Proces verbal
Încheiat azi 7.02.2018 la ședința cu nr.98 a Cenaclului literar ”AntiM”
Ordinea de zi:
1. Ioan Lupu, poezie – lectură și discuții
2. Nicolae Iorga – activitatea literară
3. Lecturi din creația proprie
1. Doamna Camelia Obreja dă cuvântul poetului I. Lupu. Acesta dă citire grupajului de poezii propuse spre discuție.
Discuții:
L. Zanfirescu –din capul locului ține să-l felicite pe dl. ambasador. Afirmă că ”nostalgia îi bagă sânge în instalație”. Poezia sa este extrem de originală, îmbină idei filosofice cu chestiuni pământești (exemplifică cu versuri din ”Visul miresei din Cuca”). Tematica principală este timpul. Poate că titlurile ar fi trebuit mai bine gândite. La ”Elegie de iarnă”nu există o prelucrare suficientă a lutului literar. Face o paralelă între tablourile de natură ale lui I. Lupu și peisajul eminescian. Finalurile poeziilor sunt inedite, de o mare valoare artistică (exemplifică cu finalul de la ”Elegie de iarnă”). Are o prozodie particulară. Poezia dânsului sensibilizează, dincolo de umorul căutat al situațiilor. Motivul timpului este omniprezent. Alăturarea Berlinului cu localitatea Cuca este plină de semnificații –ideea de întoarcere la locul natal. Ultima poezie, ”O femeie a șoptit”, are un leitmotiv foarte puternic, redempțiunea prin iubire. Face câteva observații asupra gramaticalității unor sintagme (”bani lipiți de frunți”).
Camelia Obreja – ca o concluzie la spusele lui L. Zanfirescu –poemele dlui Lupu sunt un fel de povești povestite liric.
Fl. Grigoriu – îl cunoaște pe I. Lupu din anii ’60-’70. I.Lupu este un cronicar al unei stări, al unor persoane, vorbește despre oameni și locuri. Remarcă o repetiție supărătoare (cuvântul ”iarnă”). Poezia sa îi aduce aminte de Esenin și de Labiș.
”Elegie la cantonul de cale ferată”este de o tristețe iremediabilă. Poema e frumoasă, cu multe distihuri superbe (exemplifică). Face trimiterea la poezia populară.
”Elegia miresei din Cuca” îl duce cu gândul la plugușor. Poemul este plin de mister, orice loc este un axus mundi, important este să să dorești să vezi ”acel zbor de dragon din nord” și turnurile din Carpați.
”O femeie a șoptit” este o baladă plăcută. Rime plăcute, neașteptate, reveniri în text, lectură plăcută în aceste timpuri de ”ev cenușiu”.
M. Cazimirovici – poetul lucrează de cele mai multe ori pe două planuri – transformare a versului popular prin folosirea lexicului citadin (”caierul filosofiei”, ”trandafiri și mărăcini” +Kant). Asociația este originală, lexicul provenind din domenii diferite. Aceeași alternanță se observă și în ”O femeie a șoptit”. În ”trei de I” avem combinația dintre peisajul extern, cel intern și poezia socială, sunt intarsii de foc la distanțe egale. Îl felicită pe autor pentru originalitatea și personalizarea creației.
Fl. Vedeanu – I. Lupu are niște obiceiuri frumoase. Componenta mesajului nu poate fi evitată. Îi place cum se alătură planurile comunicării, autorul aplică o tehnică particulară, exemplifică cu alternanța metaforelor suculente din ”Elegie la cantonul de cale ferată”. Din păcate, nu îi place lamentarea ”doamnei Lia”: pe alocuri alunecă în derizoriu. Finalul de la ”Elegia miresei din Cuca” i se pare și el căzut în derizoriu.
I.Rațiu – îi este greu să se pronunțe doar raportându-se la poemele propuse spre analiză, dar este evidentă îngemănarea de sensibilitate, cultură, inteligență, toate rearanjate poetic. Sensibilitatea controlată trebuie însă dezbărată de manierismul care-l caracterizează. Poemele sunt prea lungi, rafinamentul poetic se împletește cuo proză care dăunează (exemplifică acest ”prozaism”). Propune și niște modificări de topică care să ducă la o mai bună alternanță între vocale și consoane. Poezia dlui Lupu poate fi sclipitoare, dacă folosește lupa pentru a privi cu atenție vesurile odată scrise. Îl felicită pe poet.
M.Popescu – I. Lupu cultivă o poezie ludico-umoristică, cea a unui om de cultură și de mare sensibilitate. Versificația te duce cu gândul la Minulescu. Are niște poante finale, în concordanță cu cele deja enunțate sau surprinzătoare. Are o poezie documentată, uneori livrescă. Face observații asupra neadecvării, după părerea dânsului, a sintagmei ”nu opri primăvara”. În concluzie, găsește că este o poezie interesantă, sensibilă, frumoasă, o voce originală. Îl sfătuiește să fie mai atent la lungimea poemelor.
V. Rădulescu – I. Lupu are ca punct de legătură între poeme o anumită tristețe, melancolie, care ne duce cu gândul la Topârceanu și Sadoveanu. La prima lectură, se remarcă măiestria dlui Lupu în mânuirea prozodiei. După părerea dânsului, I. Lupu este un pictor. Își alcătuiește tablourile cu elemente la îndemână din regnul vegetal și animal. Elegia ca gen literar este în general tristă, iar poemul dedicat iernii nu face excepție, iarna fiind simbolul morții, al înghețării. Poetul se roagă de iarnă să nu înghețe totul, să mai lase ceva vieții. I-a plăcut sintagma ”balsamul cu duh argintiu”. Îi atrage însă atenția supra abundenței semnelor de punctuație din ”Elegie de iarnă”. Trebuie de asemeni să mai gândească asupra lipsei de logică discursivă, asupra legăturilor dintre cuvinte (exemplifică). Îi place faptul că limbajul este divers, colorat, incluzând multe arhaisme și regionalisme. I. Lupu își construiește poemele pe baza unui ritm interior, adăugând cuvinte, din grija de a nu rima obsedant. Este un poet ludic, îi place să se joace cu melodia versurilor, cu planurile lirice. Îl roagă de asemenea să aibă mai multă grijă la accentul cuvintelor. Conchide că dl. I. Lupu este un adevărat poet și îl roagă ”să recidiveze”.
Doamna C. Obreja îi dă cuvântul dlui Lupu pentru răspunsul la aprecieri și observații.
I. Lupu mulțumește tuturor colegilor. Va reflecta asupra observațiilor critice, pe unele și le-a însușit pe loc, la altele va medita cu seriozitate. Aprecierile pozitive îl determină să devină mult mai harnic și este recunoscător tuturor. Producția și receptarea de poezie sunt fenomene diferite. El nu vrea armonie clasică în poezie. Relaxează absolut deliberat prozodia, nu vrea să fie epigon nici în formă, nici în tematică. Crezul său poetic este că nu se mai poate scrie clasic. Este recunoscător pentru toate observațiile pertinente, care îl motivează, stimulează și încurajează.
2. C. Obreja atrage atenția că activitatea literară a lui N. Iorga este o temă dificil de abordat, dată fiind prea puțina sa difuzare în rândul publicului larg, dar dincolo de vasta sa operă de istoric, N. Iorga a fost și un mare literat.
Fl. Grigoriu – politica l-a îndepărtat pe marele savant de preocupările sale literare sau istorice. Dă citire unui fragment din lucrarea unui constănțean, ”Conștiința de luptă a tuturor românilor”, o colecție de versuri patriotice. Citează din poemul lui N. Iorga ”24 ianuarie”.
V. Rădulescu – personalitatea lui N.Iorga este unică în istoria românilor, a fost deschizător de drum în multiple domenii; opera lui nu este încă adunată. Se declară un adept al lui G. Călinescu și consideră că opinia acestuia asupra lui N. Iorga este de nezdruncinat. G. Călinescu a făcut o radiografie exactă a operei lui N. Iorga. Citează din G. Călinescu. Aduce aminte de calitățile de orator ale lui N. Iorga.
Al. Vișan – opera literară a lui N. Iorga este foarte puțin cunoscută. Reamintește titlurile creațiilor sale dramaturgice și poetice, foarte puține dintre ele văzând lumina scenei sau a tiparului. Se referă apoi la activitatea acestuia de critic și estetician al literaturii. Citește două fragmente din volumele 1 și 2 ale ”Studiilor literare” aparținând lui N. Iorga. Pune accentul pe contribuția acestuia la analiza comparativă a operelor literare, cu trimiteri la autorii români și străini care au abordat același subiect sau cu care cei studiați au afinități stilistice. N. Iorga este de asemeni și un adept al specificului național în literatură, îndemnând la o abordare românească a tematicilor, dar numai după studierea capodoperelor literaturii universale.
Dna C. Obreja mulțumește dnei Vișan pentru contribuția la evidențierea rolului lui N. Iorga în dezvoltarea criticii și esteticii literare românești și anunță punctul 3 al ordinei de zi.
3. Au citit din creațiile proprii și ale altor poeți:
M. Tănăsescu – Primăvară timpurie (rondel)
Fl. Vedeanu – Rivalii (fabulă)
L. Zanfirescu – Regăsire
Fl. Grigoriu – Sfârșit de veac (N. Simenco), Perdelele curate ale cerului (N. Simenco), Orice apă visează (Gh. Popescu Ger), Dorm în mine (Gh. Popescu Ger), Latinitatea strigă din tranșee (O. Goga)
D. Bădiță – Soarele iernii
M.V. Gheorghiu – Abația scrisului (rondel), Iarna-n toamnă s-a-nvărat (rondel)
E. Marin – Acei pescari cu bărbi, În noapte
I. Rațiu – Rondelul timpului, Spre dimineață (rondel)
M. Popescu – Imagini, Supraviețuire
C. Obreja anunță tematica ședinței viitoare de cenaclu.
Drept care am încheiat prezentul proces verbal.
Alexandra Vișan