Proces-verbal
Încheiat astăzi, 12.07.2017 la ședința cu nr. 84 a Cenaclului literar Antim.
Ordinea de zi:
Comemorare Vasile Alecsandri
Interpretări ale legendei ,,Meșterul Manole”
Lecturi din creațiile proprii ale membrilor cenaclului
În preambulul ședinței s-a prezentat un scurt raport asupra ședinței cu nr. 83 care s-a desfășurat în data de 28.06.2017.
Dl. Dorel Vidrașcu propune un moment de reculegere pentru scriitorul Augustin Buzura. Prezintă apoi pe scurt viața și activitatea acestuia. Îi apreciază activitatea ca președinte al Institutului Cultural Român și amintește rolul acestuia în dezvoltarea culturii și literaturii române, în calitate de membru deplin al Academiei Române.
Dl. Valentin Rădulescu face o rectificare privind rolul lui A. Buzura în înființarea Fundației Culturale Române, delimitându-l pe acesta de N. Manolescu.
Dl. L. Zanfirescu apreciază valoarea lui A. Buzura ca romancier, scoțând în evidență mai ales limbajul și structura moderne ale romanului buzurian.
Dl. Al. Ciocioi amintește de legăturile de prietenie dintre A. Buzura și alți mari oameni de cultură ai epocii în care a trăit.
Comemorare V. Alecsandri
Președinta cenaclului, doamna Camelia Obreja, propune ca discuțiile pe marginea vieții și operei lui V. Alecsandri să se axeze cu precădere pe aspecte mai puțin cunoscute.
Ioan Lupu vorbește despre colecția de poezii populare ,,Balade și cântece bătrânești” și de faptul că înaintea lui, C. Negruzzi și Alecu Russo adunaseră deja poezii populare.
Volumul a avut un impact covârșitor asupra dezvoltării poeziei românești moderne. Insistă asupra sintagmei ,,adunate și îndreptate” care a dus la diferite interpretări asupra paternității creațiilor publicate. I. Lupu reamintește răspunsul lui Alecsandri, care a negat că poeziile i-ar fi apaținut. Se referă apoi la diferențele dintre baladele ,,Meșterul Manole” și ,,Miorița”, ultima fiind de sorginte pur românească; mitul meșterului Manole este foarte răspândit în spațiul balcanic, legenda românească are multe consonanțe cu variantele din Balcani.
Dl. Mircea Tănăsescu se referă la un aspect particular al cântelcelor populare, cu referire la legenda ,,Cântecul lui Tunsu” care a suscitat interesul lui Pușkin.
Dl. D. Vidrașcu îl apreciază pe V. Alecsandri ca pe un precursor al music-hall-ului modern; ,,cântecele” sale făceau o radiografie exactă a societății acelor vremi. Are un rol deosebit în dezvoltarea operetei românești (a se vedea ,,Crai Nou”). Ar trebui să-i fim recunoscători atât pentru contribuția la dezvoltarea culturii române, cât și pentru rolul politic progresist jucat în istorie.
Dl. V. Rădulescu face un istoric al familiei Alecsandri; tatăl său era stâpânul Borzeștiulu, avea multe posesiuni în Moldova. Tânărul Alecsandri a studiat în străinătate, dar nu a fost atras de studii juridice; a călătorit mult, a fost ,,franțuzit, cosmopolit” , a avut o tumultuasă viață amoroasă, i-au plăcut mult banii. A fost bine văzut în țară, a fost premiat de Academia Română. Îl apreciază îndeosebi pentru introducerea pastelului în literatura română, dar susține ca acesta nu crează, ci ,,fotografiază”. Reamintește de rolul de creator al teatrului național în limba română, deși, susține V. Rădulescu, nu a scris multe lucrări originale în acest domeniu. Nu poate fi comparat cu Eminescu, Alecsandri ironizează poporul român, nu empatizează cu necazurile omului de rând. După V. Rădulescu, marele merit al lui Alecsandri a fost descoperirea lui Matei Millo și a modului cum a dat viață personajului Chirița.
În replică, dl. D. Vidrașcu afirmă că Alecsandri a fost bonjurist doar de suprafață, nu trebuie uitat rolul său politic progresist.
Dl. L. Zanfirescu observă că dacă nu ar fi iubit poporul, Alecsandri nu s-ar fi aplecat cu atâta dragoste și dăruire asupra creațiilor populare.
Dl. Al. Ciocioi citează versurile lui Eminescu ,,...și-acel rege-al poeziei...”. V. Alecsandri a pus în valoare cultura și sufletul oporului român, a fost primul care i-a dedicat o carte. Tot ce a scris a fost din dragoste pt. poporul român, Alecsandri a fost un patriot.
M.Tănăsescu – dragostea lui pt. poezia populară s-a născut din peregrinările făcute prin Moldova; să nu uităm și de premiul primit pentru ,,Ginta latină” și de neobosita sa activitate politică în interesul țării sale.
C. Obreja – era o epocă propice pentru dezvoltarea cercetării folclorice; opera lui și a altora din epocă a făcut ca toate aceste comori să nu se piardă și să ne ducă faima în lume.
M.Popescu – Alecsandri s-a implicat activ în politică, era unionist, a candidat la domnie, dar a renunțat în favoarea lui Cuza. Reamintește apoi de epigramele vremii referitoare la chelia lui Alecsandri.
V. Rădulescu – în momentul cultural și politic românesc, conform teoriei formelor fără fond a lui T. Maiorescu, România era rămasă în urmă față de Europa, iar bonjuriștii au adus o contribuție importantă la dezvoltarea țării.
2. Interpretări ale legendei ,,Meșterul Manole”
C. Obreja – acest mit are ceva actual
V.Rădulescu – dă citire legendei populare a Mânăstirii Argeșului
Al. Ciocioi – reamintește de o variantă a legendei, în care trupul femeii zidite trebuia să fie curat.
C. Obreja – este vorba de jertfa ritualică.
M. Popescu – este și un act de trădare din partea celorlalți meșteri care și-au anunțat soțiile să nu vină.
V. Rădulescu leagă balada de mitul lui Icar - aripile Meșterului Manole.
Al. Ciocioi – ideea transmisă de legendă este că arta nu se poate face fără sacrificii.
D. Vidrașcu – Ana reprezintă credința, iubirea, sacrificiul; hotărârea orgolioasă a lui Negru Vodă va duce la izvorul cu apă sărată, lacrimile reprezentând sacrificiul- folclorul nostru beneficiază de o limbă polivalentă, iar această credință vine de la daci, de la Zamolxix. Amintește de experiența de la Casa de Cultură din Curtea de Argeș, vorbește de simbolul petei din peretele mânăstirii.
M. Cazimirovici face o analogie christică între Iisus și meșterul Manole, privit ca un Iisus răstignit pe altarul creației.
Al. Ciocioi – o legendă cu multiple interpretări, cu numeroase variante, toate frumoase. Citește un fragment dintr-un poem personal dedicat Anei, soția Meșterului Manole.
C. Obreja se întreabă de ce cele două personaje se numesc Ana și Manole.
I. Lupu – Ana este un nume biblic, iar numele de Manole este frecvent în spațiul Balcanic.
V. Rădulescu se întreabă dacă Ana a existat cu adevărat.
Fl. Vedeanu – personajele de legendă, de baladă, nu trebuie căutate în realitate; ideea care statuează această legendă este valoarea sacrificiului; schelele din noi trebuie susținute de sensuri metaforice, în speță faptul că ne sacrificăm sufletul și mintea pentru reușita creației.
D. Vidrașcu – Ana este purtătoarea unui mesaj fantastic și tămăduitor.
L. Zanfirescu – Ana trebuie să fi existat, creatorul popular redă ce a văzut, deci se bazează pe realitate.
V. Rădulescu – creația populară adaugă, schimbă sensul actelor concrete, măiestria creatorului este de a conferi sensuri noi realității.
· 3. Lecturi din creația proprie (și nu numai)
L. Zanfirescu – Gara de Est (A. Păunescu)
Fl. Vedeanu – Nucul de pe maidan (A. Păunesu)
Lupu I. –Elegie cu văcarul Ion
D. Staicu – Derizoriu
Al. Ciocioi – Pe umerii verii
D. Konovală – Tablou marin
M. Tănăsescu – Predispunere
M. Cazimirovici își prezintă prima carte de critică literară, ,,Arhitectura cuvântului”; mulțumește îndrumării date de V. Rădulescu. Este sigură de faptul că volumul va duce la cunoașterea mai bună a activității cenaclului Antim.
C. Obreja trage concluziile întâlnirii și prezintă programul ședinței următoare.
A consemnat Alexandra Vișan