Pat Cadigan
Patterns (1989)
În iarna anului 2001, mulţumită domnului Cristian Lăzărescu am făcut cunoştinţă cu Liviu Moldovan. Liviu a început prin a-mi împrumuta o culegere de proză scurtă de Pat Cadigan şi a sfîrşit prin a-mi deveni un bun prieten.Patterns, în forma în care am citit-o, este ediţia a doua, din 1999, a unui volum publicat iniţial în 1989. De asemenea, Patterns demonstrează foarte clar că literatura cyberpunk nu este scrisă numai de bărbaţi albi din clasa de mijloc şi că literatură cyberpunk nu înseamnă orice scriu autorii cyberpunk. Să vedem împreună de ce:Volumul începe cu o introducere de Bruce Sterling din care aflăm că Patterns este dificil de catalogat din cauză că amestecă elemente de science-fiction, fantasy şi horror. Personajele lui Cadigan sînt de două feluri: A) calme, calculate, respectiv B) fracturate din punct de vedere existenţial. Uneori pendulează de la A la B şi înapoi. Alteori nu-şi mai găsesc drumul înapoi la A. Spre final, Sterling ne anunţă că Pat Cadigan scrie literatură adecvată pentru o lume dominată de precesiunea simulacrelor.Povestirea "Patterns" este o parabolă care tratează despre simulacre, o fantezie sumbră înrudită cu cele scrise de William S. Burroughs. Căci Cadigan îşi imaginează unde ne-ar duce televiziunea cu adevărat interactivă..."Eenie, Meenie, Ipsateenie" e construită pe o serie de amintiri ale unui adult, Milo Sinclair, care în copilărie a ucis accidental o fetiţă într-un joc de-a v-aţi ascuns. Bîntuit fiind de fetiţa care îl caută şi acum, Milo a devenit criminal în serie.
"Vengeance Is Yours" începe cu o scenă de flirt într-un bar, dar se încheie cu un episod teribil în care o sinucigaşă pare să se ridice din mormînt şi să-l atace pe bărbatul care a părăsit-o. Şi dacă asemenea înscenări, filmate pe casete video pentru beneficiul rudelor îndoliate, ar fi activitatea unei firme, Răzbunarea E A Dumneavoastră, SRL?
"The Day the Martels Got the Cable" poate fi o fantezie sau o poveste paranoică, în funcţie de cine o citeşte. Căci doamna Martel îl lasă acasă pe soţul ei în aşteptarea instalatorilor de la cablu. Iar instalatoarea îl transformă pe bărbat într-o creatură reprogramată, obedientă, care să facă toate muncile din gospodărie şi să nu iasă din cuvîntul soţiei.
"Roadside Rescue" este o altă fantezie paranoică. Protagonistul Etan Carrera, rămas în pană pe marginea drumului, este luat într-o limuzină de un extraterestru şi de şoferul acestuia. Etan e obligat să întreţină conversaţie pînă cînd se înfurie, apoi e lăsat să plece. Dacă extratereştrii ar găsi satisfacţia în furia pămîntenilor?
"Rock On", cea mai antologată povestire a autoarei, extrapolează transformările tehnologice şi mediatice pe care le-a suferit muzica în a doua jumătate a secolului al douăzecilea. Căci protagonista Gina are capacitatea de a reda muzica din mintea oamenilor şi de a sintetiza melodiile individuale în muzica unui grup. Fuga Ginei de lîngă celebrul cîntăreţ Man-O-War nu o duce decît la un grup în formare, Misbegotten, iar la al treilea album al acestei formaţii Man-O-War îi preia cu totul ca să-şi recupereze sintetizatoarea.
"Heal" este o parabolă splatter-punk despre un pastor, Jesse Rapture, care cîştigă bani din false vindecări miraculoase. O soţie colerică ce şi-a împuşcat mortal soţul infidel îi cere pastorului să-l resusciteze. Iar cînd Jesse Rapture recunoaşte că e un şarlatan...
"Another One Hits the Road" e o poveste suprarealistă despre jogging. E posibil să fi inspirat un episod median din Forrest Gump, pentru că tratează despre isteria colectivă a alergărilor, care-i face pe oameni obişnuiţi din America să-şi lase casa, serviciul şi familia şi să fugă. Emblematică mi se pare dilema locuitorilor dintr-un orăşel prin care trece convoiul Alergătorilor. Cetăţenii din Colburn Springs nu ştiu dacă să privească evenimentul la televizor sau să-l vadă cu ochii lor.
"My Brother's Keeper" este o fantezie sumbră în care o studentă evadată dintr-un ghetou revine acasă în vacanţa de Crăciun. Iniţial, China descoperă că fratele ei, Joe, a devenit toxicoman, apoi că întregul oraş a fost invadat de o specie de vampiri, iar heroina e numai unul dintre mijloacele prin care aceştia îşi procură victime.
"Pretty Boy Crossover" e unul dintre puţinele texte cu adevărat cyberpunk din acest volum. Băiatul Drăguţ din titlu primeşte oferta unei corporaţii să fie transformat într-un program, precum prietenul şi idolul său, Bobby, şi să apară în videoclipuri pe întregul mapamond. Protagonistul, într-o manieră surprinzătoare pentru un personaj cyberpunk, preferă să rămînă o fiinţă în carne şi oase şi să-şi păstreze libertatea de a alege ce să facă cu viaţa sa.
"Two" este o poveste suprarealistă despre Sarah Jane, o fetiţă telepată pe care un escroc mărunt, Michael, o foloseşte pentru a cîştiga la jocul de poker. Povestea urmăreşte în paralel relaţia celor doi şi consecinţele aptitudinilor fetiţei, dincolo de limitele corpului şi ale vieţii.
"Angel" este încă o fantezie urbană asemănătoare cu cele scrise de William S. Burroughs. Protagonista e însoţită de un înger, iar prezenţa acestuia o ajută să vadă că printre oameni circulă extratereştri. Majoritatea pămîntenilor nu-i percep pentru că văd ceea ce se aşteaptă să vadă, nu ceea ce se află dinaintea lor. Ca în toate povestirile lui Cadigan, lucrurile nu sînt ceea ce par. Protagonista e hermafrodită, iar îngerul, după mărturia soţiei lui, e o creatură ciudată pe care n-o interesează lucruri raţionale, cum ar fi "mai mult" sau "mai puţin", ci noţiuni perverse, precum "bine" şi "rău".
"It Was the Heat" e o povestire fantastică despre Martha, o directoare din nordul Statelor Unite, căreia un amant ocazional din New Orleans îi ia căldura. Oricîtă căldură fizică ar primi, Martha suferă de frig, şi în cele din urmă trebuie să-l găsească din nou pe cel ce i-a luat căldura spirituală. După ce o primeşte înapoi, ajunge să locuiască foarte confortabil în camere neîncălzite.
"The Power and the Passion", povestirea care încheie volumul Patterns, duce clişeele poveştilor cu vampiri într-o direcţie neaşteptată. Pat Cadigan se întreabă în subtext de ce vînătorii de vampiri trebuie să fie personaje pozitive, agreabile, în special preoţi sau medici. Protagonistul acestei povestiri, Soames, este un sociopat sadic care vînează vampiri după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare. Pe de o parte îi face o reală plăcere, pe de alta ştie că, în lipsa tatuajului plin de detalii clinice al Răstignirii pe care-l poartă pe piept, probabil că ar fi ispitit să treacă de partea vampirilor.
Pe ansamblu, cititorul rămîne cu impresia că Pat Cadigan reflectă într-un mod creativ o realitate mediatică mozaicată, compozită, care nu formează un întreg coerent. Iar tema personajelor cu existenţa fracturată, precum Gina din "Rock On", a revenit şi în alte cărţi ale autoarei.
Dar asta e altă poveste.
Fools (1992)
În aprilie 2002, mulţumită domnişoarei Mălina Gurgu şi foştilor săi colegi de la firma Fides, am achiziţionat o ediţie britanică de buzunar a unui roman de Pat Cadiga, Fools (Harper Collins, Londra, 1994). Decisesem să îl cumpăr în urma lecturii pe Internet a unei recenzii elogioase, iar cînd am văzut că exemplarul meu purta semnătura autoarei m-am bucurat.Dar bucuria mea a fost de scurtă durată. Pe măsură ce am parcurs romanul, am ajuns să mă întreb din ce în ce mai insistent dacă nu cumva recenzia aceea fusese despre altă carte. După ce am terminat Fools, am căutat din nou recenzia cu pricina, am citit-o cu atenţie şi am constatat că se referea chiar la acest roman – numai că punea diferite elemente ale cărţii într-o lumină deosebit de favorabilă. Un caz de discurs gen „Afară e vopsit gardul...”, dacă doriţi. Pentru mine, asta a reprezentat o lecţie în domeniul reclamei mascate, o dovadă palpabilă că un text care pretinde a fi critică literară obiectivă poate foarte bine să caute să convingă publicul să cumpere o carte dezamăgitoare.Căci Fools m-a dezamăgit în multe privinţe. Să vedem împreună de ce:Din punct de vedere structural, Fools nu e un roman propriu-zis, ci un fix-up, o colecţie de trei nuvele plasate în aceeaşi lume imaginară, cu aceeaşi protagonistă-naratoare, însă cu intrigi de sine-stătătoare.Prima secţiune a cărţii se intitulează „Fool to Remember” (sau, cum am zice noi, „Prost e cine-şi aminteşte”). Protagonista-naratoare, Marva, este o actriţă cu Metodă care tocmai a devenit celebră – numai că memoria îi joacă feste, poate ca urmare a Metodei, care implică implantarea de false memorii pentru mai buna interpretare a unui personaj sau a altuia.
Memoria şubredă e departe însă de a fi singura problemă a Marvei. Destui dintre cei pe care şi-i aminteşte din lumea mass-media nu o recunosc, ba chiar o suspectează că ar fi o anonimă care şi-a implantat ilicit memoriile unei persoane celebre – o operaţie foarte răspîndită în această lume imaginară. Şi o altă personalitate, Marceline, preia controlul, parcă pentru a dovedi acestă ipoteză.
Marceline este o damă de companie – o persoană care, contra cost, le oferă companie sinucigaşilor înaintea gestului final. A ajuns în această situaţie pentru că are viciul costisitor de a-şi implanta amintirile altora, precum cele ale actriţei Marva, iar agentul ei (pe care Marceline îl numeşte de regulă „proxenet”), Bateau, îi extrage periodic amintirile despre clienţi ca să le vîndă pe piaţa neagră.
Numai că tentativele de extracţie duc de această dată la rezultate neaşteptate. O altă personalitate, pînă atunci bine camuflată, iese la suprafaţă şi încearcă să preia controlul. Este Mersine, agentă sub acoperire a Poliţiei Creierelor, aflată în căutare de informaţii despre traficul ilicit de memorii şi despre implanturile ilegale de personalitate.
Pe parcursul nuvelei, personalitatea dominantă a naratoarei ajunge să se schimbe din ce în ce mai des, într-un iureş care îi năuceşte pe sărmanii cititori, iar fiecare dintre cele trei personalităţi (Marva, actriţa, Marceline, dama de companie, şi Mersine, poliţista) are o teorie proprie care caută să explice locul ei în lume, tulburările de memorie, comporatmentul aparent ciudat al celor din jur şi aşa mai departe. Din fericire pentru cititori, fiecare dintre cele trei personalităţi are discursul imprimat cu alt tip de litere.
În finalul acestei secţiuni, poliţista are cîştig de cauză, se fac unele arestări, iar protagonista de bucură de un concediu.
Cea de-a doua secţiune se numeşte „Fool to Believe” (adică „Prost e cine crede”). Mersine anchetează o răpire a minţii – o crimă căreia i-a căzut victimă Sovay, un actor care îi fusese coleg Marvei. Pentru a desfăşura ancheta, Mersine se deghizează şi adoptă o nouă personalitate, Mary Anderik. Protagonista descoperă că personalitatea lui Sovay a fost implantată în mai multe persoane, iar diferitele copii vor să fie reunite. Răpitorii o maltratează însă pe Marya/Mersine şi propriile personalităţi încept să alterneze într-un ritm accelerat. În cele din urmă, personalitatea de camuflaj, Marya Anderik, preferă să o reprime pe cea iniţială şi să nu mai aibă de-a face cu poliţia.
Ultima secţiune poartă titlul „Nobody’s Fool” (în traducere aproximativă: „Nu sînt proasta nimănui”). Actriţa Marva a redevenit personalitatea dominantă şi interpretează roluri pentru spectacole mass-media. Scenariile şi regia sînt asigurate de Rowan, văduva lui Sovay. Numai că Rowan crede că personalitatea lui Sovay (declarată moartă oficial) încă se mai găseşte în creierul cuiva şi îi cere Marvei să o caute. Iar Marva readuce la suprafaţă personalitatea poliţistei Mercine.
Nu numai că Mercine regăseşte bună parte din personalitatea lui Sovay în mintea unui fost iubt al Marvei, Anwar, dar, după o discuţie cu celelalte personalităţi ale sale, ajunge la concluzia că joaca de-a implantul de memorie şi schimbul de personalitate a transformat prea mulţi oameni în colaboratori fără voie ai Poliţiei Creierelor. Ca urmare, decide să o readucă la suprafaţă pe dama de companie Marceline, să înceteze colaborarea cu poliţia şi să-şi schimbe viaţa din temelii.
Tema implanturilor de memorie şi de personalitate nu este tocmai nouă în literatura ştiinţifico-fantastică, dacă ar fi numai să menţionăm Vacuum Flowers (1987) de Michael Swanwick, „Ne putem reaminti totul pentru dumneavoastră” (1966) de Philip K. Dick şi Lumea lui Non-A (1948) de A.E. Van Vogt. Ceea ce aduce nou Pat Cadigan în tratarea acestei teme este punctul de vedere. În celelalte cazuri citate mai sus, autorii au folosit omniscienţa selectivă, relatîndu-le cititorilor pe un ton obiectiv ceea ce se întîmpla cu protagonista sau protagonistul. Pat Cadigan utilizează în schimb naraţiunea la persoana întîi. Astfel, sentimentul confortabil al cititorilor cărora li se arată din afară evenimentele din intrigă dispare şi este înlocuit de o intensă dezorientare.
Faptul că personalităţile protagonistei alternează în ritm accelerat contribuie la sporirea dezorientării, iar lumea în care este plasată intriga este şi ea deosebit de confuză. Mai precis, unele scene au loc în realitatea imediată, altele implică proiecţii holografice, altele se petrec în „realitatea artificială” (o denumire creată de Pat Cadigan pentru realitatea virtuală), iar altele sînt amintiri, fie ele autentice sau implantate. Şi, dat fiind că protagonista-naratoare rareori precizează care evenimente sînt reale, care sînt rememorate şi care sînt virtuale, cititorii trebuie să fie atenţi pagină cu pagină, dacă nu chiar rînd cu rînd, ca să le deosebească pe unele de altele. Iar proiecţiile holografice suprarealiste din realitatea imediată nu fac decît să sporească confuzia.
Dacă ar fi să comparăm Fools cu un alt roman complex din punct de vedere narativ şi tipografic, precum Zgomotul şi furia (1929) de William Faulkner, am putea găsi unele asemănări. Dar în prima secţiune din Zgomotul şi furia trecerea de la literele romanice la cele italice semnala diferenţa dintre realitatea imediată şi amintiri (două tipuri de litere, două categorii de evenimente, o singură personalitate), în vreme ce Fools jonglează cu numeroase tipuri de literă, numeroase personalităţi ale protagonistei-naratoare şi numeroase paliere ale realităţii, pînă cînd cititorii ajung să fie complet debusolaţi.
Aici am fost tentat să adaug că un roman atît de complicat îi poate împinge pe cititori nu numai în situaţia în care să nu îl înţeleagă, ci şi în aceea în care să nu le mai pese dacă îl înţeleg sau nu. Apoi mi-am dat seama că, după invazia dispozitivelor mediatice portabile din ultimele cîteva decenii şi după extinderea spectaculoasă a diverselor reţele de telecomunicaţii, Fools a ajuns să fie mai relevant pentru 2008 (cînd îl citim) decît pentru 1994 (cînd a fost publicat). Nu pentru că ar fi coerent, inteligibil şi captivant, ci, dimpotrivă, pentru că lumea lui imaginară suprasaturată mediatic, debusolată, plictisitoare şi obositoare reflectă destul de bine realitatea urbană de zi cu zi a începutului secolului al douăzeci şi unulea. Poate că Fools e un roman confuz şi frustrant pentru cititorii obişnuiţi, dar nici lumea reală pe care o reflectă Pat Cadigan în oglinda strîmbă a prozei nu se simte prea bine...
Tea from an Empty Cup (1998)
În ianuarie 2001, mulţumită domnului Daniel Măndiţă şi fostelor sale colege de la firma Fides, am achiziţionat un exemplar în ediţie de buzunar dintr-un roman al autoarei americane Pat Cadigan, Tea from an Empty Cup (Editura Tor, New York, 1999). De citit, am decis să îl citesc într-o scurtă şedere la mare, în septembrie 2001. Şi aşa se face că într-o după-amiază ploioasă, adîncit fiind în acest roman, nu am băgat de seamă decît cu întîrziere că toţi ceilalţi turişti din staţiune se strînseseră ciorchine împrejurul televizoarelor, păstrînd o tăcere suspectă. Tocmai se prăbuşiseră Turnurile Gemene, iar lumea se schimbase ireversibil.
Cum s-a schimbat lumea de atunci încoace probabil că aţi aflat deja din alte surse. Aş vrea să vă spun în schimb cîte ceva despre roman:
Tea from an Empty Cup reuneşte două nuvele pe care Pat Cadigan le-a publicat mai întîi separat, "Death in the Promised Land" şi "Tea from an Empty Cup". În versiunea de roman, scenele din care erau constituite cele două nuvele alternează. Cea dintîi o are ca protagonistă pe o detectivă din viitorul apropiat, Dore Konstantin, a cărei misiune este să investigheze cîteva cazuri de crimă ale căror victime sînt utilizatori ai realităţii virtuale. Cea de-a doua se concentrează asupra căutărilor în medii virtuale ale unei tinere japoneze, Yuki.
Cele două fire narative converg treptat. Dore Konstantin rezolvă cazurile şi descoperă criminalii, în vreme ce Yuki are revelaţia că în viaţa reală este de fapt un tînăr cu grave neadaptări sociale, Tomoyuki Iguchi - o personalitate care de-a lungul cărţii apare cînd şi cînd ca o amintire vagă a unui prieten demult pierdut, ori ca o fantomă virtuală.
Unele aspecte ale romanului amintesc de alte lucrări postcyberpunk publicate în aceeaşi perioadă. Astfel, mediile virtuale folosite ca domeniu de interacţiune socială între reprezentări tridimensionale ale personajelor amintesc de Metaversul din Snow Crash (1992) de Neal Stephenson, în vreme ce Japonia distrusă de un cataclism şi reconstruită în realitatea virtuală de japonezii aflaţi în diaspora aminteşte atît de Scufundarea Japoniei (1973) de Sakyo Komatsu cît şi de reconstrucţia virtuală a Oraşului Întunericului din Idoru (1996) de William Gibson.
Alte aspecte din Tea from an Empty Cup anticipează situaţii care au apărut în realitate un deceniu mai tîrziu. Astfel, investigaţia detectivei Dore Konstantin este îngreunată considerabil de faptul că mărturiile culese în medii virtuale nu au valabilitate în instanţă, iar cazurile de furt de personalitate sau de fraude sînt endemice în lumile virtuale din roman.
Pe ansamblu, Tea from an Empty Cup este rezonabil de bine scris, ceva mai clar şi mai puţin tulburător decît Fools, spre exemplu. Cum romanul s-a bucurat de o primire destul de bună din partea publicului, Pat Cadigan a publicat şi o continuare, Dervish Is Digital (2000), în care detectiva Dore Konstantin reapare ca personaj principal. Dar despre romanul acesta am să vă relatez cu altă ocazie.
