Rusia fascistă “salvează lumea de nazism”

https://www.contributors.ro/rusia-fascista-salveaza-lumea-de-nazism/

La mitingul pro război al lui Putin, mi-au atras atenția sloganurile “pentru o lume fără nazism” și “salvăm lumea de nazism”. Un exemplu clasic de proiecție freudiană: rușii au făcut un obicei din a-i acuza pe alții de ceea ce de fapt sunt, sau fac, sau urmează să facă ei. Președintele Zelenskyy vorbea de proiecția freudiană rusă acum câteva zile, când Rusia a început să acuze ucrainenii că plănuiesc să folosească arme chimice sau biologice. Mai clară dovadă că de fapt Rusia se pregătește de asemenea atacuri, nu există. La fel cu sloganurile de la miting. Rusia fascistă acuză lumea de nazism. Căci azi nu e stat în lume mai fascist decât Rusia lui Putin.

Fascismul rusesc se vede clar de ani de zile în alianțele lui Putin cu partide și lideri de extremă dreapta din lumea întreagă, cât și în politica internă a Rusiei din ultimii 20 de ani, și, cel mai important, în discursul justificând invadarea Ucrainei.

Putin e de mult eroul declarat și susținătorul (financiar și nu numai) a numeroase partide neo-fasciste, populiste și de extremă dreaptă europene: de la Frontul National (acum Rassemblement national) din Franța, la UKIP și Partidul National Britanic , la Partidul Libertății din Austria, AFD in Germania, Lega Nord în Italia. Lui Marine Le Pen i-a dat un credit de nouă milioane de Euro, și i-a pus la dispoziție o armată de boți și troli care l-au înfierat continuu pe Emmanuel Macron în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale franceze. Sprijinul putinist pentru PVV-ul de extremă dreapta olandez a dus guvernul acestei țări să limiteze votul electronic, și să se întoarcă la metode clasice de vot, de frica hackerilor ruși. Matteo Salvini, lider al grupării populist-naționaliste Lega Nord, senator, fost vice prim-ministru italian, e un notoriu, auto-declarat “fanboy” Putin, care se ducea la ședințele Uniunii Europene purtând un tricou cu chipul liderului rus, și a făcut un lobby puternic în Europa și America pentru încetarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

În Austria, Norbert Hofer, liderul extremei drepte și a partidului său, Partidul Libertății, a semnat un acord de bună colaborare pe cinci ani cu Rusia Unită, partidul lui Putin. În Marea Britanie, Foreign Office a anunțat, în 2017, că monitoriza deja de o perioada destul de lungă, zece politicieni din partidul naționalist British National Party, din cauza legăturilor lor ‘suspicioase’ cu Kremlinul. Tot in Marea Britanie, liderul UKIP, Nigel Farage și-a declarat de nenumărate ori stima pentru Putin, numindu-l ‘liderul mondial pe care îl admir cel mai mult’, din moment ce rolul boților și trolilor ruși în campania de dezinformare UKIP care a dus la victoria taberei pro-Brexit, e de necontestat. (Exemplele pot continua, de la legăturile lui Putin cu Victor Orban în Ungaria, la Jair Bolsonaro în Brazilia, la grupurile ultra- conservatoare și neo-fasciste din SUA).

În politica internă rusă, apucăturile fascist-absolutiste abundă și ele: de la ideea promovată de Kremlin că presa liberă este presa mincinoasă (Lugenpresse, termen nazist) ori de câte ori critică pe cei de la putere, până la exterminarea sistematică (de multe ori prin răpire sau asasinare) a ziariștilor și oponenților politici, la cooptarea bisericii în a disemina și populariza doctrina putinistă, și la corporatismul aservit statului și ambițiilor sale militare (în Cecenia, Siria, Georgia, etc.).

Justificarea invadării Ucrainei este bazată și ea pe concepte pur fasciste, care aduc aminte de retorica hitleristă: de la nevoia de garantare a securității internaționale a statului prin crearea unui ‘Lebensraum’ (conceptul nazist de ‘spațiu vital’) și ‘cordon sanitar’ în afara granițelor, la fabulația naționalistă a umilirii patriei, la ‘nevoia de a apăra’ co-etnicii ce trăiesc în țări vecine, de abuzuri inventate.

Rusia promovează de mult vulnerabilitatea închipuită, ideea că este amenințată de vecini. Deja din 2007, când a ținut un discurs la Munchen, la invitația Angelei Merkel, Putin a insistat pe ideea unei Rusii care, dacă nu controlează statele învecinate, nu se poate simți în siguranță. Ceea ce, mai ales pentru o putere nucleară, este o aberație. Ce amenințare poate prezenta Georgia, Azerbaijanul, sau Ucraina, în fața unei puteri militare și nucleare ca Rusia? Dar discursul vulnerabilității a generat și discursul nevoii de o garanție a securității ruse prin crearea unui ‘Lebensraum’ și al unui ‘cordon sanitar’ în afara granițelor statului rus. Trăsături tipice politicii externe a celui de-al treilea Reich, sunt acum citate ca motivele invaziei ruse în Ucraina. (De ce, până la urmă, ar avea dreptul Rusia la asemenea garanții, mai mult decât alte țări ale lumii și, mai ales, în detrimentul lor?)

Acest discurs a prins amploare și a dus la justificarea ocupării vecinilor nesupuși voinței ruse. Astfel, invazia Crimeii, Donbasului, a Osetiei și Abhaziei, atacarea Georgiei în 2008, au fost asemenea anexării Austriei și teritoriilor cehoslovace de Germania hitleristă, care pretindea și ea, garanții de securitate și un Lebensraum pentru poporul german în afara granițelor proprii. Acordul de la Munchen, din 1938, a fost încercarea europenilor de a împăca Germania prin aprobarea anexărilor amintite mai sus. Consecințele le știm prea bine. În ambele cazuri (Germania anilor 1930, Rusia din 1991 încoace), aceste anexări inițiale au întărit convingeri periculoase și au alimentat retorica naționalistă, încurajând atacuri și invazii de mai mare amploare.

Pe lângă falsa vulnerabilitate, atât Germania nazistă, cât și Rusia lui Putin, au promovat falsa narațiune a națiunii umilite de străini. Nemții invocau ‘pumnalul înfipt în spate’ (Dolchstoss) sau ‘trădarea’ Tratatului de la Versailles. Putin vorbește constant de umilirea Rusiei prin dizolvarea Uniunii Sovietice, și extinderea NATO. Amândouă, justificări în mintea conducerii ruse pentru un răspuns naționalist și belicos. Nu mai contează că așa-zisa trădare, sau umilință, este rezultatul unei înfrângeri și al unei pedepse istorice bine meritate, în cazul ambelor țări. “Lumea nedreaptă împotriva noastră” mobilizează naționalismul delirant fără de care fascismul nu poate exista.

Pretinsa apărare a etnicilor ruși de peste hotare de “abuzurile” statelor în care trăiesc e aidoma tacticilor hitleriste din anii treizeci, când presa nazistă raporta abuzuri asupra etnicilor germani din regiunea cehă Sudetenland, precum nordul și vestul Poloniei, care, pe cât au fost de mincinoase, pe atât au fost de utile în a justifica invazia germană din 1939-1940. În discursul său din 23 februarie, o zi înainte de invazie, Putin acuza guvernul ucrainian de genocid împotriva locuitorilor din ‘republicile Donbas’, care, spunea el, nu-și doresc altceva decât reunificarea cu Rusia. Aceste pretinse ‘crime’, îndreptate împotriva populației rusofone, spunea el, trebuiau pedepsite prin intervenție armată.

Transferurile de populație fac parte din aceeași categorie de atrocități naziste: în Polonia, nemții au expulzat sau deportat aproape două milioane și jumate de polonezi din zonele ocupate, aducând în locul lor mai bine de un milion de etnici germani. Rusii au găsit o soluție mai simplă: naturalizarea extrateritorială în masă. Astfel, în 2019, prin decretul prezidențial al lui Putin, toți locuitorii regiunilor ocupate din Ucraina, precum și a regiunilor Abhazia și Osetia de Sud (care aparțin de fapt, de Georgia), la fel cu locuitorii Transnistriei (teritoriu de fapt al Republicii Moldova) sunt încurajați să devină cetățeni ruși, printr-o procedură de naturalizare mult simplificată. Dacă pentru alți doritori, cetățenia rusă se obține în cel puțin opt ani, în regiunile de mai sus vorbim de circa trei luni. Astfel, mii de acte de naturalizare și pașapoarte rusești au fost emise din 2019. Ucraina a contestat acest val de naturalizări, pe care îl vede ca pe un atac la suveranitatea sa. Ca răspuns, Consiliul Europei a luat partea Ucrainei, iar Comisia Uniunii Europene a decis să nu recunoască validitatea pașapoartelor rusești emise populației din aceste zone.

Politologul Hannah Arendt vorbea, în legătură cu oamenii lui Hitler aduși la judecată după căderea regimului nazist (Procesul lui Eichmann la Ierusalim), de banalitatea răului, manifestată în micimea omului obtuz, care pretinde că n-a văzut în gazarea a milioane de semeni altceva decât o sarcină de serviciu, datoria de onoare a ‘amploaiatului’ credincios națiunii și liderului ei suprem. În cazul lui Putin, această banalitate există și ea, manifestată în proiecția freudiană de care vorbeam la începutul articolului. Cât de obtuz e discursul acestei amenințări naziste de care Rusia pretinde că vrea să salveze lumea, dar în ghearele căreia nu a căzut nici o altă țară în secolul 21, mai mult decât Rusia însăși.


Articole pe aceeasi tema