Lord Dunsany
Time and the Gods (1906)
Citind unele dintre lucrările autorilor importanţi din domeniul fantasy (J.R.R. Tolkien, H.P. Lovecraft, Robert E. Howard, Clark Ashton Smith), am devenit din ce în ce mai conştient că o influenţă pe care o aveau în comun era opera unui autor mai timpuriu, Lord Dunsany. Conform Enciclopediei Science Fiction, numele complet al acestui autor irlandez este Edward John Moreton Drak Plunkett. A fost al optsprezecelea baron Dunsany şi a trăit între 1878 şi 1957. Descendenţii săi întreţin un site vast, bogat şi atractiv dedicat operei şi biografiei sale la adresa www.dunsany.net.Interesul meu pentru lucrările fantasy ale lui Lord Dunsany a sporit şi în iulie 2006 am fost destul de norocos ca să achiziţionez de la importatorii mei preferaţi, http://nautilus.ro, un volum omnibus, Time and the Gods (Fantasy Masterworks, Gollancz, Orion Publishing Group, Londra, 2003), care conţine nu mai puţin de şase colecţii de povestiri. Am citit colecţia dintîi şi am fost plăcut surprins să descopăr cum era genul fantasy înainte ca presiunile editoriale, strategiile de distribuţie pe piaţă, jocurile de roluri pe calculator şi reciclarea ideilor să-şi fi făcut efectul.Time and the Gods conţine douăzeci de povestiri, majoritatea cărora poate că ar fi fost dezvoltate în romane fantasy groase de către un autor mai puţin generos cu ideile sale. Ele ilustrează două caracteristici de bază ale scrierilor fantasy: pe de o parte, literatura aceasta se hrăneşte din puterea arhetipală a miturilor; pe de altă parte, nu trebuie să recicleze mitologii existente, dat fiind că autorul poate pur şi simplu să îşi imagineze unele noi.Imaginaţia, de fapt, joacă un rol cheie în acest volum. Povestirea introductivă, „Timpul şi zeii”, relatează despre zei tineri şi servitorul lor fără vîrstă, Timpul. Ei visează şi aduc în realitate un minunat oraş de marmură şi, după eoni, Timpul îl distruge, iar zeii plîng după el. Puteri imaginare se confruntă în „Răzbunarea oamenilor”, în care zeii ignoră rugăciunile unor triburi din deşert, care se îndepărtează de ei şi construiesc un oraş. Zeii trimit Molima ca să-i decimeze, iar Înaltul Profet îşi imaginează sfîrşitul zeilor, neliniştindu-i pentru totdeauna. Imaginaţia domină „Visele unui profet” şi hrăneşte diferitele viziuni ale vieţii-de-după-moarte din „Călătoria unui rege” (deşi un vizitator misterios, care se prezintă drept SFÎRŞITUL, cu faţa ascunsă în faldurile glugii, este singurul care îi poate arăta regelui cum este cu adevărat viaţa-de-după-moarte).
Căutarea este de asemenea o temă recurentă. Spre deosebire de numeroase personaje din literatura fantasy recentă, însă, zeii şi regii şi profeţii lui Lord Dunsany nu pleacă să caute comori, faimă sau putere (de regulă, deja le au), ci ţeluri mai metafizice. În „O legendă a zorilor”, diferiţi zei pleacă în căutarea unei jucării rătăcite de Inzana, zeiţa zorilor, copila zeilor. (Şi dacă mingea de aur pe care Inzana o aruncă pe cer ar fi însuşi Soarele?) În „Peştera Kai”, regele Khanazar caută locul unde se duc zilele pierdute. „Amărăciunea căutării” relatează două căutări – una a călătorilor pe drumul cunoaşterii, cealaltă a unui profet pornit pe urmele zeilor. Karnith Zo, tînărul rege din „Ţinutul Timpului”, îşi conduce armata în căutarea castelului Timpului ca să-l distrugă şi să capete tinereţe veşnică.
Spre deosebire de literatura fantasy obişnuită, care de obicei este previzibilă, povestirile lui Lord Dunsany au elemente neaşteptate în intrigă – dintre care unele au mai mult de-a face cu tipicul parabolelor victoriene decît cu genul fantasy. Astfel, Timpul urmăreşte armata care l-a asediat pînă în ţara ei de baştină în „Ţinutul Timpului”, prinzînd în ambuscadă şi ucigînd soldaţii unul cîte unul, iar o naţiune învecinată invadează ţara lipsită de apărare. În „Secretul zeilor”, un profet aude un secret al zeităţilor, dar un şarpe îl ucide înainte să îl poată împărtăşi altor oameni. În „Renunţarea lui Sarnidac”, un păstor pitic care este batjocorit în ţinutul natal urmăreşte o procesiune a zeilor şi, într-o altă ţară, este luat el însuşi drept zeu – şi slăvit. Iar în „Vîntul de sud”, profetul Ord are o viziune asupra modului în care Soarta şi Întîmplarea îi folosesc pe zei ca piese de şah într-un joc, dar cînd încearcă să le transmită altora acest secret zeii îi iau vederea, auzul, apoi amintirile, iar în cele din urmă îi prefac sufletul în vîntul de sud care vaieră mereu.
De la început pînă la sfîrşit, Time and the Gods este o colecţie memorabilă care merită citită şi recitită atît pentru conţinut cît şi pentru stilul său deosebit. Evitarea grijulie de către Lord Dunsany a subiectelor specifice unui context istoric a dus la un efect surprinzător: Time and the Gods nu se poate învechi, căci este cu adevărat perenă.
The Sword of Welleran (1908)
Următoarea colecţie de povestiri din volumul omnibus Time and the Gods este „Sabia lui Welleran şi alte povestiri”. Unele dintre aceste povestiri sînt în aceeaşi manieră ca volumul anterior al lui Lord Dunsany, în special „Sabia lui Welleran”, „Căderea oraşului Babbulkund” şi „Fortăreaţa de neînvins, cu excepţia lui Sacnoth”. Altele aduc un element fantastic în lumea noastră, precum „Prietena neamului ielelor”, „Tîlharul de drumul mare” sau „Năpasta Traviatei”. Altele par alegorii sau parabole, mai degrabă decît fantezii eroice, în special „Vîrtejul”, „Uraganul”, „Stăpînul oraşelor” şi ultima povestire din volum, „Pe uscat”. Două povestiri, cel puţin, sînt similare cu poveştile de groază ale lui Edgar Allan Poe, anume „În amurg” şi „Fantomele”, în vreme ce „Prietena neamului ielelor” are o intensitate a subversiunii subtextuale comparabilă cu „Prinţul fericit” de Oscar Wilde.Dintre fanteziile eroice propriu-zise, „Fortăreaţa de neînvins...” are distincţia de a fi prima nuvelă de spadă-şi-vrăjitorie publicată vreodată. De fapt, toate elementele subgenului sînt aici: o comunitate ameninţată, un erou, procurarea unei arme puternice, căutarea, vitejia şi puterea împotriva vrăjitoriei şi vicleşugului, confruntarea finală cu un personaj negativ de rang înalt. De la Robert E. Howard la Michael Moorcock şi de la Fritz Leiber la Roger Zelazny, nu prea există vreun autor de fantezie eroică ce nu a urmat cel puţin o dată modelul fixat de această nuvelă.Şi totuşi, la o sută de ani după publicare, „Fortăreaţa de neînvins...” are capacitatea considerabilă de a-l surprinde pe cititor. Spre exemplu, protagonistul Leothric trebuie să înfometeze un monstru (mai degrabă decît să-l ucidă în luptă), iar drept sabie îi foloseşte mai tîrziu şira spinării. De asemenea, cînd traversează un pod către fortăreaţa principalului personaj negativ, Leothric priveşte într-o prăpastie atît de adîncă încît zăreşte stelele de pe cealaltă parte a Pămîntului. Şi exemplele ar putea continua...
Dat fiind că povestirile heroic fantasy, cele fantastice şi parabolele sînt amestecate şi ordonate într-un mod creativ, cititorii se tot întreabă ce fel de text va urma, iar divertismentul unor povestiri precum „Sabia lui Welleran” este echilibrat de tonul meditativ şi de subiectul unor parabole precum „Prietena neamului ielelor”. Din acest punct de vedere, una dintre povestirile cu cel mai mare efect din acest volum este „Stăpînul oraşelor”, în care un drum şi un rîu poartă o dezbatere. Unul împlineşte lucrarea Omului, celălalt – lucrarea Lumii. Dar dezbaterea lor se sfîrşeşte cînd un mic păianjen subliniază că el este acela care moşteneşte toate oraşele.
Ca şi volumul dinaintea sa, „Sabia lui Welleran” îi lasă pe cititori destinşi, gînditori, fermecaţi şi dornici să parcurgă alte poveşti de Lord Dunsany.