Proces verbal
încheiat azi 2.09 2020 la ședința cu nr. 161 a cenaclului literar AntiM
Ordinea de zi:
1. Marin Sorescu – liricul ludic
2. Lecturi din creația proprie
Participă: Alexandru Ciocioi, Ioan Al. Lupu, Camelia Obreja, Valentin Rădulescu, Alexandra Vișan, Elena Vizir.
În debutul ședinței, Camelia Obreja anunță membrii prezenți la cenaclul desfășurat în grădina bibliotecii „Dimitrie Cantermir” că au avut loc până acum zece ședințe online pe perioada stării de urgență. S-a respectat ordinea de zi. S-a introdus și rubrica de comentarii asupra discuțiilor de la punctul 1 și 2. Apreciază participarea domnului Artemiu Vanca la ședințele online și salută prezența doamnei Elena Vizir la ședințele online și la întâlnirea de astăzi.
1. Marin Sorescu – liricul ludic
Al. Vișan – Elementul ludic singularizează creația lui M. Sorescu în literatura română. Factorul ludic reface echilibrul atunci când poetul alunecă pe panta gravității (Trei dinți din față, Japița, Viziunea vizuinii). În ultima dintre acestea, avem de-a face cu un ludic pur (scriitorul demiurg stabilește regulile, instruiește jucătorii-personaje, cititorii și criticii, repartizează rolurile, cere onestitate și delimitează ficțional spațiul rolurilor). Regretul părăsirii jocului este exprimat chiar de către M. Sorescu: ”Aici se termină totul, din lipsă de spațiu: viziună și viziune. Și e păcat, păcat, pă...). Al.Vișan dă apoi exemple de personaje care își ”joacă” rolurile (sculptorul Val Tomiță, jurnaliștii Tudor Frățilă și Adrian Ploscaru – Val modelează ”în joacă” din lut chipul Olgăi, Tudor reușește, în joca de-a reporterul, să creeze o nuvelă de succes, iar Adrian scrie, tot în joacă, versuri pe foi volante). Opera lui M. Sorescu este îmbibată de plăcerea jocului lingvistic, modalitate de combatere a clișeelor verbale și a automatismelor limbajului. Fie că sunt fonetice, lexicale, sintactice sau pure calambururi, acestea se vor o expresie a criticii schematizării gândirii care ne duce spre Caragiale sau la Eugen Ionescu. Sorescu însuși și-a exorcizat în viața de zi cu zi barajele psihice provocate de situațiile tensionate, delimitându-se, prin ironie și umor, de mentalitate arigidă, obtuză și dogmatismul epocii sale.
V. Rădulescu – M.Sorescu debutează cu ”Singur printre poeți”. Enumeră volumele din creația acestuia. Este unul dintre cei mai valoroși poeți români. Se trage din ”familia” artistică a lui Topârceanu, de la care a împrumutat spiritul de șagă. Pentru moldoveni există și griul între alb și negru, în care își are loc ironia și gluma. M. Sorescu a găsit în ludic punctele de forță prin care să scape de cenzură. Textele spectacolelor sale nu se pot înregimenta într-un stil. Străinii l-au apreciat, a fost propus și pentru premiul Nobel. Este publicat în peste 65 de limbi, deși este foarte greu de tradus. Citește spre exemplificare două poeme, ”Cântec” (remarcă profunzimea textului, deși limbajul pare superficial, comun) și un alt poem, ”Întotdeauna tu ești alta”, dedicat femeii.
Al. Ciocioi – M. Sorescu este simplu și complicat în același timp, lăudat și deopotrivă controversat. Nu a scris niciodată la comandă. Cunoaște și folosește limba română în sensul ei adânc. El scrie dincolo de cuvinte, îmbracă mai apoi ideea în cuvinte. A fost alungat din Uniunea Scriitorilor, deși opera sa pătrunde în tine, dincolo de simplitatea vocabularului.
E. Vizir – amintește de poezia ”Cerc”, pe care o definește ca pe o invazie a ceva nedorit: cei care proclamă că nu l-au văzut câștigă. Dă citire poeziei ”Oprește!”
Al. Ciocioi – poezia pare să reprezinte starea sufletească a lui M.Sorescu atunci când a fost silit să părăsească Bucureștiul. A fost un om de suflet trădat de prieteni.
V. Rădulescu – citește poemul ”Dacă nu-ți cer prea mult” pe care-l consideră edificator pentru crezul literar al poetului.
I. Lupu – În peisajul literar românesc M. Sorescu a fost o apariție fericită, insolită și necesară. A contribuit esențial la diversificarea glasurilor scriitoricești din România. Se deosebește accentuat de stilul generației sale de scriitori. Critica literară actuală îl depreciază în zadar. Aceasta nu are atribuția să stabilească o scară de valori, ci hermeneutica, sensurile creației. M. Sorescu a trecut ușor granițele lingvistice și a ajuns la o audiență uriașă (dă ca exemplu poezia dedicată lui W. Shakespeare). M. Sorescu era un hâtru, un oltean atipic care vorbește ”în dodii”. Este considerat un scriitor major în perioada postbelică. Nu avem un număr prea mare dintre aceștia, care să mânuiască magistral limba română și conținutul de idei existențiale aflate la parametri atât de înalți.
2. Lecturi din creațiile proprii
E. Vizir – Mesageri autumnali, Un pat și zece ochi
V. Rădulescu – În loc de bun venit
I. Lupu – Poem în delir, Sentimentul
Al. Ciocioi - Încă o dată, La naștere, Lungul drum, Întoarcerea
Al. Vișan – Posologie
Revenită la București și la întâlnirile de cenaclu după o lungă absență, doamna Elena Vizir prezintă etapele carierei sale în Moldova de peste Prut, precum și seria de publicații literare, începând cu ”De la pietre adunate”. Prezintă apoi ultimele volume, ”Dirijorul de pisici” și ”Niște lebede-n pustiu”. Scrie proză, poezie și ghicitori pentru copii. Se bucură că a participat la această ședință, apreciază calitatea comentariilor despre Marin Sorescu și frumusețea poemelor prezentate de membrii cenaclului.
A consemnat Alexandra Vișan