The article previously processed by Ayord:

• Lupta politică / Lucha política

PAGINA PRINCIPAL

1. Webpaginile mele / Mis webpaginas

+

• Contribuții Ayord la Wikipedia / Contribuciones Ayord en Wikipedia.

• Videotutorialele mele in YouTube / Mis videotutoriales en YouTube.

The following article processed by Ayord: 

• Materia de Drept / Materia de Derecho

La inclusión social, lo contrario de la exclusión social, es una acción afirmativa para cambiar las circunstancias y los hábitos que conducen (o han llevado) a la exclusión social. Como afirma el Banco Mundial, la inclusión social es el proceso de mejorar la capacidad, la oportunidad y el valor de las personas, desfavorecidas por su identidad, para participar en la sociedad.[1]​ El Informe sobre el desarrollo mundial de 2019 del Banco Mundial sobre la naturaleza cambiante del trabajo[2]​ sugiere que una mayor protección social y mejores inversiones en capital humano mejoran la igualdad de oportunidades y la inclusión social.

Índice

1 Definición

2 En el mundo

2.1 Australia

2.2 Chile

2.3 Japón

3 Referencias

4 Enlaces externos

Definición

El Banco Mundial definió en 2014 a la inclusión social como el «proceso de empoderamiento de personas y grupos para que participen en la sociedad y aprovechen sus oportunidades. Da voz a las personas en las decisiones que influyen en su vida a fin de que puedan gozar de igual acceso a los mercados, los servicios y los espacios políticos, sociales y físicos»; mientras que la CEPAL la ha definido como el «proceso por el cual se alcanza la igualdad, y como un proceso para cerrar las brechas en cuanto a la productividad, a las capacidades (educación) y el empleo, la segmentación laboral, y la informalidad, que resultan ser las principales causas de la inequidad».[3]​

Su interpretación internacional ha coincidido que este es un concepto que se desarrolla más allá de la pobreza sistémica, y que se encarga de conceptos sutiles que recoge problemáticas tanto económicas como sociales de un grupo social determinado.[3]​

En el mundo

Australia

Se han designado ministros de Inclusión Social y se han establecido unidades especiales en varias jurisdicciones de todo el mundo. El primer ministro de Inclusión Social fue el Primer Ministro de Australia Meridional Mike Rann, quien asumió la cartera en 2004. Basado en la Unidad de Exclusión Social del Reino Unido, establecida por el Primer Ministro Tony Blair en 1997, Rann estableció la Iniciativa de Inclusión Social en 2002. Estaba encabezado por Monseñor David Cappo y contaba con el servicio de una unidad dentro del departamento de Primer Ministro y Gabinete. Cappo formó parte del comité ejecutivo del Gabinete de Australia del Sur y luego fue nombrado Comisionado de Inclusión Social con amplios poderes para abordar las desventajas sociales. A Cappo se le permitió deambular por las agencias dado que la mayoría de las desventajas sociales tienen múltiples causas que requieren una respuesta "junta" en lugar de una sola agencia.[4]​ La iniciativa impulsó una gran inversión por parte del gobierno de Australia Meridional en estrategias para combatir la falta de vivienda, incluido el establecimiento de Common Ground, la construcción de apartamentos de alta calidad en el centro de la ciudad para personas sin hogar que "dormían en la calle", la iniciativa Street to Home[5]​ y el programa de aprendizaje flexible ICAN. diseñado para mejorar las tasas de retención escolar. También incluyó una financiación importante para renovar los servicios de salud mental siguiendo el informe "Stepping Up" de Cappo, que se centró en la necesidad de niveles de atención comunitarios e intermedios[6]​ y una revisión de los servicios para discapacitados.[7]​ En 2007, el primer ministro australiano, Kevin Rudd, nombró a Julia Gillard como la primera ministra de inclusión social del país.[8]​

Chile

Aunque es un tema transversal en política, el órgano encargado principalmente de estas materias es el Ministerio de Desarrollo Social y Familia. La temática de la inclusión social en Chile ha sido trabajada desde una perspectiva sectorial concentrado esfuerzos en grupos y minorías vulnerables,[9]​ identificándose programas nacionales relacionados con personas con discapacidades, pueblo indígenas,[10]​ personas en situación de calle, adultos mayores y ciudadanos menores de edad, en espacios relacionados con el trabajo, la educación y la inclusión en espacios sociales. También se ha estado integrando a este campo la comunidad inmigrante.[11]​

Japón

En Japón, el concepto y el término "inclusión social" pasaron por una serie de cambios a lo largo del tiempo y, finalmente, se incorporaron a las actividades comunitarias bajo los nombres hōsetsu (包摂) y hōkatsu (包括), como en los "Centros de apoyo comunitario general" (chiiki hōkatsu shien sentā地域包括支援センター) y "Sistema de atención integrado basado en la comunidad" (chiiki hōkatsu kea shisutemu地域包括ケアシステム).[12]​

Referencias

Enlaces externos 

Incluziunea socială, opusul excluziunii sociale, este o acțiune afirmativă menită să schimbe circumstanțele și obiceiurile care duc (sau au dus) la excluziunea socială. După cum afirmă Banca Mondială, incluziunea socială este procesul de sporire a capacității, oportunităților și valorii persoanelor dezavantajate prin identitatea lor de a participa la societate.[1] Raportul Băncii Mondiale din 2019 privind natura schimbătoare a muncii[2] sugerează că o protecție socială sporită și investiții mai bune în capitalul uman îmbunătățesc egalitatea de șanse și incluziunea socială.

Cuprins

1 Definiție

2 În lume

2.1 Australia

2.2 Chile

2.3 Japonia

3 Referințe

4 Linkuri externe

Definiție

În 2014, Banca Mondială a definit incluziunea socială ca fiind „procesul de împuternicire a indivizilor și grupurilor pentru a participa la societate și a profita de oportunitățile acesteia”. Aceasta oferă oamenilor un cuvânt de spus în deciziile care le afectează viața, astfel încât să se poată bucura de acces egal la piețe, servicii și spații politice, sociale și fizice; în timp ce CEPAL a definit-o ca „procesul prin care se realizează egalitatea și ca un proces de eliminare a decalajelor în productivitate, competențe (educație) și ocuparea forței de muncă, segmentarea pieței muncii și informalitatea, care sunt principalele cauze ale inegalității”.[3]

Interpretările internaționale sunt de acord că acesta este un concept care se extinde dincolo de sărăcia sistemică și abordează probleme subtile care cuprind atât problemele economice, cât și cele sociale ale unui anumit grup social.[3]

În întreaga lume

Australia

Au fost numiți miniștri ai incluziunii sociale și au fost înființate unități speciale în mai multe jurisdicții din întreaga lume. Primul ministru pentru incluziune socială a fost premierul Australiei de Sud, Mike Rann, care a preluat portofoliul în 2004. Bazat pe Unitatea de Excluziune Socială a Regatului Unit, înființată de prim-ministrul Tony Blair în 1997, Rann a înființat Inițiativa de Incluziune Socială în 2002. Aceasta a fost condusă de Monseniorul David Cappo și a servit ca o unitate în cadrul Departamentului Premierului și Cabinetului. Cappo a făcut parte din Comitetul Executiv al Cabinetului Australiei de Sud și a fost ulterior numit comisar pentru incluziune socială cu puteri largi pentru a aborda dezavantajele sociale. Cappo a fost lăsat să se deplaseze între agenții, deoarece majoritatea dezavantajelor sociale au cauze multiple care necesită un răspuns „comun” mai degrabă decât o singură agenție.[4] Inițiativa a determinat investiții semnificative din partea guvernului Australiei de Sud în strategii de combatere a lipsei de adăpost, inclusiv înființarea Common Ground, construirea de apartamente de înaltă calitate în centrele orașelor pentru persoanele fără adăpost care „dormeau pe străzi”, inițiativa Street to Home [5] și programul de învățare flexibilă ICAN conceput pentru a îmbunătăți ratele de retenție școlară. De asemenea, a inclus finanțare semnificativă pentru modernizarea serviciilor de sănătate mintală în urma raportului „Stepping Up” al lui Cappo, care s-a concentrat pe nevoia de îngrijire comunitară și intermediară [6] și o revizuire a serviciilor pentru persoanele cu dizabilități [7]. În 2007, prim-ministrul australian Kevin Rudd a numit-o pe Julia Gillard în funcția de prim ministru al țării pentru incluziune socială [8].

Chile

Deși este o problemă de politică transversală, organismul principal responsabil pentru aceste aspecte este Ministerul Dezvoltării Sociale și Familiei. Problema incluziunii sociale în Chile a fost abordată dintr-o perspectivă sectorială, concentrându-se eforturile asupra grupurilor vulnerabile și minorităților,[9] cu programe naționale identificate legate de persoanele cu dizabilități, populațiile indigene,[10] persoanele fără adăpost, persoanele în vârstă și minorii, în domenii legate de ocuparea forței de muncă, educație și incluziune în spațiile sociale. Comunitatea imigranților a fost, de asemenea, integrată în acest domeniu.[11]

Japonia

În Japonia, conceptul și termenul „incluziune socială” au suferit o serie de schimbări de-a lungul timpului și au fost în cele din urmă încorporate în activitățile comunității sub denumirile de hōsetsu (包摂) și hōkatsu (包括), ca în „Centrele generale de sprijin comunitar” (chiiki hōkatsu shien sentā地域匯ㅏ拴攴悻攟包悻悻) „Sistem integrat de îngrijire bazat pe comunitate” (chiiki hōkatsu kea shisutemu地域包括ケアシステム).[12]

Referințe

Legături externe

Incluziunea socială, opusul excluziunii sociale, este o acțiune afirmativă menită să schimbe circumstanțele și obiceiurile care duc (sau au dus) la excluziunea socială. După cum afirmă Banca Mondială, incluziunea socială este procesul de sporire a capacității, oportunităților și valorii persoanelor dezavantajate prin identitatea lor de a participa la societate.[1] Raportul Băncii Mondiale din 2019 privind natura schimbătoare a muncii[2] sugerează că o protecție socială sporită și investiții mai bune în capitalul uman îmbunătățesc egalitatea de șanse și incluziunea socială.

Cuprins

1 Definiție

2 În lume

2.1 Australia

2.2 Chile

2.3 Japonia

3 Referințe

4 Linkuri externe

Definiție

În 2014, Banca Mondială a definit incluziunea socială ca fiind „procesul de împuternicire a indivizilor și grupurilor pentru a participa la societate și a profita de oportunitățile acesteia”. Aceasta oferă oamenilor un cuvânt de spus în deciziile care le afectează viața, astfel încât să se poată bucura de acces egal la piețe, servicii și spații politice, sociale și fizice; în timp ce CEPAL a definit-o ca „procesul prin care se realizează egalitatea și ca un proces de eliminare a decalajelor în productivitate, competențe (educație) și ocuparea forței de muncă, segmentarea pieței muncii și informalitatea, care sunt principalele cauze ale inegalității”.[3]

Interpretările internaționale sunt de acord că acesta este un concept care se extinde dincolo de sărăcia sistemică și abordează probleme subtile care cuprind atât problemele economice, cât și cele sociale ale unui anumit grup social.[3]

În întreaga lume

Australia

Au fost numiți miniștri ai incluziunii sociale și au fost înființate unități speciale în mai multe jurisdicții din întreaga lume. Primul ministru pentru incluziune socială a fost premierul Australiei de Sud, Mike Rann, care a preluat portofoliul în 2004. Bazat pe Unitatea de Excluziune Socială a Regatului Unit, înființată de prim-ministrul Tony Blair în 1997, Rann a înființat Inițiativa de Incluziune Socială în 2002. Aceasta a fost condusă de Monseniorul David Cappo și a servit ca o unitate în cadrul Departamentului Premierului și Cabinetului. Cappo a făcut parte din Comitetul Executiv al Cabinetului Australiei de Sud și a fost ulterior numit comisar pentru incluziune socială cu puteri largi pentru a aborda dezavantajele sociale. Cappo a fost lăsat să se deplaseze între agenții, deoarece majoritatea dezavantajelor sociale au cauze multiple care necesită un răspuns „comun” mai degrabă decât o singură agenție.[4] Inițiativa a determinat investiții semnificative din partea guvernului Australiei de Sud în strategii de combatere a lipsei de adăpost, inclusiv înființarea Common Ground, construirea de apartamente de înaltă calitate în centrele orașelor pentru persoanele fără adăpost care „dormeau pe străzi”, inițiativa Street to Home [5] și programul de învățare flexibilă ICAN conceput pentru a îmbunătăți ratele de retenție școlară. De asemenea, a inclus finanțare semnificativă pentru modernizarea serviciilor de sănătate mintală în urma raportului „Stepping Up” al lui Cappo, care s-a concentrat pe nevoia de îngrijire comunitară și intermediară [6] și o revizuire a serviciilor pentru persoanele cu dizabilități [7]. În 2007, prim-ministrul australian Kevin Rudd a numit-o pe Julia Gillard în funcția de prim ministru al țării pentru incluziune socială [8].

Chile

Deși este o problemă de politică transversală, organismul principal responsabil pentru aceste aspecte este Ministerul Dezvoltării Sociale și Familiei. Problema incluziunii sociale în Chile a fost abordată dintr-o perspectivă sectorială, concentrându-se eforturile asupra grupurilor vulnerabile și minorităților,[9] cu programe naționale identificate legate de persoanele cu dizabilități, populațiile indigene,[10] persoanele fără adăpost, persoanele în vârstă și minorii, în domenii legate de ocuparea forței de muncă, educație și incluziune în spațiile sociale. Comunitatea imigranților a fost, de asemenea, integrată în acest domeniu.[11]

Japonia

În Japonia, conceptul și termenul „incluziune socială” au suferit o serie de schimbări de-a lungul timpului și au fost în cele din urmă încorporate în activitățile comunității sub denumirile de hōsetsu (包摂) și hōkatsu (包括), ca în „Centrele generale de sprijin comunitar” (chiiki hōkatsu shien sentā地域匯ㅏ拴攴悻攟包悻悻) „Sistem integrat de îngrijire bazat pe comunitate” (chiiki hōkatsu kea shisutemu地域包括ケアシステム).[12]

Referințe

Legături externe