Proces verbal
Încheiat azi, 13.10.2021, la ședința cu numărul 186 a Cenaclului AntiM, desfășurată la filiala „Dimitrie Cantemir” a Bibliotecii Metropolitane București.
Participă: Valentin Rădulescu, Elena Vizir, Mircea Popescu, Alexandru Ciocioi, Marius-Adrian Ionescu, Maria Munteanu, Ioan Al. Lupu, Camelia Obreja, Niculina Bunceanu, Dana Staicu.
Ordinea de zi:
1. „Ioanid Romanescu, un visător?” dezbatere. În discuție „Trăiască poezia și marii visători!” (din volumul „Energia visului”, 1977);
2. Lecturi din creații proprii;
3. Poemul Like.
1. Dezbatere „Ioanid Romanescu, un visător?”
Date din biografia lui Valentin Tudose, alias Iomanid Romanescu au fost prezentate de Niculina Bunceanu.
V. Rădulescu precizează că „literatura română e împărțită pe regiuni, niciunii nu se calcă pe picioare” și că l-a cunoscut prin 1965 la Onești: „un individ colțuros, pasionat de șah și de cântat la trompetă – mai ales la ore târzii! Chiar al dracului, cum zice în poezia în discuție”. Citește „Religia artei” și „Depilare”.
Ioan Al. Lupu are o observație: I.R. e un poet postbelic dintre cei care este fie ignorat, fie uitat (Leonid Dimov fiind un alt exemplu, precum și Mircea Ivănescu, care a introdus la noi poezia fără semne de punctuație, scrisă doar cu literă mică). La „uitarea” lui a contribuit și critica de atunci și de acum, care în articole reia evocări ale unor poeți, dar îi uită pe alții (este vorba de revistele „oficiale”).
Referitor la poezia aleasă pentru dezbatere: I.R. ne face o autobiografie sau o profesiune de credință, în care, fie din sinceritate, fie din autoironie mai degrabă fictivă spune că a avut mai multe drumuri, dar că a mers pe o singură cărare, că nu a ascultat de nimeni (era ceva grav să zici asta atunci), că și-a pierdut iubirea/ iubita, că era doritor de prietenii, amintește de trompetă, de copiii care îl porecleau. Ori e sinceritate, ori e cochetărie. Tema prin care poeții se declară nemulțumiți de ei înșiși e cunoscută (Să amintim doar pe Eminescu: „Ah, de câte ori voit-am ca să spânzur lira-n cui…”), dar, până la urmă, se transformă într-o odă poeziei. Deci, tema tratată nu e nouă, adesea poeții se declară nemulțumiți de lume și de ei înșiși („am buimăcit cuvintele” – alt moldovenism). Dacă ar fi să citim doar ultima strofă a acestei poezii, am putea confunda ușor pe I.R. cu Păunescu, de a cărui poezie nu e departe, în ton (solemn, el și lumea, lumea și el), cel puțin în această poezie. Cocluzia: Poate că I.R. ar merita mai multă atenție și valorizare din partea criticilor.
V. Rădulescu: trebuie urmărit și ce transmite poetul îmbrăcând sentimentul în cuvinte (exemplu poezia „Boarul” în 1973).
Al. Ciocioi: literatura română a fost „cam interzisă” până prin 1964; atunci Gheorghiu-Dej „a dat drumul la literatură”, a scos oamenii politici din închisoare. De atunci au început traducerile, poezii din 100 și ceva de țări au apărut în colecția Biblioteca pentru toți. Atunci România a luat un avânt extraordinar, vorbind de scriitori. După 1977 (anul cutremurului) până prin 1980 acest avânt a fost domolit, dar între ’65-’70 a fost cea mai mare deschidere a țării, se stătea la coadă la librării pentru noile apariții de carte, romane, poezie. I.R. a avut norocul să fie tânăr, cu putere de creație exact în perioada ’65-’80. Tot atunci au apărut Păunescu, Vadim, Ion Alexandru. Jebeleanu, era mai în vârstă, dar a fost cel mai tradus poet al nostru, cu „Surâsul Hiroșimei”.
2. Lecturi din creații proprii:
- E. Vizir, „Mușuroaie părăsite” (o alegorie la fenomenul migrației meselor mari de oameni în căutarea unui trai mai bun);
- D. Staicu, „Eteric” (un vers concluziv: „nimic din tot nu e al lor”);
- M. Popescu, „Poem mizerabilist”, din volumul „Eroarea de paralaxă” (un citat aproximativ: „din aripi curge sângele amintirilor triste”);
- Al. Ciocioi, „Haină de gală” (citat: „suferința neîmplinirii/ frunzele căzute-n van”);
- V. Rădulescu, „Ars poetica” (citat aproximativ: „poet poate fi oricine nu a depășit cu șoapta înălțimea sunetului și viteza luminii”);
- N. Bunceanu, „În parc” (mai exact IOR vs Cișmigiu într-o discuție iscată la lectură);
- M. Ionescu, „Luna” („care ne-a pecetluit iubirea” a doi „naivi ce-și spun îndrăgostiți”);
- M. Munteanu, „Simona Halep” (am mai avut ocazia la altă ședință AntiM să o ascultăm, tot recitată; o poezie în care găsim toată pleiada de cuvinte preferate de autoare: român, steag, mândrie, culme, dac);
- I. Lupu, „Fior de toamnă” (toamna „ispititoare” ce „împletește din frunze agonice amăgitoare metafore” determinând pe poet să afirme „eu mă țin zdravăn de orice fir de iarbă robust”);
- M. Popescu, „Plaja visurilor spulberate” (făcută din „cioburi” de speranțe de iubire!).
3. Poemul Like:
Propuneri:
- Elena Vizir, „Dimineață autumnală” (cuvinte „cheie” (sic): închircit, oțărât, de-a tumba, etc)
- Dana Staicu, „Îți mulțumesc” (eter, stele, ceresc…)
- Mircea Popescu, „Ușa” (ușă-psiholog!)
- Marius Ionescu, „Visando” („m-ai chemat cândva”)
- Maria Munteanu, „Rugăciunea” („prin bunătatea Lui am fost o învingătoare”)
- Ioan Al. Lupu, „Toamna 2021” (toamna „își mână iar frunzele în herghelie/ vreau să feresc de brumă/ muguri de poezie”)
Majoritatea voturilor pentru poezia „Îți mulțumesc”.
În loc de încheiere: V. Rădulescu citește o poezie a lui Ioanid Romanescu: „Școala de poezie” („vin cuvintele-haită lăbărțează ideea”…).
A consemnat C. Obreja
ÎȚI MULȚUMESC !
Un labirint între noi doi ne cere Luna înapoi.
Ni s-a părut c-Avem, că Știm. Nimic n-aveam. Că intuim...
Oh! Aferim...!
Te rog să-mi scrii despre Apus. Lui mulțumesc! Mi te-a adus
ca pe un strigăt în eter care mă-nlănțuie. Oh, Cer!
Nu am să pier.
Celest, evlavios mă-nchin să vii așa cum eu să vin.
S-ating eterul care EȘTI. În stele să mă-mpodobești.
Dă-mi vești! Dă-mi! Vești...!
Însoară-te cu al meu vis, fragilă floare de cais.
În noi și-atât doar existăm, eteric doar să procreăm.
N-abandonăm.
Te văd, te-aud, Iubitul meu. În infinit îmi Ești ce eu
ating șoptindu-te ceresc. Tu, mană, os nepământesc,
îți mulțumesc!
(Dana Staicu, 12 octombrie 2021)