PROCES VERBAL
Încheiat azi, 18.10.2017 la ședința cu nr. 91 a Cenaclului literar Antim.
Ordinea de zi:
V. Rădulescu - poezie ,,Iluzii în alb” – lectură și discuții
Trecutul istoric ca sursă de inspirație – M. Sadoveanu (Frații Jderi și Neamul Șoimăreștilor)
Lecturi din creația proprie
V. Rădulescu - poezie ,,Iluzii în alb” – lectură și discuții
M. Tănăsescu – se referă la poemul de debut, la ,,Somnul rațiunii”, la alte poeme pe care le analizează din punct de vedere tematic, dar scoțând în evidență și o seamă de metafore. Ilustrează diversitatea stilistică. Poezia lui V. Rădulescu este născută din durerea deziluziilor. Sugerează interpretări ale titlului volumului.
M. David – a citit cartea cu răbdare și curiozitate. Autorul nu se îmbată cu iluzii. Aduce drept argument poemul ,,Pământul tace”. I-a plăcut raportarea la divinitate, ,,smerită și decentă”. Ilustrează afirmația cu poemele ,,Nemulțumire” și „Vă explic”. Cartea i-a dovedit că există un om mai trist decât dânsa și mai talentat decât dânsa.
I. Lupu – Iluziile nu sunt numai în alb, ci și în gri sau negru. Carte dlui Rădulescu îi amintește de ,,Canonul universal” al unui profesor american care are în vedere straneitatea și anxietatea ca atribute ale adevăratei literaturi. Cele două principii sunt foarte bine aplicabile poeziei lui V. Rădulescu, nu este o straneitate a stilului sau a narațiunii, ci a metaforelor ce duc la alegorii sau parabole, pe care le construiește cu o tehnologie foarte elaborată. Poezia lui V. R. nu este o fotografie, un pastel, de tip Alecsandri – este o pictură când impresionistă când expresionistă, uneori extrem de abstractă. La prima vedere este o poezie tristă, deprimantă, dar dl. Rădulescu se salvează uneori din tristețe prin poezii pamflet pline de ironie sau autoironie. Nu este o poezie luminoasă, ci una de penumbră, la care putem rezona sau nu. Poezia dlui Rădulescu se situează pe o treaptă superioară a modernismului, o poezie majoră, originală, în crearea căreia dânsul mânuiește cu aceeași ușurință și versul rimat și pe cel liber.
M. Popescu – îl cunoaște de multă vreme pe V. Rădulescu, este un poet modern în adevăratul sens al cuvântului, și ca formă și ca idei. A reușit să treacă de la poezia clasică la cea modernă, se observă un progres vizibil. Consideră totuși că titlul ,,Iluzii în alb” este prea simplu și că unele peme sunt confuze tematic, dar îți dau de gândit. Îl felicită pe V. Rădulescu.
M. Cazimirovici admiră poezia lui V.Rădulescu, pe care îl consideră un poet citadin (exemplifică). V.R. creionează tensiunea caracteristică orașului. Este o poezie post-modernistă, cu tendințe de minimalism. Salvarea este cufundarea în iluzii și conjurarea cotidianului prin evocarea copilăriei. V.R. a depășit zona de realism îndreptându-se spre abstract; i se pare că a scăpat de depresie. De fiecare dată, poezia sa dezvăluie o altă fațetă a autorului.
C. Obreja – tendința de a da un subtitlu, în acest caz –anepoeme. Titlul volumului a dus-o cu gândul la un cec în alb de completat de către fiecare cititor. Imaginea de pe copertă duce la rândul ei cu gândul la iluzia ,,Fetei Morgana”din deșert.
I.Rațiu – liniștea pe care autorul o afișează ascunde un vulcan. Iluziile în alb sunt coordonate sufletești în continuă schimbare. Toate culorile se contopesc într-un alb care ascunde toată realitatea sufletească. V.R. este un rebel în felul său, din nevoia acută de libertate, de valoare. Se ascunde în spatele unor expresii paradoxale (exemplu: ,,Vântul stă în gheretă/și nu bate toba”). Adevăratul poet este cel a cărui poezie naște o diversitate de interpretări. Poetul ia atitudine față de realități, le zgâlțâie, punctul de vedere față de ele îi aparține, dar nu și-l impune.
L. Zanfirescu compară poezia lui V. Rădulescu cu cea argheziană. Unele poezii sunt morbide, nu pot fi înțelese. Cartea nu are prefață. Există un algoritm al publicațiilor în care prefața este obligatorie. Există unele stridențe gramaticale. Unele poeme cad în registrul politic.
D. Vidrașcu – Pe V. R. nu l-ar ,,țăndări”, câteodată l-ar ,,rumeguși”. Remarcă totuși un fapt pentru care îl invidiază. V.R. vrea să fie el și numai el. Vrea să se exprime ca el, puțin îl interesează să scrie poezie în forma în care s-a mai scris. Nu ar putea să scrie poezie clasică respectând canoane impuse. Refuză punctuația. Citează versul ,,Cucul nu cântă pentru proști”, ca argument al faptului că V.R. nu poate fi scos dintr-ale lui sub nicio formă. Altă caracteristică a lui V. R. – nu-i place să-și lanseze cărțile. Din același motiv nu le vrea prefațate. Crede totuși cu sinceritate că V.R. scrie o poezie durabilă, o poezie cu tentă socială și politică. Chiar cu riscul de a fi contestat, el scrie ce vrea și cum vrea.
V. Rădulescu – și-a închipuit un univers al fericirii în alb, de la scutecul copilăriei la giulgiu. Se referă la modul de lectură al poeziei, reamintește de începuturi, când scria poezii „patriotice”, apoi s-a hotărât să scrie despre ,,ce boabe de rouă/cad pe strunele inimii mele”. Fiecare poet are structura lui interioară. Alegerea copertei s-a datorat unei întâmplări care l-a făcut să imagineze o dună în vârful căreia, odată ajuns, să poată vedea cât mai departe. Fiecare dintre cei prezenți îl poate judeca. Laudă încercarea lui M. Tănăsescu de a-i analiza volumul.
· Trecutul istoric ca sursă de inspirație
C. Obreja – tema propusă dorește să continue discuția despre tematica istorică în literatură, inclusiv patriotismul.
V. Rădulescu reamintește de ,,Dacia literară” în a cărei introducțiune se propunea o literatură națională, inspirată din istorie și din tradițiile neamului românesc. Îl citează drept exemplu pe Negruzzi. Se întreabă dacă M. Sadoveanu a scris cu adevărat roman istoric. G. Călinescu se îndoiește. Se pune problema dacă în istorie contează mai mult rolul personalităților decât cel al maselor. Autorul trebuie să se documenteze serios dacă vrea să scrie roman istoric.
I. Aluneanu – În istorie marile momente au fost marcate de mari personalități. Masele au rolul de a acționa conform rolului conducătorilor. Citează cuvintele lui M. Viteazul:,,Pohtace-am pohtit-o eu”. Romanul nu este o cronică a unei epoci, personajele sunt idealizate. Analizează structura celor trei volume ale romanului ,,Frații Jderi”. Doar volumul al treilea se referă la un eveniment istoric, dar privit din perspectivă ideală. Citează un fragment din volumul III referitor la acceptarea cafelei de către moldoveni. În privința derulării acțiunii, adevărul istoric este modificat (exemplifică cu lupta de la Podul Înalt). Ștefan cel Mare al lui Sadoveanu este o copie palidă a celui zugrăvit de Delavrancea. Se pot spune multe despre corelația dintre realitatea romanescă și cea istorică, afirmă I. Aluneanu, și dă câteva exemple în acest sens.
C.Obreja – Discuțiile au dovedit că fără o documentare serioasă, romanul istoric se transformă în roman de aventuri, cade în plasa picarescului. Aduce drept argument dezamăgirea încercată la transformarea lui Ionuț Jder într-un banal ,,personaj istoric”.
· Lecturi din creația proprie
M.Tănăsescu – Kailash
L. Zanfirescu – Fluturi solari
D. Staicu – Epic
Goilav – E toamnă
D.I. Pascla – Analiză psy
D. Vidrașcu – La un adio
I. Lupu – Elegia trenului de toamnă
M. David – De dragoste
Ioan Rațiu – Rondelul apusului
M.Popescu – Torna, torna, fratre
Andrei Niculescu – Melcul
C. Obreja anunță data și tematica ședinței următoare:
1. Dorel Vidrașcu - ,, Verbarul floretist” poezie, lectură și discuții
2. M. Sebastian – Steaua fără nume
3. Lecturi din creația proprie
A consemnat Alexandra Vișan