The article previously processed by Ayord: Sonetul ghirlandei de trandafiri / Soneto de la guirnalda de rosas.

1. Paginile mele web / Mis paginas web

2. Cronologie articole create (2023-2024)

3. Cronologie articole Ayord, 2025

The following article processed by Ayord: Sonetele iubirii obscure / Sonetos del amor oscuro.

Column IT.

Original text.

Pagina 6. Nota al testo

La traduzione degli undici Sonetos del amor obscuro segue il testo pubblicato da Miguel Garcia-Posada sul quotidiano "ABC" di Madrid del 17.03.1984 con il titolo Sonetos. La traduzione di El poeta dice la verdad e apparsa la prima volta nella plaquette pubblicata da Carte Segrete (Roma, 1985) che raccoglieva i Sonetti dell'amore oscuro tradotti de undici poeti italiani.

Per les suites ci si e attenuti alle Suites, edizione critica di Andre Belamich, Barcellona, 1983, inserendovi la traduzione di quelle suites gia da me pubblicate per il volume Poesie inedite (Newton Compton, Roma, 1976) e riproposte senza sostanziali modifiche; si trata di Suite del regreso, Noche, Estampas del cielo e Surtidores.

Column ES.

100% Machine translation.

Pagina 6. Nota al texto

La traducción de los once Sonetos del amor obscuro sigue el texto publicado por Miguel García-Posada en el diario madrileño "ABC" el 17.03.1984 con el título Sonetos. La traducción de El poeta dice la verdad apareció por primera vez en el folleto publicado por Carte Segrete (Roma, 1985) que recogía los Sonetos del amor oscuro traducidos por once poetas italianos.

Para las suites hemos seguido las Suites, edición crítica de André Belamich, Barcelona, ​​1983, insertando la traducción de aquellas suites ya publicadas por mí para el volumen Poesie inedite (Newton Compton, Roma, 1976) y repropuestas sin modificaciones sustanciales; se trata de Suite del regreso, Noche, Estampas del cielo y Surtidores.

Column RO.

100% Machine translation.

Pagina 6. Notă la text

Traducerea celor unsprezece Sonetos del amor oscuro urmează textului publicat de Miguel Garcia-Posada în ziarul madrilen „ABC” pe 17.03.1984, cu titlul Sonetos. Traducerea poemului „El poeta dice la verdad” a apărut pentru prima dată în broșura publicată de Carte Segrete (Roma, 1985), care cuprindea Sonetele iubirii întunecate traduse de unsprezece poeți italieni.

Pentru suite am urmat exemplul Suitelor, ediție critică de Andre Belamich, Barcelona, ​​1983, inserând traducerea acelor suite deja publicate de mine pentru volumul Poesie inedite (Newton Compton, Roma, 1976) și repropuse fără modificări substanțiale; acestea sunt Suite del regreso, Noche, Estampas del cielo și Surtidores.

Pagina 6. Nota al testo

La traduzione degli undici Sonetos del amor obscuro segue il testo pubblicato da Miguel Garcia-Posada sul quotidiano "ABC" di Madrid del 17.03.1984 con il titolo Sonetos. La traduzione di El poeta dice la verdad e apparsa la prima volta nella plaquette pubblicata da Carte Segrete (Roma, 1985) che raccoglieva i Sonetti dell'amore oscuro tradotti de undici poeti italiani.

Per les suites ci si e attenuti alle Suites, edizione critica di Andre Belamich, Barcellona, 1983, inserendovi la traduzione di quelle suites gia da me pubblicate per il volume Poesie inedite (Newton Compton, Roma, 1976) e riproposte senza sostanziali modifiche; si trata di Suite del regreso, Noche, Estampas del cielo e Surtidores.

Pagina 6. Nota al texto

La traducción de los once Sonetos del amor obscuro sigue el texto publicado por Miguel García-Posada en el diario madrileño "ABC" el 17.03.1984 con el título Sonetos. La traducción de El poeta dice la verdad apareció por primera vez en el folleto publicado por Carte Segrete (Roma, 1985) que recogía los Sonetos del amor oscuro traducidos por once poetas italianos.

Para las suites hemos seguido las Suites, edición crítica de André Belamich, Barcelona, ​​1983, insertando la traducción de aquellas suites ya publicadas por mí para el volumen Poesie inedite (Newton Compton, Roma, 1976) y repropuestas sin modificaciones sustanciales; se trata de Suite del regreso, Noche, Estampas del cielo y Surtidores.

Pagina 6. Notă la text

Traducerea celor unsprezece Sonetos del amor oscuro urmează textului publicat de Miguel Garcia-Posada în ziarul madrilen „ABC” pe 17.03.1984, cu titlul Sonetos. Traducerea poemului „El poeta dice la verdad” a apărut pentru prima dată în broșura publicată de Carte Segrete (Roma, 1985), care cuprindea Sonetele iubirii întunecate traduse de unsprezece poeți italieni.

Pentru suite am urmat exemplul Suitelor, ediție critică de Andre Belamich, Barcelona, ​​1983, inserând traducerea acelor suite deja publicate de mine pentru volumul Poesie inedite (Newton Compton, Roma, 1976) și repropuse fără modificări substanțiale; acestea sunt Suite del regreso, Noche, Estampas del cielo și Surtidores.

Pagina 7. Introduzione.

Amore e morte. I termini di riferimento dell'obscuro sono questi. Gli undici famosi Sonetos del amor obscuro nascono all'insegna di un'ispirazione che non ammette alternative. Sono un "prodigio di passione, di entusiasmo, di felicità, di tormento, puro e ardente monumento all'amore, in cui la prima materia è la carne, il cuore, l'anima del poeta, presso da macerazione". Così commentava Vicente Aleixandre, ricordando commosso la lettura dei Sonetos del amor obscuro dalla viva voce di Federico. Era l'inquitudine di un amore impossibile da cui scaturiva una condizione di vita autenticamente sofferta in continue avvisaglie di morte.

Quando nel 1976 pubblicai nella collonna "paperbacks poeti" della Newton Compton, una raccolta di poesie inedite di Garcia Lorca, ancora non erano venuti alla luce questi sonetti, ma se ne conoscevano la caratteristiche, e pertanto, in un discorso di chiaramento su certi aspetti della poesia lorchiana, mi sembrò opportuno rivelare al lettore le motivazioni biografiche che erano alla base di quell'obscuro. E parlai della natura omosessuale di Federico. Come notai allora non si sa per quale motivo la "cosa" era sempre rimasta avvolta nel mistero, lasciandola soltanto intuire al limite attraverso l'Oda a Walt Whitman. Mi pare che quel chiaramente avesse allora un suo preciso significato per un modo "diverso" di

Pagina 7. Introducción.

Amor y muerte. Los términos de referencia de lo oscuro son estos. Los once famosos Sonetos del amor obscuro nacieron bajo la bandera de una inspiración que no admite alternativas. Soy un «prodigio de pasión, de entusiasmo, de felicidad, de tormento, un monumento puro y ardiente al amor, en el que la primera materia es la carne, el corazón, el alma del poeta, dispuesta a la maceración». Así comentó Vicente Aleixandre, recordando con emoción la lectura de los Sonetos del amor oscuro por parte del propio Federico. Fue la inquietud de un amor imposible de la que surgió una condición de vida verdaderamente dolorosa con constantes advertencias de muerte.

Cuando en 1976 publiqué una colección de poemas inéditos de García Lorca en la columna "paperbacks poets" de Newton Compton, estos sonetos aún no habían salido a la luz, pero sus características eran conocidas, y por ello, en un discurso de aclaración sobre ciertos aspectos de la poesía de Lorca, me pareció oportuno revelar al lector las motivaciones biográficas que estaban en la base de aquella oscuridad. Y hablé de la naturaleza homosexual de Federico. Como señalé entonces, no se sabe por qué la "cosa" siempre permaneció envuelta en el misterio, dejándose entrever sólo en el límite a través de la Oda a Walt Whitman. Me parece que eso claramente tenía un significado preciso para una forma "diferente" de

Pagina 7. Introducere.

Iubire și moarte. Termenii de referință ai celor obscuri sunt aceștia. Cele unsprezece faimoase Sonetos del amor obscuro s-au născut sub steagul unei inspirații care nu admite alternative. Sunt un „prodigiu al pasiunii, entuziasmului, fericirii, chinului, un monument pur și arzător al iubirii, în care prima materie este carnea, inima, sufletul poetului, gata de macerare”. Așa a comentat Vicente Aleixandre, amintindu-și cu emoție de lectura Sonetos del amor obscuro de Federico însuși. Era neliniștea unei iubiri imposibile din care a izvorât o condiție de viață cu adevărat dureroasă, cu avertismente constante ale morții.

Când în 1976 am publicat o colecție de poezii inedite de Garcia Lorca în rubrica „poeți paperback” a Newton Compton, aceste sonete nu ieșiseră încă la iveală, dar caracteristicile lor erau cunoscute și, prin urmare, într-un discurs de clarificare asupra anumitor aspecte ale poeziei lui Lorca, mi s-a părut potrivit să dezvălui cititorului motivațiile biografice care au stat la baza acelei obscurități. Și am vorbit despre natura homosexuală a lui Federico. După cum am menționat atunci, nu se știe de ce „lucrul” a rămas mereu învăluit în mister, fiind întrezărit la limită doar prin Oda lui Walt Whitman. Mi se pare că asta avea în mod clar un înțeles precis pentru un mod „diferit” de a

accostarsi alla poesia di Garcia Lorca. Oggi e ancor più opportuno ribardirlo, in modo che anche la lettura del dei Sonetos risulti priva di ambiguità.

"A Granada il poeta era considerato omosessuale, disgrazia grave in una città nota per la sua avversione nei confronti della sessualità non convenzionale"; così Ian Gibson, il maggior biografo del poeta andaluso. E poi anche un nome compare nella vita oscura di quegli anni. Francisco "Paquito" Soriano "una sorta di Oscar Wilde granadino", che fu intimo amico di Federico, tanto da risultare "uno dei pochi insita al quale il giovane poeta confidava i suoi problemi". E c'è inoltre da considerare che in genere "il maschio spagnolo è ossessionato da concetti, stereotipati della virilità e gli omosessuali sono ovunque trattati con disdegno", e ci si rende conto allora di come "Lorca avvertiva profondamente di essere diverso". Il discorso di Gibson si fa peraltro calzante per quell'aspetto che, come allora, oggi mi preme proporre in chiave di lettura lorchiana. Infatti il critico irlandese osserva "che le prime composizioni di Lorca rivelano un profondo struggimento sessuale, la senzasione di essere reietto y isolato;  (2535 bytes)

nè può esservi alcun dubbio che tutta la sua opera verta in genere, in una forma o nell'altra, sul tema della frustazione". Bene. È il senso di un amore goduto come fonte di dolore e di un'esistenza vista nel costante riferimento della morte. E il binomio sesso-morte, sottofondo di una poesia sentita come coscienza di distruzione, in cui l'istinto sessuale sembra incontrare sempre un ostacolo, una frustrazione.

E i Sonetos evidenziano al massimo tutto questo; ma è pur vero che va compreso il senso di angoscia profonda che attanaglia il poeta di fronte al "suo" amore e frena una libera e serena accettazione del proprio darsi ad altri. Ecco allora la funzione che banno in questa nuova antologia alcune delle 

aproximación a la poesía de García Lorca. Hoy es aún más oportuno reiterarlo, para que también la lectura de los Sonetos esté libre de ambigüedad.

"En Granada el poeta era considerado homosexual, una grave desgracia en una ciudad conocida por su aversión a la sexualidad no convencional"; Así lo afirma Ian Gibson, el principal biógrafo del poeta andaluz. Y entonces también aparece un nombre en la vida oscura de aquellos años. Francisco "Paquito" Soriano, "una especie de Oscar Wilde granadino", que era muy amigo de Federico, tanto que era "una de las pocas personas a las que el joven poeta confiaba sus problemas". Y hay que tener en cuenta también que en general "el varón español está obsesionado con conceptos estereotipados de virilidad y los homosexuales son tratados en todas partes con desdén", y uno se da cuenta entonces de cómo "Lorca se sentía profundamente diferente". El discurso de Gibson es también adecuado a ese aspecto que, como entonces, me gustaría proponer hoy en una interpretación lorquiana. De hecho, el crítico irlandés observa que "las primeras composiciones de Lorca revelan un profundo anhelo sexual, un sentimiento de rechazo y aislamiento;

Tampoco cabe duda de que toda su obra gira, de una forma u otra, en torno al tema de la frustración. Bueno. Es la sensación de un amor disfrutado como fuente de dolor y de una existencia vista en la constante referencia a la muerte. Y el binomio sexo-muerte, el trasfondo de una poesía sentida como conciencia de destrucción, en la que el instinto sexual parece encontrar siempre un obstáculo, una frustración.

Y los Sonetos ponen todo esto de relieve al máximo; pero también es cierto que debemos comprender el sentido de angustia profunda que embarga al poeta delante de “su” amor y frena una aceptación libre y serena de su propia entrega a los demás. Ésta es la función que tienen en esta nueva antología algunas de las 

apropie-te de poezia lui Garcia Lorca. Astăzi este și mai potrivit să o reiterăm, astfel încât chiar și lectura Sonetelor să fie lipsită de ambiguitate.

„În Granada, poetul era considerat homosexual, o rușine gravă într-un oraș cunoscut pentru aversiunea sa față de sexualitatea neconvențională”; așa spune Ian Gibson, principalul biograf al poetului andaluz. Și apoi apare și un nume în viața întunecată a acelor ani. Francisco „Paquito” Soriano, „un fel de Oscar Wilde din Granada”, care a fost un prieten apropiat al lui Federico, într-atât încât a fost „una dintre puținele persoane cărora tânărul poet le-a confesat problemele sale”. Și trebuie luat în considerare și faptul că, în general, „bărbatul spaniol este obsedat de concepte stereotipe despre virilitate, iar homosexualii sunt tratați peste tot cu dispreț”, iar atunci ne dăm seama cât de „Lorca simțea profund că era diferit”. Discursul lui Gibson este potrivit și pentru acel aspect pe care, ca și atunci, sunt dornic să-l propun astăzi într-o interpretare lorchiană. Într-adevăr, criticul irlandez observă „că primele compoziții ale lui Lorca dezvăluie o dorință sexuală profundă, sentimentul de a fi respins și izolat;

și nu poate exista nicio îndoială că toată opera sa se învârte în general, într-o formă sau alta, pe tema frustrării”. Ei bine. Este sentimentul unei iubiri savurate ca sursă de durere și al unei existențe văzute în referința constantă a morții. Și binomul sex-moarte, fundalul unei poezii resimțite ca o conștiință a distrugerii, în care instinctul sexual pare să întâlnească mereu un obstacol, o frustrare.

Și Sonetele scot în evidență toate acestea la maximum; dar este adevărat și că trebuie să înțelegem sentimentul de profundă angoasă care îl cuprinde pe poet în fața iubirii „sale” și care îl împiedică să accepte liber și senin propria dăruire față de ceilalți. Aceasta este funcția pe care o au în această nouă antologie unele dintre 

Suites qui proposte e in gran parte venute ultimamente alla luce. 

Vi si legge il tema dell'infanzia perduta e in essa la purreza del nino ingenuo; quindi il ritorno all'alba della vita per un tentare di sfuggire alla morte; ma dove poi incombe il concetto di una nascita che vale una morte come liberazione. E il concetto della "resa alla morte" di cui parlai nella gittata, introduzione del 1976 alle "poesie inedite". ad essa Garcia Lorca tende nel corso di tutta la vita, apparendo dominante nella fase finale della poesia. E una metamorfosi ricercata in chiave di redenzione, sospirata con angoscia, ad esempio, nelle scene di "El pubblico", una rappresentazione teatrale surrealista del 1930, che nel surreale appunto affronta il tema amore-morte. 

Queste scene costituiscono infatti, come già, ebbi modo di notare, l'esaltazione dell'omosessualità e la teorizzazione del libero amore visto come un continuo mutarsi in altro, in una metamorfosi che non fa paura, non fa paura, na metamorfosi asessuata a cui peraltro non si può sfuggire e che impone a un certo punto ugualmente l'atto sessuale indipendentemente dalla natura e dalla volontà dell'individuo. Così tra due figure l'una coperta di tralci rossi  l'altra di sonagli dorati fino a prendere l'aspetto degli stessi oggetti che le coprono, c'è uno scambio di battute su ipotetici cambiamenti della loro natura, ma alla fine de la condizione è che "Se tu ti muttassi in pesce luna, io ti aprirei con un coltello, perché non sono altro che questo, un uomo più uomo di Adamo, e voglio che tu sia anche più uomo di me". Il tono stilistico è proprio quello dei Sonetos del amor obscuro; un po' gongorino, un po' surreale. Ma oltretutto l'affermazione porta avanti un concetto di liberazione dall'ossessione sesso-morte. Mentre rappresenta uno sviluppo in senso positivo del lorchiano concetto dell'amore come distruzione,

Suites aquí propuestas y que han salido a la luz recientemente.

Podemos leer en él el tema de la infancia perdida y en él la pureza del niño ingenuo; luego el regreso al amanecer de la vida en un intento de escapar de la muerte; pero donde entonces surge el concepto de un nacimiento que vale una muerte como liberación. Y el concepto de “entrega a la muerte” del que hablé en la introducción de 1976 a los “Poemas inéditos”. García Lorca tiende a esta tendencia durante toda su vida, apareciendo dominante en la fase final de su poesía. Y es una metamorfosis buscada en clave de redención, anhelada con angustia, por ejemplo, en las escenas de “El público”, un espectáculo teatral surrealista de 1930, que en lo surrealista aborda precisamente el tema del amor y la muerte.

Estas escenas constituyen de hecho, como ya he tenido ocasión de señalar, la exaltación de la homosexualidad y la teorización del amor libre visto como una transformación continua en otra cosa, en una metamorfosis que no da miedo, que no espanta, una metamorfosis asexual de la que sin embargo no se puede escapar y que en un cierto punto impone igualmente el acto sexual independientemente de la naturaleza y de la voluntad del individuo. Así, entre dos figuras, una cubierta de enredaderas rojas y la otra de campanillas doradas hasta adoptar la apariencia de los mismos objetos que las cubren, se produce un intercambio de bromas sobre hipotéticos cambios en su naturaleza, pero al final la condición es que "si te convirtieras en pez luna, te abriría en canal con un cuchillo, porque no soy más que esto, un hombre más hombre que Adán, y quiero que seas aún más hombre que yo". El tono estilístico es exactamente el de los Sonetos del amor obscuro; Un poco gongorino, un poco surrealista. Pero, sobre todo, la declaración plantea un concepto de liberación de la obsesión sexo-muerte. Si bien representa un desarrollo positivo del concepto lorcano del amor como destrucción, 

Suitele propuse aici și care au ieșit recent la iveală.

Putem citi în ea tema copilăriei pierdute și în ea puritatea copilului naiv; apoi întoarcerea la zorii vieții în încercarea de a scăpa de moarte; dar unde atunci se profilează conceptul unei nașteri care merită o moarte pe măsură ce eliberarea. Și conceptul de „predare în fața morții” despre care am vorbit în introducerea din 1976 la „poeziile inedite”. Garcia Lorca tinde spre aceasta de-a lungul vieții sale, apărând dominant în faza finală a poeziei sale. Și este o metamorfoză căutată în cheia răscumpărării, dorită cu angoasă, de exemplu, în scenele din „El pubblico”, o reprezentație teatrală suprarealistă din 1930, care în suprareal abordează cu precizie tema iubirii și a morții.

Aceste scene constituie de fapt, așa cum am avut deja ocazia să observ, exaltarea homosexualității și teorizarea iubirii libere văzute ca o transformare continuă în altceva, într-o metamorfoză care nu este înfricoșătoare, nu este înfricoșătoare, o metamorfoză asexuală de la care însă nu se poate scăpa și care, la un moment dat, impune în egală măsură actul sexual independent de natura și voința individului. Așadar, între două figuri, una acoperită cu viță de vie roșie și cealaltă cu clopoței aurii, până când capătă înfățișarea chiar a obiectelor care le acoperă, are loc un schimb de glume despre schimbări ipotetice ale naturii lor, dar în final condiția este că „Dacă te-ai transforma într-un pește-soare, te-aș tăia cu un cuțit, pentru că nu sunt nimic altceva decât asta, un om mai om decât Adam și vreau să fii și mai om decât mine”. Tonul stilistic este exact cel al Sonetelor amorului obscuro; un pic gongorino, un pic suprarealist. Dar, mai presus de toate, afirmația aduce în discuție un concept de eliberare de obsesia morții sexuale. Deși reprezintă o dezvoltare pozitivă a conceptului lorcian despre iubire ca distrugere, 

 parallelmente comporta l'accettazione di tante metamorfosi, è sempre indipendentemente dalla volontà dell'uomo, incombe sovrano sulla vita con uno spirito equalitario. Comporta insomma l'accettazione serena della morte che è "Agonia. Solitudine dell'uomo nel sonno pieno di ascensori e treni, dove tu vai a velocità incredibili. Solitudine degli edifici, degli angoli delle strade, dove tu non apparirai mai". 

E così raggiunto, come si diceva, il senso di resa, è la semplicità di un atto, come quello della morte, a entrare nell'animo del poeta con la stessa ingenuità del bambino che era un tempo, ovvero del bambino ritrovato nel ritorno all'infanzia. Il regresso resta infatti l'unica possibilità per sfuggire alla morte, quella che finisce per rivelargli un "alba" di vita nella morte stessa. Il nino che è in lui muore con lui Federico si sente rassegnato, senza volontà di reagire a quanto lo travolge, si, ma con tenerezza; è un modo intensamente poetico di facilitare la propia rovina e, al limite, di ricercare la morte.

Di fronte al mare dei venti,

por esesere sempre vivi

essere per sempre morenti.

CLAUDIO RENDINA (3722 bytes)

al mismo tiempo implica la aceptación de muchas metamorfosis, es siempre independiente de la voluntad del hombre y se impone sobre la vida con un espíritu igualitario. En resumen, se trata de la serena aceptación de la muerte que es "Agonía. Soledad del hombre en un sueño lleno de ascensores y trenes, donde vas a velocidades increíbles. Soledad de edificios, de esquinas de calles, donde nunca aparecerás".

Y así, llegado, como decíamos, al sentido de la entrega, es la sencillez de un acto, como el de la muerte, la que entra en el alma del poeta con la misma ingenuidad del niño que fue, o más bien del niño redescubierto en el retorno a la infancia. La regresión sigue siendo de hecho la única posibilidad de escapar de la muerte, la que acaba por revelarle un «amanecer» de vida en la muerte misma. El niño dentro de él muere con él. Federico se siente resignado, sin voluntad de reaccionar ante lo que lo agobia, sí, pero con ternura; Es una manera intensamente poética de facilitar la propia ruina y, en última instancia, buscar la muerte.

Frente al mar de vientos,

Estar siempre vivo

Estar muriendo para siempre.

CLAUDIO RENDINA

în același timp implică acceptarea multor metamorfoze, este întotdeauna independentă de voința omului, domnește suprem asupra vieții cu un spirit egalitar. Pe scurt, implică acceptarea senină a morții care este „Agonie. Singurătatea omului în somnul plin de lifturi și trenuri, unde mergi cu viteze incredibile. Singurătatea clădirilor, a colțurilor de străzi, unde nu vei apărea niciodată”.

Și astfel, atinsă, cum spuneam, sentimentul abandonului, simplitatea unui act, precum cel al morții, este cea care pătrunde în sufletul poetului cu aceeași naivitate a copilului care a fost odată, sau mai degrabă a copilului redescoperit în întoarcerea în copilărie. Regresia rămâne de fapt singura posibilitate de a scăpa de moarte, cea care ajunge să-i dezvăluie o „răsărire” a vieții în moartea însăși. Copilul din el moare odată cu el. Federico se simte resemnat, fără voința de a reacționa la ceea ce îl copleșește, da, dar cu tandrețe; este o modalitate intens poetică de a facilita propria ruină și, în cele din urmă, de a căuta moartea.

Înfruntând marea de vânturi,

să fiu mereu în viață

a fi pe moarte pentru totdeauna.

CLAUDIO RENDINA

Pagina 7. Introduzione.

Amore e morte. I termini di riferimento dell'obscuro sono questi. Gli undici famosi Sonetos del amor obscuro nascono all'insegna di un'ispirazione che non ammette alternative. Sono un "prodigio di passione, di entusiasmo, di felicità, di tormento, puro e ardente monumento all'amore, in cui la prima materia è la carne, il cuore, l'anima del poeta, presso da macerazione". Così commentava Vicente Aleixandre, ricordando commosso la lettura dei Sonetos del amor obscuro dalla viva voce di Federico. Era l'inquitudine di un amore impossibile da cui scaturiva una condizione di vita autenticamente sofferta in continue avvisaglie di morte.

Quando nel 1976 pubblicai nella collonna "paperbacks poeti" della Newton Compton, una raccolta di poesie inedite di Garcia Lorca, ancora non erano venuti alla luce questi sonetti, ma se ne conoscevano la caratteristiche, e pertanto, in un discorso di chiaramento su certi aspetti della poesia lorchiana, mi sembrò opportuno rivelare al lettore le motivazioni biografiche che erano alla base di quell'obscuro. E parlai della natura omosessuale di Federico. Come notai allora non si sa per quale motivo la "cosa" era sempre rimasta avvolta nel mistero, lasciandola soltanto intuire al limite attraverso l'Oda a Walt Whitman. Mi pare che quel chiaramente avesse allora un suo preciso significato per un modo "diverso" di

Pagina 7. Introducción.

Amor y muerte. Los términos de referencia de lo oscuro son estos. Los once famosos Sonetos del amor obscuro nacieron bajo la bandera de una inspiración que no admite alternativas. Soy un «prodigio de pasión, de entusiasmo, de felicidad, de tormento, un monumento puro y ardiente al amor, en el que la primera materia es la carne, el corazón, el alma del poeta, dispuesta a la maceración». Así comentó Vicente Aleixandre, recordando con emoción la lectura de los Sonetos del amor oscuro por parte del propio Federico. Fue la inquietud de un amor imposible de la que surgió una condición de vida verdaderamente dolorosa con constantes advertencias de muerte.

Cuando en 1976 publiqué una colección de poemas inéditos de García Lorca en la columna "paperbacks poets" de Newton Compton, estos sonetos aún no habían salido a la luz, pero sus características eran conocidas, y por ello, en un discurso de aclaración sobre ciertos aspectos de la poesía de Lorca, me pareció oportuno revelar al lector las motivaciones biográficas que estaban en la base de aquella oscuridad. Y hablé de la naturaleza homosexual de Federico. Como señalé entonces, no se sabe por qué la "cosa" siempre permaneció envuelta en el misterio, dejándose entrever sólo en el límite a través de la Oda a Walt Whitman. Me parece que eso claramente tenía un significado preciso para una forma "diferente" de

Pagina 7. Introducere.

Iubire și moarte. Termenii de referință ai obscurului sunt aceștia. Cele unsprezece faimoase Sonetos del amor obscuro s-au născut sub steagul unei inspirații care nu admite alternative. Sunt un „prodigiu al pasiunii, entuziasmului, fericirii, chinului, un monument pur și arzător al iubirii, în care prima materie este carnea, inima, sufletul poetului, gata de macerare”. Așa a comentat Vicente Aleixandre, amintindu-și cu emoție de lectura Sonetos del amor obscuro de Federico însuși. Era neliniștea unei iubiri imposibile din care a izvorât o condiție de viață cu adevărat dureroasă, cu avertismente constante ale morții.

Când în 1976 am publicat o colecție de poezii inedite de Garcia Lorca în rubrica „poeți paperback” a Newton Compton, aceste sonete nu ieșiseră încă la iveală, dar caracteristicile lor erau cunoscute și, prin urmare, într-un discurs de clarificare asupra anumitor aspecte ale poeziei lui Lorca, mi s-a părut potrivit să dezvălui cititorului motivațiile biografice care au stat la baza acelei obscurități. Și am vorbit despre natura homosexuală a lui Federico. După cum am menționat atunci, nu se știe de ce „lucrul” a rămas mereu învăluit în mister, fiind întrezărit la limită doar prin Oda lui Walt Whitman. Mi se pare că asta avea în mod clar un înțeles precis pentru un mod „diferit” de a