Alfred Bester
The Demolished Man (1953)
În decembrie 1994 am achiziţionat prima ediţie română a romanului The Demolished Man (Omul demolat, Editura Pygmalion, Colecţia Cyborg, Ploieşti) Volumul a apărut în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu, însoţit de un studiu introductiv de Ştefan Ghidoveanu.Dar nu am ajuns cu lectura nici măcar la jumătatea volumului…După mai mulţi ani, în noiembrie 2006, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, o ediţie britanică a acestui roman (The Demolished Man, Colecţia SF Masterworks, Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 1999). De această dată, în vara anului 2008, am reuşit să-l parcurg integral, însă cu destule opinteli.Să vedem împreună de ce:La începutul secolului al XXIV-lea, magnatul Ben Reich decide să-l ucidă pe principalul său concurent, D’Courtney. Tentativa sa este considerabil îngreunată de faptul că în forţele de poliţie lucrează persoane cu percepţii extrasenzoriale (aşa-numiţii esperi) care pot citi gîndurile oricui.Reich comite asasinatul în timpul unei petreceri, însă fiica lui D’Courtney, Barbara, fuge cu arma crimei. Un ofiţer de poliţie esper, Lincoln Powell, este însărcinat cu ancheta. Urmează un şir de manevre şi contra-manevre pentru găsirea martorei, recuperarea armei crimei, interogarea acoliţilor şi aşa mai departe.
După cum era de aşteptat, Powell rezolvă cazul. După cum nu era de aşteptat, Reich este Demolat şi reconstruit pentru a-i fi de folos societăţii.
Bester şi-a structurat naraţiunea pe baza omniscienţei selective multiple – trecînd în mod repetat de la punctual de vedere al criminalului la cel al anchetatorului şi înapoi. Textul este presărat cu extravaganţe de tehnoredactare, începînd cu numele unor personaje (@kins, 1/4maine, Wig&), continuînd cu dialogurile (comunicările telepatice ale esperilor sînt imprimate în italice) şi încheind cu caligrame.
Protagonistul, Ben Reich, este prezentat ca un magnat care controlează un trust interplanetar. Cu toate acestea, naratorul ni-l prezintă ca fiind supus unor emoţii extreme (furie, anxietate, panică) mai degrabă decît preocupat de administrarea trustului.
Antagonistul, Lincoln Powell, ne este prezentat ca un personaj pozitiv, inteligent şi curajos. Autorul îl tratează însă cu o doză de ironie subtextuală: Powell are o simpatie intensă pentru criminalul Reich, spre exemplu, sau o părăseşte pe iubita sa, Mary Moyes, de dragul Barbarei D’Courtney.
Deşi a fost publicat în Epoca de Aur a literaturii ştiinţifico-fantastice, Omul demolat nu se înscrie în curentul hard SF, ci mai degrabă este un precursor al Noului Val. Atît extravaganţele de tehnoredactare cît şi elementele de psihanaliză din intrigă îl apropie de lucrările experimentale care aveau să apară în anii ‘60 şi la începutul anilor ‘70 sub numele de „ficţiune speculativă”.
Pe de altă parte, spre deosebire de The Stars My Destination, Omul demolat ilustrează destul de bine afirmaţia lui William Gibson că nimic nu este mai desuet decît viziunea de ieri asupra viitorului. La mai bine de jumătate de veac de la publicare, romanul acesta al lui Alfred Bester pare să fie destinat numai nostalgicilor şi vînătorilor de trimiteri intertextuale.
The Stars My Destination (1956)
În Enciclopedia Science Fiction, în articolul despre literatura cyberpunk, John Clute şi Peter Nicholls menţionează printre precursori un roman de Alfred Bester, The Stars My Destination. Aşa se face că, atunci cînd într-o frumoasă zi de iunie 2006 importatorii mei preferaţi de la Nautilus (http://nautilus.ro) m-au invitat să văd nişte cărţi proaspăt aduse, dintre zecile de volume pe care le-aş fi cumpărat am ales (şi) The Stars My Destination într-o elegantă ediţie britanică (SF Masterworks nr. 5, Millennium, Gollancz, Orion Group, Londra, 1999).De citit, am apucat să-l citesc abia în toamna anului 2007. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.) Şi iată ce am aflat :The Stars My Destination reprezintă o transpunere ştiinţifico-fantastică a Contelui de Monte Cristo. Personajul principal, Gully Foyle, este abandonat în spaţiu pe o epavă de către o navă aflată în proprietatea companiei unde lucra şi jură să se răzbune. După o tentativă eşuată, o perioadă de detenţie şi nişte educaţie primită de la o deţinută, protagonistul evadează, recuperează de la bordul epavei o încărcătură de platină şi o cantitate de super-explozibil PyrE, apoi (deghizat în director de circ) colindă lumea în lung şi în lat în căutarea celor responsabili pentru abandonarea sa, încurcă planurile celor puternici, dezvăluie cîteva conspiraţii dintr-un război interplanetar, iar în cele din urmă descoperă teleportarea interstelară.În introducerea noii ediţii, Neil Gaiman explică între altele că The Stars My Destination este revendicat de către trei curente (şi perioade) ale literaturii ştiinţifico-fantastice.În primul rînd, fiind publicat în 1956, romanul poate fi asimilat Epocii de Aur a SF-ului. Nu numai că a apărut în acelaşi deceniu ca şi Fundaţia, Infanteria stelară, Sfîrşitul copilăriei, 451 Fahrenheit şi Arsenalele din Isher (ca să dau numai cîteva exemple), dar conţine teme centrale ale Epocii de Aur : călătorii spaţiale, astronave, un război interplanetar, un mutant cu puteri parapsihologice urmărit de autorităţi, precum şi super-arme capabile să distrugă planete întregi.
Noul Val din anii ‘60 poate revendica la rîndul său acest roman pe baza unor motive bine întemeiate : personajul principal cunoaşte o evoluţie spectaculoasă (de la brută la zeu), spaţiul interior (mental şi emoţional) al personajelor are o pondere mai mare în roman decît spaţiul cosmic, relaţiile dintre personaje sînt complexe şi dinamice, iar capitolele finale dau dovadă de o creativitate ieşită din comun, îmbinînd sinestezia şi caligramele.
Relaţia mişcării cyberpunk cu The Stars My Destination e stabilită în paginile introductive ale ediţiei britanice de însuşi William Gibson, care afirmă că, pentru a scrie primul său roman, a luat drept exemplu de calitate literară romanul lui Bester. Într-adevăr, anti-eroul rebel Gully Foyle pare să fi reprezentat un model pentru răzvrătiţii tatuaţi din literatura cyberpunk. Tribul Oamenilor Ştiinţifici, troglodiţii dintr-un asteroid transformat în habitat spaţial, a fost reflectat de alte triburi, de la Democraţia Minieră Fortuna din Schismatrix la rastafarienii din Neuromancer. Iar sinestezia şi caligrmele apar periodic în nuvelele şi romanele cyberpunk, ca nişte fragmente de ADN cultural moştenite de la Bester.
Ce ar mai fi de adăugat? The Stars My Destination şi-a păstrat în mod neaşteptat prospeţimea şi vigoarea la mai bine de jumătate de secol de la prima publicare. Mă întreb cîte dintre lăudatele şi premiatele romane ale anului 2007 (să zicem) o să pară la fel de captivante şi vii peste cincizeci de ani.