Cenaclul AntiM, ședința din 26.02.2016
Ordinea de zi:
1. Lectură și discuții pe baza prozei propuse de Vintilă Anastasescu
2. Anunțuri
3. Sărbătorirea a 2 ani de activitate a cenaclului AntiM (28.02.2014-26.02.2016)
Desfășurarea activității:
Lectură și discuții
Vintilă Anastasescu ne propune un fragment dintr-un roman de dragoste ce urmează să fie tipărit în acest an și care are titlul provizoriu ”Strâmbele căi ale vieții”. Lectura, în ritm alert, durează aproximativ 30 de minute.
Discuții:
Dorel Gheorghe Vidrașcu: ”Am lecturat din cel puțin două cărți ale domnului Vintilă Anastasescu. E un prozator redutabil. O trăsătură dominantă a sa, ca prozator, e că vrea să transmită, să spună atât de multe. Astăzi m-a buimăcit cu Beethoven, Goethe, Ana Karenina, Madame Bovary… Întotdeauna are multe de spus și cred că nu poate fi mai parcimonios.
Fragmentul lecturat poate fi de sine stătător. Dragostea nu are vârstă, iar vârsta omului e de fapt cea pe care acesta o simte. Proza lui Vintilă Anastasescu e o poezie. Din prima parte putem scoate chiar o poezie.
Iată un citat în care autorul descrie foarte frumos amorul, preludiul amorului: ”Era în sufletul lui un început efervescent, decodat, de o nouă, închipuită viață. Se petrecea, fără voia lui, la această vârstă venerabilă, o iluminare parcă ce-l smulgea din decorul nocturn al melancoliei cu un reflex cosmic.” În Nora pune tot, eternul feminin, dar, la final, ea e privită cumva ca o caricatură. Aș fi vrut ceva mai palpitant, chiar fantastic. Mă întreb: un tânăr la 30 de ani va avea răbdarea să citească romanul? Va empatiza cu autorul? Fiți mai zgârcit cu poezia în proză. Nu sunt fan Vintilă Anastasescu, dar îmi place să citesc din lucrările dvs. Totul e rotund, o sferă care, în lectura autorului, te pătrunde.”
Artemiu Vanca: ”Am primit de la Vintilă Anastasescu un volum autobiografic voluminos. Bănuiesc că și acesta va fi la fel. Aveți un stil alambicat, pretențios, dar curgător, cu un vocabular ales. Eu aș fi scris aceeași poveste într-o pagină, dar nu ar fi fost la fel de frumos, nu ar fi incitat atât la meditație.
În cartea autobigrafică doreați să comunicați tot ce știți. Era normal. Acolo aproape că nu există deosebire între vorbirea unui intelectual și a unui țăran. De data asta bănuiesc că ambii eroi sunt intelectuali și tot ce au zis, în dialoguri sau în gând, li se potrivește pentru că e important ”să vorbim cum ne e portul și să ne purtăm cum ne e vorba” (e o divagație mai mult în legătură cu prima carte).
Aveți citate, faceți trimiteri la autori celebri (scriitori, compozitori…). Vă place cultura, simțiți nevoia să împărtășiți și altora, dar nu trebuie să încărcăm ce scriem cu tot ce știm. Vă invidiez pentru cum disecați firul în patru, cât de mult scrieți despre lucruri aparent neînsemnate și pe care le amplificați, pentru cum vedeți în detaliu.
Un dialog interior al unui personaj ar fi trebuit să fie mai tranșant.
Vă urez ca lumea să aibă răbdare să citească acest roman pentru că e plăcut, e ca o melodie care se prelungește cu lait-motive ce revin.”
Liviu Zanfirescu: ”Aproape toate creațiile d-lui Vintilă Anastasescu mi-au trecut prin fața ochilor, și proză și poezie. Deci am în plus niște elemente. I-am zis să numească volumul întortocheatele sau sinuoasele căi, nu “strâmbele” căi, pentru că nu se potrivește conținutului, care este extrem de elevat. E și mai plăcut.
Există concordanță între titlu și conținut. Poate fi un paradox că Vintilă Anastasescu e, la peste 80 de ani, un debordant, un liric. Artemiu Vanca e un om de acțiune. Vintilă Anastasescu (remarcă: AV versus VA!) are exercițiul filosofiei personale, are un anumit tipar. A avut și are un cult pentru soția sa, dar, în același timp, ori de câte ori a încercat o relație, a căutat corespondență cel puțin la nivelul filosofiei sale. În romanele sale, 9 la număr, creează o galerie de personaje feminine. Un romancier ce practică acest stil este Augustin Buzura, în care citești pagini întregi ce îți arată frământările personajului, lupta ce se dă în el între ce e voie și ce nu e, între putință și dorință. Balansul între da și nu dă putere/credibilitate personajului. Așa e în viață. Chiar dacă autorul a avut reveniri în textul prezentat, ele sunt captivante, autorul știe să le facă după un anumit standard, rafinat. Chiar dacă a fost lungă, lectura nu cred că a plictisit. A venit și cu lirism, deși în stare pură: o strofă în text. Pentru unii poate e prea mult, dar așa era personajul. Fiecăruia îi rămân în minte citate din alți autori, mari scriitori, iar pentru cititor e plăcut să vadă asta.”
Dorel Gheorghe Vidrașcu: ”Prozatorul e un intelectual, în cazul lui Vintilă Anastasescu, numai că nu toți cititorii se vor ridica la înălțimea acestui intelectualism.”
Mihaela-Mariana Cazimirovici: ”O observație: Nu ne băgăm în viața autorului. Criticăm opera. Când citim o carte nu facem comparație cu viața autorului.
Atmosfera e frumoasă, creată cu atenție.
Trecerile de la gândurile bărbatului la ale femeii sunt confuze – sugerez niște pauze (pot fi chiar steluțe în pagină) între gândurile celor două personaje pentru că prea seamănă, sunt la fel, încât pot crea confuzii. Având experiență în citit, îmi dau seama de treceri de la unul la altul, dar intervin confuzii.
Se poate ca, atunci când un om se gândește la ceva, să-i vină în gând versuri, de ce nu?
Dacă scriu despre un adolescent trebuie să mă pun în pielea lui, să gândesc, să simt ca el. Această femeie pare a fi o casnică, deosebită, intelectuală. Acea femeie fină, frumoasă nu cred că ar admite să i se spună, să se spună despre ea că e versată. Iar un bărbat care iubește o femeie nu i-ar spune, sub nicio formă, ”versată”. Eu nu aș admite așa ceva.”
Valentin Rădulescu: ”M-am aplecat mai mult asupra acestui text (pentru că l-am avut în mână de mai înainte). Un estetician francez (Roland Barthes) spunea că opera trebuie citită de mai multe ori ca să-ți dai seama dacă e operă sau nu. Mai e ceva: când opera apare (se publică), autorul este mort.
Aici avem un fragment dintr-un roman. Textul face parte dintr-un întreg. În alte capitole sunt probabil prezentate diverse. Ce fel de roman e? În ce categorie îl încadrez? Aș zice că acesta face o radiografie a psihologiei unui bărbat. Romanele au acțiune, caracterizează personaje, prezintă evenimente deosebite. Aici avem frământările unui bărbat vizavi de o femeie. E neclar.
Apoi vocabularul. Vinny e calofil, vrea să-și dovedească lui că e mai deștept: nu ascultă o melodie oarecare, nu o manea, ci ascultă Beethoven (exagerare). Nu am înțeles: cei doi s-au întâlnit la o masă, au dansat, soțul era acolo, apoi spune că el i-a dedicat Norei înainte niște versuri. Vocabular foarte pretențios. Un scriitor spunea că în verbul pe care îl folosești se găsește ceva care te oprește să cazi în ridicol. Deci atenție la ”bagajul” de cuvinte folosit (”a citit dintr-o suflare, zi și noapte…” – nu a mai respirat?!; ”se făcea că trecutul s-a fost deschis”; ”o axiomă pentru orice bărbat că o clipă de fericire…” -?!; ”părul ei negru, cârlionțat, curgându-i pe umerii rotunzi, ca un izvor graseind…” – cine ”graseind”?! părul?!; ”simțea cum sufletul ei vorbea cu glas tare” -?!; ”Se spune că dragostea adevărată nu cunoaște limitele sacrificiilor” -?). Ce face personajul pe terasă? ”Vinny se întoarse pe terasă întinzându-se într-un fotoliu și apoi în hamac”. Sunt câteva lucruri care trebuie ”pieptănate”.
Mai multă atenție la construcția frazei. Comunicarea să fie directă, să ajungă la inima cititorului. O radiografie a părerilor unui bărbat care are dubii vizavi de o femeie, asupra părerilor unei femei.
Vintă Anastasescu e un liric, dar această proză nu e lirică, cum zice D.G.Vidrașcu, e liricizată. Nu e proză poetică, ci e poetizată.”
Alexandra Vișan: ”Sunt o împătimită a lecturii romantice, în general romane scrise de femei. În această proză am găsit o grămadă de șabloane ce m-au dus cu gândul la romantism.
E lăudabil că autorul simte adânc și puternic la această vârstă înaintată, e de invidiat – pentru o femeie, care nu mai poate vibra la fel; e și un sentiment de frustrare.
M-ați îndemnat la cerebralitate prin prea multe trimiteri culturale, toate acele ghilimele.
Am remarcat în text câteva inconsecvențe temporale: voia să-i ceară numărul de telefon, deci n-o cunoștea, după care-i recită versuri pe care i le dedicase, deci o cunoștea, și încă destul de bine ca să spună acele lucruri despre ea, și apoi zice ”Vinny nu o cunoștea aproape deloc pe Nora”.
În plus, într-o singură seară cu dans, toate s-au petrecut într-un interval de timp extrem de scurt.
M-a perplexat și confuzia de instanță narativă. Nu mai știam cine vorbește: autorul, Nora, Vinny? Un cititor neavizat nu se descurcă în acest labirint.
E deranjantă lipsa de balans între limbajul extrem de elevat: ”o femeie ebluisantă, ravisantă”, pentru ca apoi să spună „aiasta” – un termen căutat exagerat și care știrbește din sinceritate.
Inconsecvențe temperamentale de la un moment la altul: personajul era într-o stare de frământare, aproape paroxistă – ”Începu să parcurgă terasa cu pași repezi și apăsați, oprindu-se din când în când ca și cum s-ar izbi de un zid. Și iar porni mai furios” – pentru ca apoi să spună: ”Indulgent cu sine însuși, blând, răbdător”. Este neverosimil.
Ce am învățat despre decoruri și peisaje, discutând cu profesori opera lui Balzac, și nu numai: orice element descris trebuie să fie profund ancorat în trăirile personajului. Peisajul se interiorizează. Ori aici descrierea locuinței nu o vedem cu ochii lui Vinny în momentul respectiv, ci din exterior.
Sunt și reușite metaforice deosebite. O poezie întreagă prin ea însăși: ”Glas de bărbat – violă guturală -, când își adoarme doruri în frumoasa veșnicie despletindu-și versul pentru nimeni!” Nu spargeți rotunjimea unui vers, încercați mai bine să-l concentați într-o perlă.”
Vintilă Anastasescu: ”Acesta este un capitol introductiv în roman. Pentru a crea ambientul am simțit nevoia să fac o descriere mai amănunțită. E prea lungă, prolixă proza în unele momente; dar am căutat ca acest capitol să fie o introducere, un prolog în care nu am reușit nici să desprind ideile principale dar nici să le las să apară la mijloc fără nicio pregătire.
Așa cum remarca Dorel Gheorghe Vidrașcu, am avut multe de zis în acest roman. Urmează să se clarifice în celelalte capitole. Voi încerca să fiu mai parcimonios.
În general, în femeie am încercat să construiesc un univers, universul feminin. Pe femeia de lângă noi nu ajungem s-o cunoaștem aproape niciodată. De aceea am zis că Nora e versată.”
2. Anunțuri: înscrieri pentru lectură în cenaclul AntiM:
a) 11.03.2016 – Valentin Rădulescu, poezie
b) 25.03.2016 – Liviu Zanfirescu, poezie
c) 08.04.2016 – Artemiu Vanca, proză
d) 22.04.2016 – Doru Eugeniu Buhoci, epigramă și epitafuri
3. Cuvânt la sărbătorirea a doi ani de Cenaclu AntiM, de Camelia Obreja
Sărbătorim 2 ani de la înființarea Cenaclului AntiM, care a fost mai întâi visul unui om. Și acest om, profesorul Valentin Rădulescu, a reușit să convingă pe alți patru să pornească la drum alături de el, cu gândul de a realiza ceva deosebit în peisajul cenaclurilor bucureștene. ”Ce vrem noi?” a fost prima întrebare. ”Calitate!” Să fim un cenaclu, unul dintre multe altele, dar să ieșim în evidență prin căutarea, cultivarea și promovarea calității în creația literară a membrilor săi. Cum se putea realiza acest deziderat? Alegând un anume format pentru ședințele de cenaclu: lectură și discuții pe baza textului. Din schimbul de idei urma să obținem acea ”creștere” pe care ne-o doream: să fim mai buni în ceea ce scriem, să ne perfecționăm/îmbogățim/înfrumusețăm creațiile așa încât să ajungem la inima și sufletul cititorului. Să folosind cele mai corecte ”veșminte”, limba română, atât pentru toate zilele cât și pentru sărbătoare. Să exprimăm clar ideile ce ne frământă pe fiecare la un moment dat, într-o formă artistică care să transmită pătrunzător mesajul și să ofere prilej de meditație.
Exemple de ”slujitori ai peniței” aveam destule. Modele, scriitori rămași nemuritori prin opera lor. Adevărați patrioți care au dus de la generația lor spre cea a copiilor și a nepoților datoria față de limba română. Așa am ajuns cu gândul la Antim Ivireanul, om cu multiple valențe: ”pescar de oameni”, tipograf, mare iubitor al locurilor unde a trăit, personalitate luminoasă a vremurilor sale, un exemplu de dăruire și putere de sacrificiu. Am decis ca AntiM să ne fie numele.
Am încercat cu fiecare întâlnire să cinstim numele patronului nostru, să ne ridicăm la anumite standarde, să ne îmbogățim spiritual și să formăm o familie în care să ne simțim uniți printr-un țel comun.
Pe parcurs ni s-au alăturat alți prieteni. Aproape toți cei ce ne-au trecut pragul fac în continuare parte din familia AntiM. Fiecare dintre participanții la ședințele de cenaclu se impregnează aici de microbul dorinței de a deveni mai bun.
Azi, la a cincizecea ședință a Cenaclului AntiM, mulțumesc celor care, în timp, au dovedit atașament față de Cenaclul AntiM. Celor care au avut curajul să iasă în lume în avanpremieră la cenaclu și să supună ”țăndărelii” creația proprie. Celor care au avut rol de lector, de critic, celor care au condus ședințe, celor care ne-au prezentat cărțile lor, celor care ne susțin și ne promovează imaginea în lumea ”scriitorilor și a scriitorașilor” din București și nu numai.
Să-i numim și să-i felicităm pentru ce am realizat împreună în acești doi ani. Să le urăm, și să ne urăm să creștem în continuare, să ne păstrăm bunul renume, să fim o familie cu aceleași interese, să avem puterea să ne împlinim visul comun, cel de început și toate visele pe care le vom avea în viitor.
Valentin Rădulescu – poet, autor de volume de versuri, editor al revistei AntiM, inițiatorul și liantul Cenaclului AntiM, membru al senatului Cenaclului AntiM;
Vasile Lupu – președinte de onoare al cenaclului AntiM;
Dorel Gheorghe Vidrașcu – redactor al revistei ”Oglinda literară”, secretar de redacție al revistei ”AntiM”, membru în senatul Cenaclului AntiM;
Liviu Zanfirescu – poet și critic în cenaclu, autor al unui volum de epigrame prezentat în cenaclu,
Alexandru Ciocioi – poet, autor al mai multor volume, laureat cu premiul Opera Omnia la Concursul Cartea anului 2015, ediția I, al Cenaclului AntiM;
Mihaela-Mariana Cazimirovici – poetă și prozatoare, autoare de volume de poezie și proză, laureată a Concursului Cartea anului 2015, al Cenaclului AntiM, pentru volumul de poezie ”Când fluturii nasc cioburi”;
Artemiu Vanca – prozator și poet, autor de romane, din care ultimul, ”Când îngerii”, i-a adus premiul pentru proză al Concursului Cartea anului 2015 al cenaclului AntiM, membru în senatul cenaclului;
Dana Staicu – poetă, autor de volume de poezie (prin volumul recent, numit ”Ciuta”, ”în real progres creator”) și de texte ce denotă un deosebit simț civic și implicare în viața societății, membru fondator al Cenaclului AntiM;
Alexandra Vișan – traducător din și în limbile franceză și italiană, semnatar al traducerii și adaptării unor volume bilingve de poezie, persoană cu deosebit simț critic și cunoștințe de specialitate în domeniul literaturii române și universale, membru în senatul Cenaclului AntiM;
Mircea Gabriel Tănăsescu – poet, autor de volume de versuri, patriot prin definiție, persoană discretă, care ”lasă poezia să vorbească”;
Casiana Niculescu – poetă care a debutat în viața de cenaclu la AntiM și care se pregătește să debuteze ca autor de volum de poezie;
Horia Crios – poet și prozator, membru fondator al Cenaclului AntiM;
Ioana Stuparu – poetă și prozatoare cu mai multe volume publicate, din care unul, ”Zbor peste Marea Panonică” prezentat în Cenaclul AntiM;
Vintilă Anastasescu – prozator și poet, autor de romane și volume de versuri;
Vali Horișcă – poet, autor de poezie socială și religioasă;
Mircea Popescu – poet și prozator, autor de volume de proză și poezie, din care volumul de versuri ”Eroarea de paralaxă” a fost prezentat în cenaclu;
Mihai Valentin Gheorghiu – poet, autor al unor volume de rondeluri, ultimele două, ”Izvorul de rondel” și ”Mirajul toamnei ruginii”, fiind prezentate în cenaclu;
Iacob Voichițoniu – poet, autor al unor volume de versuri ”erotice”;
Mircea Coroș - poet;
Milen Badralexi – poetă și prozatoare;
Firiță Carp – poet, redactor al revistei ”Detectiv cultural”;
Florin Anghel Vedeanu – poet;
Costel Ghiță – poet.
A consemnat Camelia Obreja