Proces verbal
încheiat astăzi 27.09.2017 la şedinţa cu nr. 89 a cenaclului „Antim”
Ordinea de zi:
1. Simpozion „Antim Ivireanul” – ediţia a IV-a
2. Raportul dintre scriitori şi divinitate – discuţii şi creaţii proprii pe această temă
3. Lecturi din creaţia proprie
1. Dl. Ioan Lupu vorbeşte despre importanţa activităţii literare, tipografice şi religioase a lui Antim Ivireanul. Acesta ocupă un loc aparte în rândul promotorilor literaturii române.
Dl. Gheorghe Ţiclete se referă la evenimentele din viaţa acestuia, cât şi la calităţile intelectuale şi morale care l-au făcut să marcheze epoca în care şi-a desfăşurat activitatea pe multiple planuri.
Dl. Ioan Raţiu afirmă că Antim Ivireanul este recunoscut ca având roluri importante ca tipograf, scriitor, autor de lucrări bisericeşti şi al celor 28 de predici ce formează „Didahiile”. Reaminteşte şi de rolul jucat în ctitorirea unor biserici, dar şi de nedreapta caterisire care i-a marcat destinul.
Doamna Ioana Stuparu dă citire unei prezentări care insistă asupra plurilingvismului lui A.Ivireanul, asupra faptului că a supravegheat tipărirea multor cărţi religioase şi a publicat lucrări personale de o mare diversitate, în numeroase limbi. O altă parte a lucrării subliniază valoarea moralizatoare a predicilor din „Didahii”.
Doamna Alexandra Vişan prezintă materialul „Stilistica Didahiilor”, care trece în revistă dimensiunile stilistice ale acestor predici prin prisma valorii oratorice şi a multitudinii figurilor de stil folsite de autor.
Dl. Valentin Rădulescu vorbeşte despre „Chipurile Vechiului şi Noului Testament”. Se referă între altele la criticul George Ivaşcu , cel care vedea în A. Ivireanul un Ispirescu al teologiei române. Remarcă în plus capacitatea acestuia de a folosi limba română mai bine decât ceilalţi scriitori liturgici români. Lucrarea este o istorie pe scurt a personajelor biblice. Dânsul remarcă legătura dintre desenele reprezentând chipurile acestor şi descrierea lor în cuvinte, cât şi „duhovnicia„ personajelor. Medalioanele sunt o dovadă a măiestriei de iconograf a lui A. Ivireanul. Citează în final cele 7 păcate de moarte, şi cele 7 „înţelepciuni” ale Duhului Sfânt, în formulare lui A. Ivireanul.
Doamna Camelia Obreja apreciază că simpozionul şi-a atins scopul prin scoaterea în evidenţă în special a contribuţiei lui A. Ivireanul la dezvoltarea literaturii române.
Fâcând legătura ce cel de-al doilea punct al ordinei de zi, dl.Ioan Raţiu aduce în discuţie un citat din Antim Ivireanul care vorbeşte despre dragostea dintre oameni, ca atribut al credinţei în divinitate. În susţinerea a acestei idei, vorbeşte despre doi poeţi care au relevat rolul divinitaţii în creaţia litrară (Vasile Mustaţă – Stihuri silvestre şi I.Gh. Pribeag – Arta realului). Îşi susţine afirmaţiile cu lecturi din cele două volume.
Doamna Alexandra Vişan dă citire unei traduceri proprii din Paul Claudel,” Ite misa est” („Sfîrşită-i slujba”), care ilustrează de asemene rolul credinţei în inspiraţia poetică.
Dl. Mircea Tănăsescu citşte poezia „Creaţia ta”, o proslăvire a atotputerniciei Creatorului.
Dna Mariana David citează o opinie critică exprimată la un cenaclu conform căreia „cel care scrie poezii despre Dumnezeu are inspiraţia secată” şi ripostează le această idee cu poemul „Rugăciune”.
3. Se prezintă lucrări din creaţia proprie, din care multe poeme dedicate rolului dumnezeirii în creaţia literară:
· C. Ghiţă - Fecioara Maria
· Mihaela Cazimir – Sfinţenie, După clopote, Primăvară sfinţită
· Florin Vedeanu – Aşteptările noastre
· Daniela Konovală- Neîntinat
· M.V. Gheorghiu - la Mânăstirea Polovraci, Balada şeptelului
· L.Zanfirescu- afirmă: („divinitatea există chiar dacă nu o invoci explicit”), apoi dă citire poemului „Puseu de senin”
· Ioan Lupu – Elegie în linişte
· Al.Ciocioi – Neîntoarcere
· Ioana Stuparu – Adevărul din om
· După ce precizează că divinitatea este o linie roşie a întregii sale creaţii, dar că domnia sa nu-l priveşte pe Dumnezeu „în genunchi”, ci îl vede ca pe un prieten, dl. V. Rădulescu citeşte poezia „Ora”.
· Ioan Raţiu – Psalmul durerii
· M. Popescu – Povara, Elemente
· L. Zanfirescu – Meserie
La închiderea lucrărilor, referitor la existenţa vizibilă a unor conflicte între unii membri ai cenaclului, doamna Camelia Obreja face apel la politeţea şi respectul de care trebuie să dea dovadă nişte profesionişti creatori. Prezintă apoi ordinea de zi a şedinţei următoare.
A consemnat Alexandra VIŞAN