Proces verbal
Încheiat azi, 23.01.2019, la şedinţa cu nr. 122 a cenaclului literar „AntiM”.
Sunt prezenți: Rodica Indrieș, Mircea Gabriel Tănăsescu, Valentin Rădulescu, M. Ariana Ivănescu, Dorian Ionescu Pascal, Ioan Al. Lupu, Camelia Obreja, Dorel GheorgheVidrașcu.
Ordineade zi:
1. Discutarea volumului de poezie Oglinda realității, de Rodica Indrieș (Editura Amanda Edit, 2018);
2. Colocviul „Unirea Principatelor în literatura română”;
3. Lecturi din creaţiile proprii (Concursul Poemul Like).
1. Discuții despre cel mai recent volum de poezie al Rodicăi Indrieș, „Oglinda realității”:
M. Ariana Ivănescu: „Am făcut cunoștință cu poezia Rodicăi Indrieș prin anii '90, la librăria din cartier, unde am găsit primul ei volum. Și, în 2007, la Muzeul Literaturii Române am cunoscut-o personal. Scrie literatură realistă. Și alții încearcă să scrie, să se exprime în acest fel, dar dânsa e inconfundabilă prin exercițiu. O carte e o strădanie. Aceasta e o carte despre tot, toate; o oglindă; cioburi care reflectă iar și iar, multiplică acele idei, să le vedem din toate unghiurile, să le înțelegem, să luăm atitudine într-un fel pe care încă nu îl cunoaștem. Orice carte trebuie să ne fie de învățătură, nu doar să o „trecem” la beletristică.”
V. Rădulescu lansează o întrebare care urmează să lămurească tematica abordată de autoare: „Cum de ați ajuns la literatură, în ce împrejurări?”
R. Indrieș: „Ca inginer silvic am avut neplăceri pentru că am încercat să fiu dreaptă și corectă. S-a considerat că am criticat partidul, inclusiv când am scris: „A fi domn e o-ntâmplare/ a fi om e lucru mare”.
V. Rădulescu precizează că se simte influența versului popular. Nemulțumirea socială, modul de a versifica și de a trece în cadre realitatea are legătură cu versul popular. Ce se înțelege prin „oglinda realității”, știind că, în literatură, oglinda area anumite semnificații.
O altă întrebare, din partea M. A. Ivănescu: „Ați fost solicitată pentru brigăzi artistice?” primește răspuns negativ, „pentru că trebuia să laud”.
Realitatea nemulțumește pe toți. Este o sentimentală (nostalgică) a regimului trecut? O societate fără reguli nu există.
M.A. Ivănescu: „Jocurile nu plac tuturor, pentru că au reguli”.
M.G. Tănăsescu: „Realitatea: o ridici în slăvi și apoi o părăsești în grotesc”.
V. Rădulescu: „Trebuie luată în considerare trecerea de la real la estetic, la artă.”
I. Al. Lupu: „poezie socială, civică, patriotică. Gen literar ce nu prea are trecere în cultura noastră oficială (revistele foarte rar publică poezie civică, patriotică). E un lucru bun? Eu zic că nu. Poezia patritică își are locul ei distinct. Și în literatura română găsim poezie patriotică. Poezia patriotică sau socială a apărut, în general, la niște răscruci: evenimente fericite (ca Unirea Principatelor, de exemplu) sau nefericite, care au generat un anumit tip de poezie. Poezia socială a lui Eminescu e cel mai bun exemplu: „Iar cărările vieții fiind grele și înguste/ Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste (...)” (Scrisoarea II).
Poezia Rodicăi Indrieș are stângăcii estetice, de limbaj, de construcție. Lucru de laudă: compensează lipsa de experiență în domeniul literar cu angajamentul militant deosebit. Nimic din ce auzim înmass-media nu lipsește: educație, sănătate, defrișări, privatizări frauduloase, etc.
Să continue, acesta fiind crezul dânsei, încercând să ridice ștacheta la un alt nivel. Prin lecturi ample și prin propriile strădanii de a căuta, a iscodi, a frământa lexicul limbii (care oferă foarte mult).
Există două genuri de poezie: descriptivă și sugestivă. Descriptivă e orice poezie din acest volum, putem cita la întâmplare din orice pagină. Trecerea acestor stări de lucru din societate prin eul poetic și scrierea unei poezii de sugestie, trecută prin subiectivismul poetului, ar face această poezie mult mai valoroasă. Florin Grigoriu le numește, în prefață, „reportaje versificate”. Prin finisarea prozodiei, a metaforei, pot fi aduse la un nivel superior.
Elogiez tenacitatea, militantismul și patriotismul ce răzbat din aceste poezii.”
M.G.Tănăsescu: „Am citit cartea anterioară a Rodicăi Indrieș. Poezia curge în stilul barzilor populari, dar e pe temă civică, în monorimă, foarte înțeleasă în popor și cu priză. Fiind ancorată în realitate, nu ai cum să respingi această poezie.”
D.G. Vidrașcu: „Din povestea de viață a autoarei trebuie să fi înțeles: dacă tu nu ai grijă de tine, nici Dumnezeu nu are.
Aplică terapia prin scris: scriind se liniștește, se concentrează asupra a ceea ce scrie și trăiește. De acord cu I. Lupu. Sublimez: poezie patriotică, poezie socială, naționalism. Am serbat 100 de ani. De câte ori s-a rostit în programe cuvântul național/ naționalism? După mine, sunt popoare europene mai naționaliste ca noi. Trebuie găsită metoda de a transmite. Dacă vin cu fotografia, spun: aceasta e realitatea nudă. Trecând printr-un proces de creație, realitatea se transfigurează. Admir fotografia alb-negru. Același apus de soare fotografiat de mai mulți fotografi spune mai mult la unii decât la alții. Așa și aici: e revolta personală cu reverberații în social. Toată lumea știe că nu mai avem industrie. R. Indrieș s-a cantonat într-un fel de folclorism (folclor nou, care se continuă azi la muzica populară). Să citească poezie clasică în formă fixă – lecturile de poezie românească duc către prozodie (nu mai e în etapa în care să aibă răbdare) și va vedea că poezia cu rimă, cu metrică are cantabilitate. Ar putea fi mai atractivă la citire. Cu toate că toți se plâng că nu se mai citește, tinerii se întorc la cartea citită. Citesc unde se deschide cartea. În 9 secunde se decid dacă sunt atrași și vor citi acea carte. Autoarea are multe de spus. Trebuie să atragi atenția unde vrei să bați; nu trebuie să declari că bați în prostia unuia anume, trebuie să prinzi acel „ce” care să îl definească. Pe vremea partidului se zicea: să spui multe, în puține cuvinte. Când era criticat unul, râdeau toți, dacă „ciupeai” câte ceva de la fiecare, altfel veneau cu reclamații.
Nu e de neglijat Capul limpede, un lector ce atrage atenția la unele versuri. Ar avea multe de spus.
Recomandare: să își aleagă o temă și să încerce să scrie o poezie scurtă în care să transmită ce are de spus.
2. Colocviul„Unirea Principatelor în literatura română”
M. G. Tănăsescu amintește câteva dintre realizările perioadei lui Alexandru Ioan Cuza și Ion Roată.
I. Al. Lupu: „tema e interesantă nu atât prin literatura ce s-a creat cu acest prilej și după (restrânsă ca volum), ci cum în acel moment și în cele premergătoare Unirii, scriitori, poeți, oameni de cultură s-au coalizat pentru realizarea acestui obiectiv național.
Cum a fost posibil atunci ca mințile luminate să se unească sub stindardul unității naționale, care au scos reviste în care stimulau, încurajau pe românii de pretutindeni pentru acest obiectiv? Pe măsură ce se apropia evenimentul, toți cei ce aveau un nume (forțe intelectuale) s-au unit (Nu doar administrativă, politică a fost Unirea celor două principate). Dacă Unirea nu se petrecea întâi în elita culturală română, această unire a principatelor nu s-ar fi realizat atunci sau nu s-ar fi realizat deloc.
Sunt multe chestiuni de plan secund, de care aflăm din Istorie. Pentru românul obișnuit, mobilizator trebuia să rămână exemplul înaintașilor care au contribuit în mod indirect, dar esențial la această unire. Pe acea vreme cuvântul național nu era suspect, ocult, dubios, așa cum e acum, în epoca globalizării (dacă înțelegem prin globalizare o adâncime a colaborării; dacă înțelegem o disoluție a națiunii – putem să o respingem fără a fi acuzați de naționalism).”
V. Rădulescu: „Cum a fost posibil pentru oamenii de la vârf? Erau încărcați de idealurile pașoptiste. De ce nu a pornit de jos, de la revoltele tinerilor?
Toți erau oarecum rude; Cuza avea multe prietenii, venea din familie cu niște idei. Același lucru se întâmpla peste tot în Europa, poate de aceea pare puțin „importată” și de aceea literatura e puțin fadă, trebuia pisată, să intre omului în cap. În fapt, câți suntem români? Maghiar, aromân, etc. Și câți dintre ei au vrut să facă ceva pentru popor? E drept că, în vremea comunismului, Unirea a fost ridicată în slăvi.”
D.G. Vidrașcu: „Ar fi de văzut ce zice literatura actuală despre Unire, oamenii și evenimentele de atunci.”
3. Lecturi din creații proprii (Poemul Like):
M. G. Tănăsescu: Sunt cam trecut;
D. G. Vidrașcu - o epigramă și Întristare (dedicată poetului Cristian Mocanu, care a scris o istorie a neamului în versuri, mai exact rondeluri și semnează Christ Mocanu);
M. A. Ivănescu – un triptic;
I. Al. Lupu: Iarna de odinioară,
R. Indrieș: Dorințe amare.
În urma votului participanților a fost desemnat câștigător al titlului Poemul Like Întristare.
A consemnat Camelia Obreja