CenaclulAntiM nr. 153, 29.04.2020
Ordinea de zi:
1. Poem în discuție: „Amintirea strămoșilor”, de Anna de Noailles; traducere din limba franceză de Ion Stăvăruș;
2. Lecturi din creații proprii;
3. Poemul Like.
Au răspuns prezent: Alexandra Vișan, Ioan Al. Lupu, Artemiu Vanca, Alexandru Ciocioi, Valentin Rădulescu, Liviu Zanfirescu, Mircea Gabriel Tănăsescu, Cornelia Mureșan Tănăsescu, Dana Staicu, Dumitru Bădiță, Camelia Obreja.
1. Poem în discuție: „Amintirea strămoșilor”, de Anna de Noailles
Ioan Al. Lupu: Poeta Anna de Noailles îmi eracunoscută alături de alte poete de origine română precum Iulia Hașdeu sau ElenaVăcărescu, trăitoare perioade mai lungi sau mai scurte în Franța și care auscris literatură în limba franceză (ultimele două și în română).
Știu,de asemenea, că Anna de Noailles a fost o apariție exotică în peisajul liricfrancez răsplătită cu numeroase titluri academice, Legiunea de Onoare etc. Aavut mulți prieteni, mari personalități ale culturii și literaturii franceze(Pierre Loti, Marcel Proust, Andre Gide, Paul Valery, Paul Claudel etc).
Nu-mipot permite să emit vreo judecată de valoare despre opera poetică a contesei deNoailles întrucât, pentru asta, ar trebui s-o citesc. De unde?
Poeziacare ni s-a propus se remarcă printr-o sensibilitate tipic feminină și arevirtuți lirice incontestabile. Traducerea e excelentă și, pe alocuri mi s-apărut chiar că a depășit originalul. De exemplu: „Des espaces brillants de maiset de ble” / „Cu vaste bărăgane de cucuruz și grâne”. Impresionează emoția cucare vorbește de patria tatălui său și de măreția gintei latine. Pentrufrancofoni, sunt sigur că e o poetă demnă de tot interesul.
Alexandra Vișan: Anna de Noailles şi sufletul românesc
În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu nu are de spus despre Anna de Noailles decât că este „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”, iar Octavian Goga, care o susţinuse pe de altă parte pe Elena Văcărescu pentru intrarea în Academia Română, îi dedică o poezie prin care o acuză că şi-ar fi uitat originile: „Tu ne-ai uitat, tu din strigarea noastră/ Nu ştii nimic,nimica nu te doare;/ Nici Dunărea nu-ţi plânge la fereastră,/ Nici munţii mei nu pot să te-nfioare…/ Nu ne-nţelegi nici visul, nici cuvântul,/ Nici cântecul tu nu ni-l poţi cunoaşte…”
Este adevărat că Anna de Noailles nu a scris în limba română. De altfel, poeta declara foarte sincer lipsa de legături faţă de ţara în care de altfel nu se născuse, în care nu copilărise şi pe care doar o traversase în drum spre Constantinopol. Dar nu este adevărat că nu a scris despre România, că nu ar fi simţit deloc « româneşte » sau că în poezia sa cei avizaţi nu au descoperit « urme de balcanism » şi de « spirit valah ».
Poemul « Souvenir des Aïeux »/ « Amintirea străbunilor » face parte din volumul « Anthologie bilingvă de poezie franceză », publicat de către Editura Didactică şi Pedagogică în anul 1970. Poemul este dedicat Elenei Văcărescu, o altă reprezentantă de renume a literaturii franceze.
Poeta subliniază faptul că s-a născut « dans la Gaule latine », dar că este « puissamment liée au secret ancestral » (ancêtres/aïeux = strămoşi). Primele reprezentări pe care şi le-a făcut despre România au venit din povestirile tatălui său. Imaginile evocate sunt pastorale, bucolice (poezia sa este de altfel impregnată de acest spirit), iar ţăranul român este surprins în dualitatea spiritualităţii sale, prin antiteză (« le paysan rieur, en cœur mélancolique »).
O a doua influenţă asupra personalităţii sale şi a scrisului său (spiritul hoinar şi neliniştea sufletească) poeta îl crede provenit din jalea viorilor şi din freamătul sălbatic al naiului unei orchestre nomade auzită la Paris: « Peut-être que ma vie, à jamais altérée/ De ce chant frénétique et nomade dépend ».
Rememorează apoi scurta călătorie, copil fiind, prin România, iar imaginile evocate par să demonstreze încă o dată sursa romantismului, pastoralismului şi a stilului său clasic, de care nu s-a dezis nici în perioada când dadasismul şi ulterior suprarealismul au revoluţionat poezia franceză. (A se vedea strofele « Et puis […] m’ont donné ».)
În strofa următoare îl evocă pe Jules Michelet, marele cărturar prieten al românilor, cu o viziune uşor idilică asupra acestora: scrierile sale au fost de asemenea o sursă de inspiraţie în creaţia Annei de Noailles.
Finalul poeziei reuneşte trei virtuţi pe care poeta le recunoaşte în « la terre paternelle »: « le labour, la vaillance et les arts » şi aminteşte de cuvintele cu care Maurice Barrès laudă valenţele originii sale, considerând apartenenţa poetei la « argile originelle » ca pe un « heureux et lyrique hasard ».
Ultimul vers este o parte din dedicaţia pe care M. Barrès i-a făcut-o poetei pe un volum, amintind de dubla moştenire genetică a Annei de Noailles: « Aţi venit de la Dunăre ca Ronsard şi din Bizanţ ca Chenier », elogiindu-i totodată talentul.
Critica literară contemporană recunoaşte valoarea creaţiei sale: “One can only describe Anna de Noailles as a Romantic, perhaps the last significant Romantic poet in French literature, and certainly the best female Romantic French poet.”( “Nu o putem descrie pe Anna de Noailles decât ca poet romantic, poate ultimul poet romantic important al literaturii franceze, şi cu siguranţă cea mai bună poetă romantică franceză”.)
Închei reamintind o parte din discursul de susţinere al lui Nicolae Iorga la primirea Annei de Noailles în Academia Română: “Între cine cântă mediocru în româneşte şi cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului românesc într-una dintre cele mai mari literaturi ale lumii, e de preferat cu admiraţie aceasta din urmă. Anna de Noailles a făcut să răsune acordurile misterioase ale sufletului nostru intr-una din cele mai mari literaturi ale lumii. Criticii lumii recunosc în scrisul ei spiritul rasei noastre ».
Ioan Al. Lupu: AMINTIREA STRĂMOŞILOR, de Ana deNoailles
Nu-mi vine deloc uşor să-mi dau cu părerea despre acest poem a poetesei franceze de origine româno-turco-greacă. S-a născut la Paris, şi cunoaşte ţara natală a tatălui său, Grigore Brâncoveanu, din descrierile acestuia, din ce a apucat ea să vadă într-o călătorie în ţară pe când era copilă sau din manualele de istorie a lui Jules Michelet. Imaginea ei despre România este una romantică, cu „ţărmuri bucolice”, „cu vaste bărăgane de cucuruz şi grâne”, locuită de „ţărani cu chip vesel şi suflet întristat”. (Cu siguraţă că a scris acest poem mult înainte de 1907 sau mult după”’). Apoi, peste imaginea idilică despre ţara noastră, se adaugă un cântec de nai, „hoinar, fremătător” care o exaltă şi mai tare. La sfârşitul poemului nu uită să invoce şi originea românească a lui Piere Ronsard, poetul de curte a regelui Franţei, Carol al IX-lea. De, România a dat lumii mulţi poeţi mari, iar de doi dintre ei a beneficiat Franţa.
Poemul mi-ar fi plăcut mai mult, dacă aş fi fost contemporan cu Ana de Noailles. Între timp, gusturile mele au fost deturnate de la poezia parnasiană a ei la cea modernă a unor alţi mari poeţi români cum ar fi Alexandru Ciocioi, Valentin Rădulescu, Liviu Zanfirescu şi alţii.
Valentin Rădulescu: Ca întotdeauna, tema propusă spre dezbatere trezește interesul. Fiindcă Anna de Noailles și creația ei, în limba franceză în general, n-a trecut neobservată de critica vremii. Alegându-și ca personaj femeia puternică, matură, inteligentă, frumoasă și conștientă de calitățile sale, poeta realizează un portret al unui Prometeu feminin. Păcat că opera ei este trecută în uitare, dar critica literară poartă întrega vină. Oare când vom învăța să ne apreciem valorile?
2. Lecturi din creații propria. Poezie: Ioan Al. Lupu, Liviu Zanfirescu, Valentin Rădulescu, Mircea Gabriel Tănăsescu, Dana Staicu, Dumitru Bădiță. Artemiu Vanca propune o proză.
Despre glorie în istorie
variațiuni pe o temă mai veche
deIoan Al. Lupu
Pe la anul omie o sută și ceva
Câmpul era verde. Da verde! Nu ca frunza de sarma!
Iar cerul albastru, albastru, fără tăciuni
Castelele erau cu totul și cu totul de diferite chestiuni
Cavalerii aveau inimă de leu, nu de alte cele,
Iar răufăcătorii făceau exclusiv fapte rele
Hohotin dsardonic: ha, ha, ha, ha!
Apoi loveau cu pumnalul exclusiv pe la spate
Ce mai, asta era…
Însă pe la anul o mie o sută și ceva
Nici chiar așa nu era!
De oarece tapiseria tronurilor se rupea ca dracu
Iar pe vitejii oșteni, cuirasați în tablă forjată,
Îi durea, vai lor, adesea stomacul
Urmare a ospețelor necugetate
După marile bătălii cumva adjudecate
Însă chiar și domnițele suave, cu centuri de castitate…
Dar să nu intrăm în detalii delicate!
În afară de astea, într-o zi,
Când mijea, după castel, soarele
S-au mai întâmplat următoarele:
Creștea iarbă deasă pe văi și pe coline,
Vaca Joiana păștea a bine,
Când apăru un pâlc de călăreți ca din pământ
Cu lăncile și mustățile, aidoma, în vânt
„Tandaradai”! Strigau. Înainte ceată!
(Căci se-ndreptau spre o cetate-asediată)
Dar cai și oameni erau frânți de oboseală
Pe toți i-a pus la pământ o toropeală
Într-un lan de cânepă, unde Morfeu își avea sediul,
Și astfel au ratat complet asediul
Când se treziră era pace în Apus și Răsărit
Numai un cavaler porni pe-amarnic tânguit:
Cum de-am dormit pe lângă glorie?
Deviza mea-i onoare și victorie!
Pentru conformitate, să mă rănească-n bicepși vreun casap
Turnați-mismoală de cetate-n cap
Numai așa marele cărturar Roland Istrate
Mă va include-n cronicile sale colorate!
Cu regi, marchizi, și toată clientela
„O, Annabella, o, Annabella”!
Dar ceilalți făceau, prin cetate, o razie
Lăncierii frigeau un porc de ocazie,
Își dădeau săbiile la tocilă
Și, oricum, nu era smoală disponibilă
Prin urmare, pe la anul o mie o sută și ceva
Istoria rămase așa cum era!
Când dorm poeții
de ValentinRădulescu
Dorm pe caldarâm învinși poeții
Acoperiți cu un cearșeaf bolnav de stele
Medaliile-s ruginite și rupți li-s epoleții
N-au cisme numai răni deschise de șrapnele
Pe calea robilor în marș mereu forțat
S-au avântat să cucerească statuia libertății
La mamă tată și copii au renunțat
Mai binele c-un grad să fie dăruiți cetății
Dorm pe caldarâm învinși poeții
Învinși într-un război nedrept nocturn
Au întâlnit furtuni și-au bombardat nămeții
Cu vorbele culese dintr-un de fildeș turn
I-a blestemat norodul și i-a scuipat în față roua
Sau i-au slăvit în bancuri proaste gorobeții
Oastea-i polară și-o poartă spre izbândă luna nouă
Când dorm pe caldarâm învinși poeții
Ziua eroilor
de Mircea Gabriel Tănăsescu
În ziua Sfintei Înălțări,
La pragul de-nceput de vară
Cu toți aprindem lumânări
Eroilor-ctitori de țară.
Ei sunt ai temelie tară,
Prin jertfa lor ani dăinuim,
Sunt neprețuită nației comoară,
Cu dragoste profundă-i prețuim
Când în biserici slujba-i gata
Și clopotele bat cu spor,
Străluce-n monumente piatra
Cu numele eroilor
Și se sfințește monumentul,
Se cântă, se recită poezii
Și toți din jur trăiesc momentul
Acelei calde reverii.
Odă pandemiei
de Liviu Zanfirescu
Pandemie, pandemie
Tare dragă-mi ești tumie
Că m-aduci în colivie
Și-mi propuiparanghelie
Adio cerșetorie
De-acum, iarășisărăcie
Carantină la hoție…
Pandemie, pandemie
Lung prilej de gălăgie
Cu Poliția mândrie
Doar curaj și bărbăție
Pumni și pietre șitărie
C-un plin zdravăn debeție
Muzică și veselie
Trai de șmecher,boierie…
Pandemie, pandemie
Prin ghetouri cum seștie
Doar bătăi în armonie
Când copii de cununie
Ceartă fac și comedie
Cursuri de anatomie…
Pandemie, pandemie
Ne strânseși încolivie
Nu tu furt saușmecherie
Bancomat de tâlhărie
Doar manea și poezie
C-am uitat de rudărie…
Pandemie, pandemie
Am jandarmul pe felie
Polițistul la cutie
Militaru-n gelozie
Și-am să-i fac pe meserie
Bilibașa să învie
Să ieșim din colivie
La grătar paranghelie
Cântece și gălăgie
Legea aur să ne fie
Muncind în cerșetorie
D-aia-mi ești tu dragă mie
Pandemie!
Găsit vinovatul
de Liviu Zanfirescu
Își bagă Necuratul coada
Ș-avem politicul duel
Și evident avem dovada
Că-i plin de virus în„cercel”?
În Sănătate e„Lambada”
Cu virusul dintr-unmăcel
Politic simte babaRada
Că Rada baba e-n„cercel”?!
Polemic se aruncă nada
Că virusul e top-model
Și că ar fi făcutrocada
Cu un politic debordel?!
Dezinformarea e bravada
Șantaj pornit de laCastel
Se simte joculRada-baba
Că Baba-Rada e-ncercel!
…
La bal se va cânta„Lambada”
Sau „Boleroul” luiRavel
Iar virusul va fidovada
Că-i „diamantul”(dinamita) lui Cercel?!
ÎNVINGE-TE!
de Dana Staicu
Deși te crezi și mic, neînsemnat,
și fără de putere, de vigoare,
tu află azi că-n tine-a întrupat
Lumina. Sfânt. La zi de Sărbătoare.
Deși îmi pari puțin nedumerit,
iar glasul tău lăuntric tace, tace,
e semn că poți și vrei să fii smerit,
să te închini la nesfârșita Pace.
Deși Iubești cu frică, vei IUBI,
că nu există altă quintesență.
Fii mic, neînsemnat, doar fii, Fii, FII!
Învinge-te. În stare de latență.
HERUVIM
de Dana Staicu
E azi ca ieri. Ciudat. E azi cum va fi mâine.
Vedem și auzim dar nu-nțelegem ioc.
Batjocorim până la miez această pâine
frângând-o ca pe-un fir smerit de busuioc.
Inconștienți de parcă n-avem vină,
în sacrilegii ne vedem de drum.
Sunt semne-atât de multe ce suspină,
dar noi, făptașii, dornicii de scrum
incendiem Natura castă, jertfă vie,
deși nu avem drept să suprimăm
nimic din tot ce astă Galaxie
ne dăruie-n alt scop: să Îi urmăm.
Suntem murdari pe ghetele ce calcă
tot ce e sfânt. Frenetic. Trivial.
Ni-i avariția supremum ce încalcă
menirii înseși -val dorind un mal.
Să ne trezim! Ni-i criptă pe morminte.
Să-ncepem să vedem, să auzim!
Să sfâșiem în noi ce-amar ne minte!
Să devenim reper. Să Devenim
Întâiul de pe urmă Heruvim...
FII CUMINECĂTURĂ
de Dana Staicu
Venită sunt să vindec din idei
această maladie infernală.
Nu cred în viruși cum nu cred în zmei.
Cred în senin mai mult decât în smoală.
TERAPIE
de Dana Staicu
Să presupunem că te-ai infectat cu-această infernală maladie.
Adună-n tine Cer nealterat. Trimite-o către-a ta periferie.
AGRICULTURĂ LĂUNTRICĂ
de Dana Staicu
Ne suntem nouă primăvară
atâta timp cât ne lucrăm
pământul pentru rod, în vară.
Putem deja să exersăm.
SUICID
de Dana Staicu
Când oamenii nu vor să știe
că poate sunt urâți și răi,
e semn că plaga lor e vie
dar o ascund. Își sunt călăi.
TOATĂ LUMINA E-N A NE IUBI
de Dana Staicu
În mine tăcerile toate vorbesc.
Arogă Lumina. Se mărturisesc.
La stele tot suie, pe dâmb pietruit.
Și-mi pare că-n Cosmos e loc de Iubit.
Halal de Ceaslovul ce tace și el.
Se mărturisește aproape la fel.
Citim pe mutește în stele ce tac,
iar visele mele, șezând în hamac,
se vor împlinite și dumnezeiesc
deodată aievea ca azi le primesc.
Pe timp de-ntuneric, Lumină va fi,
iar toată Lumina e-n a ne Iubi.
Perpetuarea iubirii
de Dumitru Bădiță
Florile, de-anul acesta, mai târziu au apărut
Iarna, peste primăvara, ucigasă s-ar fi vrut
Însă dragostea de viață cu navală izbucnește,
Cu iubirea pătimașă răutatea o topește!
Și prin fiecare floare deopotrivă cu amorul,
Pomul reîntinerește refăcându-și viitorul.
Ce risipă de iubire se revarsă an de an!
Din uitări, mereu, revine punând viața-n primul plan.
După ce trece amorul vântul vântură petale
Iar simbolul de iubire capătă o altă cale:
Se așează-n amintire fiindcă nu poate să moară
Și va reveni la anul, într-o nouă primăvară!
VIOLUL*
Comportarea unor preoţi îi stimuleazăpe enoriaşi să devină atei.
Vasile Ghica
ArtemiuVANCA
Nicolae a plecat. Cei doi, rămaşisinguri, au tăcut o perioadă, surprinşi, dacă nu chiar năuciţi, de remarcilesincere şi brutale ale strungarului.
- Ce părereai de el? a întrebat Flavia.
- Bună. Mămir că ţie nu-ţi place! E absolvent de liceu, a vrut să se înscrie laFacultatea de Litere şi nu l-au primit pentru că tatăl său e preot. S-a angajatla noi şi a învăţat meseria de strungar ca să-şi dreagă originea socială. Eserios şi-şi vede de treabă.
- Nu ştiamtoate astea despre el. Prin urmare, ni s-au întâmplat cam aceleaşi lucruri!N-am spus că nu-mi place, dar nu sunt îndrăgostită de el şi nici nu cred că voifi vreodată.
- Niciatunci când cărţile i se vor tipări în sute de mii de exemplare?
- Nu credcă va reuşi vreodată asta. Dacă ar face-o, aş fi obligată să mă călugăresc,căci aşa m-am angajat faţă de Cornel Straja, prietenul lui.
- Eu credcă el va reuşi şi tu nu te vei călugări, iar dacă îi vei cădea în braţe, nu seva cutremura pământul. În locul tău, m-aş apropia de el mai repede, să nu secreadă, dacă o vei face după ce el va fi devenit un scriitor celebru, că aifăcut-o din interes.
- Numai dininteres aş putea-o face, fie că-i vorba de el, fie că-i vorba de oricare altbărbat.
- De ce? Numă aşteptam la un asemenea răspuns, sau mai bine zis, nu mă aşteptam să fiiatât de materialistă.
- Ammotivele mele să fiu aşa. Mi-e greu să-ţi vorbesc despre ele.
- Mi-aipovestit până acum atâtea lucruri despre tine şi familia ta şi ai fost atât desinceră, încât îmi închipuiam că mi-ai spus tot. Ce mi-ai ascuns?
- Cevafoarte dureros şi, în acelaşi timp, urât şi murdar… Mai bine nu-ţi spun.
- Eu mi-amdescărcat fără nici o rezervă sufletul faţă de tine. Ar trebui s-o faci şi tu.Asta te va uşura.
Flavia a stat puţin pe gânduri,apoi, brusc, i s-a destăinuit:
- Când aveam optsprezece ani şiabia terminasem Liceul Sanitar şi mi se refuzase înscrierea la examenul deadmitere la Facultatea de Medicină din Timişoara, am fost violată.
Ea a făcut o pauză, iar Chilman s-auitat la ea ca la cineva de pe altă lume.
- Cum s-a întâmplat?! a întrebat-oel, consternat de ce auzise.
- Eram foarte credincioasă pevremea aceea. Mergeam regulat la biserică, mă rugam în fiecare seară, ţineamtoate posturile şi aveam şi un duhovnic, în persoana unui preot tânăr şicăsătorit. Aveam atâta încredere în el şi eram aşa de convinsă că nu trebuiesă-i ascund nimic, încât i-am dezvăluit, provocată şi de el, până şi gândurilemele cele mai intime.
Era normal ca la vârsta aceea săînceapă să mă intereseze băieţii şi să-mi pun tot felul de întrebărireferitoare la relaţiile cu ei şi, mai ales, la actul sexual. Convinsă căpăcătuiesc gândindu-mă la aşa ceva, m-am mărturisit preotului. El nu numai căm-a încurajat s-o fac în continuare, dar mi-a aţâţat şi mai mult curiozitateapovestindu-mi despre experienţa lui în materie de sex şi de relaţii cu feteledin perioada de dinaintea căsătoriei. Recunoştea că a păcătuit, dar era convinscă Dumnezeu l-a iertat. „Dacă ne căim, tot ce greşim din iubire ne va fiiertat!”, zicea el. Mi-a vorbit despre plăcerile pe care ţi le provocăapropierea de sexul opus, despre deliciul săruturilor şi al mângâierilor, darmai ales, despre delirul actului sexual.
Într-o zi din toamna anului acela,eram la el în birou, în casa parohială, la o aşa zisă întâlnire duhovnicească. L-amgăsit şezând pe canapeaua din încăpere. După ce mi-am dat jos pardesiul şi l-amagăţat în cuierul din cameră, m-a invitat să iau loc lângă el. A reluat, fărăsă i-o fi cerut eu, problema relaţiilor sexuale înainte de căsătorie, punândaccentul pe plăcerile pe care ţi le produc ele, încercând încă o dată să măconvingă că aceste păcate ne pot fi iertate, dacă ne căim după aceea. Dar nus-a limitat la a-mi descrie plăcerile despre care vorbea, a încercat să mi leşi demonstreze. A făcut-o cu atâta pricepere şi tact încât, la început n-amfăcut nici un gest de împotrivire. M-a ameţit lipindu-se de mine, mângâindu-măşi făcându-mi complimente. Fără să-mi dau seama ce urmăreşte, m-a sărutat pegură, mi-a descheiat bluza, m-a mângâiat şi sărutat pe sâni şi numai când mi-aintrodus mâna sub fustă şi a încercat să-mi dea jos chiloţii, ceva m-a făcut sămă trezesc din starea de beţie a simţurilor în care mă cufundasem şi să măopun. El însă, aţâţat la culme - se vedea asta după cum îi străluceau ochii -n-a renunţat, m-a trântit pe canapea şi a început să se lupte cu mine. Măzbăteam, deznădăjduită, încercând să-l împiedec să-şi pună în aplicare planulmârşav. Nereuşind să mă supună altfel, mi-a administrat un pumn în bărbie carem-a făcut să-mi pierd cunoştinţa. Mi-am revenit din cauza unei dureri foarteviolente venite din zona organelor mele genitale, care cred că ar fi fost înstare să trezească şi un mort. A fost momentul în care el m-a penetrat. Dupăasta a mai stat câteva momente peste mine, gemând ca un porc înjunghiat, dupăcare s-a ridicat şi-a aranjat ţinuta şi a părăsit camera.
Mie mi-au trebuit câteva clipe sămă dezmeticesc şi să realizez ce mi se întâmplase. Simţeam în continuare durerimari în zona vaginului. M-am ridicat în capul oaselor şi am aruncat o privirespre zona dureroasă. Eram plină de sânge. Am tras peste mine cuvertura de pecanapea, mi-am înfundat capul într-o pernă ce era acolo şi am început să plâng,atât de durere, cât şi de ruşine. Am plâns până n-am mai avut lacrimi. Cred cătrecuse un sfert de oră sau poate mai mult până când m-am sculat, m-am şters cuce am avut la îndemână, m-am aranjat cât de cât, mi-am îmbrăcat pardesiul şi amplecat. Nici urmă de preot, nici o suflare prin preajmă! Am mers până acasăclătinându-mă. Am avut norocul ca pardesiul să-mi acopere fusta boţită şipătată de sânge şi să nu întâlnesc nici un cunoscut pe drum şi pe nimeni dinfamilie, când am intrat în casă.
La câteva zile după asta, am plecatdin oraş ca să nu mai dau niciodată ochii cu acel escroc. Am venit înBucureşti, iar tu, pe care te-am cunoscut întâmplător în tren şi ţi-am spus cămerg în Capitală să caut de lucru, m-ai ajutat să mă angajez aici.
De atunci şi până azi, nimeni înafară de mine şi de bestia aceea de preot n-au ştiut ce mi s-a întâmplat.Printr-un noroc, n-am rămas însărcinată. În mine însă, s-au produs douătransformări esenţiale: am renunţat complet la credinţa în Dumnezeu şi amînceput să urăsc bărbaţii. La început am zis că nu voi mai lăsa niciodată pevreunul să se apropie de mine. Mai târziu însă, pentru că îmi plac foarte multcopiii, mi-am zis că va trebui să am şi eu cel puţin unul, iar el să aibă şimamă şi tată. În consecinţă, mi-am propus ca, la momentul potrivit, să mă măritdin interes cu cineva cinstit şi bun, în stare să mă accepte aşa cum sunt -pângărită şi nemaifiind în stare să mai iubesc un bărbat -, să stea cu mine şi copiii pe care îi vom avea împreună, în schimbul devotamentului meu deplin.
Acum cunoşti motivul comportamentului meu faţă de acest tânăr.
- Da, dar încă nu am puterea să-l comentez.
Nu mai are importanţă ce-au făcut sau ce şi-au mai spus după asta.
*Capitol din romanul „Nu te lăsa!” apărut la Editura Caiete Silvane în 2019
3. Poemul Like
Propuneri:
1. Corabia, de Alexandru Ciocioi
2. Stareși întrebări în aprilie,de Ioan Al. Lupu
3. Foșnetulregăsirii, de Liviu Zanfirescu
4. Agonie, de Valentin Rădulescu
5. ÎntâiMartie, ziua lui Creangă,de Mircea Gabriel Tănăsescu
6. Mințipierdute, de Dumitru Bădiță
Corabia
de AlexandruCiocioi
Venit-a potopul
Fără de apă
Vrând să intrăm într-o noapte
Fără porți, fără uși, fără privire și glas
Să intrăm umiliți a tăcere
Și strigătul vârstei să adoarmă în flori
Corabia ta e copilul la care te-nchini
Lângă mama lipită de numele tău
Împovărat de seminții
Și obligat de sânge
Să-l duci mai departe
Corabia mea nu s-a născut
Mai am de pus un poem la fereastră
Să știe noua dimineață
Unde să intre pentru a zidi.
Lumina!...
Stare și întrebări în aprilie
de Ioan Al. Lupu
Mă zdruncinăiar gânduri rănite, fără leac,
Oare-isfârșitul începutului de poezie și de veac?
Și primăvarași-a ieșit cumva din fire?
Suntultimele inimi frânte de iubire?
ultimii maciși ultima ambrozie în blide?
ultimamierlă și ultimi fluturi adăstând în crisalide?
Nemărginireapune peste stele și pe lumi obroc?
Soareleproniei și-a terminat, ieri, lemnele de foc?
Și totuși măalintă chiar și bufnița ursuză
Mă ia demână-o tandră buburuză
Deapănăbasme-n frunze moi o salcie bătrână
Și n-ausecat niciunde izvoarele-n fântână
Zefirul a pornitprin nai de flori să cânte
să vindececu rouă cristalină inimile frânte
Și-n duhulmeu, pe șleauri vechi de poezie,
treceultimul car cu boi din galaxie…
Foșnetul regăsirii
de Liviu Zanfirescu
După un film cu Giulia Roberts și Richard Gere
Foșnesc cuvinte-nrochia de mireasă
Un cântec se audemigrator
Dansează soarele îniarba grasă
Într-un prier, parfumde Mărțișor
Mă-ncearcă iar LuminaÎnvierii
Coboară îngeri șoaptede iubire
Înmuguresc cuvinteleTăcerii
Prin rochia de mireasărisipire
Aș vrea să râd, săplâng așa, deodată
În foșnetul cuvintelornuntire
În rochia de mireasădemodată
Rămasă totuși, întrudăinuire…
Foșnesc cuvinte-nrochia de mireasă
Scântei sar din volaneîn neștire
Că ne-am văzut înverdele de-acasă
Acolo unde totu-iregăsire…
…
Adoarme soarele ajunspe masă
Ca mamaliga-n aburroditor
Foșnesc cuvinte-nrochia de mireasă
Trezind iubireavechiului izvor…
Agonie
de ValentinRădulescu
Urlă câinii
La ziua asta
Doamne
Eu nu-i aud
Că mi-ai cerut
Să pun lacăte
Și obloane
La ferestre
O, ce veste
Doamne
Ai trimis
Zgura iadului
Să se reverse
La mine-n
Fereastră
Oamenii
S-au ascuns
În ore
Că le-ai tăiat
Rația de aer
Ziua asta
Doamne
Nu va mai fi
Numele tău
A călcat
Pe respirația mea
Uite
Doar câteva păsări de plastic
Agonizează
Pe ultimile
Fire de iarbă
Întâi Martie, ziua lui Creangă
de Mircea Gabriel Tănăsescu
Dincolo de mărțișoare,
Ghiocei și ce implică,
Astăzi este ziua-n care
Ne-amintim cu drag de ”Nică”.
Creangă azi e amintire,
Însă, până să se ducă,
Ne-a lăsat ca moștenire
Povești într-o bojdeucă.
Mici, nebuni am fost cu toții,
Am fost vara la scăldat
Și am fost odată hoții
De cireșe de prin sat,
Avem sute de pățanii
Păstrate în noi cu dor,
Deși nu întoarcem anii
Amintirile nu mor.
Creangă nu mai e, dar știe
Că în rafturi va trăi,
Făr-a lui copilărie
N-am fi fost deloc copii!
Minți pierdute
de Dumitru Bădiță
Birtul strâmt și afumat
În subsol e pitulat
Întunericul se lasă
Chefliilor nu le pasă
Băuturile-i atrag
Îi îndeamnă la arțag
Țipă toți și chiuie
Sticle sparte țiuie
Birtășița scoate vinul
Și le întărește chinul
Că Satana e ispită
La sucit mintea-i vestită
Umple drace burta lui
Treacă poarta iadului
Ca și dracii intră-n joc
Țiganii cântă cu foc
Oboseala-i pridudește
Și vioara se oprește
La vorbe nu mai răspund
Duc paharul pân-la fund
Și când nu mai au putere
Satana cu glas de miere
Le cere ca să se ducă
Fiecare unde-apucă
Peste birtul pitulat
Miezul nopții s-a lăsat
După ce-a sădit dezmierd
Minților care se pierd
4. Comentariile membrilor cenaclului:
Ioan Al. Lupu: Am fost încântat de tot ce am citit. Se vede ca situația deosebită în care ne aflăm nu a diminuat cu nimic puterea creatoare a poeților. Felicitări pentru toți.
La capitolul Poemul Like aș putea vota toate poeziile dar, pentru că regulamentul nu permite, mă opresc cu votul la Agonie (Rădulescu). (Mă gândeam chiar, dacă toți vor fi de acord, în viitor să putem vota două poezii și apoi se poate face un simplu calcul de adunare).
Cu cele mai bune urări de sănătate dragilor colegi!
Alexandra Vișan: Dragi colegi, am citit cu mare plăcere tot ce aţi trimis. Câteva impresii de lectură:
I. Lupu. Despre glorie in istorie - chiar RELAXARE! - are ton de epopee (un fel de Tiganiada medievală), amestec de sublim şi derizoriu, cu un grăunte binevenit de licenţă erotică, cu un bun dozaj de arhaisme şi neologisme... iar finalul e cu tâlc pentru prezent!
V. Rădulescu. Când dorm poeţii - imagini puternice, surprinzătoare, crunte... dureros de adevărat mesajul, mă duce cu gândul la Albatrosul lui Baudelaire...
M. Tănăsescu. Ca de obicei, dovada unui patriotism fierbinte şi a unei religiozităţi adevărate
L. Zanfirescu. Odă pandemiei - de fapt, maneaua pandemiei! Găsit vinovatul - politicaly corect!
D. Staicu. O pendulare continuă între imaginea mareţiei omului şi mizeria condiţiei umane - înălţătoare mesajele!
D. Bădiţă. Se vede că iubiţi! Frumos simbol al renaşterii prin şi întru iubire (sau amor, cum doriţi!)
A. V. Detalii sordide ale violului deşi verosimile, dar nu cred că o femeie ar face asemenea mărturisiri unui bărbat.
Poemele like. Dl. Lupu are dreptate fiecare are farmecul şi valoarea lui, dar şi eu votez cu Agonia dlui. V. Rădulescu
Dumitru Bădiță: Aplaud lecturarea lucrărilor caredemonstrează că acest cenaclu este... select!
Notele mele: Corabia 9 +, Stare si inrebari 8, Fosnetul regasirii 8, Agonie 9, Întâi martie 7, Minti pierdute?
Vă felicit pentru munca depusă și coordonarea cenaclului. Îi salut cu respect pe toți colegii care au participat! Succes în creație! Fiind și ziua dorinței, vă urez tuturor SĂNĂTATE, bucurii sufletești și succes la menținerea greutății!
Valentin Rădulescu: Sunt plăcut surprins de lucrările prezentate de colegii mei în cadrul acestei întâlniri virtuale și mă bucur că interesul pentru literatură nu a scăzut, dimpotrivă. Am să îmi exprim câteva păreri, fiindcă, nu-i așa, suntem și autori, dar și public.
Mi s-a părut interesantă tematic poezia lui Ioan Lupu, „Despre glorie în istorie”. Nu știu dacă tema e veche, întotdeauna generațiile au pornit la asalt, indiferent ce, dar până la urmă au uitat scopul. Expoziția mi se pare gândită cu grijă, numai că am observat mici inadvertențe, mă refer la vechea temă, legătura dintre cuvinte, și anume alăturarea dintre „câmpul” și „era” sau formulări dubioase, versul „Castelele de departe chestiuni…” Sigur, o problemă mai veche, punctuația. Ori o folosim conform normelor, ori renunțăm la ea, în așa fel încât cititorul să înțeleagă ce vrea. Mă refer la expresiile „da verde”, „vai lor”, „însă chiar”, „cu regi” și „pământul o toropeală”.
Poemul este alcătuit din trei tablouri diferite, cu introducere, cuprins și încheiere, în care mustește ironia, sunt creionate cu măiestrie portrete. Cred că, în stilul său caracteristic, ne-a prezentat, ca temă și realizare, o reușită.
În stilul propriu, mânat de patriotism, sincer și curat, Mircea Tănăsescu își amintește de cei care s-au jertfit ca nouă să ne fie cât mai bine. Păcat că adesea uităm prea repede.
Un grupaj bogat ne propune Dana Staicu. Prolifică, așa cum o știm, se vrea o preoteasă a naturii, o neobosită dăscăliță pentru cei, din păcate, neîmpliniți. Poezia ei, „un codex moralia”, nu poate trece neobservată. Având omul ca temă: luându-se pe sine în glumă, crezându-se nemuritor, trece fără să bage de seamă ce lasă în urmă. De fapt, cum spune poeta: „își sunt călăi”. Arogându-și dreptul de observator deasupra lumii, trage semnale de alarmă: „oameni, treziți-vă!” Crede în ceea ce face și recomandăm să procedeze în așa fel încât „ceaslovul” să nu mai tacă, altfel, se va face vinovat de complicitate.
Stimate domnule Bădiță, sigur, tematic, poezia e corectă. Perpetua reîntinerire care implică dragostea. Dar, fiindcă este un dar, expunerea are fracturi, e un fel de învârtire în jurul cozii. „Dragostea… cu iubirea… topește moartea”. Repetarea cuvintelor (vezi amorul), sau expresii ca iubirea nu se risipește (ce risipă de iubire), dar și folosirea unor expresii „vântul vântură” – vă aduceți aminte „prin vulturi vântul viu vuia” (Coșbuc) dau impresia de superficialitate.
Dar nu cel din urmă, Liviu Zanfirescu, același șlefuitor de perle pe teme de mare actualitate. Ca un fin botanist, știe să pună la locul lor florile și mărăcinii unei societăți lovite de năpastă. Cam partizan politic, dar necruțător în demascarea meandrelor unui timp fracturat.
O întâlnire plăcută cu proza dlui Vanca acea operație psihologică care pune în evidență sentimentele profunde ale personajului feminin. Felicitări!
Pentru Poemul Like: „Corabia”, de Alexandru Ciocioi. O poezie de dragoste, de admirație față de femeie și rolul ei: iubită, mamă, gospodină și mesager al vieții. M-a impresionat.
Mircea Gabriel Tănăsescu: Pentru Poemul Like votăm (M.G. Tănăsescu și Cornelia Mureșan Tănăsescu) poezia Agonie a domnului Rădulescu.
Alexandru Ciocioi: Despre poeziile propuse pentru Poemul Like.
Ioan Lupu pune lângă un substantiv și un adjectiv, ca să fie mai bogat, mai poetic, zice dânsul, să spargă puțin tiparul. Dar nu întotdeauna acest lucru vine în sprijinul artisticului din poezie. În acest poem sunt multe idei una lângă alta și nu prea există legătură între ele.
Poezia lui Valentin Rădulescu are multe metafore; poetul vrea să impresioneze prin idei și metafore teribile. Metaforele nu ar trebui să fie teribile, ci ar trebui să sprijine ideea, nu să iasă în relief, să fie puțin estompate de ideile din spatele lor. Poezia este sacadată, din treaptă în treaptă. Ar fi bună ca stil (accept acest mod de exprimare în care poezia nu curge, ci „sare” din treaptă în treaptă) dacă ar fi, de la început până la sfârșit, același sentiment, același fel de exprimare. Aici sunt spărturi, apare un vers cu melancolie din loc în loc. O variantă ar fi ca la sfârșitul poeziei să fie o frază ca o concluzie, dar nu ideea nudă, ci tot printr-o metaforă exprimată.
Poezia cea mai liniară (ce are continuitate), care merge melodios, fără cuvinte în plus, unitară ca idee și formă este cea a lui Liviu Zanfirescu. El știe măiestria asta de la epigramă; acolo sunt legi mai drastice decât în poezie. De aceea îi vine ușor: același număr de silabe, dar și accentul căzut, de exemplu, pe ultimul cuvânt într-un vers, se repetă pe o silabă din ultimul cuvânt al versului următor.
Are o tehnică bună. Are și inimă; vrea să fie frumos. Poate că are dreptate!
Votul meu este pentru „Foșnetul regăsirii”, de Liviu Zanfirescu.
Artemiu Vanca:
1. Amintirea strămoşilor
Domnule Ion Al. Lupu, cu franceza puţină pe care o ştiu, mie nu mi se pare că traducerea ar fi mai bună decât originalul. Pentru asta, ar trebui ca Ioan Stăvăruş să fie un poet mai mare decât Anna de Noaielies ori, după câte am reuşit să aflu, el nici nu e barem poet. Faptul că în loc de „întinderi luminoase”a zis „bărăgane”, în loc de „porumb” a zis „cucuruz” şi în loc de „grâu” a zis „grâne”, frumos, dar nu exact, nu e suficient. Mie mi se pare că în franceză poezia e mai fluentă şi sună mai bine. E o raritate când o poezie tradusă e mai bună decât cea originală.
Doamna Alexandra Vişan a scris o cronică profesionistă, bine documentată. Nu-i lipseşte nici o virgulă şi nu are nici una în plus.
2. Lecturi din creaţii proprii
Poezia „Despre glorie în istorie” a domnului Ion Al. Lupu, este o simpatică ironie la adresa unor eroi din vremuri de foarte mult timp apuse. Are câteva stângăcii de versificaţie, dar predomină reuşitele.
„Când dorm poeţii”, poezia domnului Valentin Rădulescu îmi place, dar, în acelaşi timp mă nedumereşte: Cine i-a învins pe poeţi? De ce au epoleţii rupţi? Cine i-a degradat? Pe poeţii adevăraţi îi poate învinge cel mult viaţa. De degradat, n-o poate face nimeni.
„Ziua eroilor” a domnului Mircea Tănăseacu. Mă văd, copil fiind, recitind această poezie de Înălţarea Domnului, pe scena căminului cultural din satul natal, în aplauzele consătenilor mei.
În „Odă pandemiei”, domnul Liviu Zanfirescu demonstrează, cu talent şi umor, părţile benefice ale ei.
În „Găsit vinovatul”, acelaşi Liviu Zanfirescu îl acuză sau îl scuză, nu-mi dau seama, pe Streinu Cercel, pentru boacănele sale.
Mă bucur s-o reîntâlnesc pe sensibila poetă Dana Staicu. În poeziile ei, „Învinge-te”, „Heruvim”, „Fii cuminecătură”, „Terapie”, „Agricultură lăuntrică”,„Suicid”, „Toată lumina e-n a ne iubi”, ne îndeamnă „Fii! Fii! Fii!” tu însuţi şi să avem grijă de natură, ne declară că nu crede în viruşi şi, dacă cumva ne infectează, să-i expediem la periferie (Doamne fereşte, Dana, să-i simţi pe propria-ți piele!) Mai spune Dana că, a nu conştientiza că eşti urât şi rău, eechivalent cu a te sinucide. Chiar aşa! În final ne spune, cu alte cuvinte că „Dacă iubire nu e, nimic nu e”. Aici Dana este la ea acasă.
În „Perpetuarea iubirii”, domnul Dumitru Bădiţă ne anunţă în versuri şi cu figuri de stil că a venit primăvara, că ea înseamnă iubire şi că nu i se poate pune nimeni în cale.
3. Poemul like
Alexandru Ciocioi. „Corabia” – Dacă potopul vine fără apă, nu-i nevoie de nicio corabie, domnule Ciocoi. Dacă, totuşi, corabia dumneavoastră „nu s-a născut încă”, nu vă obosiţi să faceţi una.
Ion Al. Lupu. „Stare şi întrebări în aprilie” - Frumoasă şi optimistă. Îmi place!
Liviu Zanfirescu. „Foşnetul regăsirii” - Filmul american „Pretty Woman” l-a inspirat pe domnul Zanfirescu să scrie o poezie în care să aducă alături rochia de mireasă, Lumina Învierii şi „mămăliga-n abur roditor”, susţinând că toate acestea înseamnă, de fapt, „acasă”. S-ar putea să aibă dreptate.
Valentin Rădulescu. „Agonie” – Ca şi în poezia domnului Ioan Al. Lupu, e vorba tot de pandemia de coronavirus, temă dureros de actuală, dar, spre deosebire de aceasta, poezia domnului Rădulescu, deşi cu talent scrisă, e plină de pesimism de la un capăt la altul. De ce ţii să ne amărăști, domnule Rădulescu?
Mircea Gabriel Tănăsescu. „Întâi martie, ziua lui Creangă” – o poezie duioasă, scrisă în stilul bine cunoscut a domnului Tănăsescu. Cred că, parafrazându-l, e adevărat şi: „Făr-a lui poezie/ N-am fi fost deloc copii.”
Votez poezia „Stare şi întrebări în aprilie”, de Ion Al. Lupu.
Mulțumim tuturor participanților la întâlnirea cu nr. 153 a Cenaclului AntiM. Apreciem implicarea în activitatea cenaclului, efortul de a citi cu atenție, de a formula opinii despre fiecare lucrare în parte, de a le redacta și a le trimite în timp util (adică foarte repede!) astfel încât ele să fie aduse la cunoștință tuturor. Se remarcă și câteva polemici, lucru admirabil, cu care, de altfel, ne-am obișnuit la ședințele de cenaclu; păcat că, nefiind posibil, discuțiile nu continuă mai mult.
Lucrări diverse, stiluri diverse, lucruri interesante - în mare, o ședință de cenaclu reușită!