e drag și pentru ce a făcut cu cenaclul Flacăra. Când fata mea a luat treapta, am fost la mare la cenaclu o dată; a ținut de seara până dimineața. Atunci un elev i-a cerut lui Păunescu să-i cânte o melodie de dragoste printr-un bilet în care îi pusese 100 de lei.
Ioan Lupu: „E unul dintre cei mai talentați poeți postbelici, dar a intrat, ca mulți alții, în malaxorul în care se aplică criterii politice pentru opere de artă.
Poezia ”Tăierea porcului” a fost publicată mai întâi în ”Vatra”. Un sfat: citiți poeziile de dragoste și uitați lucrurile politice. Poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu este remarcabilă. Scria cu mare ușurință, aproape unică, așa cum respira. ȘI alți poeți scriau în aceeași perioadă. Controversa în jurul lui Păunescu va continua poate mult timp, motivațiile fiind diverse, dar chiar colegi de generație vor continua denigrarea lui. Și e păcat. Ar trebui să se vadă partea estetică a creației lui Adrian Păunescu.”
Alexandru Ciocioi: „Nu a fost un simplu poet, ci și un militant al clturii românești. Legea ca fiecare scriitor/poet să primească încă jumătate de pensie îi aparține. Toți denigratorii care se leagă de lucruri omenești să spună: există în toată creația lui vreo poezie închinată lui Ceaușescu?”
Valentin Rădulescu: „Păunescu de fapt nu a iubit. A fost un fel de furtună în poezia română, inteligent, vulcanic, care cu voia autorităților a avut posibilitatea să spună ce alții nu puteau să spună. Și a folosit aceste cuvinte sfinte pentru a-și face un soclu de pe care să facă apologia ...
Păunescu poate fi judecat privind toate aspectele iubirii: de patrie, de neam, de partid, de sine însuși și altele. Va fi judecat de critici de valoare abia după ce generațiile care l-au cunoscut vor fi trecut. Poezia lui e un manifest al unui timp. Nu a ridicat femeia la rang de inspiratoare (așa cum a făcut Eminescu cu Cătălina, de exemplu).”
Robert Toma citește din ”Iubiți-vă pe tunuri” ”o poezie înrudită cu o delicată poezie a lui Eminescu”: ”Mi-e bine” (mi-e jale). Ioan Rațiu citește un sonet, ”Pedeapsa capitală”.
Mircea Popescu: „Noi toți am fost colegi cu el (generația în blugi), am petrecut multe ore cu el, ascultându-l la TV, la radio, la Cenaclu. Trebuie să învățăm de la el perfecțiunea în poezie; câtă perfecțiune e în fiecare poezie a lui (pornind de la imperecherea versurilor: niciodată să nu rimeze un verb tot cu un verb, de exemplu).”
3. Lecturi din creații proprii
Mihai Valentin Gheorghiu citește două rondeluri (”La Polizu-n studenție”, ”Mă-ntreabă frunza”); Daniela Konovală poeziile ”Zeii de lut” și ”La țărm”; Ioana Stuparu citește din cea mai recentă apariție, a douăzecea carte semnată de dumneaei, volumul de versuri ”Cântând pe o rază”, poezia ”Cântecul stâncii”; Ioan Lupu poemul ”Suferințele poetului la scrierea unui Haiku”; Robert Toma două poezii publicate într-o revistă de la Târgu-Jiu: ”Nimic” și ”Gravitație”; Geo Călugăru: ”Urcuș de Golgotă”; Mihaela-Mariana Cazimirovici citește două poezii care au fost trimise spre publicare în revista Cenaclul de la Podiș; Mariana David citește ”două lentile”; Liviu Zanfirescu: ”Clișeu Banal”, iar Mircea Popescu încheie într-o notă umoristică cu al său ”Tratat despre sâni”.
Următoarea ședință a Cenaclului AntiM se va desfășura pe 9 august, de la ora 16, având ca temă pentru omagierea unui autor clasic ”Disoluția familiei reflectată în opera lui Marin Preda” (5.08.1922 – 16.05.1980).
A consemnat Camelia OBREJA
[1], [2]: înregistrări video realizate de Ioan Rațiu