Încheiat azi, 09.08.2023, cu prilejul ședinței cu numărul 229 a Cenaclulul AntiM.
Participă: Tatiana Rădulescu, Mihaela Ionescu, Niculina Biunceanu, Geo Călugăru, Gheorghe Țiclete, Mihai Matei, Mihai Ivanciu, Sorin Arbănaș, Gheorghe Gheorghe, Elena Vizir, M. Ariana Ivănescu, Horia Crios, Valentin Rădulescu, Dana Staicu, Camelia Obreja.
Ordinea de zi: 0. Moment comemorativ Eduard Dorin Ene ; 1. Alexandru Osvald (Păstorel) Teodoreanu - discuție; 2. lecturi din creații proprii.
0. Eduard Dorin Ene (03.08.1955, Iași - 21.10.2021, București), poet, coleg de cenaclu. După un moment de reculegere, din vol. Pădurea se-nchină, editura Inspirescu, 2019, s-a citit poemul Făptașul.
Făptașul
Am fost făptașul crud al gândurilor mele
Și-am păcătuit voit, uitându-mă la stele.
Din vraja caldă și lumina lor neprihănită,
M-am ospătat pios și-am luat-o drept ispită
Spre calea lină, ce duce sigur în neant.
Apoi, m-am odihnit la umbră de versant,
Privindu-mi corpul suspendst printre suspine.
N-am înțeles nici azi, unde-i mai bine,
Acolo, jos, bătrân, între mormanele de muritori
Sau veșnic tânăr, sus, plimbându-mă printre nori?
Nu voi putea să povestesc nicicând nepoților
Ce am trăit în cer, la rugă-n fața porților,
Nici stările premergătoare a transformări-n serafim,
Sau dulcea-mbrățișoare a unui falnic heruvim,
Cum toți te înconjoară cu patos și lumină
Să-ți amintești mereu de dragostea divină.
Dar fără gustul dulcelui sărut, noaptea furat,
Sau desfătarea corpurilor, plină de păcat,
Nu pot visa la nemurire și permanent mi-e dor de mine.
Atât de dor... ca să visez în doi, eu și cu tine.
De-ar fi să mai revin, măcar o clipă printre voi,
Să sufăr, să iubesc, să simt, aș da eternitatea înapoi.
1. Păstorel Teodoreanu (30.07.1894, Dorohoi -17.03.1964, București)
În deschidere am vizionat/ audiat trei materiale existente pe youtube despre și cu Păstorel:
#eroiuitati: Păstorel Teodoreanu: https://www.youtube.com/watch?v=4QzyMLQHYt0
"Ascultă Vocea" lui Păstorel Teodoreanu într-o înregistrare privată care a intrat în Fonoteca Radiolui după 1990: https://www.youtube.com/watch?v=RngPqRncal4
D.I. Suchianu - Amintiri despre Pastorel Teodoreanu: literatura, eroi, anecdote in stil Pastorel. Emisiunea "Magazin literar", 1967: https://www.youtube.com/watch?v=FiB0TGbhWjM
S-au citit din epigramele lui Păstorel și trei poezii: Oricare altul, Poetul, din volumul „Cântece de ospiciu” și Statuia, din volumul „Foi îngălbenite”.
2. Lecturi din creații proprii:
Tatiana Rădulescu: poeziile Mâna mea scrie direct din lavă, din vol. Închinarea scribului, eLiteratura 2018 și Verona, din vol. Ritualul primăverii, eLiteratura
Mihaela Ionescu: poezia Apusul
Geo Călugăru: poemul Testament aproape liric
Valentin Rădulescu aduce în atenție un articol semnat Nicolae Manolescu în numărul 32 al revistei România literară, revoltat, printre altele, de utilizarea sintagmei proști da mulți referitoare la poeții contemporani. Și, pentru că azi este Ziua iubitorilor de carte, citește o poezie de Ioanid Romanescu: Trăiască poezia și marii visători.
Mihai Matei recită Luceafărul flotei.
Sorin Arbănaș: poeziile Aud marea, Cuvinte nerostite și Mi-e dor
Dana Staicu: poezia În pace bat la ușa înserării
Gheorghe Gheorghe citește epigrame și catrene grupate sub titlul Astăzi în țară este jale, au renăscut eroii lui Caragiale, dintr-un volum în pregătire
Elena Vizir: poezia Noi, porumbeii cei fără de vârstă
M. Ariana Ivănescu a alcătuit o selecție din versuri ale unei poezii dedicate lui Bălcescu, ultima scrisă de Ion Barbu (pentru că am discutat despre Bălcescu la ședința nr. 226) și citește un acrostih referitor la un sat vechi de patru secole, acum depopulat
Horia Crios propune o lucrare în proză (în lectura lui V. Rădulescu), cu titlul Peisaj de primăvară și poezia Autodefinire.
La următoarea ședință a cenclului AntiM, pe 23 august, sărbătorim Ziua Limbii Române (31.08 este ziua oficială a Limbii Române din anul 2011).
O selecție din creațiile proprii prezentate la această ședință de cenaclu:
Aud marea
de Sorin Arbănaș
Aud marea vuind din adâncuri.
Câte lacrimi adunate și câți
Se amestecă peste răstimpuri
Din cei care sunt, din cei dispăruți.
Cu furie se aruncă-ntre maluri
Să ne soarbă într-o clipă pe toți;
În ochii vicleni de balauri
Țese imagini cu vii și cu morți.
Talaz după altul mușcă flămând,
O foame de hidră asmute
Nesațul născut din hăul de gând
Al apelor neîncăpute.
Nebună este între limanuri
Se zbate și urlă și cere
Mai multe ofrande și daruri
Și jale, mai multă durere.
E noapte în jur și cerul căzut
Își arde încet lumini de opal
E ceață, e frig și vâsla s-a rupt
Înainte să trag barca la mal.
***
ÎN PACE BAT LA UȘA ÎNSERĂRII
Eu am în tine scutul. Protector.
Te am în mine ca pe-o piatră rară.
Și îmi e drag pe cât îmi este dor,
lăuntric zbor. Minune. Har. Povară.
Îmi Ești. Îți Sunt. Iar drumu-i pietruit
cu flori de câmp. Iar stele ne adună
de pe imaș. Suntem. Luminii schit.
Ești. Sunt. Atât. O dragoste. Nebună.
Mă tem de nori doar dacă mi te-ar lua
din brațe. Ca pe fum. Ca pe-o părere.
Nu! Nu mă tem. Decât de catifea.
Că prea părea. Un câmp. De conifere.
Ai la picioare-ntreg, un câmp de maci
mai roșii decât sângele din vene.
Mă ai pe mine. Nu știi ce să faci?
Să urci Carpații. Zării apusene.
M-ai îmbrăcat în har, sfinția ta.
Și-aproape-mi vine-a crede că-i de mine,
dar nu! Cum o să pot considera?!
Cum o să cred că har îmi curge-n vine?!
Pătrund pe Cerul tău, meteorit.
În pace bat la ușa înserării.
Dar am uitat: eu nu am mulțumit.
Nici ținerii de minte, nici uitării.
Cu pas domol escaladez. Un dor.
Tihnit cât marea poate doar să înțeleagă.
Pe Cer nu este nor. Doar unii vor
să credem noi că mintea ni-i beteagă.
M-ascund la umbra ta, copac bătrân,
să fiu de mărturie protejată.
Mă învelesc, să-mi ție har, cu fân.
Iar toate astea. Cui. Mi. Se. Arată.
Dana Staicu -7 august 2023.
***
Testament aproape liric
de Geo Călugăru
Învîț să înfloresc și-acum
Și dacă duc cu mine a roadelor povară
Picioarele mi-s obosite de atâta drum
Am să mă bucur totuși și de primăvară
Încălziți-vă cu visu, dragii mei prieteni
Azi, ca niciodată-mi pare, vai, prea scurt
Ieri, din nefericire, ne-ntunecă seninul
Mândru ce l-am trăit demult
Cad merele, cad! E un aspru, aspru adevăr
Ce-o fi să fie aștept să mi se-ntâmple
a-mbobocit de ieri pe creanga unui măr
argintul florii mele, ivite pe la tâmple
nu m-ați cunoscut! Am fost singur... singur!...
și moartea tot așa mă va găsi!...
un val singuratic pe mare albastră
Care sărută cu patimă răsăritul
Lovind fără-ncetare în țărmul nepotolitelor vieți...
Mă doare amintirea copilăriei mele
Ca orice vis mă doare, când iar o retrăiesc...
Mă duc de-acum spre-apusul ce tot mai jos se lasă
Spre răsăritul care se cere tot mai sus.
Din tot ce las în urmă, doar dorul mă apasă...
Tot ce răsare-n lume, se naște c-un apus
Nimic n-am iubit pe lume ca pacea timpului de acasă
În acel rai, din păcate, prea rar eu m-am dus
Mulțumesc, Doamne, pentru darul sfânt de-a ne aminti
Și a ne face părtași la retrăirea propriilor bucurii
Cu focul din vatră din vreascuri de luceferi, stins de mult
Timpul nestatornic bate, că-s muritor spre-a-mi aminti.
Și tot timpul bate, în a clipelor măsură, pe când noi,
Drumeți prin lume tot căutând al vieții noastre rost
Nu cu multă vreme înaintea de clipa judecății de apoi,
Regretăm că nu suntem ce suntem dar nu suntem nici ce-am fost.
***
Mâna mea scrie direct din lavă
nici măcar nu este pârjolită,
incandescentă
de Tatiana Rădulescu, din vol. Închinarea scribului
E fără a suferi – teafără-
temerară, nu sclavă –
materia strigă:
în genunchi – piatră, metal
care pâlpâie întreținând însuși sângele
dar mai presus – o mână care scrie,
atinge delicat creștete cu pielița moale și sidefie,
cu paloare ce surâde luminii.
Înscriu așadar,
-din lavă purcede
cu cele cinci degete,
compune partitura –
chiar când muzicianul nu vede
ci simte doar schelăria acustică
în amplificare
O notă a tulburat întreg oceanul
s-a pietrificat în ghețare
și de atunci niște cuvinte aleargă în chiar
nelumescul jar
apoteoza roșului duce simțurile la zenit
mult mai multe de cum și cât au fost – s-au risipit
au recompus planul inițial
mâna fosforescentă
mâinii incandescente halo
drămuiește
ambitusul de emoție
al secundei, minutului, orelor!
din vers – am purces;
oasele omului – fragile vrejuri
și mai presus de toate
generații de-arhaice făpturi
în istorii ce vor trece comprimate
în vârtejul fiecărui deget,
al mâinii incandescente până la alb –
delirul suportându-l cu înțelepciune
credință și tăcere
artistul herald
***