Cenaclul AntiM, ședința din 12.02.2016 (Nr. 49)
Ordinea de zi:
1. Anunțarea premiilor cenaclului AntiM pentru carte publicată în 2015 și premiere
2. Lectură și discuții privind poeziile propuse de Vali Horișcă
3. Anunțuri
4. Lecturi din creația membrilor cenaclului
Desfășurarea activității:
Premiile Concursului Cartea anului 2015, concurs instituit de Cenaclul AntiM, stabilite în urma ședinței Senatului Cenaclului AntiM din data de 29.01.2016, sunt următoarele:
Premiul Opera Omnia se acordă domnului Alexandru Ciocioi, pentru activitatea desfășurată în domeniul literaturii;
Premiul pentru proză se acordă domnului Artemiu Vanca pentru romanul ”Poate îngerii”;
Premiul pentru poezie se acordă doamnei Mihaela-Mariana Cazimirovici pentru volumul ”Când fluturii nasc cioburi”.
În concurs au fost înscrise 7 volume de către 7 membri ai Cenaclului AntiM.
Din juriu au făcut parte: Camelia Obreja, Valentin Rădulescu, Artemiu Vanca, Dorel Gheorghe Vidrașcu, Alexandra Vișan.
Volumele premiate au fost discutate în cenaclu în ședințe anterioare.
Despre Alexandru Ciocioi, poet cu activitate publicistică de peste 20 de ani, membru de seamă al Cenaclului AntiM, care impresionează la fiecare lectură și la fiecare luare de cuvânt prin calitățile de recitator, prin versurile sale, dar și prin opinii pertinente și sinceritatea cu care își expune punctele de vedere, au vorbit Camelia Obreja și Valentin Rădulescu.
Valentin Rădulescu: <<Cunoscându-l pe poetul Al. Ciocioi am rămas surprins cât de bine corespunde tușelor cu care istoricul literar Perpessicius a definit personalitatea: „Locul pe care-l ocupă un scriitor în ierarhia istoriei literare a unei națiuni e condiționată de cel puțin trei factori: personalitatea sa, opera sa și influența acestei opere în primul rând asupra contemporanilor săi și, implicit după aceea, asupra urmașilor; așadar ecoul prelungit și durabil cu care această operă ancorează în posteritate.” Și mai spunea Perpessicius: „Personalitatea unui scriitor nu înseamnă altceva decât suma energiilor lui creatoare”, că „ea (personalitatea) se zidește pe însăși temelia de nezdruncinat a operei sale” fiindcă „personalitatea și opera sunt sinonime”.
Al. Ciocioi este ”zidarul” unei opere remarcabile. În ea și-a zidit idealurile vieții, s-a zbătut, a strîns din dinți căutând „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum spunea poetul nepereche.
Cât de greu trebuie să-i fie unui poet să lase deoparte un vers, o poezie, un volum la care a meditat ani în favoarea unui gând poate mai inspirat.
Inima unui poet e o continuă sângerare.
Alexandru Ciocioi, ajuns la o vârstă respectabilă, este un „meșter Manole”, un „necunoscut care pictează parfumul unei flori/pe zidul cetății”, cel care „adună din poarta unei case secundele bolnave”, cel care cântă „sâmburii pâinii”. El e creatorul care, „cu zâmbetul/lipit de inimă/intră în azilul de vise”.
Alexandru Ciocioi ca om este un poet, iar ca poet este un om. Cu toate bucuriile și necazurile lipite de fruntea care nu s-a aplecat decât spre aurul din noroi. Contemporanii l-au întâlnit, dar nu l-au văzut. Pentru că e greu să deosebești, printre nori, vârful unui munte. Alexandru Ciocioi este un munte. Iar opera sa miezul incandescent generator de energii. Convingeți-vă!>>
2. Lectură și discuții:
Vali Horișcă a lecturat materialul propus spre dezbatere de domnia sa. Este vorba de 7 poezii/poeme cu 3 până la 6 strofe a câte 4 versuri: Sunt suspectat, Să nu uiți cine ești, Floare de cuvinte, Patimă și robie, Lumină și ispitire, Contribuabilul român, Stat minimal.
Au luat cuvântul:
Constantin Mironescu: „Vali Horișcă și-a format un stil propriu. Scrie poezie tradițională, tradiționalistă și respectă regulile corespunzătoare acestui gen. Ca tematică, scrie poezie religioasă în majoritatea cazurilor, fiind unul din puținii care abordează acest gen în cenaclurile bucureștene. Este un poet preocupat de realitățile sociale: scrie lirică socială. Ce sfaturi să-i dăm la vârsta domniei sale? Și-a format deja stilul. Acesta-i stilul, acesta-i omul. Rămâne să-i urăm să-și îmbogățească cu noi imagini poezia, să creeze o poezie poate mai metaforizată (metafora este una din cele 150 de figuri de stil cunoscute). Îl felicităm pentru că scrie, scrie bine; să-i urăm să scrie și mai bine. Dacă aș fi poet tradiționalist probabil aș fi mai darnic cu laudele. Sunt convins că, și dacă i-aș sugera să treacă la un alt stil, nu o va face.”
Valentin Rădulescu: „Poezia lecturată este socială sau cu iz social. Se pune întrebarea: Mai e actuală poezia socială? Să vă citesc ce scrie România literară (numărul 5/5februarie) despre asta: Oare poezia ”favorizează pe cineva până-n unghii/cu groaza absolută de tot ce arată/bătrân/Rămâi un copil care face fapte rele până la capăt./Neîndemnat de nimeni și neplătit,/fără să-ți pese, totul se află înlăuntrul tău de-a dura.” (semnează Viorel Lică) Noi scriem și, cum zice poetul Vali Horișcă în Sunt suspectat: „versuri scriu pentru că-mi vine”, a scrie e o necesitate, o pornită din starea actuală și din starea noastră de poeți. Noi venim dintr-o lume, o societate în care munca era la loc de cinste: „Eu pâinea mi-o câștig prin muncă”, zice poetul. Lumea actuală nu mai are aceleași valori, în primul rând munca nu mai e răsplătită cum ar trebui. De la cronicari, Cezar Bolliac, s-au aplecat asupra problemei sociale; ei se adresau cuiva (Eminescu se adresa proletarilor!). La ora actuală e greu să mai găsești un ”adrisant”, societatea e o masă amorfă din care idealul social a dispărut. Naționalism, patrie, cuvintele ca atare nu mai au aceeași rezonanță în piepturile noastre. La un alt cenaclu cineva spunea: ”e foarte greu să găsim cuvintele la care să rezoneze tinerii”. Suntem un detașament de scriitori care ne întâlnim în multe cenacluri. Unde sunt tinerii? Ei spun: ”pe noi nu ne interesează așa ceva”. Au poezia lor, poezie frumoasă; noi nu ajungem la poezia lor.
Vali Horișcă se luptă cu lumea în care trăiește, dar și cu el însuși, se simte un om persecutat și de aceea caută ca experiența lui să nu rămână „în aer”: „Învățătura mea cea adunată/nu poate fi folositoare/Când stă în cap acumulată/Și nu ia forme de-exprimare.” (Sunt suspectat) Ce să fac cu ea, se întreabă, și ne întreabă poetul. Răspunsul e foarte greu de dat.
Poezia Să nu uiți are un caracter didacticist, moralizator. Poetul ne spune ce a constatat de-a lungul vremii și cum vede el lumea. Ni se adresează din perspectiva omului ajuns la 80 de ani: „Aici mi-e rădăcina lângă fagi/Mulți mai bătrâni ca mine și ca voi”. Dar când spune „Casa de lemn... nici ea n-a mai rămas”... aici este sentimentul zădărniciei. Ne punem idealurile în strămoșii noștri, în rădăcini. La un cenaclu s-a recitat foarte frumos „Doamne, ocrotește-i pe români”. Impresionant. De la cine vrem noi ocrotire?! Cine să ne ocrotească; noi suntem singurii care ne putem ocroti. Are un sens defetist.
Poezia Stat minimal. România nu e un stat, e un conglomerat de națiuni. Statul pe cine apără? Nu e un stat îndreptat spre om, e un stat abstract. Și poetul se revoltă: „Îmi furi trecutul și mi-l pui la plată/Pe fiul meu plecatul de acasă”.
Poezia Lumină și ispitire poate fi citită diferit: acel „înger de la miez de noapte” poate fi chiar un înger, dar „îngere cu ochi albaștri” poate fi o fată și atunci poezia trebuie tratată în alt mod.
Trebuie să ne gândim cui ne adresăm când scriem o poezie. Scriem la persoana I singular, sau la persoana I plural și ne facem ecoul tuturor cetățenilor ca noi. Dar nu putem începe cu ”eu” și să terminăm poezia cu ”noi”: nu ne mai crede nimeni.
Rima trebuie respectată . Exemplu: în poezia Sunt suspectat strofa 1 și strofa 4 au rime diferite. Tragem un semnal, chiar dacă azi nu se mai scrie poezie cu rimă.
România literară trebuie să fie pentru noi un reper. De critică, lirică, prozodie, roman etc.
Felicitări domnului Vali Horișcă pentru curajul de a veni în fața noastră și a spune „Ăsta sunt. Asta scriu.” Și noi, la rândul nostru, îi spunem în față ce avem de zis; asta facem aici, la cenaclu.”
Constantin Mironescu: „Două adnotări. Faptul că venim cu anumite inovații (vezi rime diferite) înseamnă creativitate. În Stat minimal autorul își exprimă dezamăgirea și revolta și face referiri prin care vrea să indice niște soluții („Și-mi vine așa un dor de-o daciadă/de-un șantier în munți cu brigadieri.”). Problema aici este statul de drept.”
Liviu Zanfirescu: „De apreciat unele versuri. Poate la titluri ar mai trebui umblat. Sunt și lucruri care schimbă ritmul și prozodia. Pe alocuri se schimbă accentul (în prima strofă din Să nu uiți cine ești cuvântul „sufletul” e cauza). În poezia Floare de cuvinte sună pe undeva ”zgrunțuros”. La poezia Patimă și robie prima strofă e bună, dar spre final devine neclar. E drept, sunt greșeli de dactilografiere, dar și dezacorduri gramaticale. O alăturare care ”zgârâie”: ”splendizii aștri”. Lipsesc niște semne, de exclamare sau de întrebare, absolut necesare înțelegerii mesajului pe care a dorit să îl transmită poetul. În Contribuabilul român apare ”mare dezertor”. De ce ”mare”?! E dezertor și atât. În Stat minimal se spune de tăierea pădurilor. Nu statul taie păduri, cel mult patronează această chestiune. Mai multă atenție la concordanță pentru că, furat de rimă, de prozodie, pot apărea alte probleme.”
Alexandru Ciocioi: „Voi spune unele lucruri în afară de text. Aici poetul nu ne spune mai nimic nou. Sunt lucruri cunoscute. Mie-mi place când oamenii scriu literar. În 1985, la cenaclul ”Flacără”, în 37 de caiete un bătrân a versificat Biblia. De ce? Îi era drag să scrie, dar, zicea el, ”nu avea idei” și Biblia i se părea scrisă frumos. Ce vreau să spun: toate ideile trebuie transmise într-un mod artistic. Doar versificate, pot trece pe lângă noi fără să ne atingă. Trebuie să te acapareze, să te impresioneze cu ceva. Așa autorul este poet într-un sens sau altul și nu un versificator. Călinescu spunea, în ”Biblia” lui, despre poeți minori, care sunt poeți, față de alții care, acumulând niște tehnici, scriu bine, dar nu” ating”.
Eu am lăudat pe domnul Vali Horișcă la ”Clubul înțelepților” pentru niște versuri. Astea nu. Îi spun: Nu mai face pe profesorul, nu mai încerca să înveți lumea! Vezi un lucru, scrie despre el astfel încât cel care citește să fie pătruns. Scrie mai puțin, dar scrie bine!”
Alexandra Vișan: „Pe parcursul acestor poeme, chiar în interior, sunt lucruri care îmi plac și altele care disonează. Cred că Vali Horișcă scrie din inimă, scrie ceea ce simte chiar dacă, la un moment dat, ideea inițială ”se duce pe alte cărări” și atunci se pierde ceea ce dorea să transmită, ce era cu adevărat în inima sa. De exemplu, prima strofă din Patimă și robie duce cu gândul puțin la Arghezi: „O patimă adâncă se zvârcolește-n mine/În inima de stânci e nașterea de sine/ Plecat de mult prin vreme în spații neștiute/ Eu am urzit blesteme și mituri ne-ncepute”. Rămâne în aceeași notă în următoarele două versuri, după care ideea de dezvăluire a motivației de a scrie se pierde. „Moșia noastră-ntreagă zicându-mi...” are oarecare legătură dar se duce spre poezia patriotică, lucru neanunțat de cele 6 versuri anterioare, care erau artă poetică. Aceeași neconcordanță între ideea care vrea să-și facă loc și finalul poeziei în Să nu uiți cine ești, pentru ca apoi versul „Casa de lemn... nici ea n-a mai rămas” să aducă o nostalgie, o împăcare mioritică ce nu rimează cu ce a încercat poetul să transmită în celelalte 4 strofe.
Nevoia de a rima trage spre altceva, strică ideea (de exemplu în Stat minimal: „verde crud ce n-a văzut Parisul”). Ori toată poezia trebuie scrisă în acest ton, satiric, în acest registru ironic, puțin argotic, ori încercați să nu sacrificați ideea de dragul rimei. Sunt cuvinte care n-au ce căuta acolo și care strică unitatea poemului.
Foarte frumoase lucruri în Floarea de cuvinte. Dincolo de greșelile de tipar, am găsit artă poetică, de exemplu ”floare dezvrăjită”, dar și câteva expresii care se repetă. Sunt câteva asocieri de cuvinte: floare de nisipuri, care merge cu floare de deșerturi, de ruine; prea multe flori, care nu duc însă la ideea de ”floare dezvrăjită”. Trebuie ca aceste imagini să fie unitare, să mă ducă la această concluzie.
Lipsa sau prezența semnelor de punctuație schimbă sensul. Ortografia spune foarte multe. În mod intenționat unii poeți nu le folosesc, pentru a ambiguiza mai mult.”
Vali Horișcă: „Poezie social-politică am scris și mai dureros, mai concludent. Sunt poeme mai lungi ce nu se pretau pentru cenaclu. În ultimul timp scriu proză.”
3. Anunțuri:
La ședința din 26.02.2016 propune spre lectură proză Vintilă Anastasescu. Tot atunci Cenaclul AntiM împlinește doi ani de activitate, prilej de evocare, rememorare și de sărbătoare. Cenaclul AntiM se găsește pe net, cu text, fotografii și arhiva revistei AntiM.
Dana Staicu anunță că Biblioteca Comunală Mogoșești din județul Iași primește de la autori cărți în regim de gratuitate pentru cele trei filiale ale sale.
4. Lecturi din creația proprie:
Liviu Zanfirescu: citește poezia ”Retroiubire”.
Dorian Ionescu Pascal: două lecturi din seria ”Trianon ocult”
Constantin Mironescu: Despre Dorian Ionescu Pascal și creația sa: ”Cum nici avangarda secolului trecut nu a fost înțeleasă la vremea ei, așa și D. Ionescu Pascal, care continuă avangarda, va fi înțeles mai târziu”.
Citește două poezii: ”Nopțile albastre” și ”Oasele”.
A consemnat Camelia OBREJA