Cenaclul AntiM nr. 154, 13 mai 2020
A treia ședință desfășurată online.
Ordinea de zi:
1. Opera dramatică a lui Lucian Blaga - în discuție (Poemul dramatic sau Drama în 6 tablouri) ”Tulburarea apelor”;
2. Lecturidin creații proprii;
3. Poemul Like.
Au răspuns prezent: Alexandra Vișan, Ioan Al. Lupu, Liviu Zanfirescu, Mircea Gabriel Tănăsescu și Cornelia Mureșan Tănăsescu, Alexandru Ciocioi, Liviu Vișan, Valentin Rădulescu, Dana Staicu, Niculina Bunceanu, Gim Laurian, Rodica Indrieș, Camelia Obreja.
Materialele primite sunt prezentate în cele ce urmează.
1. Despre Lucian Blaga și „Tulburarea apelor” au „discutat”: Ioan Al. Lupu, Valentin Rădulescu, Alexandra Vișan.
Ioan Al. LUPU: Lucian Blaga, poet, dramaturg și filozof emblematic în cultura românească, a scris zece piese de teatru. Majoritatea acestora sunt opere “de citit”, nu de reprezentat, cu excepția piesei Meșterul Manole, jucată la București (1929), Brașov (în germană), Berna și Lwow dar și a piesei Avram Iancu jucată la București și în mai multe orașe din provincie.
Piesa Tulburarea apelor (1923) este o operă atipică, de tinerețe, a lui Lucian Blaga precedată de volumul de poezii Poemele luminii (1919) și de piesa Zamolxe (1922). În general, literatura lui Blaga a marcat un apăsat punct de noutate în literatura română. Ascendeța sa pe linie transilvăneană s-ar numi Coșbuc și Goga, iar în configurarea unei mitologii traco-dacice, Bolintineanu și Eminescu.
Tulburarea apelor este mai degrabă un poem dramatic (ca și Zamolxe). Fundalul istoric, secolul 16 cu marea confruntare catolicism –Reformă, este un artificiu: epicul acțiunii este ficțiune: Un preot ardelean care tocmai este pe cale să construiască o biserică este ispitit de Nona, o fascinantă tânără, să se convertească la Lutheranism (a propos - sașii noștri au trecut la protestantism prin teologul Honterus). După un zbucium dramatic, preotul, îndrăgostit pasional de Nora, optează pentru credința Moșului care, în spirit panteist, îl identifică pe Iisus/ Dumnezeu cu natura (Spinoza *Deus sive natura*). Preotul declamă: Azi Pământul întreg e trupul său/ Isus e piatra/ Isus e muntele./Isus înflorește în cireși./e răstignirea în fiecare om. Biserica este incendiată, Nona piere în flăcări.
Pe plan filozofic, religios, exegeții au detectat inflexiuni din Nietzsche, (vezi figura dionisiacă a Nonei), Spengler, Bergson, “filozofia vieții” (Dilthey), neokantieni dar într-un sincretism tipic blagian din care nu lipsește conceptual ethosul românesc din celebrul eseu “Spațiul mioritic”. În planul artei dramatice, al limbajului poetic elevat metaforic, cu patos romantic-expresionist, Tulburarea apelor îl anunță pe marele poet, devenit clasic în ultima etapă a creației sale.
În 1956, Academia regală suedeză l-a propus pe Lucian Blaga pentru Premiul Nobel. A fost preferat poetul spaniol Juan Ramon Jimenez (aflat în exil în timpul dictatorului Franco). Deh, unde era lobby-ul românilor? Dacă pentru vremurile de atuci răspunsul e clar, ne întrebăm: Dar acum unde e și când vom avea și noi un laureat al Premiului Nobel?
Valentin RĂDULESCU: Vrem, nu vrem, ne place sau nu, în judecarea dramaturgiei lui Blaga trebuie să apelăm la părerile lui G. Călinescu. El e primul care afirmă că Blaga n-a reușit deplin în dramaturgie și asta pentru că piesele lui „n-au desfășurare scenică”, subiectele puse în dezbatere sunt ca niște nuci pietroase. Așa că, „Tulburarea apelor” rămâne „o operă de poezie”. Ca ele să devină spectacole, e nevoie de regizori de geniu.
După părerea mea, din punct de vedere scenic, Nona, personajul principal, poate fi orice: o fata-morgana sau o patroană la o casă de rendez-vous. Știe să ispitească.
Sigur, trăind într-o epocă ostilă creatorului și creației curajoase, Lucian Blaga n-a avut timp să se confrunte cu spectatorii, să le ia pulsul gesturilor. Observați, e un portretist, personajele sunt bine conturate, au vână, problematica pusă în joc e mereu actuală. Prin urmare piesa e viabilă. Popa, moșneagul sunt pământeni. Conflictul e prea stilizat, se caută insistent triunghiul amoros, dar e fragil.
Lucian Blaga crede că iubirea este un leac. Dar, oare, e de ajuns ca piesa să fie și reprezentabilă? Este păcat, totuși, că spectatorii nu pot fi chemați la un examen.
Alexandra VIȘAN: Lucian Blaga – profet al unui nou creştinism
La premiera naţională a piesei „Tulburarea apelor”, care a avut loc la Centrul Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş, nepoata lui Blaga a mulţumit realizatorilor spectacolului: „ Oamenii l-au scos pe Blaga din biserică. Dumneavoastră l-aţi readus în ea”.
Textul „tulbură” din cel puţin două puncte de vedere: în primul rând prin caracterul său „misterial” şi printr-un lirism propriu teatral, mai apoi fiindcă, pentru a putea trece dincolo de „acţiunea” propriu zisă, trebuie cunoscută filosofia blagiană, exprimată atât prin eseuri cât şi prin creaţia poetică şi dramatică.
Ideea blagiană a unei noi spiritualităţi din „Paşii profetului” sau „În marea trecere” este reluată în piese de teatru precum „Zamolxe”, „Meşterul Manole”, „Daria” şi nu în ultimul rând în „Tulburarea apelor”. „Zamoxismul” său, sinteză de soare şi pădure, de apolonic şi dionisiac, de raţional şi iraţional, se face simţit prin sublimarea metafizică a epicului. În cazul piesei pusă în discuţie nucleul epic îl reprezintă încercarea „luterană” de „dezortodoxizare” a românilor dinTransilvania.
Cheia « lecturii » acestui poem dramatic este dată chiar de către autor într-un articol din anul 1921 :«Cristosul de ieri însemna lumea de dincolo a sufletului şi a iubirii pure. Anticrist e lumea de dincoace, trupul şi pământul. Cristosul de mâine e pământul înfrăţit cu sufletul, e carnea spiritualizată. De aceea calea către creştinismul viitor trece pe lângă Anticrist».
Popa reprezintă idealul apolinic al integrării într-o ordine preexistentă, din care lipseşte problematicul şi îndoiala. Drept care urmează tradiţia ortodoxă a ridicării unei biserici având la fundaţie moaşte de sfinţi. Asta până o întâlneşte pe Nona (numele simbolizează Nimicul, negarea divinităţii). La contactul cu această nouă întruchipare a lui Zamolxe, părintelui orthodox i se « tulbură » credinţa în «vechiul Christ ».
Cine este, sau ce este Nona? Toate epitetele care o descriu se referă la dionisiacul şi lucifericul existent în orice fiinţă umană: înger căzut, fiară apocaliptică, buruiană păduratică, flacără roşie, stea azvârlită, floare veninoasă, fiică a pământului (a luminii de aici, a trupului, a pământului).
Este luterană în măsura în care prezenţa ei exclude existenţa bisericii ca simbol exterior al credinţei: «Omul a ieşit din carnea sa ca să intre în biserică. Luther face drumul întors: iese din biserică ca să intre în carnea sa ». Aşa că îşi face o profesiune de credinţă din a trece a doua zi « desculţă, prin cenuşa unui Dumnezeu ars ».
« Noul Christ » este şi cel al moşneagului, reprezentant al panteismului creştin blagian. Moşneagul este credincios lui Iisus-pământul : „Eu nu mă rog niciodată. Eu iau numai ţărână în palme Şi mă joc cu ţărâna. Uite-aşa …”
Sfâşiat între credinţă şi aparenta erezie a moşneagului, între a rămâne credincios tradiţiei ortodoxe şi a deveni « episcop peste stânile luterane », Popa sfârşeşte prin a-şi incendia biserica. Dar odată cu biserica dispare şi Nona. Catarsisul este cu atât mai deplin cu cât Moşneagul salvează din « putrefactele » bisericii Potirul cu care se săvârşeşte Euharistia: «Inima de aur a bisericii îmi zvâcneşte vie în mâini… »
Focul catartic îl „primeneşte” pe preot, îl transformă în Noul Moşneag, purtătorul noii credinţe: « Unde am fost ? A fost cândva un Moşneag aici lângă mine, privea neclintit. Iisus-pământul a înflorit în el … numai Moşneagul mi-e viu în gând … n-a murittot satul ? … bolnav am fost cât timp m-am îndoit şi m-am zbătut. Azi nu mai sunt … viaţa mea s-a vindecat … nu mai pot să rămân. Mi-e foame de pământul larg. Aer, aer, pământ ! … Mă duc să trag clopotele în fiecare sat pentru Iisus-Pământul ».
2. Lecturi din creații proprii au propus:
- Ioan Al. Lupu (Pășea o zână),
- Mircea Gabriel Tănăsescu (Mama),
- Valentin Rădulescu (Roșu, Depozit la vedere),
- Mihai Valentin Gheorghiu (În veacul doi, Prefix de mai) – a cărui aniversare a fost în urmă cu 10 zile,
- Dana Staicu (My Weather When..., Again I Ask You, Curat, nedefinit),
- Liviu Zanfirescu (Dor de nedor),
- Alexandru Ciocioi (Cine mai știe),
- Liviu Vișan (Statu-n casă),
- Niculina Bunceanu (Mai spune-mi),
- Rodica Indrieș (Învață din trecut),
- Gim Laurian (două epigrame).
Pășea o zână
de Ioan Al. LUPU
Pe toate cărările lumii pășea o zână
cu basma înflorată.
Pe lângă condurii ei verzi
fremăta iarba înmiresmată.
În urma ei năpădeau ghiocei
cu clinchetul moale
N-aveau teamă că iarna
mai dădea, pe ici colo, târcoale
Amețisem în reverie și nu găseam cheia
Era oare primăvara măiastră
Sau era însăși femeia?
Pe lângă buclele ei aurii
poeții țeseau florilegii
O-nvăluiau pe la tâmple cocori
și păsări cântătoare-n cortegii
Îi făceau reverențe
salcâmi cu muguri sfioși
și-o mângâiau pe coapse
cerbi cu ochi languroși
Rătăceam prin crâng de metafore
și nu găseam cheia
Era primăvara celestă
sau era însăși femeia?
Prin codri de basm,
de aur, de argint, de aramă
trecea tandră zâna cu flori pe maramă
și-n unduiri de vis și zefir
tot nu găsesc cheia!
E primăvara măiastră
Sau poate însăși femeia?
Mama
de Mircea Gabriel Tănăsescu
Tu, mamă, cea mai scumpă din câte sunt pe lume,
Iubirea ta nespusă o-asemân unui far
Ce luminează calea oceanului în spume
Călăuzind spre radă năierul solitar.
Sunt eu, mamă, năierul proscris ce rătăceşte
La voia întâmplării pe-al vieţii aprig val.
Degeaba zăresc ţărmul, la ce-mi mai foloseşte,
O groaznică furtună m-a-ndepărtat de mal.
Ades în nopţi tăcute când somul nu mă prinde,
Când mii şi mii de gânduri prin minte-mi rătăcesc,
Atunci din întuneric icoana-ţi se desprinde
Şi vine câtre mine c-un zâmbet îngeresc.
Îţi văd privirea blândă, văd părul tău albit,
Eşti tot fiinţa scumpă ce m-aştepta-n ogradă,
Dar vai, de-atunci, o, mamă, cât ai îmbătrânit,
Te-a prăpădit durerea, tristeţea şi amarul
Şi lacrimile multe ce pleoapa ţi-au strivit.
Dar ai curaj, o, mamă, se va sfârşi calvarul
Căci după jale vine şi-un timp mai fericit.
Se-apropie de-acuma şi ziua îndurării
Când dus va fi aleanul, şi ne vom revedea.
Adio, îi voi zice atuncea întristării
Adio, suferinţei din orice clipă grea.
Roșu
de Valentin Rădulescu
zilele mele
așteaptă
culoarea roșie
de sub pleoapele
arcului de triumf
străzile
încă mă primesc
ca pe
învingătorul
care
să le ofere
tratatul de liniște
zilele mele
așteaptă
culoarea roșie
ele sunt
mijloace de transport
pentru
un timp învins
de circulația culorilor
Depozit la vedere
de Valentin Rădulescu
ochii mei
îmi spun
că sunt
un om de afaceri
prosper
ei
au controlat
conturile
sângelui
ajuns la orizont
dobânzile
imperceptibile
se vor depune
în contul
împroprietăririi
În veacul doi
de Mihai Valentin Gheorghiu, la aniversarea a 70 de ani de viață (3 mai 2020)
Am trecut în veacul doi,
Survolând două milenii,
Eram sprinten și vioi
Și aveam doar cinci decenii.
Nu mă număr printre genii
Și n-am stofă de vulpoi;
Am trecut în veacul doi,
Survolând două milenii.
Dar veniră mai apoi,
Lunecând rapid, ca renii,
Douăzeci de cai: troienii...
Și cu timpul, mai greoi,
Voi pleca din veacul doi.
Prefix de mai
de Mihai Valentin Gheorghiu
Bun venit, prefix de mai,
Arondat la cifra șapte,
Mă-mpresoară fructe coapte,
Înșirate evantai.
Cu miresme de pe plai,
Vântu-adie de cu noapte;
Bun venit, prefix de mai,
Arondat la cifra șapte!
Simt fierbând bilanț de fapte,
Zgândăr focul cu-n vătrai,
Mângâi viersul cu-n buhai
Și-mi rostesc în calde șoapte:
Bun venit, prefix de mai!
Dana STAICU
MY WEATHER WHEN...
Where are you from, my wild so cute expresion?!
I see in you but not just is thefashion:
It fascinates the World a moment;leave and come again.
Where are you from, my Loved?Remain, my weather when...
AGAIN I ASK YOU
I need you more than I could say.
It isn't joke. I do not play.
I want me be forever yours
And you be mine I need of course.
So crazy am to feel I need,
To keep you closed to me in deed.
I want to kiss your eyes so deep,
That eyes of YOU, my Special VIP.
You are not darkness, but justLight.
I mean that all you say is right.
I love you so, my Poetry.
Again I ask you, dear: BE !!
Curat, nedefinit
de Dana STAICU
Eu te iubesc, prea dulce primăvară ce-n mintea mea demult ai răsărit.
Mă uit în mine și mă uit afară: ești peste tot. Curat. Nedefinit.
Aproape că mă ceartă Universul să pot să nu te pot iubi
Mai mult decât eteric. Ești reversul a tot ce n-am avut pân'a te ști.
Când mi-este foame, mă hrănesc cutine, iar de mi-e sete, beau din palma ta.
Dacă te uit, figura ta revine mereu, mereu, mereu, Gingașă STEA.
Dor de nedor
de Liviu ZANFIRESCU
Scriitorului Geo Ciolcan pentru vol. de versuri „O singură iubire”
O singură iubire, ochii mamei
A mai trecut o zi, amurg de gânduri
Culorile toamnei pe reculul armei
Lacrimi pe furiș, clepsidră de burguri
Lumina iubirii, car cu stele
Bucuria cuvintelor când dansez cu tine
Sunt un Ulise, duc povara luminii
Iubirea cea mai frumoasă floare
Ninge cu flori, mă îmbrățișează iarba
În oglinda mării mai stăruie umbra
Precum frunza, toamna cu tine
Zăpezi de aduceri aminte, uitate sănii
Noaptea fără tine, silabe de iubire
Tot cântând dor de nedor
În cădere lberă mărturisire
Lasă-mă să te visez cu viața pe un peron
Ascultând cum crește grâul
Ca un izvor nestins, averea poetului
Curtea veche… coș cu mere… copilărie
Naiul ca un cântec, lacrimă de rouă
Paznic de insomnia, ploi de toamnă ploi
Copilul din mine la 80 de ani
Fântână românească, focul viu
Scrisoare din câmpie, galben de grâu
Patrie – poem de doliu-nlăcrimat
Se-ntorc eroii, soldați în mars
Repetabila povară, roata de olar
Rugă pentru Patrie, Statuie la Carei
Ostași ai pâinii urcat-au moții
Un secol de tristețe, vacile nopții
Sorbim lumina, statuie de cuvinte
O singură iubire, masa tăcerii fierbinte…
Ziua în care vine poetul, întâlnire
Credința de albastru destin
Furtuna de gânduri, o singură iubire
Trăgând cerul în jos, speranță de senin.
Cine mai știe
de Alexandru Ciocioi
Și…
vine o seară mult prea tocită
care ne îmbracă de gală!
Neastâmpărul adoarme-n riduri
tăcând pentru întâia oară.
Cine mai știe
în care trup aburește
buna mea oboseală de lut?
M-am visat o noapte cârpită
cu răni, supurând a-ndoială,
pe frunte ardea hohotind
un bocet de veșnică iarnă…
În loc de mâini, un trandafir,
dar cine să îl vadă?
Prea împodobit era asfaltul,
pe dedesubt
prea multă piatră.
Cine mai știe să sângereze blând
cărând tot râuri de semințe?
Inelar e asfințitul
când cuvântul este roată
peste prunci rotească floare
zâmbetul de a fi Om.
Vine însă
o seară mult prea tocită
care ne îmbracă de gala!
Ne trezim numărându-ne
și-n locul unuia
se răstoarnă un gol
și rămâne tăcut
un cuvânt…
Dar,
cine mai știe
din câte suspine
s-a născut dimineața…
Statu-n casă
de Liviu Vişan
Statu-n casă, statu-n casă
ba plăcere ba angoasă
pun-te masă scoal-te masă
toată lumea va fi grasă
nu tu morţi nu tu mireasă
să-i conduci nu te mai lasă
nu tu bar nu tu terasă
toată lumea doar în casă
purtăm măşti de pânză deasă
până şi aia cu coasă
mi se pare că-i duioasă
şi deloc pretenţioasă
cui nu-i place cui nu-i pasă
că ne-a dat guvernul plasă
şi ne-a-nchis pe toţi în casă
toată lumea-i curioasă
cum dracului o să iasă
doar frizura e haioasă
ciuful are creasta deasă
epilarea-i dureroasă
filme somn şi iar la masă
vai ce viaţă puturoasă
v-am spus c-o să fie groasă
Mai spune-mi
de Niculina Bunceanu
Sărut mânuțele și spune,
Spune-mi, măicuță, că ți-e bine!
Nu știu de mult nimic de tine…
Spune-mi, măicuță, că ți-e bine!
Să știi… mi-e tare dor de tine!
O, Doamne, cum de s-a întâmplat
Că parcă ai fugit de mine?!
În casă liniștea e grea…
Și parcă inima mai rău mă doare…
Cât m-am luptat să-ți fie bine!…
Dar parcă toate la un loc nu au ținut cu mine.
Oare, asta e tot, atât mi se cuvine?
Și cum să-ndrept acum ce s-a-ntâmplat?
Pe cine să întreb? De cine oare să ascult?
Of! Oare, până să știu, mai e mult?
Spune-mi, măicuță, te rog,
Spune-mi că ți-e bine!
Învață din trecut
de Rodica Indrieș
Sub flori de nea, sub flori de tei,
Eminescu ne e-n minte,
Icoana astrului de ieri
Dă raza sa cuminte.
Dar, ce păcat, razele pier
Când nu e clorofilă
Deși, calde, cobor din cer.
Au viața lor umilă.
Ideile sunt vorbe-n vânt,
Ceva făr-de valoare,
Cultura, școala-s „la pământ”…
Vrem miei și boi sub soare…
Deșteaptă-te, române!
Și nu mai accepta
Să fii gunoiul, robul
Ce-și uită plaiul, limba sa!
Cu gând la ce-ar fi mâine,
Învață din trecut!
Gonește topor și câine!
N-o lua mereu de la-nceput!
Gim Laurian: 2 epigrame
La cenaclul AntiM
Domnu Zaharia Stancu,
Fiind tare aplaudat,
A fost prezent la un cenaclu
Nu desculț, ci … încălțat!
Parlamentară
Aleșii azi în parlament
Oferă poante ca la carte
s-o ducem noi cât mai decent
Nu chiar acum, ci… după moarte!
3. Pentru concursul Poemul Like sunt înscrise poeme semnate de:
a. Mircea Gabriel Tănăsescu: Tu ai plecat
b. Alexandra Vișan: Insomnie
c. Ioan Al. Lupu: Luna mai
d. Gim Laurian: Poem
e. Liviu Zanfirescu: Pandemie bacoviană
TUAI PLECAT…
de Mircea Gabriel Tănăsescu
Tu ai plecat… eu am rămas
Să strâng iubirea veştejită...
Nu pot s-o calc de fac un pas
Ea fără milă-ar fi strivită.
Un singur gând, un singur glas
Pân’ la răscrucea întâlnită...
Tu ai plecat… eu am rămas
Să strâng iubirea veştejită.
Credeam că-i doar un scurt popas
Pentru o clipă de odihnă...
Dar gându-ţi fără de pripas
Vru s-o alungi, să-ţi afli tihnă.
Tu ai plecat... eu am rămas.
Insomnie
de Alexandra Vișan
De-o geană de gând
se-anină plăpând
vis de liliac
cules în alt veac.
Din miez de cuvânt
se întrupă blând
într-un vechi cerdac
vers fără de leac.
Din susur de vânt
se ciopleşte cânt
într-un trist iatac
de insomniac.
Poem
de Gim Laurian
Să bem! Dă-mi mâna, poete! Să bem!
Noi doi vom scrie un poem, și ce poem!
Nu-s printre noi Arghezi, Esenin, nici Nichita
La Majestic se fierbe pirita
Și oamenii ne-ndeamnă să bem,
Sclipirea din ochii lor e aerul boem.
Ne-ndeamnă cu prezența o bibliotecară
Ca și imensa seară literară…
Să bem! Dă-mi mâna, poete! Să bem!
Noi doi vom scrie un singur poem!
Ajung atâția poeți într-o singură carte,
Să bem! Iubitele cer poeme de dragoste
Și-aprind în flori impulsuri mecanice,
Explozie în cimitirul grădinilor botanice.
Să bem! Dă-mi mâna, poete! Să bem!
Noi doi vom scrie un poem, și ce poem!
Nu-s printre noi Arghezi, Esenin, nici Nichita,
La Majestic se fierbe pirita.
Dă-mi mâna, poete, plecăm
Pe cărarea aceluiași poem!
Fii sigur ce-ți spun că Poezia are
Atâtea nopți frumoase și ea în veci nu moare.
Luna mai (în două părți)
De Ioan Al. Lupu
Partea întâia
Din camerele inimii
Din camerele inimii, cu flux ferecat,
și din chiliile sufletului, ostracizat
am ieșit în ogradă afară
în acest conac vechi, cu petice de sălcii verzi,
care e acum primăvară
Nu știu dacă e mâine, e azi sau ieri,
Singurătatea curge molcom, printre ciulini,
într-un pârâu ascuns spre nicăieri
Pașii mă duc printre brusturii amintirilor spre deal
unde oficiază nucul cu scârțâit solemn
în strai sacerdotal
Soarele mă amenință cu ardere de tot
Mă ogoiește vântul cu suflu de flaut și fagot
Și dac-a venit noaptea, când turmele la strungă se tot duc,
tai luna plină cu ața- mămăliga uitatului poet, „bătrân haiduc”-
Presar pe plita cerului grăunțe aurii de nisip
și strig mânios la confrați, la mine, la astre:
Mai vedeți-vă de trebile voastre!
Nu mai faceți luna în fel și chip!
Partea a doua
Crini și spini
Iubito, m-ai privit cu-n singur ochi
Celălalt e acoperit de-o buclă deasă
Ca nu cumva de drag să mă deochi
Să-mi vezi numai jumatea luminoasă
Din firea mea vreau singur să aleg
Să scot un crin cu un potir de rouă
Dar am și bălării când sunt întreg
Nu pot să îmi împart inima-n două
Vreau să ne pierdem într-un lan cu maci
Dar peste tot sunt spini și pălămidă
Din țepi eu o să urlu, tu să taci
Eu îmbrăcat în sac, tu în hlamidă
Fie o spadă azurie ochii tăi !
Privirea ta mă poate sfâșia
Dar vezi-mi sufletul cu iezi și cu dulăi
Și poate rănile ni se vor vindeca.
Ioan Al. Lupu
Pandemie bacoviană
de Liviu Zanfirescu
De întâi mai muncitoresc
Când pandemia e la coasă
Trăim în filmul romînesc
Cu mici și bere… dar acasă…
Jandarmi și polițiști la post
Cu dronele dive astrale
Trezesc un sentiment anost
Ziua alertei generale
La VAMA VECHE e pustiu
Arminden fără să exiști
Pianul vechi pe care-l știu
Și-așteaptă vechii chitariști
Terase, plaje, cafenele
Sîc strigă din tăcere, goale
Grătarele ard în manele
De sfârâie a dor și jale
De întâi mai fără turiști
Romanță-n valurile mării
Și zboară pescărușii triști
Că nu-i momentul relaxării.
…
De 1 Mai muncitoresc
La VAMA VECHE e pustiu
Eu stau în casă și-mi doresc
„Suflet candriu de papugiu…”
LiviuZanfirescu
4. Comentarii
1. Lucian Blaga și „Tulburarea apelor”
Ioan Lupu:
Comentariile la piesa lui Lucian Blaga au fost complementare, pertinente, bine documentate cu o surprinzătoare unanimitate de vederi. Felicitări! Poate așa îl putem onora și noi pe Blaga.
Alexandra Vișan:
I. Lupu – ca întotdeauna, bine documentat, atât ca informaţii literare, cât şi filosofice. Citatul foarte bine ales. De acord cu faptul că L. Blaga ar fi meritat pe deplin Premiul Nobel pentru literatură.
V. Rădulescu – am văzut pe Youtube fragmente din piesă la Sebeş. Mie mi se pare reprezentabilă, mai ales în această montare. E interesantă ideea cu triunghiul amoros, deşi nu mi se pare că se susţine în economia poemului. Mai probabilă este asemănarea Nonei cu o damă de bordel, pentru că susţine cele două ipoteze ale noii spiritualităţi profetizate de Blaga: pentru a ajunge la Iisus-Pământul, trebuie să accepţi valenţele umane ale antichristului şi teoria lui Spinoza, că Dumnezeu e în Natură, în cea exterioară şi interior umană, cu defectele şi calităţile lor.
Camelia Obreja:
O modalitate de a „studia” literatura care nu s-a studiat neapărat la școală, care nu se găsește pe lista de best-seleruri și care presupune un efort mai mare decât alte lecturi, audițiile unor înregistrări pot fi salvatoare pentru lucrări care altfel ajung mai rar pe noptiere. Să recunoaștem, cine a recitit Blaga? Și, mai ales, teatrul lui Blaga? Uneori pot fi declanșate furtuni, la nivel micro, desigur, cu astfel de idei „ridicate la fileu”.
Mă bucur să împărtășim impresii și să aflu și alte opinii. Întotdeauna comunicarea oferă noi puncte de vedere, care de care mai interesante. Iar aici, în cenaclu, vorbim de idei exprimate pe înțeles, nu de la înălțimea vreunei tribune. Așa că, mă bucur, e mereu o plăcere discutarea unei opere literare în cenaclu!
2. Lecturi din creaţii proprii
Ioan Lupu:
Contribuțiile de azi au fost de mare calitate. Păcat că nu le-am putut susține live.
M. G. Tănăsescu: Tulburătoare poezia despre veșnica noastră temă și iubire - mama! M-a emoționat profund.
V. Rădulescu: Poezii (pseudo)ermetice, meșteșugite, subtile, moderne, cu impact asupra cititorului avizat.
M. V. Gheorghiu: Rondelurile sale, care vădesc din totdeauna o artă a scrierii matură, mă încântă și de această dată.
D. Staicu: Fiecare bărbat ar dori ca, de ex., versul I want mebe forever yours să fi fost adresat lui. Și eu. Felicitări. Înainte spre sonetele lui Shakespeare!
A. Ciocioi: Cine mai știe? Eu știu: Poezia Dv. e modernă, cu un imaginar plastic și pasional, și mă emoționează mereu.
L. Zanfirescu: Avalanșă de metafore și emoții pe care poetul le-ar putea diviza în 3-4 poezii excelente.
N. Buncescu: Dragă doamnă, scrieți mai mult! Poeziile Dv. sunt din ce în ce mai frumoase, ca „Mai spune-mi”.
R. Indrieș: Poeziile Dv. de un patriotism ardent îi pot stimula și pe alți poeți, inclusiv pe mine.
G. Laurian: Epigramele sunt mereu bine venite. Mai ales acum.
L. Vișan: Un talent autentic (auto)ignorat. Monorima, spectaculos realizată, vă poate duce pe urmele lui Păstorel.
A. Vișan: Sensibilă și minunată poezie (care depășește toate contesele franțuzoaice).
Alexandra Vișan:
M. V. Gheorghiu – La mulţi ani, domnule „Prefix de mai” plin de sprinţoşenie şi de acceptare senină a legilor imuabile ale naturii. Ne cureţi şi ne încălzeşti mereu sufletul cu cuvinte venite din inimă!
Al. Ciocioi – o dovadă vie că spiritul său nu se lasă învins de „oboseala de lut” şi de teama unui dincolo lipsit de Cuvântul care împrăştie seminţe din care să răsară sufletul de OM!
I. Lupu – candoare, prospeţime, şi, deşi poate părea naivă, interogaţia retorică primăvară/zână este de efect. Poezia miroase a primăvară şi a iubire.
M. G. Tănăsescu – clasică în formă, clară în mesajul de iubire şi de încredere într-o revedere (în viaţa de apoi?), se vede că este o poezie mai veche care ar mai merita „periată”. „Tu ai plecat...” - Mircea iese aici dintr-un tipar cunoscut şi rondelul mi se pare forma cea mai potrivită pentru durerea reţinută pe care o transmite.
V. Rădulescu – două poeme „grele” de metafore care nu se lasă uşor descifrate pe parcursul întortocheat al versurilor deci... în întregime rădulesciene.
Dana Staicu – nu ştiu dacă greutatea cu care am descifrat cele două poeme în limba engleză este cauzată de stilul tău extrem de personal sau faptului că eşti la începutul încercărilor de a te exprima poetic în limba engleză. Oricum, mesajul se vreau nul de iubire; în cea de-a doua bănuiesc că acel VIP de care nu te poţi lipsi este Poezia (Poetry). Voi reveni cu un mail personal cu câteva nedumeriri asupra unor exprimări ce mi se par eronate.
Poezia in limba română mi-a lăsat şi ea un semn de întrebare asupra identităţii cuplului primăvară/stea...
Liviu Zanfirescu – faptul că este (aşa cred!) alcătuită dintr-un colaj de sintagme (titluri, fragmente de vers???) ale poetului căruia îi este dedicată face ca poezia să fie oarecum văduvită de consistenţă a mesajului, de ceea ce eu aş numi „rotunjime”. Pentru cine nu cunoaşte creaţia acestui poet, este greu de urmărit.
Niculina Bunceanu – felicitări din tot sufletul! Aţi scris o poezie plină de sensibilitate, dar mai mult decât atât, aţi mânuit cu mare efect repetiţiile şi interogaţiile angoasante în căutarea unui răspuns a cărui lipsă ne doare pe toţi!
Rodica Indrieş – v-am recunoscut în tonul revoltat care se face auzit în toate scrierile dumneavoastră. Nu am înţeles însă ce legătură au florile de tei, clorofila şi „raza cuminte” a lui Eminescu cu mizeriile timpului prezent. Poate dacă la final aţi fi revenit cu ceva despre Eminescu care să explice ce anume din opera sa ne poate ajuta să nu uităm din trecut...
Gim Laurian - nu am înţeles jocul de cuvinte desculţ/ încălţat cu referire la discuţiile din cenaclu despre Z. Stancu! Iar în „Parlamentară”, nu am înţeles cum e cu poantele „ca la carte” oferite de parlamentari!
Valentin Rădulescu:
Ioan Lupu: Citind poemul „Pășea o zână”, m-am dus cu gândul la tablourile lui Sabin Bălașa. O construcție a subiectului în cascadă, folosind personificarea și, pe deasupra, un strat spumos de materie curată, poetică. Cu o mână de maestru, aduce primăvara în fața oglinzii, punându-i basma înflorată, așternându-i la picioare ghiocei, înconjurîndu-i fața cu bucle aurii. Și, ca totul să fie complet, natura devine martoră, prin „salcâmii cu muguri sfioși”. Sentimentul profund este sugerat prin construcția „cerbi cu ochi languroși”. Construcția are cursivitate și mijloace poetice adecvate. Felicitări!
Mereu prezent în cotidian, Mircea Gabriel Tănăsescu pune în operă un sentiment profund, cel al dragostei de mamă, cel al dorului nestins pentru purtătoarea de viață. Pentru că dintotdeauna pentru mamă grija față de urmașii ei este prezentă mereu și feciorul are sentimentul neîmplinirii, mi-au plăcut versurile „Sunt eu, mamă, năierul proscris ce rătăcește/ La voia întâmplării pe-al vieții aprig val”. Refugiul în copilărie și respectul față de părinți sunt adjective care înnăbilează pe poetul Tănăsescu.
Felicitări lui Valentin Gheorghiu, care a survolat ca o dronă perfectă „două veacuri”. Îl fac atent că, schimbând prefixul chiar în mai, carul încărcat de roade poetice îi va aduce la peron doar bucurii. La mulți ani!
Metoda poetică folosită de Liviu Zanfirescu poate fi surprinzătoare, curajoasă chiar, dar văduvește construcția lirică de acel „ceva” care să te „încarce cu energie poetică pozitivă”. Altfel, e lăudabil să experimentezi, căci, vorba ceea: nu știi de unde sare iepurele!
Surpriza lirică a fost pentru mine dna Niculina Bunceanu, care a sculptat în stihuri o stare dureroasă, un sentiment profund de deznădejde. Am remarcat versul „Oare, asta e tot, ce mi se cuvine?” Felicitări, doamnă!
Mereu atentă la ce se petrece în jurul ei, Rodica Indrieș e convinsă că starea actuală e dezastruoasă: „Cultura, școala-s la pământ/ Vrem miei și boi sub soare”.
Constat că toate șantierele poeților sunt pline, că economia poetică duduie.
Camelia Obreja:
Se observă o evidentă „revigorare” față de data trecută, când starea de izolare la domiciliu își pusese amprenta pe cea mai mare parte a autorilor, determinându-i să scrie despre... pandemie și depresie (doar) în ton negativ. Este o schimbare bine-venită, determinată probabil, atât de „deșteptarea” naturii prin mult așteptata ploaie urmată de explozii florale, cât și de apropierea zilei în care „vom fi liberi”.
Diversitate. Stiluri cu care ne-am obișnuit, dar și noutăți în abordare. Teme - destule.
Despre primăvară/ tinerețea fragedă, ispititoare/ muza vorbește Ioan Lupu. Dacă putem vedea efectiv cum „Pe lângă buclele ei aurii/ poeții țeseau florilegii”, modest, poetul de față ne împărtășește „angoasele” sale:„Rătăceam prin crâng de metafore/ și nu găseam cheia” – e vorba, desigur, de atingerea perfecțiunii visate, idee sugerată prin referirea la Marele Poet : „codri de basm,/ de aur, de argint, de aramă”. Rămânem cu această întrebare, retorică, și îi dăm dreptate autorului să oscileze: „E primăvara măiastră/ Sau poate însăși femeia?”
Interesant, filosofic, mi s-a părut „Luna mai”, cu bine aleasa împărțire în două: singurătatea individului, respectiv a cuplul. O altfel (sau nu?) de izolare resimte omul/poetul în clipele sale de stat doar cu sine, sau în clipele de melancolie, „printre ciulini” – necazuri cotidiene, când singura evadare este într-un trecut care se găsește „la deal”, deci considerat mai bun, mai fericit atunci când este privit retrospectiv: „Nu știu dacă e mâine, e azi sau ieri,/ Singurătatea curge molcom, printre ciulini,/ într-un pârâu ascuns spre nicăieri/ Pașii mă duc printre brusturii amintirilor spre deal”. Poetul, tot poet, își însușește cu de la sine putere daruri de erou de basm: la căderea serii „Presar pe plita cerului grăunțe aurii de nisip”.
„Să-mi vezi numai jumatea luminoasă” e tot ce ne putem dori de la ceilalți. Să arătăm tuturor și în special ființei iubite doar acea parte din noi care ne face să fim admirați. Îmi permit să afirm că, mai mult decât o poezie de dragoste, partea a doua, „Crini și spini”, poate avea și o altă interpretare. Pentru orice autor, criticul este acela care are puterea de a „sfâșia”; însă el este și cel care știe a citi „sufletul cu iezi și cu dulăi” al poetului. Iar asta și pentru că poetul are „inima” alcătuită din două părți (așa cum este și acest poem!): „Din firea mea vreau singur să aleg/ Să scot un crin cu un potir de rouă/ Dar am și bălării când sunt întreg”.
O declarație din partea Alexandrei Vișan, care, în sfârșit, se recunoaște „atinsă de morbul poeziei”! Se pare că, în cazul dumneaei, de vină sunt lecturile „din alt veac”, căci versurile și poezia reprezintă pentru unii dintre muritori, aceia ce sunt iubitori ai cuvintelor, care le pătrund „miezul” și care se lasă cuprinși de arome (cred că aș fi putut găsi un cuvânt mai potrivit pentru a mă referi la versul „vis de liliac”, dar eu nu sunt poet!) și de șoapte purtate de vânt, boală „fără de leac”. Da, „cântul” „se cioplește”, și nu e o muncă deloc ușoară aceasta, poate da chiar și insomnii, dar, mă întreb, deși cunosc ce îmi vor spune poeții, chiar trebuie să fie „trist iatacul”?!
O surpriză, poezia lui Gim Laurian, prin care ne transmite că „Poezia are nopți frumoase” (nu zice de insomnii!), însă cu o condiție : „să bem” alături de un poet. S-ar părea că doar în doi se poate „scrie un poem, și ce poem”, dar, pentru că, din câte am înțeles, autorul se are bine cu ironia, îmi permit să amintesc că, la băutură, unii (se dedublează și) „devin” poeți. „Noi doi vom scrie un singur poem!” zice un vers, așa că eu sper că nu despre acesta e vorba. Ca temă e interesant, dar… nu e, încă, Poem.
Liviu Zanfirescu are o pasiune de care am aflat mai demult: „se joacă” cu titlurile din volumele de poezie. Sarcină destul de dificilă adesea, pentru că trebuie „găsită” acea melodicitate pe care autorul „rezumatului” dorește să o afle în fiecare lucrare numită poezie. În plus, trebuie aleasă și modalitatea prin care să fie transmis un anume mesaj, apropiat de cel dorit de autorul versurilor originale, și să urmărească, cursiv, tema (care, de obicei, este anunțată sau sugerată de titlu, aici Dor de nedor). De această dată presupun (pentru că nu am la dispoziție volumul și nici măcar cuprinsul acestuia) că a avut ceva „muniție” de calitate: „povara luminii”, „toamna cu tine”, „viața pe un peron”, „vacile nopții”, „focul viu” etc, dar tot nu mi-am format vreo idee despre poeziile din volumul „O singură iubire”, care par că se referă la iubirea de mamă, de patrie, de copilărie și, probabil, la multe alte iubiri care reprezintă „averea poetului”.
Despre pandemie nimic. Am ocolit înadins subiectul. Mai ales că stă lângă bacoviană! Poate altă dată!
Cine mai știe, o poezie marca Alexandru Ciocioi. Se citește. Se recitește. Se revine la ea după un timp. Iar. Și iar. Descoperi de fiecare dată altceva, mereu altceva, care se adună peste toate sensurile găsite anterior. Concluzie: pentru mine asta e poezie. Remarc tristețea, profundă, fără țipăt, fără leac, fără speranță: „seară mult prea tocită”, „neastâmpărul adoarme-n riduri”, „(...) un trandafir,/ dar cine să îl vadă?”, „oboseală de lut”, „pe dedesubt/ prea multă piatră”, „să sîngereze blând” și doza de încredere într-un viitor ce nu îi aparține fizic omului, dar poate fi al poetului: „cărând râuri de semințe”, „cuvântul este roată”.
O joacă, poezia lui Liviu Vișan. „De sezon”, dar joacă; să, să, să... această „poezie în monorimă” alătură casa, mireasa, frizura, terasa, plasa, masa etc, ca și cum un elev a primit ca temă să găsească cât mai multe cuvinte ce se termină cu silaba sa. Da, am bifat efectuarea temei, să trecem mai departe!
„Mai spune-mi” e o scrisoare, așa cum nu se mai scriu azi. Poate că tocmai în asta îi stă farmecul, în aerul vetust. Nu se poate să rămâi indiferent la această tânguire. „Mi-e tare dor de tine” strigă fiecare rând. Autoarea, Niculina Bunceanu, ni se destăinuie voalat.
3. Poemul Like – „a fost greu de ales, genuri diferite, cu multe reuşite fiecare... ”
a. Mircea Gabriel Tănăsescu: Tu ai plecat - 3 voturi
b. Alexandra Vișan: Insomnie - 2 voturi
c. Ioan Al. Lupu: Luna mai - 1 vot
d. Gim Laurian: Poem
e. Liviu Zanfirescu: Pandemie bacoviană - 1 vot